Cum ne mântuim? – p. Pimen Vlad

Urmăriți o scurtă culegere de sfaturi în care părintele Pimen ne arată care este calea mântuirii.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ce înseamnă pentru noi mântuirea? Așa știu dacă sunteți din Moldova, că am și eu un părinte de acolo și este vorba ”Am mântuit și asta, am mântuit și sticla asta!”. Este o vorba simplă, din popor, dar noi privim mântuirea ca ceva care are legătură cu toată viața noastră. Care e scopul nostru aici, pe pământ? Noi spunem că mântuirea, dar spun Sfinții Părinți că este sfințenia, că la asta suntem chemați, spre sfințenie. Scrie acolo că trebuie ”să devenim fii ai lui Dumnezeu” pentru că Mântuitorul, întrupându-se, a luat firea noastră omenească și ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu prin asta și de aceea ne-a dat o perioadă pe pământul ăsta ca să trăim. Unul poate pleacă de mic, altul la 10 ani, la 50, la 100 de ani, dar nimeni nu rămâne aici.

Scopul nostru este să devenim îngeri

Ne-a dat perioada asta pe pământ ca să ne pregătim pentru veșnicie, cea care nu se termină niciodată. Spunem că Dumnezeu ne-a îngăduit să fim noi pe pământul ăsta ca să înlocuiască îngerii care au căzut din cer. Asta înseamnă că noi trebuie să devenim îngeri, că spunea undeva că în momentul în care o să se completeze toate locurile rămase libere, ajungem către final. Bineînțeles că avem Apocalipsa care ne spune semnele: când va fi decăderea asta omenească ajunsă până la limita posibilă. Vedem că atunci când a venit Mântuitorul pe pământ, la fel era decăderea foarte mare și a fost nevoie să vină El ca să ne răscumpere, să primim Harul și să mergem mai departe.

Ce căi ne-a dat Dumnezeu pentru a ajunge în veșnicie? Vedeți, noi suntem în Biserică Ortodoxă și Mântuitorul, când a întemeiat Biserica, așa cum spune și Sfânta Liturghie din Joia cea Mare, ne-a dat Tainele astea ale Bisericii, de care vorbesc și Sfinții Părinți. Avem Sfântul Botez – nu ne putem mântui fără el.

Spovedania ne ajută să dăm jos sacul din spate

Apoi avem Spovedania, pentru că a știut Dumnezeu că noi greșim – nu poate să fie om pe pământul ăsta, oricât ar fi el de grozav, care să spună că nu greșește într-o zi cu ceva. Chiar dacă nu o face la nivel de fapt, o face la nivel de gând: chiar și un gând de judecată față de aproapele tău e o mică cădere. De aceea avem nevoie la anumit timp să ne spovedim și, dacă duhovnicul îngăduie, să ne împărtășim. Dacă noi nu ne spovedim, e ca și cum n-am face baie: poți să te parfumezi toată ziua, cum te-ai mișcat, iar apare mirosul de hoit. Fără spovedanie, asta se întâmplă.

Spovedania ne ajută să dăm jos sacul acela pe care l-am adunat noi. Vezi că în fiecare zi aduni și e ca și cum ai un sac în spate în care tot pui și tot pui și se îngreunează. La un moment dat, el te apasă și ajungi să vezi doar pământul, nu mai vezi cerul, pentru că toate greutatea păcatelor de zi cu zi ne apasă și noi ne aplecăm și după aia când te treabă cineva cum e cerul o să zicem ”Care cer, tu nu vezi că e numai pământ?”. Ne legăm de pământul ăsta, ne certăm pentru o bucățică de pământ sau altceva ce ține de astea pământești, ajungem să le vedem doar pe ele și uităm să mai privim în sus, să ne bucurăm de toată frumusețea și de libertatea cerului. Devenim subjugați.

Să ne spovedim sincer

În  momentul în care ne-am spovedit sincer, ne asumăm lucrul ăsta, nu te duci și spui ”Am făcut asta, dar din cauza soției, din cauza vecinului, din cauza nu știu cui. Toți sunt vinovați, numai eu, nu!”. Trebuie să ne ducem acolo și să ne asumăm: ”Părinte, am greșit, eu am făcut, nu contează cine m-a influențat, ce a făcut, e treaba lor, dar eu am fost slab și am greșit!”. Ne cerem iertare, ne citește dezlegarea și ieșim plutind. Să vedeți după o spovedanie sinceră că în momentul în care ieși de acolo parcă toate devin luminoase, frumoase, zbori și ți se pare că nu mai e greutatea asta. Este sacul acela care dispare și putem înainta în viață mult mai ușor. De asta spovedania are rolul principal din viața noastră.

