Părțile sufletului: definiție, boli, vindecări – părintele Teologos

Care sunt părțile sufletului, care este istoria lor, care sunt bolile lor și care este tămăduirea? Răspunsurile la toate aceste întrebări le veți afla într-un cuvânt ținut de părintele Teologos, cuvânt care începe cu distincția făcută de Platon, însă se bazează pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama și Sfântul Isaac Sirul.

Vizionare plăcută! (podcastul și transcriptul sunt după video adnotat)

Powered by RedCircle

Părțile sufletului: definiție, boli, vindecări

Să clarificăm anumite lucruri legate de antropologia umană, mai pe românește, dacă doriți, este vorba de constituția, de anatomia omului. Am spus antropologie și nu anatomie, pentru că de obicei anatomia se referă la părțile trupului.

Pe când antropologia se referă la părțile sufletului – din ce este format sufletul uman.

Cu toate că este puțin cam nepotrivit să se vorbească despre formarea sufletului, pentru că sufletul nu este ceva material în sensul trupesc astfel încât să putem să-l definim – că până aici este asta, de acolo încolo este cealaltă șamd.

Din cauza asta, Părțile Sufletului se mai numesc și aspecte ale sufletului tocmai pentru a evidenția puțin, a accentua puțin faptul că ele sunt într-un fel întrepătrunse.

Părțile Sufletului în viziunea Sfinților Părinți și a lui Platon: Care sunt părțile sufletului?

Ceea ce este foarte important însă, încă din vechime se observa că sufletul are mai multe aspecte,mai multe părți.

Au fost mai mulți învățați în vechime care au vorbit pe tema asta, cel mai important dintre ei, este Platon. Pentru prima dată vedem la Platon această deosebire care se face între partea mânietoare, partea doritoare și partea rațională a sufletului. Aspectul rațional, aspectul mânietor și aspectul doritor.

La Sfinții Părinți, găsim aceeași împărțire. De obicei, când citiți Filocalia sau alte cărți o să vedeți că se vorbește de mânie, poftă și rațiune.

Eu evit să folosesc mânie și poftă. De ce?

Nu pentru că aș avea cea împotriva terminologiei Sfinților Părinți, din contră, ci datorită faptului că astăzi din păcate, mânia și pofta au neapărat un sens negativ, au o conotație negativă. Și din cauza asta evit să folosesc cuvintele mânia și pofta pentru că aceste părți ale sufletului pot fi folosite și trebuie să fie folosite pozitiv.

Părțile sufletului – distincția în 4

O următoare distincție de la cele trei mari părți ale sufletului – între mânie, poftă și rațiune – apare la Sfinții Părinți care se disting prin trezvia lor și apare o distincție în partea rațională a sufletului, în părțile raționale.

Dacă până atunci, partea rațională a sufletului are o anumită Minte, da, – și de aici avem rugăciunea minții – iar partea irațională – deci partea mânietoare și partea doritoare – erau numite Inimă.

Deci avem: Minte –  Partea Rațională, Inimă – Partea Irațională formată din partea mânietoare, partea doritoare.

Apare la un moment dat și o distincție în Minte – deci în Partea Rațională a sufletului. Această distincție este între Logică și, se folosește din păcate același cuvânt, Minte care bineînțeles generează anumite confuzii.

La Sfinții Părinți, cine citește Patristică, cine citește așa cărți, este vorba despre celebrul „nous”.

Deci avem o distincție în patru părți:

Logică, Minte – care formează Părțile Raționale ale sufletului;

Partea Mânietoare, partea Doritoare – este vorba de Părțile Iraționale ale sufletului numite Inimă.

Părțile sufletului – distincția în 6

Și o ultimă distincție, o și mai fină distincție apare la Sfântul Isaac Sirul. Ceea ce v-am spus până acum apare în principal la Sfântul Grigorie Palama.

La Sfântul Isaac Sirul vedem încă două părți raționale – este vorba de Cuget și Cugetare.

Deci avem: Logică, Minte, Cuget, Cugetare – e vorba de Părțile Raționale ale sufletului. De obicei, toate aceste părți raționale sunt numite prin Minte.

