Sinodul 8 Ecumenic: Filioque, Sf. Fotie și Ignatie – p. Damian, p. Teologos

În acest dialog, părintele Teologos și părintele Damian urmăresc, pas cu pas, cum s-au acumulat tensiunile dintre Constantinopol și Roma în secolul al IX-lea: iconoclasmul, jocurile de culise imperiale, cazul Ignatie–Fotie și miza misiunii în Bulgaria. În centrul discuției stă Sinodul 8 Ecumenic, prezentat ca moment de clarificare și pace, dar și ca răspuns la adaosul Filioque. Firul istoric rămâne viu și astăzi, pentru că arată cum adevărul se confirmă în timp.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos : Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

Introducere

Dragii noștri, ne aflăm iarăși cu Părintele Damian, care este specialist în istorie, studii medievale la Facultatea din Nottingham, nu? Așa? Și cu care am făcut până acum șapte, de fapt mai multe, dar cel puțin în cazul sinoadelor ecumenice, am făcut șapte sinoade ecumenice și astăzi o să vorbim despre cel de-al optulea sinod ecumenic.

Înainte să-i dau cuvântul Părintelui Damian, vreau să fac o mică precizare aici. Sunt diferite păreri care spun că sunt șapte sinoade ecumenice, alte păreri care spun că sunt nouă sinoade ecumenice, sau mă rog, unii spun chiar mai multe. Trebuie să știm că există cel puțin, hai să spun așa, cel puțin două definiții a unui sinod ecumenic. O dată vorbim de sinod ecumenic ca cel care este cum îi spune, care este adunat καλέσας în limba greacă, de chemat, în care împăratul ia inițiativa, sigur că la invitația patriarhului, și împăratul cheamă sinodul ecumenic pentru că el este uns, este șeful statului și mai demult exista acest dualism, această conducere între partea laică și partea bisericească, motiv și pentru care sunt cele două capete ale vulturului bicefal.

Și, mă rog, asta este definiția, dacă doriți, după canoane. Pe când, în biserică, avem și o altă definiție care este mai concretă, mai aplicată, dacă doriți, aceea a faptului că un sinod este socotit ecumenic în clipa în care biserica, prin un alt sinod, prin, cum se spune, printr-un sinod următor, hai să spunem, prin poziția ei următoare, spune că sinodul cutare, sinodul, unul din sinodele anterioare, este de o importanță maximă, de o importanță majoră în biserică, de o importanță care impactează, dacă doriți, biserica general, ecumenic, ecumeni în limba greacă înseamnă mondial, dar înseamnă lume și deci un sinod de importanță mondială de punct de vedere duhovnicesc.

Sinodul despre care o să discutăm astăzi este un sinod de importanță maximă în biserică. De fapt, a fost o serie de sinoade trebuie să știți, în care s-a discutat problema cea mai spinoasă care până astăzi încă nu este rezolvată deplin, problema ereziei numită filioque, care este principala cauză care a despărțit catolicismul de biserica mamă, de ortodoxie.

Pentru o aprofundare a temei, citiți materialul nostru Erezia Filioque – Pr. Iosia Trenham și sinteza doctrinară din Filioque.

Și o să vorbim la timpul potrivit, evident că o să ne aducă narativa să vorbim și despre filioque, dar întâi de toate o să-l las pe Părintele Damian să ne vorbească, ca de obicei, din punct de vedere istoric, să prezinte contextul și cum s-a ajuns la cel de-al 8-lea sinod ecumenic. Părinte Damian, aveți cuvântul.

Contextul istoric al secolului al IX-lea

Părintele Damian : Sărut mâna, Părinte, vă mulțumesc. Iată, iubiți prieteni, vedeți, am ajuns la ceea ce se numește al 8-lea sinod ecumenic, exact așa cum a spus și Părintele Teologos. Nu știu câți dintre dumneavoastră cunosc: în Biserica Romano-Catolică de astăzi sinodul din anii 1960-64, în biserica romano-catolică a fost cel de-al 21-lea sinod socotit ecumenic în biserica dumnealor. Deci, vedeți, titlul acesta de ecumenic este foarte complex.

Pentru noi este foarte ușor în ziua de astăzi să evaluăm de ce, având iată la 500-1000 de ani după ultimele sinoade, este foarte ușor, avem cărți, le știm, studii, totul, punctat, anul, cutare, cine a participat, cum a participat. Dar, așa cum am menționat de fiecare dată, fiecare dintre aceste sinoade a fost o lucrare organică. Niciodată următorul sinod nu a știut, să spunem, la ce să se aștepte pentru viitor, ci a tratat o problemă spinoasă pentru momentul acela.

Și încă un lucru foarte important, pe care l-am mai menționat și în trecut, să nu credeți că în momentul în care Sfinții Părinți au hotărât la un sinod ecumenic un anumit lucru, de exemplu, sinodul întâi condamnarea lui Arie, a doua zi a dispărut arianismul. Nici vorbă. Sau, după sinodul din 787, sinodul care a aprobat cultul icoanelor, să nu credeți că de a doua zi au dispărut luptătorii împotriva icoanelor.

Părintele Teologos : Care există până astăzi în erezii, mai ales în protestantism și neoprotestantism.

Părintele Damian : Exact, exact. Deci toate aceste lucrări organice, efectele lor s-au văzut în timp. Bineînțeles, pentru biserică, acestea au reprezentat momente de cotitură, momente de importanță istorică maximală. De ce? Spunând-o mai simplu și fără ocolișuri, ca să ne cunoaștem credința, fraților, să știm în ce credem, care este credința cea adevărată și care sunt ereziile și lucrurile mincinoase care încearcă să se transforme sau să fie transformate în credința cea adevărată.

Vedeți și în ziua de astăzi, pentru că încă vorbim de sinoade ecumenice, vedeți cât un sinod local al Bisericii Ortodoxe, dintr-o dată este transformat într-o sperietoare pentru întreaga ortodoxie, că s-ar fi luat, nu știu ce hotărâri secrete pe acolo, să se distrugă ortodoxia… din păcate lucrurile acestea venind din partea unor oameni ai Bisericii, din nefericire.

Părintele Teologos : Ai Bisericii doar cu numele, adică sigur că nu, pentru că nu e vorba de așa ceva.

Deci efectele unui sinod fie că este local…

Părintele Damian : Deci efectele unui sinod fie că este local…fie că este ecumenic, se văd în timp, nu de la o zi la alta. Dacă un sinod a fost cu adevărat de la Dumnezeu, acest lucru se va vedea în timp, nu de a doua zi. Să ne aducem aminte câte sinoade au fost făcute de iconoclaști.

Părintele Teologos : Sigur.

Părintele Damian : Și acelea au fost socotite aproape ecumenice de către ei înșiși.

Părintele Teologos : …chiar, cum se spune, se autointitulau că e vorba de sinod ecumenic. Biserica nu a recunoscut.

Continuitatea sinoadelor si perspectiva bisericii

Părintele Damian: Bineînțeles, exact. Deci totul se vede în timp. Iată, ne aflăm în secolul al IX-lea, în anul 787, sinodul cel de-al VII-lea ecumenic care aprobă cultul icoanelor cu Sfânta Împărăteasă Irina, alături de Împăratul Nichifor, dar din nefericire, lupta aceasta împotriva icoanelor a continuat către anii 840-843, ultimul fiind împăratul Teofil cu Sfânta Împărăteasă Teodora pentru mulți și chiar pentru mine însumi aproape martiră. O împărăteasă aproape martiră. O împărăteasă aproape martiră.

Părintele Teologos : Deci citezi viața Sfintei Teodora Augusta. Fraților, deci eu aș face un film după sfânta asta, deci tare de tot.

Părintele Damian : Da, da. După moartea lui Teofil, așa cum s-a întâmplat, iată, ca o paralelă istorică, așa cum s-a întâmplat și cu Sfânta Împărăteasă Irina, Sfânta Împărăteasă Teodora a devenit, să spunem așa, regenta fiului ei, cel care avea să devină Împăratul Mihail al III-lea.

Părintele Teologos : De ce? Pentru că Mihail era mic.

Părintele Damian : Da, era minor, așa cum se întâmplase în timpul Sfintei Împărătese Irina, care superviza regatul, devenise regenta fiului ei, cel care avea să devină Împăratul Constantin al VI-lea. Așa s-a întâmplat și acum. Din păcate, așa cum v-am spus, tabăra luptătoare împotriva icoanelor încă era foarte puternică, nu numai în Constantinopol, dar și în Imperiul Bizantin.

