De ce nu mă îngrijorez pentru Sfârșitul Lumii – p. Moise McPherson

Ascultați un foarte bun și actual cuvânt al părintelui Moise McPherson care ne explică motivele pentru care nu este deloc îngrijorat pentru sfârșitul lumii.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce nu mă îngrijorez pentru Sfârșitul Lumii – p. Moise McPherson

Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică. Revolte izbucnesc în Europa. Economia globală este în colaps. Organizația Mondială a Sănătății avertizează cu privire la o nouă boală mortală. Grupuri fanatice numesc aceasta începutul sfârșitului lumii.

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

Parcă văd acum în comentarii că cineva va spune: „Dar Părinte, trebuie să vezi videoul meu în 16 părți despre inteligența artificială și software-ul de recunoaștere facială din China și ce face Palantir, etc., etc.” Realitatea este aceasta. De la începutul Bisericii primare, oamenii au crezut întotdeauna, într-o anumită măsură, că sunt vremurile de pe urmă. Adică, asta reiese foarte clar din scrieri, chiar din vremea Sfântului Pavel.

Dar chiar și în zilele noastre, acum vreo 50 de ani, cu Părintele Serafim Rose, binecuvântată să-i fie amintirea, oamenii veneau la el și spuneau: „Părinte, suntem în vremurile de pe urmă. Suntem în vremurile de pe urmă. Ce trebuie să facem?” Iar răspunsul Părintelui Serafim a fost foarte elocvent. A spus: „Fie că suntem sau nu, de fapt nu contează. Ce trebuie să facem este să ne concentrăm pe rugăciunea noastră, pe pocăința noastră, pe viața noastră în Hristos și apoi orice se întâmplă, se întâmplă”.

Și realitatea este că, în primul rând, când oamenii încep să se uite la lucrurile vremurilor de pe urmă, tind să devină dezechilibrați emoțional și psihologic. Nu este vorba doar despre pe ce anume se concentrează, ci despre faptul că nu se concentrează pe Hristos. Și se concentrează pe lucruri care aduc multă anxietate și frică. Deci nu au pace, iar pacea este rodul Sfântului Duh, ceea ce înseamnă că atunci când devin prea implicați în aceste lucruri, pierd pacea, pierd trezvia, pierd legătura cu Hristos. Și, pe măsură ce pierd această legătură și această concentrare pe Hristos, nu fac bine psihologic, suferă de fapt de o anumită instabilitate mentală.

Acum, asta nu înseamnă că devin bolnavi mintal propriu-zis, ci mai degrabă că încep să devină înfometați de lucruri care îi fac să se teamă. Și trebuie să consume material care justifică frica, care justifică anxietatea. Și e ca un pușeu de dopamină, dar în direcția opusă. Adică aceea frica și paranoia, acea incertitudine, acea anxietate într-un fel, este foarte reconfortantă, pentru că nu vrei să fii surprins, nu? Așa că, dacă ești mereu în alertă maximă, nu poți fi surprins niciodată. Și deci trebuie să hrănești constant ciclul de veghe permanentă relativ la ce se întâmplă în lume.

Dar asta nu este Evanghelia. De fapt, săptămâna aceasta sărbătorim “Așteptarea Mirelui”, vorbim despre a fi veghetori la venirea lui Hristos, a fi veghetori spre El, a acorda atenție Mirelui, nu a acorda atenție lumii. Lumea este întotdeauna, perpetuu într-o stare de decădere și poate că acum este într-o stare mai gravă decât oricând. Cred că se poate susține acest argument. Poate tehnologia este atât de avansată încât realitățile din Cartea Apocalipsei sunt mai aproape decât oricând. Sigur, dar în fiecare moment al istoriei creștine am fost întotdeauna mai aproape de vremurile de pe urmă. Astfel, ideea de a ne concentra pe toate aceste semne în loc să ne concentrăm pe Hristos reprezintă o folosire greșită și o direcționare greșită a minții noastre. Și aceasta naște această instabilitate mintală.

Al doilea punct, și cred că este extrem de important. Există o poveste în Viețile Sfinților despre un diacon și un preot care se certau, aveau un dezacord în legătură cu ceva. Și autoritățile vin să-l ia pe preot să fie martirizat, pentru că află că este preot, și au de gând să-l ucidă. Ei bine, pe drumul spre mucenicie, diaconul spune: “Părinte, iartă-mă. Să fim în pace. Să nu păstrăm nicio ranchiună unul față de celălalt.” Și se spune că preotul și-a întărit inima împotriva diaconului pe care era supărat. Și se spune că harul, duhul muceniciei l-a părăsit și s-a dus la diacon, iar preotul s-a lepădat de Hristos. Acum, vedem ceva asemănător în viața Sfântului Apostol Petru. Petru a spus: “Voi merge și la închisoare pentru Tine. Voi muri pentru Tine. Nu mă voi dezice de Tine.” Iar Hristos i-a spus: “Fii atent, pentru că vei face asta.”