După cum, de exemplu, numim țara The Netherlands, Țările de Jos, o numim Olanda, după cea mai importantă regiune a Țărilor de Jos. Da? Deci o regiune a acestei țări dă numele întregii țări, la fel și în cazul Părților Raționale ale sufletului, o parte rațională a sufletului adică Mintea poate uneori să dea numele tuturor părților raționale ale sufletului.

Deci, am spus că este vorba de Logică, Minte, Cuget, Cugetare.

Și Părțile Iraționale sunt Partea Doritoare, Partea Mânietoare.

Acum trebuie să le definim puțin. O să vorbim despre fiecare în parte și o să încerc, sper să îmi aduc aminte, adică în clipa în care vorbesc să nu uit să vorbesc despre asta, folosirea corectă și folosirea incorectă a Părții respective.

Logica – Parte Rațională a sufletului

Logica este o Parte Rațională a sufletului care acționează în pași și este folosită, ar trebui de fapt să fie folosită de către om pentru managementul lumii văzute, lumii materiale.

Adică, ce înseamnă „în pași”? Am hainele murdare, deci mă duc cu ele la mașina de spălat și le pun în mașină și pun săpun, pun balsam, pun programul, apăs pe buton și vin peste o oră și le iau.

Sau un alt exemplu foarte așa, comun este pentru cineva care este programator sau pentru cineva care face o strategie de marketing șamd.

Deci e vorba de o parte a sufletului care este rațională, acționează în pași și este o parte a sufletului care este orizontală pentru lumea aceasta. Asta este Logica.

Deșteptăciunea (lucrarea după fire a Logicii)

Lucrarea după fire a părții logice, lucrarea corectă a părții logice este, cum spuneam, managementul lumii acesteia, lumii materiale și se numește Deșteptăciune.

Deci cine are o lucrare logică înaltă este un om deștept. Mare atenție însă ca să anticipez puțin, această lucrare înaltă a părții logice nu este mântuitoare! Deci omul nu se mântuie dacă este deștept.

Minciuna (lucrarea împotriva firii a Logicii)

Lucrarea împotriva firii a părții logice este… – în engleză se numesc într-un termen umbrelă, „cognitive bias”, adică deviațiile de cunoaștere. De obicei, sunt urmări ale patimilor, ale egoismului, ale părerii de sine.

În general, sunt numite de către Sfinții Părinți ca minciună, ca ipocrizie.

Adică eu știu ce este corect, știu ce este bine și în clipa respectivă mint – bineînțeles că nu e vorba aici de o minciună involuntară, ci mint cu bună știință sau zic nu este așa numai și numai ca să urmăresc o anumită patimă. Care, această patimă, poate să fie ofensivă – adică eu doresc să ating un scop prin minciuna mea sau poate să fie defensivă, adică mint astfel încât, datorită iubirii de sine, să mă apăr față de oprobriul public, să mă apăr față de, mă rog…

Mintea: cea mai importantă din părțile sufletului

Sunt și alte nuanțe, dar să nu intrăm foarte mult în detalii, ci să trecem mai departe, să trecem la Minte.

Mintea nu acționează în pași. Mintea este ochiul sufletului. Mintea este cea mai fină atenție după cum spune Sfântul Grigorie Palama: „λεπτοτάτη προσοχή”

Deci atenția ultimă, cea mai fină atenție acolo unde este focusul uman, acolo unde este concentrat focusul uman.

Mintea este o putere a sufletului, care este unificatoare.

Diferența dintre Minte și Logică

Logica este o putere a sufletului care datorită faptului că acționează în pași este separatoare. Lumea aceasta materială este o lume separatoare, care nu este capabilă de iubire.

Pe când Mintea este capabilă de iubire și este, cum spuneam, o putere unificatoare și Mintea nu este făcută să se ocupe de lumea asta, ci să se ocupe de lumea cealaltă, de lumea lui Dumnezeu, de cele cerești, nu de cele pământești și, din cauza asta, Mintea trebuie totdeauna să fie îndreptată în Sus.

