Cum se îmbină eforturile lui Dumnezeu cu cele ale omului pentru mântuire – p. Paul Truebenbach
11 august 2025
Cuviosul Emilianos Simonopetritul – IPS Athanasie de Limassol
12 august 2025
Ascultați un cuvânt pătrunzător al părintelui Iosia care abordează tema contracepției, în lumina perspectivei creștine despre familie.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Perspectiva creștină despre contracepție – p. Iosia Trenham
Problematica contracepției este foarte importantă și este un subiect pe care Biserica l-a abordat direct, fără ezitare, timp de 2000 de ani. Spun asta cu fermitate și claritate, deoarece sunt sigur că mulți dintre cei care urmăresc acest interviu nu au idee despre ce vorbesc. Este un aspect al eticii noastre sexuale care a fost, mai ales în partea mea de lume, nu atât în România, sunt sigur, cât în lumea occidentală, în lumea care nu e tradițional ortodoxă, a fost ignorat cu grijă, deoarece revoluția sexuală își are originea acolo și acesta este un aspect atât de ofensator al eticii noastre.
Contracepția este interzisă explicit de Biserică. Este interzisă! Iar numeroși părinți, inclusiv Sfântul Ioan Gură de Aur, au vorbit în detaliu despre păcatul pe care îl implică utilizarea contracepției. Și nu mă refer doar la contracepția abortivă. Există două tipuri de contracepție, două tipuri de aplicații medicale pentru a evita nașterea copiilor. Amintiți-vă că a căuta contracepția este, în esență, căutarea omului căzut, de a avea plăcerea fără responsabilitate. Modul în care Dumnezeu a conceput sexualitatea este acela că există și o plăcere intensă, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că plăcerea este atât de intensă pentru a justifica povara mare a creșterii copiilor. Dacă plăcerea nu ar fi intensă, multe suflete mai mici nu ar avea niciodată copii, pentru că este prea mult de muncă, trebuie să muncești din greu, trebuie să le asiguri traiul, copiii te trezesc în mijlocul nopții. Dacă scopul tău este să fii netulburat, să ai o viață liniștită, să faci ce vrei, doar tu și cu tine, atunci copiii sunt o problemă, copiii sunt poveri. Dacă ai o viziune creștină, dacă ai o viziune mai măreață, atunci, desigur, este exact opusul.
De îndată ce contracepția, în special pilula din 1950, a devenit populară, omul căzut a găsit o modalitate de a avea plăcerea fără responsabilitate și de atunci încercăm să le ținem separate. Și s-a trecut de la una la alta. Inițial, a fost vândută lumii occidentale ca fiind o modalitate de a avea plăcerea fără responsabilități, în căsnicie, dar apoi, bineînțeles, a devenit cheia exploziei de desfrâu, așa că acum tinerii se prefac constant că sunt căsătoriți și trăiesc în desfrâu, rănindu-se profund, stabilind legături pe care nu ar trebui să le stabilească, decât numai în căsătorie, și asta rănește foarte grav oamenii. Etica Bisericii care spune: acceptați copiii pe care vi-i dă Dumnezeu și păstrați sexualitatea pentru căsătorie, aceasta este pentru a ajuta oamenii, pentru a le hrăni fericirea, fericirea pe termen lung, nu pentru a-i răni în vreun fel.
Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Uite, cel mai bun mod de a înțelege este că sămânța unui bărbat este sfântă. Și dacă te-ai uita la un fermier că ia sămânța și o aruncă intenționat în copaci în loc să o arunce pe câmpul fertil, ai crede că este nebun. El spune că acel câmp fertil este pântecele matern și că ceea ce este sfânt trebuie pus în pântecele matern și, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, poate deveni o ființă eternă, o ființă umană. O ființă umană este mai prețioasă pentru Dumnezeu decât întreaga lume. Și asta este ideea lui. El a spus: a face altfel înseamnă a-ți trata soția ca…
Asta se află în învățătura lui din epistola către romani, el spune că dacă arunci sămânța pentru a evita copiii, îți tratezi soția ca pe o prostituată. Sunt cuvinte foarte dure, dar putem avea încredere în el, este Sfântul Ioan Gură de Aur, putem avea încredere în el. Domnul este foarte clar în Scripturi, că există trei motive principale pentru căsătorie, trei. Sfântul Ioan Gură de Aur le expune în detaliu. Primul este acela de a oferi o soluție în această lume căzută pentru dorințele dezechilibrate ale omului. Sfântul Pavel spune, de exemplu, în 1 Corinteni capitolul 7: „Din cauza curvierii, fiecare bărbat să aibă propria soție și fiecare femeie să aibă propriul soț”. Dorința naturală și atracția dintre un bărbat și o femeie pot fi binecuvântate de Dumnezeu ca soluție la virusul poftei. Căsătoria poate fi o modalitate de a depăși pofta prin dezvoltarea iubirii, îndreptând dorința către iubire sacrificială, către unirea într-un singur trup cu o altă persoană.
