Părintele Teologos: Despre cum judecăm pe aproapele, osândire și clevetire

Vizionați pentru a vedea cum putem să tămăduim una dintre cele mai grave probleme ale civilizației noastre care este judecata aproapelui, osândirea și clevetirea. Acest ghem întunecat ne distruge viața, ne alungă fericirea și ne aruncă departe de Dumnezeu, într-o poziție anti-hristică. Dacă judecăm, pe noi ne judecăm!

Analiza este bazată pe Sfinții Părinți și oferă cauzele și modalitățile de tămăduire ale acestei înfricoșătoare patimi.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul îl aveți după videoclip)

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!

Foarte mulți m-au rugat să le/vă vorbesc despre clevetire, osândire și judecata aproapelui. 

Judecăm. Înșelare. Război. Despărțire

Tema judecății aproapelui este o temă foarte mare și foarte nocivă, foarte distrugătoare pentru că toate războaiele se bazează pe înșelare și au ca scop ura, despărțirea. Da…

Ăsta este un lucru foarte important și foarte vechi.

„Toate războaiele se bazează pe înșelare” este o spusă a unui înțelept din vechime, secolul IV î.Hr., se numește Sun Tzu care a scris o carte numită „Arta războiului” care până astăzi este de bază în Academia Militară Americană. 

Cu aceasta vreau să spun că de vreme ce această zicere – „toate războaiele se bazează pe înșelare” – a rezistat din secolul IV î.Hr. până astăzi înseamnă că are ceva adevărat în ea. Și într-adevăr are și asta o vedem și la Sfinții Părinți, o vedem la Avva Dorotei, la Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile cel Mare spune: omul care își crede gândului se războiește pe sineși. 

Avva Dorotei spune: ai văzut om care a căzut? și-a crezut gândului.

Aceeași zicere o repetă după aproape 1400 (Avva Dorotei a trăit în secolul VI) Sfântul Iosif Isihastul care la fel spune: ai văzut om care a căzut? și-a crezut gândului. 

Să nu ne credem gândului!

Deci nu trebuie niciodată, niciodată să ne credem gândului.

De ce? Pentru că judecata aproapelui vine din crezutul gândului. Este de fapt o himeră. Începe cu curiozitatea adică spun: ia, să văd eu ce spune cutare? ia, să văd eu ce face cutare? 

Și pe baza bănuielii, pe baza imaginii mele false relativ la celălalt, la complexitatea celuilalt încep să iscodesc să văd  ce face. Și atunci mintea nu se mai ocupă cu păcatele sale, cu problemele sale, ci se gândește la celălalt, la ce face celălalt. 

Eh, și de acolo încolo încep problemele. De ce? Pentru că noi suntem căzuți și odată ce mintea noastră este întunecată nu putem cuprinde toată complexitatea personalității celuilalt. Și să nu uităm că celălalt, dincolo de faptul că este atât de complex încât noi nu putem să-l cuprindem, este și foarte dinamic. Deci dacă eu acum judec pe celălalt că a făcut cutare lucru, el deja poate că s-a pocăit de lucrul respectiv sau poate că deja a evoluat din greșeala respectivă. 

Să avem grijă să nu devenim antihrist!

Deci din cauza asta Mântuitorul a spus: nu judecați și nu veți fi judecați! Și a spus: a Mea este judecata, eu voi răsplăti. Deci în clipa în care judecăm pe celălalt, ne punem în poziția lui Dumnezeu, în poziția lui Hristos, devenim anti-Hristos, devenim antihrist.  Niște antihriști pentru că ne îndumnezeim pe noi înșine și-i judecăm pe ceilalți, noi, robii, ca și cum am fi Domn și Stăpân. Deci luăm prerogativele lui Dumnezeu. 

Deci nu putem să-l judecăm pe celălalt pentru că:

1. nu avem optica, experiența și capacitatea de cuprindere a complexității personalității celuilalt

și 2. uzurpăm o demnitate dumnezeiască pe care Mântuitorul Și-a păstrat-o pentru Sine. 