Este o putere a sufletului, o putere rațională a sufletului care este verticală. Nu este orizontală ca și Logica.

Căderea lui Adam este căderea Minții în Logică!

Care este căderea lui Adam?

Adică Mintea ca și atenție ultimă, ca și focus uman începe să se ocupe de lucrurile materiale. Adică îmi dau atenția ultimă altundeva. Hop, de unde ai papucii aceia, ce marcă sunt papucii ăia, ce e aia, ce e celularul de acolo, ce-i în sticla de acolo șamd. În clipa în care eu îmi duc mintea ca și atenție ultimă altundeva, în clipa respectivă îmi ies din minți – de unde și expresia foarte negativă în limba română „băi, ești ieșit din minți!” – și uit de cele cerești.

Pentru că Mintea în clipa în care este îndreptată ca și o oglindă parabolică preacurată către cele cerești are proprietatea de a se lumina.

În clipa în care însă eu îmi îndrept această atenție către materie, către pantofi, către celular, către sticla aia de apă, în clipa respectivă, Mintea se întunecă. Pentru că mintea se închide, mintea se circumcide, mintea se îngustează – o altă expresie românească cu sens foarte negativ, „ești îngust la minte” -pe lucrul respectiv. Pe…oare ce o mai fi cu celularul ăla, pot să pun mâna pe el, cine îl are, al cui e șamd. Nu mă interesează! Nu mă interesează! Cu mintea nu mă interesează aceste lucruri.

Când conștientizăm căderea Minții în Logică

Mintea trebuie întotdeauna să fie îndreptată la Dumnezeu și asta se vede foarte bine în clipa în care – diferența dintre Minte și Logică – în clipa în care ne rugăm.

În clipa în care ne rugăm pentru că citim – dacă citim de exemplu un Paraclis sau un Acatist, citim cu Logica, nu citim cu picioarele, da, că ele nu pot să citească.

Dar Mintea zboară. Mintea zboară și nu zboară la cele cerești, cin din păcate, Mintea se învârte haotic în toate lucrurile pământești pe care le-am văzut în cursul zilei respective sau pe care le aduce diavolul în timpul rugăciunii.

Această mișcare haotică a Minții, acest parazit al căderii lui Adam, care se numește răspândirea minții trebuie combătut și arată de fapt diferența, sfâșierea dintre Minte și Logică.

Smerenia

Lucrarea după fire a Minții este Smerenia. Este smerenia. Adică acceptarea adevărului așa cum este el și nu așa cum dorim noi să fie. Și adevărul este neinvaziv, nu este atacator. Adevărul este blând și smerit cu inima, după cum El însuși a spus, Adevărul este Hristos.

Încotro ne îndreptăm Logica

Deci, cum spuneam, pantofii respectivi, celularul respectiv sau sticla respectivă nu trebuie să mă atace pe mine, nu trebuie să mă atragă în direcția respectivă, nu trebuie să-mi ies din minți, ci să-mi bag mințile în cap, da, astfel încât eu să fiu concentrat pe Dumnezeu și doar cu Logica, deci doar cu sistemul rațional ca să nu zic sistemul nervos că deja reducem lucrurile, cu sistemul rațional, dacă doriți, periferic.

Să știu că da, există perechea de pantofi, există un celular și există o sticlă, dacă la un moment dat o să am nevoie de ele. Dar eu în mine însumi trebuie să adunat și să fiu concentrat pe Dumnezeu. Și asta se poate foarte bine în clipa în care, cum să spun, acționăm într-un domeniu în care nu avem patimă.

Orientarea în 3D

Am mai dat de foarte multe ori exemplul ăsta. De exemplu, în orientarea 3D.

Deci eu în clipa în care mă duc la chilie, bineînțeles că fac o activitate logică, dar Mintea mea nu-și iese în afară astfel încât să vadă ce este pe perete sau să vadă ce e cu tabloul ăla, ce e la ușa aia sau așa mai departe. Asta e deja o patimă.

Eu, bineînțeles, cu Logica, cu perifericul văd și scanez și recunosc obiectele din jur astfel încât să nu intru cu capul în zid, dar Mintea este adunată în mine însumi și ar trebui să mă rog.

