Vizionați o serie de povestiri din amintirile părintelui Pimen din primii ani ai șederii sale la chilia Sfântului Artemie, povestiri în care Maica Domnului joacă un rol central.
Vizionare plăcută! (după videoclipul adnotat aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Dragii mei, iată că ne vedem iarăși, ca să continuăm!
După cum vedeți, am venit în bisericuța Sf. Artemie, ca să facem filmarea asta în bisericuță, ca să vedeți cum arată și ea. E foarte mică după cum v-am spus, 3 X 3 m, așa, plus altarul și un pic așa mai de locușor de hol. Da! Bisericuța Sf. Artemie. Și înainte de a începe să vă spun câteva lucruri, câteva minuni ale Maica Domnului, voiam doar să vă mai spun așa, s-aveți idee; din cei mai noi, poate, care nu ați urmărit filmările din anii din trecut.
Diferite anunțuri
După cum știți, timp de vreo șase ani de zile, am făcut filmări, interviuri cu Cristi Bumbenici, chiar așa are canalul de YouTube. Timp de șase ani venea permanent, cam la 2 luni în Athos, la 3 luni și tot am făcut filmări. Sunt în jur de vreo 100 de filmări, deci găsiți dacă intrați pe canalul lui. Chiar săptămâna trecută a fost din nou – și acum mai continuăm. Vine tot așa, o dată la o lună, la două, deci a fost săptămâna trecută și-am făcut din nou filmare, de-o oră și ceva. La el sunt filmările mai lungi. A făcut și Pr. Theologos, ca să știți, când vreți și nu vă plictisiți de ceea ce vă spunem noi, mai găsiți și-acolo filmări la el, din belșug!
Chiar ieri a mai venit cineva care mai venise și în anii trecuți m-a căutat dar nu m-a găsit, că nu eram acasă. Mihai Moraru. Dacă-l știți, de la Radio Zu, are și el un fel de podcast care se cheamă „ Fain și simplu ”. Ei, și am făcut o filmare cu el de vreo 2 ore jumate. Deci acolo, dacă aveți răbdare, aveți mult., adică 2 h 30 min continuu o să fie. Am făcut o filmare, a făcut, bineînțeles și părintele Theologos una. Și chiar îmi zicea că filmarea care-am făcut-o că o s-o posteze în Săptămâna Patimilor, miercuri. Care o să vreți, intrați și acolo la Mihai Moraru și o să găsiți. Da, voiam așa, ca o paranteză, să știți. Că am văzut că unii mai spuneau: „ Părinte, ne-am dori mai des, mai multe! ” Ei, v-am spus lucrul ăsta ca să știți că mai există și-n paralel, site-urile unde puteți găsi ce mai spunem noi.
Da. Și acum să revenim, să continuăm!
Cum vindem lucrul de mână
În timpul construcțiilor, aicea la Sf. Artemie, în primii ani, să zicem așa, cum v-am spus, mai împleteam diferite lucruri: metanii, cruciulițe și trebuia să le vindem. Și mă duceam pe la mănăstiri. Și le dădeam la pangar. Ei, o mănăstire de care pot spune așa, că m-a ajutat mult prin Maica Domnului, a fost Mănăstirea Iviru. La pangar, cu ceea ce împleteam eu acolo. Dar ce făceam când mă duceam eu acolo? Când ajungeam la Iviru, nu mă duceam la pangar, mă duceam la Icoana Maicii Domnului Portărița, făceam 3 metanii și mă rugam la Maica Domnului. Și-i spuneam: „ Maica Domnului, știi pentru ce am venit! ”
După aceea mă duceam la pangar și de multe ori, erau cazuri – persoane pe care chiar le întâlneam, ieșeau de acolo, ziceau: „ Nu te duce, că nu-ți ia nimic, că are de toate părintele. ” Eu îi lăsam, mă duceam, frumos la Maica Domnului și mă duceam și-ntotdeauna îmi lua. Și-o să vă repet, o să vă spun doar un caz, așa, chiar mersesem, tot așa și când am ajuns la poartă, ieșea un părinte din schit tot de aici, de la altă chilie, care împletea – atunci împleteam cruciulițe – avea la fel, aceleași cruciulițe, făcea aceleași culori, totul. Zice: „Măi, nu mi-a luat părintele nimic la pangar, are părintele o grămadă… Te duci degeaba. ” Zic: „ Nu-i nimic! ”
Maica Domnului Portărița rezolvă problemele
M-am dus, bineînțeles la Maica Domnului Portărița, i-am făcut metaniile, i-am spus ei, cum se zice, nevoia mea și după aia m-am dus la părintele la pangar. Pe traseu, mai întâlnisem un părinte care mersese cu mine, cum zisese: „ Hai că merg și eu cu tine încolo, mă închin și eu la Iviru! ” Și-a intrat și el la pangar, și cum era părintele, să spune, aici avea pangarul și masa care era cu fața încoace, părintele care a venit cu mine, s-a pus pe o bancă în partea aialaltă. Adică față în față. Iar eu, m-am dus acolo, aveam o punguța, ce-aveam eu împletit. și am spus:
-Părinte, uite, binecuvântați, am adus și eu câteva cruciulițe.