Atunci Sfânta Împărăteasă Teodora avea nevoie de un sprijin, avea nevoie de cineva pe care să-l numească în calitate de patriarh al Constantinopolului, care să o ajute să spunem așa, în această politică religioasă, deși cuvântul este, hai să spunem, nu este chiar cel mai corect, dar despre acest lucru era vorba.

Părintele Teologos : Era vorba de susținerea dreptei credințe, învățăturii drepte, pentru că trebuie să știți, în clipa în care învățătura este corectă, produce și rezultatele corecte, adică dragoste, bucurie, pace și așa mai departe. Dar dacă învățătura este greșită, produce exact contrariul, adică produce discordie, produce ură, produce război, ceartă și așa mai departe.

Părintele Damian : Exact. Iată, în timpul Sfintei Împărătese Teodora, deși iconoclaștii căutau să o detroneze de la putere și să aducă pe cineva la putere care să le susțină politica, prin lucrarea lui Dumnezeu, bineînțeles, Imperiul Bizantin începuse să treacă printr-o perioadă foarte prosperă, din toate punctele de vedere. Războaiele militare și cuceririle, cel puțin din partea arabilor, se cam potoliseră pentru o vreme. Economic, începuse Imperiul să se dezvolte și exista cum am spune noi o așezare a Imperiului. Și bineînțeles era foarte apreciată.

Acum fac o mică paranteză deci secolul al IX-lea ca să vedem cum s-a ajuns la acest cel de-al 8-lea sinod ecumenic. Gândiți-vă, în secolul al IX-lea, luând puțin, să spunem, partea occidentală a ceea ce rămăsese din fostul Imperiu Roman de Apus. În spațiul, începem chiar de la extrem, în spațiul insulelor britanice au loc cele mai puternice invazii ale danezilor, ale vikingilor, păgâni, care reușesc din nefericire să distrugă mănăstiri, să cucerească teritorii în nordul și centrul a ceea ce am numit noi Scoția și Anglia de astăzi, să ucidă foarte mulți călugări, avem foarte mulți martiri în rândul sfinților din insulele britanice.

Deci, fraților, încă o paranteză la paranteză. Iată, deci vorbim înainte de Marea Schismă din 1054. Dacă auzim de un sfânt, fie că e vorba de Roma, fie că e vorba de Franța, Germania, insule britanice, nu este un sfânt catolic, vreau sau încerc cel puțin să ne iasă din minte lucrul acesta, auzind de un sfânt dacă nu-i cunoaștem noi numele și sună puțin mai ciudat, gata, sunt catolic. Nu e, fraților, vorbim de o perioadă în care biserica era unitară și oamenii ăștia mureau pentru Hristos, mureau pentru credința cea adevărată.

Părintele Teologos : Și mai ales în Anglia erau niște sfinți foarte mari, Sfântul Patrick, de exemplu, care…

Părintele Damian : …da, da, da. Mai ales în ziua de astăzi, când vedeți și vorbim acum despre poporul român, avem o diasporă enormă. O diasporă enormă, foarte mulți oameni din Marea Britanie, peste un milion și jumătate de români. Deci este bine să cunoaștem și acești sfinți locali. Trebuie să-i știm pentru că sunt mijlocitorii noștri la fața locului acolo. Avem locurile lor unde putem să-i vizităm, să spunem așa, locurile lor de îngropare.

Deci vorbim, iată, danezii aceștia au ucis foarte mulți creștini, foarte mulți călugări. Tot în secolul al IX-lea, către sfârșitul secolului al IX-lea, regele Alfred cel Mare reușește să pună o stavilă prin bătălia din anul 878 de la Eddington când trasează, să spunem așa, o graniță între partea de sud a Angliei care rămâne pur ortodoxă și sub control creștin și undeva centrul, nordului Angliei care rămâne sub stăpânire daneză. Danezii, în cele din urmă, vor fi înfrânți și evacuați și va reîncepe o altă perioadă de creștinare a insulelor britanice, dar aceasta este cu totul o altă istorie.

Mergând către continent, ceea ce avem noi astăzi, Franța și Germania. Gândiți-vă, în anul 800, Împăratul Carol cel Mare, care stăpânea tot acest teritoriu imens vest-occidental, este încoronat de către Papa Leon al III-lea la Roma în ziua de Crăciun, 25 decembrie anul 800, ca Împărat al Imperiului Roman de Apus. De ce se întâmplase acest eveniment?

Părintele Teologos : Și sfânt, ziceau ei.

Părintele Damian : Și sfânt, da, dar caut să mă feresc de lucrul acesta pentru că iar se creează confuzie și iar trebuie explicații. Imperiul Roman de Apus. De ce făcuse Papa Leon acest lucru? Să ne aducem aminte, în Imperiul Bizantin încă era, dacă putem spune așa, la putere, Sfânta Împărăteasă Irina. Și era de neconceput pentru acea epocă, ca la conducerea unui imperiu să fie o femeie. Și atunci era nevoie de un nou împărat, un nou reprezentant direct al lui Hristos pe pământ.

Începuse să se împământenească doctrina aceasta, că papa este locțiitorul, vicarul, cum spun dumnealor, al lui Hristos pe pământ. Deci papa are putere de a numi împărați și regi și de a detrona împărați și regi. Și face acest lucru cu Carol cel Mare. Și iată, toată puterea bizantină începe să slăbească către partea de apus a Imperiului.

Pentru o sinteză a evoluției instituției papale în perioada dinaintea Marii Schisme, vedeți materialul nostru Istoria Papalității în 12 minute, iar pentru contextul despărțirii de Ortodoxie citiți Ortodoxia și Catolicismul – de ce s-a despărțit catolicismul de Biserica.

În anul 814 moare acest împărat. Imperiul este moștenit de fiul său, Ludovic cel Pios.

Părintele Teologos : Un minuțel. Deci, după cum vedeți, deja Papa se îndreaptă, adică instituția papală și de fapt o să vedeți că o să fie o mare problemă pe termenul ăsta, se îndreaptă de pe planul pur religios, să spun așa, care deja începea să aibă probleme cu diferite erezii, să se îndrepte către planul politic. Deci începe să se comporte ca și un papocrat, ca și un stăpânitor, inclusiv pe plan politic, adică să pună regi, să detroneze regi.

Au spus imperiului respectiv că era sfânt, nu era nici sfânt, nici roman. De ce? Pentru că se dorea o alternativă, o rivalitate la Bizanț. Pentru că Roma era cetatea eternă, era numărul unu și așa mai departe, dar în timp evident că a decăzut și tot avansul și duhovnicesc și politico- economic, dacă doriți, se întâmpla în Bizanț. Ei, bineînțeles că la cei din Roma nu le convenea treaba asta, inclusiv la papii care, în timp, instituția papală a decăzut de la marii papi sfinți care erau Sfântul Grigore Dialogul, vă rog să mă iertați și alții, Sfântul Martin și Sfântul Ipolit, de exemplu. Decăzând, papii au început să aibă, să se considere pe sine locțiitorul lui Dumnezeu pe pământ, dar și mai ales, de fapt, din punct de vedere legal, legalist, politic. Și se continuă. Așa este.

Părintele Damian : Și de aceea, continuând ideea Părintelui Teologos, ei au căutat ca să-și obțină un sprijin această politică de susținere în Imperiul Franco-German, dacă îl putem numi așa, Imperiul Franco-German incipient. Între anii 840-843 are loc să spunem așa, un război civil în acest imperiu între cei trei fii ai lui Ludovic cel Pios. Război care se va finaliza în 843 cu faimosul tratat de la Verdun, unde apar, să spunem așa, sâmburi incipienți ai Franței de astăzi și ai Germaniei de astăzi. Deci, iată acest context al Europei Occidentale.

Venind acum strict la Italia, pentru că vorbim de papalitate, sudul Italiei apar două mari principate foarte puternice creștine, principatul de Salerno, principatul de Benevento, dar în același timp invazia arabă musulmană trece dincolo de granițele Siciliei, pe care deja o cuceriseră din secolul al VII-lea, pe urmă pentru scurtă perioadă au reușit bizantinii în timpul lui Iustinian cel Mare să o recucerească, dar o pierd succesiv, până când în anul 847, și este un an foarte important, în anul 847 este înființat ceea ce s-a numit Emiratul de la Bari.

