Durerea smerește pe om – Părintele Varnava Iancu

Nimeni dintre noi nu are o viață complet fericită și toți am adori acest lucru. Nu cumva însă drumul către fericire trece tocmai prin durere?

Ascultați un cuvânt cu har al părintelui Varnava Iancu pe această temă.

Audiție plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Spune, deci Gheronda la un moment dat că omul care îl caută pe Dumnezeu, spune ca are nevoie să fie desprins , adică să se separe de lume, să scoată din inima lui grija pentru lume și să devină „excomunicat” adică să fie devotat căutării lui Dumnezeu. Orice altceva care ne răpește inima, – ne răpește inima, înseamnă că devine Dumnezeu pentru noi – subminează propria noastră creștere. Iar în continuare se referă la calea care conduce relația cu Dumnezeu. Care este drumul care ne conduce către Dumnezeu.

Spune: „Ca să întâlnească, însă, cineva prin orice mijloc, singura întâlnire neașteptată din viața lui, pe Dumnezeu – vedeți alcătuirea – singura întâlnire neașteptată din viața lui, trebuie să sufere, să fie bântuit, fie de febră – febră în sensul larg [al cuvântului] așadar nu este vorba despre febra pe care o are corpul nostru- fie de o altă durere, fizică, sufletească, duhovnicească.

Numai suferința ne izbăvește de dorințe și atracții

Spune: ,,Omul care nu suferă, care nu plânge, omul care nu-și umezește ochii cu lacrimi. Nu este cu putință să-L vadă pe Dumnezeu”. Doar cel ce suferă îl vede pe Dumnezeu. Nu există naștere fără durere. Numai suferința îl poate izbăvi pe om de dorințele omenești și de atracțiile lumești și de el însuși și să-l unească cu Dumnezeu. Vorbește deci despre binefacerea suferinței. În vremurile noastre încercăm să amăgim suferința. Și este astfel alcătuită viața noastră, cultura noastră, încât încearcă să îndepărteze suferința, să o reducă la tăcere și să-l facă [pe om] să se mulțumească cu această viață.

Prin acest mod însă, omul își pierde maturitatea interioară de-a aprofunda existența sa, de-a experimenta taina și în cele din urmă, bucuria vieții. Tot aici spune, de ce, totuși, suferința? Pentru că în acest fel [prin suferință] omul se smerește. În acest fel se deșteaptă simțurile interioare, ale omului. Altfel suntem nesimțitori. Omul fericit [lumește], adică acesta căruia îi merg toate bine (din punct de vedere lumesc) și care se bucură de viață, acesta este un om gol [sufletește], nu are simțuri, nu are inimă care să lucreze. Încet, încet acest om moare [duhovnicește].

Posibilitatea vederii lui Dumnezeu

Aici ne menționează că suferința, dificultatea, orice formă de durere, care îl duce pe om la zdrobirea (inimii), îi dă posibilitatea să-L vadă pe Dumnezeu, să se apropie de Dumnezeu. De aceea, Gheronda spune în continuare: „Sfântul Nil suferise și iubea suferința și nu a lăsat-o până în ultima clipa a vieții sale”. Mai spune și alte lucruri, care ne pot părea ciudate și cu care probabil să nu fim de acord. „Vai de omul care nu a avut suferință involuntară, adică acela care nu a avut greutăți [în viața sa]”.

Spune: „Trebuie să substituie absența unei singure suferințe involuntare, cu nenumărate [suferințe] voluntare, pentru a putea compensa absența lui Dumnezeu [din viața lui]. Și să-L cunoască. Omul care a avut greutăți nu este un om blestemat, el este binecuvântat. Anevoința, suferința în viața noastră sunt mijlocul de trezire, care ne face să ne cercetăm mai amănunțit, să devenim simțitori și să-L cunoaștem pe Dumnezeu.”

Suferința involuntară îl smerește atât de mult pe om încât doboară toate iluziile noastre. Reveriile noastre sunt înșelarea de la adevăratul scop care este acela de a căuta adevărul. Suferința noastră involuntară este zdrobirea egoului nostru. Este dărâmarea idolilor pe care i-am făcut. Apoi, dacă aceștia sunt dărâmați, putem să vedem mult mai clar.

E nevoie de maturitate

Dacă nu avem suferințe involuntare, este nevoie de această maturitate, astfel încât odată cu suferința voluntară, cu răstignirea egoismului nostru, cu efort și cu trudă, să punem omul interior să funcționeze, ca să poată să distingă, unde există adevăr și unde este minciună. Unde există viață de calitate și unde este anostă. Pentru ce lucruri merită să trăim, și să stabilim modul de acțiune, al existenței noastre și care ne lasă indiferenți. Dacă vrem să vedem cât de valoros și de important este un om sau dacă o civilizație are valoare, din asta se va edifica.

Omul care mereu va dori să-i fie bine, este omul care se teme să vadă adevărul. Omul care vrea întotdeauna să fie mulțumit, este omul care se sperie atât de mult atunci când iese din el însuși și când iese la iveală sinele lui, încât devine panicos. O civilizație care tremură la noțiunea de suferință și de anevoie, este o civilizație fără duh, fără căutare. Prin urmare, orice suferință am avea noi, poate să devină binecuvântare pentru noi și să ne deschidă orizonturi în căutarea lui Dumnezeu.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!