– Părinte, îmi pare rău, dar nu pot să-ți iau nimic. Uite, am o grămadă, chiar nu pot să-ți iau nimic.
Eu nu am mai zis nimic părintelui. Pe perete era o copie mare cu icoana Portărița. M-am uitat doar la Maica Domnului și-a început în mintea mea să mă rog eu, în felul meu, la Maica Domnului. Și nu i-am mai zis nimic la părintele. Părintele s-a dus acolo unde avea rafturile și-a venit cu un coș mare așa, plin cu cruciulițe. Mi l-a pus pe masă:
– Părinte, vezi, am de-ajuns pentru o perioadă lungă, nu-mi trebuie deloc.
Eu nu i-am zis nimic. Era punguța pusă pe masă. A dus coșul înapoi. Vine, mai stă un pic:
– Părinte ți-am spus, nu pot să-ți iau!
Maica Domnului învinge
Deci omul parcă se certa cu cineva care-i spunea: „ Ia! ” și el spunea „ Nu pot să iau! ” Eu nu i-am mai zis nici un cuvânt. S-a dus din nou, a adus coșul, deci de trei ori a a dus coșul și l-a adus să mi-l arate. Spunea: „ Părinte, nu pot să-ți iau! ” Eu nu deschideam gura. Și după nu știu câte minute așa, tot repetând omul, la urmă zice:
– Dă-le toate-ncoace! parca nu putea. Cineva îl forța să le ia. Mi le-a luat toate, mi-a dat banul și-am plecat. De multe ori, nu în sine, banul ăsta, dar când vedem lucrarea Maicii Domnului, ieșeam plângând de-acolo! Și chiar mi-a zis părintele ăla:
– Știi ce luptă era la părintele ăla, eu eram neutru, cum ar fi, și priveam. Parcă cineva îl strângea de gât și-i spunea: „ Ia-le! ” Și el îi spunea, îi explica, la cineva anume, că nu poate, ca are de ajuns, că nu are nevoie. Până la urmă, cine l-a forțat pe el a fost mai puternic decât voința lui, cum se zice. „ Ia-le! ” și atunci le-a luat! Deci v-am spus așa, un pic, cam cum intervenea Maica Domnului! Adică, cât de mult ajuta Maica Domnului! Și-acolo unde-i omenește, ziceai că nu se poate. Da! Și asta, v-am spus doar un caz, au fost zeci, sute din astea, permanent, cu intervenția Maicii Domnului.
Cum prindem vaporul?
Știu că odată, am plecat tot pe aici pe jos, am coborât la Morphono, e oră de coborât până acolo, până la malul mării și de acolo încă 4 ore până la Kareia. Și unde voiam eu s-ajung? Trebuia să ajung la Dafni, ca să prin corabia de amiază din Dafni. Ca să ies până la Tesalonic, aveam o urgență, atunci, ceva de cumpărat, nu rețin ce anume, dar trebuia să ajung. Și ce-am făcut? Am pornit pe jos. Frumos, încet, e normal pe jos dacă era să merg până la Dafni, făceam cel puțin 8 ore. Deci nici o șansă să ajung eu la 12.00 la corabie.
