Trebuie să iei împărăția cu asalt – p. Turbo Qualls

Ascultați o frumoasă omilie a părintelui Turbo Qualls în care, bazat pe o întâmplare din viața Sfântului Sofronie de la Essex, ne explică cum trebuie să abordăm noi viața duhovnicească pentru a putea deveni nu doar miluiți, ci “prieteni ai lui Hristos”.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Trebuie să o iei cu asalt – p. Turbo Qualls

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Hristos e în mijlocul nostru.

Astăzi îl pomenim pe Părintele nostru între sfinți, Sfântul Sofronie de la Essex, teologul luminii, purtătorul poruncilor lui Dumnezeu în vremurile noastre. Sfântul Sofronie își amintea că, la un moment dat, pe când se afla în Athos, un monah bătrân s-a apropiat de el.

Iar acest monah a început să-i povestească despre o vreme în care i S-a arătat Hristos. Sf. Sofronie spune că el a tăcut și, după obicei, i-a arătat monahului cinstire, fiindcă era mai bătrân, și doar asculta. Iar pe când asculta, acest pustnic care venise din pustie a început să-i vorbească și i-a mărturisit cum i S-a arătat Hristos odinioară.

Și monahul a început să se tânguiască înaintea lui Hristos pentru starea lumii, pentru felul în care trăiau oamenii în lume și pentru viața lor atât de lumească. Și, de fapt, monahul Îi spunea lui Hristos că nici monahii din Athos nu sunt cu mult mai departe de oamenii lumii. Așadar, a început să se tânguiască și să se frământe pentru mântuirea neamului omenesc, atât de lumesc și de îndepărtat de porunci. Iar Hristos îi spune: „Toți cei care au chemat numele Meu, orice om care cheamă numele Meu, voi avea milă de el”.

Și în clipa aceea, monahul, fără să rostească ceva, a început să cugete în sine. Iar Hristos, fiind Creatorul său, fiind Dumnezeu, i-a citit gândul. Fără să spună nimic, monahul se mâhnea, gândindu-se în sine: „Dacă de oricine cheamă numele Tău vei avea milă, atunci de ce mai sunt eu aici? De ce suntem noi aici, ca monahi în Athos? De ce am lăsat pământ și familie? De ce am lăsat bunătățile lumii ca să venim aici?” Iar Hristos, citindu-i gândul în acea clipă, ca un fulger, îi spune: „Da, voi avea milă de toți cei ce cheamă numele Meu, dar pe cei ce s-au ostenit, pe cei ce au lucrat, îi voi numi prieteni. Ei vor fi prietenii Mei”. Și în clipa aceea Hristos a dispărut.

Sf. Sofronie spune că nu era sigur dacă nu cumva monahul gândea că păcătuise împărtășind cu el o asemenea experiență, atât de intimă și de profundă, sau dacă el însuși, prin înfățișarea sa liniștită, nu îl făcuse cumva pe monah să creadă că nu-l credea. Oricum, Sf. Sofronie spune că monahul a plecat și nu l-a mai văzut niciodată.

„Pe cei ce s-au ostenit, îi voi numi prieteni. Îi voi numi prieteni.” Apostolii au fost prietenii lui Hristos. Ei au fost trimiși de Dumnezeu. Au fost cu El. Dar mai mult decât atât, El le-a descoperit, le-a dat cuvântul Său, le-a dat poruncile Sale. Ei erau prietenii Lui. Și fiindcă ne aflăm acum la sfârșitul Postului Sfinților Apostoli și ne aflăm aici, prăznuindu-l pe Părintele Sofronie, vă îndemn pe toți să înțelegeți ce înseamnă a fi prieten al lui Hristos. Cum devenim prieteni ai lui Hristos?

Iar acest cuvânt „prieten” este important, pentru că el este temelia a ceea ce înseamnă a fi creștin. Părintele nostru Avraam a fost prieten al lui Dumnezeu. Și din această sămânță a credinței s-a născut întregul neam creștin. Noi toți suntem chemați să fim prieteni ai lui Dumnezeu, nu doar cei care cheamă numele lui Dumnezeu.

