Feminismul lui Hristos – p. Nikolaos Loudovikos

Urmăriți un foarte incitant, foarte bun și adânc cuvânt duhovnicesc al părintelui Nikolaos Loudovikos despre un subiect aparent controversat: feminismul lui Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Feminismul lui Hristos – p. Nikolaos Loudovikos

Pe măsură ce înaintăm, avem subiecte mai „smintitoare”. Important este, cred, să găsim subiecte care ne interesează cu adevărat, nu-i așa? Să găsim lucruri și să spunem lucruri care sunt captivante, tocmai pentru că ne privesc într-un mod cu totul direct. Deci, acest lucru poate fi și periculos. Vă voi arăta ce vreau să spun pe baza a ceea ce ne va preocupa astăzi. Adică, uneori ne aflăm în fața acestui râu al înțelepciunii, care e într-adevăr percepția ortodoxă, percepția creștină asupra vieții. Și auzim lucruri cu adevărat minunate, dar ele nu pătrund în viețile noastre dintr-un oarecare motiv.

Odată, Socrate a fost întrebat despre scrierile lui Heraclit: „Cum ți se par, învățătorule?” El a spus: „Ce înțeleg eu este măreț. Cred că ceea ce nu înțeleg eu este și mai măreț. Dar nu am nicio speranță să le înțeleg vreodată. E nevoie să fie cineva un înotător curajos, ca să le priceapă.” În vechime, acești înotători erau teribili, parcurgeau înot drumul de la Delos la Atena. De aici se spun lucruri foarte însemnate, dar trebuie să le vedem la înălțimea așteptărilor noaste, pentru o înțelegere directă și o vindecare imediată. Și pentru dezvoltare personală. Acest lucru nu e deloc de la sine înțeles. Aceasta e marea interpretare [în cheie duhovnicească] ce trebuie făcută. În primul rând, înseamnă să recunoaștem problemele noastre reale. Pentru că uneori intrăm în Biserică îmbrăcați în haine bune iar în interior, trupul este plin de puroi. Dar lucrurile bune exterioare ascund asta – chiar și de la noi înșine.

Și, desigur, acest lucru riscă să ne îndepărteze de ceea ce considerăm important și bogat. Tocmai pentru că nu ajung la nivelul nostru, la problemele noastre, la agonia noastră zilnică, la propriile noastre căi fără ieșire. Acesta e ceva important. Nu este ușor.

Și această temă pe care am ales-o nu e deloc ușoară. E un prototip. Nu o veți vedea nicăieri altundeva. Nimeni nu o face. Deci, aceste zile am fost în Atena, la un tip complet diferit de conferință, la un simpozion, cu teologi academici din toată lumea. Și aseară le-am spus: „Vă părăsesc acum, nu pot să rămân aici, am o prelegere.” Deci, erau două femei ortodoxe, ambele profesori universitari din Europa. Și una mă întreabă: „Care e tema discuției?” Eu spun: „Feminismul lui Hristos.” Amândouă s-au schimbat la față. M-au privit înspăimântate. Oricât de mult am încercat să zâmbesc și să le spun: „Nu vă faceți griji, lucrurile nu sunt atât de rele”, au rămas speriate. Își spuneau, probabil : „acest bărbat, e preot, profesor universitar – adică, toate caracteristicile unui om care cere putere – care e treaba cu el? Îți scapă printre degete, nu-l poți prinde, în final te lovește… E un bărbat alb, preot, și profesor!” Săracele, s-au schimbat la față. Am spus: „Hristos este feminist!” Cum pot să le scot de acolo? Erau atât de înspăimântate. Am spus: „Uitați-vă și vedeți!”

Chiar dacă Hristos este feminist, în opinia mea, genul de feminism pe care îl voi prezenta este cu siguranță împotriva bărbaților. În final, ne vom pierde. Sărmanele femei – voi, adică! Sunteți pierdute în cea mai mare parte a timpului. Dar asta nu înseamnă că bărbații câștigă. Există într-adevăr un feminism șocant în Hristos. Sunt șocat cu adevărat. Sunt șocat, la modul în care sunt, analog cu studiile pe care le am și experiența pe care o am. Și știu cât de incredibil de dificil e să fii feminist în modul lui Hristos.

Voi începe prin a explica ce vreau să spun. Și veți înțelege, și veți putea participa și voi la această dificultate. Dar sunt puțin emoționat în privința asta. Această perspectivă a deschis o altă lume. Nu pare așa, dar în același timp, e lumea noastră. E ceea ce dorim cu adevărat, este ceea ce ne lipsește cu adevărat, înțelegeți? Deci, începând să citim Evangheliile cu această perspectivă, descoperim niște lucruri uimitoare despre Hristos. Vă voi explica.

Mai întâi, descoperim că Hristos nu se teme de femeie. Există cineva care să nu se teamă de femei? Nu o spuneți acum. Știu răspunsul. Voi spune și de ce se tem de femeie. Filozofii antici, în primul rând. Toată lumea se temea de femei. De unde Platon, Heraclit, care îmi este drag din alte motive. Sălășluia, sărmanul, prin munți nu voia să atingă o femeie nici de la distanță, pentru că ea îi amintea de partea irațională, necuvântătoare. Rațiunea e în lucruri, dar femeia generează iraționalitate De ce? Să o spunem. Platon, slavă Domnului, a spus că este grec și nu barbar, bărbat și nu femeie, om liber și nu sclav. De ce nu ar trebui să fie femeie? Pitagoreicii erau singurii care accepta femeile în comunitățile lor, pentru că erau interzise relațiile trupești dintre bărbați și femei. Femeile-s ființe care au alunecat din viața de zi cu zi și din realitatea relațiilor. Neoplatonicii? Te doare capul! Plotin?

