Întrebări și răspunsuri despre: conștiință, har, mândrie, vindecare, moarte…
6 septembrie 2026
Cum putem transforma tristețea și lipsa de sens a tinerei generații într-o viață plină de bucurie și nădejde? În acest dialog plin de căldură, Părintele Teologos și profesorul Nicolae Cune, profesor de matematică și fizică în Vancouver, explorează educația creștină a copiilor sub toate aspectele: de la rugăciunea profesorului pentru elevii săi și chemarea dumnezeiească a dascălului, la pericolul dependenței de jocuri și ecrane, puterea comunității treimice în educație și importanța crucială a exemplului personal. Soluția începe cu întoarcerea la Hristos.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Nicolae Cune: Amin!
Introducere: Problemele copiilor, provocări și soluții în duh creștin
Perspectiva lui Nicolae Cune
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm din nou cu Nicolae Cune, un profesor de matematică-fizică din Vancouver, pe care eu îl iubesc foarte mult, am mai făcut clipuri cu el. Și iarăși o să vorbim despre problemele copiilor, pentru că, din păcate, aceste probleme… nu pot să spun că nu se rezolvă, dar în cea mai mare parte, într-adevăr, rămân și mai ales cresc și se schimbă în timp. Și datorită faptului că el este în diaspora și mai ales într-o țară foarte progresistă și, pe de altă parte, sigur, cu darul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Părinților noștri, este un creștin în biserică, din cauza asta o să-l folosesc, o să folosesc experiența lui de profesor, astfel încât să evidențiem, dacă doriți, problemele copiilor și să încercăm să găsim o soluție. Sigur, soluția este întoarcerea la Hristos, dar o să explicităm concret în cazul fiecărei probleme.
Pe site-ul nostru găsiți și Problemele tinerilor, un cuvânt al părintelui Teologos pe aceeași temă.
Cea mai avută, dar cea mai tristă generație – redescoperirea sensului prin „Cine suntem noi?”
Prima problemă pe care, din păcate, sunt nevoit să o ridic este faptul că, în conformitate cu, credeți-mă, din păcate, cu toate studiile, toate cifrele, tot ceea ce vreți voi și nu vreți, generația actuală a tinerilor este cea mai avută generație din istorie, dar și cea mai tristă.
Aș dori, Nicolae, să comentezi puțin pe tema asta, și cum putem să ieșim de acolo.
Nicolae Cune: Vă mulțumesc, pentru…
Părintele Teologos: Pentru puțin!
Nicolae Cune: … pentru găzduire, pentru rugăciuni. Vă mulțumesc pentru tot!
Într-adevăr, poate că cel mai pregnant duh pe care îl întâlnim la tinerii noștri de astăzi este acest duh al tristeții. Duhul tristeții care, poate, este cel mai periculos nu numai pentru tineri, ci pentru fiecare dintre noi, pentru că pune stavilă lucrării Duhului Sfânt. Nu mai avem nădejde.
Părintele Teologos: Îl oprești pe om din trup, de fapt.
Nicolae Cune: Este foarte greu să lucrezi cu un copil, indiferent de vârstă, dar cu atât mai mult cu cât el se apropie de anii adolescenței și în timpul adolescenței, dacă nu are nădejde. Un duh al tristeții care nu numai că îl cuprinde, dar îl și paralizează. La început de an, atunci când încerci să iei pulsul clasei tale și vrei să știi care este scopul fiecăruia dintre cei pe care ți-i trimite Dumnezeu în clasa ta, constați că, de cele mai multe ori, cu tristețe, ei ridică din umeri. Acest duh al tristeții care, pe undeva, este într-o simbioză cu duhul nepăsării.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Pentru că, atunci când ridică din umeri și spune că nu are niciun scop, acest duh al nepăsării, coroborat cu cel al tristeții, îl face pe copil să fie fără viață.
Poate că lucrurile ar sta numai acolo, dar ele, din perspectiva mea, sunt și mai delicate. Pentru că, la duhul nepăsării și al tristeții copilului, adăugăm și duhul nepăsării și tristeții noastre ca educatori.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Nicolae Cune: Și gândiți-vă în ce atmosferă acest copil își adună cunoștințele, să zicem dacă este vorba de educație, sau adună piese mici ale virtuții…
Părintele Teologos: Da. Eu…
Nicolae Cune: … creștinești, care-l va ajuta în viață.
Părintele Teologos: Da, eu cred că, de multe ori, el nici măcar nu îl interesează absolut deloc, ci dorește să treacă timpul. Sau, mă rog, se joacă pe un telefon, pe un ecran și așa mai departe. Nu este interesat absolut deloc.
Nicolae Cune: Societatea, ca atare, la modul general, încearcă să ia niște măsuri, dându-și seama. Deci, în momentul de față, avem deja studii realizate de către marile universități americane, care arată impactul negativ al tehnologiei, și în majoritatea provinciilor canadiene, și în multe state americane deja s-a introdus măsura interzicerii telefoanelor pe timpul zilei.
Părintele Teologos: A! Slavă Lui Dumnezeu!
Nicolae Cune: Dar chemarea noastră este mult mai mare. Cred că trebuie să lucrăm un pic în legătură cu paradigma educației. Vedeți, întotdeauna ne punem problema: care este țelul nostru. Nu ne punem problema cine este țelul nostru.
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: Ne uităm la copiii noștri, le predăm, îi educăm că au descins din maimuță, îi evaluăm să reproducă, papagalicește, niște cunoștințe și ne așteptăm să facem din ei sfinți.
Pentru o analiză a duhului tristeții și a deznădejdii la tineri, citiți Despre deznădejde și Tineri și lipsa de valori.
,,În clipa în care dispare Dumnezeu, dispare sensul”
Părintele Teologos: Da, cred că, în clipa în care dispare Dumnezeu, dispare sensul. Și cred că este, într-adevăr, foarte nociv lucrul ăsta: că îl transformi pe copil într-o maimuță evoluată. Pentru că, în clipa respectivă, el nu mai are un sens adevărat ca să înainteze în viață, să aibă bucuria de a învăța. Pentru că… chiar, de ce învață copiii? Li se spune de ce trebuie să învețe, de ce trebuie să înainteze?
Nicolae Cune: Da, îmi place foarte mult întrebarea Sfinției voastre. Cred că o întrebare de bază, pe care orice profesor din lumea aceasta ar trebui să i-o adreseze copilului atunci când îl vede pentru prima dată, este aceasta: «Cine ești tu?» «Cine ești tu, Ioane?» «Cine ești tu, Nicolae?» «Cine ești tu, Dimitrie?»
În felul acesta s-ar putea să rupem, nu știu, zăgazurile care sunt atât de…, [energie], care sunt acolo, undeva în sufletul acelui copil și care poate să-l pună, pe undeva, în acel… mod de reflecție. Că, în momentul în care îl întrebi cine este, cu siguranță, cine a făcut lucrul ăsta… Și aș întreba pe fiecare profesor care, în septembrie, va avea o nouă clasă să-i întrebe pe copii cine sunt și să vedeți ce surprize o să aveți.
Știu pe cineva care face lucrul ăsta și rezultatul este că 99% dintre copii spun că nu știu. Ridică din umeri sau, eventual, își dau numele. Care, evident…
Părintele Teologos: Da, e…
Nicolae Cune: …evident că trebuie să căutăm un răspuns sigur.
Părintele Teologos: Sigur.
Nicolae Cune: Iar lucrul ăsta nu cred că trebuie să-l facem numai cu copiii. Trebuie să-l facem și cu noi înșine.
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: Cine suntem noi? Cine suntem noi? Pentru că, dacă noi nu ne definim foarte bine cine suntem…
Părintele Teologos: De unde venim și unde plecăm…
Nicolae Cune: Unde plecăm.