Ar trebui să mă rog. Asta este smerenia. Asta este parte a smereniei, adică faptul că sunt unit, ar trebui, mă rog , să fiu unit cu Dumnezeu și sunt un mic grăunte de din acest mare Adam global pe care  Dumnezeu l-a creat. Acest mare dumnezeu creat care ar fi trebuit să fie perfect după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar bineînțeles că este căzut.

Mândria ca auto-îndumnezeire

Pe de altă parte, lucrarea împotriva firii a Minții este, cum spuneam, mândria. Este mândria.

Prin mândrie, mintea se depărtează de Dumnezeu, se auto-îndumnezeiește – trebuie să știți că omul este condamnat la îndumnezeire. Are două posibilități: sau se îndumnezeiește cu dătătorul dumnezeirii, adică cu Dumnezeu sau se auto-îndumnezeiește care bineînțeles este o scurtcircuitare a îndumnezeirii și în clipa în care scurtcircuităm mai ales îndumnezeirea iese fum, ne facem praf și pulbere din punct de vedere existențial.

Și deci mândria este împotriva firii și asta întunecă Mintea – de unde și expresia că ești întunecat la minte – și asta efectiv îl distruge pe om. Îl distruge pe om pentru că omul efectiv începe să-și îmbucățească Mintea și Mintea începe să intre în materie, să se întrebe, să se îngusteze, cum spuneam, în celularul respectiv, în sticla respectivă, în pantofii respectivi sau în diferite alte lucruri și atunci își pierde luminarea și își pierde bineînțeles capacitatea sa dumnezeiască de sinteză.

Deci din cauza asta oamenii de astăzi știu foarte multe, dar nu știu mult. Știu foarte multe date, dar știu foarte puține informații, foarte puține lucruri cum să le sintetizeze și cum să le judece.

Deci Mintea este organ de simț, trebuie să știți, care face diferența dintre bine și rău.

Smerenia sau Înțelepciunea

Lucrarea după fire a Minții – Smerenia – se mai numește și Înțelepciune. Se mai numește și Înțelepciune și această lucrare este mântuitoare.

Este mântuitoare pe când deșteptăciunea nu este lucrare mântuitoare:

Avem niște oameni de știință, care au o capacitate logică, o lucrare logică foarte înaltă, dar din punct de vedere al lucrării Mintale, sunt foarte reduși, acești oameni, săracii, au mari probleme, mergând bineînțeles până la suicid, depresie, ferească Dumnezeu!.

Și pe de altă parte, sunt oameni cu o lucrare Mintală foarte înaltă, Sfinții Bisericii, care sunt foarte luminați la minte și sunt niște prezențe extraordinar de frumoase, extraordinar de agreabile, dar bineînțeles că îți dai seama că au o lucrare logică foarte redusă pentru că omul respectiv – nu poți să discuți cu el foarte multe lucruri din punct de vedere intelectual.

Și bineînțeles sunt marii dascăli ai Bisericii care au și o lucrare înaltă din punct de vedere Logic și lucrare înaltă din punct de vedere Mintal.

Deci asta este cu Logica și cu Mintea.

Cugetul

După care avem Cugetul care poate fi definit ca atelierul de gânduri. Este parte a sufletului care produce gânduri. Da.

Uneori, dacă nu facem diferența dintre Minte și Cuget spunem că Mintea produce gânduri, dar Mintea, cum spuneam, mai degrabă este organul de simț care simte binele și rău, ar trebui să simtă binele și răul, dacă nu iese în afară și nu se înglodează în materie.

Dar Cugetul, cum spuneam, este partea sufletului care produce gânduri și vedem că sunt oameni cu o minte luminată, care produc puține gânduri, dar gândurile acestea sunt luminate și sunt alți oameni care au tot o minte luminată, dar produc multe gânduri. Da. În continuu, în continuu produc gânduri, niște gânduri foarte înalte, foarte frumoase, foarte bune.

Și iarăși vedem că această parte a sufletului numită Cuget poate să aibă anumite tendințe, să fie un cuget foarte artistic, să fie un cuget foarte tehnic, să fie un cuget foarte viteaz, să fie un cuget foarte duios, blând.