Căci doar chemând numele lui Dumnezeu, așa cum fac mulți în lume, așa cum i s-a descoperit acestui monah, vei primi milă. Dar a primi milă nu este același lucru cu a fi numit prieten de Dumnezeu. Iar atunci când ne predăm lumii și ne lăsăm seduși de lucrurile ei, pierdem acel statut. Nu ni se ia, ci îl lepădăm noi înșine.

La Mănăstirea Sfântului Sofronie din Essex, pentru că el era isihast, viața este foarte aspră, dar și frumoasă. Slujbele sunt simple, dar poartă un anumit rafinament. Ferestrele sunt acoperite în vechea biserică a mănăstirii, astfel încât slujba să fie mereu în semiîntuneric. De ce?

Pentru că, pentru un isihast, frumusețea icoanelor, frumusețea florilor, chiar și frumusețea luminii soarelui care pătrunde… Nu e o rspingere a frumuseții, ci se caută o întoarcere și mai adâncă înlăuntru, ca să auzim cuvântul Domnului și să vedem cuvântul Domnului. Noi nu suntem isihasti, dar suntem chemați la isihie. Suntem chemați să găsim acele clipe de liniște și de tăcere, ca să putem primi lumina.

Trebuie să înțelegeți că lumea în care trăim este atât de inundată de sunete și de culori, încât simțurile noastre sunt pur și simplu copleșite de prea multă stimulare. Prea multă stimulare. Nu putem să ne rugăm. Nu putem să ne rugăm.

Nu putem găsi acel spațiu în care Dumnezeu să ne vorbească, pentru că sunt prea multe cuvinte, prea multă muzică. Ne înecăm pur și simplu în stimulare. Trebuie să înțelegeți că acea stimulare nu se oprește la ceea ce văd ochii, la ceea ce gustă gura sau la ceea ce aud urechile. Ea pătrunde până la însăși mintea noastră.

Și de aceea ne aflăm alergând după lucruri, într-un cerc vicios. De aceea ajungem să cădem în păcate trupești. De aceea ne simțim atât de istoviți și de obosiți. Pentru că nu putem găsi odihnă.

Cum să găsim odihnă? În poruncile Lui. În comuniunea cu El. În Fericiri.

Cuviosul Sofronie a fost un ucenic al Fericirilor, pentru că el, asemenea tuturor marilor isihaști și tuturor sfinților, a înțeles acest lucru: că îndepărtarea de lume nu este ură față de lume, ci iubire de Dumnezeu. Lepădarea de trupul și de dorințele proprii, precum și liniștirea. Lucrurile care par să aducă bucurie în viață, sunt, de fapt, cele care ne țin departe de adevărata bucurie. Căci adevărata bucurie vine din lepădarea celor mai mici de dragul celor mai mari.

Aceasta este asceza. Și acesta este, în cele din urmă, și scopul isihiei. Isihia ne duce la această stare, și toți suntem chemați să o urmărim. Nu toți suntem isihaști, dar toți suntem chemați să căutăm această liniște la un moment dat, pentru că numai acolo vei auzi glasul lui Dumnezeu.

Atât. Numai acolo vei afla acea stare de a fi prieten cu Hristos. Trebuie să dobândim liniștea. Lumea acoperă vocea lui Dumnezeu cu zarva ei și de aceea trebuie să folosim chemarea de a fi prieteni cu Dumnezeu ca să-L căutăm.

Și Îl căutăm tocmai prin faptul că ne facem timp să stăm în liniște totală ca să-L putem auzi limpede și puternic înlăuntrul nostru. Fiii mei și fiicele mele, lucrul acesta nu se va opri. Dimpotrivă, va deveni și mai rău. Lumea va deveni și mai zgomotoasă.

Lumea va lupta și mai mult pentru atenția voastră. Trebuie să depuneți silință. Trebuie să vă siliți. “Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.” Trebuie să vă siliți ca să găsiți acea liniște.

Trebuie să vă siliți. Căci atunci când te silești, arăți că dorești să fii prieten al lui Dumnezeu. Când te silești, Îi arăți lui Hristos că accepți și cinstești chemarea de a fi ca unul dintre apostoli. Când te silești și cauți acea liniște, vei auzi glasul Lui.

Pentru rugăciunile Sf. Sofronie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, ajută-ne să rămânem în continuare prietenii Tăi.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!