Postul cu folos: fermoar la gură – p. Pimen Vlad

Postul cu folos nu se măsoară doar în bucate. Părintele Pimen ne arată de ce trebuie să simțim postul până când ni se curăță organismul, de ce avem nevoie de fermoar la gură ca să nu adunăm păcate străine prin judecată și cum se împlinește postul prin milostenie și prin dragostea din familie. Vedem apoi de ce spovedania cere asumare și pocăință, de ce este bine să avem un singur duhovnic și cu ce evlavie se cuvine să pășim în Grădina Maicii Domnului.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Să încercăm să simțim postul cu folos, să ne curățăm organismul

Vedeți că suntem în timpul Postului Sfinților Apostoli. Deci cea mai importantă, să zicem așa, faptă pe care trebuie să o facem în post, în afară de mâncatul de post… Chiar mă uitam acum la calendarul din România, deci postul acesta are 13 zile de dezlegare la pește și 11 zile în care nu e dezlegare. Bine, aici în Athos nu e așa, aici nu se dezleagă decât sâmbăta și duminica. În țară s-a făcut așa pentru că tot s-o plâns lumea că e greu cu postul și s-au pus atâtea dezlegări că dacă ar mânca omul pește în fiecare zi când e dezlegare, s-ar îmbolnăvi de la atâta pește. Deci e prea mult, adică nu înseamnă că dacă scrie acolo că e dezlegare, obligatoriu trebuie să mănânc pește.

Uite, cum am zis, aici în Sfântul Munte nu e decât sâmbăta și duminica, nu contează ce sărbătoare e, nu se mănâncă pește. Asta ca să simți oleacă postul, lunea, miercurea și vinerea fără ulei. Adică să simți oleacă postul, că altfel ce faci? Ai mâncat de frupt în fiecare zi cu o săptămână înainte de post și atunci tu nu mai simți postul. Trebuie să simți că ți se curăță organismul. Că de aia au pus Sfinții Părinți posturile astea așa foarte frumos, ca să le simțim oleacă, să ni se curețe organismul, să devenim mai ușori, mai funcționali.

Rânduiala celor patru posturi de peste an și felul în care postul de bucate se împletește cu cel al sufletului le-am așezat pe îndelete în Postul total ortodox: trupesc, sufletesc, duhovnicesc, iar despre înțelepciunea cu care au rânduit posturile cei pomeniți aici găsiți o pagină lămuritoare despre Sfinții Părinți.

Să punem fermoar la gură în postul cu folos, ca să nu ne adunăm păcate străine

Și după aceea avem nevoie cum spun eu de multe ori, de fermoar la gură, să vorbim mai puțin. Chiar unul din Sfinții Părinți spunea: ”De câte ori am vorbit am greșit. Dar când am tăcut, nu m-am căit niciodată”. Dacă reușești să-ți și păzești mintea un pic cu rugăciune… Dar când te iei de vorbă cu altcineva, obligatoriu ajungi și la a treia persoană care nu e de față: ”Ai auzit ce-o făcut cutare? Ai auzit cutare?” și deja treci la bârfă și iei dreptul lui Hristos de a judeca și începi: ”Asta nu-i nimic, stai să spun eu ce-o făcut celălalt!” și așa începem să-i judecăm pe toți. Și știți ce înseamnă asta? Ne adunăm păcate străine, asta înseamnă! Iar Când te duci la judecată spui:

– Doamne, dar eu n-am făcut asta, n-am făcut asta!…
– Nu! Dar uite, l-ai acuzat pe celălalt, i-ai distrus cinstea celuilalt, l-ai vorbit de rău…

La unul din filozofii ăștia, chiar de erau ei păgâni, a venit cineva și o vrut să-i spună ceva despre un ucenic și zice:

– Auzi, filozofule?
– Da!
– Vreau să-ți zic ceva de ucenicul tău!
– Stai așa! Ce vrei să-mi spui e de bine sau de rău?
– Păi, de rău!
– Bun! Ce vrei să-mi spui ai văzut tu?
– Păi, nu, am auzit de la altul.
– Bun! Și ce-mi spui ești sigur că e adevărat?
– Păi, nu știu, că am auzit de la altul.
– Și atunci de ce am nevoie să-mi spui dacă din toate cele trei motive, nu e niciunul care să facă bine? Cu ce mă ajută pe mine lucrurile astea?

