
O femeie moare după ce folosește ChatGPT pentru sfaturi medicale. Compania e dată în judecată.
29 octombrie 2026Pentru cine venim în Athos? Părintele Pimen răspunde din livada chiliei, între brândușele de toamnă: veniți pentru Maica Domnului, veniți pentru Dumnezeu, nu pentru oameni. Ne descrie o zi la chilie, de la Utrenie și Sfânta Liturghie până la orele de la pangar, ne povestește ce l-a întrebat un grup pe părintele bucătar și de ce și monahii au nevoie de liniște. Apoi îi lămurește pe cei care urmăresc citatele puse pe seama lui pe Facebook și TikTok: părintele nu are niciun cont, iar multe dintre ele sunt făcute cu inteligența artificială.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Un covor de brândușe, dar de la Dumnezeu și de la Maica Domnului
Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Frumos în natură, atmosferă de toamnă, și păsărelele se mai aud! Am vrut să fac filmarea aici pentru că sunt atât de multe brândușe… Uitați-vă! Astea sunt un fel de albăstrele, tot ce vedeți aici, dar este covor peste tot. Așa zic, cât de cât puteți să vedeți, să vă bucurați de ele. Că noi ne bucurăm în fiecare zi. Este o combinație de soare cu nori. E tare frumos! Slavă Ție, Doamne!
Mulțumesc, Măicuța Domnului, că la cât de răi suntem noi, ne binecuvântezi cu atâta frumusețe. Uite, toamna întotdeauna ies brândușele peste tot, prin păduri e covor de brândușe, așa cum ies după sărbătorile de iarnă ghioceii din belșug, toamna acum e frumusețea asta naturală cu brândușe, fără să le punem noi. Așa, ca un dar de la Dumnezeu și de la Maica Domnului. Cât îs de frumoase, nu mă mai satur să mă uit la ele.
Erau și ultima oară când am fost aici, că-i tot în livadă, dar erau mai puțini. Acum e covor, toate s-au deschis așa. Că au fost și ploile mai înainte, pământul are apă. Și acum tot ce a răsărit în perioada de toamnă, iese. Am văzut la noi mai mult e culoarea asta de brândușe: un fel de albăstrele, violete. Am văzut în alte părți ale Athos-ului și gălbui și roșii. Le-o îmbinat atât de frumos aici, Bunătatea lui Dumnezeu. Da, dragilor?
Înainte să ne spună pentru cine venim în Athos, părintele Pimen se oprește între brândușe. Florile ni le-a lăsat Dumnezeu din Rai ca să ne amintească de Rai, relua el vorba cuiva în Frumusețile pădurii Athosului: brândușe, Rai și smerenie, iar Mântuitorul ne cheamă să luăm seama la crinii câmpului în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul 6.
Un subiect puțin diferit: pentru cine venim în Athos
Acum, după ce v-am spus toate astea de frumusețea asta naturală pe care o avem în jurul nostru, zic: hai să deschid un subiect un pic diferit. De ce? Mereu am spus așa de-a lungul timpului: oameni buni, dacă veniți în Athos, dacă vă îngăduie Maica Domnului să ajungeți aici, veniți pentru Maica Domnului, veniți pentru Dumnezeu, veniți în Grădina Ei ca să luați binecuvântare de la Maica Domnului, care se îngrijește de toate aici, și de la Dumnezeu, că ea e mijlocitoarea noastră la Dumnezeu. Nu mai veniți pentru oameni, că o să rămâneți dezamăgiți! Dacă vrea Maica Domnului să vă dea un cuvânt de folos de aici din grădina Ei, o să vi se spună un cuvânt, o să îngăduie. Dacă nu, nu. Ați înțeles, dragilor? Nu mai veniți așa!
De ce să nu veniți pentru oameni: programul zilei la chilie
Și de ce o spun asta? Hai să vă spun, oleacă. Noi dimineața de la 5 la 7:30 avem Utrenia cu Sfânta Liturghie, în fiecare zi. După care, bineînțeles, bucătarul merge la bucătărie și își face treaba, începe să facă mâncarea. Noi la ora 12 avem masa, noi părinții. La 12.30 le dăm masa și la musafiri, la închinătorii care-s cazați la noi. După aceea, la ora 1, dacă avem muncitori, și la muncitori, că dacă tot am avut lucrări, am avut și câte o serie de muncitori. Deci, le îmbinăm așa, frumos.
