Cuviosul Pahomie cel Mare şi viața de obște – p. Pimen Vlad

În acest material, părintele Pimen ne poartă, din livada chiliei athonite, prin rânduiala așezată de Cuviosul Pahomie cel Mare, prăznuit pe 15 mai. Vom înțelege ce înseamnă gradele monahale, de ce apelativul „părinte” rămâne toată viața, cum se păstrează respectul în mănăstire față de cei mai în vârstă și ce loc are smerenia în viața de obște. Sunt prețioase pildele Sfântului Dionisie Ignat și ale Cuviosului Porfirie, iar firul de aur al întregii rânduieli a Sfântului Pahomie rămâne ascultarea, cea mai mare virtute.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Acasă în livadă, la loc de liniște

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși, în livadă, la loc de liniște. Vedeți că ultima filmare am făcut-o în România. Iar acum, am ajuns de câteva zile acasă, și pentru că e prea minunat aici în livadă, zic: “Hai să fac o filmare aici.” Chiar dacă sunt un pic așa epuizat, am deja vreo patru zile de când am venit din România, dar mă uitam la doi bondari, ce frumos zburau, împreună.

Am, să zicem așa, cu sănătatea, cu cervicalul, că am mai vorbit eu, cât s-o poată rezolva, că încă am dureri la mâna asta, pentru că am aici os pe os, îmi apasă la un nerv aici la cervical, nu mai este gelatina aceea, și se repară greu în timp, cu exerciții. Mi-au făcut vreo trei rânduri de infiltrație aici, cu cristale, cu ce s-o putut. Dar acum, când am venit pe drum încoace, undeva am mai fost opriți un pic, mai nu știu ce, cu mașina, m-a prins un pic curentul. Și toată latura dreaptă, așa, știți cum îs durerile alea de măsea la rădăcină, așa, am eu peste tot pe aici, așa, toată jumătatea de cap. Am un fel de infecție, că am trecut la antibiotice de ieri, că am văzut că e mai… așa. Și zic să încerc o leacă, cât se poate rezolva.

Pregătirile pentru Londra

De ce? Că altfel nu treceam eu la antibiotice, trăgeam mai mult, așa, cu ce puteam. Dar mai am patru zile. De fapt, azi e luni, când fac filmarea, deja joi, vineri, plec la Londra. Sunt așteaptă acolo, de credincioșii de acolo, cum am mai spus, invitat de Arhiepiscopul Atanasie al Londrei, acolo, la câteva evenimente. Trebuie să încerc să fiu funcțional chiar dacă sunt hârbuit. Nu știu, Nădăjduiesc să pot merge cu bine. Bine, filmarea asta o să fie joi, cealaltă, când ar trebui să fiu deja la Londra. Și sper să pot merge așa cum sunt. Nădăjduiesc. Cum e voia Maicii Domnului. Dacă vrea Maica Domnului să merg, o să merg. Dacă nu, nu o să fiu funcționabil, cum se spune. Dar nădăjduiesc.cu antibiotice, fac și exerciții, încerc să stau la căldură, tot ce pot să… Așa, slavă Domnului!

Deci nu-i de plâns asta, că așa, îs obișnuit și cu durerile în timp și cu toate, dar când mă duc acolo pentru 10 zile, oamenii mă așteaptă să vin plin de viață, sănătos, cum se spune, și eu abia mă târăsc. Cum o fi voia Maicii Domnului! Nu știu ce o să vă spun, că acum chiar mă gândeam, zic că… Îl am pe părintele Teologul care tot mă bate la cap: “Auzi, dar nu pleci? Faci o filmare? Să am ce pune și așa”, și apoi cumva zic: “Bine, mă duc și îi fac o filmare, că mă durea și capul, zic, dar încerc în livadă că e un loc mai la dos să-i soare, și așa soarele chiar pe latura asta îmi bate aici, așa zic, poate mai face bine un pic.”

Încrederea în voia Maicii Domnului, atât de prezentă în viața de obște așa cum a fost ea așezată de Cuviosul Pahomie cel Mare, este o pavăză în orice plecare la drum; o privire luminoasă asupra acestei încredințări găsiți în materialul nostru Voia lui Dumnezeu.

Despre comentariile unora care nu se pricep

Da, oare ce să vă spun eu acum? A, am mai văzut unii că tot își dau cu părere, așa. Că nu prea mă uit eu pe la comentarii, dar câteodată, așa, sau mai trimite altcineva: “Părinte, uite ce mai zic unii alții.” Unii cu părerea așa despre viața asta călugărească, dar îți dai seama că cei care își dau cu părerea sunt cei care nu au călcat niciodată într-o mănăstire. Sau nu știu ce se întâmplă cu viața asta, dar… na… Fiecare, știți cum e pe internet, i se pare că e și el acolo tare și așa, că… dacă poate în viața de zi cu zi, cine știe? Dumnezeu știe pe fiecare. Poate și el acolo să se exprime liber.