Cine vrea să înțeleagă de ce limba nestăpânită risipește tot ce adună postul îl va asculta cu mult câștig pe părintele Pimen și în Despre judecată și dependența de duhovnic.

De ce îi judecăm pe alții?

Dar noi repede suntem curioși, dacă zice cineva că o auzit ceva: ”Hai, mă, zi și mie! Ce-ai auzit de ăla?”. Deci e curiozitatea și asta știți de unde vine? De la lipsa rugăciunii din minte, de la lipsa atenției care e îndreptată spre noi. Noi nu o mai îndreptăm spre noi. Permanent căutăm motive să ne uităm la ceilalți. Și știți de unde vine asta? Când avem multe adunate, murdării pe capul nostru, ca să ne astupăm conștiința căutăm vinovați în jurul nostru, atunci căutăm motive să judecăm pe cineva. Dacă te-ai întâlnit cu unul la care i-ai făcut vreo boacănă, ca nu cumva să-ți zică ceva, repede deviezi discuția și i-l arăți pe celălalt: ”Ai auzit ce o făcut ăla?”. Deci de fapt cine judecă, dacă o luăm așa? Oamenii cei mai slabi și cei mai murdari.

Când vezi pe unul că judecă toată ziua, înseamnă că ăla e la pământ sufletește. Are adunate atâta pe capul lui, încât permanent ca să-și astupe conștiința, caută vinovați în jurul lui. Să vă gândiți bine când vă vine să judecați, din ce motive vă vine! Că înseamnă că aveți de ajuns pe conștiință și în loc să le spovediți, să le îndreptați, căutați vinovați roată și asta ne face foarte rău.

Rădăcina curiozității stă într-o minte nepăzită, iar lupta cu gândurile care ne fură folosul postului am tâlcuit-o în Războiul de gând: despre paza minții și gânduri; o sinteză ortodoxă despre paza minții se găsește și pe crestinortodox.ro.

Să facem fapte bune și milostenie în postul cu folos!

Și după aceea, zice că la post, e bine să mai completăm cu ceva fapte bune, cu o milostenie, un cuvânt bun, o îmbrățișare la cineva care e în suferință, oleacă să schimbăm în bine macazul, cum se spune. Sau acasă în familie când te duci, îmbrățișează soția, ajut-o și pe ea pe acolo pe la treburile bucătăriei dacă poți, spune-i că o iubești, pe copiii la fel. Lasă oleacă regulile alea rigide, că am mai întâlnit copii care spuneau cum au fost crescuți: ”Tata era militar, numai în poziția de drepți” cum se zice.

Cât de departe ajunge o milostenie făcută în vremea postului am cercetat în Cât de mult să facem milostenie, iar despre felul în care mila naște milă se scrie frumos în Milostenia naște milostenie.

Sfaturi pentru o viața de familie armonioasă

Recent când am fost în Anglia, că m-o invitat Înalt preasfințitul și am ținut vreo trei conferințe, povestea un om care mă întrebase una alta despre familie și zic:

– Uite mă, când te duci acasă îmbrățișează soția, copiii…
– Am doi copii, părinte și am fost cam dur pentru că eu sunt militar. Cu copiii mai pot îndrepta ceva?
– De ce nu? Uite, deseară te duci și îi iei în brațe. O se uite oleacă lung că ce-o pățit tata, știi, pentru că n-aveai obiceiul ăsta…

A doua zi am văzut că o venit cu copiii și avea copiii foarte faini. Și el deschis și acum săreau în jurul lui, cumva… Zice: ”I-am îmbrățișat pe toți acasă!”. Băi, nu contează ce faci la serviciu, tu nu trebuie să fii militar acasă! Fii militar acolo unde-ți faci treaba, acasă ești soț, ești tată, fii cel care trebuie acasă, cu dragoste! Noi nu ne dăm seama câte probleme rezolvăm cu dragostea, cu un cuvânt bun, cu o îmbrățișare, cu atenție. Nu mă duc acasă, mă trântesc în pat, iar nevasta și copiii să stea drepți. Dar ce-i acolo? E la închisoare, unde e?

În familie trebuie să existe dragoste, dacă nu-i dragoste familia aia nu funcționează. La un timp se sparge, se rupe. Deci trebuie să existe dragoste. În fiecare zi trebuie auzit cuvântul ”te iubesc” în casă, trebuie îmbrățișați toți. Deci lucrul ăsta trebuie să existe, să devină ceva firesc în casă, nu forțat și atunci să vedeți câte se schimbă în viața voastră.

