Succesul adevărat în ortodoxie – p. Teologos

În lumina Intrării lui Hristos în Ierusalim, explorăm cum succesul adevărat în ortodoxie transcende egoismul și se bazează pe jertfă, ascultare și smerenie. Descoperim cum Hristos, prin ascultare față de nevoile oamenilor și jertfă supremă, inversează valorile lumești, îndreptându-ne spre unirea cu Dumnezeu. Vom analiza mândria ca obstacol major, modul de a o depăși și importanța concentrării pe viața interioară pentru a dobândi pacea adâncă și libertatea veșnică. Acest ghid duhovnicesc ne invită să reflectăm asupra propriului drum spre împlinire autentică în Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Introducere. Succesul adevărat în ortodoxie și jertfa

Hristos a intrat triumfător în Ierusalim, lucru care i-a șocat pe farisei și cărturari adică pe ideologii spirituali și științifici ai vremii respective. Noi credem că succesul adevărat în ortodoxie se află în împlinirea egoismului și a cugetului trupesc care duce la dezbinare în timp ce realitatea este că succesul se află în împlinirea jertfei și a cugetului duhovnicesc care duce la unire.

În acest context, trebuie să accentuăm că jertfa presupune și ascultare, dacă celălalt este validat de Dumnezeu. Cu alte cuvinte nu trebuie să îi impunem celuilalt în numele iubirii ceea ce dorim noi că știm noi ce este mai bine pentru el, dacă nu apare clar că omul este împotriva voii lui Dumnezeu. Uneori chiar trebuie să ne smerim și să avem pogorământ pentru neputința celuilalt dacă vedem că respectivul nu rezistă la o situație. Dispoziția de ascultare și flexibilitatea smereniei aduc fericirea și succesul adevărat în ortodoxie.

Pentru o perspectivă duhovnicească asupra neagonisirii ca lege a firii ce ajută la succes, vedeți Neagonisirea, succesul și fericirea – p. Teologos; complementar, analiza patristică din Smerenia şi patima mândriei la Sfinţii Părinţi.

Ascultatea lui Hristos

Vedem și pe Iisus cum întreba înainte de a face vindecările „Ce vrei să-ți fac?”. La prima vedere pare ciudat acest lucru pentru că Domnul, fiind Dumnezeu adevărat și perfect, cunoștea toate și, deci, nu avea nevoie să-l întrebe pe celălalt ce dorește și – dincolo de asta – când îl vezi pe un om orb, olog sau slăbănog de zeci de ani, nu are rost să-l întrebi „Vrei să te faci sănătos?”. Hristos a făcut asta ca să ne arate că nu intră cu forța în viața noastră, ci să fie exemplu de dispoziție de ascultare față de nevoile noastre văzute la lumina iubirii Sale. Vedeți că în clipa în care doreau să-l pună rege pentru că le-a înmulțit pâinile, Domnul nu a mai făcut ascultare de oameni, tot ca să ne dea exemplu că nu este bine să dorim să-i stăpânim peste ceilalți pentru că le-am oferit bogății materiale. Hristos este într-adevăr Rege însă această poziție o dobândește cineva prin virtutea sa și nu prin forța sa. Domnul este Rege absolut pentru că este perfect și nu pentru că este mai tiran decât toți. 

Despre simbolismul smereniei și ascultării în Intrarea Domnului, consultați Intrarea Domnului în Ierusalim pe OrthodoxWiki; pe site-ul nostru, vedeți cuvântul despre Mândria încrâncenată – p. Teologos.

Creația din iubire și vindecarea ei prin Hristos

Dumnezeu, fiind perfect, nu avea nicio nevoie să creeze tot Universul pentru că perfect fiind, nu-i lipsea ceva. Sfânta Treime în înțelepciunea sfatului Ei interpersonal a creat tot continuumul spațiu-timp din iubire și pentru iubire, adică Universul a fost creat pentru a participa la nivelul maxim al fiecărei creații la iubirea lui Dumnezeu. Oamenii au un loc special aici, fiind ființe raționale după chipul lui Dumnezeu, care trebuie să se îndrepte spre asemănarea cu Dumnezeu. Astfel oamenii ar fi trebuit să se unească între ei prin unirea fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu. Prin această unire am fi sfințit și toată creația care ne-a fost dată în stăpânire și am fi conectat-o pe cât posibil pentru fiecare entitate în parte cu Hristos. Din păcate, însă, noi am căzut și în loc să alegem calea desăvârșirii prin unitatea iubirii în Hristos am ales calea împotrivirii, competiției și dezbinării oferită de vrăjmașul diavol. Răul, distorsiunea a intrat atât de mult în Adam cel global încât a devenit ca un nou cotidian din care nici nu mai știm cum să ieșim.

