De ce nu este ușor să găsim un părinte duhovnicesc – p. Moise McPherson

Ascultați un foarte bun cuvânt duhovnicesc al părintelui Moise despre o problemă importantă dar care trebuie înțeleasă corect pentru a nu ne rătăci: găsirea unui părinte duhovnicesc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce nu este ușor să găsim un părinte duhovnicesc – p. Moise McPherson

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Adesea aud pe internet retorică despre oameni care se convertesc la ortodoxie și că trebuie să-și găsească un părinte duhovnicesc. Lucrul acesta este puternic subliniat: „Găsește-ți un părinte duhovnicesc!”. Și oricine a fost în Biserică știe că lucrurile nu sunt atât de simple și clare. Aceasta nu este realitatea. Realitatea este că, în Biserică, există două roluri. Primul este cel de duhovnic. Al doilea este cel de părinte duhovnicesc. Ce este, așadar, un duhovnic? Duhovnicul este, de obicei, preotul parohiei, pentru că el este cel care ne ascultă spovedania. El este o persoană hirotonită în sfânta preoție. Primește harul hirotoniei. Primește harul preoției lui Hristos. Este binecuvântat să asculte spovedanii. Iar prin puterea Duhului Sfânt, Dumnezeu îl călăuzește și îl îndrumă să ne dea cuvintele potrivite de învățătură atunci când venim la spovedanie.

Ceea ce trebuie să facem atunci când mergem la spovedanie este să ne rugăm mai înainte ca Dumnezeu să-i dea preotului cuvintele potrivite de învățătură pentru noi. Sfântul Sofronie de la Essex spune: să ne rugăm pentru preotul nostru, ca Dumnezeu să-l facă profet, ca să ne dea cuvântul cel drept. Iar atunci când mergem la spovedanie, cuvântul care vine de la el este cuvântul pe care trebuie să-l ascultăm. El spune că, dacă începem să ne împotrivim acestui cuvânt, harul spovedaniei devine, într-un fel, doar o discuție obișnuită. Asta nu înseamnă că nu putem cere lămuriri, pentru că uneori este firesc să spunem: „Nu înțeleg pe deplin ce vreți să spuneți. Vreți să ziceți asta? Vorbiți despre acest lucru? Care sunt urmările?” Este ceva cu totul normal și omenesc. Dar atunci când mergem la spovedanie și preotul spune: „Iată lucrul la care trebuie să lucrezi”, iar noi spunem: „Nu, nu, părinte, nu acesta este lucrul la care trebuie să lucrez”. Atunci care a mai fost rostul rugăciunii noastre pentru preot? Este firesc ca fiecare credincios să aibă un duhovnic, pentru că, atunci când faci parte dintr-o parohie, trebuie să te spovedești. Când călătorești în alt oraș pentru o nuntă sau pentru altceva și trebuie să te spovedești înainte de a te împărtăși, pur și simplu stai la rând, mergi la preot și te spovedești. Asta nu înseamnă că vei intra într-o discuție adâncă cu el despre viața ta, despre starea sufletului tău, despre cele ce se petrec înlăuntrul tău sau despre căsnicia ta și celelalte. Este doar spovedanie, adică păcatele și luptele pe care le avem în viață. Și ascultăm de preot. Trebuie să ascultăm de preot. Trebuie să ne rugăm pentru preot. Trebuie să luăm aminte la primul cuvânt de învățătură care iese din gura lui și să-l punem în inimă. Acest lucru este foarte important.

Fiecare credincios din Biserică poate avea un duhovnic. Dar chiar și în viețile sfinților citim de multe ori că sfântul nu și-a găsit un părinte duhovnicesc în toată viața sa. De pildă, în viața Sfântului Iosif Isihastul, se spune că, atunci când a ajuns în Muntele Athos, nu și-a găsit cu adevărat un părinte duhovnicesc. Și pentru că nu a putut găsi această legătură adâncă cu un părinte duhovnicesc, s-a supus cu ascultare unui monah și a viețuit împreună cu el. Iar după ce acela a trecut la Domnul, și-a întemeiat propria obște. Când și-a întemeiat propria obște, el a devenit părinte duhovnicesc pentru monahii care erau sub ascultarea lui. Dar legătura lor cu Sfântul Iosif era foarte adâncă.

Sfântului Iosif i s-a dat harul de a fi părinte duhovnicesc și de a înțelege sufletele celor încredințați lui. Lucrul interesant este că Sfântul Iosif, însuși nu a fost niciodată hirotonit. A rămas întotdeauna un simplu monah. Și totuși, mulți dintre fiii săi duhovnicești au devenit preoți. Așadar, nu era nevoie să fie preot ca să fie părinte duhovnicesc, pentru că el înțelegea sufletele lor într-un mod adânc.

