De ce matematica Îl indică pe Dumnezeu – Prof. John Lennox

Urmăriți un foarte bun interviu cu celebrul profesor de la Oxford, John Lennox în care acesta explică cum doar Dumnezeu este motivul pentru care matematica funcționează, la fel ca și restul științelor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce matematica Îl indică pe Dumnezeu – Prof. John Lennox

– Am fost fascinat de matematică încă de la o vârstă foarte fragedă.

– Ați crescut în Irlanda?

– Am crescut în Irlanda de Nord, da, alături de niște părinți care m-au educat să pun întrebări, pentru că mi-au dat spațiu să gândesc. Erau creștini, dar aveau destulă înțelepciune și mă iubeau îndeajuns ca să mă lase să gândesc și să explorez. De fapt, m-au încurajat să studiez și alte concepții despre lume, ceea ce a fost cu adevărat remarcabil. Tatăl meu mi-a dat, când aveam 13 ani, un exemplar din Manifestul Comunist, iar eu l-am întrebat: Ce-i asta? Să-l citesc? Tu l-ai citit, tată? Nu, mi-a răspuns el, dar tu ar trebui să-l citești, pentru că trebuie să știi ce gândesc și alții. Și asta m-a pus pe un drum lung, de o viață, în care am încercat să fiu ca Socrate. De fapt, fac asta și acum, dar în cadrul Școlii de Afaceri de la Oxford. Joc rolul lui Socrate. Mă folosesc de Platon ca să-i întreb pe oamenii de afaceri despre marile probleme ale vieții.

– Dar întrebarea ta despre contrastul dintre, aș spune, știință și Dumnezeu, nu dintre știință și credință, pentru că și știința implică credință. Știu că atunci când m-ai prezentat, ai folosit cuvântul credință în sensul de religie și de credință în Dumnezeu. Consider că acest lucru este oarecum primejdios, pentru că le dă oamenilor impresia că aici este știința, acolo este credința, iar cele două nu se întâlnesc. Ei bine, în limba engleză, cuvântul faith are cel puțin două înțelesuri. Unul este cel religios: credința creștină, musulmană, iudaică, și altele. Dar mai are și un înțeles firesc: încredere, convingere și altele asemenea. Și voi spune, dacă voi avea prilejul și îmi voi aminti, la bătrânețea mea, să o spun, că știința are credința în centrul ei. Așadar, nu este știință aici, și credință dincolo. Și voi vorbi nu despre credință în sens religios, ci despre credință ca încredere în Dumnezeu și în știință.

– Acum, de ce este important pentru mine acest lucru, sunt mai multe motive, dar primul este pentru că eram curios. Aveam un fond creștin, dar voiam să descopăr unde se potrivește matematica mea în cadrul științei, și apoi unde se potrivește știința mea în cadrul tabloului de ansamblu.

– Haideți să ne oprim aici o clipă. Aceasta este o afirmație remarcabilă. Majoritatea oamenilor nu sunt deloc fascinați de matematică. Li se pare dificilă. Așadar, ideea că erați fascinat de matematică și voiați să o urmați este deja ceva, dar ce anume v-a făcut să doriți să combinați matematica cu știința. Pentru că majoritatea matematicienilor nu pășesc pur și simplu în lumea științei. Dumneavoastră ați pășit cu totul în acea lume și nu ați lăsat matematica în urmă. Dar ce anume v-a împins să fiți curios față de știință, pornind de la condiția de matematician?

– Ei bine, cred că aici este implicat creștinismul într-un mod foarte profund, pentru că eu nu studiasem matematica de mult timp. Vorbesc acum despre perioada în care eram adolescent, cu mult înainte de a ajunge la Cambridge. Eram adolescent și, citind, am descoperit afirmații precum cele ale lui Kepler, că Dumnezeu ne-a descoperit tainele universului prin limbajul matematicii. Am înțeles asta destul de devreme, citindu-l pe C.S. Lewis. Deși acesta era un geniu literar, el înțelegea, spre deosebire de unii oameni de știință, marile probleme care se puneau. El a făcut o afirmație într-una din cărțile sale care m-a marcat profund și pe care am utilizat-o toată viața și o voi folosi și acum.