Toate acestea pot fi bune sau rele, în funcție de starea de luminare a Minții!

În funcție de încotro este îndreptată această atenție ultimă, care se numește Mintea.

Odihna (lucrarea după fire a Cugetului)

Lucrarea după fire a Cugetului, trebuie să știți că este Odihna. Adică, în clipa în care omul nu mai gândește, adică în clipa în care nu mai există această mișcare haotică – că am gândul ăsta, am gândul celălalt șamd.

Sfinții Părinți vorbesc de nor, este vorba de acest nor – „gnofos agnosias” în limba greacă pe care îl vedem pe Sfântul Munte Tabor. Când Sfinții Apostoli au intrat în acel nor.

Sfântul Dionisie Areopagitul vorbește de „gnofos agnosias” (γνόφος αγνωσίας) deci norul necunoașterii și e vorba de norul necunoașterii mai presus de cunoaștere.

Adică e vorba de o contemplare, de o minunare în fața lui Dumnezeu cel minunat și de o cunoaștere mai presus de cunoașterea limitată de gândul ăsta, până aici e ăsta, până aici e celălalt.

Deci e o stare de bucurie, de beatitudine extraordinară în fața lui Dumnezeu.

Adică, toate aceste bariere ale limitării omului se deschid niște ferestre și intră Harul lui Dumnezeu și atunci omul ajunge la o cunoaștere globală, o cunoaștere globală și mai ales o cunoaștere care poate fi împărțită cu toți ceilalți și se împărtășește de cunoașterile tuturor celorlalți.

Deci stare după fire a Cugetului este oprirea sa, dar nu prin cădere, adică nu devine omul legumă, ci prin depășire. Da.

Războiul de gânduri (lucrarea împotriva firii a Cugetului)

Prin depășirea acestor gânduri haotice și bineînțeles starea împotriva firii a Cugetului este războiul de gânduri. Deci în continuu – tâc, tâc, tâc, tâc…

Acest război de gânduri vine sau mai ales în rugăciune. Din cauza asta spun Sfinții părinți să n-ai gânduri în rugăciune, adică să ai Cugetul în starea lui naturală. Să n-ai gânduri, ci doar să spui rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.

Eh, în clipa în care avem un război de gând – că cine e ăla, că m-a vorbit așa și lasă că-i arăt eu și de ce și toate astea și nu-i drept și…apropos de indignare – asta arată un Cuget bolnav, un Cuget distorsionat, un Cuget care nu lucrează după modul corect de a fi.

Cugetarea

O altă Parte a Sufletului, a patra Parte Rațională a sufletului este Cugetarea. Este cea mai fină dintre părțile sufletului.

Este Cugetarea care arată – dacă Cugetul este fațeta dinamică, dacă doriți, a producerii gândurilor.

Cugetarea este fațeta statică, statusul, starea părților raționale, starea existențială a omului, care poate să fie mândră sau poate să fie smerită.

Deci este un om care produce foarte multe gânduri, un om care produce foarte puține gânduri, un Cuget foarte intens, un cuget mai puțin intens, dar dincolo de asta, poate să aibă o stare smerită.

Deci omul totdeauna să aibă o stare așa blândă, smerită, de acceptare cum spuneam a adevărului, de a fi cu picioarele pe pământ – că asta este starea smerită, a fi cu picioarele pe pământ și a accepta adevărul așa cum este și nu așa cum am dori noi să fie sau poate să aibă o stare înaltă, adică să fie cu capul în nori – asta e starea de mândrie.

Asta este Cugetarea.

Smerita cugetare la Sfântul Dionisie de la Colciu

Părintele Dionisie de la Colciu, Sfântul Dionisie de la Colciu vorbea foarte mult despre smerita cugetare. Adică dincolo de gândurile smerite, să ai o stare de smerită cugetare, deci o stare de acceptare a adevărului și de a face răbdare și de a te deschide total în fața lui Dumnezeu și de încredere totală în fața lui Dumnezeu.