Dar am pornit și am zis: „ Maica Domnului, cum știi! ” Nu erau mașini ca acum, erau foarte rare mașinile. Și pe drum, na, mergând încet-încet, te mai bucurai de ce era în jur, mai spuneai o rugăciune, eu aveam obiceiul să stau de vorbă, cum se spune cu Maica Domnului. Ei îi spuneam tot ce am. Adică, ca și un copil care-i spune mamei, îi povestește: „Uite, asta, asta… știi cealaltă…uite aici iară te-am supărat, aici iartă-mă, aici, uite-așa îți mulțumesc c m-ai ajutat. ”
Deci vorbeam cu ea. Am trecut de mănăstirea Iviru și-am ajuns, cum se spune, este o zonă: Kapsala de Jos, chiar unde era intersecția spre Stavronichita. M-am uitat eu la ceas, deci normal din Kareia, cei care știu, până-n Dafni, se face cel puțin 20 de min cu mașina. Cel puțin, deci să mergi bine. Iar de unde eram eu, cam jumătate de oră, dacă se mergea bine, se făcea cu mașina. Iar eu mai aveam doar un sfert de oră și corabia pleca. Deci omenește – imposibil ca să ajung. Și-atunci, văzând eu ceasul că mai era doar un sfert de oră și trebuia să plece corabia am zis: „ Maica Domnului, acum și-un înger din cer să-mi trimiți și tot nu mai am nici o șansă să prind corabia.
Mai este un sfert de oră, deci, orice ar fi, nu am cum…” E! Abia am terminat de zis cuvintele astea și-aud așa, un zgomot puternic. Când mă uit în spate, venea o mașină – nu mașină mică, un fel de camion cu șaua în spate; cum ar fi în spate remorca, dar fără obloane, deci numai șaua aia lungă așa și camionul. Dar venea cu o viteză, de săreau bolovanii în părți. Eu am sărit repede într-o parte, să nu mă lovească bolovanii și doar am ridicat mâna. A frânat deodată lângă mine și când am deschis ușa, a strigat:
-Părinte, sari repede că vreau să prin corabia!
Omenește n-avea cum s-ajungă. Am sărit repede, am tras ușa și-a pornit! Știți ce-nseamnă raliu? Deci șaua din spate, la curbe nu i se mai învârteau roțile, doar fugea așa, dintr-o parte în alta. Deci exact ca la raliu! Mergea cu o viteză…Și-a mers; mă țineam cu amândouă mâinile și mă rugam: „ Cum îi voia Maicii Domnului! ” Când am ajuns la vreo 300m de port, coboram așa, spre Dafni, corabia a sunat că pleacă. Atunci el a început să claxoneze și el! Și-atunci corabia a stat când a văzut că claxonează așa continuu, cu mâna pe claxon. Au ajuns cu toată viteza in port, a frânat, eu am sărit din mașină, și-am urcat direct în corabie. A sărit și el repede și-a spus dacă pot să-l ia și pe el cu mașina că trebuie să plece. Și-atunci, de pe corabia i-a spus: „ Nu avem locuri pentru mașină, e plin! ”
Deci am fost ultimul care-a sărit așa și s-a ridicat trapa la corabie și am plecat. Iar el a rămas. Și-atunci mi-am dat seama că Maica Domnului mi-a arătat că printr-un om, nu printr-un înger că că totuși, am putut s-ajung! Deci, unde se făcea mers tare jumate de oră, am ajuns într-un sfert de oră și-am prins și corabia. A stat pentru mine, cum se zice, și-am sărit în corabie. Maica Domnului permanent intervenea! Ea știa cel mai bine cum este. Îi spuneam totul ei. Orice problemă, orice bucurie: „ Maica Domnului uite-așa, vreau să fac asta…dar tu știi mai bine, dacă e de folos, rânduiește. Dacă nu, oprește-mă! ” Totdeauna vorbeam cu ea.
Cum prindem un „taxi”?
Hai că vă mai spun un lucru, tot așa personal. Eram odată în zona Kapsalei dus. Erau câțiva părinți mai retrași, mai pustnici așa, români acolo, în anii aceia. Și mă mai duceam pe la ei câteodată, aveam chiar un părinte, mă înțelegeam mai bine; mergeam, mai schimbam o vorbă, când ajungeam în Kareia mai cumpăram, umpleam rucsacul cu tot ce găseam și eu acolo și le mai duceam și lor. Și vorbisem cu un părinte din schit de la noi, de la o chilie, – care era singurul care avea mașină la timpul acela- ca a doua zi să mă ia și pe mine din Kareia. Și el a spus:
– La ora 10 eu plec din Kareia. C-am treabă numai decât! Dacă ai să fii la 10 acolo te iau. Dacă nu eu plec, nu stau să te aștept.