Deci este un lucru foarte foarte foarte grav să judecăm pe celălalt și mai ales, trebuie să știți un lucru foarte important de care vorbește Sfântul Dionisie Areopagitul în secolul I d. Hr. (deci în urmă cu aproape 2000 de ani). Spune și el și toți Sfinții Părinți de la el că toate ființele raționale inclusiv diavolul cred că fac binele.

Atâta doar că această credință, la diavol și la mulți oameni, mai mult sau mai puțin, dar la diavol este 100% distorsionată. Asta este marea dramă a diavolului: el crede că face bine, dar datorită faptului că această credință a sa este total distorsionată, nu va afla niciodată odihnă pentru că nu mai are nicio legătură cu realitatea. Trăiește în continuu în judecata sa. Și deci cei dintre noi care judecăm pe ceilalți fără Dumnezeu suntem condamnați la iadul diavolului. 

Să avem mereu o dispoziție de dragoste față de ceilalți!

Eh, în clipa în care știm efectele distructive ale acestei judecăți ca și formă de ură și 2. – în clipa în care știm că toți ceilalți încearcă să facă binele, atunci vom avea o mai mare dispoziție de dragoste față de ei. 

Este foarte important să avem o dispoziție de dragoste față de ceilalți! 

Și atunci vom avea mintea luminată ca să știm cum să acționăm. Și vom judeca fapta, nu făptașul. Și iarăși, vom judeca fapta cu conștiința relativității noastre. 

Un exemplu practic și actual: cum să nu judecăm

De exemplu, în cazul celebrului vaccin, nu o să-i judecăm pe cei care produc vaccinul sau sunt, mă rog, la conducerea hai, să zic politico-medicală.

Spunem: oamenii au încercat să facă bine, nu le-a reușit, nu au știut, nu știu ce este binele, se luptă pentru ceea ce socotesc ei că este bine – adică putere, bani și așa mai departe – bunul Dumnezeu știe. Poate că vor să îi ajute pe oameni. Nu știm.

Pe de altă parte, fapta datorită faptului că vaccinul nu este testat, datorită faptului că se produce o mare tulburare pe tema asta, toate lucrurile astea ne arată că nu are binecuvântarea de la Dumnezeu lucrul ăsta și fiecare cu conștiința lui spune: eu socotesc că nu mă vaccinez pentru că pericolul de a mă infecta este mic și deci nu doresc să am pericolul unui efect secundar din partea vaccinului.

Pe de altă parte, altcineva spune în conștiința lui: măi, eu îmi doresc, Dumnezeu știe de ce, eu doresc să mă vaccinez. 

Deci efectul secundar cel mai mare al vaccinului de departe este ura, dihonia dintre noi, judecata între noi. Adică cei care sunt vaccinați îi judecă pe cei care nu sunt vaccinați și cei care nu sunt vaccinați îi judecă pe cei care sunt vaccinați. 

Dispoziția de dragoste față de ceilalți alungă frica

Deci din cauza asta să avem grijă să avem dispoziție de dragoste, de iubire pentru că dacă nu vom avea așa ceva atunci această ură din noi se va manifesta nu numai în problemele de vaccin și așa mai departe, ci în familie, și cu prietenii, față de Dumnezeu și vom trăi acest iad înăuntrul nostru gândindu-ne că suntem în continuu hăituiți, avem această manie a persecuției, această frică, temere, această tulburare înăuntrul nostru. 

Dacă însă vom avea credință în Dumnezeu și vom avea dragoste față de ceilalți vom fi în pace față de Dumnezeu chiar dacă ceilalți într-adevăr ne persecută, ne vânează și au planuri malefice împotriva noastră.

Ceea ce vreau să fac foarte, foarte important este că chiar dacă fapta la exterior este aceeași – adică refuzul sau acceptarea vaccinului – ceea ce contează de fapt este așezarea noastră interioară și motivele. 