Părintele Teologos: Așa.
Nicolae Cune: Și, cu siguranță… Nu putem să transmitem lucrul ăsta nici copiilor!
Părintele Teologos: Evident.
Despre importanța sensului în viață și a nădejdii, vedeți articolul Întrebări și răspunsuri despre har, rugăciune, deznădejde.
Chemarea profesorului: dorința de a trăi, care vine de la Dumnezeu
Nu crezi că profesorii ar trebui, întâi de toate, să aibă ei această poftă de viață, această dorință de a trăi, care vine de la Dumnezeu?
Nicolae Cune: Profesorul, în primul rând, trebuie să fie conștient că Dumnezeu i-a trimis acel suflet în clasă. El, de asemenea, trebuie să fie conștient că, indiferent prin ceea ce trece el din punct de vedere personal, chemarea lui este să transforme sufletul de plastilină, să pună pecetea adevărată pe sufletul de plastilină al copilului. Chemarea lui este dumnezeiască.
Dacă un profesor crede că se află în acea clasă, în acel moment, în acea școală, cu acei copii, dintr-o nevoie de a avea un salariu, de a pune pe masă mâncare copiilor lui, se înșală. Chemarea noastră, așa cum o spun mulți, mulți, foarte mulți Sfinți Părinți — Sfântul Ioan Gură de Aur, îi amintesc aici, Sfântul Teofan Zăvorâtul — este o lucrare binecuvântată.
Alături de clerici și de doctori, noi suntem cei care dăm sarea pământului. Noi vom da seamă de fiecare suflet cu care luăm contact. De altfel, nici nu cred că ne putem apropia de Dumnezeu decât prin aproapele nostru.
Iar aproapele nostru, în acest caz, nu văd altul mai important, pentru că este și trimis; nu este numai că ne întâlnim oarecum undeva cu el, ci ne este trimis în clasa noastră ca noi să-i arătăm pe Dumnezeu. Noi putem spune din gură multe, putem să ne alegem cuvintele cu foarte mare grijă, dar noi trebuie să-L trăim pe Hristos ca să putem să le arătăm copiilor.
Părintele Teologos: Evident! Așa este!
Nicolae Cune: Fiecare dintre noi ne aducem sau suntem în meseria noastră ca profesori pentru că cineva, la momentul respectiv, când și noi am fost elevi, și-a făcut datoria cu vârf și îndesat și ne-a dat dragoste pentru această meserie. Copiii trăiesc într-o lume… într-o lume foarte, foarte delicată, să spun așa. Hai să zicem, din alt aranjament de cuvinte, într-un haos organizat, dar noi trebuie să realizăm că și noi suntem parte din acest haos și, dacă noi nu realizăm că și noi suntem parte din acest haos și că tot noi suntem și cei care suntem parte a soluției, copiii au tot dreptul — au tot dreptul— este explicabil de ce copiii se află în acest duh al deznădejdii și al tristeții.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Și noi suntem parte a acestui impact asupra copiilor.
Despre chemarea dumnezeiească și responsabilitatea noastră, vedeți și Familia ca instituție de învățământ.
Rugăciunea și dragostea profesorului – lumina din clasă
Părintele Teologos: Crezi că profesorul ar trebui să se roage pentru copii?
Nicolae Cune: Fără doar și poate! Iar lucrurile… nu trebuie să facă gaură în podea. Trebuie să începem cu lucrurile mici. Nu spun că le fac eu, dar știu pe cineva care, spre exemplu, este înainte dimineața, înainte de a veni copiii, dacă este la școala primară, este în clasă și, când vine fiecare copil — sau că este la liceu, bineînțeles — când vin copiii în clasă, zice: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Și îl are pe Ion în fața ochilor: «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă», până intră toți copiii în clasă.
Părintele Teologos: În clasă.
Nicolae Cune: Iar apoi, până ei se mai foiesc un pic — că, evident, că se mai foiesc.
Părintele Teologos: Sigur.
Nicolae Cune: Mai zice un „Tatăl nostru”, dacă nu este posibil în clasa aia, nu te lasă directorul, sau… zi un „Tatăl nostru” în gând. Asta nu ne poate nimeni lua. Pentru că noi trebuie să avem acea relație cu Dumnezeu. Dacă noi credem că noi suntem principalul factor în educație, ne-am pierdut. Noi știm cine este principalul factor al educației. Trebuie noi să ne conectăm cu… cu…
Părintele Teologos: Dumnezeu…
Nicolae Cune: …acel Cineva…
Părintele Teologos: Acel Cineva.
Nicolae Cune: … cu,,C” mare.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Ca să putem să-i conectăm și pe copii. De obicei, noi credem că suntem Dumnezeu în clasă, așteptăm de la copii să ne asculte și să facă exact cum dorim, dar, de fapt, ceea ce este mai important decât toate este rugăciunea, cum a spus și Sfinția voastră, care duce la conexiunea supranaturală, supranaturală, supranaturală cu copilul.
Părintele Teologos: După care, în clasă, evident, trebuie predată materia. Dar, dincolo de asta, crezi că ar fi bine ca profesorul să… uneori, sigur, cu discernământul pe care îl are ca adult și din experiența sa de viață, să deschidă o discuție astfel încât să se apropie de elevi? Să aibă o relație mai caldă cu clasa, dincolo de materia pe care…
Nicolae Cune: Sigur că da, dar nimic nu se poate face fără [dragostea].
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: Atunci când ai dragoste, poți să faci ce vrei!
Lucrurile sunt lucruri văzute și lucruri nevăzute. Dacă nu vom împacheta această cunoștință, aceste cunoștințe, și dacă facem lucrurile fără Dumnezeu, culegem roadele pe care le avem. Le vedem sau le întrevedem astăzi. Ceea ce se întâmplă astăzi în școala noastră, adică cum arată școala astăzi…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …ne va spune cum va arăta țara mâine.
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: …Vedeți… copilul…, dacă vom pune în această ecuație acest…, vom atrage Harul lui Dumnezeu. Vom face ca medicul să acționeze atunci când el va ajunge doctor și se va uita la fiecare pacient ca la un suflet. Nu va fi dintre cei care se duc și îi vor pune celui bolnav … „Te iubesc atât de mult, dar scrie asta: că aș putea să-ți fac eutanasie.” Deci asta duce… educația, spre exemplu, să zicem că mă fac doctor, dar dacă n-am frică de Dumnezeu, dacă n-am dragoste de aproapele meu, voi ajunge unul dintre cei care fac eutanasie.
Părintele Teologos: Sigur, ferească Dumnezeu!
Nicolae Cune: Ferească Dumnezeu!
Dacă voi ajunge judecător, cam același lucru. Nu voi ține cont că trebuie să fac… sunt pe undeva reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ, trebuie să fac dreptate cu toată cunoștința mea. La fel, cu frică de Dumnezeu. Voi fi, ca să plac celor ai mei, pot să-l aduc la…, pot să-l bag la închisoare, pot să-l trag prin tribunale pe cel care are dragoste de neam, pe cel care are dragoste de aproapele, pe cel care spune permanent că „vreau pace, vă iubesc” — o să-l punem în închisoare, iar pe celălalt care…
Părintele Teologos: Vrea războiul și…
Nicolae Cune: …vrea războiul, și dacă îi vorbești despre pace și despre dragoste este ca și când l-ai pișca cu ceva care arde; ajunge să fie pus în față.
De asemenea, și pentru noi, educatorii, nu văd ce fel de educatori putem fi, având în vedere responsabilitatea noastră dumnezeiască, fără Dumnezeu. Ce informații putem să transmitem noi copiilor fără această dragoste de Dumnezeu? Pentru că noi, chemarea noastră, e atât de mare, pentru că ea ne pune mijlocitori ai lui Dumnezeu. Cheamă pe copiii aceștia să devină sfinți. Iar noi ce facem?
