Telefonul îți distruge simțul sensului tău – Arthur Brooks

Urmăriți o foarte bună conferință a profesorului de la Harvard Arthur Brooks care ne vorbește despre motivul pentru care traversăm o criză a sensului și ce putem face concret pentru a o depăși și a ajuta oamenii să-și regăsească sensul vieții.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Telefonul îți distruge simțul sensului tău – Arthur Brooks

Bună dimineața tuturor. Ce încântare este să fiu aici. Ce onoare este pentru mine să mă alătur vouă în această mișcare de reînnoire a civilizației noastre, de reconstruire a culturii noastre.

Motivul pentru care există ARC, și sunt onorat să fac parte din această mișcare, este că, după cum știm cu toții, ne confruntăm cu o criză. Ne confruntăm cu o criză în cultura și civilizația noastră. Mulți oameni vor descrie această criză ca fiind una de politică, una socială sau una de valori, și toate acestea sunt adevărate. Dar ceea ce vreau să vă spun astăzi este criza profundă de fond cu care ne confruntăm și pentru care avem soluția. Și aceasta este o criză a sensului.

Ocupația mea este să predau la universități, la Universitatea Harvard și la Universitatea Vanderbilt. Predau cursuri în domeniul științei fericirii omenești. Poate că nu vi se pare un domeniu real, dar, în realitate, este subiectul fundamental al oricărei „școli de afaceri”, pentru că rostul vieții este iubirea și fericirea, iar noi trebuie să știm cum să le dobândim în mod științific. Despre acestea vorbesc cu studenții mei. Predau aceste cursuri de șapte ani. Permiteți-mi să vă spun câteva lucruri despre știința fericirii. Permiteți-mi să definesc fericirea. Fericirea este, în sine, o combinație între bucuria de a trăi, a simți satisfacție pentru realizările tale dar, cel mai important, cunoașterea sensului existenței tale, a motivului pentru care trăiești.

De șapte ani, le dau studenților mei în prima zi de curs un mic test ca să văd dacă știu sensul vieții lor și vi-l voi da și vouă acum. Știți care este sensul vieții voastre? Veți afla în treizeci de secunde. Vă voi da un test cu două întrebări. Iată cum se trece: aveți răspunsuri. Iată cu picați – spuneți: „Acestea sunt întrebări la care nu m-am gândit niciodată” sau „Aceste întrebări nu au răspuns”. Începem cu întrebările despre sensul vieții pe care le pun studenților mei de șapte ani. Prima întrebare: „De ce trăiești?” Întrebarea numărul doi și, apropo, de ce trăiești? Aceasta ar putea fi: „Cine te-a creat?” Ar putea fi: „În ce scop?” Hmm, întrebarea numărul doi: „Pentru ce ți-ai da viața?” „De ce ai muri de bunăvoie chiar acum, cu bucurie?” Încă o dată, dacă aveți răspunsuri la aceste întrebări, bine, dar dacă nu aveți, aceasta este o problemă, pentru că veți fi dezorientați. Nu veți cunoaște sensul vieții voastre. Veți fi nefericiți.

Timp de foarte mulți ani, studenții mei aveau răspunsuri la aceste întrebări, dar ceea ce am început să observ cu câțiva ani în urmă este că studenții mei au început să pice acest test. Erau nedumeriți de aceste întrebări și nu-mi puteam da seama de ce. De ce oare aceste întrebări, la care ar fi trebuit să se poată răspunde cu ușurință, au devenit imposibile, derutante pentru studenții mei? Se pare că nu era vorba doar de studenții mei. Vreau să vă arăt acum câteva date. Nu o să vă obosesc cu prea multe date, dar priviți acest grafic. Acesta arată procentul tinerilor adulți care spun: „Viața mea pare lipsită de sens”. Acesta a rămas destul de redus pe tot parcursul anilor 2000. Apoi, în jurul anilor 2008–2009, s-a întâmplat ceva. Este aproape ca și cum o forță diabolică a intrat în viețile tinerilor adulți, le-a posedat sufletele, le-a absorbit sensul din vieți și au început să pice testul meu. Mai important, au încetat să mai poată vedea sensul vieții lor.