Din această cauză Dumnezeu S-a întrupat și ne-a arătat care este calea către succes, întorcând prin asta tot sistemul nostru de valori din distorsiunea întunecată, înrădăcinată și întărită în care se afla, înspre Soarele dreptății și al libertății. Oamenii credeau și cred că succesul adevărat în ortodoxie se află în trup, că raiul este ceva trupesc în timp ce adevărul este în duh. Desigur că există și o componentă trupească, însă întâi de toate este starea sufletească de har care contează. Este greșit să ne concentrăm în mod exagerat pe trup pentru că din trup vom culege stricăciune în timp ce din duh vom culege viață veșnică. Trebuie să ne concentrăm pe unirea cu celălalt prin Dumnezeu și nu pe împlnirea patimilor egoiste și pe promovarea opticii proprii pe care o a avem pe post de adevăr absolut. Din cauza asta Hristos nu intră în Ierusalimul care se tâlcuiește ca pace adâncă și simbolizează inima. Domnul nu intră ca un cuceritor pământesc, ci ca Împărat al sufletelor, Care vine să-Și întemeieze Împărăția în inimile oamenilor.

Pentru asta trebuie să avem starea copiilor care L-au întâmpinat cu Osanale și nu a fariseilor disprețuitori pentru că inima batjocoritoare se închide în amărăciunea ei în fața blândului Împărat considerându-L nedemn de ea pentru că inima mândră se autoidolatrizează pe sineși și atunci nimic nu se poate compara cu idolul de aur care tronează în inimă. Omul devine foarte dur și se chinuie pe sine și îi chinuie și pe cei din jur.

Contextul creației din iubire și vindecării prin Hristos este detaliat în Succesul pe CrestinOrtodox.ro; pentru reflecție pe mândrie, vedeți Mândria și slava deșartă – părintele Varnava Iancu.

Mândria umană

M-a întrebat un om dintr-un grup de ce astăzi toți oamenii sunt mândri și megalomani și ce se poate face ca să nu mai fie, la care i-am răspuns că de vreme ce îi vedem pe toți fumurii înseamnă că ochelarii noștri sunt astfel, adică noi suntem astfel, după cum a spus Domnul că cu judecata cu care judecăm, cu aceea vom fi judecați. La asta, el mi-a răspuns că el nu este așa, că doar ceilalți sunt astfel. I-am dat și alte exemple pe această temă însă el era foarte dur și nu dorea să accepte defel că este astfel, confirmând, de fapt, prin însăși comportamentul său ceea ce dorea să nege. După mai multe dovezi a ajuns într-un final să spună că s-a exprimat greșit și că nu l-am înțeles eu. Când i-am cerut să reformuleze ceea ce a vrut să spună, a spus tot același lucru însă cu alte cuvinte, excluzând faptul că ar putea el să aibă orice problemă. Într-un final l-a salvat un prieten care m-a întrebat relativ la sine – și nu la alții – cum ar putea să-și vindece problemele.

Cum scăpăm de mândrie. Idolul interior care ne chinuie

Desigur că toți suntem mândri – mai mult sau mai puțin – ceea ce contează însă este dorința noastră de pocăință, de îmbunătățire. Desigur că asta presupune distrugerea idolului egoismului din noi, lucru care poate fi foarte dureros, în funcție de cât de mult îl iubim. Dacă suntem robi lui, nu vom putea face aceasta, dacă însă încercăm să devenim robi lui Hristos atunci, cu darul lui Dumnezeu, vom putea. Vom putea în timp să distrugem idolul din noi și să ne schimbăm optica dintr-una centrată pe noi înșine într-una centrată pe Dumnezeu și prin Dumnezeu pe ceilalți. Este adevărat că este nevoie de credință pentru a face acest salt din întunecimea fortăreței noastre în lumina iubirii lui Dumnezeu, însă dacă nu facem saltul ne vom chinui în închisoarea întunecată de piatră pe care am construit-o ca pe o cetate în jurul inimii noastre.