Deci atenție la Bari, noi facem astăzi legătura cu moaștele, locul unde se află moaștele Sfântului Nicolae, marele făcător de minuni. Deci Emiratul de la Bari, anul 847. Deci iată, vedeți, acest context occidental. Așa cum am spus, Imperiul Bizantin intrase pe un trend pozitiv, economic, religios, militar. Imperiul de apus, vedeți toate aceste probleme, toate aceste frământări, cu papalitatea care, să spunem așa, aflându-se într-o situație disperată, dar atenție, nu disperată din punct de vedere al credinței și al propovăduirii. Disperată din punctul de vedere al poftei de putere politică. Trebuie să accentuăm acest lucru.

Deci nu creștinismul sau religia reprezentau o problemă. Pentru că slavă Domnului creștin era o misiune se făcea în continuare. Nu. Puterea disperată de stabilitate politică și de putere politică a papilor. De a decide ceea ce se întâmplă în Occident. Dar nu numai în Occident. Atenție! Încă nu vorbim de o ruptură totală de Bizanț. Ei încă aveau pretenții și asupra imperiului bizantin.

Părintele Teologos : Se considerau, ca și astăzi, stăpânitori peste toată lumea. Și doreau, iartă-mă, aveau această nostalgie bolnăvicioasă de a-și recâștiga puterea pe care o avuseseră la început, să spun așa. De fapt, la început nu exista această putere, exista doar o, cum îi spune, un primus inter pares, adică un respect, dacă dorești.

Părintele Damian : Eu aș vorbi de un respect. De un respect. Nu-i măcar de putere neapărat, că să impun eu știți voi cine sunt eu. Noi știm cine ești.

Părintele Teologos : Da, exact. Și te respectăm. Cum este patriarhul ecumenic. Este vorba de un respect duhovnicesc. E vorba de un titlu de cinste. Ei, papii doreau nu numai să recapete acest titlu de cinste, ci să-l impună și ca și forță, ca și poziție de forță.

Patriarhul Ignatie și conflictul cu Bardas

Părintele Damian : Exact. Deci iată, în acest context, revenind la Sfânta Împărăteasă Teodora, după moartea Împăratului Teofil Iconoclastul, care a murit de dizenterie, gândiți-vă că acești împărați aveau vârsta de până în 30 de ani. Deci, atenție, nu vorbim de niște bătrâni sau de niște moșnegi, ca împărat.

Părintele Teologos : Nu, iată.

Părintele Damian : Nu vorbim despre niște oameni tineri. Deși, pentru noi, în ziua de astăzi, din nefericire, vedem oameni chiar și la 30 de ani care se comportă ca niște copii. Din punct de vedere practic, intelectual.

Părintele Teologos : Pentru că oamenii nu se mai maturizează astăzi.

Părintele Damian : Exact, deci sunt niște oameni care aveau până în vârsta de 30 de ani. Ei, până în vârsta de 30 de ani avea și Sfânta Împărăteasă Teodora.

Așa cum am menționat, pentru a putea să păstreze această stabilitate, Imperiul avea nevoie de un patriarh al Constantinopolului care să fie iconodul, adică care să fie cinstitor al Sfintelor Icoane pentru că aceasta încă era problema zilei, să spunem. Problema zilei care o influența pe toate celelalte. Iată, spre deosebire de ziua de astăzi, când, cel puțin pentru creștini, noi nu mai avem nicio influență în viața, să spunem, politico-religioasă. Dar uitați-vă de partea cealaltă, în Islam, toate politicile statelor islamice se concretizează sau cel puțin au ca bază principii coranice. Deci acest lucru, să spunem, este ca un fel de palmă pentru noi creștinii. Pentru că noi am renunțat la toată această moștenire cultural-creștină europeană. Am trecut într-un fel de pan-religie. Nici măcar nu pot să-i spun pan-religie.

Părintele Teologos : Un nor cenușiu fără cap și fără coadă.

Părintele Damian : Da, da. Iată, Europa, să spunem așa, cel mai vechi continent și puterea financiară și culturală a lumii și nu este o mândrie. Deci acesta este lucrul. Vedeți, această luptă împotriva acestui continent de a mixa cât mai multe populații, cât mai multe culturi, credințe, toate felurile, ne-a adus unde ne-a adus. Dar avem de învățat, avem de învățat, vedeți, din partea islamică.

Este cineva la un moment dat, îmi place foarte mult și vă mulțumesc cu această ocazie pentru comentariile pe care le scrieți la toate podcasturile. Sunt foarte bine primite, bineînțeles chiar și cele pozitive, chiar și cele negative. Și noi suntem oameni și greșim. Și învățăm din greșelile noastre. La un moment dat cineva m-a acuzat acolo că sunt susținător, că prea încerc să scot frumos islamul. Nu încerc să scot frumos islamul. Spun că avem de învățat cum dumnealor în islam… Vedeți, în această epocă unde spunem noi ”domnule, tehnologia nu mai spune tu mie că Sfântul Cutare a stat într-un copac”. Ei, uitați-vă că statele islamice care sunt foarte bogate, din cauza petrolului pe care-l au, totul se bazează pe principiile coranice. Pentru dumnealor nu sunt învechite, nu sunt absurde și ferească Dumnezeu să te duci în Arabia Saudită sau pe undeva și să faci vreo glumă cu Coranul sau cu Mahomed, că nu se știe ce ți se poate întâmpla.

Părintele Teologos : Se știe, adică o să-l omoare.

Părintele Damian : N-am vrut să o spun eu. Deci nu spun și nu promovez islamul și nu adulez sau cinstesc islamul. Spun că avem de învățat din comportamentul dumnealor față de propria credință.

Părintele Teologos : Asta nu înseamnă că trebuie să omorâm, ci înseamnă că trebuie să punem pe primul plan ortodoxia, mai ales că este religia adevărată, că este singura terapeutică care ne vindecă, inclusiv de moarte. Bun, Sfânta Teodora… Exact, da, Sfânta Teodora, aici am vrut să aduc subiectul, iată, deci religia era foarte importantă, era îmbinată cu politica, cu situația economică, deci cu tot ceea ce ținea. Vorbim de acea simfonie bizantină, altă temă foarte complexă, nu mai intrăm în ea acum.

Și atunci pe cine și-a ales Sfânta Teodora, să spunem așa, ca ajutor apropiat pentru a-l numi în postura de patriarh al Constantinopolului? Pe un anume Ignatie, cel care avea să devină Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului. Acest Ignatie, acest Sfânt Ignatie era de fapt… Trebuia să fie împărat. Era fiul lui Mihail I și al Împărătesei Procopia, detronat în anul 813 printr-o lovitură de stat, cel care avea să devină pe urmă împărat pentru ca Ignatie, atenție, pe numele lui, să spunem așa, de botez, cum am spune noi astăzi, Nikita Bardas, acesta era cu nume și, să spunem așa, prenume și nume de familie. Nikita Bardas, ce face? Îl castrează și îl închide într-o mănăstire.

Acolo Nikita, deși de la începutul vieții lui, să spunem așa, avea o aplecare spre viața monahală și spre monahism și spre viața contemplativă se călugărește cu adevărat, deci nu forțat, ia numele de Ignatie și chiar ajunge stareț și un om, să spunem nu foarte influent, că iarăși termenul de influent are o conotație negativă, un om a cărui trăire duhovnicească avea să fie observată.

Părintele Teologos : Sigur. Și era, pot să spui, foarte influent în sensul duhovnicesc. Adică era un exemplu foarte puternic pentru ceilalți.

Părintele Damian : Da. Deci iată, chiar și pentru noi în ziua de astăzi trebuie să luăm aminte. Vedeți, vorbim de un fiu de împărat, deci nu de oricine. Un fiu de împărat ce gândire, ce căutări avea, făcând o paralelă cu ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, cu mediul politic și cu fiii oamenilor cu posibilități financiare foarte mari. Deci vorbim de un fiu de împărat.

Ei, Sfânta Împărăteasă Teodora îl numește ca patriarh de Constantinopol pe acest Ignatie, pe acest Sfânt Ignatie, care bineînțeles era cinstitor al Sfintelor Icoane. Și, să spunem așa, începe o colaborare foarte, foarte frumoasă. Din nefericire, diavolul care își bagă coada peste tot, ce face? Către anul 857, deci în anul 847, Sfântul Ignatie este numit ca patriarh de Constantinopol. Către anul 857, pentru că lucrurile, să spunem între ghilimele, prea mergeau bine în Imperiu, apare în scenă fiul Sfintei Împărătese Teodora, un anume Bardas.