– Acesta a mers spre originile științei moderne, care a apărut în sec. XVI-XVII, prin oameni ca Galilei, Kepler și Newton. Să ne oprim la aceștia trei. Și el a subliniat un fapt observat de mulți, și despre care s-au scris cărți, că toți erau credincioși în Dumnezeu. Și se pune întrebarea: există o legătură între credința în Dumnezeu și practicarea științei? Răspunsul, pe care și astăzi îl dau cei mai mulți, cu anumite nuanțe, este că există o legătură foarte profundă. Lewis a formulat-o, ca de obicei, cu mare claritate: De ce aceștia au ajuns oameni de știință? Pentru că se așteptau să existe legi în natură. Și se așteptau să existe legi în natură pentru că ei credeau într-un Dătător al legii.

– Când am descoperit acest lucru, mi-am zis: Ce lucru minunat! Asta îmi arată că în credința lor în Dumnezeu nu au găsit deloc o piedică în calea științei, ci tocmai credința în Dumnezeu le-a impulsionat cercetarea. Ea a fost motorul care a pus-o în mișcare. De aceea mi se pare ironică întrebarea pe care o puneți, care atinge chiar esența culturii noastre occidentale de astăzi, e ironic că oamenii spun astăzi că știința și Dumnezeu sunt incompatibile, deși tocmai cei care au pus bazele științei, adevăratele genii ai științei, au crezut cu toții în Dumnezeu și nu au găsit nicio contradicție. Am învățat acest lucru încă de tânăr. Și ceea ce contează, în cele din urmă, este faptul atât de grăitor că matematica funcționează.

– Ideea că matematica are sens și că lumea științei este legată de ecuații matematice este ceva la care cei mai mulți dintre oameni nu se gândesc. Chiar și atunci când citesc într-un articol că un matematician, sau un om de știință, se minunează de faptul că legile firii pot fi înțelese și descrise prin matematică, acest lucru pare uimitor. Dar pentru oamenii obișnuiți, este aproape de neînțeles de ce acest lucru este atât de surprinzător. Cu alte cuvinte, poate asociem matematica și știința într-un mod în care credem că, bineînțeles, așa trebuie să fie.

– Așa este. Așa este. Dar a fost nevoie de o minte cu adevărat mare ca să vadă cât de uimitor este. Einstein, Albert Einstein, spunea că singurul lucru de neînțeles despre univers este faptul că acesta poate fi înțeles. El a fost destul de inteligent ca să vadă că există o problemă. Eugene Wigner, care, împreună cu Einstein, a primit Premiul Nobel pentru Fizică, a scris în 1961 o lucrare foarte îndrăgită de matematicieni pe care a numit-o Eficacitatea nejustificată a matematicii.

– Eficacitatea nejustificată?

– Da. Și asta e foarte interesant. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne așteptăm ca matematica să funcționeze. Iar Richard Feynman, marele fizician american laureat al Premiului Nobel, spunea același lucru. Este pur și simplu uimitor că funcționează cu adevărat. Iată, cineva – ca matematician – care se gândește în mintea sa la univers și ajunge la niște ecuații care descriu ceea ce este acolo. Cum se poate ca asta să funcționeze într-un mod care ne dă putere asupra acestor lucruri? Legea gravitației a lui Newton și legile mișcării, chiar și fără corecțiile lui Einstein, ne pot ajuta să trimitem un om pe Lună. Cum funcționează, de fapt, asta? Ceea ce m-a interesat pe mine – și asta a fost ceva mai târziu, la universitate – am citit lucrarea lui Wigner. Am citit-o de mai multe ori.

– Așadar, Wigner a scris lucrarea abia în 61, ați spus?

– Da. Eficacitatea nejustificată. Și m-am întrebat: Ce vrea să spună prin nejustificată? Ce viziune asupra lumii stă în spatele acestui verdict? Și asta mi-a deschis o lume întreagă care nu părea să aibă o însemnătate până în ultimii zece ani, când am văzut cât de puternică este. Pentru că unul dintre lucrurile pe care le spun acum oamenilor este că principalul motiv pentru care nu sunt ateu ca om de știință nu este faptul că sunt creștin, ci pentru că pot face știință. Singurul lucru care face rațională eficacitatea matematicii este credința mea în Dumnezeu.

– Asta e o afirmație foarte îndrăzneață.

– Foarte îndrăzneață.

– Aproape nimeni, niciodată, nu aude o asemenea afirmație, nici măcar din partea celor care vorbesc pe această temă despre care vorbim. Spuneți nu doar că știința și Dumnezeu sunt compatibile, ci că, într-un fel, asta e greșit. Ele nu sunt doar compatibile. Știința te conduce să crezi în Dumnezeu.