Judecata este o dispoziție de ură

Acum, trebuie să știți, cum spuneam, că judecata este o dispoziție de ură față de celălalt și asta chiar dacă la o primă vedere pare că dorim să îl îndreptăm pe celălalt sau dorim să îi facem bine celuilalt sau chiar uneori e vorba și de cuvinte de laudă. Cum vedem episodul din Evanghelie cu orbul cel din naștere la care fariseii i-au spus „tu ești ucenic Aceluia și noi suntem ai lui Moise”. Sfântul Ioan Evanghelistul notează acolo „lidorisan afton” adică l-au înjurat, l-au ocărât într-un mod foarte urât. Și au spus – tu ești ucenic Aceluia, adică al Mântuitorului – ce laudă mai mare poate să fie decât să fie cineva catalogat drept ucenic al Mântuitorului?

Dar pentru că făceau asta cu dispoziție de ură și nu de evlavie față de Mântuitorul, din cauza asta cum spuneam, Evanghelistul notează că l-au ocărât, l-au înjurat într-un mod foarte… „lidoria” în limba greacă este vorba de ocară, dar ocară foarte amară, foarte dură. 

Deci cum spuneam trebuie să fim foarte atenți la dispoziția de ură dinăuntrul nostru. Aceasta este judecata.

Clevetirea

Acuma, clevetirea este în clipa în care vorbim față de celălalt, spunem către alții o faptă: că acesta a mințit sau că acesta a curvit sau că acesta  a furat. Aceasta este clevetirea. Aici trebuie să fie foarte mare atenție astfel încât pe baza experienței noastre să ne dăm seama dacă celălalt va rezista la această știre care provine de la noi și nu care cumva să se micșoreze dragostea prin tendința lui de judecată. 

Deci dacă eu știu că cineva a furat sau a mințit, nu o să-i spun celuilalt dacă știu că cantitatea de iubire din univers scade. Mai bine să-l acopăr pe fratele meu.

E adevărat însă că sunt anumite cazuri în care dacă este vorba de un pericol comunitar și oamenii trebuie păziți, protejați, în clipa respectivă o să spunem: fraților, vedeți, nu îl aveți pe post de exemplu pozitiv pe cutare pentru că omul respectiv nu este cum trebuie. Dar și atunci trebuie accentuat nu pe dispoziția de ură, ci pe dispoziția de dragoste, adică omul respectiv nu știe, haideți să ne rugăm pentru el, haideți să îl ajutăm, să vedem cum putem să facem, haideți să încercăm să nu mai fure.

Cum combatem clevetirea?

Deci totdeauna să mergem pe partea ajutătoare, pe partea de stingere a păcatului și nu pe partea de distrugere, pe partea de călcat în picioare cum vedem din păcate că se întâmplă la anumite posturi de știri. 

Deci totdeauna trebuie mers pe dragoste pentru că ura, clevetirea este un lucru care distruge și reputația celui care o face, dar și pe a spectatorului, a celui care aude. Aceasta este clevetirea. Deci trebuie cu foarte mare discernământ.

Mustrarea adevărată vine din dragoste

Un caz iarăși special aici sunt oamenii care au foarte mare dragoste și datorită faptului că au foarte mare dragoste și sunt aproape de Dumnezeu, pot să mustre. După cum avem cazuri celebre în istorie de la Sfântul Ioan Botezătorul până la părintele Iustin Pârvu care avea o dragoste foarte mare față de oameni, era un om cu o viață foarte sfântă.

Dar asta nu înseamnă că și noi putem să facem la fel pentru că noi nu avem dragostea acestor oameni și deci în clipa în care avem acest duh mărturisitor sau credem că avem acest duh mărturisitor în loc să Îl mărturisim pe Hristos și Adevărul, mărturisim de fapt ura din noi. Și atunci se transformă într-un val de ură care tulbură pe ceilalți și nu îi trezește pe ceilalți și-i pune în gardă pe ceilalți. 

