Îl mint pe Dumnezeu dacă nu „simt” rugăciunea? – p. Paul Truebenbach

Ascultați un cuvânt al părintelui Paul Truebenbach care răspunde unei întrebări importante despre rugăciune: cum trebuie să procedăm când nu “simțim” ceea ce îi spunem lui Dumnezeu?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Îl mint pe Dumnezeu dacă nu „simt” rugăciunea? – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Ei bine, dragii mei, astăzi vă voi oferi o reflecție destul de scurtă, dar bazată pe o întrebare pe care o primesc foarte des, și anume atunci când îi îndemn pe oameni să rostească anumite rugăciuni, mai ales când le spun ca în împrejurări dificile să spună: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, sau “Să fie binecuvântat”. Oamenii spun adesea: “Da, dar, Părinte, nu simt cu adevărat această rugăciune. Nu doar că nu o simt, dar de fapt parcă mă împotrivesc ei. Și astfel simt că Îl mint pe Dumnezeu. Oare Îl mint pe Dumnezeu? Ar trebui să mă mai rog astfel dacă nu simt asta cu adevărat?” Răspunsul meu către ei este: “Da.” De fapt, acesta este cel mai bun moment să te rogi astfel.

Trecusem de curând prin niște lucruri dificile. Viața parohială poate fi foarte dificilă pentru un preot, iar preotul trebuie să facă tot posibilul ca oamenii să nu vadă asta. Nu poate lăsa ca oamenii să vadă cum îl afectează. Dar lucrurile erau grele. Încă așteptam venirea adjunctului meu. Mă simțeam copleșit. Mă simțeam supraîncărcat. Pierdeam din timpul cu familia mea, îmi pierdeam uneori chiar și propria viață duhovnicească. Și mă simțeam deosebit de zdrobit. Acesta e cuvântul pe care îl foloseam. Nu spuneam multora despre asta, cu excepția unui enoriaș. Acest enoriaș urma să viziteze o mănăstire pe a cărei stareță o cunosc bine. Și m-a întrebat: “Ai vreun mesaj pentru stareță?” Am spus: “Da. Da, am. Spune-i că… știu că se roagă deja pentru mine. Știu că o face. Totuși, spune-i că trec printr-o perioadă deosebit de dificilă. Mă simt foarte, foarte zdrobit de greutatea preoției. Și este o greutate frumoasă. Este o luptă frumoasă. Totuși, știu că nu o pot îndura. Și că ce trebuie să fac este să o încredințez lui Hristos. Dar e dificil să găsesc timpul de care am nevoie pentru a o încredința lui Hristos. Atât de ocupat pot deveni uneori. Iar viața pastorală a preotului, la fel ca viața duhovnicească a fiecăruia, merge în valuri. Și eram la un fel de vârf în acel moment și simțeam că nu mai pot face față.

 Și atunci el a spus: “Bine, când voi merge la stareță, îi voi spune că ai cu adevărat nevoie de rugăciunile ei în această situație anume.” Ceea ce e minunat. Așa că, după cam o săptămână, o săptămână și jumătate, m-am întâlnit cu el. Și mi-a zis: „O, am uitat să-ți spun, stareța a lăsat un cuvânt pentru tine.” Eu am zis: „Minunat, sunt foarte nerăbdător să-l aud.” Și el a zis: „Ea este foarte bucuroasă pentru tine acum. A fost ca o muzică pentru ea. A zis că de nimic nu are un preot mai multă nevoie ca de smerenia, ca oricare creștin, de altfel. Și niciodată nu putem avea destulă smerenie. Iar smerenia crește mai ales atunci când ne simțim zdrobiți.” Acesta era cuvântul pe care îl folosisem și eu. Și apoi: „O, și se va ruga și ea pentru tine. Dar a zis: Slavă lui Dumnezeu.” Și, de fapt, așa trebuie să privim lucrurile.

Când am auzit acestea, am început să râd. Și i-am zis: „Știi, în mod ciudat, în loc să mă supăr din pricina acestui sfat, chiar îl iubesc. Și m-a făcut să mă simt mai ușor. Greutatea zdrobitoare era încă acolo, dar deodată a venit și o dulceață împreună cu ea. Era exact ceea ce aveam nevoie să aud. Cum aș putea, oare, să zic «Slavă lui Dumnezeu pentru toate», atunci când mă simt zdrobit? Dar asta trebuie să facem. Și ce s-ar fi întâmplat dacă, primind acest sfat, aș fi zis: «Nu vreau să spun asta. Nu simt deloc așa ceva.»? Ei bine, trebuie să o spun oricum. Ba chiar poate ar trebui să o spun cu atât mai mult atunci.