– Așa este. Lăsați-mă să fiu și mai direct. Văd că sunteți un om destul de direct și îmi place asta. Vedeți, aș formula lucrurile astfel. Simt, gândesc și cred, că există dovezi pentru faptul că credința în Dumnezeu și știința conlucrează foarte bine împreună, așa cum conlucrau și în mințile lui Galilei, Kepler și Newton. Ceea ce nu conlucrează împreună este știința și ateismul. Cred că ateismul subminează știința pentru un motiv legat de eficacitatea matematicii.

– Așadar, ar trebui să-i provocăm pe atei mult mai mult decât ne provoacă ei pe noi, cei credincioși.

– Așa este. Pot să dezvolt puțin ideea, dacă doriți, pentru că este un argument important. Vedeți, ca oameni de știință, ca matematicieni, avem această încredere în rațiunea umană. Ne bazăm pe rațiunea noastră umană ca să ajungem la concluziile noastre. În anii 1940, C.S. Lewis scria despre aceasta și cred că oamenii nu au înțeles cu adevărat ce spunea el. Ceea ce spunea el este că orice teorie a minții care subminează validitatea rațiunii umane nu poate fi adevărată, pentru că ajungi la acea teorie prin raționament.

– Bine. Din nou, asta e o altă idee complicată. Vreau să facem o pauză.

– Da, e frumoasă.

– Asta este o idee foarte importantă. Una foarte mare. Lewis a formulat-o într-un anume fel, la un moment dat, nu-mi amintesc citatul exact, dar spunea că, dacă universul n-ar avea sens, sau dacă universul ar fi absurd, dacă universul n-ar avea sens, n-am fi descoperit niciodată lucrul acesta. N-am fi niciodată capabili să descoperim asta.

– Asta face parte din idee. Asta coboară până la rădăcina ei. Iar motivul pentru asta, iar el a spus-o minunat, dar ideea nu se afla în centrul marii dezbateri, cel puțin nu în măsura în care se află astăzi, motivul este că, în ultimii 4-5 ani, un ateu foarte proeminent a început să folosească argumentele lui Lewis. Și asta a schimbat complet echilibrul.

– Și cine este acela?

– Thomas Nagel.

– În New York City?

– În New York City. Așa este. Dar, dacă doriți, voi reveni puțin ca să putem desluși ideea și să capete un anumit sens. Lewis sugerează că, dacă subminezi validitatea rațiunii, teoria ta e greșită. Eu sugerez acum că tocmai de aceea Wigner a spus că matematica este nepermis de eficientă: pentru că viziunea sa ateistă asupra lumii dusă până la concluzia ei logică, distruge de fapt gândirea rațională.

– Da.

– Acum, permiteți-mi să pun asta sub forma unei discuții pe care o am adesea. Îi tachinez pe oameni, pe colegii mei. Le place să fie tachinați. Și le spun: Spuneți-mi, de ce aveți nevoie pentru a face știință? Bineînțeles că, dacă sunt din științele fizice, încep să-mi vorbească despre un echipament foarte scump, de un miliard de dolari. Le spun: Nu, nu, nu, nu la asta mă refer. Atunci ei spun că sunt pe punctul de a spune minte, dar își amintesc că nu mai este corect politic să spui minte.

– N-aveam idee că lucrurile au ajuns atât de departe încât nu mai este corect politic să spui cuvântul minte.

– Oh, da, trebuie să spui creier. Mintea este creierul, pentru că totul este fizic, vedeți. Totul poate fi redus la fizic.

– Voiam să spun: să ne asigurăm că ideea aceasta este clară pentru oameni.

– Da.

– Pentru că este o idee grozavă. Ideea că mintea nu este același lucru cu creierul, ideea că dacă am fi doar niște roboți umanoizi, după cum a spus cineva în mod dezgustător…

– Da, o mână de carne care calculează.

– Carne care calculează… Dacă ar fi așa, atunci, în esență, orice lucru asemănător unui computer ar trebui să dezvolte conștiință. Dar nimic din ceea ce cunoaștem, în afară de om, nu are conștiință. Așadar, mintea este ceva distinct de creierul nostru material, însă s-a ajuns la punctul în care, – și vreau doar să subliniez aceasta –, în lumea științifică de la Oxford, oamenii de acolo se tem să folosească cuvântul minte, deoarece acesta sugerează că există ceva dincolo de creierul fizic și material.

– Da, așa este, dar nu este valabil pentru toți. Dacă ne îndepărtăm de acest subiect, și îl punem într-un cadru mai larg, cu care ne confruntăm azi, este rezultatul logic al unei viziuni materialiste. Să ne întoarcem la Socrate și Platon, căci asta va lămuri lucrurile. În vremea lor, în jurul anului 300 î.Hr., grecii erau împărțiți în privința marii întrebări: care este natura realității ultime? Socrate, Platon și Aristotel credeau în existența zeilor. Ei credeau că există ceva mai mult decât universul fizic.