Acest Bardas era un om, să spunem așa, machiavelic. Un om machiavelic care se implicase într-o serie de mașinațiuni și la nivel militar și la nivel administrativ imperial, bineînțeles pentru bunul lui folos, nu pentru binele Imperiului.

Părintele Teologos : Și mai ales avea și niște… Că sigur și astea sunt păcate. Să spun sigur, nu-i bine, dar mai ales că avea și niște păcate foarte concrete, păcate trupești. Adică avea relații cum nu trebuie cu fina sa și așa mai departe.

Părintele Damian : Da, le vom menționa. Le menționăm și pe acestea. Deci iată cum a ajuns acest Bardas, dintr-o dată către anul 855-857, să aibă atât de multă influență. Mihail al III-lea, fiul Sfintei Împărătese Teodora, a vrut să se căsătorească cu o femeie, să spunem de moravuri ușoare și Sfânta Împărăteasă Teodora nu i-a permis acest lucru. Atunci el, ca un spirit de răzbunare, îl cheamă pe unchiul său, pe acest Bardas, din exil, deci atenție, el deja mai făcuse neghiobii înainte și fusese trimis de Sfânta Împărăteasă Teodora în exil, îl cheamă din exil și, peste capul mamei sale, îi oferă o funcție foarte importantă în Imperiu, nu foarte importantă, poate cea mai importantă după împărat, co-împărat, cezar. Încă rămăsese titulatura de cezar din vechime.

Ei, acesta nu a stat pe gânduri. Primul lucru, ce a făcut? A început să facă o serie de mașinațiuni și a îndepărtat pe toți apropiații Sfintei Împărătese Teodora din funcțiile de conducere. A încercat să facă acest lucru și cu Sfântul Ignatie, dar nu avea nicio motivație clară și concretă pentru a-l acuza. Dar, în schimb, Sfântul Ignatie, atenție, nu ca răzbunare, ci pe bună dreptate, l-a excomunicat din biserică pe acest Bardas, exact așa cum a spus părintele, pentru că el ar fi vrut să se căsătorească cu o fină sau nepoată sau noră, nu știm exact, o rudă oricum apropiată, ar fi vrut să se căsătorească, ceea ce era împotriva firii, bineînțeles.

Și atunci este excomunicat de Sfântul Ignatie. Ca răzbunare, el, împreună cu Mihail al III-lea peste capul Sfintei Teodora, îl detronează pe Sfântul Ignatie, nu-l arestează și-l numesc în funcția de patriarh al Constantinopolului pe un anume Fotie, care va fi tot sfânt. Deci iată doi patriarhi săracii care concret nu aveau nimic unul împotriva celuilalt dar, din cauza influenței politice… of, influența asta politică… o să murim cu influența asta politică din nefericire…influența asta politică, de fapt, nu ei erau dușmani, dar cei din jurul lor i-au făcut ca să fie, să creadă ei că îi vor transforma în dușmani. Deci vorbim de doi sfinți ai bisericii. Atenție! Deci și Sfântul Ignatie este canonizat și Sfântul Fotie cel mare este canonizat.

Părintele Teologos : Și nu s-au certat niciodată. Numai puțin, oprește-te puțin. Sfântul Ignatie, datorită duhovniciei sale, asta e foarte important, trebuie să știți că datorită duhovniciei sale și asta totdeauna se întâmplă, și-a generat dușmani. Adică în clipa în care tu nu îl împărtășești, vine Bardas mare și tare, cum se credea, că toate lucrurile astea le făcuse din mândrie, din egoism, nu? Tu nu îl împărtășești pe Bardas, pentru că am spus, el avea relații imorale și așa mai departe, că tu te opui și evident că se opunea împăratului, care Mihail al III-lea, dorind să scape de mama lui și de surorile lui, dorea să le călugărească cu forța, da? Am spus, citiți, fraților, citiți Viața Sfintei Teodora Augusta, este fenomenală.

Și evident că patriarhul nu a fost de acord cu călugăria forțată a Sfintei Teodora și a fiicelor ei, a surorilor lui Mihail și în plus de asta erau și anumiți clerici, adică era un anume Grigore, dacă țin eu bine minte, un anumit mitropolit care și ăsta a făcut foarte multe lucruri care nu erau demne de demnitate să spunem așa, de cleric, de arhiereu și Sfântul Ignatie, la încoronarea sa ca patriarh, nu i-a permis să vină la încoronarea sa și bineînțeles că acest Grigore Asvestas țin minte numele de familie Asvestas, Asvestas pe română, cum vrei să-i spui, Asbestas, așa, Asvestas este în greacă, în orice caz i-a ținut ranchiună cruntă Sfântului Ignatie, că de ce nu l-a invitat și pe el la încoronarea sa.

„Dumnezeu iubire este” rămâne criteriul duhului creștin; pentru textul biblic, vedeți Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan (cap. 4).

Sfântul Fotie cel Mare

Deci, după cum vedeți, totdeauna virtutea, care desigur că încearcă să iubească pe toți și iubește pe toți, vrând nevrând pe cei păcătoși îi are dușmani. Și atunci Mihail al III-lea, împreună cu Bardas, în principal și cu acest Grigore Asvestas, s-au vorbit, s-au înțeles și l-au acuzat că uneltește împotriva tronului, vezi Doamne, da? L-au depus din scaun și l-au închis într-o mănăstire, dacă nu mă înșel, într-o insulă. L-a exilat în insula Terebint pe Sfântul Ignatie și l-a adus pe Sfântul Fotie, cel mare, supersfânt.

Sfântul Fotie, mare atenție, el era odată secretar general, era un foarte bun diplomat, un foarte bun politician și mai ales un om extraordinar de erudit. Era unul dintre cele mai, dacă nu cel mai erudit om, cel mai învățat om în secolul nouă, să spun așa, și mai ales un om foarte, foarte, foarte, foarte duhovnicesc, foarte duhovnicesc. El avea relații și în partida ignatienilor, cum se numește, adică acelor care erau mai, cum să spun, mai cu acrivie, adică mai cu exactitate, moralitate și care erau împotriva camarilei din jurul împăratului, ci avea relații și în partida mai liberală, care erau cei care erau cu Curtea Imperială.

Deci Sfântul Fotie apărea ca și o soluție foarte, foarte bună. Odată ce l-au executat, la figurat, bineînțeles, pe Ignatie. Și astfel este adus Sfântul Fotie ca să fie pe post de patriarh. Este făcut, trebuie să știți, din… El era mirean, în șase zile a fost trecut prin toate hirotoniile. În trecut, trebuie să știți că s-a făcut treaba asta și în Occident și în Orient. Adică și în Apus și în Răsărit se mai făcea treaba asta, adică erau hirotoniți, cum se spune, pe repede înainte. Sigur că nu este foarte bine, dar se practica treaba asta și astfel în șase zile l-au făcut patriarh pe Sfântul Fotie.

Părintele Damian : Da, deci Sfântul Fotie provenea dintr-o familie nobiliară constantinopolitană. Trebuie să accentuăm puțin și lucrurile acestea. Adică vorbim, da, într-adevăr de niște promovări, să spunem puțin la limita legalității între ghilimele, dar nu vorbim despre promovări a unor care fuseseră la sapă.

Părintele Teologos : Și, dincolo de asta, Sfântul Fotie era cunoscut și recunoscut ca și om sfânt. Și dincolo de asta Sfântul Fotie el n-a cerut, să-l înțelegem. El n-a cerut, a fost luat cu fulgi cu tot, să spun așa.

Părintele Damian : Exact, exact. Scrierile istorice spun că el chiar dintotdeauna și-a dorit să intre în monahism. Dar iată Imperiul avea nevoie, așa cum s-a întâmplat, de multe ori în istorie cu foarte mulți oameni de bine, Imperiul, să spunem, conducerea, are nevoie și de oameni duhovnicești. El era un om duhovnicesc. Din păcate, nu știu câți mai găsim în ziua de astăzi pentru a-i pune într-o funcție politico-administrativă, dar în vremea aceea se putea și el era unul dintre acești oameni.

