Întrebări și răspunsuri: despre rugăciune, lupta cu gândurile, mântuire…

8 Comments

1. Sanda spune:

   13 februarie 2022 la 9:59

   Doamne ajuta. Parinte, o casnicie ajunsa la maturitate, dupa multe probleme, caderi si ispite inca dintru inceputuri, a supravietuit si dragostea dintre soti a ramas vie, dar nu asa pasionala ca la inceput. Si apoi, apare asa un duh de tulburare ,”despartitor”, care instraineaza sotii unul de altul…si el cade intr-o ispita foarte mare, vrea sa fie ” iar tanar” si “sa uite de moarte”, se “indragosteste” de o fata mult prea tanara, care din nestiinta, incepe sa se întâlnească cu el, sa ii ofere ” tot ceea ce isi doreste el”, ” pasiunea”, si tineretea. Ce poate oare sotia sa faca in aceasta situatie? Stiu, rugaciune, rabdare si totul va trece… dar e un duh rau ca sta in inima si paralizeaza totul… ma iertati si va multumesc pentru toate

   Răspunde
   • Admin spune:

     14 februarie 2022 la 10:14

     Da, rugăciune, răbdare ȘI simplitatea nădejdii. De asemenea, să nu uităm să fim un exemplu bun în Hristos.

     Răspunde
2. Irina spune:

   15 februarie 2022 la 21:36

   Doamne ajuta.

   Nu vreau sa abuzez de timpul dumneavoastra, dar as vrea sa va sugerez sa considerati a vorbi despre starile interioare.
   Nu despre ganduri ci despe stari.

   1. Caut de ceva timp raspuns la o intrebare.
   Eu sunt de vreo zece ani in situatia Sandei care a comentat mai sus.
   Si nu sunt un om foarte religios, zic eu. Dar nevoia m-a invatat. In multe dimineti ma trezeam dupa o noapte chinuita si ma intrebam cum voi trece prin ziua de azi. Daca dau detalii smintesc oameni. Si m-am invatat sa ma rog in fiecare zi in primul rand pentru ziua de azi ca sa o pot trece. Si apoi ma rugam sa trec noaptea.
   Spun asta doar pentru context, ca sa intelegeti intrebarea mea de astazi. Am petrecut viata invatand cum sa nu alunec in depresie, dejnadejde, cum sa functionez suficient ca sa am grija de copii mei. Tot altceva a fost oarecum secundar.

   Dar de vreo sase luni simt aproape doar liniste. Copii bolnavi, am fost linistita. Sotul are pe alta noua, am pierdut numarul, nu ma intereseaza. Copilul primeste o bursa, ok, Dumnezeu a avut grija de tine, ii zic. Sotul ma ameninta cu divortul, simt liniste, ii zic orice decizi, aceea va fi. Etc.. Si in fiecare zi eram recunoscatoare ca nu mai simt durere. Si in general ma gandesc ca Dumnezeu are grija, eu nu pot sa controlez nici macar o mica parte din viata mea.
   Dar ceea ce m-a pus pe ganduri este ca merg sa ma spovedesc si nu stiu ce sa spun pentru ca nu simt nimic. Stiu cu mintea care sunt pacatele mele, dar nu le simt. Si chiar asa m-am spovedit: am zis ca astea sunt dar nu le simt.. Ma gandesc ca consum timpul parintelui care ma spovedeste, ca este batran si bolnav. Nu stie care sunt problemele mele, spun doar ce am gresit, ca daca as spune viata mea, el ar suferi mai mult decat mine si imi pare ca nu este corect sa il incarc pe dumnealui cu lucruri pe care eu nu le mai simt. Spun asta in caz ca imi veti raspunde sa am relatie buna cu duhovicul. Duhovnicul imi este foarte drag. Imi aminteste de tatal meu. Eu nu pot spune nici tatalui meu lucruri triste pentru ca la fel, el ar suferi mai mult decat mine.
   In general simt liniste si multumire. Si recunostinta.

   Zilele trecute ascultam pe parintele Kosmas care spunea ca linistea sufleteasca poate fi semn de inselare.

   Asa este? Inselare?
   El da ca exemplu pe protestanti, si imi amintesc si eu ca bunicii erau baptisti si era alta atmosfera la intalnirile lor.
   Dar de asemenea, imi amintesc de sotul meu care parea fericit venind din vacante cu amanta, in timp ce copiii ii duceau dorul si eu minteam copii ca tati munceste… el era linistit.. Foarte linistit. Viata lui era perfecta. El si acum crede ca el ar merge in rai pentru ca face binele. Nu sunt ironica.

   Sunt si eu la fel si asta este “linistea” care o simt? O stare de nesimtire?

   Si daca este asa, cum pot iesi din o stare ca asta?

   Va rog sa vorbiti despre stari interioare.

   Nu vreau sa va laud, dar lucrurile pe care le spuneti imi folosesc si multe nu le stiam.
   Am mormane de carti si pot trece prin ele ca rata prin apa. Nimic nu se lipeste. Retin dar nu devin parte din mine.

   Apoi ascult diverse lucruri si unele ma invata sa actionez mai bine, iar unele ma linistesc.
   Ceea ce ascult pe O chilie athonita ma linisteste.
   Cad inapoi in momentul copilariei in care ma simteam iubita si ocrotita. Daca are sens.

   Eu nu ma impac bine cu lupta continua. Vreau inapoi acasa unde, multumesc lui Dumnezeu, am avut un tata care ma iubeste, ca sa stiu ce sa caut si cand ajung adult :).

   Răspunde
3. George Alexandru spune:

   16 februarie 2022 la 13:33

   Doamne ajuta. In lupta cu gandurile ajuta cel mai mult Rugaciumea lui Iisus pt ca e scurta si se poate rosti cat mai des iar unii cu ajutorul harului Duhului Sfant neincetat.

   Răspunde
   • Admin spune:

     17 februarie 2022 la 0:08

     Oamenii care se rup pe sine de Biserică și nu mai pomenesc pe ierarhul legiuit locului sunt deja într-o mare problemă. Ți-am cenzurat comentariul. Nu permitem astfel de dispute aici.

     Răspunde
     • Cezar spune:

       17 februarie 2022 la 19:57

       Doamne, ajuta!
       Si cenzura este un raspuns.
       Rog sa-mi fie iertata indrazneala.

       Răspunde
       • Admin spune:

         18 februarie 2022 la 10:36

         Evident! Toate cărțile lui Arie (și a altor mari eretici) au fost arse.

         Răspunde
   • Admin spune:

     17 februarie 2022 la 19:28

     Da. Am tratat pe larg acest lucru aici: https://www.chilieathonita.ro/2021/07/21/parintele-teologos-despre-rugaciunea-lui-iisus/

     Răspunde