De ce? Pentru că, în mare parte, omul modern din Apus are tendința de a crede că sentimentele ne conduc, iar faptele urmează după ele. În cele din urmă, am să fac și acea serie din trei părți despre care voiam să vorbesc, despre felul în care văd eu starea psihologiei de astăzi și dacă creștinii ortodocși ar trebui să folosească terapia ca mijloc de vindecare. Evident, nu vorbesc despre tămăduirea sufletului în Biserică, ci despre consilierea laică. Și unul dintre lucrurile despre care voi vorbi acolo este că pare să existe această acceptare a ideii că, dacă ne schimbăm modul de a gândi despre ceva, atunci ne vom schimba și simțămintele față de acel lucru. Iar dacă schimbăm ce simțim, atunci vom putea să și acționăm altfel.

Ortodoxia privește acest lucru, și posibil și marea parte a lumii antice, și zice: “Cum pot să-mi schimb cu adevărat simțămintele, dacă nu-mi schimb mai întâi atitudinea?” Ceea ce înseamnă că mă voi comporta într-un mod care, la început, va părea neautentic. Ei bine, așa stau lucrurile și în relația noastră cu Hristos. Dacă vrem cu adevărat să sporim în dragostea față de Hristos, nu putem doar să sperăm că acea dragoste va țâșni de la sine în noi și apoi, brusc, vom începe să ne purtăm ca sfinții. Dimpotrivă, mai întâi ne purtăm astfel, iar puțin câte puțin, simțământul ne ajunge din urmă. De ce? Pentru că noi stăm în calea simțămintelor noastre. Eul nostru ne împiedică. Iar pentru ca eul să fie lepădat – eul înseamnă, în esență, iubire de sine –, ca să mă lepăd de eul meu, trebuie să resping ceea ce îmi doresc de fapt, dacă dorința vine dinspre eul meu. Trebuie să spun «NU» eului meu.

Iar dacă sunt obișnuit să trăiesc după îndemnurile eului, ghiciți ce? Asta nu va fi deloc plăcut. Iar întreaga teologie ascetică a Bisericii constă tocmai în faptul că, dacă ne silim la lepădări de sine care la început nu ne sunt plăcute, în cele din urmă vom vedea roadele mari ale acestora asupra sufletului, ba chiar și asupra trupului, asupra întregii noastre ființe. Și atunci vom înțelege: „Doamne, acesta era, de fapt, drumul cel drept!” Și nu numai asta. Dar beneficiile depășesc cu mult eforturile mele.

Aceasta e o învățătură a Sfântului Maxim Mărturisitorul. Sfântul Maxim învață că sunt două moduri de a trăi: Putem trăi căutând răsplata imediată caz în care ne vom satisface ego-ul, ducând o viață de păcat. Și el spune că inițial simți multă satisfacție, confort, plăcere, am putea spune chiar fericire, dar pe termen lung ne distruge. Probabil cele mai evidente cazuri de acest tip sunt cele de dependență. Dacă ne gândim la alcoolism, inițial este foarte plăcut să bei mult alcool, dar pe termen lung devii alcoolic și realizezi că asta ți-a distrus întreaga viață. Așadar Sf. Maxim spune: “Care este opusul acestui lucru? Opusul este stilul de viață ascetic. Iar stilul de viață asceetic spune că ce trebuie să fac de fapt este să renunț la mine inițial. Și ca să fac asta, mă voi implica în lucruri pe care nu vreau să le fac și nu mă voi implica în lucruri pe care vreau să le fac. Și inițial va fi nu doar neplăcut ci chiar foarte inconfortabil. Și poate chiar dureros. Pe termen lung însă, ego-ul se micșorează puțin câte puțin. Și ego-ul este dat la o parte și în sfârșit inima are mai mult spațiu. Și în acel spațiu, când îl chemăm pe Hristos, intră Harul. Și apoi ne dăm seama brusc: “O, Doamne, asta își dorea inima mea de fapt de la început. Asta este ceea ce îmi doream de fapt.”