Gândiți-vă că însăși literatura occidentală deci literatura romano-catolică care-l urăște pe Sfântul Ierarh Fotie cel mare. Deci atenție, el nu este nici în ziua de astăzi bine văzut în literatura romano-catolică. Înșiși catolicii spun în felul următor: Fotie, că nu-i spun Sfânt. De ce? Fotie al Constantinopolului a fost atât de mare și de înțelept, încât numai Sfântul Ioan Gură de Aur l-a depășit dintre toți întâistătătorii constantinopolitani. Ei înșiși spun treaba asta. Deci Fotie a fost cel mai înțelept după Sfântul Ioan Gură de Aur. Deci iată-l omul, adică Sfântul Fotie, se trezește dintr-o dată într-o funcție pe care nu și-a dorit-o. Deci vorbim de un intelectual rasat. El era profesor la Universitatea din Constantinopol, profesor de retorică, de teologie și de științe, deci un om poliglot din toate punctele de vedere. Atenție, încă o dată, deci vorbim de un intelectual rasat, nu de oricine.

Părintele Teologos : Da, un geniu al vremii.

Părintele Damian : Da, da. Și unul care avea una dintre cele mai mari biblioteci din tot Constantinopolul, biblioteci, atenție, citite, nu? Că mai sunt și unii în ziua de azi care-și fac biblioteci, dar n-au scos o carte din bibliotecă. Este bine să arăți așa că ai bibliotecă mare în ziua de azi, prin anumite locuri. Mi-a fost dat să cunosc mă rog, da. Trecem peste.

Ei, iată că Sfântul Ignatie, bineînțeles partida din jurul său… deci Sfântul Ignatie, să știți, că el a stat liniștit la locul lui, nu a început să facă așa, să încerce să facă vreo revoluție sau vreo lovitură de stat, dar în schimb cei care îl susțineau, pe bună dreptate și din punct de vedere legal, au făcut apel la papă. Deci atenție, încă nu exista ruptura aceea formală dintre apus și răsărit, încă papa era cunoscut, așa cum am menționat, ca primus inter pares și încă papa era văzut, să spunem așa, ca un arbitru al acestor probleme de înaltă gravitate.

Atunci partida care susținea pe Sfântul Ignatie face apel… la acea vreme era Papa Nicolae I, numit cel Mare. În istoria Bisericii Romano-Catolice, el este ultimul care primește titlul de cel Mare, ca papă. Primul este Sfântul Ierarh Leon I cel Mare, secolul al V-lea, al doilea este Sfântul Grigore I cel Mare, Dialogul, sfârșitul secolului al VI-lea, începutul secolului al VII-lea și acest Nicolae I, care nu mai este sfânt, atenție, nici pentru ei, dar nici pentru noi, nu mai are titulatura de sfânt, Nicolae I cel Mare.

Părintele Teologos : Deci dacă ceilalți doi erau într-adevăr mari, mari sfinți, și chiar vă recomand să citiți, Sfântul Leon a fost la Sinodul IV, dacă nu mă înșel, a fost piatră de temelie. Sfântul Grigore Dialogul are celebrele dialoguri, chiar vă recomand să citiți. Pe de altă parte, din păcate, din partea Papei Nicolae I a fost un om foarte avid de putere, foarte dur, cum se spune, foarte impunător, în sensul rău al cuvântului. De aici au pornit și problemele, să știți.

Părintele Damian : Așa este.

Papa, bineînțeles, trimite o delegație de la Roma la Constantinopol pentru a verifica situația. Din nefericire, iată aici, intervine puțin un comic al situației, delegații papali, care se presupuneau că sunt loiali sută la sută papei, sunt mituiți de către oficialii de la Constantinopol ca să spună că totul este bine și că totul s-a făcut cum trebuie. Aceștia se întorc la papă și spun, totul este ok, totul este bine.

Papa trimițând în același timp și niște spioni, deci ca să vedeți, apropo de încredere, cei care credeți că vă bucurați de încrederea superiorilor, nu vă bazați chiar așa de mult, că nu se știe niciodată când și voi veți fi verificați. Și asta o învățăm, iată, din istorie. Deci papa văzând că a fost înșelat, convoacă el însuși un sinod la Roma, unde îl depune din treaptă pe Sfântul Fotie și, să spunem, reinstalează formal pe Sfântul Ignatie. Și nu numai, dar anulează toate hirotoniile făcute între timp de Sfântul Fotie.

Părintele Teologos : Deci o bombă nucleară, mai pe românește.

Părintele Damian : Da, ca la relația, adică să spunem așa, bombarda, între ghilimele, relația iarăși dintre cele două aripi ale creștinătății. Roma și Constantinopol.

Părintele Teologos : Și mai ales trebuie să știți că Sfântul Fotie, după ce a fost instalat, a făcut un sinod, un sinod local prin care se valida, dacă doriți, adică, băi, asta este, asta e situația, împăratul fiind uns, mă rog, n-a fost bine că l-a alungat pe Sfântul Ignatie, dar asta este situația de fapt, deci mergem așa înainte, că n-ai ce să-i faci. Ei, și atunci vine papa, sigur, care a fost totuși chemat, vine papa și face acest, detonează toată această situație și îl excomunică pe Sfântul Fotie și pe toți clericii care au fost hirotoniți de el. Bineînțeles, pe motiv pueril, cum spuneam că se întâmpla. Deci el spunea că Sfântul Fotie nu a fost mulți ani în cler. Dar asta a spus că existau precedente și în apus și în răsărit.

Părintele Damian : Aici vreau să fac o mică paranteză, să spun așa, să-i găsesc un plus Papei Nicolae, pentru istorie. În anul 866 emite un decret, spre exemplu, nu cunosc din partea bizantină sau din partea răsăriteană a bisericii, poate există, dar nu cunosc eu. În anul 866 emite un decret în care se pare că de atunci, cel puțin în Biserica Occidentală, în zilele de miercuri și vineri este interzis oficial mâncarea cărnii. Într-un decret din 866 există scris. Există în decretele pontificale ale fiecărui papă. Și chiar mi-a atras atenția când i-am citit viața. Anul 866. Deci iată bpentru prima dată se interzice oficial, pe lângă posturi, bineînțeles, în zile de miercuri și vineri se interzice mâncarea cărnii, dar se permite mâncarea de pește. Ceea ce la noi nu este în post decât la dezlegări.

Părintele Teologos : Pentru că una din problemele între Sfântul Fotie și Papa Nicolae I a fost și problema postului pe care catolicii au schimbat.

Părintele Damian : Exact, exact, exact. Bun, iată, vedeți, trec anii, lucrurile, să spunem, își continuă cursul istoric atât în Occident cât și în Răsărit. În anul 869, sfârșitul lui 869, începutul lui 870, are loc un sinod în Constantinopol de, să spunem așa, de depunere a Sfântului Fotie.

Schimbarea conducerii imperiale

Deci în acești ani se întâmplă câteva evenimente istorice în Imperiul Bizantin. Ca pedepse de la Dumnezeu, pentru că bineînțeles Dumnezeu are răbdare cu ticălosul, dar până la un anumit punct, iată se dă o lovitură de stat în Imperiul Bizantin și atât Mihail al III-lea, cât și acest Bardas, sunt uciși de către cel care avea să devină Vasile I Macedoneanul. Mare împărat!

Părintele Teologos : Și mare, atenție, asta se întâmplă în același timp, deci doar la câteva luni distanță de moartea Papei Nicolae I. Și mare atenție, Papa Nicolae, dincolo de faptul că l-a excomunicat pe Fotie, promova o nouă găselniță, o nouă erezie, erezia filioque, asta pe plan religios și pe plan administrativ, politic, el a înaintat foarte mult în problema Bulgariei. Deci ei au fost foarte, foarte agresivi în ceea ce privește problema Bulgariei.

De ce? Pentru că Sfântul Fotie a făcut niște acțiuni foarte bune în creștinarea slavilor, deci au trimis, cum îi spune, preoți misionari și așa mai departe și în Bulgaria și până în Cehia, până în Moravia, celebrii sfinți Chiril și Metodie. Au fost trimiși de către Sfântul Fotie, care aceștia au făcut în mod, cum îi spune, în mod special pentru slavi, au făcut Liturghia în limba lor, au făcut chiar și un alfabet, chiar mai multe alfabete. Noi astăzi avem ultimul dintre aceste alfabete, alfabetul chirilic care este după numele Sfântului Chiril care, sigur, nu a fost făcut chiar de Sfântul Chiril ci de unul din ucenicii lui, cizelând alfabetul, primul alfabet pe care l-au făcut Sfinții Chiril și Metodie.