Îmbrățișarea, cuvântul bun și timpul dăruit celor de acasă sunt roade limpezi ale postului, lucru pe care l-am așezat pe îndelete în Relațiile în familie: timp, atenție, dragoste, credință.

Spovedania să fie cu asumare și pocăință

Și cum am mai spus, un lucru foarte important e spovedania. Spovedania, nu numai în post, că acum e post, cum simți că ai adunat o greutate, du-te și te spovedește! Dar nu uitați de asumare în spovedanie! Știți ce înseamnă? Nu te duci acolo și spui: ”Părinte, am făcut cutare, dar din cauza nevestei, din cauza copiilor, din cauza vecinului!”. Aia nu-i spovedanie, e îndreptățire. Spovedania înseamnă asumare: ”Părinte, am făcut asta că am fost prost, că am fost cutare… Chiar de mi-a zis soția, dar eu am fost ăla prost care m-am enervat și uite ce am făcut și cu tare!”. Deci trebuie să ne asumăm totul. Și să vedeți cum ieșim de la spovedanie când ne asumăm pentru că atunci nu dai vina pe nimeni, nu-ți încarci conștiința, tu spui la duhovnic și scoți totul acolo.

Și când ți-o pus mâinile și te-o dezlegat, ieși plutind de acolo pentru că tu ți-ai asumat tot și te-ai căit pentru ce ai făcut. Și de asta să avem grijă, că am mai întâlnit oameni:

– Părinte, m-am lămurit și cu spovedania, n-am simțit nimic!
– Păi, nu te-ai spovedit!
– Ba m-am spovedit!
– Pe câți ai judecat?

Aceeași asumare în spovedanie o desface părintele Pimen și în Rolul spovedaniei în mântuire și viața de zi cu zi, unde se vede limpede de ce, fără ea, nu simțim nimic.

Și să nu alergăm la mai mulți duhovnici

Nici sinceritate, nici pocăință! Dacă te duci cu sinceritate, cu pocăință și nu judeci pe nimeni, n-ai cum să nu zbori de acolo! Deci toate pleacă de la noi. Noi uităm să ne mai uităm în oglindă cum se zice, să cercetăm noi, ce-i cu noi, ce-i cu viața noastră. Mereu căutăm cum am spus, vinovați, spovedania o facem cum o facem, n-avem încredere în duhovnic… Că mai spunea cineva:

– Părinte, m-am dus la zece preoți și uite, unul mi-a spus așa…
– Dar cine te-o pus să te duci la zece? N-ai duhovnic?
– Am, dar m-am gândit că poate îmi dă un sfat mai bun.
– Nu te-ai gândit să-ți dea un sfat mai bun, tu ai vrut să-ți dea sfat după voia ta! Dacă duhovnicul care te cunoaște o zis: ”Nu e bine, fă așa!” și tu: ”Stai oleacă, mă duc și-l întreb pe celălalt!” și ăla ți-o spus: ”Nu-i așa!” și ai fugit la zece și niciunul nu ți-o spus cum ai vrut!… Nu! Deci asta e cea mai mare înșelare când alergi la zece să-ți dea sfaturi! Nu!

La duhovnic te-ai dus frumos și de el ții! Ca sfaturi sau așa, tu discerni ce-i bun pentru tine, dar hotărârea o are tot duhovnicul în viața ta, dacă faci ceva, dacă îți dă o rânduială, dacă îți dă ceva. Deci duhovnicul are cea mai mare cum se zice, întâietate în viața omului pentru că el te cunoaște, la el te spovedești, la el te duci cu bune cu rele, cu nebune cum se zice și el te poate ajuta cel mai mult.

Cum ne găsim duhovnicul și după ce semne se cunoaște un povățuitor bun am lămurit în Cum să ne căutăm un duhovnic.

Toată familia la același duhovnic

Nu e o lege, dar cel mai bine ar fi dacă ar avea toată familia același duhovnic. Se duce soțul, le spune pe ale lui, se duce soția, le spune pe ale ei și duhovnicul discerne: ”Mă, stai așa, că are și ăsta dreptate, are și ăsta aici!”. Dacă se duce numai unul, el poate să spună, să le îmbrace frumos și duhovnicul zice: ”Da, mă, ai dreptate!”. Că eu am pățit cu oameni: ”Părinte, cutare!” de ziceai că-i sfânt, iar când am ajuns să stau de vorbă cu soția lui s-o răsturnat totul. Și atunci l-am prins, zic: ”Ia vino tu încoace! Stai oleacă!”. Atunci am înțeles care era situația, fiecare caută să se protejeze, dar cu Dumnezeu nu merge așa.

