Necrolog la p. Teofan – iconar român din Grecia

Vă oferim mai jos transcrierea cuvântului Preacuviosului Părinte Egumen Palamas Kalipetritul la înmormântarea preacuviosului părinte iconar Teofan Kalipetritul (Valeriu Purdea), român de origine, mort de cancer, care a avut o viață demnă de un roman, o viață care socotim că este de folos pentru noi toți. Transcrierea vine după cele două clipuri video de la înmormântarea părintelui Teofan.

Vizionare și lectură plăcută!

….în 29 decembrie 1978 s-a născut în România, unde a și crescut. Acolo, fiind o fire atletică, a practicat artele marțiale, iar profesorul său se ocupa cu pictura de icoane în timpul liber, deși fără un succes deosebit. Tânărul Valeriu Purdea, așa cum era numele său de mirean, a dorit să îl imite. După cum se observă, uneori profesorii devin modele demne de urmat, iar oamenii își doresc să le urmeze exemplul. Astfel, a început să picteze icoane singur, prin observație. În acel moment s-a produs un fapt remarcabil. Când a prezentat aceste icoane preotului din sat, acesta nu a crezut că au fost realizate de un începător, de un om care nu știa să țină pensula în mână. Erau atât de reușite și de frumoase, încât păreau a fi creația unui om care stăpânea pe deplin această artă. Pe măsură ce creștea, Valerios s-a dedicat intens observării operelor de artă. Privirea sa a rămas captivată. A rămas mulți ani în România, vizitând mănăstirile și cercetând cu lux de amănunte frescele și icoanele mari ale pictorilor locali, cu un interes profund.

​

A realizat foarte puține lucrări pentru a le vinde și a trăit cu resurse minime, deși ar fi putut obține câștiguri substanțiale. Dar, prin atitudinea sa, acest om a demonstrat o detașare de lume, asemenea Sfinților Părinți care nu s-au lăsat prinși în capcanele lumești de a construi case, de a face afaceri mari, de a aduna averi sau de a întemeia familii numeroase. La un moment dat, în România, la un prieten preot, a îmbrăcat rasa. Desigur, a făcut-o în glumă. Atunci prietenul său i-a spus: „Dacă o îmbraci o dată, să știi că Dumnezeu te va îndruma cândva să o porți definitiv”. Tânărul Valerios a păstrat acest gând în minte. Când interesele sale artistice au fost epuizate în țara natală, a aflat din istoria artei că Spania reprezintă un loc cu o mare înflorire artistică și opere ale unor mari pictori. A trăit peste zece ani în Spania, locuind într-un adăpost extrem de simplu, purtând haine foarte modeste și dedicându-se exclusiv artei, cu o pasiune mistuitoare. El însuși afirma: „Această pasiune mă va ucide în cele din urmă. Sunt atât de atașat de artă încât nu îmi pot desprinde mintea niciodată de la ea”.

​

Și cu adevărat a ajuns să creeze opere comparabile cu cele vechi, la aceeași măsură. Fiind autodidact, fără a-i arăta nimeni, a stăpânit tehnici speciale, precum poleirea cu aur stilvoto. Când a epuizat Spania, s-a deplasat pentru scurt timp în Italia. Observa ore în șir. Apoi s-a gândit că, pentru iconografie, cel mai bun loc ar fi Grecia. Așadar, a sosit la Atena, petrecând ore întregi la Muzeul Național Bizantin și la Muzeul Benaki. Ajungea să stea opt ore în fața unei singure icoane. Avea o mare admirație pentru iconarul Lambardos și glumea spunând: „Voi realiza mai multe detalii decât el”. Acolo unde Lambardos făcea 800-900 de tușe, Valerios ajungea să facă 2000 de tușe. Lucrările sale sunt de o calitate muzeală. De la Atena s-a mutat la Salonic, pentru a fi aproape de Muntele Athos. A predat în mănăstirile atonite și a realizat icoane mari antichizate, care nu puteau fi deosebite de cele vechi.

​

Acest talent excepțional și acest perfecționism l-au consumat. Valerios avea un mare defect pentru lume, dar o mare calitate pentru Hristos: nu dorea niciodată ca numele său să fie cunoscut pe vreo icoană. Mergeam în Ouranoupolis și îi vedeam arta, dar nu avea semnătură. La un moment dat, am observat un mic detaliu publicat pe internet și, în cele din urmă, am găsit o elevă de-a sa. Spre marea mea surprindere, omul pe care îl căutam se afla chiar lângă noi, în Salonic.

​

L-am rugat să vină aici. I-a plăcut foarte mult locul. I-am spus: „Vreau să punem patru icoane mari pe noul iconostas al sfintei biserici. Pe Hristos, pe Maica Domnului, pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfinții Isihaști”. Suma pe care mi-a cerut-o a fost a cincizecea parte din ceea ce ar fi solicitat oricare alt iconograf. M-am gândit inițial că ar putea fi un escroc. După șase luni, m-a contactat. A început cu Maica Domnului. Când am văzut-o, am rămas uluit. Mi-a spus: „Te vei ruga la această icoană? Asta îmi este suficient”.

​

Deoarece făcea o asceză aspră din proprie inițiativă, în mijlocul iernii nu aprindea căldura și uita să mănânce cu zilele, din cauza frigului extrem, icoana Maicii Domnului s-a contractat și s-a distrus. A luat șmirghelul și a ras toată icoana. I-am spus: „Ce faci?”. Mi-a răspuns: „Vom face una mai bună”. Nu era niciodată mulțumit. O altă icoană, Dulcea Iubitoare (Glykophilousa), a fost luată din mâinile sale de o elevă în momentul în care dorea să o distrugă și a adus-o aici. Oricine intră în arhondaric, toți aleargă și o sărută, pentru că are harul ascezei și al ostenelii.

​

Când ne-a adus icoana Maicii Domnului, mi-a spus: „Pierd din viteză, mă sting”. A fost diagnosticat cu un cancer generalizat. Creierul era afectat, un ochi nu mai vedea. I-am spus: „Vei avea răbdare și îmi vei termina icoanele”. Mi-a răspuns: „Vreau o altă favoare de la tine. Vreau să mor monah”. M-a impresionat prin curajul său în fața acestei ispite teribile. I-am citit rugăciunile la 21 noiembrie. A primit schima monahală.

​

Din ziua următoare a avut o revenire spectaculoasă. A luat lemnul și a început să lucreze la icoana lui Hristos. Spunea: „Înainte de a muri, îți voi lăsa icoana lui Hristos”. Și apoi a început să decadă brusc. M-am dus să-l văd. Care a fost prima sa mișcare? Către masa pe care lucra icoana lui Hristos. Pe Hristos îl veți vedea, nu l-a terminat. Am înțeles că sufletul său dansează în ceruri. A reușit, de pe acest pământ, să câștige sfântul paradis. Mama sa în vârstă, aflată în România, a spus: „Fiul meu a reușit și a păcălit cerul, intrând în cea mai frumoasă perioadă a timpului, în bucuria paradisului”.

Veșnica lui pomenire!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!