Aceasta, dragii mei, ca cercetător comportamental, vă voi spune că se numește epidemie psihogenă. Este o epidemie care creează suferință fără nicio origine biologică. Îi dăm un nume pretențios pentru că așa obținem poziții permanente universitare. Când am văzut aceasta, am început să observ același lucru și la mulți oameni care nu sunt studenții mei. Am văzut aceasta la copiii mei, tineri adulți. În jurul anilor 2008–2009, până în 2015 și în acea perioadă, am început să observ acest lucru pe măsură ce copiii mei creșteau. Am trei copii tineri adulți, de 28, 26 și 23 de ani. Fiul meu mijlociu, pe nume Carlos, dacă le-aș da tuturor copiilor mei acest examen, nici el nu s-ar descurca la el mai bine decât studenții mei. Am observat că era într-o stare de plictiseală și depresie, combinate, derulând pe telefon, absorbit de videoclipuri Instagram Reels și YouTube Shorts, petrecându-și timpul așteptând să se întâmple ceva. Poate că unora dintre voi aceasta vă sună familiar. Poate copiilor voștri, poate vouă.

Așadar, ce se întâmpla aici? Mulți oameni, văzând tinerii de astăzi rătăciți, furioși și activiști, întorcându-se împotriva culturii noastre, împotriva valorilor noastre, ar spune că problema este războiul cultural, insuflat de baby-boomeri și de politicieni corupți. Să vă spun care este adevărata problemă din spatele acestei situații care îi deranjează pe studenții mei, care îi deranjează pe unii dintre copiii voștri, care îl deranja pe fiul meu Carlos și care vă deranjează pe unii dintre voi. Aceasta are o explicație biologică, prieteni, și iat-o. Mulți dintre voi cunoașteți lucrările marelui neurocercetător de la Oxford, Iain McGilchrist, unul dintre marii gânditori ai timpurilor noastre. Ceea ce a scos in evidență muca sa se referă la ceva ce în domeniul meu numim lateralizare emisferică. Un mod sofisticat de a spune că creierul are două emisfere, fiecare îndeplinind funcții diferite.

Să vă spun care este deosebirea dintre cele două emisfere ale creierului și apoi vă voi arăta cum aceasta influențează sensul vieții voastre. Bineînțeles, aceasta nu este o imagine reală a creierului uman. Este o imagine menită să ilustreze un lucru foarte important. Emisfera stângă a creierului este partea care se ocupă de problemele complexe legate de lucruri și de informații. Este „cum”-ul și „ce”-ul vieții. Este ceea ce ți-a făcut cu putință să ajungi de la hotel la această conferință și ceea ce îți face cu putință să hotărăști ce să faci toată ziua, cum să-ți câștigi traiul. Îți spune aproape orice lucru tehnic. Acum, lumea este plină de probleme complicate. Inginerii din viață se ocupă cu rezolvarea problemelor complicate. Aceasta ne face competenți și bogați: problemele complicate ce țin de emisfera stângă a creierului. Este diferit la emisfera dreaptă a creierului, care este dedicată problemelor complexe. Nu este același lucru. Problemele complexe sunt ușor de înțeles și cu neputință de rezolvat. Dragostea, sensul, misterul, credința sunt probleme complexe, tratate în emisfera dreaptă a creierului, „de ce”-ul vieții. Viața are nevoie de ambele emisfere. Trebuie să știi de ce faci lucrurile și apoi trebuie să știi cum să le faci. Trebuie să știi de ce iubești pe cei pe care îi iubești și apoi trebuie să ieși și să-ți dai seama cum să-ți întreții familia. Așa ar trebui să funcționeze creierul.