Desigur că nimeni nu putea să facă asta și din cauza asta Dumnezeu cel atotputernic S-a deșertat pe Sine de toată măreția Sa, de toată slava Sa și a luat chip de rob, făcându-Se om întru toate asemenea nouă, în afară de păcat. Cu alte cuvinte El și-a ascuns toată strălucirea perfecțiunii Sale dumnezeiești astfel încât să nu calce în picioare libertatea umană și astfel să nu-i chinuie pe cei care nu doresc să se expună pe sine la realitatea iubirii Sale perfecte. Pentru omul distorsionat, iubitor de sine, evidența unui alt Dumnezeu în afară de egoul său este chinuitoare. Pentru omul păcătos, strâmbat și spurcat de patimile sale, lumina maximă a iubirii maxime a lui Dumnezeu este chinuitoare pentru că la aceasta apare hidoșenia de care omul nu vrea să se dezbare.

Asta se vede foarte clar la intrarea în Ierusalim, adică la intrarea Domnului în inima omului. Cine îl primește cu simplitate și smerenie, se transformă în cetatea păcii adânci. Cine i se împotrivește, îl răstignește, pierzându-și astfel sufletul prin împietrirea sa față de iubirea perfectă. Să avem grijă să nu avem duh de mândru conducător lumesc, politic, științific sau chiar teologic pentru că fără să ne dăm seama o să răstignim chiar pe dătătorul vieții noastre. Dacă nu ne smerim, ne ratăm cariera veșnică cu pretextul încrâncenării pe aflarea succesului în cariera temporară. Chiar și în această temporaritate nu vom reuși dacă ne concentrăm pe interesele noastre egoiste și nu ne concentrăm pe veșnicia iubitoare și personală a lui Hristos ca model. Dacă nu ne concentrăm pe Hristos cel perfect ne distorsionăm și atunci nu mai merge nimic după cum o cheie care se distorsionează nu mai deschide încuietoarea care îi stă înainte.

Întâlnirea cu Împăratul la Ierusalim

De fapt, hainele de care s-au lepădat cei care L-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Ierusalim semnifică cugetul egoist, carnal de care ne dezbrăcăm pentru a-l putea primi pe Hristos în inima noastră. Dacă nu ne înduhovnicim nu putem să-L primim pe Dumnezeu pentru că nu suntem coplanari cu El. El se coboară la nivelul firii noastre însă dacă noi cădem din fire prin păcat pe un plan inferior, împotriva firii, atunci ne chinuim și ratăm întâlnirea cu Împăratul Salvator dătător de viață. Numai cel cu o curățenie de copil Îl primește pe Hristos și Îl laudă.

Trebuie însă să fim atenți că această curățenie provine din înțelepciune și vigilență și nu dintr-un comportament copilăros. Trebuie să fim desăvârșiți cu mintea astfel încât să putem discerne între bine și rău și să nu ne lăsăm duși de vântul manipulărilor precum frunza în vijelie. Este adevărat că astăzi ni se oferă foarte multă plăcere, foarte mulți stimuli senzoriali, motiv pentru care cei mai mulți oameni trăiesc în afara lor, robi acestor stimului. Dacă nu ne rugăm în liniște și nu suntem uniți atunci alții ne vor controla viața și nu noi înșine. Să nu uităm că rugăciunea în inima noastră departe de zgomotul informațional al lumii denzlănțuite generează geniu. Dacă însă suntem distrași frecvent de zgomote, griji și chiar gânduri atunci nu vom mai putea să coborâm cu mintea în adâncimea inimii noastre ca să ne întâlnim cu Dumnezeu în pacea cea adâncă.