Cei care vor să înțeleagă viața de obște dinăuntru, înainte de a se grăbi cu păreri, vor găsi un sprijin în Ținerea de minte a răului și o privire enciclopedică despre temelia duhovnicească pe care a clădit-o Cuviosul Pahomie cel Mare pe pagina Smerenia de pe OrthodoxWiki.

Gradele monahale în viața de obște

Am văzut de multe ori, erau unii, spuneau: “Ce tot îi spuneți părintele ăsta? E călugăr, nu-i părinte. Nu-i mai spuneți părinte.” Se vede că nu știu nimic. Hai să vă explic o dată cum e situația asta din viața călugărească. Vii în mănăstire la început, da? După ce ai fost primit în mănăstire ca începător, dacă te-a chemat Ioan din lume, imediat se spune fratele Ioan. Toți părinții, toți frații care sunt, spune fratele Ioan. “Frate Ioan, du-te, fă asta!” Chiar starețul spune: “Frate Ioane, fă asta!” Deci deja ai denumirea de frate. Chiar de ești civil, ești primit în mănăstire ca frate. Stai o perioadă. Cum e la noi în țară îți dă un halat sau ceva, sau te îmbracă după vreun an de zile, tot cu haine lungi, dar tot frate ești, fratele Ioan, da?

Poți să stai un an, doi, trei, poate și zece ca frate, cât socoate starețul, după care te călugărește, primești călugăria și devii monah, călugăr sau monah. Dacă înainte te chema fratele Ioan și te-a călugărit și ți-au pus numele Iacov, toți te cheamă fratele Iacov. Eu eram fratele Petru în lume la început și mi-au spus numele Pimen, părintele Pimen. Deci, când te-o călugărit, toată lumea te cheamă așa cum am spus, părintele Iacov, de la cel mai mic până la cel mai mare, toți: ”părintele cutare”, ăsta e un apelativ general pentru toți călugării, ”părintele”. Da, tu ești călugăr, ești monah, dar exprimarea ca apelativ este ”părinte”, părinte duhovnicesc, asta e exprimarea în mănăstire. După aceea, dacă în cler îți dă treapta asta de diacon, tot părinte ești numit, dar în termenii ăștia, cum ești aici monah, acolo ești numit ierodiacon, adică diacon sfințit sau slujitor sfințit.

O privire complementară asupra alegerii monahale ca expresie a vieții de obște găsiți în materialul Monahismul sau căsătoria, iar pentru cei care vor să cunoască locul unde se trăiește astăzi rânduiala dată Sfântului Pahomie cel Mare, o sursă bună este Sfântul Munte Athos.

Părinte rămâi toată viața indiferent de funcția pe care o ocupi în timp

După diacon urmează preot, ieromonah. Ați înțeles? Deci, monah, ierodiacon, ieromonah. Deci vedeți, monah și ieromonah? Ce înseamnă? Monah sfințit, adică i s-o dat preoția, dar în exprimare rămâne tot ”părintele Iacov”. Chiar de e diacon, chiar de e preot, e ”părintele Iacov”. Ați înțeles? Asta e exprimarea generală. După aceea poate ajungi stareț în mănăstire. Ești preot, ai ajuns și stareț, cum se dau titlurile alea, protosinghel, arhimandrit, dar ești tot ”părintele stareț”. Ați înțeles? ”Părinte” se folosește la toți. După aceea poate ajungi episcop. Da, e termenul acela, ”preasfințitul”, dar rămâne tot ”părintele episcop”, ”părintele mitropolit”, ”părintele patriarh”. Deci, asta nu se pierde, e o denumire pe care o au toți, pentru că toți ierarhii până și patriarhul, sunt călugări și își păstrează aceeași denumire.

Când e oficial, da, spui ”preasfințitul”, ”preafericitul”, dar așa în termenii ăștia familiari, este ”părinte episcop”, ”părinte patriarh”, așa cum am spus. Deci cuvântul ”părinte” din momentul în care ai fost călugărit îl ai toată viața indiferent prin ce funcție treci. Sper că am lămurit lucrul ăsta și pentru cei care își dau cu părerea, dar nu cunosc. Nu o spun ca mustrare, dar e bine să cercetăm înainte de a ne da cu părerea. Că dacă nu ești medic și poate nu ai călcat viața ta în spital, normal că nu poți să-ți dai cu părerea cum să faci o operație, nu? Trebuie un specialist care să se priceapă la acest domeniu. La fel e în orice lucru, dragilor. În toate așa, există o rânduială. La fel și în mănăstiri la noi există o rânduială, un respect unul față de altul.