Ca să vă dau un exemplu, o problemă a emisferei stângi din viața mea este mașina mea. Dețin o mașină. Nu știu cum funcționează. Nu am nici cea mai mică idee. Poate că, dacă deschid capota, sau, cum spuneți voi, „boneta”, acolo, după cât îmi dau seama, ar putea să fie doar un întrerupător pornit-oprit. Nu am nici cea mai vagă idee. Dar aș putea să înțeleg. Aș putea să mă uit la filmulețe pe YouTube sau să citesc o carte sau să găsesc un profesor și să-mi dau seama cum funcționează mașina mea complicată. Aș putea rezolva problema. În partea dreaptă a creierului meu am alte probleme care contează mult mai mult pentru mine. Căsnicia mea este o problemă complexă. Nu voi rezolva niciodată căsnicia mea. Sunt căsătorit fericit de treizeci și cinci de ani și tot nu este rezolvată. Soția mea este acum la Barcelona și am vorbit cu ea înainte să plec, iar ea mi-a zis: „Succes la Londra”. Și a spus-o cu toată inima. Dar când voi termina, s-ar putea să o sun și s-ar putea să fie foarte supărată pe mine. Nu știu. Desigur, ea este spaniolă, și aceasta este, în sine, o problemă complexă.

Dar ideea mea este aceasta: de aceea îmi iubesc căsnicia și nu îmi iubesc mașina. Pentru că iubesc lucrurile complexe legate de iubire și sens, de speranță și mister. Nu iubesc lucrurile complicate, precum informația și chestii de genul acesta.

Acum știți unde vreau să ajung cu asta, nu-i așa? Viața noastră s-a schimbat și am început să văd efectele în testul meu de sens din 2008 și 2009. Ce s-a întâmplat în 2008 și 2009? Asta s-a întâmplat în 2008 și 2009. Când te uiți la telefon, ceea ce americanul obișnuit face de 205 ori pe zi, îți împingi activitatea către emisfera stângă a creierului, departe de mister și semnificație, și îndreptând-o către informație și lucruri. Trăim o existență a emisferei stângi, dar tânjim după un sens în emisfera dreptă și asta ne distruge viața. Cei mai mulți dintre noi de aici suntem puțin mai în vârstă, nu toți, văd și câțiva tineri, dar oricine este de vârsta mea își amintește de vremurile de dinainte. Copiii mei nu, fiul meu Carlos nu le-a trăit. El a crescut cu un ecran mic. Și care este rezultatul acestui lucru? Care este rezultatul dacă crești astfel? Răspunsul este acesta: tânjești după experiențele emisferei drepte, ale iubirii și ale sensului în viața ta, dar tot ce primești este o simulare a emisferei stângi a acestora.

Filmul acela vechi, Matrix, vă amintiți de el? Să vă întristez acum: filmul acela are 27 de ani. Intriga acelui film era science-fiction: o inteligență artificială subjuga omenirea, folosea energia umană și ținea oamenii într-o simulare plăcută, ca să rămână nemișcați și supuși. Prietenii mei, noi suntem în Matrix. Copiii noștri sunt în simulare. Noi suntem în simulare. O simulare în emisfera stângă a unei vieți de emisferă dreaptă. Îi întreb pe studenții mei: „Cum ți-ai petrecut ziua?” „M-am trezit, telefonul este ceasul meu deșteptător, am dat scroll pe telefon în timp ce luam micul dejun, am lucrat pe Zoom, m-am întâlnit pe aplicații, mi-am văzut prietenii pe rețelele de socializare, am urmărit scurtmetraje pe YouTube și m-am culcat.”

Aceea nu este o viață adevărată. Care este problema cu asta? Știi ce vrei în viață. Ai multe lucruri, bine, dar ceea ce vrei este dragostea din viața reală. Ceea ce vrei este credință adâncă în transcendent, în dumnezeiesc, în Dumnezeu, iar aceasta lipsește din cele 205 verificări din emisfera stângă a creierului tău, care sunt împinse de dispozitivele tale spre informații și lucruri ale vieții. Iar ceea ce face asta este să creeze o formulă pentru viață. Dacă vrei să înțelegi problema pe care o au tinerii de azi, este aceea că au o formulă greșită, contrafăcută, pentru o viață bună. Iat-o aici. Formula de fericire a emisferei stângi a vieții: Iubește lucrurile. Folosește oamenii. Venerează-te pe tine însuți. Asta este viața online, prieteni. Și este cu totul lipsită de sens. Când iei sensul din viața oamenilor, ce fac ei? Strigă, vor ceva mai mult. Nu mai pot suporta, sunt nefericiți. Și atunci se vor întoarce la orice li se oferă ca sursă de sens, fie că este sănătos sau nu.