În tinerețe l-am admirat mult și-am scris multe despre el. A spus că sufletul omenesc are două părți. Prima parte este mintea. Cealaltă este partea necurată, partea murdară, pentru că atinge trupul, dorințele și sentimentele. Cine are aceste lucruri? Femeile! Prin urmare, filozofii nu se căsătoreau. Trebuia să se abțină în mod absolut de la relații fizice. Platon spune asta în Epistola a VII-a – abstinență completă! Spuneau că nu se vor întina! Aceasta este o frică filozofică. Filozofii sunt în mare parte necăsătoriți. Se căsătoresc doar acum, în ultimii ani. Uitați-vă la Descartes! În ultima vreme avem filozofi căsătoriți.

Deci, care e problema care creează această frică? Este haosul. Sentimentalismul pe care îl are femeia. Să-l punem în alte cuvinte? Ei bine… Nevoia de comuniune profundă pe care o are femeia. Fetița, în primele trei luni de viață, își mărește cu 400% capacitatea de a deschide ochii și de a comunica. Băiatul doar cu 20%. Fetița, dacă o duci la grădiniță, după un timp, va observa că copiii plâng și va începe să se intereseze. Băieții nu fac niciodată așa ceva. Și cei care au băieți și fete, ca mine, știu, înțeleg imediat acest lucru în anii ce vor urma. Dar v-am spus, nu e doar atât. Acest lucru s-a transferat și în teologie. Desigur, dacă citiți cuvintele Părinților, Sfinți pe de altă parte, când vine vremea să vorbească despre femei, ei se apără, se apără atât de mult! Le numesc superficiale, nestatornice, de neînțeles, iraționale! Se tem de acest haos, de această anarhie, că nu știm ce se va naște de acolo.

O serie de mari Părinți – de unde să încep și unde să termin?! Nu vreau să spun nume, – sunt puțini ca Sf. Ioan Hrisostom! El e singurul caz care îi sfătuiește pe bărbați, că ar trebui să-i spună cuvinte de dragoste soției. „Spune-i că o iubești.” Sau Bătrânul Iosif, nu Sfântul, Bunicul, Iosif Vatopedinul… Al doilea Iosif, nu Sfântul Iosif Isihastul de la Kavsokalivia. Cuviosul Iosif Vatopedinul spunea că odată ce te căsătorești, să anulezi numele soției și să îi spui: „iubirea mea” – de acum înainte. Acesta este un sfat dat de oameni care au depășit anumite limite și nu se tem să-l spună. Și nu este doar acolo, vă spun acum, veți vedea multe lucruri avansate pe care le-am adunat aici, și care sunt importante de văzut. Sunt poziții teologice avansate, dar în același timp, dacă nu suntem atenți, ele pot creea o problemă.

Care este problema? Problema pe care Hristos a rezolvat-o. Cum poate cineva să intre în contact cu o femeie? Așa că Sf. Maxim spune – știți cât de mult îl iubesc pe Sfântul Maxim? Priviți ce spune: „Dumnezeu a creat întâi pe om după chipul și asemănarea Sa.” Apoi [Scriptura spune] că l-a făcut bărbat și femeie. Și apoi spune că în Hristos Iisus „nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască”. Dacă la început și la sfârșit nu e bărbat și femeie, în mijlocul timpului este Spune că la început Dumnezeu a făcut om după chipul și asemănarea Sa. Nu zice de bărbat și femeie. Teologii aici știu că mai apoi spune că Dumnezeu a făcut bărbat şi femeie, adică pe om. Spune apoi că l-a făcut bărbat şi femeie. În a treia fază, cea finală, în Hristos Iisus nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască. În eshaton nu există așa ceva. Nici femeie, nici bărbat.

Vă place asta? Mie nu-mi place. Ascultă cum o explică. Totuși, există un adevăr în aceste cuvinte. Trebuie să fim atenți la ele. Cum anume? O vom pricepe. Deci, omul – spune – cum va începe să înainteze duhovnicește? La început spune că va face așa cum zice aici: însușirea bărbătească și femeiască se va anula din om și va exista o legătură nepătimașă, întrucât genurile vor fi anulate, râmânând, din dumnezeiască voință, numai omul. fără nici o deosebire, între bărbat și femeie. așa cum s-a spus de la început, căci nu mai există despărțire din cauza desăvârșirii virtuții Să explicăm asta. Ce vei face în prima fază? Va uni Domnul despărțirea dintre femeie și bărbat. Cum se va întâmpla asta? Prin relația virtuoasă și fără de vreo patimă față de femei, relație nepătimașă cu femeile, precum cea pe care o avem între noi. Și astfel să râmână doar omul. Fără să mai fie diferențiat ca bărbat și femeie. Să existe doar omul. După cum am mai vorbit că părțile omului nu trebuie să fie despărțite Părțile omului sunt partea bărbătească și cea femeiască. Aceste două părți, deci, să nu mai funcționeze ca părți, ci în forma lor perfectă proprie, așa cum sunt cunoscute, și recunosc unitatea lor, împăcarea lor. Păstrăm acest cuvânt.