Să-L vedem pe Dumnezeu în fratele nostru

Apoi, încet, încet, trebuie să facem și fapte bune: facem o milostenie, ajutăm pe cineva cu ceva, facem bine cu tot ce putem. Este o vorbă și în popor: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”. Deci tu, ca om, care mergi pe drum, care te întâlnești cu alții, ai niște pretenții: ”Bai, mă întâlnesc și eu cu unul, cu altul. Vreau și eu să mă salute, să-mi zâmbească, să-mi vorbească frumos, să nu mă înjure, să nu mă fure!”. Deci vreau lucrurile astea, dar eu le fac cu ceilalți? Fiecare, la rândul lui, așteaptă. Deci eu merg pe drum, dar și celălalt așteaptă la fel, să-l bag și pe el în seamă, să-l salut, să-i zâmbesc, să-i vorbesc frumos, să nu zic ”Domnule, nu-i de categoria mea, că n-are haine de firmă sau că nu a coborât din nu știu ce mașină.”

Deci să respectăm, să-L vedem pe Dumnezeu în fratele nostru. Toți au ”scânteia Dumnezeiască” în ei și dacă noi lucrăm așa, o să îngăduie Dumnezeu încet, încetul ca și ceilalți să ne respecte la fel cum îi respectăm noi pe ei, pentru că se zice ”Cu ce mână dai, cu aceea primești!” Ai făcut rău, cândva se va întoarce răul acela la tine. Poate nu acum, ci peste ani, când tu ai uitat, dar o să vezi că ți s-a întors. Ai furat pe cineva și zici că nu știe nimeni, dar te trezești după câțiva ani că îți fură cineva de 10 ori sau de 100 de ori mai mult. Vei fi nemulțumit, dar ai uitat că și tu ai furat un pic cândva. Le fel și binele, l-ai făcut, poate l-ai uitat și vezi că peste ani s-a întors de 100 de ori la tine binele acela.

Să nu ne lăcomim la puținul altuia

Îmi amintesc un caz: eram copil acasă, aveam vreo zece anișori și o soră de-a mamei, cu familia, erau la o categorie, să zicem oleacă mai bogați. Soțul ei lucra undeva la o fermă și mergea cu bicicleta (ferma nu era departe) și a văzut o femeie căreia i-a căzut din buzunar ceva, ca o hârtie albă. El când a ajuns cu bicicleta a văzut că erau 10 lei. A început lupta gândului: să-i dau, să nu-i dau. El acasă, stătea bine, avea de toate, dar femeia aia era amărâtă, mergea pe jos și avea de mers între două sate, vreo doi kilometri, poate erau singurii ei bani. Până la urmă el a zis ”Dar ce, mie nu-mi trebuie?” și i-a pus în buzunar. 

Chiar atunci, la sfârșitul săptămânii, omul avea o nuntă undeva și s-a dus cu nevasta la oraș, să-și ia un costum. Au mers cu mașina, că aveau de toate. Pe timpul acela erau trei Dacii în sat, aveau doar bogătanii, cum se zice. Și-a luat un costum de 500 de lei, foarte frumos. Când au ajuns acasă, au căutat costumul în mașina, dar nu l-au găsit, a dispărut costumul. Sora mamei a povestit că primul lucru în momentul ăla când a văzut că nu este, i s-a dus gândul la ce i-a spus soțul, că în urmă cu 3 zile a luat ăia 10 lei. Deci a pierdut 500 lei și i-a arătat Dumnezeu ce înseamnă să te lăcomești la puținul acela.

Să ne pregătim pentru Veșnicie mergând săptămânal la Sfânta Liturghie

Dacă nu-i al tău, nu lua și chiar dacă ai găsit niște bani și știi ai cui sunt, decât să-i folosești tu, mai bine cumpără două-trei pâini din ei și dă-le la un sărac. Fă ceva folositor cu ei și Dumnezeu îți răsplătește pentru asta. Niciodată să nu te gândești ”Lasă, să-mi fie mie bine!”. Totdeauna să fim atenți cum lucrăm în viață, pentru că viața e scurtă și ajungem la Dumnezeu să dăm socoteală pentru tot ce am făcut și El o să spună ”Uite, omule, ți-am dat 50 de ani pe pământul ăsta, ce-ai făcut?”. Dacă vom spune că nu am avut timp, va zice ”50 ți-am dat. Cum n-ai avut timp? Măcar Mi-ai dat și Mie o zi pe săptămână, să vii să stăm de vorbă?”