Normal că, după slujbă, noi ne retragem la chilii. Și bineînțeles, fiecare care mai are treabă, își face treaba. Trapezarul pregătește sala de mese, că dacă avem oameni care pleacă dimineață imediat după Sfânta Liturghie, le dăm o gustare. Chiar de n-avem noi masă, dar lor le dăm o gustare ca să nu plece flămânzi la drum. Dar noi ne retragem la chilii. O oră, două, trei, fiecare după ascultarea pe care o are de făcut. Alții ies la 9, la 10, stau o oră la chilie sau așa, fiecare face treburile pe care le are, treburile casei, ca în orice gospodărie la om acasă sunt treburi, da? Sunt atâtea de făcut pe lângă casă.
Când veniți în Athos: Părintele Pimen este la pangar în timpul zilei, două ore
Ei, eu de obicei, numai dacă am anumite treburi, ies. Dacă nu, stau la chilie. Stau și eu liniștit la chilie, ați înțeles? Și ies la 12 la masă. Despre contactul cu oamenii le-am spus așa tuturor care mai vin cu grupuri, la șefii de grupuri: „Măi, ca să știți, la amiază mă găsiți. De la 12:30 la 1:30 o să fiu pe la pangar” când mulți îmi cer să le semnez o carte și mai schimbăm o vorbă. Deci acolo mi-am pus și un scaun din ăsta care se rotește, să mă pot mișca mai ușor, dar cu spătar, comod, cum știți că am eu problema cu coloana. Și atunci e nevoie să stau comod și acolo mi-e bine. Și în felul ăsta o oră, dacă e nevoie o oră și jumătate, sunt acolo, cel mult până pe la două.
După pangarul de la amiază: Vecernia și încă o oră seara
Și după aceea, noi seara avem de la 5 la 6 vecernie. După ora 6, mai gustăm ceva maxim 10 minute, un sfert de oră, fiecare după nevoie. Atunci nu e o masă cum e la amiază, unde citim cuvânt de folos, participă toți părinții. Seara, în funcție de cum simte nevoia fiecare. Poate altul nu vrea să ia deloc nimic, altul gustă ceva din mâncarea care s-o făcut de dimineață de bucătar. După care, de la 6.15 până la 7.30 sunt din nou la pangar, bineînțeles, dacă sunt oameni. Dacă nu, mă duc liniștit, la ale mele. Deci sunt acolo, vreo oră la amiază, vreo oră sunt și seara. Tot așa, oamenii s-au mai învățat și atunci vin, sau cei care-i cazați la noi, tot așa mai vor, cei mai mulți să le semnez pe o carte, să le pun acolo un rând, ceva, să aibă ca amintire.
Programul zilei la chilie, cu Utrenia de la ora cinci, cu cele două ore de liniște de după-amiază și cu Pavecernița de seară, l-a mai descris părintele Pimen în Programul chiliei, moaștele și ctitorii. Din el se vede de ce părinții nu pot sta toată ziua în curte și de ce, dacă veniți pentru oameni, o să rămâneți dezamăgiți. Iar despre ultima lui carte, De mână cu Maica Domnului, pe care au cerut-o mai ales închinătorii din ziua filmării, ne-a vorbit chiar el.
Nu veniți pentru oameni în Sfântul Munte
Azi când am ieșit la 12, am văzut că era plin în față. Chiar azi am avut vreo 40 de oameni, 3 grupuri mari. Dar când am ieșit atunci la 12, le-am spus: „Uite, noi avem programul la masă într-un sfert de oră, cel mult 20 de minute, dar o să ies, vă deschid pangarul, intrați acolo, vă uitați, dacă vă place vreo carte, ceva să alegeți, ca să nu stați în curte. Și după aia vin și eu acolo”. Și așa am făcut. După masă m-am dus și am stat și le-am semnat la fiecare. Am stat vreo oră și jumătate acolo, majoritatea au vrut câte o carte scrisă de mine, ceva să ducă și ei acasă, în special ultima carte: „De mână cu Maica Domnului”. Și după aia au plecat bucuroși toți.
Dar îmi spusese Părintele Bucătar că mai devreme, nu știu, că era la 9, că era la 10, o venit un grup. Văzând că-i liniște prin curte, s-or dus la el la bucătărie acolo și i-au spus:
– Părinte, unde-i Părintele Pimen? Unde-i Părintele Teologos?
– Păi, îi la chilie!
– Dar ce fac la chilie?
– Păi, de unde să știu eu ce fac ei la chilie?
– Cum adică, dar matale nu ești din obște, nu știi ce fac ei la chilie?
– Eu am ascultarea mea la bucătărie. Eu asta știu, că trebuie să fac mâncare ca la 12 să fie gata de pus pe masă. Nu mă interesează ce face fiecare la chilie. Poate se roagă, poate dorm, poate…
– Cum adică, părinte? Dar de noi cine are grijă? Noi am venit și nu ne bagă nimeni în seamă? Nu ies nici Părintele Pimen, nici Părintele Teologos? Cum așa? Dar ce fac ei la chilie?