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Dacă nu vom arăta cu faptele noastre, nu vom putea impresiona pe nimeni. Că, în momentul de față – m-ați întrebat despre cunoștințe – găsesc pe internet cunoștințe…
Părintele Teologos: Sigur!
Nicolae Cune: … la momentul… Și, credeți-mă, dacă vor să afle ceva, nu te întreabă pe tine; dacă nu-i arăți dragoste și dacă nu ai conexiune cu ei, intră imediat pe…
Părintele Teologos: Pe interne și găsesc…
Nicolae Cune: …pe internet și găsesc tot ce au nevoie.
Părintele Teologos: Sigur, da.
Despre puterea rugăciunii lui Iisus în viața de zi cu zi, citiți Rugăciunea lui Iisus și Arta rugăciunii minții.
Iubirea jertfelnică și discernământul în educația creștină a copiilor prin slujirea profesorului
Părintele Teologos: Apropo de asta, de conexiune, crezi că, uneori, este bine, este recomandat sau, uneori, chiar se impune ca profesorul să aibă o conexiune iubitoare cu un anumit elev sau cu câțiva elevi? Sigur, cu toți, dar cu toți nu se poate, din motive de timp sau așa mai departe.
Nicolae Cune: Să țină… este esențial?
Părintele Teologos: Da, da, da. Adică, înțelegi ce vreau să spun. Profesorul vede, consideră că în clasă sunt niște elevi mai vulnerabili sau care au anumite probleme, sau, hai să spunem așa, doresc, din varii motive, au nevoie, din varii motive, de sprijin, sau elevi care mai rămân în urmă, să spun, sau elevi care sunt foarte buni și unii au nevoie de sprijin din anumite motive, alții au nevoie de sprijin din alte motive. Crezi că profesorul ar face bine dacă s-ar dedica, ar dedica din timpul lui liber sau extracurricular?
Nicolae Cune: Cu siguranță da, dar sunt anumite limite aici și trebuie să le clarificăm foarte bine.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Pentru că, în primul rând, noi trebuie să ne sfințim; altfel, ce am putea transmite? Transmitem patimile noastre?! Noi trebuie să avem, în primul rând, grijă de noi. Ăsta ar fi un lucru. Al doilea lucru: noi trebuie să nu uităm că noi suntem mijloace și unelte ale lui Dumnezeu. Deci noi nu transmitem nimic altceva decât ceea ce am primit de la alții, că noi nu suntem sursă…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …a puterii, noi nu suntem…
Părintele Teologos: Adică suntem transmițători, dar ce… ce…
Nicolae Cune: Ce transmitem primim de la altul.
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: Și dacă noi nu ținem acea conexiune cu celălalt, da? Cu celălalt. Și, de obicei, lucrul ăsta… poate că au zis mulți: „Dumnezeu, eu singur…” — ptșa, nu cred că lucrează chiar așa. Trebuie să ne extragem seva, în primul rând, din biserică, fără doar și poate, iar tot în biserică vom găsi și un duhovnic, vom găsi și o comunitate care trăiesc în Dumnezeu, și noi permanent avem această verificare că suntem pe drumul cel bun, că și noi s-ar putea să cădem și să transmitem mai departe — și ferească Dumnezeu să transmitem lucrul ăsta și copiilor.
O altă limită pe care trebuie să ne-o impunem, mai ales cei care lucrăm la liceu, cu… copiii…
Părintele Teologos: Clasele mari.
Nicolae Cune: …cu clasele mai mari, că sunt anumite granițe. Mi se pare nepermis ca profesorul să aibă… să intre pe Facebook sau…, cu copiii lui. Mi se pare nepermis lucrul ăsta, pentru că acolo aceste granițe dintre adult și minor foarte ușor vor transcende.
Părintele Teologos: Ușor dispar, da, da.
Nicolae Cune: Trebuie să avem foarte, foarte mare atenție. De obicei, copiii care au – nu care au probleme, ci care au nevoie de atenție – copii care au o predispoziție de a se mărturisi unui adult, este unul care poate nu găsește în altă parte și el este într-o mare nevoie. Și este posibil să te sune noaptea, să te sune ziua, să te sune într-un context care s-ar putea să te pună pe tine într-un anume pericol. Deci este foarte, foarte delicat acolo și vă rog să fiți foarte atenți că acele granițe, foarte ușor, foarte ușor, în primul rând, se pot…
Părintele Teologos: Depăși.
Nicolae Cune: …se pot depăși. Din cauza patimilor noastre, din cauza contextului, din cauza faptului că nu suntem atât de puternici să vedem lucrurile care sunt cu adevărat nevoie.
Pentru mai multe sfaturi despre creșterea copiilor cu discernământ, vedeți Cum să ne creștem corect copiii.
Educația în duh treimic: puterea comunității și a dragostei
Și, de aceea, recomandarea mea este că, atunci când apar aceste lucruri, trebuie să avem în vedere că noi trebuie să ne creem o comunitate. O comunitate în care profesorul, preotul și părinții lucrează împreună. Dacă unul dintre ei lipsește, ceilalți doi trebuie să suplinească într-un fel sau altul. Noi trebuie, întotdeauna, să ne constituim virtutea treimică: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În doi apare dualitatea, apare competiția. Dacă sunt numai eu și copilul, nu cred că suntem pe drumul cel bun.
Părintele Teologos: Da, e polaritatea.
Nicolae Cune: Trebuie să mai aducem pe cineva.
Părintele Teologos: Sigur.
Nicolae Cune: În caz de este forță majoră, este bine, dar este bine să aducem în această ecuație un al treilea, ca să creeze această treime, dragostea treimică.
Părintele Teologos: Sigur.
Nicolae Cune: Și care poate să aducă o soluție. De aceea și, dacă îmi permiteți…
Părintele Teologos: Sigur!
Nicolae Cune: Aș vrea și un pic să extind asta și la relația dintre părinți și copii.
Părintele Teologos: Da, da, da! Neapărat!
Nicolae Cune: De asemenea, copiii noștri, la un anume moment, trebuie… Sigur că da, este ca și când, eu știu, copilul se află în anii… la câțiva anișori și știu că trebuie să le spunem cum acționează semaforul, cum să utilizeze cuțitul.
Dar, puțin mai departe, după ce le-am spus asta, în stadiul următor trebuie să găsim pe cineva. Trebuie să găsim pe cineva cu care noi să împărtășim greutatea educației acestui copil. Sigur că da, are nevoie de corp, dar, în primul rând, de suflet. Iar educația… fără (educație)… Dacă nu putem, noi devenim emoționali atunci când… Și cred că fiecare… Sunt părinte, fiecare dintre dumneavoastră sunteți părinți și, întotdeauna, această legătură de sânge aduce cu ea și emoția. Și, de aceea, este esențial ca, la un anume moment, când copilului îi este recomandat să se spovedească, să se împărtășească, să aibă alături de mine o viață în biserică — în biserică, în biserică — este bine să mai existe cineva în viața lui.
Ceea ce nu poți să-i spui tu, sau ceea ce îi spui tu — pentru că este foarte aproape de inima ta — s-ar putea să nu găsești tonul, s-ar putea să nu găsești cuvintele, s-ar putea să nu găsești momentul.
Părintele Teologos: Sau să nu se deschidă, că îi este frică.
Nicolae Cune: Să nu se deschidă, sigur că da. Să nu se deschidă — o, mare lucru ăsta.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Să găsească pe cineva, și care el, acel cineva, să preia, să preia, încet, încet, o parte din acele responsabilități ale tale. Și să vedeți, să vedeți atunci ce eliberare este.
