Ce înseamnă să-ți lepezi sinele? – p. Spiridon Bailey

Ascultați un cuvânt duhovnicesc al părintelui Spiridon Bailey despre felul în care trebuie să împlinim în viața noastră cotidiană cerința Mântuitorului de a ne lepăda de noi înșine.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ce înseamnă să-ți lepezi sinele? – p. Spiridon Bailey

Creștinii Ortodocși trebuie fie să-și verse sângele fie să intre într-o mucenicie vie. Creștinismul este crucificare.

În capitolul al optulea al Evangheliei după Sfântul Ioan, Hristos ne învață că, pentru a-L urma pe El și a deveni ucenicii Lui trebuie să ne lepădăm de noi înșine. Să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea și să-L urmăm.

Este o învățătură cunoscută, sunt sigur, de noi toți, și totuși, în aceste cuvinte simple se află una dintre cele mai adânci și mai grele chemări ale vieții creștine. Așadar, să ne întrebăm: La ce ne cheamă Hristos când zice: “Lepădați-vă de voi înșivă?” Ca la toate învățăturile Sale, nu trebuie să le scoatem din context. Să privim deci această învățătură în lumina întregii realități a războiului duhovnicesc și a uceniciei noastre. Mai întâi, să ne aducem aminte că demonii nu au nicio avere pământească: nu au comori pământești, nici bogății, nici lucruri materiale.

De aceea, nu este de ajuns, când vorbim despre lepădarea de sine, să ajungem doar la măsura demonilor. Aceasta nu este, prin sine, calea spre mântuire. Nu este de ajuns. Așadar, nu este de ajuns să lepădăm lăcomia, zgârcenia, egoismul și alipirea de cele lumești.

A te lepăda de tine însuți înseamnă a părăsi nu doar păcatul cel din afară, ci și ceea ce acest păcat a lucrat în noi, ceea ce păcatul cel din afară a schimbat în suflet, ce am ajuns să fim prin păcatele noastre. Desigur, pocăința de faptele păcătoase este doar primul pas, dar este un pas de mare însemnătate, este absolut necesar; însă doar acesta nu este de ajuns. Nu suntem chemați doar să lepădăm și să ne pocăim de păcatele și faptele noastre cele din afară, căci atunci când păcătuim, ne schimbăm starea lăuntrică, ne schimbăm sufletul și devenim niște făpturi distorsionate, nu așa cum ne-a făcut Dumnezeu să fim. Iar a ne lepăda cu adevărat de noi înșine înseamnă a ne pocăi de ceea ce am ajuns să fim, a omorî această făptură căzută, pe omul cel vechi al păcatului.

Ceea ce facem este un lucru, dar ceea ce devenim este altceva. Iar Dumnezeu privește la starea cea dinlăuntru, nu doar la faptele cele din afară. Acum, există și mijloace foarte practice și simple prin care putem începe să împlinim aceasta în viața noastră. Dacă am furat, să nu ne mulțumim doar să dăm înapoi sau să renunțăm la ceea ce nu ne aparține, ci să căutăm a fi darnici, să dăm din ceea ce avem, după pilda lui Zacheu.

Dacă am fost mâniosi, nu este de ajuns să ajungem mai liniștiți și să lepădăm mânia, ci trebuie să îndreptăm ceea ce mânia a pricinuit, și de aceea trebuie să fim milostivi, buni, iertători. A te lepăda cu adevărat de tine însuți înseamnă că omul cel vechi al păcatului va înceta să mai existe. După cum ne învață Sfântul Pavel: “Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Omul cel vechi trebuie să moară. Dacă nu ne lepădăm de noi înșine în acest chip, nu putem să ne apropiem de Dumnezeu, nu putem avea viața lui Hristos în noi.

Aceasta nu se împlinește dacă nu începem să ne jertfim pe noi înșine, să răstignim și să omorâm această făptură pe care am zidit-o în noi prin faptele noastre cele din afară. Și, desigur, Hristos nu silește pe nimeni, nu ne constrânge să facem aceasta, ci ne invită. El zice: „Oricine voiește să fie ucenicul Meu”. Cine voiește.

El privește la starea inimii. Cine dorește aceste lucruri. Cine voiește să se lepede de sine. Nu este doar o acțiune exterioară pe care o săvârșim, dar o facem cu resentiment.

Acest resentiment din inimă face ca tot ce facem să își piardă valoarea. Crucea exterioară a suferinței trupești, chiar și mucenicia pentru Hristos, este o cale, dar a avea aceeași dispoziție lăuntrică, aceeași stare a inimii de a avea milă, iertare și dragoste față de toți oamenii, este aceeași cale către Hristos. Este o răstignire a inimii. Este un fel de mucenicie vie.

Când ne luptăm cu disperare să iertăm pe cei ce ne-au rănit, trupul nostru poate să nu fie răstignit în acel moment, dar inima este răstignită. Când avem milă, când avem iertare față de toți oamenii, este ca și cum am merge pe calea muceniciei trupești; este o cruce duhovnicească. Și purtăm această cruce atunci când ne silim să iertăm, o purtăm nu doar pentru noi înșine, ci și pentru alții, atunci când ne silim să avem milă de cei ce ne vatămă, când ne silim și ne luptăm să iubim și să iertăm pe cei ce ne disprețuiesc și ne urăsc. Atunci purtăm crucea duhovnicească nu doar pentru noi, ci și pentru ei.

Sfântul Grigorie Palama ne învață că Crucea lui Hristos este desființarea păcatului. Crucea lui Hristos este desființarea păcatului. Iar atunci când luăm asupra noastră această cruce duhovnicească, răul este biruit. Lepădăm răul în care sufletul nostru a ajuns din pricina păcatelor noastre atunci când iertăm, atunci când iubim.

Desigur, de-a lungul vieții noastre, în fiecare zi, Dumnezeu ne va da prilejuri să purtăm această cruce. Și putem alege. Oamenii ne vor vătăma, oamenii ne vor răni, oamenii vor fi nemilostivi, ne vor arunca chiar și o privire disprețuitoare și neplăcută, și vom fi ispitiți nu doar să judecăm, ci să ne mâniem și să purtăm resentiment. Și în acel moment avem o alegere: dacă să purtăm această cruce pentru Hristos sau să o lăsăm jos, să ne lepădăm de noi înșine sau să lăsăm pe omul cel vechi, făptura cea deformată, să stăpânească.

Moartea omului celui trupesc, lumesc și păcătos aduce viață sufletului. Asta este ceea ce ne-a făgăduit Hristos. Să omorâm pe omul cel vechi dinăuntru, iar sufletul va trăi. Noi nom trăi.

A muri față de noi înșine, a ne lepăda de noi înșine, înseamnă a începe cu adevărat să trăim ca îngerii. Oricine își ia de bunăvoie cununa de spini în această viață va purta o cunună cerească în veșnicie.

“Dacă nu suntem dispuși să murim împreună cu Hristos în suferințele Sale, viața Lui nu e în noi.” (Sf. Ignatie al Antiohiei)

“A fi creștin înseamnă a fi crucificat în orice moment, de când a venit Hristos. Viața Lui e un exemplu și o avertizarre pentru noi toți. Trebuie să fim crucificați personal, mistic; crucificarea e singura cale spre înviere. Ca să înviem cu Hristos, trebuie să ne și smerim cu El chiar până la ultima umilință, să fim devorați și scuipați de lumea care nu poate înțelege.” (Sf. Serafim Rose)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!