Deci, aceasta este una dintre contribuțiile importante ale căsătoriei, că oferă un mijloc de exprimare sexuală care nu este sălbatic și nu distruge ființa umană. Al doilea scop este reproducerea chipului lui Dumnezeu pe pământ, procrearea. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că acesta nu este primul motiv. În mintea lui, primul motiv este acela de a rezolva dezechilibrul noastru și el descrie acest lucru foarte frumos, spunând că îmbrățișările dintre soț și soție…, că soțul este un om care trăiește în piața publică ca o barcă pe o mare sălbatică și furtunoasă, care este lovită tot timpul, iar apoi el vine acasă în îmbrățișarea soției sale și spune că el e ca o barcă ce intră într-un port liniștit. Și când ea îl îmbrățișează, îi aduce pacea. El spune că soția este – în greacă cuvântul este filtron – un medicament puternic vindecător. Asta este soția pentru soț, un medicament puternic vindecător, atât de romantic. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie atât de frumos pe tema asta. Iată ce realizează îmbrățișările soției pentru bărbat: îi vindecă tulburarea, îi ghidează dorința spre unire, spre copii, spre iubire, reproduce chipul lui Dumnezeu pe Pământ prin nașterea copiilor.
Și un al treilea lucru este că iubirea conjugală funcționează ca un super-adeziv, ca o modalitate de a hrăni uniunea, astfel încât iubirea dintre soț și soție să poată rezista tuturor furtunilor vieții și să se poată dezvolta ceea ce părinții Bisericii numesc „prietenia sfântă”, iar oamenii pot privi o familie creștină și e ca și cum ai simți o briză, respiri: oh, uite acolo! Le spun tot timpul enoriașilor mei, mulți oameni mă întreabă: care e rețeta pentru creșterea bisericii voastre? În mica noastră experiență, am trecut de la o mică misiune la o comunitate foarte mare și am trimis sute de enoriași în toată Statele Unite, care s-au mutat și acum ajută alte biserici. și cred că ei se așteaptă adesea să le spun unul sau două trucuri. Nu există trucuri, dar unul dintre lucrurile pe care le spun mereu este: când oamenii vin, din cultura noastră dezechilibrată, când vin într-o comunitate și văd soți și soții în prezența lui Dumnezeu, adorându-L și iubindu-se reciproc, înconjurați de copiii lor, inima lor bate altfel, inima lor le spune: asta vine de la Dumnezeu. Ei văd lumina, văd iubirea și, desigur, sunt multe alte lucruri importante: Liturghia, prezența lui Dumnezeu, cântările, închinarea, multe alte lucruri contribuie la mărturisirea miracolului bisericii și a prezenței lui Hristos în biserică, ceea ce atrage oamenii spre convertire, dar se pare că…
Nu pot să vă spun de câte ori mi-au spus catehumenii, după ce i-am botezat, că motivul pentru care au venit a fost că au intrat și au văzut toate aceste familii iubitoare și nu mai văzuseră asta niciodată în viața lor. Asta nu mai există, dar există în biserică. Atât de puternică este viața de familie. Cel mai bun mod de a înțelege acest lucru este din propriile cuvinte ale lui Iisus, în Ioan 13. El spune: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă iubiți unii pe alții. Dacă vă iubiți unii pe alții, așa cum v-am iubit Eu”, toată lumea va ști, este apologetica supremă, dovedește sfințenia Ortodoxiei, dovedește credința creștină. Oamenii vin și spun: „N-am mai văzut asta până acum. Vreau asta, sunt făcut pentru asta, ajută-mă, vreau să fiu așa”. Asta se întâmplă și de aceea familiile sunt atât de importante și copiii sunt atât de importanți.