Deci dacă în circumstanțe dificile spui “Slavă Domnului” și simți poate o anumită opoziție interioară la asta, șimți ca și cum nu vrei cu adevărat să spui aceasta și că nu crezi asta cu adevărat, acesta este momentul potrivit să spui aceasta oricum. Adesea le spun enoriașilor mei: “Depuneți acum efortul inconfortabil, iar Dumnezeu va trimite și simțământul potrivit care să îl însoțească.” Dar ce ne întreabă Hristos? Hristos ne întreabă: “Vrei asta cu adevărat? Vrei cu adevărat acel Har mai mult decât vrei să-ți satisfaci propriul ego? Dacă îl vrei cu adevărat, atunci trebuie să continui să bați.”

Dacă înțeleg corect Scriptura, Hristos spune: “Bate [la ușă] și ți se va deschide, caută și vei afla, verbul este de fapt la un timp continuu. În traducere directă, dacă înțeleg corect, aș putea să mă și înșel, dar cred că așa este, verbul este de fapt “continuă să bați și ți se va deschide”. Cu alte cuvinte, “bate și continuă să bați și ți se va deschide”. “Caută și continuă să cauți”. Cu alte cuvinte, fii o persoană care bate în continuu, care caută în continuu. Și dacă faci asta, Hristos îți va da aceste lucruri pănă la urmă. Deci, în Ortodoxie înțelegem că faptele ne arată drumul.

Și luăm lucrurile pe care nu vrem să le facem și spunem în fața icoanelor, cu toată smerenia: “Doamne, eu nu simt să spun ‘Slavă Domnului’ acum, Nu simt să te slăvesc în această luptă, această luptă mă zdrobește, mă distruge, și nu mă descurc bine. Totuși, știu că Tu ai o înțelepciune mult mai mare decât a mea, că Tu știi mai bine ce este bine pentru mine că drumul ales de Tine e mereu mai bun decât al meu și faptul că acum nu pot să văd lucrul acesta poate că mă frustrează acum, dar în mâinile Tale îmi încredințez duhul meu. Această luptă Ți-o închin Ție. După cum Tu Te-ai adus pe Tine Însuți jertfă, așa și eu mă aduc Ție jertfă. Și voi zice: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Dar, Doamne, ajută-mă ca, în cele din urmă, simțămintele mele să se alinieze. Vreau să simt cu adevărat aceste cuvinte. Însă am să-Ți arăt cât de mult doresc să simt aceste cuvinte repetându-le neîncetat și străduindu-mă să trec cu bine prin această încercare. Aceasta este calea. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Să spunem neîncetat. Sau, în loc de aceasta: Să fie binecuvântat! Orice s-ar întâmpla: să fie binecuvântat, să fie binecuvântat, să fie binecuvântat.

Știți, practic, ar trebui să avem tot timpul la noi metanierul. Și, apropo, primesc des întrebarea aceasta. Asta e o mică paranteză, dar primesc întrebarea: “De unde ai metanierul acesta bicolor, cu albastru și negru?” Îmi place mult acest metanier. Mi-a fost dăruit. Cred că a venit inițial de la Muntele Athos. Însă îmi place atât de mult, încât mi-am mai cumpărat unul. Și i-am luat și soției mele unul. Al ei este, cred, cu roz și alb sau roz și mov. Eu mi-am luat unul cu verde și negru. Așadar, dacă mergeți pe site-ul Etsy, al Mănăstirii Sfânta Maria Magdalena, dacă nu mă înșel, au acolo astfel de metaniere bicolore, foarte frumoase. Îl țin pe acesta în buzunar la pantaloni. Astfel, când nu port sutana, de exemplu când sunt acasă, îl am mereu la mine. Altfel, acesta este cu mine tot timpul. Așadar, iată.

Dar, lăsând paranteza la o parte, care este scopul lui? Ei bine, ca să rostim pe metanier Rugăciunea lui Iisus, sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne”, sau rugăciuni la sfântul nostru ocrotitor, “Sf. Apostol Pavel roagă-te pentru mine”. Și le mai spun oamenilor: Când sunteți în mijlocul încercării, când simțiți acea mare strâmtorare și neliniște în inimă și simțiți că nu mai puteți înainta, luați metanierul și ziceți: “Doamne, poate că acum nu simt asta, dar dă-mi harul ca să simt cu adevărat și să spun cu toată inima aceste cuvinte. Dar deocamdată: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Să fie binecuvântat! Să fie binecuvântat! Și faceți un întreg șirag de metanii spunând asta. Cu această mică osteneală veți fi uimiți uneori cât de milostiv este Domnul, în ciuda faptului că suntem niște maniaci egoiști.