Atunci părintele, că are și ăla o măsură cum se zice, cu răbdarea:
– Măi, dacă vreți să vă spun, aveți răbdare să fac o cafea, să mă uit în cafea, să vedem, poate nimeresc și eu ce fac ei la chilie.
– A, îți bați joc de noi?
– Nu-mi bat joc de voi, dar după întrebări și răspunsuri!
Noi am trăit în Sfântul Munte și în perioada când nu veneau așa mulți oameni
Adică, dacă voi ați venit pentru om, uite că asta primiți. Eu de asta spun: veniți pentru Maica Domnului! Și nu vă așteptați ca să stau eu sau Părintele Teologos în curte toată ziua să vă punem covor roșu cu „Bine ați venit”. Pentru că noi aici am venit pentru Maica Domnului, dragilor! Pentru Maica Domnului am venit aici și Maica Domnului se îngrijește de toate ale noastre.
A, și părintele când o auzit răspunsul, zic: „A, păi dar nici voi n-ați fi aici dacă n-am fi noi să vă aducem bani, să vă dăm pomelnice”. Deci nu un mirean, un părinte din țară. Că noi n-am fi aici dacă n-ar fi ei. Nu mai știu ce i-o zis părintele, dar știu de altă dată că atunci când se atinge subiectul ăsta… Și i-o explicat părintele: „Tu crezi că pe noi ne țin oamenii aici? Pe noi ne ține Maica Domnului. Noi am trăit și în perioada când nu or venit oamenii. Oamenii vin acum de vreo 10 ani, oamenii mai mulți. Înainte nu veneau. Și noi n-am trăit, n-am construit, am murit de foame?
Sunt mulți care nu înțeleg asta și zic că dacă am venit eu să vă dau pomelnicul înseamnă că trăiți și voi. Dar nu vă cere nimeni pomelnicul. Dacă vreți să fiți pomeniți și îl dați cu drag, noi îl pomenim. Dacă nu, puteți să-l păstrați, nicio problemă, nu vă cerem nimic. Noi ne putem face rânduiala, avem un pic de grădină, ne descurcăm cu ce avem, nu murim de foame, nici n-am murit. Eu am prins, cei care ați urmărit filmările, de acum 33 de ani când vedeam un om la o lună de zile, care poate trecea pe aici, nu ca să ne aducă ceva, rătăcit și el pe aici și îi dădeam noi un castron cu mâncare. Și am trăit, n-am murit de foame. Slavă Domnului! Ne făceam grădina, puneam de toate în ea. Așa, cu puțin, ne-am descurcat întotdeauna.
Aveți grijă pentru ce veniți în Sfântul Munte!
Pentru că noi n-am venit pentru oameni aici. Noi am venit din dragoste pentru Maica Domnului și pentru Dumnezeu. Am lăsat toate și am venit aici ca să încercăm și noi la mai multă liniște, să petrecem mai mult timp cu Dumnezeu. Slujbele încercăm să nu le lăsăm niciodată. Avem privegherile și la biserica mare ne adunăm cu toții. Noi încercăm asta și în limita posibilului cu tot dragul, primim și oameni. Dar trebuie să înțeleagă oamenii că noi suntem aici pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului și că încercăm să ne luptăm cu noi înșine, să putem o neputință, o patimă să o dăm deoparte, să ne luptăm să devenim mai buni. Și în limita în care putem, primim cu drag pe toți oamenii. Dar oamenii trebuie să înțeleagă lucrul ăsta. Cu ce respect vin aici, atâta Har primesc de la Dumnezeu și de la Maica Domnului, atâta ajutor.
Ați înțeles? Dacă vii cu pretenții, ai să pleci nemulțumit și nu te folosești cu nimic. Degeaba ai venit în Sfântul Munte. Și o spun la mulți: aveți mare grijă pentru ce veniți în Sfântul Munte. Doar să bifați pe o listă că ați fost nu știu de câte ori în Sfântul Munte, că ați călcat în Sfântul Munte, că vai de mine? Sau uneori se mai întâmplă, poate chiar preoți formează câte un grup și „hai că vă duc eu să-l vedeți pe părintele Cutare, la Cutare”. Deci ei sunt siguri de asta. Și poate nu îngăduie Maica Domnului să-l întâlnească nici pe părintele Cutare, nici pe Cutare. Și atunci ei se răzvrătesc că le e rușine față de oamenii pe care-i aduc, că le-au promis.