Pentru cine vrea să adâncească rolul părintelui duhovnicesc, o ramură esențială a vieții de obște care urcă până la patriarh, vă invit la materialul nostru Cum să ne căutăm un duhovnic.

Respectul este întotdeauna în mănăstire pentru cei mai în vârstă chiar dacă sunt simpli călugări

Celui care-i mai vechi în mănăstire, ceilalți îi dau respectul și întâietatea pentru că s-o nevoit mai mulți ani în mănăstire, are o vechime. Și mai este alt lucru, dragilor, este respectul față de părinte. Aici în Athos, și noi când vin părinți mai bătrâni, că mai vin de la Sfântul Pavel în mănăstirea noastră, noi le sărutăm mâna chiar dacă-s doar călugări, nu preoți pentru că e respectul față de părintele mai în vârstă. Deci întotdeauna în mănăstire există acest respect, îi săruți mâna și la călugăr nu numai la preot, pentru că e respectul față de cel mai în vârstă decât tine. Chiar am auzit recent pe cineva care povestea când a fost la părintele Dionisie de la Colciu, care e Sfântul Dionisie de la Colciu, Părintele Dionisie Ignat.

Despre felul în care ascultarea își hrănește rădăcina dintr-un respect curat în viața de obște, găsiți o pildă caldă în Ascultarea și ocara al maicii Monica și o mărturie cutremurătoare în Sf. Efrem Katunakiotul.

Smerenia Sfântului Dionisie Ignat și a Cuviosului Porfirie Kapsocalivitul

Un ghid vechi, domnul Cosma de la Timișoara, pe care îl știu de 25 de ani, o fost ghid adevărat cum se spune, care făcea o parte din Athos cu pelerinii pe jos. Mergea și cu mașina, dar făcea cel puțin 25 de kilometri pe jos ca să simtă Athosul, cu opriri la locurile sfinte, citea Paraclisul Maicii Domnului, pe toate le făcea așa. Și spunea: ”M-am dus odată cu un grup la părintele Dionisie, care deja orbise, era orb și zice: când am luat binecuvântare, ne-o sărutam mâna la toți”. Ați auzit? Părintele Dionisie, care era și preot, era în vârstă cu viață sfântă, lor, mirenilor, le-o sărutam mâna la toți! Și le-o spus și pe nume fără să-i întrebe cum îi cheamă! Ați înțeles? Deci, un om smerit nu cercetează: ”Ăsta e preot, o să-i sărut mâna, asta nu e preot, nu îi sărut mâna”, nu!

Dacă are evlavie se duce cu respect și îi sărută mâna și pentru smerenia lui îl umple Dumnezeu de har. Că de asta se spune că Dumnezeu celor smeriți le dă har, iar celor mândri le stă împotrivă. De asta nu trebuie să judecăm, să nu ne credem grozavi indiferent cine suntem, unde suntem, ce am făcut în viața asta, orice ranguri am avea pe umeri sau pe cap, să ne vedem de ale noastre în smerenie și Dumnezeu are grijă de toate. Să nu încercăm să ne urcăm deasupra celorlalți, să nu ne socotim mai grozavi că nu suntem nimic! Dacă ni se ia Harul lui Dumnezeu, suntem praf și pulbere.

Spunea Cuviosul Porfirie Kapsocalivitul: ”Mă, vedeți drogații ăștia în Omonia?”, că acolo e o zonă unde-s mulți de-ăștia, zice: ”Dacă mi s-ar lua Harul lui Dumnezeu, cred că pe aici mă găsiți și pe mine, că fără Harul lui Dumnezeu nu sunt în stare să fac un pas!”. Da, dragilor, pentru că Dumnezeu e dragoste, e bunătate, e smerenie! De asta și noi între noi, în comunicarea cu ceilalți, în comuniunea asta, să avem smerenie, să avem bunătate, îngăduință, dragoste și atunci Dumnezeu ne ia în brațele Lui.

Smerenia care înmoaie inima în viața de obște este înfățișată minunat în materialul Smerenia: accesul și puterea, iar pentru o pildă vie despre felul în care a trăit Cuviosul Porfirie, urmaș duhovnicesc al rânduielii pornite de Cuviosul Pahomie cel Mare, vă invit la Ne vorbește părintele Pimen Vlad despre Sfântul Porfirie.