Citim și despre Părintele Efrem Katunakiotul, care este un sfânt al Bisericii, că se afla sub ascultare față de un monah, părintele Nichifor, care era foarte aspru cu el și foarte greu de mulțumit. Dar părintele Nichifor nu a înțeles niciodată cu adevărat sufletul Părintelui Efrem. Și iată că Părintele Efrem, preot-monah, călătorește ca să slujească Sfânta Liturghie la Sfântul Iosif [Isihastul] și îl întâlnește pe Sfântul Iosif, iar legătura și unirea dintre ei este atât de profundă.

El spune, în esență, ceva de genul: “Am găsit în Sfântul Iosif pe cineva care putea să vorbească sufletului meu, care era legat de mine și înțelegea viața mea duhovnicească într-un mod în care părintele Nichifor nu a înțeles-o niciodată.” Această relație este unică. Un părinte duhovnicesc nu este orice preot pe care îl întâlnești, cu care să și ai o legătură instantanee, și care să înțeleagă adâncurile ființei tale, să aibă acea dragoste pentru tine și o adevărată pătrundere în cine ești tu ca persoană. Aceasta este, am putea spune, o harismă. Este un anumit har al Sfântului Duh.

Despre aceasta citim în viața Sfântului Simeon Noul Teolog. El a devenit preot-monah, dar de-a lungul întregii sale vieți, de când era mirean și până în vremea în care a devenit și el preot-monah, părintele său duhovnicesc a fost un monah simplu. Acest monah simplu, părintele său duhovnicesc, a ajuns sfânt, la fel cum a ajuns sfânt și Sfântul Iosif Isihastul. Dar felul în care sufletele lor erau unite l-a făcut să fie un adevărat părinte duhovnicesc. Părintele duhovnicesc al Sfântului Simeon Noul Teolog, care se numea tot Simeon, este numit Sfântul Simeon. Știu că e puțin derutant. Lucrul esențial de înțeles este că faptul că cineva își găsește un părinte duhovnicesc în viața sa nu înseamnă că se întâmplă întotdeauna așa.

De fapt, citim în viața Părintelui Roman Braga, marele mărturisitor pe care mulți dintre noi îl socotesc sfânt, care a fost în lagărele românești, că a cunoscut mulți oameni sfinți, mulți oameni cu viață sfântă. Ba chiar, oameni care, cred, au și fost canonizați. Dar el spune: „În viața mea, nu mi-am găsit niciodată un părinte duhovnicesc.” Așadar, deși a întâlnit oameni care erau sfinți, nu a simțit acea legătură adâncă, acea unire, acel mod în care aceștia să poată privi cu adevărat înăuntrul lui și să-i înțeleagă sufletul. Deci, în propria noastră viață, dacă citim în viețile sfinților că nici ei nu și-au găsit părinți duhovnicești în timpul vieții lor, aceasta nu înseamnă că noi vom găsi un părinte duhovnicesc. Dar asta nu înseamnă că nu putem face progres spiritual. Mă refer atât la Sfântul Iosif Isihastul, cât și la Părintele Roman Braga, pe care îi socotesc pe amândoi sfinți, și la Starețul Emilianos de la Simonopetra, care, toți, practic, nu au avut părinți duhovnicești. Și toți au ajuns sfinți. Dar ce au avut în comun? Au fost ascultători față de tradiția Bisericii. Au fost ascultători în a urma sfaturile celor de la care au cerut îndrumare. Nu au făcut lucrurile de capul lor. Nu și-au trăit viața după bunul lor plac. Au fost, într-un sens sănătos al cuvântului, ascultători în a nu se încrede în ei înșiși.

Așadar, când aud această retorică online, cum că trebuie neapărat să găsești un părinte duhovnicesc, trebuie spus că așa ceva este foarte rar. O persoană poate întâlni un sfânt și să spună: „Acesta este părintele meu duhovnicesc. Mă cunoaște. Mă înțelege în adâncurile ființei mele. Simt o legătură.” Altcineva, fără să fie ceva în neregulă cu el, poate întâlni aceeași persoană și să spună: „Eu nu simt o legătură.” Nu e o corespondență unu la unu. De asemenea, dacă cineva are un părinte duhovnicesc nu înseamnă că acesta va rămâne cu el toată viața.

Preasfințitul Emilianos vorbește despre întâlnirea cu părintele său duhovnicesc, Starețul Emilianos – pe care toți îl socotim sfânt – și spune: „Am simțit ca și cum eram făcut pentru el, eram făcut pentru el.” Este ceva atât de unic, încât nu cred să mai fi auzit sau citit vreodată ceva asemănător. Lucrul interesant este că, atunci când a mers la Starețul Emilianos și i-a spus ceva de genul: „Vreau să rămân totdeauna legat de tine”, Starețul Emilianos i-a răspuns: „Eu n-am făcut niciodată nimic ca cineva să se atașeze de mine.” Voia ca toți să aibă nu neascultare, ci individualitate. Nu le spunea oamenilor că trebuie să devină copiii săi duhovnicești. Trăia pur și simplu și își lucra mântuirea prin pocăință și prin Rugăciunea lui Iisus. Iar dacă cineva era atras și voia să urmeze sfaturile sale, și felul său de viață, erau liberi să o facă. Dar Preasfințitul Emilianos spune: „Am fost cu Starețul Emilianos timp de zece ani.” Zece ani din viața lui. Și apoi Starețul Emilianos s-a îmbolnăvit grav și a trebuit să plece. Dacă îl întrebi pe Preasfințitul Emilianos dacă crede că își va găsi un alt părinte duhovnicesc… Cum poți înlocui un asemenea nivel de legătură? Este unic.

