Oroarea de a primi ce-ți dorești: Filmul „Obsesia” – Jonathan Pageau

Ascultați un material în care Jonathan Pageau, plecând de la filmul horror “Obsesia”, analizează modul în care chiar împlinirea propriei voi ne duce la o catastrofă existențială.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Dezastrul de a primi ce-ți dorești – Filmul „Obsesia” – Jonathan Pageau

Filmul Obsesia a stârnit multe valuri. Cred că va fi unul dintre filmele de groază care au adus cele mai mari încasări din istoria genului. A ieșit de mult timp, și de aceea m-am gândit ce anume aș putea oferi ca un comentariu la acest film. Și m-am gândit că o privire asupra felului în care se leagă de tipare narative mai tradiționale ar putea fi un mod interesant de a privi filmul într-o lumină în care poate nu l-ați mai privit.

Sunt Jonathan Pajeau. Bine ați venit la Lumea Simbolică.

Dacă nu ați văzut filmul Obsesia, trebuie să știți că este un film destul de intens. Merge direct la esență. Am putea spune că este un film de groază, deși premisa este destul de simplă și abia spre final capătă accente horror. Evident, acest clip va dezvălui multe din film, așadar, dacă nu doriți spoilere, nu urmăriți acest material.

Conceptul este simplu: un tânăr lipsit de încredere, oarecum un ratat, este îndrăgostit de o fată căreia nu îndrăznește să-i mărturisească dragostea. Are mai multe ocazii să-i spună ce simte, dar de fiecare dată dă înapoi. În cele din urmă, își pune o dorință folosind un obiect magic ieftin, ca ea să-l iubească mai mult decât pe oricine altcineva din lume. Dorința se împlinește imediat, iar ceea ce urmează este felul în care acest lucru se manifestă: ea îl iubește mai mult decât pe oricine, devenind complet obsedată de el. Această obsesie este nenaturală, diferită de voința ei firească, am putea spune. De aici apare un conflict între obsesia care a pus stăpânire pe ea și voința ei naturală, ceea ce duce la mult haos și, în cele din urmă, duce la un sfârșit cumplit, când partea obsedată din ea ajunge să ucidă pe cineva, ba chiar mai multe persoane.

Întreaga poveste se încheie într-un dezastru nebunesc, în care personajul principal masculin moare, aproape ca într-o variantă inversată a poveștii Romeo și Julieta. Este, așadar, un film foarte intens. Ceea ce îl face atât de intens este, desigur, interpreta principală. Actrița este absolut hipnotică în felul în care redă personajul obsedat.

Dar m-am gândit că, deși mulți au vorbit despre acest film, poate merită să ne oprim puțin asupra felului în care se leagă, în anumite privințe, de neliniștile oamenilor de astăzi. Este, desigur, neliniștea personalității borderline, neliniștea din relații și dificultățile pe care le întâmpină oamenii. Este o pendulare între clișeul celibatarului involuntar – persoana care nu reușește cu adevărat să intre într-o relație din cauza ecranelor, a nesiguranțelor și a altor motive – și, pe de altă parte, primejdia relației însăși: latura obsesivă, prietena borderline, prietena psihopată, hărțuitoarea, urmăritoarea, toate trăsăturile pe care le vedem pe rețelele de socializare și care au devenit, într-un fel, tipare în narativele despre întâlniri și relații.

Desigur, aceste tipare negative au fost amplificate de lumea rețelelor sociale. Pentru că acolo sunt promovate în exces povești de obsesie și, am putea spune, de relații psihotice. Devine astfel și o lentilă prin care oamenii își interpretează relațiile. Dar nu despre asta vreau să vorbesc astăzi.

Vreau să vorbesc despre două lucruri în special, care țin de povestirile tradiționale. Primul este ceea ce am putea numi „săgeata lui Cupidon”, adică poțiunea de dragoste. Iar al doilea este ceea ce am putea numi problema dorinței, problema lămpii lui Aladin și de a primi ceea ce îți dorești. Ambele țin, desigur, de dorință. Iar dintr-o perspectivă creștină tradițională, putem vedea cum ele reprezintă, într-un fel, o punere în scenă a problemei dorinței și a problemei voinței.

Să începem, așadar, cu prima parte, și anume ideea săgeții lui Cupidon. Aceasta este o temă întâlnită în multe povești antice. O regăsim în mituri, unde, atunci când săgeata lui Cupidon atinge pe cineva, acesta devine cu desăvârșire îndrăgostit de o altă persoană. Nu se poate împotrivi, pur și simplu este ceva ce i se întâmplă. Această temă este reluată mai târziu în poveștile medievale prin ideea poțiunii de dragoste. O întâlnim, desigur, în faimoasa poveste a lui Tristan și Isolda, unde există o poțiune menită să o seducă pe Isolda (pentru regele Mark), dar este băută de persoana nepotrivită, de Tristan. Din această pricină, cei doi se îndrăgostesc unul de altul, cumva împotriva voinței lor firești.

