Despre mântuire și calvinism – Jay Dyer și Andrew Wilson

Urmăriți un instructiv dialog care scoate la lumină diferența fundamentală între felul în care protestanții (îndeosebi calvini) privesc mântuirea și predestinarea și Ortodoxia – învățătura corectă. Este important să nu uităm că ceea ce credem determină felul în care trăim. Nu ne putem apropia de Dumnezeu dacă primim învățături străine care ni-L prezintă ca pe un rege tiran și răzbunător, iar nu ca pe un Tată iubitor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Despre mântuire și calvinism – Jay Dyer și Andrew Wilson

– Am avut ceva dificultăți în a înțelege logics acest lucru. Lucrul acesta m-a cam neliniștit. Și mă întreb dacă nu v-ar deranja să joc, pentru un minut, rolul avocatului diavolului, pe tema predeterminismului și a predestinării.

– În regulă.

– Din perspectivă calvinistă Dumnezeu este atotștiutor și atotputernic. Deoarece este atotștiutor și atotputernic, trebuie să aibă toată cunoștința și să cunoască toate lucrurile. Prin urmare, dacă El ne-a creat, înseamnă că a știut dinainte tot ceea ce vom face. Așadar, cum explicați logic acest lucru? Ceea ce caut este un mod de a concentra totul într-o idee pe care oamenii să o poată înțelege; în mintea mea are sens, dar nu este ușor de redat verbal.

– Da. Faptul că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile nu înseamnă că El este cauza directă a tot ceea ce se întâmplă. Este adevărat că Dumnezeu cunoaște toate lucrurile și că toate cele ce există au fost create de Dumnezeu. Dar ceea ce ne deosebește de islam și de calvinism este ideea că Dumnezeu a creat o lume în care nu există doar o singură cauză sau o cauză directă, adică ceea ce se numește ocazionalism, ci există și cauze secundare. Prin urmare, faptul că Dumnezeu cunoaște totul nu înseamnă că El este cauza directă a tot ce se întâmplă. Noi credem că Dumnezeu poate fi cauza directă a anumitor lucruri. De exemplu, atunci când are loc Întruparea, aceasta este o acțiune cauzală directă a lui Dumnezeu. Când a doua Persoană a Sfintei Treimi lucrează în timp, spațiu și istorie, acestea sunt acțiuni directe ale lui Dumnezeu, adică El este cauza directă. Dar există și alte ființe cărora li se îngăduie să acționeze și să fie, la rândul lor, agenți cauzali în lume. Iar pentru că Dumnezeu este suveran și atotputernic, El poate crea o lume în care cauzele secundare sunt posibile, fără ca aceasta să-I știrbească cinstea și slava.

– Întreaga poziție calvinistă, la fel ca și cea islamistă, a ocazionalității și a cauzalității directe, anume că Dumnezeu singur este cauza directă a tuturor, se întemeiază în parte pe ideea simplistă că, din anumite motive, cinstea lui Dumnezeu s-ar știrbi dacă ar îngădui creaturilor să fie cauze secundare. Însă, dacă privim la ansamblul hristologiei și al antropologiei noastre despre firea omenească și persoanele umane, vedem că suntem agenți cauzali. Avem cu adevărat puterea de a acționa și de a cauza lucruri în lume. Hristologia se întemeiază pe existența a două voințe și a două firi, firea omenească având și ea voința și energia sa proprie.

Așadar, chiar dacă Logosul este o Persoană dumnezeiască, El și-a asumat o fire omenească deplină, iar acțiunile acestei firi omenești sunt cu adevărat, și în mod corect, acțiuni cauzale omenești, pentru că El este pe deplin om.

La fel, și eu pot acționa cu adevărat în lume ca agent cauzal. De exemplu, dacă îl lovesc pe un romano-catolic care a venit și s-a furișat lângă mine și dacă l-am trântit la pământ, eu sunt agentul cauzal al acelei acțiuni, iar faptul că Dumnezeu a cunoscut asta dinainte nu-L face pe Acesta cauza directă, agentul cauzal pentru acea faptă.

– Corect. Înțeleg distincția dintre cele două. Dar… Mi-a fost pusă o întrebare recent, la care a trebuit să mă gândesc, și voiam să-ți pun întrebarea și ție, să văd ce părere ai despre ea: ideea că, dacă există o profeție și știm că este, și dacă ea se va împlini, și știm ce va fi, atunci asta înseamnă că trebuie să existe un set de acțiuni predeterminate care să împlinească acea profeție, nu-i așa?

– Acțiunile sunt predeterminate în sensul că, din perspectiva hotărârii divine, Dumnezeu știe ce se va întâmpla. Dar asta nu înseamnă, din nou, că El este cauza directă a acelor acțiuni. De exemplu, dacă rostogolesc o bilă pe o mașină Rube Goldberg și aceasta pune în mișcare toate celelalte părți ale mașinii, sau dacă răstorn un șir de domino-uri, eu știu seria evenimentelor, dar faptul că le cunosc nu înseamnă că eu răstorn direct fiecare piesă a dominoului.