Într-adevăr, ceea ce spune Sf. Maxim, în ceea ce privește orizontul ontologic-eshatologic, este corect. Adică, ce este corect? E adevărat că ceea ce privește realitatea ultimului adevăr al omului în Dumnezeu este faptul că umanitatea sa este pusă în evidență. Pricepeți? Umanitatea sa. Adică, se pare că suntem una. Ne ținem de asta. Este bine. Întrebarea e: ce este această relație cu totul nepătimașă? Înțelegeți ce spun? Ce înseamnă relație cu totul nepătimașă? Și aici, lucrurile au o lacună. De ce? Știți că monahul nu poate spune totul. Știi de ce? Pricepeți? Pentru că trebuie să se păzească pe sine. Cu cât trebuie mai mult să se protejeze, cu atât îi e mai greu să străbată această distanță, pe care noi o depășim în fiecare zi. Adică, întâlnirea cu o femeie adevărată, cu un bărbat adevărat, care evoluează în spațiul și timpul real, nu-i așa? Atât sufletesc, cât și fizic, și înaintează, fie într-un mod fericit, fie nefericit, în special prin combinarea ambelor situații – cum se întâmplă aproape întotdeauna, nu-i așa? Și ceea ce va ieși în final, va trece printr-un proces, în care se întâmplă lucruri pe care un monah nu ar trebui să și le imagineze sau să le gândească. Pentru că e posibil să-i placă. Și apoi ce va face? A promis fecioria. Toți știți cât de mult iubesc monahismul. Înțeleg de ce Sfântul Maxim vorbește astfel. Desigur, e important când a scris aceste lucruri. Le-a scris când era mai tânăr. Dacă vorbeați cu Sfântul Porfirie și Paisie, când erau la o vârstă matură, nu se temeau să intre în astfel de detalii. Când Sfântul Porfirie ne-a descris beneficiile contactului sexual, am rămas cu gura căscată. Nu se temea atunci să vorbească. Trecuse prin diverse etape, trecuse prin situații în care omul nu se mai smintește. Dar acest lucru îl pot face foarte puțini.

Vreau doar să spun aceste lucruri, ca să vedeți și din perspectiva lui Hristos, că trupul femeii devine foarte respectabil și foarte folositor. Și este, aș spune, că Hristos se comportă cu femeile în cel mai frumos mod posibil. De pildă, El nu a certat niciodată o femeie. Ați văzut vreodată să certe o femeie în Evanghelie? Niciodată! Pe ucenici îi face în tot felul, că nu înțeleg nimic, nu-L pricep. Pe farisei și cărturari – nu mai spun! Pe desfrânate și păcătoase nu le ceartă. Le oferă doar iubire. Vine femeia păcătoasă și cade la picioarele Sale și El o întreabă de mir, apoi i-a zis că i se iartă ei păcatele, căci mult a iubit. Dacă ar fi auzit Plotin aceste cuvinte, ar fi luat arma și i-ar fi tras un glonț în cap. Ce înseamnă „că mult a iubit”? Adică putem considera cele ale unei femei ca și harisme? Răspunsul lui Hristos este „da”. Răspunsul filosofilor este clar „nu”. Răspunsul multora, printre alții, a oamenilor chiar sporiți duhovnicește pe parcursul ascezei lor, este de asemenea „nu”. Sunt asceți care nici pe mama lor nu au vrut s-o vadă. Pricepeți? Mama Sf. Paisie Aghioritul l-a îmbrățișat și astfel l-a pus în contact cu o lume de care vrea să se rupă. Acest lucru e mucenicie, e ceva măreț, teribil! Să nu trecem cu vederea ușor aceasta! Dar, dacă îi spui unui om căsătorit să facă astfel, o va înnebuni pe săraca femeie. Și apoi o să înnebunească și el. Nu înțelegeți? Înțelegeți.

Deci, nu mă aud deloc? O, nici nu am început să strig încă! Să țip, să mă enervez. Deci, Hristos nu doar nu ceartă pe femei, ci li se descoperă în mod gratuit. Așa cum vă spun eu. Se lasă la mâna lor, Se dăruiește lor. Către ucenici, nu. „Unul mă va vinde!” Bla, bla, bla… „Nu, vom muri împreună!” „Și tu mă vei trăda!” Nu stă bine în îmbrățișarea nimănui. Însă femeii I se dăruiește. Prima a fost Maica Domnului! La nunta din Caana Galileii! Ce spune Evanghelia? Că merge împreună la nuntă cu maica Sa. Și deodată nu mai este vin. Și se întâmplă lucrul măreț care mă uimește: Ea știe toate acestea. Îi spune: „Uite, nu mai au vin, fă o minune!” Oare știa Ea totul? Pentru Maica Domnului nu e nevoie de Evanghelie? Nu există Evanghelie, înțelegeți? Ea știe cine este Fiul ei. Știe ce trebuie făcut cu precizie. Ea știe foarte bine. Și El știe că Ea știe totul. De ce? Pentru că El Ii S-a descoperit. Întâi de toate, Maicii Domnului Ii S-a descoperit. Pe ucenici îi face nepricepuți, la un moment dat. Nu pricep nimic, nici măcar despre existența lor. Și continuă să fie așa. În timp ce Preasfânta le știa pe toate – de aceea nici nu vorbea. Ar fi fost cutremurător să vorbească.