Pentru cine venim în Athos: un sfat pentru cei care aduc grupuri
Dar mai bine de ce să nu le spui la oameni: „Hai, oameni buni, să ne rugăm, ca să rânduiască Maica Domnului să întâlnim un părinte care să ne spună un cuvânt de folos, să mergem să participăm la o rugăciune acolo unde ne cazăm, să stăm și noi la slujbe, la Sfânta Liturghie, dacă apucăm să ne spovedim, să ne împărtășim, să ne folosim cu ceva”? Încercați să veniți pentru folosul vostru sufletesc. Nu să fiți băgați în seamă, să faceți o poză pe care să o postați și să spuneți „o ce tare că l-am întâlnit pe părintele Cutare sau Cutare!”. Să știți că și eu am ajuns la o limită și m-am săturat de poze. Am făcut zeci de mii de poze. Toată lumea poze!
Și monahii au nevoie de liniște: oferiți respect oriunde mergeți, nu doar când veniți în Athos
De asta, acum mai nou, le-am spus așa: „Sunteți grup de 10 oameni, da? Că toți zic „părinte vrem poză!”. Bun, stau și fac o poză cu voi, cu grupul, nu în particular cu fiecare” pentru că am ajuns și eu la o oboseală să stau toată ziua… Cine mă vede, înainte de a zice „Doamne-ajută”, mă întreabă: „Părinte, facem o poză?” Zic: Băi, mă simt și eu, cum zicea cuviosul Paisie Aghioritul, ați venit să faceți poze cu maimuța la muzeu, la grădina zoologică! Să fim un pic atenți, dragilor. Nu doar să așteptăm. Cum am spus, oferiți respect unde vă duceți, nu numai aici, la orice mănăstire, în Athos, în Grecia, în România, unde vă duceți! Gândiți-vă că și cei de acolo sunt oameni.
Ați înțeles? Le e somn, le e foame, îi doare și pe ei ceva, au și ei nevoie de anumite momente de liniște, în care să stea și ei cu Dumnezeu. Sau pur și simplu stai și tu în liniște, te duci și te pui în pat, te uiți la tavan și stai în liniște. Și atunci liniștea te învață ce să faci, cum să te rogi, ieși și te mai plimbi în păduri. Deci avem nevoie de așa ceva ca să putem rezista la toate câte sunt în ziua de azi, ai nevoie de momentele de liniște. Pentru că în afară de slujbele de la biserică, ai nevoie și de momentele în care să te rogi mai mult fără să fii distras, în care să te încarci, cum se zice, sufletește. Toți avem nevoie, toți avem luptele noastre, neputințele noastre, nu suntem perfecți, să știți!
Nu veniți cu pretenții, ci cu smerenie, cu respect, cu evlavie față de Dumnezeu și de Maica Domnului: când veniți în Athos, nu vă așteptați ca cei din mănăstiri să fie perfecți
Nu vă așteptați la cei din mănăstiri să fie perfecți, că o să rămâneți dezamăgiți. Sunt oameni care se luptă cu ei înșiși ca să înainteze spre Dumnezeu, fiecare cât poate. Ați înțeles, dragilor? Deci nu mă plâng, dar zic așa ca să înțelegeți un pic. Nu mai veniți cu pretenții, ci cu smerenie, cu respect, cu evlavie față de Dumnezeu și de Maica Domnului! Și dacă pe noi ne-o îngăduit Maica Domnului aici, ar trebui măcar un pic acolo, 1%, un pic de respect și față de noi! De ce? Că suntem aici și tragem de noi ca să fie bine aici, să vă putem primi cu drag, să fim și noi disponibili. Ați văzut că am avut și probleme de sănătate, când nu mai puteam, dureri de spatele, cu cervicalul, cu inima. Mulțumesc Maicii Domnului că e mai bine. Nu că nu o am, dar mai bine.
Ați văzut cei care ați fost în ultimul timp, zilnic am stat o oră la pangar, am semnat zeci de cărți, am fost activ, unde am putut, am mai spus un cuvânt, că am avut perioade în care nu mai puteam. Am avut mâna legată o lună, nici cruce nu puteam să-mi fac. Din cauza cervicalului, a durerii și amorțelii, nu puteam dormi noaptea. Deci oameni suntem, asta trebuie să înțelegeți. Dar am spus că atât timp cât pot să fiu de folos cuiva, mai vorbesc, vedeți și pe în filmările astea. Dar dacă la un moment dat socot că toate sunt degeaba și nu mai folosesc… Credeți că e atât de ușor o dată pe săptămână să te duci, să faci o filmare, să spui, să încerci adică să mulțumești pe toată lumea, să încerci să spui în așa fel să fie și de folos?