– Însă Democrit și Leucip, care erau genii pentru că ei au dezvoltat teoria atomică, iar aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri făcute vreodată. Richard Feynman a făcut o afirmație foarte interesantă. A spus că, dacă toată știința s-ar pierde, dar am putea păstra un singur rezultat pe care să-l transmitem generației următoare, acesta ar trebui să fie teoria atomică care afirmă că totul este alcătuit din atomi. Cuvântul atomos înseamnă indivizibil. Știm astăzi că atomii pot fi divizați, dar ideea de bază rămâne: există o substanță un lucru foarte mic, și totul, absolut totul, este făcut din acea substanță.

– Dar trebuie să spun, oricât de mândru aș fi că sunt grec, ideea că cineva în Grecia secolului al IV-lea, Democrit, a ajuns la acest concept, cum anume…, fără să intrăm prea mult în amănunte, dar cum au putut ei în aceea vreme să ajungă la o asemenea idee?

– Au aplicat un raționament genial. Au luat o bucată de lemn și au tăiat-o din ce în ce mai mică, și tot mai mică, și au socotit că trebuie să existe un punct în care acest proces se oprește la ceva ce nu mai poate fi tăiat. Iar aceasta este substanța fundamentală a realității. Iar apoi au făcut saltul de a considera că în asta constă întreaga realitate.

– Această viziune s-a propagat de-a lungul veacurilor și a ajuns la Oxford. De fapt, este filosofia dominantă în mediul academic occidental. O numim materialism. Există și o altă variantă, pe care o numim naturalism. Ambele sunt ateiste, ambele neagă orice realitate dincolo de materie, însă unii acordă o oarecare pondere existenței minții ca ceva independent de materie. Dacă ești materialist, atunci vei spune că, în cele din urmă, mintea se reduce la creier și atât, iar creierul se reduce la fizică și chimie, și că noi nu suntem decât fizică și chimie.

– Revenind la mica mea istorioară, să presupunem pentru o clipă că acest lucru este adevărat. Îi întreb pe prietenii mei: Spune-mi cu ce faci știință? Cu creierul meu. Spune-mi despre creierul tău. Mă distrez foarte mult cu asta. Spune-mi despre creierul tău. Ce este creierul? Dă-mi o definiție scurtă. Ei bine, pe scurt, creierul este produsul final al unui proces lipsit de minte și fără nicio îndrumare.

– Apoi îi privesc, zâmbesc, și zic: Și ai încredere în el? Ai încredere în el? Acum, spune-mi cinstit – și îi las să reflecteze asupra acestui lucru – dacă ai știi că computerul pe care îl folosești în laborator, sau oricare dintre instrumente, ar fi produsul final al unui proces lipsit de minte și fără nicio îndrumare din afară, ai avea încredere în el? Nu am primit niciodată răspunsul da la această întrebare.

– Nu.

– Și totuși. Iată, aici este o problemă. Nu vedeți că folosiți ceva ce teoriile voastre, adică filosofia voastră, viziunea voastră, cu privire la realitatea ultimă a acestei lumi, distruge tocmai lucrul în care doriți să aveți încredere? Consider că asta e o contradicție totală. Din punctul meu de vedere, atomii nu reprezintă realitatea ultimă. Realitatea ultimă a acestei lumi este Dumnezeu, care este Minte. Ați înțeles totul exact invers. Lucrul fundamental al universului nu este materia, sau energia, ci duhul. Dumnezeu este Duh. El nu este material. Și de aceea cred că matematica este cu adevărat eficientă, deoarece matematica, fiind un produs al minții omenești, este o reflectare a lui Dumnezeu după al Cărui chip am fost creați. Și tocmai de aceea știința a cunoscut un avânt rapid în secolul al XVI-lea, pentru că aceasta era credința lui Newton și a celor asemenea lui.

– Dacă socotiți că aceste conversații vă sunt de folos, ne-ați putea face un favor să dați like acestui clip și să vă abonați la acest canal? Făcând acest lucru, ne ajutați să oferim aceste conversații către un public mai larg, arătând YouTube-ului că oamenii sunt interesați de acest subiect. De asemenea, puteți vizita SocratesInTheCity.com, vă puteți înscrie la știrile noastre și puteți reveni în fiecare săptămână. Apar lucruri noi în fiecare săptămână. Vă mulțumim că ne-ați urmărit.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!