Și ascultați continuarea care e și mai cutremurătoare. „Nu este încă vremea Mea. Acesta este secretul nostru. Pentru că ți-am spus totul, acum mă dai de gol, înainte de vreme?” Și Ea ce face? Acest lucru mă termină. Se întoarce către slujitori și spune: „Faceți orice vă va spune!” Nici măcar nu discută cu El. Îl are pe Hristos într-o ascultare deplină. Ascultați! Pe Cine? Pe Cine? Și El nu spune: „O, ești insuportabilă!” Orice fiu normal ar spune așa, într-o astfel de situație: „Așadar, începi taina iconomiei înainte de vreme și hotărăști când va începe? Și Mă aștepți pe Mine?” Ar fi putut să îi spună: „Vorbim noi acasă!” Asta este normalul. Și El ce face? Își pleacă capul și săvârșește minunea. Și se descoperă. Și începe lucrarea de iconomie. Taina iconomiei! Pune-l pe Platon să analizeze asta. Ar zice că e nebun Hristos. E sigur că pare nebunie pură! Să facă ascultare de mama Sa? Chiar așa? ”Faceți orice vă spune.” Ea nu așteaptă încredințarea Lui. Ea nu răspunde lui Hristos. Imaginați-vă scena, ce cutremurătoare e scena asta! V-am spus ce măreție are Maica Domnului! Evanghelia trebuia scrisă pentru noi toți, nu pentru Fecioara Maria. Maica Domnului știe totul.

Dar priviți și la comportamentul lui Hristos. V-am spus că tema e despre feminismul lui Hristos, nu-i așa? De aceea începem de la mama Sa. Pentru că prima victimă a băieților e mama noastră, după cum știți. „Lasă-mă, mamă-n pace!” „Gata, mamă!” Săraca mamă: „O, ce se va întâmpla? „Of, ce a pățit?” „Ah, unde e băiatul meu?” „Ah, când s-a întors?” „Ah, când a plecat?” „Ce-a făcut?” Și celălalt e în lumea lui. Nu e așa? Aici e cu totul pe dos. El a spus totul, a arătat totul. Și El ia binecuvântare pentru lucrarea iconomiei care va începe – cea mai mare lucrare care s-a petrecut vreodată pe pământ. Da?

Să mergem la femeia Samarineancă – aici povestea are un mare haz, pentru că este incredibil de realistă. Deci, Samarineanca, o ființă minunată, neastâmpărată și iubitoare, nu face altceva decât aventuri și relații amoroase. E extrem de isteață… Știți ce înseamnă când spui că a avut cinci bărbați? Că toți au crăpat de răutate și i-au spus: „Să nu te mai văd în fața ochilor!” În acel timp exista divorțul. Bărbatului îi ajungea până peste cap, și o arunca pe drumuri. Așa era. Îi dădea carte de despărțire. Cinci o aruncaseră pe drum. Ea a găsit un al șaselea, însă nu avea niciun sprijin în realitate. Și acest al șaselea, desigur, se proteja să nu o ia de nevastă și să pățească la fel. Evident, reputația ei era una foarte proastă. Și ea ajunge la fântână și vede un bărbat frumos. Hristos era, în câteva cuvinte, foarte frumos. Așa spune toată lumea. Deci, în același timp, foarte impunător. Dar și foarte serios, și în același timp harismatic, desăvârșit. Așa a evoluat povestea. Să nu vi se pare ciudat.

Și nu numai atât, ea crede că El are alte gânduri. „Dă-mi apă” – înseamna în acea vreme că cineva face curte. Merge să îi dea apă și se pregătea să se întâmple ceva. Credea că ceva „bun” o să se întâmple. Era ca și cum nu i-ar fi ajuns situația ei de dinainte. Hristos este un om foarte minunat. Are umor, „ironie”, are inteligență iute, este foarte înțelept. Face toate aceste lucruri ca om, adică este uimitor. Pe mine m-a lăsat gata. Și se comportă cu dumnezeiască cuviință cu ea – asta e fenomenal! El este foarte normal ca om și este Dumnezeu [în același timp]. E amețitor acest lucru! Însă așa e! Deci, ce se întâmplă? El îi spune: „Îmi vei da apă de băut?” Ea îi răspunde: „Cum vei lua tu apă de aici?” Îi spune că fântâna e adâncă și nu are cu ce să scoată. Ce răspunde El? „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apa vie. Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac.”

Ea era sigură că El râde de ea, și chiar are interese ascunse. Era mai mult ca sigură. De aceea El pornește de acolo încolo să-i spună tot ce se poate. Găsisem și textul aici. Nu am prototipul [textul în greacă veche]. Unde eram, am găsit un… – cum îi zice? – un text în neogreacă. Nu contează, e la capitolul 4 din Evanghelia de la Ioan, nu? Uite! Iisus i-a zis: „Dă-Mi să beau!”, „Cum, Tu care ești iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?” „De ce-mi ceri să bei apă? Mă găsești atât de frumoasă?” Să nu vă sperie ce vă spun! Sunt lucruri omenești. „Eu sunt samarineancă, tu ești iudeu. Îmi ceri să-ți dau de băut? Ești sigur?” Deci Iisus i-a răspuns: „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, și ți-ar fi dat apa vie.” Ea era sigură că o lucrează pe la spate și-I răspunde: „Doamne, nici galeată nu ai, și fântâna e adâncă” – Spune odată ce vrei cu adevărat! – La asta se referă. „De unde, dar, ai apa cea vie? Această fântână ne-a dat-o părintele nostru Iacov. Nu cumva ești Tu mai mare decât el?”