Iisus a spus că, dacă nu devenim ca ei, nu vom intra niciodată în împărăția cerurilor. Atât de mult El îi prețuia pe copii. Și dacă avem mintea lui Hristos, nu ar trebui să prețuim copiii în același fel? Nu ar trebui să-i privim nu ca pe poveri, ci ca pe martori ai împărăției lui Dumnezeu? Ei o au, ei o trăiesc, nu au sufletele complicate pe care le avem noi. Copiii mici nu se spovedesc, nu trebuie să se spovedească. Le spun oamenilor că nu se spovedesc până nu încep să se comporte ca noi. De îndată ce încep să se comporte ca noi, atunci trebuie să se spovedească. Dar înainte de asta nu, ei au împărăția. Le dăm totul, îi botezăm, îi ungem cu marele mir și le dăm Euharistia încă de când sunt bebeluși, ei sunt literalmente martori fără păcat, frumoși ai împărăției lui Dumnezeu. Și a vedea o familie cu copii schimbă viața oamenilor.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
12 Comment
Părinte, dar cum rămâne cu familia creștină în societatea contemporană? Majoritatea familiilor au 1-2 copii. Extrem de rare sunt familiile cu 10-15 copii, acela fiind un număr mai realist dacă nu se folosește contracepția.
În timpurile Sf. Ioan Gură de Aur mai multe lucruri erau diferite. Nu exista conceptul de copilărie, acesta e un concept modern. Copiii erau văzuți ca oameni mai mici, de aceea erau puși la munci de la vârste extrem de fragede. În familiile numeroase, responsabilitatea creșterii și educării nu cădea pe mamă/tată, ci pe copilul mai mare care-l creștea pe cel mai mic, și tot așa. Se creșteau unii pe alții. Acum ei trebuie crescuți și îndrumați de către părinți cu foarte multă atenție până la 18 ani, și de multe ori chiar și peste 18. Asta ar însemna ca într-o familie numeroasă părinții să renunțe la profesiile lor și să-și dedice absolut tot timpul educării copiilor. Din cauza pericolelor societății contemporane, cât și a provocărilor și exigențelor/cerințelor, există mult mai mare frică și responsabilitate pe umerii părinților. Cum faci home schooling la 12-13 copii deodată, în așa fel încât ei să crească și buni creștini, dar și doctori, artiști, cercetători, sportivi de excelență etc. Asta s-ar putea doar dacă statul ar oferi UBI (Universal Basic Income) – și chiar parentingul e unul dintre motivele invocate pentru UBI, fiindcă e o muncă enormă în care se investește în viitorul națiunii (copiii fiind viitorul), dar neplătită și neapreciată.
De asemenea, unii oameni au diferite cruci. Sunt mari artiști, cercetători, sportivi etc. care n-ar fi putut realiza ceea ce au realizat dacă și-ar fi dedicat în schimb viața creșterii foarte multor copii. Într-un fel, noi toți suntem copiii lor, fiindcă prin munca lor au influența mase întregi de oameni, ne-au crescut și educat pe noi toți. E o altă formă de a „crește copii”. Un profesor are o responsabilitate foarte mare. Un artist popular are o responsabilitate și mai mare, fiindcă „educă” prin arta sa milioane de „copii”. Formează generații. Chiar și un manager de companie, de el/ea depind sute de mii de alți oameni din subordine, iar noi depindem de ei și de produsele/serviciile lor.
Ce vreau să zic e că societate s-a schimbat radical din timpurile Sf. Ioan Gură de Aur, acum oamenii au cruci și responsabilități enorme față de enorm de mulți alți oameni. Pe timpuri acele cruci și responsabilități erau de obicei doar către propria familie, uneori către câțiva alți oamenii din comunitatea/satul tău și cam atât. Lumea nu era interconectată, fiind cu mult înainte de revoluția industrială, nu mai zic de revoluția informațională.