Învierea lui Lazăr. Marta și Maria. Semnificații

Nu este întâmplător că înainte de intrarea în Ierusalim, în pacea cea sfântă și adâncă, după cum se tâlcuiește numele de „Ierusalim”, Domnul L-a înviat întâi pe Lazăr, care este icoana minții moarte prin păcate, prin distorsiunile existențiale. Domnul Îl învie pe Lazăr atunci când Marta și Maria Îi expun boala lui Lazăr însă nu-L presează ca să le vindece fratele, ci se lasă total în voia Domnului. La fel și la noi, în clipa în care viața noastă practică, care este Marta și viața contemplativă, care este Maria se lasă în voia Domnului atunci Hristos lasă mintea noastră să moară față de toți stimulii lumii vechi și trecătoare și o învie pentru viața viitoare.

Noi nu trebuie să fim dependenți de senzațiile exterioare și să le avem ca pe ultima realitate pentru că atunci niciodată nu vom fi împliniți pentru că niciodată o reacție chimică în sistemul nervos provocată de un stimul extern nu va împlini persoana umană. Totdeauna trebuie să ne concentrăm pe noi înșine în sens iubitor de Dumnezeu și de aproapele, pe viața interioară astfel încât să extragem din noi lumina harului dumnezeiesc. Răspunsurile la marile întrebări le vom afla atunci când ne vom adânci în noi înșine pentru că atunci vom ști ce și pe cine să întrebăm. Dacă trăim superficial, ieșiți din minți în afara noastră, nici măcar nu vom avea conștiința că suntem mari morse mofturoase care plutesc în derivă pe sloiurile vieții. Nu poate să intre dulcele Iisus în Ierusalim, adică să aducă pacea adâncă în inima noastră dacă nu ne lăsăm în voia Sa ca să ne învie mintea reprezentată de Lazăr. Asta nu se poate, fraților. Trebuie să Îl lăsăm pe Hristos, să ne lăsăm în voia lui și să intrăm în inima noastră. 

Lupta contra tentațiilor și distragerii

Trebuie să avem curajul, integritatea și eroismul să ne opunem tentațiilor și presiunilor care ne spun să ne rispim în zgomote informaționale și în plăceri, pentru că trebuie să știm că toată bătălia se dă pentru atenția noastră, pentru mintea noastră, pentru cine avem pe post de Dumnezeu. Cei care conduc lumea și sunt atrași de ea au totdeauna dorința de a se autoîndumnezei și în mod necesar de a avea cât mai mulți vasali. Acest proces de autoîndumnezeire începe pe nesimțite prin creșterea încrederii în sine, a stimei de sine și astfel omul se umflă, devine plin de sine și astfel Îl împinge pe Dumnezeu la marginile existenței lui, dacă mai are loc și acolo. De aici este evident și faptul că puterea corupe pentru că Dumnezeu este dătătorul existenței, a modului corect de a fi.

Dacă Îl împingem pe Dumnezeu cel iubitor la marginea universului nostru, evident că vom rămâne cu ura, cu tirania care provoacă chin și în noi și în cei cu care relaționăm. Trebuie să ne smerim în fața lui Dumnezeu ca să scăpăm de acest chin, însă pentru asta trebuie să înțelegem că nu Dumnezeu este Cel care ne chinuie și ne războiește, ci noi înșine. Domnul a venit blând chiar în clipa de triumf, călare pe mânzul asinei adică în mod smerit, chiar dacă pe asin veneau în anumite împrejurări împărații. Mânzul asinei este semn de smerenie și blândețe. Calul este semnul falei, mândriei și animalul pentru război. Să ne gândim puțin la noi înșine cum am prefera și atunci vom ști cum Îl vom întâmpina pe Hristos: ca robi ai Acestuia sau ca răstignitori. 