Părintele Teologos: Da.
Despre importanța comunității și a Bisericii în educație, citiți Familia prin ochii preoților.
Nașul și duhovnicul: sprijin în creșterea copilului
Părintele Teologos: Ceea ce spui tu este foarte valid și, mai ales, în trecut existau două persoane. Deci, odată, vorbim de duhovnic, care trebuie să ajute părinții să crească copilul, și, doi, oameni buni, ăsta este rolul nașului. Nașul, nașii sunt familia duhovnicească mai experimentată decât familia mea să spun așa, decât familia părintelui, care ajută pe tinerii părinți să-și crească copilul, da? Nașul nu este cel care dă banul sau cu care să facem relații și așa mai departe. Nașii sunt cei care sunt mai duhovnicești și care ajută, dimpreună cu părinții, să crească copilul. Deci ceea ce spune Nicolae este foarte valid și este validat de către toată tradiția, Sfânta Tradiție a Bisericii.
Despre rolul duhovnicului în viața credincioșilor, vedeți Relația noastră cu un duhovnic și Botezul – cea mai periculoasă slujbă, despre rolul nașilor.
Educația prin familie, bunici și natură: experiența creației și responsabilitatea părinților/bunicilor – drumul către Creator
Bun, să ne întoarcem iarăși la…
Nicolae Cune: Dacă îmi permiteți, aș putea să adaug un lucru aici…
Părintele Teologos: Da, da! Neapărat, neapărat!
Nicolae Cune: Vedeți, ca o constatare…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: În realitate, sigur că da, această relație naș–părinți–copii trebuie să fie, trebuie să lucreze…
Părintele Teologos: Să fie concretă.
Nicolae Cune: Concretă.
Părintele Teologos: Vie.
Nicolae Cune: Dar și acea tot treimică dintre copii, părinți și bunici.
Părintele Teologos: Neapărat! Sigur!
Nicolae Cune: Dragi mei, dacă nu îi vom pune pe copii în situațiile în care el se va bucura de creație — creație care este creația lui Dumnezeu — cum vom putea vorbi de Dumnezeu copilului, dacă el nu simte creația, dacă el nu trăiește și bunica nu-și face datoria?
Iertați-mă, dragii mei, că trimiteți copiii la țară, nu îi mai trimiteți cu telefoane. Dragilor, are bunica deja două telefoane. Dacă au copii nevoie, vă sună după telefonul bunicii. Nu îi mai trimiteți cu telefoanele. Bunica să-și facă datoria cum și-o făceau bunicile noastre. Că de acolo am învățat foarte multe lucruri.
De acolo am învățat că totul are un sens în lumea asta. Ceea ce ni se întâmplă, ceea ce vedem, ceea ce simțim, ceea ce palpăm, ceea ce mirosim, vine de undeva. Ele au fost create; ele nu vin de niciunde.
Ele au un trecut, au un prezent și aici este chemarea noastră: să trăim prezentul, nici trecutul și nici viitorul.
Și, evident, că totul ăsta are un viitor. De cum va arăta viitorul depinde de noi.
Părintele Teologos: Evident!
Despre relațiile din familie și importanța timpului petrecut cu copiii, citiți Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.
Copiii sunt o oglindă a noastră!
Nicolae Cune: Ca noi toți să ne facem datoria. Să nu credem că, arătând că celălalt, sau ceilalți, sau ceea ce ni se întâmplă nouă, sau ceea ce ni se întâmplă copiilor noștri, se datorează celorlalți. Nu! Cred că se datorează, în primul rând, nouă. Copiii sunt o oglindă a noastră!
Părintele Teologos: Evident!
Deci, oameni buni, nu spuneți: «Cine l-a învățat pe copilul meu?» Tu l-ai învățat! Vă rog să mă iertați, adică… da?
În natură găsim echilibrul și legătura cu Dumnezeu
Numărul unu, asta. Numărul doi, neapărat să trimiteți copiii la bunici, la țară. Și eu am avut bunici la țară, Dumnezeu să-i odihnească! M-am bucurat foarte mult la ambii bunici, și la bunicii din partea mamei, și la bunicii din partea tatălui. A fost extraordinar!
Merită. De ce? Pentru că, în natură, în creație, Îl vedem pe Creator. Și omul se simte efectiv ca într-o pregustare a raiului.
Foarte important lucru ăsta. Dacă nu aveți bunici la țară, trimiteți-i totuși la bunici și faceți excursii în natură. Și copilul trebuie să iasă în natură.
Mă simt foarte groaznic, trebuie să știți, când spun lucrurile astea, pentru că, mai demult, trebuia ca părinții să ne adune de pe străzi, trebuia să ne adune din natură: „Vino acasă, că e înserat” și nu știu ce.
Acum trebuie să facem un întreg efort și să dovedim că este bine ca să iasă copiii în natură, să nu stea toată ziua închiși în casă, pe ecrane și temirce, da?
Nu, fraților, trebuie să fie în natură și trebuie să știți că este unul dintre cele mai bune moduri, dacă nu cel mai bun mod, de vindecare, de echilibrare a sistemului nervos.
Deci, cauza principală, numărul unu, pentru care la ora asta este pandemia bolilor de nervi — și vorbesc foarte serios, există pandemia bolilor de nervi — este faptul că omul e depărtat de Dumnezeu. Și cauza 1,5, nu 2, nu a doua cauză, ci cauza 1,5 pentru care omul este bolnav cu nervii, este faptul că nu este legat de creație, care duce către Creator.
Fraților, știu cum e, am lucrat în informatică toată viața și așa mai departe. Nu-i bine să stăm pe ecrane, nu-i bine să stăm la birou, da? Vă spun asta din experiență.
Despre legătura dintre natură, sănătatea mentală și viața duhovnicească, vedeți Ortodoxia și bolile psihice.
Tot ceea ce facem trebuie să aibă un rost
Nicolae Cune: Iar ca educator, aș putea să adaug, părinte, cu permisiunea Sfinției voastre, că tot ceea ce facem trebuie să aibă un rost.
Părintele Teologos: Evident!
Nicolae Cune: Dacă vedeți că există un rost în a ține copilul câteva ore, hai să zicem și câteva zeci de minute, pe un joc sau pe telefon, puteți oare să spuneți care este rostul acelui lucru? Pentru că trebuie să avem în vedere că, până la vârsta de 25 de ani, creierul unui copil este în permanentă formare, ceea ce avem…
Sufletul uman se hrănește cu iubire
Părintele Teologos: Oprește-te. Ține-ți minte ideea. Foarte important aici.
Deci, Nicolae a spus un lucru foarte, foarte important — cizelează-ți ideea — că, da, într-adevăr, creierul copilului este în formare până la vârsta de 25 de ani, dar problema cea mare, sau, mă rog, este faptul că, întâi de toate, se formează, vorbesc în termeni așa, foarte poporani, foarte simpli, partea din spate, adică partea impulsivă, partea care zice „fă-o, fă-o, fă-o”, și abia după aceea se dezvoltă partea din față, partea reflexivă, scaunul la cap. Cortexul prefrontal se numește asta.
Ei, deci, la început, copilul face fără să se gândească, fără să aibă sentimentul pericolului, fără să aibă scaun la cap, fără să se oprească puțin: oare e bine, nu e bine? Da? Și, din cauza asta, trebuie să fiți lângă el și trebuie să îi asigurați un cadru stabil, un cadru liber pe de-o parte, dar, evident, cu limite, astfel încât să aibă experiența Creatorului, dar cu limite. Nu să îl expuneți la ecrane, că, pe ecrane, nu puteți să-i puneți limite. Evident, clar că trebuie să fie parenting, nu se discută treaba asta, până la vârsta de majorat, să spun așa, 17 ani, pe acolo, dar, pentru că ecranul nu este natural, el nu se va dezvolta natural.