Atunci când ni se zice că trebuie să avem masterate și doctorate și cariere strălucite, cei care ne zic asta într-un fel au dreptate, fiindcă e nevoie de oameni care să susțină în continuare societatea contemporană. Trebuie să fie oameni care să muncească 8 ore pe zi pentru ca mâine laptopul de pe care vă scriu, și de pe care postați și dvs. probabil, să aibă un nou update, că altfel lucrurile stagnează și societatea se prăbușește. Noi suntem și rodul muncii lor într-un fel, „copiii” lor, fiindcă fără munca lor dvs. nu mai puteți să ne comunicați aceste mesaje online, noi nu mai putem să le citim, viața duhovnicească are de pierdut – vedeți? Totul este interconectat. De asta zic că această creștere de copii a căpătat noi valențe în societatea contemporană. Cariera e tot o creștere de „copii”, fiindcă acea muncă ajută milioane sau chiar miliarde de oameni la nivel global.
Pe timpul Sf. Ioan Gură de Aur, munca era de obicei doar pentru câțiva oameni din jur. Cum a lucrat și Iisus ca tâmplar. Făcea mese și scaune pentru oamenii din comunitate. Crucea muncii și a carierei (meșteșugului pe atunci) nu era atât de grea, nu avea ramificații globale decât pentru extrem de puțini oameni precum liderii politici și militari.
De aceea oamenilor le este foarte mare frică în societatea contemporană să încerce să trăiască după cerințele de acum peste 1500 de ani. Crucea pare mult prea mare și mult prea grea: să crești responsabil 10-15 copii, să te asiguri că nu ajung woke, să combați educația proastă din școală și din societate, eventual să le faci homeschooling, să le gătești zilnici fiindcă tot ce e cumpărat e plin de E-uri, să faci cel puțin 3000 de euro pe lună în același timp ca să-ți permiți toate astea pentru tine și pentru copii, să te dedici jobului în același timp fiindcă dacă nu te dedici, pierzi banii, și nu doar asta, nu-ți achiți responsabilitățile față de societate, fiindcă milioane de oameni pot depinde de jobul tău, nu doar familia ta și proprii copii. Iar dacă ești artist, munca creativă îți mănâncă toate resursele mentale și aproape tot timpul și de ea depind milioane de oameni care-ți citesc cărțile, văd filmele, ascută muzica etc, e o responsabilitate enormă, toți acei oameni sunt oarecum copiii tăi. Toate astea sunt cruci enorme pe care majoritatea oamenilor nu le pot duce, indiferent cât de buni creștini ar dori să fie… Este foarte greu, părinte…
Părintele Trenham are o rigiditate specifică, aproape catolică, pare puțin rupt de lumea în care trăim, prin modul în care vorbește de anumite lucruri. E extrem de categoric în privințe în care poate n-ar trebui să fie. De asemena nu emană căldura și bucuria altor părinți precum Truebenbach, iar ăsta poate fi un semn că uneori nu vorbește de la Duhul Sfânt ci din mintea sa.
Nu e chiar așa. Ai o mulțime de puncte greșite. Și acum copiii trebuie responsabilizați. E mai ușor de crescut mulți copii decât unul singur. Am nenumărate cazuri. Toți cei care au avut credința să facă mulți copii dau mărturie pentru faptul că acesta este drumul care duce la fericire. Să facem ce spun Sf. Părinți și Biserica și o să fie bine.
Vă cred, părinte, dar nu înțeleg pe deplin… Eu abia am energia și timpul să-mi duc proiectele la capăt… și știu că am misiunea asta de la Dumnezeu, să le termin, fiindcă m-a ajutat mult pe parcurs în această direcție… Și-mi imaginez că n-aș putea face mare lucru dacă aș avea o familie numeroasă… grijile și responsabilitățile ar fi cu totul altele…
Adică… înțeleg adevărul Bisericii… dar nu înțeleg cum se cuplează el cu diferitele chemări pe care le au oamenii… sunt oameni care au chemări foarte intense să-și dedice viața unui anumit domeniu de activitate prin care să facă voia lui Dumnezeu.
Știu că există doar 2 căi principale, călugăria, căsătoria, plus a treia cale mai grea și rar întâlnită a celibatului curat. Dar sunt oameni care au chemare către căsătorie, nu pot trăi singuri, dar în același timp au o chemare foarte intensă spre un anumit domeniu, care-i face să-și dedice aproape toate resursele mentale și timpul către acel domeniu. Cum pot acei oameni să răspundă acelei chemări, și în același timp să crească în mod creștinesc și o familie numeroasă?