Care este, așadar, sensul acestei teme, mai ales privită dintr-o perspectivă creștină? Există în noi, într-un fel, două părți ale ființei noastre. Chiar și în dialogul lui Platon, Socrate vorbește despre ideea carului sufletului uman, care are, pe de o parte, calul din partea dreaptă a carului, care ascultă de voință, mergând drept înainte și urmând o direcție clară. Pe de altă parte, avem calul din stânga, calul sălbatic, calul patimilor, care vrea să abată carul de la drum și să te ducă în rătăcire. Iar omul încearcă necontenit să țină acești doi cai împreună, îndreptându-i în direcția cea bună.

În tradiția creștină regăsim ideea Sfântului Maxim Mărturisitorul, care vorbește despre ceea ce numește voința naturală și voința gnomică. Nu este exact același lucru, dar există, de-a lungul întregii tradiții creștine, conștiința că, pe de o parte, avem patimile, aceste impulsuri dinlăuntrul nostru care ne trag într-o anumită direcție. Pe de altă parte, avem ceea ce numim intelectul sau latura noastră superioară, adică simțul moral, conștiința a ceea ce este drept și dorința de a ne îndrepta spre bine. Desigur, fiecare dintre noi trăiește conflictul dintre acestea două.

Iar în povestea săgeții lui Cupidon și în cea a poțiunii de dragoste vedem o ilustrare a acestei dualități extreme dintre sinele nostru rațional, dintre ceea ce știm că este drept și că ar trebui să facem, și sinele nostru poftitor, care ne trage, într-un fel, în afara noastră. Simțim această luptă neîncetat. Însă în aceste istorisiri ni se prezintă o versiune radicală, în care dorința este cu totul accidentală, care, apropo, adesea atunci când o simțim, când vedem persoane atrăgătoare, pe stradă sau oriunde, nu ne putem stăpâni cu adevărat atracția față de ele. În aceste istorisiri lucrurile sunt duse în extrem, adică dorința apare cu totul accidental și, într-un anume fel, e opusă aspectului rațional, și a ceea ce știm a fi corect.

În filmul „Obsesia”, această înfruntare este dusă până la hotare nebunești, încât personajul principal, cuprins de dorințe atât de extreme, ajunge ca sinele său rațional să fie, într-un fel, chinuit, să dispară în spatele sinelui poftitor și, în cele din urmă, să își dorească moartea. Există aici un fel de pornire sinucigașă: în somn, personajul feminin, sinele ei rațional, îl roagă pe iubitul ei să o omoare, zicând: „Ucide-mă, căci nu pot stăpâni această parte poftitoare din mine”.

Desigur, vedem cum patima se ramifică în mai multe direcții: duce la obsesia și dorința excesivă ieșită de sub control, duce la gelozie, desigur; apare și latura ucigașă, când ea o ucide pe cea pe care o crede rivală, iar apoi ajunge la vătămarea de sine – amenințarea cu propria pieire ca să-l țină legat pe celălalt în relație. Și, firește, bărbatul primește tocmai ceea ce ceruse: ca ea să-l iubească mai presus de orice în lume. Însă, odată ce primește aceasta, se căiește de ceea ce a primit.

Ajungem astfel la cel de-al doilea înțeles puternic al filmului Obsesia, și anume împlinirea dorinței. Există multe aspecte ale acestui lucru: acea noțiune de laba maimuței, cum este și varianta din Simpsons, sau lampa duhului, unde nu cunoști urmările dorinței tale. Tocmai de aceea nu primim întotdeauna ceea ce dorim, sau întâmpinăm rezistență: fiindcă nu înțelegem ce atrage după sine dorința noastră. Aceste istorisiri ne arată limpede lucrul acesta: socotim că ne-am dori un anume lucru, dar, dacă l-am primi, am primi odată cu el și toate urmările lui și am înțelege că este o dorință otrăvitoare.

În pildele cu lampa duhului apare întotdeauna această întoarcere: dacă dorești bogăție, regele Midas este o pildă grozavă – tot ce atinge se preface în aur; și, când totul s-a prefăcut în aur, a înțeles că va muri de foame că nu mai are ce să mănânce. La început pare o glumă, dar ne arată un adevăr: înlăuntrul nostru există un echilibru al dorințelor. Dacă luăm aminte, vedem că dorințele noastre se schimbă și oscilează între una sau alta, iar dacă ne ținem numai de o singură parte a acestui ciclu al poftelor, asta te poate duce la pierzare, dar dacă ești răbdător și lași dorința să-și urmeze cursul, vei observa că ai mai multe dorințe care există și se înfruntă între ele.

Povestea regelui Midas este o ilustrare foarte clară a acestei probleme: dacă împlinești o singură dorință, aceasta te va distruge în cele din urmă, pentru că omul are de fapt multe nevoi, nu doar una. De pildă, cineva care crede că, dacă ar deveni foarte bogat, și-ar rezolva toate problemele, descoperă că, odată ajuns la bogăție, prietenii devin paraziți, iar loialitatea lor devine nesigură. Își dă seama că oamenii stau lângă el doar pentru bani. Iar dacă persoana devine extrem de bogată brusc – printr-un câștig la loterie sau printr-o competiție – atunci toate relațiile – căsnicia, prieteniile – încep să se destrame, tocmai pentru că ai primit ceea ce ai dorit.

