De ce budismul e realmente malefic

Urmăriți un bun material care descrie perspectiva malefică asupra vieții pe care o propovăduiește budismul, scoțând în evidență cât de fundamental diferită este învățătura plină de iubire și compasiune a Mântuitorului Iisus Hristos.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce budismul e realmente malefic

În Burma, dacă te naști orb, surd sau incapabil să mergi, vecinii tăi cred că știu de ce: ai făcut ceva în viața trecută și acum plătești pentru aceasta. În Sri Lanka, călugărițele budiste trăiesc în sărăcie deoarece se presupune că o femeie poartă o karma mai rea decât un bărbat. În Thailanda, dacă cineva se prăbușește pe stradă, oamenii îl ocolesc și murmură un singur cuvânt: karma. Aceasta nu este iluminare. Este cruzime.

Și totuși, cumva, lumea a căzut de acord că budismul este o religie frumoasă și pașnică. Nu este. Budismul este rău. Potrivit budismului, suferința ta a fost câștigată într-o viață anterioară și suferința ta este corectă. Dacă te apleci să ajuți un om pe stradă, nu ești de fapt bun. Te amesteci. Te interpui între el și o datorie cu care s-a născut. Budismul nu are niciun mijloc de a scoate pe cineva din suferință. Niciun motiv să pună capăt sărăciei. Niciun motiv să-i vindeci pe cei bolnavi. Niciun îndemn de a salva pe cineva. Roata samsarei continuă să se învârtă.

Prima învățătură a lui Buddha a fost că a trăi înseamnă a suferi. Nașterea, boala, îmbătrânirea, pierderea celor dragi, însăși existența este o rană, iar tu suferi pentru că dorești, poftești, te agăți, întinzi mâna după o viață mai bună. Așadar, leacul este să încetezi a mai dori. Goliți-vă de dorință până nu mai rămâne nimic care să dezamăgească. Și, în cele din urmă, ieși de pe roata renașterii, samsara, ciclul nesfârșit al morții și al nașterii din nou, viață după viață, și încetezi cu totul să mai exiști.

Gândiți-vă ce înseamnă aceasta. Copila care are nevoie ca mama ei să o țină în brațe, acea nevoie este problema. Tânărul cuplu simțind primii fiori ai îndrăgostirii, mândria pe care o simte un tată văzându-și copiii reușind, mângâierea unui vechi prieten. Budismul numește fiecare dintre acestea un lanț care te ține închis în această viață, murind și născându-te din nou timp de o mie de vieți de suferință.

Iată ce nu înțeleg oamenii când cumpără statueta drăguță de grădină. Ei cred că budismul este împotriva suferinței. Nu este. Este împotriva dorinței. Iar dorința (cea bună, desigur) este izvorul fiecărui lucru bun din viața ta: bucuria, dragostea, mângâierea și nădejdea. Ca să ajungi la nirvana, trebuie să le ucizi pe toate, până nu mai simți nimic. Și înțelegeți ce este de fapt nirvana. Nu este raiul. Cuvântul înseamnă a stinge, ca pe o lumânare. Înseamnă pur și simplu a înceta să mai exiști.

Așadar, să ne întoarcem la acel om prăbușit pe stradă, în Thailanda. De ce trece toată lumea pe lângă el? Pentru că, în budism, suferința este meritată. Indiferent în ce condiții te naști, ai făcut ceva ca să le meriți, într-o viață pe care nici nu-ți amintești că ai trăit-o. Omul acela de pe stradă își plătește datoria.

În Burma, o fetiță se naște oarbă. Pentru vecinii ei și chiar pentru familia ei, și-a meritat orbirea prin karma. Familia o ține ascunsă, pentru că ceea ce i s-a întâmplat este dovada unor păcate din viața ei trecută. Iar ea crede și ea acest lucru. Anul trecut, Națiunile Unite au raportat că acestor copii li se spune că dizabilitatea lor este dreptate și că au meritat-o. Așa că nu mai cer nimic de la nimeni și dispar în fundul casei. Jumătate dintre copiii cu dizabilități din acea țară nu văd niciodată interiorul unei școli.