Acesta este al doilea cel mai important punct. Realitatea este că ispitele vremurilor de pe urmă sunt de așa natură încât, dacă harul Duhului Sfânt nu ne susține, nu vom putea reuși singuri. Ispitele vor fi dincolo de orice ne putem imagina. Și realitatea este că, dacă ne uităm la viața noastră acum și la stresurile care ni se întâmplă, ne pierdem constant pacea. De multe ori nici nu avem harul să ne gestionăm propria viață. În mijlocul ispitelor vieții normale sau al ispitelor suplimentare de la diavol. ajungem să pierdem acea pace și acea legătură cu Dumnezeu tot timpul. Ce ne face să credem că putem intra cumva în cea mai diavolească perioadă din istoria omenirii și că ne vom putea descurca singuri?

Realitatea este că, dacă Dumnezeu nu ne dă harul, noi ne vom lepăda de Hristos. Nu vom avea puterea pentru acele ispite. De aceea, nu vreau niciodată să fiu prezumțios și să cred, ca Petru: “O, știi, dacă toți ceilalți Te vor nega, eu nu mă voi lepăda de Tine.” Am un simț profund al propriei mele slăbiciuni și al susceptibilității mele la ispitele tulburărilor mintale, astfel încât cred 100% că, dacă Dumnezeu nu îmi dă harul, nu pot nici măcar să trec prin viața mea, prin săptămâna asta, sau prin fiecare zi.

Așadar, pe ce trebuie să mă concentrez? Trebuie să mă concentrez pe Hristos. Nu trebuie să am încredere în propria mea putere. Trebuie să încerc să găsesc pace și stabilitate în acest prezent modern și în situația mea actuală. Asta mă duce la al treilea și cel mai important punct: Nimeni nu a devenit creștin ca să devină fricos. De fapt, întreaga idee de a fi creștin este antiteza fricii, care este credința în Dumnezeu. Și astfel, frica de moarte este demolată. Frica de diavol este demolată. Frica de puterea diavolului este demolată. Toate aceste lucruri sunt demolate. Când trăiam în lume, când eram o persoană lumească, eram plin de anxietate și de frică. Și știți, chiar și uneori ca preot, mă simt copleșit de situații. Îmi pierd pacea. Am propriile mele lupte care apar, propriile mele ispite care se întâmplă, propriile mele situații care sunt dificile pentru mine de gestionat.

Și trebuie să mă întorc la Hristos cu și mai mare râvnă, pentru că a fi creștin nu înseamnă să te temi. A fi creștin înseamnă a fi concentrat asupra lui Hristos. A fi creștin înseamnă a avea acel har al Duhului Sfânt și acea pace în înfățișarea și în sufletul tău. Și știi, ca să fiu sincer cu tine, eu nu sunt astfel 100% din timp. Nu sunt. Sunt o ființă umană ca toți ceilalți, cu toate luptele, greutățile și provocările normale care mă asaltează, cu copiii, cu viața, cu dezechilibrele și prea multe ore de muncă și toate aceste diverse lucruri care se se adună laolaltă. Și iată că, trebuie să găsesc pacea în mijlocul furtunii vieții mele. Dacă nu pot găsi pacea acum, dacă situația devine de zece ori mai grea, ghici ce se va întâmpla? Nu voi fi în stare să găsesc pacea atunci.

Deci singurul meu țel și singurul meu punct focal acum este să găsesc și să mențin o măsură de pace. Și asta e normal. Asta e normal. Asta e sănătos. Îmi amintesc o poveste cu cineva care intervieva un călugăr de pe Muntele Athos și l-au întrebat: “Ce faci aici?” Și el a spus: “Ascultă, nu suntem toți ca Sfântul Paisie. Sfântul Paisie avea o credință imensă, o pace nemărginită. El radia Duhul Sfânt. De aceea era sfânt. Noi ceilalți de aici, de pe Muntele Athos, ne luptăm în mănăstiri doar ca să găsim puțină pace și să o păstrăm. Nu suntem stâlpi măreți și titani ai credinței. Nu suntem. Dar ne luptăm.”

Aceasta este înțelegerea: “Cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui.” Deci noi, cei care încercăm doar să răbdăm viața și toate lucrurile care se întâmplă acum, de ce să ne îngrijorăm pentru viitor care nici n-a venit încă și să credem brusc că vom putea face față atunci, când nu putem face față vieții de zi cu zi chiar acum? Și deci, din aceste trei motive, nu mă concentrez pe vremurile de pe urmă. Nici nu mă gândesc la ele. Nu mă îngrijorez pentru ele. Nu pun niciun efort emoțional în ele, pentru că am destule probleme.

După cum a spus Hristos: “Ajunge zilei răutatea ei”. Concentrează-te pe ziua de azi. Nu te îngrijora pentru mâine. Și deci pentru azi, mă concentrez pe azi, să trăiesc în pace și armonie cu ceilalți oameni, să-mi păstrez conștiința curată, să-mi păzesc legătura cu Hristos, să încerc neîncetat să mă întorc și să privesc spre Hristos, să mă încred în Hristos să poarte poverile vieții mele și să-mi pun credința în El. Și când fac asta, abia dacă reușesc o zi pe rând, cu greu. Deci acolo trebuie direcționată energia mea: să-mi port crucea chiar acum, în această viață, în aceste împrejurări. Iar orice se va întâmpla în viitor, fie ca Dumnezeu să ne ajute, să ne mântuiască, să ne dea ajutor și revărsarea Duhului Sfânt pentru a răbda, pentru că fără harul Duhului Sfânt niciunul dintre noi nu va răbda până la sfârșit. Amin.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!