Suntem atât de concentrați asupra noastră. Suntem atât de nerecunoscători. Și totuși, cu doar puțin efort în acele vremuri grele, veți vedea că sunt multe momente în care Hristos revarsă așa o abundență de har, încât de fapt ne smerește și mai mult, pentru că ne dăm seama cât de nevrednici eram de la început. Așadar, acesta este răspunsul simplu: Când nu simți să te rogi „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”, atunci e de fapt cel mai bun moment să o faci. Pentru că acea rugăciune trebuie cumva să se așeze în inima ta. Iar singura cale este cu puțină silință. Dacă am avea dragoste desăvârșită pentru Hristos, nu am avea nevoie de silință. Dar pentru că nu avem dragoste desăvârșită, silința este necesară. Și de aceea ni se spune că: “Împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă şi cei ce se silesc o răpesc pe ea.”

Trebuie să atacăm zidul pe care egoismul l-a ridicat în inimile noastre, și trebuie să-l dărâmăm. Iar un mod grozav de a face asta este să spunem: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate” când nu simțim asta cu adevărat. Dărâmarea acelui zid, lovindu-l cu berbecul, nu este deloc plăcută. Nu este plăcut pentru că zidul acela nu cedează ușor. Trebuie să-l lovești iar și iar și iar, și va fi dureros, epuizant și obositor. Dar dacă în tot acest timp strigi către Hristos spunând: “Doamne, Te rog, trimite-mi simțămintele care să însoțească această rugăciune. Vreau să simt cu adevărat aceste cuvinte”, în cele din urmă, vei reuși. Dacă adaugi la asta mai ales post și metanii, atunci vine și mai repede. Cu cât facem mai multă silință împotriva zidului egoismului din inima noastră, cu atât devine mai adevărat ce spunem.

Așadar, vă spun în încheiere că în cele mai grele perioade ale vieții mele era foarte greu să spun acele cuvinte, dar privind în urmă, ani mai târziu, acum privesc acele vremuri grele și spun: acelea au fost cele mai rodnice perioade din viața mea duhovnicească. Acele vremuri au fost cele mai bune pentru mine. E ușor acum să privesc în urmă, după ce am ieșit din ele, și să spun: Slavă lui Dumnezeu pentru acele vremuri. Slavă lui Dumnezeu pentru oamenii care credeam că m-au tratat foarte nedrept. Slavă lui Dumnezeu pentru greutățile pe care le-a îngăduit. Slavă lui Dumnezeu pentru nesiguranța pe care o aveam. La vremea aceea era greu să o spun, dar pot spune, după ce am trecut prin destule astfel de perioade, că ori de câte ori mă aflu într-o perioadă dificilă, o privesc în același fel. Peste câteva luni, când lucrurile se vor fi așezat, la ce vreau să privesc în urmă și să văd? Vreau să văd pe cineva care s-a luptat bine, spunând: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate și să fie binecuvântat.” Acesta este modul în care ar trebui să ne inspirăm și să ne îndemnăm să ne rugăm astfel.

Așadar, mă rog ca această învățătură să vă fi fost de folos. Într-adevăr, înaintați cu aceste rugăciuni. Slăviți-L neîncetat pe Dumnezeu în toate situațiile, mai ales în cele dificile și incomode, pentru că atunci avem ocazia să ne folosim cel mai mult. Iar dacă risipim această ocazie, asta ne poate chiar vătăma și ne poate face mai îndârjiți, mai amărâți, mai concentrați asupra noastră în viața duhovnicească, și ne poate distruge de fapt dacă nu o trăim bine. Așadar, trăiți bine această ocazie. Nu dați biruință demonilor căzând în deznădejde, ci mai degrabă slăviți-L pe Dumnezeu în toate. Căutați ajutorul duhovnicului vostru prin rugăciunile sale, dar mai presus de toate, strigați către Hristos. Strigați către Hristos, chiar dacă nu simțiți asta, și, în cele din urmă, cu voia lui Dumnezeu, simțămintele vor ajunge să se potrivească cu cuvintele.

În cuvintele marelui sfânt al României, Părintele Cleopa de la Sihăstria, “Mânca-v-ar Raiul. Amin.”

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!