Ah, părinte, o întrebare specifică am: Pentru cei care încă nu sunt căsătoriți la Biserică, ci doar legal (din varii motive, cum ar fi când unul dintre ei nu este botezat), e mai bine să facă sau să nu facă copii?
Nu răspund în locul părintelui, răspund ca unul care am cunoscut vreme de 20 ani situația asta.
FĂ/FACEȚI COPII FĂRĂ NICI O EZITARE
vremea trece, îmbătrâniți, e un timp pentru toate și la bătrânețe e mai greu și dupăia ai încredere că Dumnezeu poate totul, mai ales imposibilul
Iar referitor la postarea mea inițială și răspunsul dvs, ca să am o concluzia clară, îmi puteți spune, vă rog, dacă toți oamenii căsătoriți, fără excepție, trebuie neapărat să facă copii? Dacă da, întrebarea următoare e: trebuie neapărat să facă cât mai mulți copii, adică să nu se oprească niciodată cu metode contraceptive (la cele neavortive mă refer)? Adică e ceva alb/negru în care Biserica s-a exprimat foarte clar, cum a făcut-o de exemplu în privința LGBT sau a avortului?
Întreb fiindcă dvs. ați fost extrem de categoric în privința LGBT, acum câțiva ani când eu căutam adevărul și nu eram sigur, și asta m-a ajutat. Adică am înțeles clar că e o direcție demonică, și ne umplem de demoni numai dacă susținem fără să facem, atât de gravă este.
Dar în privința contracepției, deși mi-ați spus că am multe puncte greșite, nu v-am simțit poate la fel de categoric. Acum un an când am întrebat țin minte că nu ați răspuns, iar acum ați spus că „nu e chiar așa”. Nici alte voci din Biserică nu par să fie la fel de categorice în această privință. Dar acest clip al părintelui Trenham e extrem de categoric.
De exemplu, dacă într-o familie ambii se dedică carierei, și prin cariera lor caută să facă voia Domnului, dar în plan personal se opresc de la a face copii, atunci ambii se umplu de demoni și ajung în iad, indiferent de cât de mult caută să facă voia Domnului în alte privințe? La carieră nu mă refer la acea goană după bani și putere din corporații, ci la o carieră în slujba facerii voii Domnului și răspândirii Cuvântului său.
Doamne ajuta !
Am o întrebare legată de acest aspect și m-ar ajuta ENORM dacă mi-ați putea răspunde.
Am născut 5 copii , toți prin cezariană ( nu am ales eu asta, a fost recomandarea doctorilor ) . Pe ultimul l-am născut de 2 luni, lăuzia s-a terminat, postul se termină acuș.
Doctorii mi-au recomandat inclusiv legarea trompelor ( ceea ce am refuzat categoric ) pentru că uterul este foarte subțiat in locul tăieturii și m-a tăiat în al doilea loc. Cei mai permisivi dintre doctori spun să astept macar un 1 dacă vreau să mai rămân însărcinată din nou.
Biserica spune categoric nu metodelor contraceptive. Metoda calendarului nu o pot folosi ( nici asta nu știu dacă este îngăduită de Biserică, presupun doar că da ) pentru că nu am menstră, cel puțin nu încă.
Ce fac ???
Pe cine ascult ?? De doctori sau de Biserică ?
Părintele duhovnic nu se pronunță, a zis că nu știe ce să îmi zică. A întrebat mai departe pe duhovnicul lui, care e episcop, dar răspunsul încă nu a venit ( nici nu îl poate presa ).
Dar după cum v-am zis mai sus, sunt și eu presată de timp. Nu vreau nici scandal cu soțul. E o problemă foarte delicată și m-ați ajuta foarte mult cu un răspuns.
Eu nu sunt împotriva copiilor, dacă rămân iar însărcinată nu e o problemă. Însă , DACĂ pățesc ceva ? Mi se rupe uterul și fac hemoragie masivă ( ăsta este scenariul cel mai sumbru al doctorilor). Până ajung la spital mor in ambulanță . Rămân copiii ăștia orfani.
Știu că părintele Pimen spune mereu :” nădejdea în Maica Domnului !”. Este și aici cazul ?
Mulțumesc mult!