Legătura statornică dintre om și duhovnicul său, cu ascultarea și încrederea pe care le cere, o desface cu multă limpezime IPS Athanasie de Limassol în Relația noastră cu un duhovnic.

Faptele nespovedite merg cu noi la judecată

Te protejezi aici ca să ieși tu curat în fața oamenilor, dar cu Dumnezeu ce faci? Cum îi dai răspuns lui Dumnezeu, pentru că la sfârșit te duci în fața Lui și atunci zice că toate faptele noastre merg cu noi. Nu trebuie să le citească Dumnezeu într-o carte, toată omenirea vede asta, bune sau rele, iar alea care s-au spovedit se șterg, pe celelalte le luăm cu noi și le găsim acolo.

Că faptele nespovedite merg cu noi dincolo de mormânt, iar postul este vremea potrivită să le lăsăm sub epitrahil, am arătat în Judecata de Apoi: cum ne pregătim prin milostivire, iar o prezentare ortodoxă a acestei zile se află în articolul Judecata de Apoi.

Ne rușinăm în fața duhovnicului? Ne rușinăm în fața lui Dumnezeu!

Aici ne e rușine în fața unui duhovnic, dar acolo în fața miliarde de oameni care stau toți și se uită la tine? Și atunci toate faptele tale merg în jurul tău cum se zice, toate răutățile, toate… Și abia atunci să vedem rușine, știi? Că aici ne e ușor, ne mai ascundem, ne mai învârtim, mai acoperim, mai rezolvăm, mai nu știu cum… Nu, la Dumnezeu nu mai există așa ceva! Și de asta să aveți mare grijă și eu, și voi, și toți cum lucrăm în viața asta pentru că e scurtă și plecăm. Vedem mâine, poimâine, nu ne garantează nimeni că mai prindem săptămâna viitoare. Nu știm, la câți oameni nu le stă inima? Zice: ”Sunt sănătos, cutare”, ți-o stat inima, s-o terminat. Suntem atât de fragili! Că ne ține Dumnezeu, e altceva!

Rușinea de o clipă din fața duhovnicului ne scutește de rușinea cea veșnică, adevăr pe care l-am limpezit în Spovedania, iar învățătura ortodoxă despre pocăință și mărturisire este adunată pe crestinortodox.ro.

Să vă faceți timp pentru copii…

Vezi copilul ăla mic, merge în pat, dă cu capul de toate și îl păzește Dumnezeu și nu are nimic. De ce? Pentru că el de la botez are un înger păzitor și pe copilul ăla îngerul păzitor aproape îl ține în brațe ca să nu pățească ceva. Mulți lasă copilul ”lasă că l-oi boteza nu știu când!”. Botează-l de mic ca să-l poți împărtăși, să primească și el îngerul păzitor care are grijă de el, care îl protejează. Deci de asta și de copii să vă îngrijiți, să vă faceți timp de ei! Ia să încercați seara, măcar o jumătate de oră dacă nu mai mult, să stați de vorbă cu ei. Să-i lăsați să vă povestească toate nebuniile lor de la școală, de unde o fi. Că ei atunci prind curaj, se deschid și atunci tu îi sfătuiești. Nu-i cerți, îi sfătuiești:

Măi, uite, asta nu-i bine. Nu-i zici băi, de ce ai făcut asta, nu! Băi, uite, aici nu-i bine, uite cum ar trebuit să lucrezi, că și eu la timpul meu am dat cu capul, uite, așa, așa și nu a fost bine. Ia încearcă așa. Deci din experiența ta ca om care ai trecut prin viață, îl sfătuiești și pe el. Și fă-ți mereu timp de așa ceva.

Ceasul de seară dăruit copiilor prețuiește cât o rânduială de post ținută cu inimă, iar despre creșterea lor lângă Biserică vorbește părintele Pimen și în Familie, copii, cărți, învățământ.

… și să-i creșteți în smerenie!