Trebuie să fie în natură și cu persoane, nu cu ecrane, adică cu ceilalți copii, cu ceilalți prieteni, pentru că aceia sunt surse de iubire, da? Omul se hrănește cu iubire. Sufletul uman se hrănește cu iubire și are nevoie de surse de iubire: Dumnezeu, care este sursa unică și principală, și, după aceea, celelalte surse, care sunt secundare, care iau iubirea de la sursa unică, adică de la Dumnezeu, și o redirecționează prin diamantul inimii lor. Deci e foarte important copilul să aibă prieteni adevărați, prieteni iubitori, și să se joace în real, în natură, da? Nu LAN party-uri, nu gaming, nu alte lucruri de genul ăsta.
Să se ducă să joace fotbal, măi fraților, adică, să mă ierte bunul Dumnezeu, vorbim de niște lucruri…
Nicolae Cune: Ce minge la fileu mi-ați pus!
Părintele Teologos: Zi!
Despre impactul ecranelor asupra dezvoltării copiilor, citiți Creșterea deranjantă a conținutului „brain rot” pentru copii și Tinerii și civilizația electronică.
Să ne conectăm emoțional cu copilul
Nicolae Cune: O parte din ce le-ați spus m-am gândit și eu la ele.
Noi, dragilor, ca educatori, trebuie să avem în vedere că — și asta am constatat la majoritatea copiilor — este că ei… le lipsește partea emoțională, adică, stând, fiind acaparați de tehnologie, ei nu își pot dezvolta această parte emoțională. Părintele a vorbit aici să meargă să joace fotbal. Evident că nu numai că face sport sau că stă în natură, respiră aer curat, dar cel mai important lucru este că el conectează cu celălalt. El, spre exemplu, nu vine la… De cele mai multe ori, el, dacă are un diferend cu celălalt, emoțional, sentimental, oricare ar fi el, ajunge de unul singur, împreună cu celălalt, la o rezoluție. Iar lucrul ăsta, mai târziu în viață, îl va ajuta foarte mult.
Ceea ce vedem la tinerii noștri de astăzi este că ei nu pot. Ei, spre exemplu, pentru că și deschiderea lor — cred că și această suferință pe care ei o au este… vedeți, chemarea noastră este să devenim ca și copii — cred că această deschidere a lor, și pe baza acestor lipsuri pe care le au, ei, în momentul în care se supără, parcă așa, se supără definitiv pe celălalt…
Părintele Teologos: Da, da.
Nicolae Cune: …și la o mică atingere, pentru că el nu are această reziliență emoțională.
Părintele Teologos: Se duc la extreme.
Nicolae Cune: Se duc în extreme. Se duc în extreme și, fiind în extreme, noi, ca educatori, chemarea noastră, înainte de a livra, înainte de a preda ceea ce avem de predat, este să ne conectăm emoțional cu copilul acela. El, de cele mai multe ori, are nevoie de atenție, iar dacă noi nu putem conecta cu acel copil, mă gândesc că nu știu ce fel de așteptări avem de la un copil care să repete papagalicește ceea ce le predăm noi la clasă. Ori memoria lui sau faptul că el poate să repete după noi, noi fiind dumnezei în clasă, nu-i va da copilului elementele care îl vor face, mai pe viitor, să poată să facă față încercărilor vieții.
Despre provocările emoționale ale adolescenței, vedeți Educația tinerilor și intimidarea și Parabola fiului risipitor: sfaturi pentru părinți.
Competiția naște dușmănia când dragostea lipsește
Părintele Teologos: Nu crezi, pentru că la ora asta — sper să greșesc, dar la ora asta cred — că fenomenele de agresivitate sau agresivitate individuală, adică bullying-ul, sau agresivitatea de grup, adică mobbing, da?, nu crezi că sunt în creștere tocmai datorită faptului că nu există dragoste, că nu există comunicare între copii? Sau, și în familie nu este comunicare, și atunci copilul se…
Nicolae Cune: Cred că ei nu experimentează acest lucru, părinte. Pentru că nu poți să faci ceea ce nu știi. Nu poți să trăiești ceea ce nu vezi la altul trăind. Deci este o… este o…
Părintele Teologos: Te referi la dragoste, la…
Nicolae Cune: Mă refer la dragoste, bineînțeles.
Părintele Teologos: Sigur.
Nicolae Cune: Da, la dragoste mă refer. Și de aceea copilul, în relația cu celălalt, vede competiția. El poate să meargă până acolo încât să-l invidieze pe celălalt pentru rezultatele lui, neuitându-se la talantul său. El vede pe celălalt ca un competitor. El nu vede că noi toți mergem pe drumul nostru mai întortocheat, mai puțin întortocheat, mai cu încercări, mai cu suferință, mai toate astea, dar toate duc acolo. Deci, tocmai de aceea, noi dacă credem că țelul nostru e să ajungem doctori, să ajungem juriști, să ajungem fiecare ce crede, și nu este țelul să ne unim cu Hristos, atunci…
Părintele Teologos: Și nici măcar – iartă-mă -, nici măcar competiție cooperativă, adică, bun, hai să vedem care învață mai bine, ci e o competiție dușmănoasă, cred că.
Nicolae Cune: Păi, este, cum să vă spun, vă dau un exemplu. Aveam două fete foarte competitive, foarte… intelectual foarte dotate. Una avea aproape 100%, cred că până la urmă și a avut 100% în clasa mea de fizică, eram la fizică a XI-a și prietena ei cea mai bună și întotdeauna nedespărțite la pauza de prânz, în fiecare clasă care o aveau nedespărțite, cealaltă a avut 98% și mă uitam la fața ei atunci când cele două primeau, când le dădeam înapoi testele, lucrările de control, și vedeam, dacă îi dădeam celei care avea 98% nu se bucura ci aștepta ca să vadă cât a luat cealaltă. Se bucura eventual dacă cealaltă lua mai puțin, iar dacă cealaltă, în majoritatea cazurilor, lua mai mult…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …sau cel puțin la fel de mult, atunci se…
Părintele Teologos: Întrista.
Nicolae Cune: …se întrista.
Și, ca să vedeți, cea care m-a vizitat, cea care a avut 100%, m-a vizitat după câțiva ani. Era în anul II la facultate, urma să aleagă Medicina, și am întrebat-o dacă s-a mai întâlnit cu colega ei. Mi-a zis că, după ce au terminat liceul — și asta se întâmpla la doi ani și ceva — nici măcar nu i-a dat un telefon și nu s-au mai întâlnit niciodată… Ca să vedeți până unde poate duce această invidie. Să ne ferim de ea, dragii mei..
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Nicolae Cune: Să ne ferim! Și ne ferim și noi, ca educatori, între noi. Vedeți, dacă un profesor are mai mult succes față de un altul, hai să-l copiem, să vedem ce face el, de ce copiii ăia îl iubesc mai mult?!
Despre patimile care distrug relațiile, vedeți și Mamă, tată, copilul, tânărul.
Dragoste și conexiune personală cu elevii – țelul sfințeniei
Aveam un…, vă dau un exemplu, părinte.
Părintele Teologos: Da, da!
Nicolae Cune: Era un coleg de-al meu, în primii mei ani de predat în Canada, acum aproape 20 de ani. Greg, după vreo 30 și ceva de ani — cred că avea, la momentul respectiv, vreo 55 de ani — fusese polițist vreo 30 și ceva de ani, iar apoi s-a săturat și a văzut oportunitatea de a deveni profesor și de a preda lege — „law”, în engleză…
Părintele Teologos: Da, da, da.