Această parte a sufletului este partea cea mai fină, cea mai dificil de depistat, dar este și o stare foarte importantă această Cugetare.

Am vorbit deja despre lucrarea după fire care este smerita cugetare și lucrarea împotriva firii care este mândria, cugetarea înaltă. Da. Și bineînțeles, aici pot să fie și alte forme ale mândriei cum este deznădejdea. Mare atenție că deznădejdea trebuie să știți că este un fruct al mândriei, nu este un fruct al smereniei, da? Mare atenție! Și al egoismului!

Și la smerenie, bineînțeles că fructul smereniei este iubirea față de ceilalți, o stare iubitoare față de celălalt.

Deci vedeți că cineva poate să aibă un gând rău, îi vine un gând rău pentru că celălalt l-a atacat, l-a rănit, i-a făcut ceva, dar totuși are o cugetare iubitoare față de persoana respectivă chiar dacă i-a făcut ceva care nu trebuia să facă. Asta se vede foarte bine la părinți, la mama. Mama își iubește copilul, are o cugetare iubitoare față de copil, chiar dacă la un moment dat îi vine un gând împotriva copilului. Da.

Părțile sufletului care sunt Iraționale sau Inima

Referitor la Părțile Iraționale, care amândouă se numesc, împreună se numesc Inimă, este vorba de Partea Doritoare, partea cu care ne îndreptăm înspre, cu care dorim de unde și numele de Parte Doritoare și această parte este atât de importantă pentru că este, hai, să spun așa, motorul care ne trage, este țelul nostru, este cârligul pe care îl întoarcem în direcția în care mergem pentru că, mare atenție, da, omul este rațional, dar are nevoie de un scop, are nevoie deun țel.

Țelul omului arată diferența dintre om și animal

Și principala diferență dintre om și animal nu e faptul că omul n-are coadă, ci e vorba de faptul că omul are un Dumnezeu, asta întâi de toate, deci are un țel care este perfecțiunea personală veșnică – Dumnezeu, comuniunea interpersonală perfectă și veșnică – și dincolo de asta, omul este un suflet care trebuie să supună materia, un spirit care să supună materia.

Animalul este un suflet care este un suflet care e supus materiei, un spirit care e supus materiei și animalul nu are un dumnezeu conștient. Bineînțeles că toate animalele au un Dumnezeu, dar nu au conștiința unui țel, da, pentru că toate animalele știți foarte bine că se opresc la mâncare, adică le dai mâncare și asta e gata, s-a terminat.

Partea Doritoare: marea problemă în părțile sufletului

Deci din cauza asta, pentru că Partea Doritoare este busola, este vârful, direcția în care ne îndreptăm din cauza asta, cea mai importantă poruncă a lui Dumnezeu este porunca către Partea Doritoare, adică să-L iubești pe Domnul Dumnezeul tău prin toată existența ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Astfel încât omul să știe încotro să-și îndrepte acest focus al său, această atenție ultimă a sa, adică unde să-și îndrepte Mintea. Înțelegeți?

Pentru că dacă omul începe să iubească alte lucruri în clipa respectivă îndumnezeiește lucrurile respective și atunci bineînțeles, cum spuneam, Mintea cade în idolatrie, în întunecime, se îngustează cum spuneam în telefonul respectiv, sticla respectivă, în pantofii respectivi pe care i-am luat ca exemplu în seara asta.

Iubirea (lucrarea după fire a Părții Doritoare)

Deci este foarte, foarte important că lucrarea după fire a Părții Doritoare este iubirea de persoane, iubirea de persoane și nu de lucruri, nu de materie și întâi de toate de persoana Sfintei Treimi, Dumnezeu.

Acum, bineînțeles că trebuie să iubim și lucrurile și animalele, cum discutam puțin înainte, dar tot timpul această iubire față de animale sau de lucruri, trebuie să fie văzută, trebuie să fie lucrată prin iubirea față de oameni.

Adică iubesc lucrul respectiv și pentru că îl iubesc pe omul respectiv și îi dau lucrul respectiv în dar persoanei respective. Niciodată nu o să iubesc un câine ca pe o persoană pentru că, eu știu, câinele respectiv nu poate să răspundă iubirii mele ca și cum răspunde persoana.