Trăiesc într-un campus universitar. Predau studenților toată ziua. Știți cum a fost în campusurile universitare. Regretați activismul la fel de mult ca și mine. Iată cum arată. Aceasta, prieteni, este o căutare a sensului. Putem denigra tinerii cât vrem. Îi putem denunța pentru activismul lor ridicol și pentru opiniile extravagante, dar tot ce facem este să dăm vina pe victimă. Înțeleg, nu-mi place, e greșit îndrumat, e problematic, dar trebuie să atacăm rădăcina problemei și nu doar simptomele pe care le vedem în activismul și furia de astăzi.

Deci, cum o să facem? Pentru că tocmai de asta ați venit, pentru soluții. ARC (Alianța Cetățenilor Responsabili) are soluții. Așadar, permiteți-mi să vă spun ce trebuie să facem în trei pași, pe baza științei despre cum să revenim în partea dreaptă a creierului și cum putem transmite aceasta și altora. În primul rând, furia, furie împotriva mașinii, ca să-l parafrazez oarecum greșit pe vechiul poet Dylan Thomas. Cum facem asta? Ei bine, personal, trebuie să facem asta noi înșine. Trebuie să faceți asta, vă promit. Voi, adică fiecare dintre voi, sunteți dependenți de dispozitivele voastre. Este aproape imposibil să nu fii, cu excepția cazului în care ești un călugăr cartuzian. Așadar, ce faceți? Ei bine, datele sunt clare, știința este stabilită. Prima oră a zilei, mesele, ultima oră a zilei, programare neurocognitivă în viața reală. Știința e foarte clară: nu trebuie să aruncați telefonul în ocean, ci doar să aveți o nouă relație cu el. Dar merge dincolo de asta. ARC înseamnă schimbarea societății.

Așadar, ce putem face prin politici în această privință? Ei bine, ceva. Avem nevoie de ceva pentru tinerii de astăzi. Să încep cu asta. Iată o propunere controversată. Fără dispozitive în școală, de la grădiniță până la doctorat. Avem nevoie de o nouă relație cu o tehnologie care ne subjugă. Nu consider că inginerii și tehnologii încearcă să ne distrugă viețile, dar avem o relație greșită și dezordonată cu aceste dispozitive, și este abuz asupra copiilor dacă nu începem să ne împotrivim acestui lucru. Iar dacă doriți o cultură mai bună, rezolvați aceasta.

Al doilea lucru este acesta. Trebuie să mergem mai adânc decât ceea ce vorbim. Întrebările acelea pe care vi le-am pus, când studenții mei încep să pună acele întrebări – de ce sunt viu și pentru ce mi-aș da viața – deschiderea sensului se ivește și sensul începe să-i găsească. De ce? Pentru că acestea sunt întrebări care au sens și a pune întrebări este esența sensului vieții. Veți recunoaște această fotografie. Este a unei gorile celebre care a fost învățată să răspundă la multe, multe întrebări. Și mulți oameni au crezut că aceasta a estompat hotarul dintre primate și homo sapiens. Aceasta este o greșeală. Știți care este esența omului? Nu este aceea de a răspunde la întrebări. Nu este informația. Este aceea de a pune întrebări. Ceea ce te face om este a pune întrebări. Aceasta este deosebirea. Când pui o întrebare la care nu poți găsi răspunsul pe Google, aceea este o experiență a emisferei drepte. Și iarăși, așa făceai la facultate când nu aveai smartphone, după o petrecere, la 11:30 noaptea, sâmbătă, în discuțiile tale pretențioase cu prietenii. Atunci înțelegeai sensul vieții tale, exact ceea ce oamenii nu mai fac astăzi.