Cuvântul din filmări, spus din drag pentru voi
Dar pot sta și eu liniștit să nu mă mai îngrijesc de asta. Să-i spun Părintelui Teologos că el se ocupă de site: „Părinte, lasă-mă în pace, pune matale ce vrei, eu nu mai spun nimic”. Pot și lucrul ăsta. Nu-s dependent de a vorbi, dragilor, sunt sătul de vorbit. Dar o fac așa, din drag pentru voi, să mai ajungă ceva la voi. Dar, na, depinde fiecare cât vrea să primească, cât vrea să înțeleagă. Să înțelegeți, pe noi aici ne ține Maica Domnului. Și cât o să vrea Ea, o să ne țină.
Pe monahii de la chilie nu-i țin oamenii, ci Maica Domnului, spune părintele Pimen, care vă îndeamnă să veniți pentru Maica Domnului și cere pentru ei măcar un pic de respect. În Chilia noastră: Ispite și necazuri; roade dulci a povestit cum, pe când aveau datorii și casa era încă neacoperită, Ea le-a trimis ajutorul printr-un om întâlnit la o priveghere, și cum le binecuvântează grădina.
Din păcate nu mai este liniștea din timpul pandemiei
Uitați-vă, a fost perioada asta de pandemie. Câțiva ani nu a mai venit nimeni, da? N-am murit de foame, n-am dus lipsă de nimic. Era atâta liniște, ne plimbam prin pădure, atât de frumos. După ce o trecut și or început să vină iar oameni, ne-o fost un pic grea acomodarea la început, că nu eram obișnuiți. În biserică numai noi la lumânărele acolo, cu rugăciunile, liniște, fiecare în colțul lui, atât de frumos! Credeți că noi avem nevoie de așa ceva, că noi ne hrănim pentru că vin oamenii? Noi ne hrănim din liniștea de aici. Că rânduiește Maica Domnului că vor oamenii să-i pomenim, că dau un ban acolo… cu tot dragul îi pomenim. Sau altul cumpără ceva de la pangar, vrea o iconiță, vrea o carte, vrea ceva, cu tot dragul, dar noi nu tragem de oameni. Ați înțeles, dragilor?
Și nici nu mai putem să stăm în fața oamenilor. Înainte, da, orice om venea, îi puneam un pahar de apă, un dulce, o cafea, stăteam un pic pentru că erau puțini. Acum gândiți-vă, cum vă spuneam, la amiază erau pe puțin 40, că erau 3 grupuri mari venite. Mai poți să faci lucrul ăsta? Și atunci ce am făcut? Doar acum timp de o săptămână nu s-a mai putut pentru că s-au făcut alte lucruri acolo, dar la noul foișor pe care l-am făcut, tot timpul sunt două căni din alea mari de 2 litri cu cafea, ceai, dulciuri, tot ce avem noi, ce ne mai aduc oamenii sau ce cumpărăm, punem zilnic acolo, ca oricine vine să se poată servi singur. Acum majoritatea știu, chiar la poartă la noi e făcut un foișor acolo, cu o masă acoperită frumos, treci și te servești cu ceva de acolo.
Un părinte grec a apreciat ideea cu foișorul
Îmi amintesc de un părinte grec care venise cu mașina și o adus câțiva închinători aici. Și cât se închinau ei, el de la mașină s-o dus la foișor, și-o luat o cafea cu un pișcot și-l înmuia în cafea. Eu mă duceam pe drum și mă plimbam și-mi zice în greacă pentru că era grec: ”Părinte, să-ți ierte Dumnezeu toate păcatele pentru lucrul ăsta, că uite, eu toată ziua am fost pe drum cu oamenii și am găsit o cafea aici să mă întăresc un pic și un pișcot din ăsta, un pic să mai gust ceva. Nici nu știi ce înseamnă lucrul ăsta. De câte ori vin, pot să intru aici și să mă servesc”. Și asta am încercat, ca oamenii să se poată servi. Am făcut și noi ce era omenește posibil. Deci nu așteptați mai mult pentru că avem și noi limita noastră ca oameni.
Părintele bucătar de la chilie
Iar eu câteodată chiar mă bucur când aflu că părintele nostru bucătar e mai iute așa, dar e foarte… face mâncare de 15 ani. El face în fiecare zi la cel puțin 30 de oameni. Suntem noi, închinătorii, dacă avem și muncitori, poate la 40 de oameni, în fiecare zi, de 15 ani și uneori are și el răbdarea lui. Iar când vin oamenii, dacă văd că el e la bucătărie, că nu-i nimeni prin curte, pe el tabără acolo la geam: „Da, părinte, da, cutare…”. Și la un moment dat se satură și el, că-i place și lui liniștea și mai spune și el ceva, îi mai ia așa în glumă, mai în râs câteodată, când vede că oamenii depășesc măsura. Unii se supără: „Cum adică ne vorbești nouă așa?”.