Asta este foarte important: să avem grijă să nu scurtcircuităm urcușul nostru duhovnicesc și să ajungem la mărturisire. Aceasta se va întâmpla în clipa în care alții ne-o cer și în clipa în care am trecut. Deci la părintele Iustin Pârvu să nu ne gândim să fim ca el, să mustrăm pe oricine pentru că 1. – părintele Iustin nu a mustrat pe oricine și 2. – părintele Iustin a făcut închisoare și a ajuns la anumite măsuri.

Deci haideți întâi de toate să vedem și noi dacă putem să rezistăm să fim într-o închisoare. Bineînțeles că nu spun acum să fim într-o închisoare – ferească bunul Dumnezeu – de piatră, ci măcar într-o închisoare duhovnicească adică să ne păzim simțurile, să facem post, toate celelalte. 

Și atunci în clipa în care vom dobândi această dragoste față  de Dumnezeu, abia atunci vom putea să vorbim și să diortosim cu dragostea pe care ne-o dă Dumnezeu, anumite lucruri care posibil suferă îmbunătățire, deci au nevoie de îmbunătățire. 

Să ne judecăm doar pe noi înșine!

Iarăși ceea ce este foarte foarte important este că singura persoană pe care trebuie să o judecăm suntem noi înșine. Niciodată nu vom judeca celelalte persoane pentru că după cum spuneam, nu putem să cunoaștem complexitatea existenței celuilalt, frumusețea celuilalt, nu știm  de ce, pentru ce, ce motive l-au determinat, ce învățătură a avut, care a fost complexul de factori și așa mai departe. Din cauza asta nu putem să îl judecăm pe celălalt. Singura persoană pe care o putem judeca suntem noi înșine. 

Judecarea

Dacă clevetirea este amintirea unei fapte –  el a mințit, el a furat – judecarea este punerea ștampilei pe întreaga personalitate a unui om văzută chiar în dinamică. Adică – ăla e hoț, ăla este fur, ăla este un mincinos – nu zic că a mințit sau că a furat și spun că ăla este hoț. Deci reduc pe celălalt la o ștampilă, la o etichetă și deci îl îngheț pe celălalt, chipul lui Dumnezeu îl reduc la un enunț pe care culmea îl spun eu, robul, care foarte probabil că sunt mai prejos decât celălalt și nici măcar nu sunt creatorul, nici măcar nu sunt Domnul lui. 

Deci din cauza asta să avem grijă cu judecata că este mult mai gravă decât clevetirea. 

Osândirea

Osândirea este și mai gravă că nu spun numai că celălalt este hoț, ci spun și am în sinea mea o scârbă față de celălalt și spun că celălalt este de iad. Adică, da, este hoț și nu mai are nicio șansă, s-a terminat. 

Nu! Cum spuneam, totdeauna să ne gândim că ceilalți sunt în dinamică și totdeauna să ne gândim că ceilalți încearcă să facă bine, toți încearcă să facă bine, toți, absolut toți. Este problema doar de înșelare, de lipsă de optică, de credință greșită.

Din cauza asta Biserica accentuează așa de mult pe exactitatea credinței. ORTODOXIA înseamnă credință corectă. „Ortho”-„doxa” în limba greacă înseamnă „corect, drept” și „doxa” înseamnă și „slavă”, înseamnă și „credință”. E o întreagă teologie pe ce înseamnă „doxa” în greacă, dar să nu intrăm în detalii. 

Ceea ce accentuez aici este faptul că trebuie să avem credință corectă față de realitate. Și trebuie să știți că nimeni dintre noi nu o avem și deci toți facem greșeli după cum este evident. 

Judecăm faptele și nu persoanele

Și din cauza asta niciodată să nu încercăm să judecăm persoana că să încercăm să îmbunătățim fapta, procesul. 

Deci vom judeca faptele și numai faptele celor pe care Dumnezeu ni-i i-a dat în grijă – adică ale subalternilor, ucenicilor, membrilor familiei, copiilor – și să judecăm faptele lor din prisma conștiinței relativității noastre. Adică dacă văd un subaltern, un ucenic, pe copilul meu că face ceva, o să spun „da, eu socotesc, nu sunt sigur, eu socotesc că fapta asta nu este bună și ar trebui îndreptat așa” și atunci în funcție de caz mă duc la omul respectiv și-i spun „știi, cred că ar fi mai bine să facem așa”.