Duminica, când ne ducem la bisericuță, la Sfânta Liturghie noi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Deci noi știm că plecăm în veșnicie pentru totdeauna și n-avem timp ca să ne pregătim pentru ea. Uite, ați venit în Athos, eu cred că fiecare și-a luat un schimb, două de acasă: ”Măi, plecăm două-trei zile, o săptămână, e nevoie să mă schimb de o haină”. Deci ați luat pentru călătoria asta de trei-patru zile poate un geamantan, poate o valizuță, poate câteva schimburi. Dar ia gândiți-vă dacă te muți cu totul undeva pentru 10 ani, pentru 20 de ani – îți iei tot ce ai în casă. 

În veșnicie o să găsim ce-am trimis

Dar când te muți în Veșnicie e cu totul altceva, nu poți lua nimic cu tine. E ca și cum te duci la avion și spune că n-ai dreptul la bagaj? Tu ce trebuie să faci? Trebuie să-ți fie trimis dinainte. În veșnicie o să găsim ce-am trimis. Știți ce o să găsim acolo? Nu ce am adunat pe pământ, pentru noi și familia noastră, acelea rămân aici. Să crești copiii, să muncești e o datorie asta, nu se duce nimic în cer din bunurile astea. Contează ceea ce dai celor care nu pot să-ți răsplătească înapoi: ai făcut o milostenie, ai ajutat o familie, ai spus un cuvânt bun cuiva, l-ai sprijinit pe cineva când avea un necaz, ai făcut o rugăciune pentru cineva, ai dus la o familie cu 10 copii din prisosul tău? Toate astea le găsești dincolo.

Când te-ai dus, acela-i bagajul despre care vă spune Dumnezeu ”Da, văd că ți-ai trimis de ajuns, hai că ai cu ce trăi, de acum locul tău e aici.” Dar poate va zice ”Băi, dar tu n-ai trimis nimic aici, tu ești notat în altă parte, du-te la cine ai slujit!”. Să nu slujim la doi domni, Dumnezeu și mamona, nu există cale neutră. Și o să îți spună: “Ai slujit la celalalt, nu ai trimis nimic aici.” De asta să avem grijă, că viața e scurtă și în curând plecăm toți la Dumnezeu. Ce ne garantează celor de aici, că ajungem până mâine? Toate sunt în mâna lui Dumnezeu și de asta să nu lăsăm și în nici o seară să nu adormim certați cu cineva, în special în familie. Indiferent ce-a fost, îmbrățișează-i, spune că îi iubești și mergi mai departe, că poate noaptea pleacă unu din familie. 

Toate ni se întorc

Știu că eram o dată în țară și mi-a spus cineva că era o femeie amărâtă care plângea că i-a murit tatăl. Nu mai vorbise cu el în ultimii cinci sau zece ani că a nedreptățit-o cu o bucată de pământ, că i-a dat fratelui ei mai mult și nu i-a mai călcat pragul. Tatăl ei era în vârstă, poate a avut nevoie de ea, dar ea nu a mai vorbit deloc eu el și acum, că el o murit, în fiecare zi se ducea și plângea la mormânt. Persoana care mi-a povestit zicea că i-a spus femeii ”Ce mai cauți la mormânt acum, dacă tu zece ani, când a avut nevoie la bătrânețe de tine, nu i-ai călcat prin curte și nici n-ai vrut să-l mai vezi? Acum îi uzi degeaba pământul acolo!” 

Nu mai contează ce faci când nu mai este, dacă atunci când e în viață nu te duci, nu ești alături de celălalt, nu-l întărești, nu-l sprijini indiferent de ce ți-a făcut în viață. Toate se întorc. Dacă tu îți disprețuiești părinții pentru că ți se pare că te-au nedreptățit, să nu uiți că și tu o să ajungi la bătrânețe și la fel or să facă și copiii tăi și abia atunci îți vei da seama cum ai lucrat.

Să avem grijă, că viața e scurtă și să ne pregătim câte un pic în fiecare zi, cu dragoste, cu bunătate. Dumnezeu nu-i cu parul, dar vrea să vadă că avem voință. Ne spovedim, ne împărtășim, mai facem o faptă bună și mergem înainte, în felul ăsta și Dumnezeu ne așteaptă dincolo.

Să ne ajute bunul Dumnezeu și toți sfinții să devenim mai buni.

În primul rând eu.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!