Deci vreau să spun că Sfântul Fotie a avut o activitate, sigur, adică subaltern, adică echipa Sfântului Fotie a avut o misiune foarte intensă în ceea ce privește creștinarea slavilor. Iar țarul din vremea respectivă, țarul Boris, Mihail după botez, dacă nu mă înșel, a fost puțin circumspect, a spus, băi, dacă eu, adică biserica din Bulgaria se supune, depinde de Constantinopol, atunci ăștia o să vrea să cucerească și țara și o să depind și politic de ei și eu nu vreau să devin politic.

Atunci țarul Boris, Boris Mihail, a trimis o celebră scrisoare oficială, un text cu 106 întrebări către latini și atunci papa a intrat foarte puternic, să spun așa, i-a alungat pe preoții greci care se chinuiseră. Chiar spune Sfântul Fotie că au intrat ca lupii în turmă și i-au alungat pe, cum îi spune, i-au alungat pe, Doamne ajută-mă, pe misionarii greci și astfel Bulgaria a devenit, pentru un timp a devenit favorabilă latinilor care intraseră cu forța. Deci nu e vorba de faptul că sunt greci sau latini sau altcineva, ci e vorba de modul în care s-a făcut, vorbind de un mod efectiv războinic.

Deci Sfântul Fotie avea în discuție, era contra papalității. O dată a spus că sunt probleme legate de post, e vorba de problema Bulgariei, de problema slavilor și întâi de toate problema filioque, deci mare erezie numită filioque. Și bineînțeles mai era și un alt lucru, aceea că preoții catolici își băteau joc, disprețuiau preoții ortodocși pentru că preoții ortodocși se căsătoreau în timp ce preoții catolici nu se căsătoreau și vedeau oarecum de sus pe preoții ortodocși că vezi Doamne ei se căsătorească. Dar bineînțeles că știm până astăzi marje distrugeri care sunt provocate de celibatul preoților de mir în Biserica Catolică. Vorbim de homosexualism, vorbim de pederastie și așa mai departe, ferească Dumnezeu.

Deci asta era situația și din cauza asta Sfântul Fotie era foarte împotriva, împotriva, cum îi spune, împotriva papalității. Chiar a făcut un sinod local, dacă nu mă înșel, în orice caz, când toate erau bune, moare asasinat Mihail al III-lea de către un complot la care participase și Vasile I, următorul împărat Vasile I Macedonianul, pe care în ziua încoronării Sfântul Fotie nu îl împărtășește și moare și Papa Nicolae I și vine următorul papă, Papa Adrian, dacă nu mă înșel.

Părintele Damian : Da, Adrian al doilea. Da, iată, acesta este contextul pe care l-a sintetizat foarte bine Părintele Teologos. Deci gândiți-vă, problemele despre care discutăm noi sunt extrem de complexe. Noi încercăm să sintetizăm și, vedeți, revenim puțin apropo de ce a spus Părintele Teologos cu misionarismul și cu brutalitatea și cu răspunsurile acestea, așa de tip șef supus, șef subaltern, vedem că peste timp… vedeți, obiceiurile nu pier repede. Gândiți-vă la misionarismul romano-catolic din țările latine, unde totul s-a făcut cu sabia în mână. Și uitați-vă la misionarismul ortodox, nu că suntem noi ortodocși, încă o dată, dar noi tot timpul am făcut propovăduire cu pășnicie. Nu am alergat ca să atingem puțin și protestantismele noastre, nu mergem peste oameni în casă, nu intervenim brutal, noi ne-am văzut de treaba noastră. Sunt foarte mulți credincioși ortodocși dintre noi, care ne acuză și chiar mi s-a întâmplat să mi se spună și mie, dar voi de ce nu faceți ca sectarii? De ce nu vă duceți pe la ușile ortodocșilor chiar dacă nu vin la biserică? Fraților, nu aceasta este tradiția noastră ortodoxă.

Părintele Teologos : Nu asta este iubirea. Dumnezeu iubire este.

Părintele Damian : Dumnezeu cheamă. Da, Eu stau bat la ușă dar nu încep să pun mâna pe clanță dacă…

Părintele Teologos : …văd că nu se răspunde. Sau acostez pe stradă.

Părintele Damian : Exact. Deci asta este spiritul nostru ortodox și acest lucru l-a văzut și Boris I Mihail din botez cu privire la biserica orientală, biserica bizantină, biserica ortodoxă, cum îi spunem noi în ziua de astăzi.

Deci contextul l-ați văzut, moare toată această pleiadă de conducători care vreme de vreo 30-40 de ani, mă rog, făcuseră ce făcuseră. Și iată vine o nouă pleiadă de conducători cu Vasile I Macedoneanul la putere la cârma Imperiului Bizantin. Și va fi unul dintre marii împărați ai epocii. Va oferi și mai multă stabilitate și și mai multă cucerire Imperiului Bizantin. Și Biserica Romei va fi condusă de către Papa Adrian al II-lea care vom vedea va fi chiar un favorabil.

Sinodul din 869-870

Bun, pentru a-și asigura, să spunem așa, protecția sau să spunem recunoștința din partea Bisericii Romane, convoacă un sinod la Constantinopol la sfârșitul anului 869 care va continua până prin ianuarie-februarie 870, deci vreo câteva luni de zile. La care participă un număr minor de ierarhi. Au avut loc în 10 sesiuni acest sinod. La prima sesiune se pare că au participat vreo 25 de ierarhi și la ultima sesiune, 100-102 ierarhi.

Ce a dorit să facă acest sinod? Deci odată, lucrurile bune pe care le-a făcut. Unu, reconfirmă sinodul de la anul 787, reconfirmă cultul icoanelor. Al doilea lucru, care nu a fost atât de bun și care va provoca o următoare criză în creștinătate, îl depune din treaptă, îl alungă pe Sfântul Ierarh Fotie din funcția de patriarh al Constantinopolului și îl aduce din nou pe Sfântul Ierarh Ignatie în această funcție. Ce vroia să facă prin acest lucru? Nu că împăratul era nemaipomenit de ultraevlavios. Gândea totul în spirit politic. Atenție să nu ne lăsăm amăgiți. Dar știind că Roma din totdeauna l-a sprijinit pe Sfântul Ignatie împotriva Sfântului Fotie, el a încercat să aducă un fel de, să spunem, dreptate.

Părintele Teologos : Și nu numai atât. Sprijin militar și sprijin din partea Romei.

Părintele Damian : Bineînțeles.

Părintele Teologos : Erau calcule politice și dincolo de asta cum spuneam, pentru că Sfântul Fotie nu l-a împărtășit pentru că participase la crime, la asasinatul lui Mihail al III-lea. Nu a împărtășit atunci Sfântul, Doamne ferește, adică Vasile I Macedoneanul, pe de-o parte a fost nervos că de ziua încoronării lui nu s-a împărtășit, pe de altă parte dorea relații bune cu Roma din motive geopolitice și o mulțime de alte motive și l-au închis într-o mănăstire, de fapt, l-au internat într-o mănăstire pe Sfântul Fotie și l-a dus iarăși pe Sfântul Ignatie.

Părintele Damian : Exact. Lucrurile, și încă o dată, pentru istoriografia romano-catolică, acest sinod din 869-870 este socotit de dumnealor ca cel de-al 8-lea sinod ecumenic și vom vedea de ce puțin mai departe. În anul 877, din cauza vârstei înaintate, avea aproximativ 78 sau 79 de ani Sfântul Ignatie trece la Domnul.

Părintele Teologos : Un minuțel. Deci Sfântul Ignatie într-adevăr trece la Domnul, dar până atunci Vasile I Macedoneanul a început să se căiască de faptele sale și l-a rechemat pe Sfântul Fotie pentru că Sfântul Fotie, chiar dacă era închis în mănăstirea respectivă, el avea o corespondență foarte intensă cu foarte multă lume și lumina ca sfânt. Și l-a dus înapoi pe Sfântul Fotie și chiar l-a pus pedagogul fiilor săi. Și-l avea și pe post de sfetnic. Și iarăși tot la îndemnul împăratului, la îndemnul lui Vasile I Macedoneanul, s-a împăcat Sfântul Fotie cu Sfântul Ignatie, dar această împăcare era o împăcare oficială. De ce? Pentru că ei nu au fost niciodată certați, chiar dacă istoria i-a pus să fie contra. Dar niciodată nu au fost certați, ei între ei nu au avut nicio problemă. Erau sfinți amândoi, se iubeau.

Și atunci, pe de-o parte, Sfântul Fotie a ajuns să fie foarte influent iarăși la curte și chiar Sfântul Ignatie l-a recomandat drept succesorul său.