Râde de El. Să fie mai mare decât Iacov? E vicleană cumva, vrea să vadă până unde merge discuția. Asta are în minte femeia, ce să facem? Așa era. Încă nu e prorociță, nu e Sfânta Fotini Samarineanca (încă)

„Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși; Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică.” Ea era sătulă de cuvinte și I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot.” Până aici este ce spun englezii, ea credea că El o curta. Așa i se părea. Și deodată se oprește și devine Proroc. Fiți atenți, El nu o respinge: „Știu Eu ce desfrânată ești tu! Știu ce fel de om ești și acum îți voi arăta Eu! Cum îndrăznești?” Nimic din toate astea. Se coboară la nivelul ei până la final.

Când ajunge la capăt, brusc se întoarce- așa cum ne-a făcut-o odată Părintele Paisie. Brusc apare Prorocul, o cheamă brusc și îi spune: „Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici.” „N-am bărbat.” Iisus i-a zis: „Bine ai zis că nu ai bărbat.” „Căci cinci bărbați ai avut și cel pe care îl ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta adevărat ai spus.” Femeia amețește, plânge. E cutremurător, nu-i așa? Și brusc se află în fața ei Prorocul. Aceasta e măreția lui Hristos, că naște dintr-o astfel de femeie un mare teolog. Pentru că El știe că puterile pozitive și negative ale sufletului sunt aceleași. Aceleași puteri pozitive pot fi negative. Aceleași puteri negative și distructive, pot fi și pozitive. Cu aceeași putere cu care ucizi pe cineva, cu aceeași putere se face jertfă pentru cel pe care îl iubești. Înțelegeți? Deci, Hristos nu se teme să parcurgă această distanță. Dacă ar fi aici un ascet, el ar spune: „Vai! O femeie! Drum bun! Am fugit!” Ceea ce e un martiriu, nu le cereți mai mult, pentru că e ceva uriaș. Dar Hristos parcurge acest drum împreună cu ea, înțelegeți? Și El vorbește pe limba ei, în modul ei, și la nivelul ei. Nu se teme de ea, nici nu se teme de ceea ce se temeau filosofii la femeie: ironia.

Citiți Hegel, îl predau la universitate. În marea sa operă centrală, „Filosofia Spiritului”, femeia e întruparea ironiei. Nu pot să nu-mi imaginez că el a fost învins de femei, căci era cu totul rațional, foarte egocentric, închis în sine. Și femeia e prezența haosului, după cum am spus, deci ea este prezența ironiei. Am spus asta în sensul că filosofii au o problemă. Au o problemă. Nu știu cum să intre în acest haos și să-l vadă precum Hristos. Adică, din haos poate să se nască, cum a spus Nietzsche, o stea. Nu este deloc ușor. Nu numai pentru filosofi, și pentru psihologi. Freud a spus: „Niciodată nu am putut înțelege ce vrea o femeie.” Motivul e că o femeie se împacă mai bine cu conștiința ei decât un bărbat. Există mai puține conflicte de interese. E mai naturală. După cuvintele lui Jung: „Femeile au mai mult suflet.” Sufletul este extindere, explozie, este salt, etc. Și lasă mult spațiu între sine și planurile vânate, în dorința de a se arăta pe sine, în dimensiunea imaginară a ceea ce numim egoism. În timp ce [noi], bărbații, în realitate suferim închiși, într-un spațiu conflictual pe care nici nu vrem să-l acceptăm. Nu e așa? Și cu cât cineva e mai problematic, cu atât mai mult vrea să fie acceptat. Și acest lucru îl îmbolnăvește, în cele din urmă.

Deci, de aici încolo, avem această transformare uimitoare a femeii samarinence. „Doamne, văd că Tu ești Proroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte…” Cine ar fi putut să-și imagineze că acea femeie avea acest fond sufletesc, și că ascundea aceste lucruri în ea? Cine ar fi putut să-și imagineze asta? Dintre noi? Nimeni. „Iar voi ziceți că în Ierusalim e locul unde trebuie să ne închinăm. Deci, unde este adevărul?” O altă surpriză: Domnul Iisus Hristos răspunde la această întrebare. Ar fi putut să-i spună să-și îndrepte mai întâi viața, iar apoi să meargă să discute teologie.

Luați aminte, pedagogia lui Hristos este deschiderea. El face asta și cu bărbații. Către Petru, nu-i așa? Ce îi spune? „Mă iubești? Paște oile Mele.” Asta înseamnă deschiderea spre sufletul omului. Nu spune: „Hai să vedem, dacă Mă iubești acum. Îți fac un test de personalitate, să văd dacă Mă iubești.” Nu-i așa? „Vei merge acum la farisei și le vei spune: ‘Ați văzut că a înviat?’, ‘Am văzut.’ Vei spune că ai greșit, că sunt și eu ucenicul Lui. Du-te și fă-o, să văd dacă Mă iubești cu adevărat.” Uimitor! Nu procedează așa. „Paște oile Mele.” I Se deschide lui Petru. Nu-i zice: „Ești un nevrednic! Știi asta! Și îți dau o țarină să lucrezi. Îmi pun încrederea în tine.” El, care era precum un fiu risipitor, pentru că s-a lepădat de El. Toți suntem fii risipitori. Toți risipim averea părintească. Nu-i așa? Suntem iubitori de sine. Deci, se întoarce acasă fiul risipitor. Cineva ar fi putut spune că trebuie să-l pună la încercare întâi. Da sau nu? Nu-i așa? „Vei sta șase luni, un an, lucrând pentru Mine ca un muncitor. Și apoi vom vedea ce vom face.” Însă Tatăl i-a pregătit haina cea dintâi, i-a pus inel pe deget și vițelul cel gras [l-a sacrificat]. Dumnezeu așa se comportă.