Am mai întâlnit pe cineva care mi-o plăcut. Era om de afaceri, avea câteva sute de angajați și spunea că în fiecare seară de la ora 7 la 9 închidea telefonul și rezerva două ore pentru copii. Se juca cu copiii, îi lăsa să-i povestească de toate, zicea că era timpul pentru copii. ”Nu mă interesează nimic, nu mai răspund la telefon, nimic! Două ore pentru copii”. Și putea și el să stea la un film, să stea la un meci, nu! Lăsa totul deoparte și dedica timp copiilor, iar copiii îl iubeau. El avea doi șoferi, gândiți-vă, iar dimineața el punea copiii în mașină și îi ducea la școală. Cică ”până acolo îi pregătesc pentru ziua asta, îi sfătuiesc, ce să facă, cutare”. Și na, avea o mașină mai bunișoară:

– Tată, ce mașină avem noi!
– Nu e a noastră, tati, asta e a firmei!

Nu spunea că e a lui, cică ”asta-i a firmei, noi n-avem nimic, suntem ca ceilalți oameni”. Zice ”Nu cumva să le intre în cap că noi suntem mai bine ca ceilalți, să se uite superior la ceilalți copii”. ”Nu, tati, asta-i a firmei. Noi suntem ca ceilalți oameni, vezi? N-avem mare lucru. Avem și noi căsuța asta”. El după Paști venea pe aici și aducea câteodată și copiii cu el și le dădea drumul pe afară. Copii cu energie din aia, mergeau pe dealuri pe aici, veneau cu capul spart, cu genunchii… El era în biserică cu cartea de rugăciuni și zicea:

– Băi, vezi că ăla și-o spart capul!
– N-are nimic, că-i trece!

El dădea foaia și continua rugăciunea, n-avea nicio treabă. Adică, el știa, măi, i-am adus în Grădina Maicii Domnului. De ce să mă îngrijesc? Eu stau și mă rog și Maica Domnului are grijă de ei. Și îi lăsa… Deci asta înseamnă să te lași în voia lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Că nouă de multe ori ni se pare că noi suntem cei care le rezolvă pe toate, nu! Noi avem datoria să-i creștem frumos, să-i învățăm, să-i pornim pe calea asta bună, dar mai departe Dumnezeu se ocupă de ei. Și atunci Dumnezeu are grijă.

Copiii care nu se socotesc mai presus de ceilalți sunt cei care duc mai departe folosul postului și al rugăciunii, temă pe care am dezvoltat-o în Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos.

Mulțumiți Maicii Domnului dacă vă primește în Athos!

Și uite, ați venit aici în Sfântul Munte. Aici e grădina Maicii Domnului. Trebuie să mulțumiți Maicii Domnului că v-o îngăduit să ajungeți aici. Când nu vrea Ea, nu îngăduie. Au fost cazuri de ajuns, care au venit până la Ouranopoli și sub nicio formă nu au putut intra. Aveau totul rezervat acolo, ”Domnule, nu sunteți, nu se poate”. Când nu vrea Maica Domnului să permită cuiva, nu-l lasă. Și de asta să-i mulțumiți mereu Maicii Domnului că v-o îngăduit, că ați ajuns aici și oriunde vă duceți aici prin Athos să fie cu respect și cu evlavie față de locul unde sunteți. Măi, e Grădina Maicii Domnului, nu numai locul unde stai, ci și pădurile și tot! Și să ne gândim că aici în 1700 de ani s-au nevoit sute de mii de călugări și pustnici.

Îngăduința de a păși în Grădina Maicii Domnului este ea însăși un dar, iar despre viața athonită și despre rânduiala postului de aici am vorbit în Mituri și adevăruri despre Sfântul Munte; o prezentare așezată a locului se află și în articolul Muntele Athos.

Și schimbați în bine ceva în viața voastră!

Poate nu-i piatră care să nu fi primit o lacrimă de la cineva, e sfânt tot locul ăsta. Mulți zic: ”A, ce dacă! Mă duc o sută de metri mai încolo și-mi aprind țigara!”. Dar gândește-te că pe locul unde ți-ai aprins tu țigara, poate o pășit ieri Maica Domnului, poate cine știe, în timpurile vechi câți s-au nevoit pe acolo. Încercați să vă luptați oleacă sau să încercați așa: Măi, mă chinuie fumatul ăsta. Pentru că mi-o îngăduit Maica Domnului să ajung aici, de azi nu mai pun țigară în gură!” și fă lucrul ăsta! Mulți oameni au făcut așa, să știți, care erau fumători înrăiți, cu trei pachete la zi și când îi întâlneam după un timp, cică: ”Părinte, de când am fost acolo n-am mai pus țigară în gură!” și erau așa de luminoși, îi vedeai deodată schimbați, deci se vedea o transformare la ei.