Totdeauna dăm soluția! Nu spunem „de ce ai făcut așa?”!

Totdeauna să nu punem distanță între noi și el, să nu deschidem război pentru că nu sunt eu unit cu problema împotriva lui pentru că atunci am eu o problemă, ci sunt unit eu cu el împotriva problemei! 

Nu despărțim legătura dragostei dintre noi, nu pălmuim dragostea! Și zic „uite, care e treaba, s-a întâmplat asta, hai, să vedem cum putem să facem să nu se mai repete, hai, să vedem cum putem să facem să fie mai bine!”.

În clipa în care menținem această unire a dragostei, în clipa respectivă Dumnezeu cu Lumina Sa se va sălășlui în mințile și inimile noastre și ne va da în timp soluția. 

A te uita la păcatele celuilalt înseamnă a uita de păcatele tale

Și iarăși, este foarte important – asta numai în clipa în care ne vorbește Dumnezeu în conștiință față de cei pe care îi avem în subordine, pe care ni i-a dat Dumnezeu în grijă. Pentru că dacă nu, există o lege de netrecut, o lege duhovnicească care spune că dacă ne ocupăm de păcatele altora, nu o să ne mai ocupăm de păcatele noastre. 

Suntem ca un străjer care uită să-și păzească cetatea și merge pe aiurea. Și atunci omul se umple de păcat. Și totdeauna trebuie să fim foarte foarte atenți la noi înșine, să avem trezvia necesară, să vedem ce se întâmplă cu greșelile noastre.

Din cauza asta foarte mulți oameni care au încercat și au început să fie mărturisitori și să-i corecteze pe toți care mișcă în front, s-au umplut de păcate. Deci totdeauna trebuie să ne concentrăm pe noi înșine.

Și de aceea trebuie să știți că unul dintre motivele principale pentru care poziția de lider, de stareț, de părinte este o poziție foarte dificilă (este) pentru că: o dată trebuie să se ocupe de patimile sale, de păcatele sale, dar dincolo de asta trebuie să se ocupe și de problemele, de greșelile celorlalți și să păstreze iubirea.

Să avem foarte mare grijă: nu ne ocupăm de de păcatele celorlalți pentru că atunci nu ne mai ocupăm de ale noastre și cădem în patimile noastre, suntem condamnați să cădem în patimile noastre.

Harismele se pierd dacă…

Și iarăși, dacă nu avem compasiune față de cel care nu are o harismă, suntem condamnați să o pierdem, conform legii duhovnicești. „Uite la ăla cum cântă, cum nu știe să cânte!”…  Eh, este unul dintre cele mai bune mijloace și motive de a pierde harisma cântării. Sau „uite la ăla cum se enervează!” – este unul din cele mai bune mijloace să ne enervăm și noi, să ajungem să ne pierdem blândețea, atât cât o avem.

Să fim foarte atenți! Totdeauna când vedem ceva la cineva, cum spuneam o faptă pe care noi o judecăm cu conștiința relativității, că fapta respectivă nu este bună, trebuie să ne rugăm pentru el. Nu să pornim război împotriva lui și deci împotriva noastră prin tulburarea pe care ne-o produce. 

Rugăciunea este rezolvarea

Să ne rugăm: „Doamne, uite eu cred că respectivul nu a făcut bine. Doamne, ajută-l pe el, Doamne, luminează-l pe el, Doamne, ajut-o pe sora mea, pe mama mea” și așa mai departe. Trebuie să ne rugăm pentru că prin rugăciune Îl aducem pe Dumnezeu și rezolvăm problemele. 

În clipa în care judecăm și punem ură, atunci avem o stare de iad. Ce dorim: raiul prin rugăciune? Sau iadul prin judecată? 

Că oricum dacă judeci pe cineva, nu rezolvi nimic! 

Fapta cum spuneam se judecă, dar și aici cu conștiința relativității noastre și relativitatea conștiinței, bineînțeles, pentru că nu avem conștiință absolută.