– Dar tu trebuie să așezi domino-urile, nu-i așa?

– Da, dar analogiile au limitele lor, iar scopul acestei analogii este doar să arate că nu sunt eu cauza directă a căderii fiecărei piese de domino. Nu sunt eu cauza directă a …

Știi ce este o mașină Rube Goldberg?

– Da, știu.

– Așadar, eu nu intervin direct în lanțul evenimentelor, chiar dacă le cunosc, și chiar dacă eu am construit acea mașină. Nu rezultă de aici că sunt cauza directă3 a tuturor acelor evenimente.

– Am citit în istoria Bisericii noastre și ceea ce au spus diferiți Părinți ai Bisericii despre acest subiect. Și se pare că este o întrebare cu care și ei s-au confruntat într-o anumită măsură, în funcție de ceea ce citești și pe cine citești.

– Cu ceea ce luptă fiecare dintre ei este să împace aceste poziții, să ajungă tocmai la o reconciliere. Se numește, de altfel, compatibilism. Din perspectiva ortodoxă, credem că această chestiune își găsește răspunsul în hristologie.

De exemplu, Hristos este o Persoană dumnezeiască, și anume a doua Persoană a Sfintei Treimi, care a lucrat în timp și spațiu, în istorie. Nu am putea spune că toate acțiunile Sale au fost predeterminate, pentru că asta ar însemna că Dumnezeu Însuși este predeterminat, iar nimic nu poate predetermina pe Dumnezeu. Iată de ce calvinismul a alunecat adesea spre arianism, mai ales în ceea ce privește Persoana lui Hristos. Se poate vedea acest lucru încă de la Sf. Augustin, care greșește atunci când Îl numește pe Iisus „om predestinat”. Dar Iisus nu este un om predestinat. El este a doua Persoană a Dumnezeirii, Care lucrează și acționează cu adevărat în timp și spațiu. Așadar, nu poți spune că este un om predestinat. Înțelegi de ce?

– Da, înțeleg. Ceea ce numiți compatibilitate între cele două am auzit-o explicată și descrisă foarte bine, după păreerea mea, de Părintele diacon Anania, care a spus că este și una și alta. – Adică, este la fel și în hristologie. Corect. – Acesta este cel mai bun mod de a împăca cele două. Sunteți de acord și dumneavoastră cu asta? – Absolut. Scopul analogiei hristologice a fost ca, în loc să speculăm despre hotărârea lui Dumnezeu în raport cu ordinea creată, totul să pornească pentru noi din perspectiva hristologiei.

Astfel, chiar și învățătura despre predestinare la ortodocși izvorăște din înțelegerea și din mărturisirea corectă a hristologiei mai întâi, pentru că și ceea ce știm despre Sfânta Treime ne este descoperit prin Persoana lui Hristos. Așadar, trebuie să începem cu hristologia. Iar hristologia este o reflectare a teologiei trinitare, deci nu le inversez. Știu că în istoria Bisericii teologia trinitară a fost formulată mai întâi, iar din ea a izvorât hristologia. Dar descoperirea lui Dumnezeu ne vine nouă prin Persoana lui Hristos în primul rând.

Și astfel, împăcarea dintre suveranitatea și lucrarea lui Dumnezeu și voința omului și libertatea sa o vom găsi în Persoana lui Hristos, Care este pe deplin Dumnezeu și pe deplin om. Acolo vom regăsi sinergia. Și aceasta înseamnă și împăcarea dintre învățătura despre predestinare și libertatea omului. Așadar, există o interacțiune între cele două care este compatibilă. Am înțeles asta, de asemenea.

Dar, din perspectiva mea, cred că poți observa că, atunci când vorbești cu cineva care nu s-a oprit să reflecteze cu adevărat la aceste probleme, argumentul predeterminismului este o capcană foarte eficientă. Și pare să atragă mulți oameni.

– Da, am fost calvinist multă vreme, dar ceea ce m-a scos din acea poziție a fost hristologia, deoarece mi-am dat seama că antropologia mea calvinistă și hristologia ar duce în mod necesar la nestorianism.

– Am înțeles. Crezi că există o modalitate de a formula condensat o explicație ușor de înțeles pentru un laic obișnuit, care să-l poată îndepărta de la acea direcție?