Doamna Dr. Christa Todea Gross povesteste intr-una dintre conferintele dansei despre avort despre o situatie similara: o femeie cu multi copii (5-6 copii) a ramas insarcinata si s-a hotarat sa nu mai tina copilul, adica sa faca avort. A facut avort si dupa aceasta mama a înnebunit (schizofrenie sau o boala psihica grava). Dr. Christa Todea Gross vorbeste foarte des despre efectele care apar frecvent dupa un avort, chiar si daca este avort hormonal (avort provocat de metodele contraceptive). Aceste efecte grave se numesc Sindrom post avort si afecteaza atat mama cat si tatal, si uneori si pe copii care raman in viata. In linkul cu conferintele Doamnei Dr. Christa Todea Gross postat mai sus este descris pe larg acest Sindrom post avort.
Gravitatea contraceptiei hormonale consta in faptul ca femeia face crime (pruncucidere) in serie fara sa isi dea seama. Nici macar nu se poate spovedi cum trebuie pentru ca nu stie cate avorturi a facut si daca a facut. Multe probleme ale familiilor sunt cauzate de aceasta contraceptie si multi se intreaba de ce au probleme in familie si nu se mai inteleg.
@Adrian
1) „Cum faci home schooling la 12-13 copii deodată, în așa fel încât ei să crească și buni creștini, dar și doctori, artiști, cercetători, sportivi de excelență etc.” – Dumnezeu nu cere de la nimeni in mod special sa ajunga – doctori, artiști, cercetători, sportivi de excelență etc. Daca ajungi medic nu inseamnaca te mantuiesti sau ca vei avea o viata mai usoara, mai buna pentru mantuire. Scopul vietii este mantuirea iar nu bunastarea materiala. In plus exista o mare inselare, aceea ca lumea are nevoie de noi, sa descoperim noi chestii, sa facem inventii, sa ajungem cunoscuti, sa ne realizam in domeniul nostru. Acest lucru este fals si este inselare din partea lumii. Noi nu putem sa contribuim cu nimic bun la aceasta lume, decat cu faptele noastre bune. Daca inventam sau nu ceva chiar nu are nicio importanta. Extrem de putine lucruri inventate de om ajuta la mantuire, as zice chiar ca nu sunt deloc. Lumea a fost facuta perfect de Dumnezeu. Nu are nevoie de nimic de la noi decat de faptele noastre bune si de mantuirea noastra.
2) ” Nu exista conceptul de copilărie, acesta e un concept modern. Copiii erau văzuți ca oameni mai mici, de aceea erau puși la munci de la vârste extrem de fragede. ” – Copilaria in sens modern ii face pe copii sa nu se adaptaze la lume, chiar le da un handicap in viata. Pe vremuri copii mergeau alaturi de adulti la muncile zilnice, faceau si ei ce puteau, si traiau mai mult intre adulti decat intre copii. De aceea erau mai responsabili. Acum nu sunt responsabili pentru ca nu au responsabilitati adevarate (in afara de sa se imbrace, sa se spele si sa mearga la scoala si la joaca, etc.). In copilarie trebuie sa inveti de la adulti nu de la copii sau prietenii de joaca, pentru ca asa inveti numai sa te joci, sa te distrezi si sa pierzi vremea in general – to hang around – cum zic americanii. Desigur socializarea are rolul ei, dar in limite normale – nu distractie si nu caterinca. Daca va intereseaza, comunitatea Amish are o abordare interesanta pe aceasta tema.
3) ” Un profesor are o responsabilitate foarte mare. Un artist popular are o responsabilitate și mai mare, fiindcă „educă” prin arta sa milioane de „copii”. Formează generații. Chiar și un manager de companie, de el/ea depind sute de mii de alți oameni din subordine, iar noi depindem de ei și de produsele/serviciile lor. ” – aici exagerati putin, cea mai mare importanta este sa ai ajutorul lui Dumnezeu. Cititi va rog cele 2 volume – Asceti in lume – si o sa vedeti ajutorul lui Dumnezeu. Este o inselare sa crezi ca poti face ceva fara ajutorul lui Dumnezeu, respectiv ca esti tu mare profesor si o sa facei tu ceva extraordinar in viata si de aia nu trebuie sa faci copii ca sa ai timp sa te dedici profesiei. Asa au facut si catolicii care zic ca nu trebuie sa se casatoreasca preotii ca sa aiba timp pentru comunitate si s-a vazut unde au ajuns – la homosexualitate si pedofilie. Conform ideii dvs. „se merita” sa nu faci copii pentru ca te sacrifici pentru un bine mai mare – sa salvezi societatea. Din punctul meu de vedere asta este inselare. Nimeni nu poate sa faca nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. Cum faci ca sa nu ai copii daca esti casatorit, prin abstinenta sau contraceptie? Poti sa fii abstinent? Asa se ajunge la pacate grave. Toate asa zisele metode contraceptive produc fie pruncucidere fie au efecte grave asupra sanatatii (inclusiv metoda calendarului care este destul de recomandata). Mai multe informatii gasiti in linkul de la final.