Deci se poate, să știți, orice, dar trebuie să vrem noi! Și noi dacă ne luptăm un pic și strigăm la Dumnezeu, la Maica Domnului, ne ajută. Da, e un pic greu la început, dar nu e imposibil. Și atunci, cum am zis, unde vă duceți să fiți cu respect, fără gălăgie, că dacă respectați locul primiți folos. Și un lucru pe care îl spun eu la mulți, când vă duceți la slujbă în biserică aici în Athos, să aveți haină cu mânecă lungă. Să fie respect față de locul acela. Măi, e biserica asta unde coboară Hristos la Liturghie, coboară toți sfinții, coboară Maica Domnului, să fiu și eu cu respect acolo! Chiar de mergeți cu mânecă scurtă pe drum, dar în biserică să fie cu mânecă lungă!

Hotărârea de a lăsa o patimă chiar în ziua în care ai ajuns aici aduce mai mult rod decât multe zile de post ținute din obișnuință, iar ce înseamnă pocăința în chip practic am arătat în Pocăința: definiție practică.

Respectați Sfântul Munte!

Mai ziceau unii: ”Părinte, dar ne e cald!”. Mă, dar noi uite câte rânduri de haine avem! Și mai luăm și rasa pe deasupra și camilafca. Nouă nu ne e cald? Și nu doar o zi, două, la noi toată viața e așa. Adică, astea sunt doar motivații că ne e cald. Nu! Dar când te duci în Dubai la nu știu câte grade și stai la căldură? Acolo fugi de frig la căldură, acolo nu e problemă! Dar aici când stai oleacă în biserică, o oră, două, trei, nu se întâmplă nimic dacă ai o cămașă cu mânecă lungă, nu-ți cade nimic în cap. Cu cât respecți mai mult locul, cu atât primești mai mult folos.

Evlavia cu care intrăm în biserică hotărăște cât primim de la Sfânta Liturghie, tot așa cum folosul postului se măsoară în inimă, nu în bucate; tema este limpezită de PS Petru Pruteanu în Sf. Împărtășanie, Sf. Liturghie, Biserica și ereziile, iar despre rânduiala slujbei se scrie pe larg în Dumnezeiasca Liturghie.

Mântuirea e în mâinile voastre: partea noastră în post

V-am spus asta ca o idee, ca să țineți cont de lucrurile astea: Plec într-un pelerinaj, bun! Să am și cămașă cu mânecă lungă pentru când întru în biserică, să existe respectul ăla că atunci vine folosul sufletesc mult mai mare. Când vede Dumnezeu: ”Măi, omul ăsta o intrat cu evlavie, se roagă cu credință”, atunci îți dă și Har mai mult și atunci ieși plutind de acolo. Și de asta eu spun că mântuirea e în mâinile voastre. Ea e dar de la Dumnezeu, dar pentru lucrurile astea pregătitoare să zicem așa, să facem și noi partea noastră, astea care țin de noi: să fii bun, să nu faci rău, să faci o rugăciune, să-i respecți pe ceilalți, să respecți locurile sfinte, astea țin toate de noi. Dacă nu le facem, nu avem îndreptățire în fața lui Dumnezeu. Cred că ajunge, v-am spus de toate!

Ce ține de noi și ce rămâne dar de la Dumnezeu, împreună cu binefacerile postului asupra trupului și a sufletului, le desface tot părintele Pimen în Binefacerile postului: sănătate, mântuire, Postul Mare.

Ce se întâmplă cu copii neîmpărtășiți?

Pelerin: Aș vrea să vă întreb ceva, dacă-mi permiteți! Un copil care nu este dus pentru Sfânta Împărtășanie de părinții lui, când e mic, așa de un an, doi, trei, patru, este afectat sau nu este afectat? Adică, e ceva spre răul copilului sau…?

Părintele Pimen: Nu-i vorba că e afectat, copilul e nevinovat, dar în același timp îl privezi de niște lucruri. Copilul pe care îl împărtășești de mic crește mult mai sănătos și la minte și la trup pentru că îl ia pe Hristos, Hristos care-i viața, care-i totul! Deci el ia lucrul ăsta și îl ajută mult mai mult. Pentru că mulți știi ce fac? Amână botezul ani de zile, dar îi bagă zece vaccinuri el și văd că copilul nu știu ce… Că am întâlnit diferite cazuri de-astea:

– Copilul e afectat, e cutare…
– Dar l-ai botezat?
– Păi, nu, că trebuie să vină nașul din America!
– Și când vine?
– Peste 2 ani.