Și noi ne putem supăra: suntem oameni, veniți pentru Dumnezeu
Trebuie să înțelegeți și voi lucrul ce l-am spus, suntem oameni, și noi ne putem supăra, și noi ajungem la o limită, și noi mai greșim, nu înseamnă că trebuie să le puneți la inimă. Nu putem fi perfecți. Cât suntem aici pe pământ, nu suntem perfecți. Ne luptăm cu noi înșine să devenim mai buni. Ați înțeles, dragilor? De asta am atins subiectul ăsta. Nu mai veniți pentru oameni în Athos! Cum am spus, veniți pentru Dumnezeu și pentru Maica Domnului. Mă repet mereu ca să înțelegeți lucrul ăsta poate cândva. Noi vă primim cu drag pe toți care veniți. În limita în care putem, vă stăm și la dispoziție, cât nu, trebuie să înțelegeți. Poate trebuie să vă rugați mai mult la Maica Domnului, să îngăduie să ajungeți în momentul în care suntem vreo unul din noi mai disponibil, da?
Părintele bucătar gătește de 15 ani, iar bucătăria e ascultarea lui; despre ascultare, protosinghelul Diodor Șchiopu scrie în Ziarul Lumina că este chintesența vieții călugărești. Tratația de la foișor, primită cu atâta mulțumire de părintele grec, amintește de cherasma athonită, despre care am vorbit cu Lucian Apopei în Sfaturi, ghidul pelerinului. Părintele Pimen mărturisește că se repetă mereu: îndemnul de a nu veni pentru oameni îl dădea și în februarie 2024, când le explica pelerinilor pentru cine venim în Athos, în Pentru cine și cum venim în Sf. Munte.
Nu am conturi de socializare pe internet!
Și mai repet un lucru pe care m-am săturat de atâtea ori să-l repet, dar pentru că văd că se înmulțește tot mai mult și oamenii tot nu înțeleg deși l-am spus, și l-am spus: oameni buni, nu am Facebook, nu am TikTok, nu am nimic pe numele meu! Tot ce vedeți cu Părintele Pimen Vlad, toate sunt conturi false! Pentru bani, Dumnezeu știe pentru ce… Sunt pline cu sute de mii de abonați. Din zece oameni care vin aici, 8 îmi spun: ”Părinte, vă urmărim toate citatele de pe Facebook!”. Zic:
– Oameni buni, nu am Facebook!
– Cum adică nu ai? Dar nu postezi de la 5 dimineața până noaptea continuu?
Oameni buni, nu am Facebook, nu postez nimic, nu răspund la comentarii, toate conturile acelea-s false! Și le-au făcut niște oameni pentru interesul lor. Atât timp cât puneau dintr-o carte de-a mea un citat, sau ceva dintr-o filmare, n-am zis nimic… Sau când luau vreo poză originală. Dar ce e mai rău e că în ultimul timp au început să facă citate cu inteligența artificială. Îi spune la inteligența artificială să imite ce spun eu și le dă citate zilnic, încât bagă citate de astea câte cinci pe zi. Nu stă nimeni să le ia din carte sau din altă parte, inteligența artificială ți le dă pe bandă. Și-au început să apară și poze făcute de inteligența artificială, până și filmări. De asta am spus mereu, dragilor, să fiți atenți la astea! Mai spunea cineva: „Bine, părinte, dar sunt frumoase!”.
Inteligența artificială e mai periculoasă decât orice în lumea asta
Foarte bine! Dacă vă place ce vă spune inteligența artificială, atunci închinați-vă la ea, că vă dă lucruri frumoase. Nu vedeți câtă muzică au scos, că e mai frumoasă decât a cântăreților? Atunci dați cântăreții deoparte și ascultați de un robot care mâine-poimâine o să vă spună ce să faceți și o să ajungeți dependenți de inteligența artificială, care e mai periculoasă decât orice în lumea asta. Vă certați pe un buletin, pe un permis, că are, că n-are…, dar sunteți dependenți de inteligența artificială, care în timp o să vă sucească mințile mai rău decât orice, să știți! O să ajungeți dependenți, nu o să mai gândiți, o să faceți doar ce vă spune până o luați razna și vă depărtați și de Dumnezeu, că asta o să facă. Diavolul lucrează prin spatele ei. Ați înțeles, dragilor? Aveți mare grijă ce faceți și cât folosiți internetul!