3) „Totul este interconectat. De asta zic că această creștere de copii a căpătat noi valențe în societatea contemporană. Cariera e tot o creștere de „copii”, fiindcă acea muncă ajută milioane sau chiar miliarde de oameni la nivel global.” – Fals. Mare inselare aici. Cariera este satisfacerea mandriei – am ajuns cineva, sunt cineva. Unii chiar spun ca le-a ajutat Dumnezeu. Dumnezeu nu poate sa te ajute pe tine sa faci contraceptie ca sa ai timp sa te realizezi profesional.
4) „Atunci când ni se zice că trebuie să avem masterate și doctorate și cariere strălucite, cei care ne zic asta într-un fel au dreptate, fiindcă e nevoie de oameni care să susțină în continuare societatea contemporană.” – FALS – Societatea are nevoie de masterate si doctorate iar nu noi, ca sa ne tina ocupati si departe de mantuire, sa ne dea de lucru. Vedeti filmele Parintelui Tanase – zicea aproximativ asa – Face femeia facultate, master si doctorat, pe urma pleaca si afara ca sa castige experienta si familie cand mai face, la 40 de ani?
5) „Iar dacă ești artist, munca creativă îți mănâncă toate resursele mentale și aproape tot timpul și de ea depind milioane de oameni care-ți citesc cărțile, văd filmele, ascută muzica etc, e o responsabilitate enormă, toți acei oameni sunt oarecum copiii tăi. Toate astea sunt cruci enorme pe care majoritatea oamenilor nu le pot duce” – sa faci ce vrei tu dupa capul tau nu este cruce – este inselare. A dat cuiva duhovnicul acest canon sa nu se casatoreasca, sa nu faca copii, etc. ca sa scrie carti si sa faca opere de arta ca sa salveze lumea?….Ma indoiesc. Sunt foarte rare asemenea persoane.
Ce am observat personal: am umblat mult prin tara, mai ales prin zona rurala, si am constatat ca cei mai bogati oameni din zonele respective provin din familii cu multi copii (5-6-7-10-12 copii). Nu am vazut niciun om bogat care a fost singur la parinti – si de aia a ajuns el bogat ca l-au ajutat parintii fiind singur. Parintele Niocolae Tanase spunea – poti sa ii dai copilului ce vrei tu: educatie, bani, mostenire, etc. dar succes in viata nu poti sa ii dai. Cine face contraceptie crezand ca va face bine ca sa aiba mai multe resurse greseste grav. Este pacat pentru ca la finalul vietii isi va da seama ca a gresit dar nu mai are ce sa mai faca.
Cauza contraceptiei este conceptia gresita despre viata si lume, respectiv necredinta in Dumnezeu.
Nu exista metode contraceptive fara efecte secundare grave!!!
Puteti asculta aici conferintele doamnei Christa Todea Gross despre contraceptie. Cu siguranta va veti schimba parerea.
https://www.sufletortodox.ro/arhiva-biblioteca-ortodoxa/index.php?dir=doctor-christa-todea-gross/
Mulțumesc pentru sfaturi, aveți dreptate în majoritatea dintre ele, dar la mai toate punctele se regăsesc două greșeli pe care cred că e bine să o corectez:
1. Dumnezeu ajută foarte mult pe oameni în carierele lor, atunci când ele sunt îndreptate în direcția voii Lui. De aceea am și specificat în comentarii că nu mă refer la carieră în sensul în care urmărim avere și putere, cine face asta nu se raportează corect la carieră și atunci ea devine într-adevăr cel puțin problematică, iar uneori chiar demonică. M-am referit ca carieră ca și instrument de a face voia Domnului și a răspunde chemării lui.