Noi vrem ca totul să fie foarte clar, sistematic și bine așezat. Iar oamenii vor să spună: „Găsește-ți un părinte duhovnicesc și fă asta sau asta”. Dar nu așa stau lucrurile. Este ceva foarte organic. În propria mea viață, în Biserică, de câteva decenii deja, aș putea spune că am întâlnit poate două persoane care simțeam că mă înțeleg cu adevărat. Așa este. Poate trei, dar care m-au înțeles cu adevărat cine sunt. Nu doar m-au văzut. De multe ori, și cred că cu toții trecem prin asta, oamenii se uită la noi, își formează o părere, își fac o idee despre noi, ne cunosc cumva din punct de vedere psihologic. Ne cunosc personalitatea, temperamentul, au o imagine despre cine suntem. Dar eu am întâlnit cu adevărat doar una sau două persoane, și pe una în mod deosebit, despre care am simțit că mă înțelege cu adevărat în adâncul ființei mele. Adică, m-a înțeles cu adevărat. Este ceva unic. Nu se întâmplă mereu.

Înseamnă asta că nu am făcut niciun progres duhovnicesc în viața mea pentru că “nu am avut pe nimeni de felul acesta”? Nu, absolut deloc. Dimpotrivă, am primit ajutor de la numeroși duhovnici de-a lungul anilor. Duhovnicul pe care l-am avut în seminar a fost minunat, minunat, m-a ajutat enorm. După ce am plecat din seminar, a fost foarte greu să țin legătura, și am avut un alt duhovnic. Sfaturi minunate, cuvinte de învățătură minunate, extrem de folositoare. Nu pot să minimizez asta deloc, dar nu am avut cu ei neapărat o legătură de acel fel. Și nu pentru că nu aș fi crezut că mă înțelegau; credeam că mă înțeleg, desigur, într-o anumită măsură, dar există niveluri, am putea spune, de înțelegere.

De aceea trebuie să fim atenți la faptul că trebuie să ascultăm atunci când mergem la spovedanie. Când îl întrebăm pe preot despre viața duhovnicească. „Părinte, vreau să mă trezesc la ora unu noaptea zilnic și să fac Rugăciunea lui Iisus timp de o oră. Să fac asta? Am citit o carte despre asta.” Iar preotul spune: „Nu, ai soție și copii, trebuie să fii la serviciu la șapte dimineața și nu este sănătos sau potrivit pentru viața ta, nu face asta”. Ar trebui să spunem sută la sută: „Bine, ce ar trebui să fac?” Iar preotul poate spune: „Ascultă, Ceea ce este rezonabil pentru tine este să faci aceasta. Și apoi să o revizuim în trei sau șase luni, în funcție de cât de bine vei reuși să te ții de ea.

Astfel, preotul ne poate ajuta și ne poate îndruma treptat în viața noastră duhovnicească, pentru că are o bună înțelegere a cine suntem și pentru că există harul Duhului Sfânt care lucrează în spovedanie. Aceste lucruri sunt normale și firești. Dar a găsi cu adevărat un părinte duhovnicesc de care să ne simțim legați este cu totul altceva. Unii dintre noi îl vom găsi în viața noastră, iar alții nu. Unii oameni au devenit sfinți fără un părinte duhovnicesc. Nu este ceva nemaiauzit. De fapt, v-am spus mai multe cazuri și sunt și mai multe.

Nu este așa în mod normal? În mod normal, din câte pot vedea eu, este greu să găsești pe cineva care să ne înțeleagă cu adevărat și cu care să fim cu adevărat conectați și care să ne vadă cu adevărat în adâncul ființei noastre și pe care să-l putem iubi cu adevărat și să-i urmăm îndrumările, să simțim pace cu el într-un mod unic. Uneori se întâmplă aceasta în viața noastră, iar alteori nu. Ar trebui să ne rugăm pentru un duhovnic? Absolut. Ar trebui să fim deschiși oriunde ne va conduce Dumnezeu? Absolut.

Ar trebui să urmăm îndrumarea preotului când mergem la spovedanie? Absolut. Dar oricine ar fi, ceea ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră, din multiple motive, realitatea rămâne aceeași. Trebuie să lucrăm cu sârguință la viața noastră duhovnicească. Trebuie să urmăm tradiția Bisericii. Trebuie să urmăm cuvintele de învățătură care ni se dau. Dacă continuăm să facem aceste lucruri, vom face progres duhovnicesc, și harul lui Dumnezeu va deveni mai profund în viața noastră, și vindecarea va continua, pentru că Dumnezeu este Vindecătorul suprem al sufletelor noastre.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!