Cuviosul Pahomie cel Mare

Și uite, dacă tot vorbesc acum, pe 15 mai, este Cuviosul Pahomie cel Mare, care-i numit ”Întemeietorul Vieții de Obște”. Și el o trăit chiar pe timpul împăratului Constantin cel Mare și-o fost și el la oaste, la războaie… Dacă nu mă înșel a văzut și el crucea de stele pe cer când i s-a arătat ”întru acest semn vei birui” la Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Și mai mult decât atât, având contact și cu mulți creștini, Sfântul Pahomie s-a botezat pentru că nu era botezat, o renunțat la toată viața asta, la cinstea asta ostășească și s-o retras în pustie la un bătrân, cuviosul Palamon, parcă așa îl chema și s-o nevoit acolo mult timp.

Îngerul Domnului și rânduiala vieții de obște dată Sfântului Pahomie

Și după aceea i s-o arătat un înger al Domnului și i-o spus cum să pună rânduială vieții de obște și cum trebuie să arate un călugăr și i-o arătat toate hainele călugărești, cum să întemeieze viața de obște și i-o dat o rânduială în toate. De asta Sfântul Pahomie îi numit ”Întemeietorul vieții de obște”. O întemeiat o mănăstire mare cu viață de obște și după ce s-au adunat mulți călugări o întemeiat-o și pe a doua, și pe a treia, și așa mai departe până a adunat se zice, în jur de șapte mii de călugări. Ați înțeles, dragilor? Șapte mii de călugări! Și o dus o viață sfântă, făcea minuni din timpul vieții, dar n-o ajuns la bătrâneți adânci. Așa i-a îngăduit Dumnezeu, pentru că a ajunsese la măsura care trebuia, l-o luat Dumnezeu la 55 de ani, exact cât am eu acum.

Ascultarea privită drept temelie a vieții de obște, așa cum a fost ea așezată de Cuviosul Pahomie cel Mare, găsește o privire de ansamblu în articolul din Ziarul Lumina despre chintesența vieții călugărești, iar despre tradiția monastică isihastă care a hrănit această rânduială găsiți o sinteză în Isihasmul, tradiția monastică.

El e întemeietorul vieții de obște, care mai târziu s-a introdus în toate mănăstirile

O dat o boală în el și gata au fost. Chiar dacă el îi vindeca pe alții, atunci i-o venit timpul și o plecat. Vedem sfinți mari, dar la majoritate așa le-o îngăduit Dumnezeu, să plece printr-o boală, printr-o suferință, ca să-i curețe de orice ar mai fi avut ei rămas în viața lor, poate anumite greșeli, anumite gânduri, poate chiar de mândrie sau ceva, ca să curețe totul. Vedeți cum Dumnezeu are grijă ca să plecăm de aici pregătiți? Cuviosul Pahomie cel Mare, de asta și-o și luat numele ăsta. Dacă Sfântul Antonie e numit întemeietorul pustnicilor am putea spune, al vieții pustnicești, Sfântul Pahomie e întemeietorul vieții de obște, care mai târziu, ușor ușor s-o introdus în toate mănăstirile pentru că au fost multe descoperiri, unele și ale Maicii Domnului, prin care s-o arătat că e bineplăcută viața de obște.

Spunea chiar Sfântul Pahomie: ”Dacă ești singur în pustie și ai o cădere, n-ai om alături să-ți ajute să te ridici, să te tragă de mânecă, «vezi că nu ești bine!». Dar în viața de obște sunt și ceilalți și dacă ceva nu merge bine, ceilalți zic: «Vezi, frate, că nu-i bine! Hai să vedem ce facem!». Ai starețul, îi ai ceilalți roată, care ușor ușor, te ajută să te ridici”. De asta se spune că cea mai ușoară cale de mântuire în mănăstire este prin viața de obște, când te supui cu totul celui mai mare și faci ascultare. În felul ăsta nu mai răspunzi pentru ale tale, răspunde starețul tău pentru că tu faci ascultare de el. Și el răspunde mai departe în fața lui Dumnezeu pentru tine.

Athosul a rămas până astăzi locul unde viața de obște dăruită Sfântului Pahomie cel Mare se trăiește organic; pentru cei care vor să cunoască adevărul despre Sfântul Munte, vă invit la Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte.