2. Și aici ajungem la a doua ideea greșită: că Dumnezeu nu ne cheamă la cariere. Pasiunea intensă pentru un anumit domeniu pe care o simțim în copilărie și adolescență e exact chemarea lui Dumnezeu. Nu e a diavolului. Dumnezeu a sădit acolo acea pasiune intensă, acea tragere către o anumită artă, știință etc. Dar majoritatea dintre noi nu o urmăm exact din dorința de avere și putere, sau din frica de a nu avea avere și putere, sau de frica părinților.
Exemplu: simțim o mare pasiune pentru dansuri sau pentru arte plastice. Dar apoi nu ne facem artiști de frică că n-o să avem cu ce trăi, sau de gura părinților, și ne facem în schimb doctori. În acest exemplu, cariera de artist era chemarea lui Dumnezeu, acolo am fi făcut voia lui la modul cel mai complet, avea cariară ar fi fost mântuitoare, chiar dacă ne-ar fi adus mai puțini bani. Iar cariera de doctor devine una pentru avere împotriva voii lui Dumnezeu. Majoritatea oamenilor au cariere materialiste de doctori și avocați și specialiști IT împotriva chemării lui Dumnezeu, doar fiindcă se câștigă bine. Eu nu la acelea m-am referit în postarea mea.
Nu știu ce carieră aveți dvs, dar dacă v-ați urmat pasiunea din adolescență, atunci e chemarea lui Dumnezeu și acea carieră contribuie și ea în mod direct la mântuirea dvs., nu doar familia. Dar dacă nu v-ați urmat pasiunea (chemarea lui Dumnezeu) și aveți o carieră doar pentru bani, atunci ea nu contribuie la mântuire decât indirect prin sprijinul financiar acordat familie.
Cine-și urmează pasiunea (adică chemarea lui Dumnezeu) și face din ea o carieră și continuă să caute să facă voia Domnului cu ea, are responsabilități să educe și să ajute și să inspire foarte mulți oameni prin acea carieră, aproape la fel cum are față de proprii copii. Rețineți artiștii de la Hollywood despre care părintele a postat că au luat calea credinței și fac filme cu mesaje creștine? Acei oameni au înțeles chemarea lui Dumnezeu și responsabilitatea pe care o au față de fanii lor. De asemenea poate rețineți că Iisus din Nazaret a adus la credință foarte mulți oameni, tot părintele a confirmat asta. Cei care au ascultat chemarea lui Dumnezeu și au făcut acel film, au educat și salvat suflete. Și sunt numeroase alte exemple.
Iar astea nu sunt excepții cum poate credeți dvs., nu sunt valabile doar pentru câțiva artiști. Pentru cine-și ascultă pasiunea și o urmează în viață, oricare ar fi ea, Dumnezeu le pregătește numeroase căi de a ajuta foarte mulți oameni, nu doar pe cei din propria familie. Cu multe sacrificii, cu mai puțini bani de multe ori, asta e crucea lor. Pentru cine nu-și urmează pasiunea și caută o carieră pentru avere, rămâne doar familia ca aproape unică cale pentru mântuire, să-ți ajuți soțul/soția și copiii.
Astea fiind spuse, și părintele și dvs. aveți dreptate că până și o carieră din pasiune, unde se răspunde chemării lui Dumnezeu, nu trebuie să excludă familia. Doamne ajută!
Doamne ajută! Interesant articolul, dar și comentariile😊
Vin acum și vă spun experienta noastră personală. Suntem căsătoriți de 20 de ani, avem 10 copii, dintre care ultimii patru născuți prin cezariană. Lucram amândoi.
Dacă e greu? E greu, da. E obositor. E multă muncă. Ți se cere răbdare cu fiecare în parte, ți se cere să te jertfești zilnic in zeci de moduri…
Dar, vin și bucuriile enorme care acoperă orice întristare sau oboseală.. Îi vezi cum cresc, cum se formează ca oameni, ca creștini , vezi cum își sunt sprijin și ajutor unii altora, vezi cum se roagă, ai pe umărul cui să plângi și cu cine să te bucuri. Toate acestea și multe altele mă fac să îi dau slavă lui Dumnezeu că i-am primit în viața noastră, că sunt sănătoși și cred că dacă aș da timpul înapoi, tot așa am alege: să îi naștem și să îi creștem cu orice efort fiindcă se merită.
Să vă binecuvânteze Dumnezeu!