Prin judecare cazi în păcatele celuilalt

Și iarăși, dacă nu ne potolim și îi judecăm pe ceilalți, vom cădea nu numai în păcatele noastre, ci vom cădea și în păcatele celuilalt. Deci vom începe să avem războiul celuilalt. Și mai ales fără ajutorul Domnului. Celălalt va avea ajutor de la Dumnezeu, dar noi nu pentru că noi ne-am pus, cum spuneam la început, în poziție antihristică, luându-i poziția lui Hristos de judecător și astfel suntem lipsiți de ajutorul Lui. Da.

Un exemplu de Pateric – cum să NU judecăm

Un caz celebru în care era un frate care se lupta de foarte mult timp la pustie, cu duhul curviei și nu mai putea de război, era tânăr fratele și la un moment dat s-a dus la un bătrân care era bătrân numai cu pletele, numai cu anii, nu și cu înțelepciunea și i-a spus „părinte, am războiul ăsta, ce să fac? și mă gândesc să plec în lume că nu mai rezist…”. Și zice părintele respectiv „aaah, ești terminat, ești de iad, nu ești bun de nimic, n-are rost”. 

Și atunci tânărul respectiv când a auzit asta s-a deznădăjduit și a pornit pe cale să se întoarcă în lume. S-a deznădăjduit de sine și de lupta sa și a plecat.

Și pe drum se întâlnește cu Avva Polo care îl vede și îi spune avva: „frate, te văd tulburat, ce s-a întâmplat?”. 

Și atunci fratele deznădăjduit și plângând îi povestește toată întâmplarea și cum că e de iad și așa mai departe. 

Și atunci îi spune Avva: „frate, dă-mi te rog frumos, ziua de astăzi, du-te iarăși la chilie și fă rugăciune, o să fac și eu pentru tine și o să ajute harul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri”. 

Și fratele s-a îmbărbătat și s-a dus la chilie și după care Avva a început să se roage: „Doamne, tu vezi și știi ce este de folos pentru noi, dă-i bătrânului care a judecat să înțeleagă ceea ce n-a înțeles atâția ani!”. 

Un atac demonic

Și atunci vede un arap, un diavol… Diavolii trebuie să știți că nu au chip, diavolii sunt și ei îngeri, în general, sunt tipuri de minți – îngerii buni sunt minți bine intenționate, pe când diavolii sunt minți malefice. Însă harul lui Dumnezeu la oamenii aleși sau la oamenii normali când dorește bunul Dumnezeu pentru folosul sufletesc poate să îngăduie ca îngerii și buni și răi să capete anumite înfățișări. Dar aceste înfățișări nu le sunt proprii.

Revenind, vede Avva Polo un arap, diavol, cum săgetează, trimite săgeți – Avva și-a dat seama că e vorba de gânduri, de un atac demonic concentrat – către chilia bătrânului care a judecat. Și atunci bătrânul respectiv în 5 -10 minute iese afară, cu desaga în spate, ducându-se pe aceeași cărare înspre lume. 

Și îl vede Avva Polo și îi ține calea și-i zice: „unde pleci?” 

Atunci bătrânul își dă seama, știa toată întâmplarea și-și cere iertare. S-a dus și a cerut iertare și de la tânărul respectiv și astfel amândoi s-au făcut monahi iscusiți.

Deci este foarte foarte important să nu îi judecăm pe ceilalți pentru că dacă după cum spuneam nu ne pocăim de asta, vom cădea în păcatele, în războaiele celorlalți. 

E nevoie de compasiune! 

Celui curat, toate îi sunt curate

Eh, sunt foarte multe exemple pe tema asta și trebuie să știți că judecata provine din necurăția interiorului nostru, din starea dinăuntrul nostru. În clipa în care noi avem curățenie înăuntrul nostru, toate le vedem curate. Spune în Sfânta Scriptură, nu spun eu, Sfântul Apostol Pavel spune „celui curat, toate îi sunt curate”.