Când le prezint asta studenților mei, viața lor se schimbă. Când i-am vorbit despre asta fiului meu, viața lui a început să se schimbe. L-am trimis de acasă când avea 18 ani și i-am zis: „Fiule, nu-ți pierde vremea la universitate.” În special voiam să spun: „Nu-mi irosi banii la universitate.” I-am zis: „Du-te și află răspunsurile la aceste întrebări.” Și așa a și făcut. Fără telefon, a lucrat la o fermă timp de un an și jumătate, o fermă de grâu din Grangeville, Idaho, șaisprezece ore pe zi, pentru unsprezece dolari pe oră. Apoi fiul meu a făcut pasul suprem spre sens: s-a înrolat în Corpul de Infanterie Marină al Statelor Unite. Fiul meu, da. Și a făcut o misiune periculoasă. A fost lunetist cercetaș. Aceasta este o unitate de elită a Corpului de Infanterie Marină. O misiune înfricoșătoare pentru mine, trebuie să vă spun. Nu și pentru el, căci este un neastâmpărat. Dar înfricoșătoare pentru mine. Dispărea săptămâni întregi. Și eu ziceam: „Unde ai fost?” El răspundea: „Nu-ți pot spune, dar a fost fierbinte.” Ceea ce ar fi putut însemna Londra, din câte știu eu. Dar când a ieșit la douăzeci și trei de ani, după serviciul militar, era un om care avea răspunsuri la întrebările sale.

Apropo, îi veți cunoaște după roadele lor. Știi când cineva are un sens în viață după cum trăiește. La 23 de ani era căsătorit și avea un fiu. Acesta este un act transgresiv. Acum are 26 de ani și are doi fii, iar el și soția sa iubită spun că vor să aibă șase. Da. Dar, mai important, fiul meu are răspunsuri la întrebările sale. Să vă spun care sunt acestea. Carlos, de ce ești viu? „Pentru că Dumnezeu m-a creat ca să slujesc altora.” Carlos, pentru ce ți-ai da viața? El a zis: „Întrebare ușoară. Am semnat un contract cu guvernul pentru asta. Mi-aș da viața pentru familia mea și pentru prietenii mei și pentru credința creștină, pentru camarazii mei pușcași marini, și pentru Statele Unite ale Americii și aliații noștri.”

Nu în ultimul rând, iată și aceasta. V-am arătat formula contrafăcută pe care lumea o propovăduiește tinerilor noștri. Formula contrafăcută este: “Iubește lucrurile, folosește oamenii și venerează-te pe tine însuți.” Și care e formula corectă? Iată despre ce este vorba. Puterile întunericului din lume vor face ca lucrurile contrafăcute să pară adevărate, pentru că sunt atât de aproape de adevăr. Formula cea corectă este când îți dăruiești inima: “Folosește lucrurile cu abundenţă și recunoștință. Folosește lucrurile, înțelege piețele, folosește energia, folosește-le cu recunoștință, este bine, dar nu le iubi. Dragostea este destinată în viața reală oamenilor, oamenilor din fața ta, oamenilor din jurul tău, oamenilor de sub acoperișul tău, tuturor acelora prin care îți câștigi pâinea cea de toate zilele. Și nu în ultimul rând, păstrează închinarea ta pentru Cel ce merită închinare, și anume numai Dumnezeu.”

Acestea sunt valorile noastre. Pentru asta luptăm noi. Dacă avem o organizare corespunzătoare cu tehnologia din jurul nostru, dacă avem o organizare corespunzătoare cu oamenii din jurul nostru, și dacă învățăm aceste lucruri simple, ne putem reface mințile, și făcând aceasta, vom cunoaște sensul vieților noastre și vom învăța pe oameni sensul vieților lor. Dumnezeu să vă binecuvânteze și vă mulțumesc pentru implicarea voastră.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!