Părintele Damian : Exact, asta am vrut să spun. Cel mai important, deci cel mai important să spunem așa lucru pentru împărat, ca să se vadă, vedeți ce înseamnă pacea în biserică și iubirea între sfinți, între oameni în primul rând, dar între sfinți, având în vedere că avem de a face cu doi sfinți mari, pe patul de moarte Sfântul Ignatie, deși dacă ar fi fost, să zicem, un om lumesc, ar fi putut să fie cu ură până la capăt. Nu, a spus Fotie să fie urmașul meu. Odată, pentru că îl știa că are viața sfântă. Al doilea, era un om foarte bine pregătit, cum am spus. Al treilea, era atât sprijinit de împărat cât și iubit de popor.

Pentru că acum trebuie să ne gândim puțin menționăm din nefericire foarte rar. Simplul popor, vedeți. Nu s-a făcut un studiu sociologic: care a fost atitudinea poporului? Sau poate s-a făcut, dar nu știu eu, iertare. Care a fost atitudinea poporului? Hai să spunem doar constantinopolitan cu privire la toate aceste mișculații de culise.

Părintele Teologos : Da, știi care a fost? Adică se vede asta din cea de-a doua patriarhie a Sfântului Ignatie, care cea de-a doua patriarhie a Sfântului Ignatie, cu toate că el fusese adus ca și rival, ca și înlocuitor al Sfântului Fotie, el a continuat pe linia Sfântului Fotie. Adică împotriva filioque, primul lucru, împotriva incursiunilor latinilor în Bulgaria, deci el continuase. Și deci, dintr-o dată, rivalitățile dintre cele două tabere se estompau. Adică nu era…

Părintele Damian : Da, da, da. Interesant. Oricum foarte interesant. Vedeți această vivacitate organică. Biserica este organică. Atenție! Din păcate, Biserica Romano-Catolică a transformat Biserica Romană într-o, să zicem, într-o instituție legal-juridică. În Ortodoxie, noi am rămas, să spunem, un organism viu, iubitor, cu pocăință, inclusiv împăratul s-a pocăit. Exact, asta este, ne gândim la nivel de împărat. Ne vine nouă ziua de azi, care suntem niște nimeni, greutatea de a ne cere iertare, dar iată un împărat și totuși avea oricând puterea să-l înlocuiască și pe Sfântul Ignatie și pe Sfântul Fotie, cu oricine și-ar fi dorit.

Părintele Teologos : Și împăratul avea inclusiv drept de viață și de moarte, adică putea să omoare pe oricine.

Părintele Damian : Bineînțeles, bineînțeles.

Bun, deci vedeți, iată ce înseamnă oamenii lui Dumnezeu. Și de multe ori și am tot repetat trebuie să învățăm și noi din viața acestor oameni sfinți, într-adevăr, ne vine foarte greu când auzim Sfânt, eu sunt un nimeni. Ăla a fost un sfânt, cum să fac eu? Dar iată, vedeți, și ei au avut ridicări și căderi. Nu vă gândiți că a fost foarte ușor. Nu neapărat că erau bolnavi de putere. Atenție, să nu se înțeleagă greșit. Dar când tu vrei să vezi că încerci să faci un bine și vine unul și începe și te tot zgândură.

Părintele Teologos : Păi să ne înțelegem, Sfântul Ignatie a fost exilat ani de zile. Sfântul Fotie a fost închis în mănăstire ani de zile. Deci noi povestim acum repede pentru că, sigur, că trebuie să ne încadrăm în anumit timp.

Părintele Damian : Exact, exact.

Părintele Teologos : Ei au fost închiși, să spun așa, arestați la domiciliu, dacă doriți, vreme de ani de zile. Nu-i ușor, fraților.

Părintele Damian : Exact și totuși, vedeți, nu și-au pierdut credința, s-au înțeles foarte bine. De ce? Gândindu-se la poporul lui Dumnezeu. Deci nu la ei înșiși ca funcții și ca ce erau și ca importanță, pentru că aveau o importanță. Bineînțeles că știau importanța, dar smerenia, vedeți, smerenia aceasta.

Părintele Teologos : Luminarea lui Dumnezeu.

Părintele Damian : Asta este. Totul făcut pentru binele poporului drept credincios, pentru binele poporului simplu, care se ducea la luptă, vedeți, iarăși fac o mică paranteză și să-mi fie iertat.

La un moment dat mă plângeam cu niște prieteni de-ai mei și spun, băi, zice, uite, aia mi-e bine, aia așa, așa și vine o bunicuță și îmi spune, măi, fraților, măi, părinți, că vorbeam tot cu niște părinți, zice, eu am crescut la țară, aveam WC-ul în fundul curții, trebuia să încălzesc apă să mă spăl la lighean. Dumneavoastră aveți WC-ul în casă, apă caldă, apă rece la robinet, totul, totul și așa vă plângeți? Deci, vedeți, dar gândiți-vă în acea epocă. Ei, sfinții ăștia se gândeau, se gândeau și la binele trupesc, al supușilor lor, al credincioșilor pe care-i păstoreau, dar bineînțeles mai cu seamă la binele duhovnicesc și la gândul de mântuire. Ce ar fi însemnat ca doi mari ierarhi, cu atâția sprijinitori și de o parte și de cealaltă, să înceapă să se lupte? Și vin, eu vin cu tabăra mea, băi, bateți-i pe aia voi. Deci vedeți cât de multe lucruri avem de învățat de la acești sfinți.

Sinodul din 879-880 – Sinodul 8 Ecumenic cel adevǎrat

Mergem puțin mai departe pe firul istoric. În anul 879, după o pace de câțiva ani de zile în biserică și de liniște, 879-880 se convoacă un nou sinod, acesta va fi pentru noi ortodocșii, pentru Biserica Răsăriteană, cel de-al 8-lea sinod ecumenic, un sinod convocat tot de către împăratul Vasile I Macedoneanul. Au participat aproximativ 383 de sfinți ierarhi, acești 383 toți reprezentanții celor 15 patriarhii Roma, Constantinopol, bineînțeles Alexandria, Antiohia și Ierusalimul, plus nenumărați alți ierarhi până la un numărul de 383 sau 384 dacă nu mă înșel.

Deci, iată, biserica, inclusiv reprezentanți ai papei, la această dată, papa Ioan VIII. Deși el nu este canonizat, dar a avut niște atitudini de ortodox pur și, să spunem chiar, de viață sfântă. Nu îl proclam eu, sunt de viață sfântă. Este cel, deci în cadrul acestui sinod, iată, Sfântul Fotie este consfințit ca patriarh al Constantinopolului. Se consfințește din nou prietenia și pacea dintre cele două ramuri ale creștinătății, dintre cele două mari biserici, Constantinopolul și Roma, chiar delegații Romei vin din partea Sfântului Ierarh, pardon, Papei Ioan VIII cu un omofor cadou pentru Sfântul Fotie, ca dovadă că însuși Papa îl recunoaște și încearcă să șteargă cu buretele ceea ce a făcuseră predecesorii săi, adică actele de mândrie și de revoltă împotriva bisericii răsăritene, bisericii constantinopolitane și oferă un omofor.

Dar iată că acest sinod ridică o problemă foarte spinoasă pe care dumneavoastră ați menționat-o de câteva ori. Problema aceasta a filioque pe care îl condamnă, deci nu numai ierarhii răsăriteni, ci și delegații cu binecuvântarea Papei Ioan al VIII-lea și chiar Papa Ioan al VIII-lea se luptă în Biserica Romană să elimine acest concept, această doctrină eretică de filioque.

Părintele Teologos : Acum să spunem foarte pe scurt ce înseamnă filioque, de vreme ce vorbim și, de fapt, asta a fost problema principală la Sinodul 8 Ecumenic. Deci catolicii au modificat Crezul și spun că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, filioque în latină, de unde și numele acestei erezii. Dacă Duhul Sfânt purcede și de la Fiul și de la Tatăl înseamnă că Duhul Sfânt are două origini și deci este inferior. De asemenea, dacă Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, înseamnă că Fiul nu este Fiul absolut, să spun așa, pentru că este și puțintel Tatăl. Ci Tatăl nu este un Tată absolut și unic, pentru că și Fiul este puțintel Tatăl.