Aceasta este o religie care îi spune unui copil orb că și-a meritat soarta și le spune tuturor celor din jur că a-l ajuta ar însemna să se amestece în dreptate. Desigur, budismul învață și un fel de compasiune, dar compasiune față de ce? Gândiți-vă la un om flămând. Cea mai înaltă milostenie nu este să-i pui mâncare în mână, ci să-l înveți să nu mai dorească mâncarea. Dacă îl hrănești, nu rezolvi nimic. Mâine va fi iarăși flămând. Așadar, nu îi potolești foamea, ci îi spui să se împace cu ea. Pe aceasta o numesc ei iluminare?

Iisus S-a apropiat de un om care se născuse orb, iar ucenicii Lui I-au pus aceeași întrebare pe care o pune budismul: „Cine a păcătuit, el sau părinții lui? De ce este orb?” Iisus le-a spus că nimeni n-a păcătuit și l-a vindecat. La fel a făcut și cu leproșii, aceia pe care legea îi socotea de neatins. Oricine atingea un lepros devenea și el necurat. Iisus Și-a întins totuși mâna și i-a atins.

Iisus vedea suferința ca pe o boală și o vindeca. De aceea creștinii au zidit spitale și orfelinate. De aceea au hrănit pe cei săraci, au îmbrăcat pe cei goi și și-au deschis casele străinilor. I-au primit pe cei bolnavi de ciumă, când toți ceilalți fugeau. I-au primit pe leproși. I-au primit pe copiii pe care nimeni nu-i voia.

Oamenii de astăzi vor să spună că toate viziunile despre lume sunt la fel de valabile. Că toți căutăm, de fapt, aceeași înflorire a omului. Și că mergem doar pe căi diferite. Nu, nu este așa. Nu poți pretinde că o religie care nu oferă nicio cale de a te apleca și a ridica un om căzut este tot atât de nobilă ca aceea ai cărei credincioși își jertfesc propria bunăstare pentru binele altora. Nu poți spune că a refuza să hrănești un copil flămând din pricina karmei lui este tot atât de frumos ca și a-l hrăni.

Iisus le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. El i-a numit pe cei slabi, pe cei săraci, pe cei flămânzi și pe cei asupriți ai Săi și a zis: „dacă îi ajutați pe ai Mei, Mie Îmi ajutați”. Creștinismul este exact inversul viziunii stricate și rele a budismului, care spune că cei mai neînsemnați și-au meritat din plin toată suferința pe care o îndură. Creștinismul este cea mai mare putere spre bine pe care a cunoscut-o vreodată lumea, și nu este aproape.

Dar dacă știi lucrul acesta și nu faci nimic, nu ești cu nimic mai presus decât budistul care ocolește omul căzut pe stradă. Acela trece pe lângă el și zice: „Este karma”. Tu îl vezi de pe canapea, prin ecran, și spui: „Creștinismul este cea mai mare putere spre bine”. Pe omul de jos nu îl interesează care dintre voi are dreptate, dacă amândoi îl lăsați acolo.

Hristos a zis: „Cât timp ați făcut unuia dintre acești prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Și a mai zis: „Cât timp nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, Mie nu Mi-ați făcut”. Așadar, a nu face nimic nu este neutru.

Răspunde la întrebarea pe care El ți-o pune de fapt: faci ceva pentru cei mai neînsemnați? Ești în luptă? Sau ai privit asta doar ca să te simți bine cu „tabăra” din care faci parte? Pentru că dacă ai primit teologia cea dreaptă din acestea și niciodată nu ți s-au mișcat mâinile, atunci am o întrebare și mai grea: ești, oare, cu adevărat creștin? Sau este doar un joc de rol cultural?

Fata oarbă din Burma are o religie care îi spune că își merită orbirea și le spune tuturor să nu o ajute. Ea contează pe tine să fii cu adevărat creștin. Dovedește că ești!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!