ei, întârziind eu la părintele acela din Kapsala de Sus, cum era, era cam o oră să vin până la Kareia de-acolo. Am întârziat un pic. Și-am plecat împreună cu părintele spre Kareia. Ei, când s-a făcut 10.00 eu deja eram cam la 10 min Kareia, eram sus pe drum, dar vedeam Kareia. Și l-am văzut atunci pe părintele că pleca. El s-a uitat: s-a făcut 10.00, a plecat. Omul avea treabă. Și-mi zice părintele cu care eram eu:
– Uite, a plecat părintele cu mașina.
Și-atunci eu când am văzut că a plecat, doar atât am zis înăuntrul meu: „ Maica Domnului, te rog întoarce-l înapoi, știi că vreau s-ajung acasă….” În momentul ăla, lucrurile astea nu se pot explica, am primit răspuns în inimă că-l întoarce înapoi. Și îi zic părintelui, că asta a fost nu că m-am rugat – doar 3 secunde că am zis lucrul ăsta și a venit răspunsul. I-am zis părintelui:
– Dacă vrea Maica Domnului, îl întoarce înapoi.
– Daa… Ți-ai găsit pe părintele. (părintele când spunea ceva era hotărât, nu-l mai întorceai)
N-am zis nimic. Ajungem la Kareia, drept la colț acolo, unde pleca drumul spre vale și chiar erau trei părinți români, stăteau de vorbă. Ziceau:
– Aa, a întrebat părintele cutare de tine! A plecat, a văzut că nu ești aicea.
– O să se întoarcă să mă ia.
Au început să râdă, știau că nici o șansă să se întoarcă. Dar eu o spusesem destul de serios și-am rămas cu ei acolo stând de vorbă cu ei și tot mă uitam în vale să văd când se întoarce părintele să mă ia. După vreo 10 min vedem mașina că părintele venea înapoi la deal. Oprește în dreptul meu, așa un pic supărat, să zicem și:
– Hai! Urcă!
Urc în mașină și intră din nou în Kareia pentru ce? Îi promisese la un părinte grec din zonă, când se ducea spre Kareia, îl rugase să-i cumpere si lui un borcănel mic de muștar. Și a spus:
– Da, părinte! Îți iau! Ei, și a uitat să-l ia din Kareia. Și când s-a întors înapoi, tocmai când ajunsese pe la Iviru, deci mersese binișor și-a amintit: „ Măi, nu i-am luat borcanul cu muștar la părintele ăla grec! Mă fac de râs…Ce-o fi, întârzii, dar mă duc înapoi să-l iau. ” Și s-a întors pentru borcanul cu muștar, dar eu știam clar, nu avea treabă cu muștarul, că Maica Domnului se ocupase de treaba asta in felul ei ca să-l întoarcă să mă ia acasă. Exact cum are grijă o mamă de copiii ei. Da! V-am spus și lucrul ăsta. După cum spunea pr. Cleopa: „ Să nu vorbești de ale tale! ” O leacă, am intrat, poate prea mult, în lucruri personale.
Evdochia
Hai să vă mai zic ceva. Despre altceva, dar tot în legătură așa. Undeva în Tesalonic, cunoșteam o familie de medici, nu intru în alte amănunte, doar mă refer la o persoană din familia lor. Aveau și un băiat și-o fată. Fata, Evdochia, făcea medicina și era chiar în penultimul an de facultate, să spunem, mai avea un an. Și vorbea cu un băiat. Cine era băiatul acela? Un băiat mai de bani gata… Tata lui era director de spital, erau ceva totuși în funcție mai mare, amândoi, erau mai cu posibilități financiare și vorbea cu Evdochia.
Ea, crescută frumos, curată, nu avusese relații cu băieții sau așa… adică și-a văzut de viața ei. Și se-nțelegea bine, să zicem cu băiatul ăsta. Dar ăsta era, cum se zice, mai uns cu alifiile, așa. Și na, vorbind ei, apropiindu-se și ultimul an de facultate, ăsta tot încerca pe la ea. „Că să ne-ncepem viața împreună, că și-așa cum terminăm facultatea, ne căsătorim.” Și, na! Fiind și ea îndrăgostită de el, până la urmă a acceptat. Datorită și promisiunilor lui, etc, și s-a culcat cu el. O singură dată. Și bineînțeles, nu știa ea să se protejeze sau așa mai departe, cum se zice. Nevinovată. Și-a rămas însărcinată. Cum și-a dat seama c-a rămas însărcinată, s-a dus la el:
– Uite, am rămas însărcinată!