Suntem exagerat de nesiguri ca să ne imaginăm astfel de reacții pentru noi înșine. Acum am pe cineva care a fost înșelat de soție. Deci, s-a zbătut ani de zile să găsească ceva să o pună să facă ceva ca să-l convingă că îl iubește. Măi, îi spun, în felul în care o presezi iar te va înșela. Nimeni nu a respectat neputința umană, contradicția din om, sentimentul uman și dorința omenească atât de mult precum Hristos. E foarte amețitor acest lucru. Pricepeți ce spun? Dacă privești aceste lucruri dintr-o perspectivă psihologică îngustă – și eu le văd la fel – sunt șocant de avansate. Sunt situații foarte avansate. Nu le putem face noi înșine. Nu-i așa? Gândește-te la copilul tău, la soția ta, pune-te în situația asta. Aceasta e imensa iubire nepătimașă pe care o are Dumnezeu pentru om. Nepătimirea înseamnă că Dumnezeu nu investește în mod narcisist în oameni. Noi investim în mod narcisist. Mă aud, nu? Investim în mod narcisist în ceilalți. Și v-am spus că cel mai rău lucru pe care cineva îl poate auzi e „te iubesc”. Te iubesc? Vai de tine! Am investit totul în tine, doar pentru tine. Vai ție! Ai grijă cum vei sta, cum vei respira, cum te vei mișca! Pentru că altfel voi eșua, voi muri. Iubirea este asta? E ca melodia „Arena”: îmi amintește de atingerea ta, îmi amintește de arena atingerii tale. Asta e! Dar iubirea, precum cea despre care vorbim, nu este. Și e foarte important să înțelegem asta.

O, timpul trece! Pentru a înțelege cu cine avem de a face când vorbim despre Hristos… Hristos este atât de natural, încât este supranatural. Din momentul în care Îl atingi, El te va topi. Va face ceva și te va doborî. Nu se poate altfel! Și tocmai asta face ca Sfinții să-L iubească. De aceea, un mare om precum Sfântul Nicolae Cabasila, ajunge să spună despre Hristos că e sfârșitul iubirilor omenești. Acolo, iubirile omenești se termină. El e erosul suprem. Nu ai timp să faci ceva strâmb și El este acolo, rostogolindu-Se cu tine pe pantă. Iese din Sine, face lucruri.

Odată L-am întrebat pe Părintele Paisie – am spus asta public de mai multe ori – „Ce este rugăciunea, Gheronda?” Și El a spus: „Nu-ți spun, nu vei înțelege.” Dar eu eram foarte insistent. „Și ce este rugăciunea, Gheronda?” Și așteptam să-mi dea un răspuns extraordinar, cu lucruri suprafirești, mărețe. După ce l-am obosit, mi-a spus: „Îți voi spune puțin, dar vei înțelege?” „Spuneți-mi!” „Ai văzut vreodată un prunc jucându-se cu tatăl său?” „Ce?” „Ai văzut vreodată un prunc jucându-se cu tatăl său? Să-l tragă de palton, de barbă, să se joace împreună?” „Am văzut.” Cam așa e rugăciunea. De ce? Dacă te apropii de Dumnezeu, te pierzi descoperindu-L. Nu este ceea ce credem noi. Și toată lucrarea diavolului – în decembrie, am un discurs undeva în Atena intitulat „Dumnezeul diavolului”. Este înfricoșător titlul. La biserica Sfântul Gherasim se va ține, dacă ajungem cu bine. Așadar, nu există un mod de a vedea asta uman aceste lucruri. Hristos este un DA uriaș. Un DA imens.

Îmi amintesc, voi menționa din nou numele Părintelui Paisie, era conducătorul meu duhovnicesc, desigur, De la prima noastră întâlnire, îmi spune: Părinții au ascuns iubirea lui Hristos. Aveam ceva de adăugat, și spun: „Dar asta e ceea ce ei discută, Gheronda.” El spuse: „Nu, imediat ce o vede cineva, simte nevoia să o ascundă.” De ce? Pentru că vom ajunge la obrăznicie. De aceea. Dar astăzi trebuie să vorbim mai mult despre această iubire. Pentru că oamenii nu mai au putere. Am făcut totul și am suferit totul. Nu mai putem suporta astăzi o ascundere a acestor adevăruri. Și cei care sunt implicați în pastorație trebuie să fie atenți, pentru că această chestiune este importantă. Îmi vei spune: „Nu există condiții într-o relație, și așa mai departe?” Cu siguranță există, dar este o relație în care răspunsul pe care îl dăm este mult mai mic și mai puțin decât ceea ce primim. De exemplu, Sfântul Maxim spune: „Dă-te pe tine întreg lui Dumnezeu, ca să-L primești întreg.” Ce ești tu? O furnică. Și ce primești? Întregul, întregul univers. Măsură în care această sinergie se măsoară este înfricoșătoare. În ciuda tuturor acestora, e o sinergie reală, pentru că îi dai Domnului toată libertatea ta. Am spus cuvântul magic. De ce face Dumnezeu toate acestea? Pentru că El este un iubitor al libertății. Pentru că El e cu totul liber, vrea ca noi să fim complet liberi.