În filmul „Obsession” lucrul acesta este arătat cu mare putere. Nu e doar că, primind ceea ce dorește, tot restul lumii lui, toate celelalte relații ale lui, munca, totul se destramă, pentru că primește acest lucru, această fată pe care o dorea, dar însăși relația cu femeia dorită devine nesănătoasă, pentru că este exagerată. Mai mult, personajul nici nu crede că merită ceea ce primește. Tocmai aici este un aspect foarte important al dorinței: pentru că își dorește acel lucru și îl obține, el se luptă continuu cu sine, simțind că ceea ce a primit este fals și că nu i se cuvine.

Asta este o problemă a dorinței. Când lucrezi pentru ceva, știi ce jertfă ai adus ca să ajungi acolo. Când muncești pentru bani, știi cât te-ai străduit ca să îi obții. Dar când câștigi la loterie, nu meriți acei bani, nu ai trecut printr-o jertfă, și tocmai de aceea banii te pot distruge, pentru că nu ai dezvoltat mecanismul prin care să ajungi la un anumit rezultat, disciplina de care ai nevoie pentru a putea face față acelei realități.

Acest lucru este cu atât mai adevărat legat de experiențele duhovnicești. De aceea am vorbit adesea împotriva folosirii substanțelor halucinogene. Căci lucrarea pe care o face misticul ca să ajungă la starea de unire cu Dumnezeu – postul, rugăciunea, toată nevoința duhovnicească, înfrânarea gândurilor și a dorințelor – odată ce ascetul ajunge la acea stare de unire mistică cu Dumnezeu, exact mijloacele care l-au ajutat să o obțină îl ajută și să poarte acea stare. Dar dacă cineva ia doar o substanță chimică, fiind înlăuntru un om sfărâmat, se va crea o ruptură între ființa sa și experiența pe care o trăiește.

Și, desigur, în filmul Obsesia, acest lucru este dus iarăși la extrem, pentru că bărbatul știe că doar din pricina obiectului magic a primit ceea ce și-a dorit. De aceea, el nu se poate bucura nici măcar de clipa în care pare că lucrurile merg în favoarea lui, pentru că își dă seama și se întreabă neîncetat în sine că toate acestea sunt false și că, de fapt, ea nu-l iubește, ci este, într-un fel, silită să-l iubească din pricina acestui accident care s-a întâmplat și nu există o legătură adevărată între el și ea.

Și, bineînțeles, ne putem închipui că aceasta este o pildă pentru toate situațiile în care oamenii caută plăcerea în relații simulate, fie că este vorba despre desfrânare, despre pornografie sau despre toate celelalte lucruri de acest tip, care au aceste efecte secundare, pentru că poți ajunge la plăcere, poți ajunge la clipa aceea, dar până la urmă totul este gol, pentru că nu este legat de restul ființei tale. Nu este legat de ceea ce, în mod vădit, aceste dorințe sunt menite să împlinească: anume să intri în comuniune cu cineva, să întemeiezi o familie etc.

Și astfel, acestea sunt, după cum știți, două mici comentarii pe care le-am făcut despre povestea din Obsesia. Cred că unul dintre motivele pentru care este atât de populară și atât de iubită de oameni este tocmai faptul că se leagă de aceste vechi înțelesuri ale dorinței împlinite, dar și de vechea temă a săgeții lui Cupidon sau a poțiunii de dragoste.

Așadar, dacă aveți și alte idei, despre motivele pentru care această poveste este atât de populară, dacă are legătură cu alte teme antice ale basmelor sau cu alte structuri mitologice, scrieți-le în comentarii. Mi-ar face mare plăcere să văd gândurile și ideile voastre. Sper că acest material v-a fost de folos. Este un scurt videoclip, doar câteva gânduri despre filmul Obsesia. Sper că vi s-a părut folositor. Mulțumesc pentru că sprijiniți canalul „Lumea Simbolică” și activitatea mea. Pe curând. La revedere.

Bun găsit tuturor, suntem bucuroși să vă vestim că „Câinele lui Dumnezeu 3”, adică „Câinele lui Dumnezeu – Monahul”, este acum în drum spre Statele Unite. Urmează să fie expediat către voi în luna octombrie. Vă oferim cartea în precomandă. Și, pentru a sărbători acest lucru, oferim și o reducere de până la 25 de dolari la achiziționarea pachetului cu toate cărțile. De asemenea, oferim transport gratuit în Statele Unite.

Așadar, acum e momentul să luați „Câinele lui Dumnezeu”. Noua carte va duce cu adevărat povestea mai departe. Dacă în primele două cărți am rămas aproape de personajele principale, acum vom înălța povestea spre dimensiunea ei cosmică. Vom vedea mai multe despre uriași, mai multe despre temele biblice ale veșmintelor de piele. Vom vedea centauri, amazoane și chiar vom face o scurtă călătorie în iad. Așadar, aștept cu nerăbdare să văd ce părere veți avea toți despre această nouă carte. Așadar, luați cartea astăzi.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!