Nicolae Cune: …preda istorie, preda filozofie, și eram clasă lângă clasă. În mai multe rânduri l-am auzit țipând. Și, evident, cred că fiecare dintre voi vă dați seama că nu poți să țipi la copii. Nicio instanță nu poate spune… unde e dragostea? Dacă nu e, înseamnă că ne-am…
Părintele Teologos: Sigur! Deci trebuie să vă dați seama că nu trebuie să țipați la copii! Continuă!
Nicolae Cune: Și Greg a țipat la copii în câteva rânduri. Și… totuși, reacția mea, pe care o observam la copii, era că îl iubeau foarte mult, și simțeam asta. Unde mergea Greg, erau toți copiii lângă el. Și m-am întrebat: cum poate să facă asta? Atunci mi-am dat seama: dragoste, părinte!
Părintele Teologos: Dragoste.
Nicolae Cune: Atunci, când ai dragoste…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …, poți să faci ce vrei.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Ești…
Părintele Teologos: Poți să și țipi la copii.
Nicolae Cune: Poți să și țipi la copii. Și copiii, deci, vă spun… vedem în jurul nostru, avem oameni, avem profesori care fac lucrurile într-un anume fel. Trebuie să nu stăm, dragii mei, închiși în bula noastră; hai să vedem ce fac ei, hai să vedem cum fac ei. Dacă îi vedeți că… copiii sunt atrași de ei, ce face el? Ce face el diferit? Ca să luăm puțin, așa, ca și… Da, cum…, unul dintre Părinți, Sfântul Vasile cel Mare spunea că trebuie să luăm ca mierea.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune:
Da, mierea de unde vine? Mergem din floare în floare și luăm puțină miere din fiecare. Evident că nici Gregory al meu, nici altul nu sunt sfinți. Dar, dragilor, trebuie să luăm un pic de la ei. Ce face el ca să-i țină pe copiii ăia lângă el?
Și era… unul dintre ele, cu siguranță, avea lucruri care nu se văd și este foarte… Dacă ele nu se văd, este foarte… Dacă nu încercăm și noi să facem aceleași lucruri, n-avem cum să ni le însușim. Dar ceea ce făcea Greg foarte bine era că le povestea lucruri din viață: ce i se întâmplase, de ce i se întâmplase, de ce s-a ajuns acolo — lucru la care copiii conectau într-un fel sau altul.
Și, de aceea, dragii mei, indiferent ce predați — că predați matematică, fizică… ce vreți, ce vreți — povestiți-le lucruri din viața voastră!
Părintele Teologos: Experiențe personale.
Nicolae Cune: Experiențele personale. Știu, să găsești cuvintele pentru experiențe… este mai greu. Mai facem o rugăciune mai… viețile sfinților, eventual, și încercăm să nu le spunem „sfinți”…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …că s-ar putea să o ia la fugă, dar încercăm să le aducem, să le transferăm, să încercăm să le spunem că țelul nostru, încă o dată, pe pământ, nu este a deveni doctori, a deveni juriști sau, eu știu, mai ce; nu este de a deveni membru în Parlament sau… țelul nostru suprem este de a deveni sfinți.
Părintele Teologos: Sfinți, fiii lui Dumnezeu.
Salvarea copiilor din rătăcire cu dragoste și implicare
Părintele Teologos: Da. Ce am vrut să întreb? Dacă un copil o ia pe căi greșite, cum putem să-l corectăm? Căi greșite și din punct de vedere profesional, adică note slabe, să spun așa — clar, cred că poți să dai note slabe, nu știu dacă se poate — și, iarăși, mai ales din punct de vedere comportamental?
Părinte, răspunsul e același. Cu dragoste poți să faci ce vrei! În primul rând, acel copil, cu siguranță, care ia note mici înseamnă că nu este în locul care trebuie. Și mă refer la asta la acele școli în care ai posibilitatea să-ți iei materiile, să-ți alegi materiile. Cam așa este în Canada. Spre exemplu, un copil care are predilecție, să zicem, spre științe umaniste, merge spre științe umaniste și ia mai puțină matematică. Asta nu înseamnă că el nu poate să ducă… în domeniul respectiv. Poate că el are atitudini de… poate să fie un bun pictor, poate să fie un bun… you know, poate să fie multe lucruri.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Iar unul care are predispoziție spre matematică poate să meargă spre științele aplicate.
Părintele Teologos: Reale, da.
Nicolae Cune: Deci, dacă există și în România, la unele școli, această posibilitate de a alege, trebuie să facă alegerea care trebuie. Un consilier la școală care să se ocupe cu asta, profesorii din jurul lui trebuie să-l ajute. Dar dacă el nu poate să facă alegerea, noi trebuie să-l ajutăm pe copil; copilul acela trebuie să-l ajutăm, pentru că acela nu este decât rezultatul — rezultatul unor efecte care sunt nevăzute și care poate să fie neglijența familială, poate să fie…
Părintele Teologos: Presiunea familială.
Nicolae Cune: …presiunea familială, fără doar și poate. Comunitatea largă, poate să fie deja… dacă… poate să fie dependent de jocuri. Pentru că, dragii mei, dacă noi credem că lucrurile astea o să se întâmple numai la vârsta asta — sau că, când zic vârsta asta, mă refer de la șapte ani la douăzeci și ceva, chiar și mai târziu — dragii mei, înainte, drogurile care duc la final la dopamină, secreția dopaminei în creier se lua pe cale fizică. Deci se..
Părintele Teologos: Intravenos.
Nicolae Cune: …o injecție…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …până când ei ajungeau la droguri mai puternice, și mai puternice, și, evident, la sfârșit era moartea.
Pericolul dependenței de jocuri și nevoia unor modele adevărate
Dragii mei, același efect chimic în creier este și prin aceste… jocuri.
Părintele Teologos: Jocuri. Evident!
Nicolae Cune: Și tot acolo ajung. Deci ei devin dependenți.
Dragii mei, nu vreau să vă sperii, dar am exemple nenumărate a unor copii care au ajuns la dependență și care…
Părintele Teologos: Dă exemple, vreau eu să-i sperii. Vreau eu.
Nicolae Cune: Eu…
Părintele Teologos: Pentru că sunt niște…
Nicolae Cune: Da. Da.
Părintele Teologos: Pentru că trebuie să știți, jocurile pe calculator, mai ales jocurile de top, sunt făcute în mod special, am fost informatician în domeniul mulți ani, știu concret că sunt făcute și sunt proiectate astfel. Sunt foarte periculoase! Te rog eu tare mult!
Nicolae Cune: Dragii mei, veți plânge cu amar dacă nu avem grijă acum! Veți plânge cu amar dacă nu avem grijă. Sunt copii care încep cu… se retragă, în primul rând din lume, în cameră; sunt neglijați personal, nu-l mai interesează mâncarea, nu-l mai interesează igiena corporală, nu-l mai interesează absolut nimic, nu-l mai interesează conexiunea cu nimeni. Ăsta este un prim stadiu. Urmează următorul stadiu, în care el… începe să… audă… bătăi în noapte, somn convulsiv, începe să…
Părintele Teologos: Coșmaruri.
Nicolae Cune: Coșmaruri. Și, în ultimul stadiu, dragii mei, trebuie să spun cuvântul: sinucidere, dragilor. Acolo mergem. Nici psihiatru — psihiatru în caz de forță majoră, da, poate să-l ajute un pic, să-l calmeze, să-l aducă pe drum, dar…
Părintele Teologos: Și duhovnicul, și mai mult.