Mulți dintre cei care veniți în Athos și ajungeți la chilie îi spuneți părintelui Pimen că îi urmăriți citatele de pe Facebook; lămurirea că nu postează și că pe numele lui nu are nimic a dat-o și în Conturi false. Pozele și filmările făcute cu inteligența artificială se numesc deepfake, iar muzica făcută cu ea, pe care unii o socotesc „mai frumoasă decât a cântăreților”, poate aduna deja sute de mii de ascultători: Rick Beato analizează, în E aceasta o trupă reală sau inteligență artificială?, o formație a cărei muzică pare generată de inteligența artificială. Despre riscul de a nu mai gândi singuri vorbește un cercetător în Cum să nu ne lăsăm gândirea critică ucisă de inteligența artificială.
Fac doar o filmare pe săptămână, dar nu mă ocup eu de postarea pe site-ul chiliei
Mulți mă acuzau: ”Părinte, stai toată ziua pe internet!”. Știți care e accesul meu sau ce fac eu, deși nici asta nu e stat pe internet? Ceea ce vă spun acum, îmi iau telefonul, uite, sunt în livadă singur, singur îmi pun telefonul, mi-l proptesc pe un trepied și vă spun ce am de spus. Filmarea asta i-o dau Părintelui Teologos, care o pune o dată pe săptămână, joi seara în general, pe site-ul nostru, pe O chilie Athonită, da? Și atât! În rest eu nu mai am treabă cu internetul. Părintele Teologos se ocupă de site, el răspunde la comentariile de acolo, de tot. Eu nu mai am treabă. Și dacă n-am Facebook, n-am TikTok, n-am nimic, deci eu nu exist pe internet! Ați înțeles, dragilor? Dacă vă gândiți că răspund cuiva la un comentariu, niciodată! Înțelegeți lucrul ăsta, da?
Citatele false și cei care se mint singuri
M-am repetat, sunt sătul și eu, dar văd că oamenii pricep din ce în ce mai puțin. A început să le placă atât de mult inteligența artificială încât se mint singuri și chiar de aud că eu nu am, se mint singuri: „Dar e frumos, totuși!”. Și în mintea lor a rămas ideea că-s ale mele chiar de eu le spun: „Băi, nu-s ale mele!”. Ați înțeles, dragilor? Era un grup care spunea:
– Părinte, vă urmărim!
– Vedeți că eu n-am Facebook!
– Cum, părinte, n-ai, că eu vă urmăresc!
După ce le spun toate astea, unul din oameni zice: „Să știți că soția mea în fiecare dimineață vă urmărește citatele, mai ales duminica dimineața… despre duminica aia în care vorbiți…”. Omule, ce-am spus eu acum? Că nu am Facebook, eu nu fac așa ceva, nu dau citate… „Nu, părinte! Știți, pe TikTok…”. Omule, nu am TikTok, chiar nu înțelegeți? Și zice: „Dar ea pe ce se uită atunci?”. Asta întreab-o pe ea! La noi găsiți doar site-ul Chilieathonită.ro unde sunt doar filmări, nu există, nu găsiți citate! Că mai ia cineva din ce spunem noi și mai face citate, e altceva, dar nu suntem noi acolo! Da, dragilor?
Faceți-vă timp și ieșiți în natură!
Hai, că m-am săturat și eu să tot explic lucrurile astea și să nu le înțeleagă aproape nimeni! De aici deduc cât de mult înțeleg oamenii, cât de mult le pasă de mântuirea lor. E ușor să distribui un citat de la unul la altul, să-ți faci un cont prin care să tot distribui pe internet, să ai mulți urmăritori. M-am săturat de așa ceva, dragilor! De-aia nu vreau nici Facebook, nici nimic. Să fim liberi, dragilor, nu toată ziua la butonat. Să putem ieși în natură, să ne bucurăm. Uite, în frumusețea asta, sunt brânduşe, atâtea lucruri frumoase, dragilor! De asta spun, faceți-vă timp de a ieși în natură măcar o dată la săptămână dacă sunteți la oraș. Ieșiți un pic, duceți duminica la o mănăstire, la un schit în afara orașului.
De acolo mai după-amiază plimbați-vă în natură, bucurați-vă de ce o creat Dumnezeu. Că poate Dumnezeu într-o clipă să ni le ia pe toate, să îngăduie un cataclism, ceva, să dispară tot ce-i verde în jurul nostru, copaci, flori frumoase. Și o să zică Dumnezeu: „Dar de ce să vi le mai las dacă nu le vedeți și dacă nu vă bucurați de ele? Vă bucurați doar de betoane, de clădiri, de munca aia care-i fixă acolo fără să mai vezi nimic! Și timpul liber… pe televizor sau pe internet!”. Da, dragilor? Să nu-L silim pe Dumnezeu să întoarcă un pic macazul! Nu vă supărați pentru ce v-am spus, v-am spus cu drag, că poate cândva o să înțelegeți lucrurile astea.