Curățenia inimii

Copiii sunt curați, văd binele și sunt fascinați de orice detaliu și au bucuria de a trăi din plinătatea iubirii dumnezeiești al cărei nectar picură pe inima lor deschisă ca o floare. Dacă însă omul devine traumatizat, nesimțitor și închis din cauza arsurilor păcatului atunci vede răul și nu sunt impresionați de nimic fără numai de păcat, văzând totul cu ochii vrăjmașului. Vedem pe astfel de oameni că sunt insensibili la frumos și delicatețe – considerându-le dulcegării sau ipocrizii ori invidiindu-le în inima lor ca lucruri de neajuns și deci de combătut din perspectiva lor – însă sunt excitați de carnal, violență și alte forme de păcat. Să nu spună cineva că nu-l prinde nimeni când preferă păcatul pentru că păcatul însuși este toxic pentru suflet, este boala sufletului, otrava sufletului. Nu este nevoie de o autoritate supremă să ne pedepesească, ne pedepsim noi înșiși în clipa în care facem păcatul, noi ne înrobim lui, chiar dacă simțim o satisfacție trupească. 

Noi însă trebuie să fim curați de astfel de atracții care ne rup mintea și ne scot din minți. Trebuie să ne băgăm mințile în cap și de acolo în inimă și stând în inima noastră în liniște și pace îl vom găsi pe Domnul cel blând. Atunci, în timp, vom avea o bucurie de negrăit după ce trecem de uscăciunea nesimțirii pricinuite de păcat. Această bucurie este dulceața luminii iubitoare de la Dumnezeu în inima noastră și nimeni nu poate să o ia de la noi, dacă noi suntem atenți să ne păstrăm rodul. Este adevărat că nu vom fi în stare să-l păzim însă dacă noi facem ce putem atunci și Dumnezeu face ce poate. Este un proces de curățire care durează timp, necesită constanță și dedicație însă este singurul lucru care cu adevărat se merită din viața noastră, singurul lucru care ne împlinește cu adevărat. 

Slava deșartă

Toate celelalte sunt senzații externe și nu trăire adevărată în inima omului. Vedeți că nici Mântuitorul nu a răspuns la osanalele pe care le adresau cei de pe margine pentru că știa că acestea trec și ceea ce contează este iubirea din inima lor. Din păcate la cei mai mulți nu era vorba de așa ceva, ci doar de un entuziasm de moment, dovadă că nu a trecut săptămâna și aceiași oameni l-au răstignit, manipulați fiind de conducerea lor. Vedeți cât ține prețuirea omului care se bazează pe senzații de moment, a omului superficial: astăzi strigă ferm convins „Osana!” care înseamnă „Mântuiește-ne, acum!” iar în 4 zile strigă „Ia-L! Ia-L! Răstignește-L!”. Asta e valoarea slavei deșarte. Mântuitorul a primit să intre în inima celor curați și datorită lor au fost miluiți și ceilalți, însă, din păcate, aceștia din urmă nu au folosit cum trebuie binecuvântarea prezenței divine și deci chinul lor a devenit și mai mare. Din acest motiv a spus Domnul că sufletul Său a fost tulburat în ceasul respectiv, chiar dacă a venit exact pentru ceasul acesta – adică pentru a preaslăvi pe Fiul Omului, pentru a arăta tot ceea ce era mai bun, adică pe Dumnezeu Tatăl, atât pe cât era cu putință oamenilor căzuți să acceadă la o astfel de experiență.

Preaslăvirea lui Hristos

Este important că preaslăvirea Fiului Omului adică Fiului lui Adam cel global, adică preaslăvirea lui Hristos s-a făcut și la Intrarea în Ierusalim și, după aceea, și pe Cruce. Preaslăvirea crește în intensitate pentru că oamenii nu pot primi dintr-o dată intensitatea slavei, intensitatea luminii iubirii Sale. Chiar și în clipa în care au auzit cu toții vocea Tatălui la intrarea în Ierusalim, adică în inima noastră, în loc să-L recunoască ca Tată personal și iubitor care Își validează Fiul cel perfect de-o ființă cu El, marea majoritate au zis că a fost tunet – adică un zgomot asurzitor fără niciun înțeles pentru ei, cu toate că glasul Tatălui nu s-a auzit pentru Domnul care era pururea unit cu Tatăl, ci pentru oameni care să creadă în Hristos. Ei, și cu toate că le-a făcut atâtea minuni, inclusiv a recompus un întreg om care începuse să putrezească, i-a pus înapoi sufletul și l-a teleportat afară din mormânt și l-a făcut atât de sănătos încât putea să meargă – adică despre  Lazăr, le-a zis celorlalți oameni „dezlegați-l și lăsați-l să meargă”  – cu toate acestea n-au crezut în El și, mai abitir, au vrut să-l omoare și pe El și pe Lazăr pentru că reușita lui Hristos le zădărnicea planurile de autoîndumnezeire.