Nicolae Cune: Și, după aceea, duhovnicul trebuie să intre, dacă el nu a avut… Dar, încă o dată, frații mei, noi, dacă acționam la momentul acela… de cele mai multe ori este prea târziu. Este prea târziu, pentru că ele, dacă vin la finalul… aceste lucruri se întâmplă după câțiva ani și, mai ales pentru copiii… că aici, dacă noi legăm cu ce am spus la început, cu faptul că până la 25 de ani creierul nostru este într-o permanentă dezvoltare, în continuă dezvoltare, în momentul în care noi îi dăm creierul nostru acestor jocuri — și, dacă ați văzut, dragii mei, cei care aveți copii care au aceste patimi — uitați-vă la ce jocuri sunt: numai sânge, numai moarte, numai… este ceva cutremurător.
Deci se creează, la nivelul creierului, niște autostrăzi. Noi nu mai putem, că totul în jurul nostru este ceva… gândiți-vă ca la o junglă, și el vede numai autostrada aia, nimic în jur. Cu un metru dacă face la stânga, e junglă — nu poate să meargă. Și apoi noi încercăm, după atâția ani de neglijență parentală, de neglijență ca educator, de neglijență ca și clerici, încercăm să tăiem desișul. Nu știu dacă mai putem, pentru că el și-a creat deja acea autostradă. Dragii mei, este mult mai ușor să pui pecetea pe sufletul de plastilină a unui copil, decât să îndrepți un om adult.
Așa că să ne facem datoria acum: că suntem părinți, că suntem educatori, că suntem clerici, că suntem… știm… avem pe cineva în comunitatea noastră cu dragoste — cu dragoste, cu dragoste mare — trebuie să-i atenționăm, să-i atenționăm dacă vedem că se întâmplă lucrurile astea. Pentru că, dacă un suflet din copiii aceștia îl vom ajuta spre mântuire, dragilor, multe, multe păcate ni se vor șterge.
Părintele Teologos: Amin!
Despre pericolul dependenței de jocuri și tehnologie, pe site-ul nostru găsiți Dependența de jocuri: când e prea mult?, Băieți pierduți – documentar și Neurolog: Ei te doresc dependent și fără țeluri.
Lecții dure dintr-un caz real
Vreau să spun și eu un caz pe tema asta. Este cazul foarte trist al unui programator foarte bun, care a devenit dependent de jocuri. Și acesta lucra de acasă, până când, la un moment dat, mă rog, nu mai lucra, nu mai răspundea la… Bun. O zi, două, trei, zece, o săptămână, două săptămâni, trei săptămâni și, într-un final, s-au dus și… sau cineva a luat în chirie apartamentul, s-au a spart apartamentul, în oricine caz a intrat înăuntru. Mizerie peste tot. Turnuri întregi de cutii goale de pizza, doze de sucuri energizante și de bere, și el mort la calculator, din cauza de joc. I-au făcut autopsia, mă rog, toate cele, așa mai departe, și cauza morții era supra-surmenajul.
Nicolae Cune: Extenuarea.
Părintele Teologos: Extenuarea, da. De ce? Pentru că avea foarte mult drog, dar nu drog ca și substanțe psihoactive, efectiv de la jocul respectiv. Nu a mai rezistat omul și a murit. Și el se închisese acolo și comanda, că lucra la o firmă celebră de jocuri, să nu spun care, așa, și pentru că avea bani comanda în continuu pizza, bere, sucuri și asta era toată viața lui. Închis în casă, cu jocul în față.
Un caz similar de dependență digitală este prezentat în Dependență digitală: Wade joacă jocuri video 13 ore pe zi.
Să nu ne luăm modele din societate
Nicolae Cune: Dacă îmi permite să adaug…
Părintele Teologos: Sigur, da.
Nicolae Cune: Vedeți, de cele mai multe ori, noi ne acoperim propriile neajunsuri prin faptul că toată lumea face. Ne găsim o scuză prin asta. Și celălalt copil are, și celălalt copil face așa. Dragilor, sigur că da, modelele noastre sunt foarte greu de găsit, dar să nu ne luăm modele din societate. Faptul că toți ceilalți fac ceea ce fac nu este o scuză pentru noi ca părinți, nu este o scuză pentru noi ca educatori, nu este o scuză pentru noi să stăm nepăsători în fața greutăților aproapelui nostru. Să căutăm, dragii mei, să căutăm, pentru că vom găsi și adevăratele modele. Evident că, dacă ne ducem la sala de jocuri de noroc…
Părintele Teologos: Și jocuri de noroc, și de electronice…
Nicolae Cune: …și de electronice… Nu vom găsi acolo. Să găsim, fraților, să căutăm. Și cu nădejde la Dumnezeu, că ne va scoate oameni, să ne va scoate oameni, nu știm cum, nu există rețete pentru asta, care vor fi buni, foarte buni, foarte bune exemple pentru noi.
Despre importanța modelelor autentice în viață, citiți și Trebuie să-ți jertfești copilul.
Exemplul personal la praznicul Sfântului Atanasie Athonitul
Haideți să vă dau un exemplu, pe care mi s-a întâmplat zilele astea.
Părintele Teologos: Da, da. Sigur.
Nicolae Cune: În urmă cu două zile am fost la praznicul Sfântului Atanasie Athonitul, primul călugăr care a pus… prima piatră aici, vieții monahicești din Muntele Athos, la Marea Lavră. Și, în prima seară, a fost, dragii mei, a început slujba astăzi la ora 5 și s-a terminat mâine la ora aproape 12. Adică atât de mult a ținut, cu trei episcopi, foarte frumos, foarte frumos.
Și, la un moment dat, am văzut trei copilași, să zicem: unul avea 7-8 ani, unul vreo 10, unul vreo 13 ani și unul mai mărișor, așa, să zicem, 18-20 de ani, în reverendă. Și se purtau cu atâta naturalețe — v-am spus, erau episcopi, erau părinții veniți și de la alte mănăstiri, zeci de părinți, erau două strane — și ei se purtau cu atâta naturalețe și mergeau și cântau la strană. Am rămas impresionat.
De aceea, exemplu personal, da? Vedem pe alții făcând și poate că… poate nu reușim să facem în aceeași măsură, dar puțin. Dar asta nu e tot.
A doua zi, la final, când s-a făcut litia cu colivă, la final de tot, părinții episcopi și părinții stareți au ieșit puțin afară înainte de a merge la masă, iar ceilalți au servit colivă — o colivă foarte, foarte frumoasă. Acești trei copii s-au așezat lângă mine, cu tatăl lor, iar tatăl lor, în limba română, le zice: «Vreau și eu să învăț Condacul Sfântul Atanasie Athonitul. Cântați-mi-l și mie.»
Și ei încep să cânte Condacul Sfântul Atanasie Athonitul în limba greacă. Și lângă noi, dragii mei, era un grup de 4–5 greci, nu clerici, greci mireni, și unul dintre ei face cu mâna, arătând cu degetul către grupul acesta de trei copii și către tată, și zice: «Rumeno, rumeno, rumeno!», și face așa cu degetul.
Deci, dragii mei, facem parte dintr-un popor minunat. Exemple avem nenumărate. Să ne facem și noi treaba noastră, adică să căutăm, să căutăm, să căutăm!
Părintele Teologos: Să avem nădejde și să avem bucurie!
Educația prin exemplu: fapte și viață duhovnicească în familie
Un ultim sfat de final către părinți: cum să-și crească copiii și cum să se comporte cu ei.