Dacă vrei să ajuți un om liber, nu poți. Îl poți doar iubi. Nimic altceva. Îl poți amenința? Părintele Porfirie a spus: „Nu-i amenințați, nu-i amenințați. Cine a înțeles atunci ce zicea? „Îi veți înnebuni. Îți spun, Hristos nu este așa. El nu ține iadul în mâini. El nu este așa, dragul meu. El nu este așa.” Zicea asta duhovnicilor. Eu eram mic și nu pricepeam nimic. Cuvântul magic este libertatea. Și dacă te întrebi vreodată: „De ce nu-mi ascultă Dumnezeu rugăciunile? De ce nu-mi dă Dumnezeu luminare har, înțelegere și daruri?” Răspunsul este că nu ești încă liber în interior. Ești legat de ceea ce vrei tu să faci. Și orice ți-ar da El, l-ai folosi greșit. Dumnezeu nu este, însă, legat. E liber. Doar dacă ești complet liber și spui: „Nu vreau nimic de la Tine, nimic, nimic, absolut nimic.” Atunci începe să se petreacă ceva straniu. Dar să simți acele cuvinte. Pentru că altfel această chestiune nu mai funcționează ca o relație, e o dependență. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim dependenți. Și din păcate, mulți credincioși sunt dependenți. Și dacă nu direct, sunt prin duhovnic.

Ce trag duhovnicii! Odată cineva m-a întrebat de ce nu accept mulți oameni. Sunt și eu duhovnic, dar să devii una cu mine e o mare problemă, pentru că am un cuțit și tai degete. Degete! Majoritatea vor să îmbrățișeze duhovnicul, pe Hristos, Biserica și toate cele, și să se scufunde cu toții împreună, așa cum era în trecut. Este un fel de ședere în pântecele primar, să zicem, un fel de narcisism îngrozitor, însă ascuns. Și mulți oameni care stau pe lângă mine, de bine de rău, își pun multe întrebări. Dar esența nu este să adăugăm pe cineva la noi înșine. Imaginați-vă, Hristos nu vrea să lege pe nimeni, și un duhovnic vrea ca toți să fie legați de el. Și să îi ducă, săracul, fără echilibru și, în final, să se prăbușească și el sub acea povară imensă. Treaba este să vedem această Persoană liberă, cu totul liberă, care iubește în întregime liber și iubește nelimitat pentru că e complet liber.

Dar să ne întoarcem pentru o clipă la femei, pentru că de acolo am început. Ei bine, nu am multe de spus încă, în sensul că nu avem mult timp la dispoziție. Am fost foarte impresionat că Hristos acceptă sentimentul și dorința omului în aceeași măsură ca și logica sa. De aceea, El o acceptă pe femeie în întregime. Și bărbaților de aici și celor de afară, le spune ce? Să începi să vorbești cu femeia în felul în care ea este creată. Înțelegeți? Este un blestem. Gândiți-vă la asta. Cuvintele lui Hristos după cădere. El îi spune bărbatului: vei ara pământul cu sudoare, și pământul va fi blestemat. Blestemele sunt profeții. Iar femeii îi spune că în dureri își va naște fii. Și zice acel cuvânt teribil, care se repetă de mii de ani: „Vei fi atrasă de bărbatul tău și el te va stăpâni.” Îl vei privi și el va domni peste tine. Așa cum spune și Coranul, „manualul desăvârșit”. „Femeia încetează să mai fie o problemă pentru că e complet dominată. și atunci poate să fie bătută” Înțelegeți? Dar în acest fel pierdem bogăția enormă a femeii.

Sunt foarte bucuros de creșterea femeii. Și știu că creștinismul a ajutat mult în asta. Indiferent de ce spun ei, câți spun. Ei nu știu, de asta spun. A ajutat cu adevărat, pentru că Hristos a văzut femeia în întregime pozitiv. A văzut-o ca pe o creatură harismatică, foarte harismatică. În așa măsură încât El Se revelează complet lor, nu-i așa? Fecioarei Maria și cui altcuiva? Mariei Magdalena, din care a scos șapte demoni. El a alungat șapte demoni din ea și I S-a revelat? Ea este care Îl vede pe Cel Înviat.

Unde este „morala socială” a lui Hristos? Niciunde! Ce este asta? Fariseii se încruntă și sunt scoși din minți. Ce este asta? Ce lucruri sunt acestea? Desfrânate și vameși… femeia prinsă în adulter. Altceva. Ce înțelege ea? Ea a fost prinsă în adulter! E cumplit! Și începe să-și vină în fire, pricepând de ce a făcut ce a făcut. Și El stă acolo și scrie pe pământ. Și Evangheliile apocrife o spun. Știți ce scria? Numele amantelor celor care erau lângă El. Toți aveau așa amante. Și El a scris numele. Și unul câte unul pleca. Vedea numele amantei și pleca. Uimitor! E uimitor! Și când toți pleacă, nu îi va spune: „Hai să discutăm noi! Știi că ceea ce ai făcut nu e pe placul lui Dumnezeu?” Așa cum zic azi frații mei întru Hristos. „Și nu te vei împărtăși atâția ani! Și vei face asta, și aialaltă!” „Te-a condamnat cineva?” „Nu.” „Nici eu nu te condamn.” Maica Domnului! Ce zice? Ne scoate din minți acest comportament! „Mergi și nu mai păcătui. Există alte căi de a găsi odihnă.” Căi duhovnicești. Ea a înțeles toate acestea.