Să dăm slava lui Dumnezeu

Problema aici este că omul nu poate să fie dumnezeu de unul singur și are nevoie de sursa care este Dumnezeu însuși. Omul este întuneric fără Dumnezeu pentru că numai Dumnezeu este lumina. Chiar Hristos ne-a avertizat să umblăm atâta timp cât există El în inima noastră pentru că fără lumină nu știm unde mergem. Desigur că în cazul evreilor Îl aveau chiar în fața lor și tot nu percutau. L-au folosit doar pentru vindecări trupești când noi toți trebuie să-L folosim pentru vindecarea sufletului nostru și ca arhetip, ca țintă a drumului nostru către perfecțiune. 

De fapt, vedeți că în clipa intrării sale triumfale în Ierusalim, Hristos nu a spus cu satisfacție „Ce am reușit!”, ci s-a concentrat pe viața veșnică la care omul ajunge prin răstignire și înviere. Evident că iudeii – și de fapt – fiecare dintre noi – nu pricepem asta pentru că noi credem că succesul înseamnă creșterea egoismului când, în realitate, succesul adevărat în ortodoxie înseamnă deschiderea către și unirea cu Dumnezeu cel veșnic, răstignit și înviat. Din cauza asta este esențial să nu ne concentrăm pe laudele prezentului, ci pe veșnicia viitorului. Toată slava pe care o primim să o dăm lui Dumnezeu astfel încât să o găsim după moarte pe toată în Cer. Dacă însă ne oprim slava nouă atunci aceasta ne va strivi.

Totdeauna când suntem lăudați să nu primim lauda, să nu răspundem, ci să zâmbim ca după o glumă. Dacă facem ceva bine să spunem „Slavă lui Dumnezeu!” pentru că toată darea cea bună și tot binele desăvârșit de la Dumnezeu este după cum spune Scriptura și după cum ne arată toată istoria că toți cei care s-au mândrit s-au distrus pentru că s-au mințit la maxim pe sine-și cum că ar fi cineva.

Noi suntem zero barat de unii singuri – suntem întuneric, pământ și păcat – în timp ce în relație corectă cu Dumnezeu și prin Acesta și cu ceilalți avem o valoare infinită. Pentru asta trebuie să ne deschidem cât de mult putem în poziție de crucificare față de voia lui Dumnezeu astfel încât să putem să și înviem prin El. Asta presupune ieșirea din lege și ridicarea la nivelul credinței în Hristos. Cu toate că Hristos era perfect, noi nu am fi crezut în El, dacă nu ar fi făcut minuni, dacă nu S-ar fi preaslăvit. Deci Fiul a fost preaslăvit de Tatăl ca expresie a smereniei și iubirii față de oameni și nu ca expresie a mândriei lui Dumnezeu – Doamne ferește! 

Rolul preaslăvirii lui Hristos

Era nevoie de această preaslăvire pentru a se termina cu legea veche care nu putea să dea roade pentru că legea a avut doar rol de pedagog ca să genereze oamenilor conștiința păcatelor și să-i pregătească pentru venirea lui Dumnezeu pe pământ pentru că numai Dumnezeu făcut Om putea să-i ridice pe oameni din hăul în care căzuseră prin neascultarea lui Adam. Din cauza asta, vedeți că după intrarea în Ierusalim, în inima omului, Domnul usucă măslinul legii vechi pentru că nu a dat rod și nu va putea da rod în veac. Este adevărat că dincolo de asta, prin uscarea măslinului, Hristos arată concret și puterea Sa pedepsitoare ca să știm toți, inclusiv Sf. Apostoli care erau de față, că Răstignirea Sa nu a fost un act silit, ci un act benevol, dulcele Iisus având puterea să facă absolut orice cu oricine, inclusiv cu răstignitorii Lui dacă ar fi dorit.