Povestire de la Sfântul Paisie

Știți cum spunea și Sfântul Paisie că a mers o albină și s-a întors la stup și au întrebat-o celelalte albine – ce ai văzut? și a spus – flori, numai flori. Nu ai văzut nimic altceva? Nu numai flori pline de nectar. S-a întors și o viespe la cuibul ei și au întrebat celelalte viespi – ce ai văzut? E, peste tot numai necurății. Altceva, nu? Nu, numai gunoaie. 

E foarte importantă așezarea dinăuntrul nostru! Hai, să căutăm binele din ceilalți și o să-l găsim, o să vedeți că o să-l găsim! Să nu căutăm răul din ceilalți pentru că o să-l găsim și pe acela și o să ne tulbure! 

O întâmplare din Sfântul Munte: cum judecăm

Țin minte o întâmplare în Sfântul Munte la care am fost martor. Erau trei – un polițist (aici la fiecare mănăstire există un post de poliție și stă un polițist), un muncitor și un părinte. Și la un moment dat trece în fugă un om prin fața lor, lucru care este foarte rar în Sfântul Munte și zice polițistul „băi, ăsta a furat ceva! trebuie să mă duc să anunț la post să văd ce…” și pleacă tulburat. Muncitorul se uită așa după el și zice oarecum așa „hă – hă, băi, dacă aș mai avea și eu vârsta lui ce aș mai alerga și eu”. Și părintele zice: „vai, vai, ăsta fuge la biserică, e ora Vecerniei, trebuie să mergem să ne rugăm”. 

Deci vedeți după starea interioară a fiecăruia dintre ei, au văzut lucrurile într-un mod total diferit. 

Un alt exemplu de optică legat de cum judecăm

Și iarăși un exemplu pe care părintele Pimen îl dă și vreau să îl dau și eu pentru că este starețul meu și este și un exemplu foarte bun.

Era o femeie care circula singură pe stradă noaptea târziu, la ora 12. Și iese un nevoitor, un creștin de la o priveghere și o vede și zice „slavă lui Dumnezeu, că uite că sunt și tinere, fete care merg la priveghere și se roagă la Dumnezeu la ora asta. Slavă lui Dumnezeu! Să o binecuvânteze Dumnezeu!”.

După care o întâlnește cineva care avea insomnie și zice „băi, săraca, are și asta insomnie și uite, se plimbă pe stradă. Să o ajute bunul Dumnezeu! Sper să se facă bine.”.

După care iese unul de la un bordel, de la o casă de toleranță și zice: „uite și la asta și asta a ieșit de… femeie ușoară”.

Înțelegeți?

Să avem grijă să fim curați astfel încât pe baza curățeniei noastre să-i vedem pe toți ceilalți curați pentru că acesta va fi Raiul! 

Dacă judecăm, acesta va fi iadul! 

Să nu îi judecăm niciodată pe conducătorii duhovnicești!

Și mai ales să avem mare, mare grijă să nu judecăm conducătorii noștri duhovnicești pentru că acesta este cel mai grav lucru pentru ne taie de cel care ne duce la Lumină, de cel care ne duce la curățenie.

Deci cum spuneam, nu știm de ce a făcut maica stareță, de ce a făcut starețul, de ce a făcut părintele meu, duhovnicul meu, șeful meu lucrul respectiv. Urmez, fără cârtire! E de la Dumnezeu.

Dacă conștiința îmi spune ceva, mă duc și îi spun cu smerenie „ava, maică stareță, șefule, tata, uite, se întâmplă asta, ce facem, hai, să vedem cum putem să îmbunătățim!”. Nu, „de ce ai făcut așa?”. Pentru că „de ce?” este blestem împotriva lui Dumnezeu, împotriva harului Duhului Sfânt cum spunea Bătrânul Iosif Vatopedinul. Eh, și asta ne duce în iad.

Să avem grijă să nu judecăm!

Vă mulțumesc mult!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Valoarea donației

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altă valoare

Valoare

€

Frecvența donației

O dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresa de email

Numele de pe card

Cardul

Donați