Ascultarea în mănăstire e cea mai mare virtute

De asta Sfinții Părinți au spus că ascultarea în mănăstire e cea mai mare virtute. Asta pentru că îți ia toată greutatea din spate, o pune în spatele starețului și tu te simți liber. Pe tine dacă te-a pus: ”Fă asta la bucătărie!”, faci la bucătărie, te-o pus la trapeză, faci la trapeză, te-o pus la grădină, faci la grădină, dar este un lucru acolo, dacă faci cu drag și cu rugăciune. Dacă te-a pus la bucătărie și cârtești: ”Da, tocmai pe mine s-o gândit să mă pună și uite pe celălalt unde l-o pus!”, ai pierdut toată plata, s-o dus liniștea sufletească, ai uscăciune la rugăciune, vezi deodată că te întrebi: ”Ce caut eu aici?”. Dumnezeu nu iubește cârteala, nemulțumirea. De asta se spune că omul care-i mulțumit cu ce are, acela-i fericit tot timpul, pentru că el e mulțumit tot timpul și asta ni se potrivește la toți și în mănăstire și în lume.

Să nu căutăm permanent altceva, să ne bucurăm de ziua de azi, să o trăim frumos, să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-o dat-o, că ne-a mai trezit și azi, că ne putem deplasa, că mai putem face un bine, mai putem zâmbi, mai putem face o rugăciune, că suntem funcționali și încă ne putem bucura de tot ce e în jurul nostru, că mulți nu se mai trezesc. Și atunci de ce să cârtim, de ce să fim nemulțumiți? Slavă Ție, Doamne, pentru toate! Așa să zicem în fiecare dimineață când ne trezim și la fel să facem seara înainte să punem capul pe pernă: Slavă Ție, Doamne! Mulțumesc, Doamne, că uite, am ajuns iar în pătuțul meu!

Despre felul în care ascultarea devine putere lăuntrică în viața de obște, vă recomand cu căldură Puterea ascultării, Cuviosul Efrem din Arizona, iar pentru rădăcina ei ontologică așa cum o regăsim în rânduiala Cuviosului Pahomie, vă invit la Ascultarea, modul de existență a ființelor.

Să o avem pe Maica Domnului mijlocitoare în toate.

Da, dragilor, totul depinde de noi! Dumnezeu ne-o dă libertatea, stă cu brațele deschise spre noi, dar de noi depinde dacă ne ducem spre El, ne aruncăm în brațele Lui sau suntem la distanță și suntem cârtitori și ne plângem că nu suntem iubiți. Ați înțeles, dragilor? Și după cum vă spun întotdeauna despre Maica Domnului, e Maica noastră a tuturor, nădejdea mântuirii noastre. Cât poate Ea cu mijlocirile Ei nici nu ne dăm seama cât de mult ne ajută, cât are Ea grijă de noi. De asta mereu am spus: să vă rugați la Ea, să o iubiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră, să-I cereți ajutorul tot timpul și să o puneți mijlocitoare pentru voi la Dumnezeu, că poate mult. Ea nu se odihnește niciodată, întotdeauna e atentă să ne ajute. Da, dragilor?

Vedem că avem atâția sfinți minunați! Uitați, Sfântul Ioan Teologul pe 8 mai, care va fi trecut când apare filmarea. Așa cum am spus, sfânt mare, sfânt mare care o fost cum se spune, ucenicul iubit, ucenicul dragostei, căruia atunci când era pe cruce, Însuși Mântuitorul i-o spus: ”Femeie, iată fiul tău, fiule, iată Mama ta!”, deci i-o încredințat-o pe Maica Domnului Sfântului Ioan Evanghelistul și pe Sfântul Ioan ca fiu Maicii Domnului. Și zice că de atunci Sfântul Ioan o luat-O la casa lui și o avut grijă de Ea. Da, dragilor? Închei aici!

Slavă Domnului, zic și eu și mulțumesc Maica Domnului că am putut să vă spun câteva lucruri așa hârbuit cum sunt, slavă Domnului! Și sper să ajung la Londra, că știu că mă așteaptă atâția oameni cu dragoste. Eu, omenește o să fac tot ce pot să ajung. Dacă vrea Maica Domnului, o să ajung, o să fiu și funcțional așa în limita a cât se poate. Chiar de nu o să fiu eu prea mult, știu că mulți oameni mă așteaptă să le semnez cărți, dar pe mine mă doare mâna, am amorțeli în ea, abia o ridic. Când fac de două, trei ori cruce, deja mă doare, abia o ridic. Dar slavă Domnului, e bine așa! Ce va rândui Maica Domnului, aceea să fie! Da, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți sfinții, amin!

Mijlocirea Maicii Domnului este o pavăză în viața de obște ca și în lume, iar pentru a o cunoaște mai bine vă recomand Maica Domnului, minuni și povestiri, iar pentru o privire patristică asupra Sfântului Ioan Teologul, ucenicul căruia i-a fost încredințată Maica Domnului, vedeți articolul Apostolul Ioan.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!