
De ce nu poți fi mântuit fără diavol – p. Moise McPherson
13 august 2026Pakistanezii au importat mai multe panouri solare din China decât oricare altă țară de pe planetă. Remarcați că am scris „pakistanezii” și nu Pakistan pentru că statul nu s-a interesat și a lăsat rețeaua de curent într-o stare deplorabilă, cu întreruperi dese de curent.
Astfel oamenii, fiind lăsați de izbeliște și frustrați fiind, și-au luat soarta în mâini și au cumpărat masiv din China panouri solare și părăsesc și ei statul care îi părăsise adică plătesc mai puțin la stat ajungând chiar să se deconecteze din ce în ce mai mulți de la rețeaua națională pakistaneză. De fapt, și-au transformat țara ieșind de sub dependența energetică de stat.
Este adevărat că în Pakistan situația este diferită pentru că este stat islamic și deci e tiranie și astfel tiranii nu se tem de popor că o să-i răstoarne, chiar dacă tensiunile cresc.
Totuși trebuie menționat că răul este nesustenabil. Să avem curaj și hotărâre în Domnul!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









2 Comments
In Pakistan merge, ca au mai multa lumina. Aici cum fac fata panourile iarna?
Amin! Mulțumim! Doamne, ajută! 🙏🏻❤️🇷🇴☦️