Acesta este Hristos, și dacă nu ar fi fost astfel, astăzi nu ar mai exista amintirea Lui. Însă, nu avem cum să-L uităm pentru că este așa. Cum să o facem? Asta spun uneori frații mei în credință. Am scris cărți dificile, am o problemă, ce pot să fac? Deci, nu-s dificile de dragul de a fi, e dificil pentru că problemele sunt dificile Când vorbești cu intelectualii, nu e sigur că ceea ce spunem aici e suficient. Dar să nu-L pierdem pe Hristos. Îi spuneam astăzi unor teologi catolici: „să nu-L pierdem pe Hristos” – sărmanul! Îl salvăm pe Papă și-L pierdem Hristos, în final. Nu știm ce altceva să mai salvăm. Tradiția! Ce este Tradiția? Dacă „Tradiția” nu mă duce acolo, ce rost are? Există Tradiție, dar este Tradiția oamenilor cu zel, care sunt predați acestui foc care arde și îi înflăcărează. Sfinții au venit să arunce foc pe pământ, după cuvintele lui Hristos. De ce vorbește de sabie? De ce? Căci trece dincolo de experiența umană, filosofie, narcisism, dorința de stăpânire etc.. Cărăm toate patimile lumii și nu vrem să le lăsăm deoparte. De aceea Dumnezeu nu ni le ia.

Și bineînțeles, ca să încheiem, pentru că probabil trebuie să încheiem, a trecut o oră. După toate acestea, ne putem întoarce la Sf. Maxim. În modul în care percepem acum femeia. Și după ce am intrat în acest proces mare de acceptare a celuilalt, a femeii – spunem pentru bărbați; aș spune pentru bărbați, femeilor- acceptăm ceea ce este celălalt și lucrăm cu el. Și comunicăm cu ceea ce este, nu comunicăm cu ceva care nu este el. Nu poate crede un bărbat că a ajuns la măsura Sfântului Paisie. Nu e! Nici soția nu este Cuvioasa Singhlitichia. Ce putem face? Lucrul important, așa cum a spus Părintele Porfirie, este să-i vedem ca și cum ar vrea să devină sfinți și să-i ajutăm. Cuvântare măreață! Cuvântare măreață! Este de la Duhul Sfânt. Așa că am ajuns la Sfântul Maxim, și ne-am dat seama că suntem una.

A spus-o cândva Dostoievski despre problema feminismului occidental, care a ajuns la un sfârșit catastrofal : feminismul de azi este cumplit de ofensator. Este ceva ce nu ar trebui să fie, este o nebunie completă. Pentru aceasta, și bărbați sunt de vină, dar și femeile. Apoi ajungem la acest lucru, la sentimentul, așa cum a spus Dostoievski, că nu înțelegem că suntem una. Bărbatul și femeia sunt una. Suntem una. Suntem o ființă. Și cuplul care înțelege aceasta, începe să trăiască Împărăția lui Dumnezeu de acum. Din nou, cuvinte reale ale Sf. Porfirie. Veneau acolo cupluri cu multe probleme, mulți ciudați cu superstiții religioase. „Soția mea nu poate urma calea lui Hristos.” Și el îi măsura bine și-i spunea: „Tu cunoști această cale? Ați parcurs-o?” Și dacă ar fi spus da, el ar fi spus: „Îți amintești ce ai făcut atunci? Apoi ai făcut aia și ailaltă.” Și-l făcea praf. Pentru că dacă urmați calea lui Hristos, nu există oponenți.

Un alt secret. Fără oponenți. Oponentul există de când am abandonat această cale. Un mare cuvânt. Schimbă-ți mintea. Nu există dușmani. Este un lucru incredibil. Și dacă cineva îți spune că este un dușman, îi spui să-ți dea două palme și să plece. Ce poate face? Va fi terminat și el, la urmă. Pozitivitatea e incredibilă. Și poți vedea Apostolul Pavel, când vine la nuntă, spune aceleași lucruri. El îi spune femeii că [el] e precum Hristos cu Biserica. El spune toate aceste lucruri. Spune un mare DA, și prin acest mare da, femeia își va găsi calea, ritmul ei etc. Și ea va spune DA. Trebuie să spună DA și ea. Da, ea va spune dar la un moment dat. Este eshatologic primatul bărbatului. Și apoi, ca să închei, ajungem la Sfântul Maxim. Ne dăm seama că suntem una, că în Împărăția lui Dumnezeu nu va mai fi fi sexualitate, genuri vor exista. Nu va mai fi, nu există motiv să existe, deoarece scopul ei a fost împlinit, deoarece am devenit una. Ce poți face cu sexualitatea, ce poți face cu ea? Și asta se întâmplă din această viață, nu-i așa? Unii oameni ajung acolo.

Am încheiat.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!