Ei, datorită acestui lucru se sparge echilibrul Sfintei Treimi, se estompează persoana și dacă dispare persoana, dispare iubirea. Dispare iubirea și rămâne, dacă doriți, relația. Și din cauza asta, până astăzi, vedeți, în catolicism, pe primul plan este relația și o relație nu iubitoare, o relație de forță. Din cauza asta pentru că se estompează persoana, se estompează iubirea, la ei păcatul este considerat o… tot din punct de vedere al forței… este considerat o răzvrătire, o încălcare a legii lui Dumnezeu, o contravenție, dacă doriți, care trebuie pedepsită. De către cine? De către Dumnezeu care a spus că nu mai, chiar dacă e sigur, evident că socotesc că Dumnezeu este personal, dar estompându-se, persoana apare pe primul plan în forță și atunci Dumnezeu apare pe primul plan ca și un polițai suprem, ca și un stăpân mai degrabă nemilos, legalist, care lasă pe papă în locul lui, vicarius filii Dei, în post de locțiitor al lui Dumnezeu și evident că papa, nefiind Dumnezeu, conduce prin forță. Și atunci papa automat devine absolutist, devine absolut, nu mai există Biserica lui Hristos, există doar congregația papei, care papa poate să se declare orice și este infailibil.

Chiar dacă ei spun că infailibilitatea asta este doar ex cathedra, adică doar în anumite situații, în practică se vede că cuvântul papei este literă de lege, dacă doriți, și omul simte această presiune, inclusiv în arhitecturile, bisericile catolicilor se vede această răceală, acest legalism, această forță, această frică să nu te bată Dumnezeu. Expresia că te bate Dumnezeu este expresie catolică, te pedepsește Dumnezeu este expresie catolică.

Pe când în ortodoxie păcatul nu este văzut ca și o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, ca și o contravenție, ci păcatul este o boală. Și deci dacă păcatul este o boală, înseamnă că Dumnezeu este nu polițaiul suprem, ci medicul suprem, Tatăl iubitor care este de partea mea, nu împotriva mea. În catolicism este împotriva mea, imediat ce am făcut un păcat, trebuie să plătesc. Pe când în ortodoxie, de vreme ce păcatul, cum spuneam, este o boală și este o distorsiune a mea, evident că Dumnezeu este de partea mea, este Tatăl iubitor, medicul iubitor și eu trebuie să mă deschid către Dumnezeu, sigur, prin preot, ca să mă vindece Dumnezeu.

Deci vreau să spun că filioque este esențial pentru că apar cele două abordări, adică prezența iubirii sau lipsa iubirii și care s-a văzut în catolicism această lipsă a iubirii și acest legalism într-un mod foarte, foarte pregnant, vorbim de nu știu câte cruciade, vorbim de nu știu câte sute de ani, dacă nu mă înșel, de închiziție, care, mai ales în Spania, pe vremea lui Toma de Torquemada, au făcut inclusiv genocid, spun așa, da, adică vorbim de sute de mii de oameni omorâți din cauza faptului că erau, că chipurile păcătuiau. Era un păcat inclusiv să te cheme cu nume evreiesc. Adică dacă te chema Iacob puteai să fii tras la sorți și să fii omorât…

Părintele Damian : Atenție, închiziția există și în ziua de astăzi.

Este ceea ce se numește și s-a transformat în a doua jumătate a secolului al XX-lea de către Biserica Romano-Catolică în acel act al ei, să zicem, de aducere la zi a învățăturilor și, să zicem așa, de împrietenire cu lumea modernă. Este ceea ce este astăzi congregația pentru doctrina credinței, pe care a păstorit-o foarte mulți ani Iosif Ratzinger, fostul papă Benedict al XVI-lea. Deci, Inchiziția nu s-a încheiat. Atenție, Inchiziția nu a fost niciodată abolită. Ea există în continuare, numai că i s-a schimbat numele ca să sune puțin mai comercial, marketingul.

Părintele Teologos : Și ca să nu șocheze.

Părintele Damian : Exact. Deci, nu s-a desființat niciodată.

Părintele Teologos : Da, pentru că există.

Deci, există această gândire catolică. E adevărat, trebuie să recunoaștem, trebuie să fim sinceri că, la ora asta, filioque a cam dispărut. Și-au dat seama de greșeala lor după mii de ani, după o mie și ceva de ani, din secolul nouă, și-au dat seama de greșeala lor și a cam dispărut filioque din mediile academice catolice. Dar rezultatul, urmările, racilele acestui mod de gândire trebuie să treacă mult timp astfel încât să dispară și acestea, astfel încât să reapară, cum spuneam, persoana, dragostea, iubirea, să dispară legalismul de pe primul plan.

Părintele Damian : Așa este. Deci, vedeți, așa cum a încercat să sintetizeze… deci discuția este mult mai lungă… să sintetizeze Părintele Teologos doctrina aceasta etică filioque, cum ar putea ei în ziua de astăzi să recunoască acest sinod ca sinod ecumenic? Având în vedere că Papa Ioan al VIII-lea, deci Papa lor l-a recunoscut ca sinod ecumenic și a combătut filioque. Bineînțeles că nu puteau să facă acest lucru și au rămas cu primul sinod, care pentru noi este un sinod local, cum au fost nenumărate alte sinoade locale.

Părintele Teologos : Și care a fost și anulat, de fapt.

Părintele Damian : Exact, exact. Acest al doilea rămâne ca cel de-al optulea sinod ecumenic. Deci, vedeți, fraților, este un moment, acest secol, să spunem, secolul al nouălea, ne apropiem de secolul al zecelea, noi încercăm să luăm așa pas cu pas istoric, problemele încep să se accentueze. Nu numai din punct de vedere militar și politico-geostrategic, geopolitic, dar și religios. În privința Romei, în Imperiul Bizantin, încă va fi bine. Va fi bine, să spunem așa, pe linie de puritate a credinței. Nu ne mai luptăm cu erezii, ne luptăm doar cu diferite interese, lupte de culise. Dar în Biserica Romano-Catolică, în Biserica, să-i spunem, romană momentan, că încă nu a apărut schisma, încă nu suntem la momentul schismei, după Papa Ioan al VIII-lea, care, să spunem, a fost un papă cu adevărat ortodox, chiar dacă nu este canonizat, nici de noi, nici de ei, dar un papă cu adevărat ortodox, urmează o perioadă de, să spunem, vreo 150 de ani foarte tulbure. Cel puțin în prima sută de ani. De ce? Pentru că după Papa Ioan al VIII-lea urmează o succesiune de papi, și spun pe de-a dreptul că asta este și istoria lor o recunoaște, papi incestuoși. Ajung să fie papi care au amante, copilul făcut cu amanta devine următorul papă peste ani.

Părintele Teologos : Chiar se numea la un moment dat, deci perioada asta de secol, cum se spune, de perioada asta de obscurantism se numește pornocrația.

Părintele Damian : Exact, perioada întunecată a papalității.

Părintele Teologos : Da. Asta vine după Marea Schismă, care Marea Schismă, da, n-ai cum să-i spui, spui 1054, dar trebuie să știți că a fost un proces foarte îndelungat de ereticizare a Vestului în care, după cum spuneam, apare pe primul plan forța, legalismul, puterea, filioque. Trebuie să știți că a fost o erezie care a început din Spania, sinodul de la Toledo, secolul VI, V-VI, ceva de genul ăsta.

De atunci a început și vedeți ce mari distrugeri a făcut în clipa în care dispare, cum spuneam, iubirea de frica lui Dumnezeu și teama lui Dumnezeu, pentru că atunci a rămâi cu forța. Adică eu sunt Dumnezeu pe pământ, sunt papa pe pământ și fac ce vreau eu. Și erau chiar niște desfrânate notorii. Maruzia și Teodora. Puteți să căutați.

Părintele Damian : Adică mame și mătuși de papi. Mame și mătuși de papi.

Părintele Teologos : Și amante.

Părintele Damian : Și amante de papi în același timp.

Părintele Teologos : Deci vreau să spun unde duce deviația, unde duce erezia. Din cauza asta, sinodul acesta, pe drept cuvânt, are efect, dacă doriți, de sinod ecumenic, pentru că este, cum îi spune, nerespectarea lui provoacă niște traume care nu au fost vindecate până astăzi în Occident. Va urma.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin

Pentru o prezentare sintetică a evenimentelor și a hotărârilor, vedeți Sinodul al 8-lea Ecumenic, iar pentru contextul imediat anterior, urmăriți și Sinodul al VII-lea Ecumenic: icoane, monahi, femei.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!