El, cu posibilități, repede, a scos bani din buzunar:
– Du-te, fă avort!
Ea atunci se uită la el și zice:
– Dacă am făcut un păcat, pe al doilea nu am să-l mai fac niciodată! Să știi! Dacă m-accepți așa și ne căsătorim, dacă nu, ai terminat-o cu mine.
El zice:
– Nu te-accept! Ori faci avort, sau terminăm!
Tensiunile generate de copil
Atunci s-a întors și-a plecat. Și din clipa aia a terminat-o cu el pentru totdeauna. Adică nici nu i-a mai pomenit de așa ceva, a-ncheiat-o! S-a dus acasă, bineînțeles, trecea timpul, acum începea să se cunoască și i-a spus mamei ei. Când au auzit părinții, vă dați seama! Părinții ei, tot în cadrul medical, deci așa… Erau oarecum bine văzuți. Cum să le rămână fata însărcinată? Disperați. Nu se poate! Dacă se află așa ceva, se fac de râs, na! Aveau și ei pretențiile lor! Și-atuncea ce-a făcut mama ei? Oficial, a declarat la servici că a rămas ea însărcinată. Ca să-și poată lua concediu. Și-atunci fata terminase intre timp anul acela, așa, și mai avea un an de medicină.
A înghețat anul ăla, și-a plecat din Tesalonic și s-a mutat la Atena. Nu știu, a cumpărat o garsonieră, o aveau acolo de la bunica, nu mai știu cum, dar s-a mutat cu totul acolo. Și-au stat toată perioada sarcinii amândouă împreună în garsonieră. Aveau o bisericuță în apropiere, erau la toate slujbele la bisericuță, se spovedeau la părintele de la bisericuță. Multe lacrimi, multă durere, na, v-a dați seama! Și fata, cum viața ei cum și-a schimbat cursul, la toate slujbele, se spovedea, se împărtășea permanent. Și în rest, nu ieșeau din casă, nici ea, nici mama ei. Și-a stat până a născut acolo. Între timp, părinții, găsise pe cineva care să înfieze copilul. Și ăia au spus:
– Cum îl naște îl și iau!
Era legea de așa natură, că dacă timp de zece zile nu se răzgândește mama, rămâne totdeauna înfiat de către cei care l-au adoptat.
Au ajuns la spital, a născut Evdochia și-a cerut copilul să-l vadă. L-au luat în brațe. Și-n momentul în care l-a luat în brațe după ce l-a născut, a simțit înăuntrul ei că ea nu poate trăi fără copilul ăsta. Bineînțeles, imediat au și venit acolo părinții care urmau să înfieze copilul și l-au luat. Au spus așa:
– Nu zece zile, doar trei zile îți dăm, prin care, dacă nu te-ai răzgândit copilul rămâne al nostru!
Pocăința Evdochiei
Adică voiau să se asigure, cumva, că le rămâne copilul lor! Au văzut că-i din familie bună, era drăguță și Evdochia, deci un copil frumos. Repede, cât mai repede să-l poată lua. L-a dat… Ce era să facă Evdochia? Era imediat după naștere, era și mama ei acolo. Imediat, următoarea zi, după ce a ieșit din spital – avionul să vină la Tesalonic. Cum a ajuns în Tesalonic? Bine, a plâns tot drumul cu avionul până la Tesalonic, când a ajuns în aeroport s-a dus repede și a întrebat când e următorul avion spre Atena. Mama ei zice:
– Dar ce faci?!? Ești nebună? Ce vrei să faci?
– Nu! Eu mă duc să-mi iau copilul!
Imediat după o oră, două, era avion spre Atena. S-a urcat repede în avion, s-a dus la Atena, știa unde sta familia aceea, s-a dus direct la ei acasă, a sunat, când au deschis ușa i-a împins deoparte și s-a dus direct unde era în pătuț copilul, l-a luat în brațe, zicând:
-Copilul e al meu, nu pot trăi fără el! Și-a plecat.
– Ești nebună….