Succesul adevărat în ortodoxie. Atenție la distorsiuni

După cum vedem, succesul adevărat în ortodoxie nu se obține prin forță, ci prin duhovnicie și deci pentru a fi de succes trebuie să avem o legătură cât se poate de vie cu Dumnezeu, atotțiitorul. Toată gândirea și acțiunea trebuie subordonată acestei legături și prin această legătură cu ceilalți. Numai așa putem să depășim diferitele distorsiuni, începând de la egosimul frontal sau mascat în care cineva nu-și ajută semenii pentru că zice că are treabă sau că nu se folosește și mergând până la așa-zisa jertfă fără discernământ în care cineva face toate mofturile celuilalt, poate să facă chiar ceea ce este necesar, însă exagerând cu programul și lăsând la o parte lucruri mai importante sau chiar echilibrul lui duhovnicesc.

Dincolo de aceste distorsiuni pe orizontală, mai există și distorsiunile pe verticală. De exemplu, dacă cineva absolutizează o țintă, adică o poziție socială, o carieră, averea, o victorie, o medalie, o admitere și chiar dorința de a se căsători și de a avea copii, atunci omul o să aibă probleme chiar dacă unele dintre aceste ținte sunt, în general vorbind, bune. Dacă omul idolatrizează așa ceva, atunci poate să-și îngusteze existența până la starea de rob, să se închidă față de Dumnezeu și să se chinuie. O să aibă probleme mari dacă intră în obsesii și dacă ajunge la țintă și dacă nu ajunge la țintă.

Dacă ajunge la scop atunci își dă seama că ținta respectivă nu este Dumnezeul cel adevărat care împlinește persoana umană și poate să aibă mari frustrări și sentimente de neîmplnire și depresie, pe care încearcă să le ascundă prin forme de drog cum ar fi destrăbălarea cu alcool, desfrânări, distracții și chiar substanțe psihoactive, distrugându-și astfel viața chiar dacă la prima vedere pare a fi de succes. Dacă nu ajunge, atunci dacă nu are duhovnicia necesară, va deveni obsedat de acel lucru și nu va mai vedea nimic altceva în afară de împlinirea voii sale care a devenit ca un idol de aur pentru el. Pe dinafară foarte strălucitor, înăuntru tare și rece ca piatra din care este făcut. Asta îl însingurează și mai tare și îi reduce și mai mult șansele de a fi fericit cu adevărat, de a fi de succes pentru că succesul adevărat în ortodoxie vine de la Dumnezeu prin cizelarea și înflorirea caracterului nostru sub lumina iubitoare a voii Domnului. Dacă noi nu facem voia lui Dumnezeu, nu vom fi fericiți, nu vom fi de succes. 

Concluzie

Succesul adevărat în ortodoxie este potrivirea perfectă în planul veșnic al lui Dumnezeu și de aici împlinirea persoanei. Noi trebuie să ne învârtim după Dumnezeu și nu să Îl învârtim pe Dumnezeu după noi. Este total greșit să creadă cineva că succesul adevărat în ortodoxie este împlinirea voii sale pătimașe în toate pentru că asta duce la cea mai cruntă robie – la robia păcatului care poate fi atât de adâncă încât omul nici măcar nu știe că există o libertate adevărată și o împlinire adevărată și veșnică prin unirea cu Dumnezeu – darămite cum să ajungă acolo. Omul simte că ceva adânc îi lipsește însă dacă nu are eroismul și flexibilitatea smereniei ca să recunoască și să încerce să se transforme în fiecare zi, devenind din ce în ce mai deschis față de ceilalți atunci nu se va simți împlinit pentru că numai prezența blândului Hristos în inima omului împlinește persoana umană. Să avem curaj pentru că acest lucru depinde numai de noi. Succesul adevărat în ortodoxie depinde de noi dacă ne deschidem față de Dumnezeu.

Nu avem îndreptățiri să spunem că nu putem din cauza lipsei banilor, relațiilor, cunoștiințelor, puterii sociale, frumuseții trupești. Portalul către succes este în inima noastră. Haideți să nu mai privim intrarea Domnului în Ierusalim ca pe un eveniment exterior de bucurie către dramă ci ca un eveniment interior de la răstignire către învierea omului celui nou din fiecare!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Vă mulțumesc că ați stat cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!  

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!