Animalele nu iubesc ca persoană. Un exemplu din Sfântul Munte

Odată am avut o întâmplare pe tema asta, că era un grup și în grupul respectiv era un copil și se juca mult cu pisicile. În Sfântul Munte, pisicile sunt animale standard pentru că sunt foarte tăcute, foarteblânde și mai ales că mănâncă șoareci, șerpi șamd, sunt foarte, foarte utile.

Și copilul se juca cu pisica și taică-su îi spunea „ssst, ascultă pe părintele ce spune, ascultă pe părintele ce spune!”. Eu nu doream neapărat să mă asculte, dar pentru că devenea deranjant pentru tatăl lui în principal, m-a luminat Dumnezeu și i-am spus copilului „hai, să-ți spun secretul pisicii!” Și copilul „da!”, a fost ochi și urechi și-a îndreptat toată atenția către mine și m-a întrebat „care este, părinte, secretul pisicii?”. I-am spus „pisica nu te poate iubi așa cum o iubești tu pe ea”. Și în clipa respectivă tot universul, toată această himeră, această iluzie care înconjura pe copilul respectiv s-a spart.

Deziluzia

Copilul a devenit deziluzionat și a trăit un șoc în clipa respectivă și s-a maturizat, pentru că și-a dat seama că într-adevăr pisica respectivă este bună sau rea în funcție de imaginea pe care el însuși o aplică animalului respectiv.

Din cauza asta știți că lucrurile au fost făcute ca să fie folosite și persoanele ca să fie iubite. Da?

Drama noastră este că iubim lucrurile și ne folosim de persoane. Deci din cauza asta trebuie să fim foarte, foarte atenți cum folosim această parte iubitoare a noastră și din cauza asta Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu Însuși, ne-a dat această poruncă să iubim pe Dumnezeu, să-l iubim și pe aproapele.

Partea Mânietoare: cea mai „puternică” din părțile sufletului

Partea Mânietoare – ce este?

Este partea cu care ne ferim de, partea cu care evităm, partea cu care distrugem, partea cu care atacăm.

Trebuie să știți un lucru foarte, foarte important, este faptul că Partea Mânietoare este atotputernică. Să ne fie foarte clar lucrul acesta că partea mânietoare este atotputernică! Dar limitele acestei atotputernicii sunt la limitele eului meu.

Atotputernicia Părții Mânietoare

Deci în interiorul meu, partea mânietoare este atotputernică. Deci eu pot să distrug, pot să nimicesc absolut orice gând care vine înăuntrul meu.

Și din cauza asta, diavolul luptă feroce astfel încât noi să nu ne mâniem pe el, astfel încât noi să acceptăm gândul. Dacă noi nu acceptăm gândul și luptăm gândul, sigur vom birui!

Sigur că dacă eu spun „nu o să fac treaba asta!”, nu o să fac treaba asta. Diavolul are nevoie de acordul nostru ca să poată să ne războiască și mal ales să ne învingă.

Dacă omul își folosește corect Partea Mânietoare, adică și-o folosește împotriva răului, împotriva distorsiunii, împotriva ideilor, împotriva învățăturii, împotriva faptelor, dacă doriți, în clipa respectivă omul poate să devină cu ajutorul lui Dumnezeu, atotputernic și în afara lui.

Este atotputernic înăuntrul lui, dar poate să devină atotputernic, dacă doriți, și în afara lui, bineînțeles în limitele în care îi îngăduie Dumnezeu, pentru că conlucrează cu Dumnezeu.

Lucrarea după fire și lucrarea împotriva firii a Părții Mânietoare: curajul și mânia pe persoane

Și această lucrare după fire a Părții Mânietoare se numește Curaj. Este vorba de Curaj care este forța motrice care îl împinge pe om înainte.