Nicolae Cune: Aș spune un singur cuvânt: fapte. Prin fapte. Dragilor, mai puțină vorbă și mai multe fapte. Nu putem să-i inspirăm pe copiii noștri în niciun fel decât arătându-le noi înșine ce înseamnă să fii inspirat. Dacă nu ai cât de puțină viață duhovnicească în casa ta, dacă n-ai un colț al tău acolo cu… două-trei icoane, acolo unde te retragi tu și unde copilul tău știe, la ora asta, tata, mama… lași ușa întredeschisă, nu neapărat trebuie să o închizi, că este bine dacă te vede copilul tău, dacă trece pe acolo…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …dar el știe, atunci nu mai vorbește la telefon, știe, mama, tata… Evident că s-ar putea ca nici el să… El, chiar dacă nu-și face la momentul acesta rugăciunea, văzându-te pe tine că ai pus genunchiul la rugăciune, vei fi un exemplu pentru el. El vede că e cineva deasupra ta. Păi dacă… Ce exemplu mai bun avem decât celui cu care ne rugăm sau celui căruia îi cerem să ne intermedieze pentru harul lui Dumnezeu să vină în familia noastră? El știe că poate îți găsești prilej și îi spui: «Uite de ce…», «Asta ce rugăciune este!», «Asta ce rugăciune este!» Dacă putem, îi aducem și pe ei un pic la rugăciune; nu trebuie „vino încoace”, că, dragilor, în momentul în care… noi vrem să… – mă iertați! – virtuțile noastre, evident că nu le avem…
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: …patimi cât cuprinde, dar vrem copiii să-și însușească virtuțile. Dar, dragilor, ceea ce impunem — că noi vrem să se întâmple astăzi, vrem să-i impunem, dragii mei — aia nu mai e virtute, când o impui copilului. Da, este bine pe undeva și noi, pentru beneficiul copilului, chiar dacă nu avem viață de sfinți — că nu avem, cu siguranță — chiar și în acel mod, să zicem, fariseic, dar poate că ceea ce vede celălalt va fi un mesaj bun. Va vedea un mesaj bun. Și, dragilor, când copilul… O, asta este un lucru care atât de mult mă doare, atât de mult mă doare, și vă rog, îmi permiteți, părinte, să-l împărtășesc aici.
Părintele Teologos: Sigur, cu tot dragul, cu tot dragul!
Nicolae Cune: Dragilor, ce facem noi? Cât e copilul mic, mergem și-l împărtășim în fiecare duminică și cu ocazia fiecărei Sfinte Liturghii. Apoi copilul abia așteaptă să fie mare. Și când el este mare, la șapte ani — dragi preoți, dragi cei care faceți Sfânta Liturghie, lucru cu Dumnezeu… și părinților, evident, nu este așa băgat în… Îl băgăm pe copil într-un… Are șase ani, poate, la șapte ani nu mai poate, la unu, cinci ani. Păi cel care are cinci ani și stă toată ziua pe… să uite la…
Părintele Teologos: Pe ecrane.
Nicolae Cune: …să uite la… website-uri deocheate.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Că să știți, fraților, să nu credeți că lucrurile astea vin din senin. Ele sunt, ele sunt prezente. El este mai îndreptățit decât cel de șapte ani, care, și el, și părinții lui se împărtășesc. Dar, de cele mai multe ori, copiii abia așteaptă să nu se mai împărtășească, ca să fie și el ca mama și ca tata. Deci, de aceea, noi trebuie să căutăm permanent să îmbisericim noi, în primul rând, și apoi copilul. Că apoi ne va fi mai ușor, mai târziu, când el ajunge la vârsta adolescenței, ca să imite, și, cu ajutorul unui părinte duhovnic, cu ajutorul comunității care vede că face același lucru, îi va fi mai ușor să distingă dintre patimă și virtute.
Despre viața duhovnicească în familie și rolul exemplului personal, vedeți și Spovedania ortodoxă și Sfânta Împărtășanie.
Sfințenie, credință, nădejde și dragoste în Biserică
Pentru că ceea ce vedem în ziua de astăzi și în societate, indiferent că ea e occidentală sau la noi, acest lucru este. Pentru că transferăm, transferăm, schimbăm… Mi se pare că păcatul e virtute, iar virtutea este păcat. Dar noi, dacă trăim în acele comunități în care exemplul… — luăm exemplul Sfinților — iar toți, toți, toți, toți, toți, toți, toți — părinte cu toți, toți, toți — că nu numai părinte, dar și noi, la rândul nostru, trebuie să facem tot ce este posibil să ne apropiem de Sfântul Potir, pentru că acolo devenim frați. Acolo, când am ajuns la frați la Sfântul Potir, nu mai contează că suntem români, că suntem greci, că suntem din Tanzania. O, apropo, am văzut și din Tanzania…
Părintele Teologos: Da?
Nicolae Cune: Da… la praznicul Sfântului Athanasie, era un grup de trei, aveau și ei reverendă. Mă gândesc că poate erau teologi. Vedeți cum este lucrarea lui Dumnezeu? Se duce și îi aduce pe oameni de nu știu unde. Iar eu, mă iertați, divaghez un pic acum.
Părintele Teologos: Da.
Nicolae Cune: Iar eu, botezat în Biserica Ortodoxă, sunt mai rău decât păgânii și spun că mă mântuiesc.
Deci, dragii mei, frăția, sfințenia nu este decât în Biserică, nu este decât la Sfântul Potir, cu binecuvântare, cu spovedanie, făcute toate cele de bună rânduială și împreună să credem, să avem credință, să avem nădejde și dragoste!
Părintele Teologos: Dragoste! Mulțumim tare mult, Nicolae!
Fraților, deci nu fiți triști, aveți curaj, fiți insuflați de Dumnezeu, fiți aproape de Dumnezeu, viață duhovnicească zilnică, plină de har, plină de bucurie și să fim exemple. Foarte, foarte important să fim exemple pentru toți, pentru că așa ne vom mântui!
Mulțumim tare mult!
Nicolae Cune: Cu dragoste!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi…
Nicolae Cune: Amin!
Părintele Teologos: Amin!
Pentru o perspectivă completă asupra educației creștine, vedeți și Educația copiilor pe crestinortodox.ro, precum și Sfântul Atanasie Athonitul pe OrthodoxWiki.
Întrebări frecvente
Generația actuală este cea mai avută din istorie, dar și cea mai tristă. Duhul tristeții, coroborat cu cel al nepăsării, paralizează copiii și le ia nădejdea, făcându-i să nu aibă un scop în viață.
Nicolae Cune subliniază că profesorul are o chemare dumnezeiească: Dumnezeu îi trimite sufletele copiilor în clasă pentru a pune pecetea adevărată pe sufletul lor de plastilină. Alături de clerici și doctori, profesorii dau sarea pământului și vor da seamă de fiecare suflet.
Nicolae Cune dă exemplul unui profesor care, dimineața, înainte de venirea copiilor, rostește Rugăciunea lui Iisus pentru fiecare elev care intră în clasă, apoi spune un Tatăl nostru. Această conexiune cu Dumnezeu este esențială, deoarece El este principalul factor în educație.
Modelul treimic presupune colaborarea dintre profesor, preot și părinți. Dacă unul lipsește, ceilalți doi trebuie să suplinească. În doi apare dualitatea și competiția, de aceea este nevoie de al treilea element pentru a crea dragostea treimică.
Jocurile produc același efect chimic în creier ca și drogurile, prin secreția dopaminei. Copiii devin dependenți, se retrag din lume, neglijează igiena și mâncarea, dezvoltă coșmaruri și, în cazuri extreme, pot ajunge la sinucidere. Creierul lor, aflat în dezvoltare până la 25 de ani, este deosebit de vulnerabil.
Exemplul personal este cel mai puternic instrument educativ. Părinții trebuie să aibă un colț de rugăciune în casă, să lase ușa întredeschisă pentru ca copilul să-i vadă rugându-se și să trăiască o viață duhovnicească autentică, cu spovedanie și împărtășanie regulată.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