N-a stat la discuții, a luat copilul și-a plecat. Și s-a întors la Tesalonic cu copilul. Bineînțeles când a ajuns acasă cu copilul, taică-su era disperat. Zice:
– Copilul ăsta nu doarme în noaptea asta în casă aici! Sub nici o formă. Iei copilul și-l duci înapoi la Atena, altfel nici tu nu mai ai ce căuta în casă. Ea văzând că nu-i altă cale, zice:
– Tată, am găsit o familie în Tesalonic să-l dau.
– Bine! Hai în mașină să-l ducem!
Atunci pe loc cum a ajuns, a luat-o , a urcat-o în mașină, ea plângea și se ruga la Maica Domnului! N-avea nici o familie în Tesalonic… dar căuta să tragă de timp. Și când a ajuns în dreptul unei biserici, zice:
– Tată, te rog, oprește o leacă mașina. Ăla nu știa ce vrea. A oprit mașina, a sărit repede din mașină cu copilul în brațe ți-a fugit în biserică. S-a dus la icoana Maicii Domnului, a început să plângă, i-a pus copilul în fața icoanei și-a spus:
– Maica Domnului, ție ți-l dăruiesc! Știi că eu nu pot trăi fără copilul ăsta, eu mor dacă mi se ia copilul!
Și-a stat o oră și-a plâns și s-a rugat acolo. Între timp, taică-su patrula prin fața bisericii. Disperat. Nici nu îndrăznea să intre în biserică. Ei, și între timp, a ieșit preotul din biserică, afară și l-a văzut pe ăsta disperat. „ Ce s-a întâmplat? ” Și na, crăpa, cum se spune, i-a spus tot ce s-a întâmplat cu fata lui. Și-atunci preotul l-a luat ușor, a început să-l sfătuiască, să-l facă să-nțeleagă ce înseamnă un copil, ce înseamnă un avort, ce înseamnă cutare… Fata asta totuși s-a luptat și-a dat viață copilului ăsta, etc, încât l-a îmblânzit!
După o oră, după ce iese Evdochia din biserică plângând cu copilul în brațe, când ajunge la taică-său, el știți ce-i zice?
– Evdochia, dacă vrei, poți să păstrezi copilul! Nu te mai oblig să-l dai. Cum vrei tu! Dacă vrei îl dai, dacă vrei îl păstrezi!
– Tată, hai în mașină și să întoarcem acasă.
Lucrurile se rezolvă
Și-mi spunea Evdochia – astea din gura ei le-am auzit: „ Când am plecat de acasă cu copilul în brațe, cu tata ca să-l dau, parcă mă duceam la iad…la tăiere. Acum când mă întorceam înapoi acasă, parcă mi se deschisese Raiul. Aveam atâta bucurie, pluteam, îmi venea să cânt, nu mai știam ce-i cu mine! ”
Bineînțeles, a venit acasă, a păstrat copilul, l-a crescut, mama oficial a declarat că ea l-a născut, ca să nu mai aibă vorbe acolo la vecini. Dar ea nu putea fără copil. Și-a început în continuare școala, să-și termine și anul de medicină, abia aștepta să termine orele și fugea acasă la copil. Deci nu putea; dacă se ducea undeva, se întâlnea cu cineva, stătea un pic, mai mult de o oră nu rezista, fugea repede acasă la copil. Era viața ei copilul!
Când am ajuns la ei acasă, era copilul micuț, la câteva luni. Că tot ajunsesem cu cineva la spital, Evdochia între timp începuse cursurile și m-a ajutat ea acolo pentru nu știu ce problemă la spital. Și am ajuns la ei acasă, așa, adică ne-am împrietenit, cum se spune, cu familia. Chiar ei, ca medici, ajutase pe un părinte care avea cancer – mult timp l-a ajutat, l-a ținut la ei acasă și așa, ne-am format o legătură. Deci mă uitam la tata Evdochiei, la bunicul copilului: copilul alerga în patru pe jos, fiindcă nu putea mergea, avea câteva luni și bunicul alerga și el în patru, după el. și zice:
– Părinte! Copilul ăsta m-a întinerit cu cel puțin 10 ani! A scos monotonia din casă! Uite, copiii sunt crescuți, sunt mari (că avea și-un băiat mare și pe Evdochia). Parcă era totul pustiu în casă… Ei, de când a apărut copilul ăsta, avem viață în casă. Nu știu, abia aștept să vin de la servici acasă, să mă joc cu el!