Când copilul e deja mare și tu atâția ani l-ai ținut departe, când îl duci la împărtășanie fuge, zice: ”Ce să caut eu acolo?”. Da, deci eu văd cazuri din astea. Sau dacă copilul ăla când e mic sau dacă mama când e însărcinată si se duce la biserică, copilul din burtă se obișnuiește cu slujba, cu vocea preotului și când s-o dus la împărtășanie și o auzit vocea preotului, el cască gura direct.

Ce dobândește copilul prin Sfânta Împărtășanie, la care ne apropiem cu post și cu spovedanie, am limpezit în Ce știați și nu știați despre Sfânta Împărtășanie.

Harul dobândit de copiii ținuți de părinți lângă Dumnezeu

Uite, am întâlnit un caz aici în Tesalonic, o tânără când a fost însărcinată, ea asculta permanent Paraclisul Maicii Domnului. După ce o născut copilul, copilul nu adormea dacă nu îi punea Paraclisul Maicii Domnului. Cum auzea Paraclisul, adormea imediat. Deci gândiți-vă, lui din burta mamei i-o rămas acolo pentru că zi de zi mama asculta Paraclisul Maicii Domnului. Deci creșterea copilului începe din burta mamei. Mama cât e însărcinată să se împărtășească cât de des și când poate să se ducă la Sfânta Liturghie pentru că ce primește ea se duce la copil. Dacă ea bea, fumează, înjură, e nervoasă, toate astea afectează copilul. E bine dacă ea e liniștită și trebuie să fie ajutată de soț să fie liniștită și de câte ori poate, să meargă la biserică să se împărtășească, să vedeți cât de mult ajută!

Cunosc pe cineva, o familie din București, care avea o mănăstioară aproape de casă. Soția cât a fost însărcinată, deci mama, s-o dus în fiecare zi la Liturghie și s-o împărtășit în fiecare zi. Erau înțelegători părinții de acolo. În fiecare zi, gândiți-vă, până o născut! După ce o născut copilul, la 8 zile imediat l-o botezat și îl aducea și îl împărtășea în fiecare zi. Până la 3 ani, o venit cu copilul în fiecare zi acolo și l-o împărtășit. Gândiți-vă! Și pe copilul acela părinții îl luau și în altar și îl împărtășeau. Și îmi spunea maică-sa: Dacă mă mai certam câteodată cu soțul, el dispărea din cameră și-l găseam în camera cealaltă în genunchi, în fața icoanelor și-l întrebam:

– Ce faci?
– Mă rog ca să vă liniștiți voi!

El, la 3-4 ani… Deci, vedeți cât har o primit el? Și calm și liniștit și așa… Acum copilul are vreo 14 ani, e locul I pe Europa la pian, au și o fetița care e pe locul patru sute și ceva mondial la tenis. Dacă au fost crescuți așa ei întotdeauna sunt cu rugăciune. Fetița când se duce la tenis întâi se miruiește pe frunte, pe mâini, paleta, tot și după aceea se duce să joace. Adică, ei cu asta au crescut și vă dați seama, copiii rămân cu astea în viața lor pentru că ei așa au pornit.

Pelerin: Lucrează Harul!

Părintele Pimen: Da! Și lucrează Dumnezeu! Dacă tu îi privezi de așa ceva pe copii, ești responsabil mai târziu. Și de asta trebuie avută grijă! Da? Bine! Să vă ajute Maica Domnului! Și să-I cereți mereu ajutorul, că așa îmi spunea o fetiță: ”Deci eu nu pot fără Maica Domnului! Când îmi pun cărțile pe bancă, scot iconița Maicii Domnului și o reazem de penar. Și orice nu știu la școală, mă uit la iconiță și Îi cer ajutorul”.

Deci toate să fie cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, să fiți nelipsiți la Sfânta Liturghie, cât se poate împărtășiți, spovediți și cu Dumnezeu să mergem înainte! Doamne ajută!

Grija Maicii Domnului față de cei care se lasă în mâinile Ei se vede în mărturiile adunate de părintele Pimen în Minunile Maicii Domnului, o hrană bună pentru zilele de post.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!