Și dacă nu veniți în Athos, liniștea se caută și aproape de casă. Despre ea a vorbit părintele Pimen într-un cuvânt filmat noaptea, Liniștea nopții și duhovnicia, iar bucuria de Creație a lăudat-o și la Londra, în Să mulțumim lui Dumnezeu pentru frumusețea Creației Sale.
Încheiere: pentru cine venim în Athos și cu ce inimă
Și o să închei repetându-mă iară, veniți pentru Dumnezeu și Maica Domnului în Sfântul Munte, veniți cu drag și nu așteptați nimic, veniți cu respect, cu evlavie și are grijă Dumnezeu și Maica Domnului să vă răsplătească pe măsură! Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții, amin!
Respectul și evlavia cu care se cuvine să veniți pentru Maica Domnului în Grădina Ei au fost tema unui cuvânt mai vechi al părintelui Pimen, Respectul față de Maica Domnului: cum ne purtăm în Grădina Ei, unde spune că, dacă dăm respect față de cele sfinte, primim har mult. Iar smerenia fără pretenții pe care le-o cere închinătorilor o descrie și articolul Smerenia de pe OrthodoxWiki: o persoană umilă este, în general, nepretențioasă și modestă.
Brândușele din livadă și vârful Athonului în ceață
Și dacă tot v-am spus de brândușe, să încerc să nu calc niciuna pe aici, că e plin. Tare mi-s dragi și-s tare frumoase! Uitați și aici cât îs de bogate ele. Albinuțele încă vin și mai caută miere aici. Toate sunt frumoase, toate sunt minunate! Da, dragilor? Să ne ajute Măicuța Domnului!
Și hai să schimb un pic cadrul mai spre Athon. Ia să vedem, că aici sunt în livadă, vedem că se lasă o ceață de sus acum… Să vedeți un pic și vârful Athon-ului. Acum e un pic așa în ceață, nu prea se vede. Uitați, acolo e vârful Athon-ului, s-o lăsat o ceață, dar o ceață minunată. Doamne ajută!
Un răspuns străvechi la întrebarea pentru cine venim în Athos stă în povestea muntelui pe care Maica Domnului l-a cerut de la Fiul Ei, ca să fie loc de liniștire, și a idolului de pe vârful Athonului, care s-a sfărâmat când a pășit Ea pe uscat; o spune părintele Pimen în Athos-ul și repere pentru îndreptarea noastră. Despre schitul în care se află chilia găsiți date în Schitul Lacu (Muntele Athos), iar istoria chiliei, de la prima cărămidă, o povestește tot el în Istoricul chiliei athonite.
Întrebări frecvente
Părintele Pimen răspunde: pentru Maica Domnului și pentru Dumnezeu. El vă îndeamnă: dacă vă îngăduie Maica Domnului să ajungeți acolo, veniți pentru Maica Domnului, în Grădina Ei, ca să luați binecuvântare, nu pentru oameni, căci altfel veți rămâne dezamăgiți.
Dacă veniți pentru oameni, riscați să plecați dezamăgiți. Părintele spune că ei, monahii de la chilia lui, au lăsat totul ca să petreacă mai mult timp cu Dumnezeu, că ziua lor e rânduită de slujbe, ascultări și liniștea chiliei și că pe ei îi ține Maica Domnului, nu oamenii.
La pangarul chiliei, de obicei între 12:30 și 13:30, după masa de prânz, și seara între 18:15 și 19:30, dacă sunt oameni. Acolo semnează cărți și mai schimbă o vorbă; în rest, de obicei stă la chilie, dacă nu are alte treburi.
Pentru că și ei sunt oameni: le e somn, le e foame, îi doare ceva și au nevoie de momente în care să stea cu Dumnezeu și să se roage fără să fie distrași. De aceea, părintele face o singură poză cu tot grupul și vă cere, când veniți în Athos sau la orice mănăstire, să oferiți respect.
Nu. Părintele Pimen spune că nu are Facebook, TikTok sau alt cont pe numele lui, că toate conturile cu numele lui sunt false și că tot mai multe citate de acolo sunt făcute cu inteligența artificială. Cuvântul lui se găsește în filmările publicate săptămânal pe chilieathonita.ro.
Cu smerenie, cu respect și cu evlavie față de Dumnezeu și de Maica Domnului, cu drag și fără să așteptați nimic. Veniți pentru Dumnezeu, fără pretenții: cu ce respect vin oamenii, atâta har primesc.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!