Părintele Pimen în cameră de copil mic
Și era copilul în casă; bătrânii, părinții Evdochiei alergau după el. Erau în patru și ei, deci atâta bucurie era. Iar eu când mergeam la ei, dormeam la dânșii. Și Evdochia, întotdeauna – c-avea, cumva un apartament mare, erau pe-o parte două camere, într-una stătea băiatul, într-una Evdochia cu copilul, era și baia acolo și-n partea aialaltă stăteau părinții – ea întotdeauna îmi dădea camera ei și ea se ducea la părinți dincolo cu copilul.
Și știți în ce cameră dormeam? Deci cearceaful era tot cu ursuleți, cu fluturași, cu tot ce vrei, pernele la fel! Iar pe pat era plin de ursuleți de-ăștia plușați, de căței… tot patul plin. Și dormeam exact așa între toate acelea. Parcă eram eu copil între toate jucăriile alea! Așa lăsa patul și așa dormeam eu. Totdeauna insista: „ Nu, aicea o să dormi, în patul nostru! ” Și ea se ducea dincolo și eu dormeam acolo. Și-s multe lucruri de spus aicea, am vrut doar să vă spun așa, cum a lucrat Dumnezeu cu eu.
Examenele la medicină
Ei, după aia a continuat facultatea, a terminat și ultimul an și au început examenele care se dau la încheierea facultății de medicină. Mă suna:
– Gheronda, te rog, uite mâine am examen, poți să mă pomenești un pic?
– Cum să nu, Evdochia!!
Și bineînțeles, pomeneam, cum am mai spus, puneam și la părinți și-așa. Ei, au fost examene destul de multe, nu știu, poate vreo zece, la două zile, iară suna, iar așa. Ei, a trecut lucrul ăsta. Tot îi plictisisem pe părinți când spuneam: „ Iară, măi, rugăciune pentru Evdochia! ” Și după aia, nu mai știu, când la telefon sau când ne-am întâlnit odată îmi spune:
– Părinte, ți-amintești atunci când te-am necăjit mereu, în fiecare zi cu examenele? Au fost examene…era o carte atât de groasă, din care nu citisem nimic, n-am avut timp (că dacă ea era cu copilul).
Și-n seara aia înainte de-a se duce la examen a doua zi, cum îi mai spuneam și eu „ Măi, citește un paraclis la Maica Domnului, citește ceva… ” a citit doar trei pagini din cartea aceea. Dintr-o carte atât de groasă…Ei, și când s-a dus la examene, i-a căzut exact subiectul ce cuprindea alea trei pagini! Și l-a trecut frumos, și-mi spunea ea:
– Știi că te-am sunat la fiecare examen și l-am trecut, fiecare examen! Doar la ultimul era cel mai ușor și-l știam pe dinafară, tot, și-am zis, părinte, ce să vă mai necăjesc, dacă ăsta și așa-l iau? Știi ceva? A fost singurul examen la care am căzut! Pentru că nu m-am smerit să cer ajutorul!
Recunoștința
Ei, l-a repetat mai târziu și l-a luat altă dată, după aceea. Da! Asta a fost cu Evdochia. Și știu când a luat primul salariu, după ce a terminat ea și a intrat în cadrul ăsta al medicinei – la început, na, era salariul mic. Știu că m-am nimerit la Tesalonic și-mi spune ea:
– Părinte, eu mă duceam să fac cumpărăturile într-un market mare d-ăsta.
Și-a venit ea cu mașina să mă ajute. Și după ce am făcut eu toate cumpărăturile acolo, multe erau…vreo două cărucioare d-alea mari. Îmi zice ea:
– Vreau eu să-ți plătesc cumpărăturile!
– Cum să mi le plătești, nu vezi câte am cumpărat??
– Ba da! Îi primul salariu care l-am luat și vreau eu să ți le plătesc!
Și nu a vrut să mă lase; a plătit și nici nu i-au ajuns banii de pe card, a mai scos ceva din buzunar, a completat ca să-mi achite datoriile! A fost dorința ei să-mi achite cumva din primul ei salariu. Să-l dăruiască tot! Așa cu Evdochia. Bine, au fost multe minuni cu ea și-n viitor, adică până încoace, dar nu mai intru în de-amănuntul. V-am spus doar așa ca să vedeți cum lucrează Dumnezeu, cum lucrează Maica Domnului.