– Ei bine, din nou, dacă înțelegem ce înseamnă să spunem că Hristos nu este două persoane, ci o singură Persoană dumnezeiască, iar pentru asta recomand cu căldură cartea Sfântul Chiril al Alexandriei și controversa hristologică. Nu susțin tot ceea ce afirmă autorul, dar este o lucrare bună, erudită, despre hristologia Sfântului Chiril și despre a înțelege cu adevărat că hristologia Sf. Chiril nu este importantă doar pentru cei prezenți la Sinodul de la Efes, ci a fost reconfirmată și la Sinodul al V-lea Ecumenic și stă la baza argumentației Sf.-lui Maxim Mărturisitorul de la Sinodul al VI-lea.

– Dar dacă vrei să sari peste acea carte pentru că este destul de voluminoasă, există o carte foarte bună intitulată Controversele cu Pyrrhus, în care Sf. Maxim se apleacă tocmai asupra a ceea ce am putea numi o poziție monergistă (mântuirea e în întregime lucrarea lui Dumnezeu). Așadar, problema nu ține de raportul dintre lume și hotărârea lui Dumnezeu, ci de felul în care lucrează Dumnezeu și de modul în care voința noastră intră în sinergie cu, sau e determinată sau înlocuită de voința și energia dumnezeiască.

– De aceea, hristologia, atunci când definește doctrina celor două voințe și a celor două energii, pe baza celor două firi, este locul unde găsim acea sinteză care explică și modul în care noi lucrăm în cadrul iconomiei dumnezeiești, în ceea ce privește pronia. Așadar, pronia înseamnă că Dumnezeu hotărăște tot ce fac eu? Sau eu lucrez în mod sinergic cu hotărârea dumnezeiască? Sunt amândouă..

– Corect. Sunt amândouă.

– Și spunem asta datorită întregii Revelații. Cu alte cuvinte, ceea ce ne învață Scriptura și Tradiția despre suveranitatea divină, pronie, preștiință, atotștiință și voința omenească, nu prin speculații despre voința umană, ci înțelegând, așa cum argumentează și Sf. Ioan Damaschinul, că antropologia pe care o avem noi, ortodocșii, este revelată divin. Antropologia pe care o mărturisim o primim doar prin Sinoadele hristologice, pentru că ele ne arată și definesc ce este firea omenească în Persoana lui Hristos și, astfel, cum este El de aceeași fire cu noi.

Așadar, soluția la dialectica dintre voință liberă și har din calvinism se află în sinergia din hristologia ortodoxă.

– Am înțeles. Da, are sens. Și doar o ultimă întrebare scurtă.

– Sigur.

– Cum pot face o donație pentru tine pe platforma asta?

– Ei bine, pe Twitter nu cred că se poate, dar sunt pe YouTube Live, deci prin Streamlabs.

– Am văzut funcția „Super Follower” pe Twitter.

– Da, nu m-am uitat niciodată serios la asta. Nu prea îmi amintesc despre ea.

– Da, poate merită verificat.

– Da, am să verific.

– Dar intru pe YouTube. Mulțumesc mult pentru timpul din seara asta, Jay.

– Mulțumesc, Andrew. Sper că a fost de ajutor. Repet, Controversele cu Pyrrhus sunt foarte utile pentru asta. Și Sfântul Chiril al Alexandriei și Controversa hristologică, care reaşază problema predestinare-liber arbitru în termenii hristologiei.

Și pentru mine, asta a fost, într-un fel, soluția finală, care chiar mi-a rezolvat neclaritățile. Pentru că înțeleg că mulți au aceleași întrebări și neclarități ca și mine atunci când vin dinspre calvinism –

Continuând puțin ideea celui de dinainte, recunosc că eu am dificultăți să renunț la influența calvinistă asupra suveranității absolute a lui Dumnezeu, așa că aș dori să pun următoarele întrebări, începând cu învierea lui Lazăr. A fost aceasta monergistă sau sinergistă?

– Faptul că învierea trupească e săvârșită prin puterea directă a lui Hristos, ca o minune naturală sau o minune în ordinea firii, nu înseamnă că nu există voință sau energie omenească în procesul convertirii.

– Bine. Acum, în cazul lui Faraon, Dumnezeu i-a împietrit inima, sau Faraon însuși și-a împietrit inima?

– Textul din Exod (Ieșirea) afirmă ambele și de aceea vedem aici iarăși o formă de sinergie.

– Bine.

– Într-o discuție anterioară, criticai teoria haosului din cauza posibilității de flux și a tot ce ține de asta, și că este contradictoriu prin el însuși pentru că dacă totul e în flux, nimic nu are sens.

Așadar, în privința reacțiilor electro- chimice care au loc în creierul nostru și dau naștere gândurilor, cine le controlează? Pot ele să fie pur întâmplătoare?

– Eu nu aș identifica mintea sau sufletul cu creierul. Faptul că există descărcări electrice în creierul nostru nu înseamnă că reducționismul ar fi adevărat.

Pentru că, în argumentul ocazionalist, creierul și cum se unesc acestea…

– Dar eu nu sunt…, noi nu suntem ocazionaliști, deci ce vrei să spui? Ești tu ocazionalist?