Lucrarea împotriva firii a părții mânietoare este mânia împotriva persoanelor, care știți foarte bine că din păcate o folosim foarte des și din cauza asta se nasc foarte multe drame. Ceea ce trebuie neapărat și neapărat să facem în clipa în care suntem mânioși, să nu deschidem gura, adică să nu lăsăm această forță atotputernică dinlăuntrul nostru să iasă în afară, să-l atace pe celălalt, pentru că se pleznește dragostea, se rupe legătura iubirii între noi și celălalt și atunci se nasc niște răni foarte mari care greu se mai vindecă, dacă se mai vindecă.

Cum vindecăm mânia contra oamenilor

Deci prima victorie împotriva mâniei este este oprirea acesteia în gât, a doua este întoarcerea mâniei către noi înșine – „băi, nu o să faci chestia asta! stai, nu o să faci chestia asta, ai înțeles, nu o să faci treaba asta!”

Diavolul, distorsiunea, păcatul or să încerce „hai, măi, omule că lasă că nu-i chiar așa și nu știu ce și…” „Nu! Nu o să fac treaba asta! Hai, măi, numai o țigară, hai, măi, numai un păhărel, hai, numai asta…” . Nu! Nu o să fac treaba asta!”

Și în clipa în care am conștiința că sunt atotputernic și în clipa în care mă silesc pe mine să nu mă apropii o vreme de X zile care o să fie, sper, toată viața, de cauzele de păcat și o să mă controlez pe mine cu conștiința faptului că sunt atotputernic, atunci o să vedeți că acest atac al păcatului o să dispară în timp că nu poate să intre, nu poate să intre pentru că noi, de la Dumnezeu, suntem făcuți să fim atotputernici – după chipul și  asemănarea Lui.

Datorită căderii însă suntem atotputernici numai în noi înșine.

Deci cum spuneam, diavolul trebuie să ne convingă astfel încât să poată să facă ceva cu noi.

Când s-au despărțit Părțile Sufletului

Deci cam acestea ar fi Părțile Sufletului. Toate aceste Părți ale Sufletului sunt odată cu căderea lui Adam, sunt rupte, sunt sub umbra morții adică sunt sfâșiate, pentru că moartea înseamnă rupere, înseamnă despărțire, toate acestea sunt despărțite, nu?

Deci iubesc ceea ce Mintea îmi spune că nu trebuie să iubesc, mă mânii pe cineva care Logica îmi spune că nu are rost să mă mânii, astăzi iubesc, mâine urăsc pe aceeași persoană. Deci toate aceste lucruri lucrează în dezordine și de fapt, terapeutica Bisericii are ca scop reunirea tuturor acestor părți.

Astfel avem la început, prin rugăciunea lui Iisus, unirea părților raționale, da, și avem starea de rugăciune a minții și după care unirea minții cu inima, da, deci unirea părților raționale cu părțile iraționale în rugăciunea inimii, care rugăciune se spune în clipa în care toate aceste părți sunt unite, cugetul se oprește mai presus de gând, cum spuneam, nu mai prejos de gând și cugetarea este smerită, este cu picioarele pe pământ.

Fericirea Sfinților: părțile sufletului sunt unite

Și aceasta conferă omului o putere foarte mare, o fericire foarte mare și în această fericire imensă să știți că au murit sfinții, au murit martiri. În acest lucru. Deci în clipa în care ei au văzut ce bucurie conferă unificarea, reunificarea Părților Sufletului și dispariția morții din ei și au spus „da, ok, pentru că noi am depășit moartea trecem prin moartea fizică, adică despărțirea sufletului de trup pentru că știm că moartea aceasta fizică este ceva cu totul și cu totul secundar pentru că noi de fapt am biruit-o, am biruit moartea”.

Aceasta este ceea ce trebuie noi să facem, acestea sunt Părțile Sufletului și astfel trebuie noi să le gestionăm sau să evităm comportamentul care generează lucrările împotriva firii acestor Părți ale Sufletului. Da.

Mulțumesc tare mult!

Vă rog să mă iertați! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!

---

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!

Sumă donație

20 €

5 €

10 €

31 €

50 €

100 €

300 €

Altele

Valoare

€

Frecvență donație

O singură dată

Săptămânal

Lunar

Pomelnic Vii:

Adormiți:

Adresă email

Nume titular card

Donați