Foarte multe minuni se fac permanent, dar ține de credința fiecăruia! Să știți. Nu noi, noi nu facem nimic; noi ne rugăm pentru toată lumea. Dar pe unii oameni îi ajută, cu alții nu se întâmplă nimic. Noi ne rugăm la fel pentru unii și alții, deci, depinde în primul rând să fie de folos ceea ce cerem și al doilea, depinde de credința fiecăruia. De câtă încredere are în Dumnezeu fiecare.
Încheiere
Da, dragii mei! Cam atât am vrut să vă spun, ajunge. V-am spus de-ajuns. Uitați-vă, aici e bisericuța, cum v-am spus, așa intimă, cum am putut noi la timpul acela. Și strănile, le-am găsit rămase de pe la biserica veche, când s-a s-a schimbat; ce s-a putut așa, le-am lustruit un pic, le-am lăcuit și le-am pus în biserică.
Aici e totul tradițional, ca să spunem așa. Catapeteasma din câteva bârnișoare, am pus-o noi – am făcut-o cum am putut. Și pe parcurs, ne-a pictat un părinte icoanele, vedeți, foarte frumoase, chiar după modelul Dulcea Sărutare de la Mănăstirea Sihăstria. Da. Și multe minuni și bucurii am trăit în chiliuța asta, în bisericuța asta, care zi de zi aveam Sf. Liturghie și ne bucuram împreună cu părinții aici. Care, pe parcurs, tot ne-am adunat. Din ce în ce mai mulți aici.
De asta, dragii mei, să aveți încredere în Maica Domnului! Că se apropie și Sfânta Înviere îndată, uite, în curând o să fie și Săptămâna Patimilor, deci nădejde multă la Dumnezeu si la Maica Domnului că nu ne lasă! Indiferent ce nebuneli o să fie în lumea asta, ce interese; să le dăm de-o parte și noi – privirea sus! Că nu ne lasă niciodată!
Doamne ajută! Să ne ajute Maica Domnului!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
6 Comment
Sărutăm dreapta Părinte Pimen!
Măicuța Domnului să vă ocrotească Veșnic!
Și toți frații noștri întru Hristos și credința noastră ortodoxă de pretutindeni!
Sa traiti Parinte! Sa va rasplateasca Bunul Dumnezeu si Maica Domnului pentru jertfa pe care ati facut-o ca sa ne spuneti despre ceea ce ati trait d-voastra. Indraznesc sa va intreb cum ati simtit ca Maica Domnului v-a ascultat rugaciunea de s-a intors Parintele cu masina ca sa va ia? Cum stim ca o rugaciune e ascultata? Simtim ceva in inima?
Doamne ajuta!
Nu poate fi explicat. Este ca și o încredințare lăuntrică. Alte ori ca și un glas tainic. Alte ori ca o pace și iubire. Sunt multe. Cu darul Domnului, omul va afla când va veni vremea, însă trebuie să facă cele ce dorește bunul Dumnezeu.
Și eu am pățit asa la examene…am trecut la examene grele, fiindcă m-am smerit mai tare și la altele mai ușoare a fost mult mai greu, fiindcă aveam multă încredere. Dar mie mi-e și cumva rușine să le zic la parinti sa se roage pt mine în situații din astea cumva mai banale, gen o problema de sănătate care nu e asa grava, un examen ca toate celelalte, fiindcă ma gândesc ca oricum sunt atâția oameni care apelează la ei pt probleme foarte grave și ii mai obosim și noi…
Fiți binecuvântat, părinte! PIMEN! BUNUL DUMNEZEU și PREACURATA MAICA DOMNULUI să vă aibă în pază! Vă urmăresc de mult mi au ajuns la suflet toate povestirile și filmele dvs. despre credința În IISUS HRISTOS și MAICA DOMNULUI. Am nevoie sa fim pomeniți în rugăciuni, eu și familia mea, dacă se poate pe o perioada mai mare, nu știu ce sumă trebuie. Să trăiți părinte!
Sărut mâna, părinte Pimen, părinte drag! Mulțumim din suflet pentru cuvânt! Vă rugăm să ne iertați! Fiți binecuvântat împreună cu toată obștea!