– Pentru că m auzit că dacă reacțiile electrochimice din creierul nostru, care dau naștere gândurilor – presupunând că vin din creier – ar fi întâmplătoare, atunci gândurile noastre ar fi de neînțeles. Așadar, acesta este un argument contradictoriu. Este un argument în favoarea ocazionalismului, adică a suveranității absolute a lui Dumnezeu. Altfel, gândurile noastre nu ar putea fi inteligibile.

– Nu înțeleg cum argumentul că… Vrei să spui că gândurile noastre sunt determinate de reacții chimice din creier și că Dumnezeu este cauza directă a acestora? Asta susții? Da, adică…

– Dumnezeu trebuie să fie absolut suveran.

– Folosești expresia „Dumnezeu trebuie să fie absolut suveran”. Nu știu ce înțelegi prin aceste cuvinte, pentru că mi se pare că e doar un cod pentru conceptele tale filozofice despre ce este Dumnezeu și cum a creat El lumea. Hai să reformulăm astfel: Este posibil ca Dumnezeu să fi creat o lume în care există agenți cauzali secundari?

– Bine. Mai există o întrebare care ar răspunde cumva la asta, dacă pot să o pun.

– În regulă.

– Poate voia absolută a lui Dumnezeu să fie zădărnicită? Eu nu cred că Dumnezeu este cauza directă a fiecărui eveniment, deci nu înțeleg voința Sa în același fel ca tine.

– Adică voia lui Dumnezeu poate fi împiedicată, și lucrurile să nu meargă conform planului Său din pricina acestor cauze secundare care nu acționează conform voii lui Dumnezeu?

– Acum doar îți reformulezi poziția. Lasă-mă să o reformulez eu. Întreaga ta argumentație se bazează pe dialectică, așa că hai să reformulăm. Crezi în Sfânta Treime?

– Da.

– Bine. Crezi că teologia trinitară poate exista în afara teologiei trinitare care a rezultat din Sinoadele Ecumenice?

– Nu, presupun că nu.

– Bine. În acest caz, nu poți susține poziția ta, pentru că ea se întemeiază pe un alt tip de teologie trinitară decât cea a Sinoadelor ecumenice. Căci ceea ce descrii tu seamănă cu un determinism platonic. Aceasta nu este învățătura Părinților Capadocieni care au formulat învățătura Bisericii despre Sfânta Treime.

– Dar ce zici de Romani 8:28 din Scriptură?

– Înainte de a merge la Scriptură, vreau să știu de unde îți iei doctrina despre Sfânta Treime? Pentru că de acolo vom lua și învățătura despre persoană, fire, voință și energie. Iar dacă nu ai o doctrină despre persoană, fire, voință și energie, nu poți avea o doctrină despre Sfânta Treime. Deci de unde îți iei doctrina despre Sfânta Treime?

– Din Scriptura revelată de Dumnezeu.

– Bine, dar cine a stabilit Canonul Sfintei Scripturii?

– Dumnezeu prin suveranitatea Sa absolută.

– Nu, nu. Crezi că voia directă a lui Dumnezeu a stabilit Canonul Scripturii? Istoric, cine a stabilit Canonul Scripturii?

– Ei bine, Biserica prin…

– Care Biserică? Care Biserică?

– Ce vrei să spui?

– Ai zis Biserica. Dar care Biserică? Cine? Din cine este compusă acea Biserică despre care vorbești?

– Presupun că Biserica Ortodoxă. Nu știu.

– Un moment. Deci dacă e Biserica Ortodoxă și nu cea Calvinistă, atunci probabil calviniștii nu au dreapta învățătură despre Treime, pentru că noi nu avem aceeași înțelegere a Sfintei Treimii ca și calviniștii. Prin urmare, premisele tale sunt greșite, asta vroiam să spun.

– Dar, dacă argumentele pe care le-am adus duc la o contradicție…. Argumentul este valabil doar prin posibilitatea contradicției. Este imposibil de…

– Da, dar nu funcționează în cadrul viziunii calviniste. Ca și calvinist, nu poți folosi acest argument.

– Nu, nu. Ca cineva care se îndreaptă spre Ortodoxie, dar care are încă dificultăți în a înțelege această problemă…

– Bine, deci întrebarea pe care o pui, așa cum i-am spus lui Andrew, își găsește rezolvarea în doctrina hristologică. Așadar, dacă analizezi doctrina ta despre suveranitatea și voința lui Dumnezeu și vezi cum ea condiționează și distruge Hristologia, aceasta este lentila, fereastra, ușa de ieșire din această dilemă. Pentru că hristologia este imposibilă în viziunea ta despre Dumnezeu.

– Bine. Deci ce este greșit în înțelegerea mea despre Romani 8:28?

– Da, ne repetăm. Am terminat.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!