Care este rostul Creștinismului? – Pr. Stephen Freeman

Ascultați-l pe pr. Stephen Freeman care ne explică într-un cuvânt foarte bun care este rolul creștinismului, mai exact al ortodoxiei, în contextul actual, vorbindu-ne despre scopul acestuia.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

Monahismul ortodox este cu adevărat un bun exemplu de viață și modernitate, parțial din cauză că [monahii] trăiesc același mod de viață ca în urmă cu o mie de ani. Deși atunci când am vizitat muntele Athos, în toamna trecută, am observat că nu a existat zonă fără a avea semnal la telefon, lucru ce m-a șocat un pic, dar m-am și amuzat, în general monahii în ortodoxie trăiesc o viață în rugăciune și ospitalitate, iar aceasta este în fapt ceea ce fac.

Iar în tradiția societății monastice occidentale [catolice – n.t.] s-au creat ordine speciale – ordinul celor care învață, ordinul care predică – care se potrivesc destul de bine la lumea modernă, [spre exemplu] cineva a devenit monahie și este și profesoară și te întrebi dacă asta nu este grozav. Pe de altă parte, monahismul ortodox când este pus în fața noului se întreabă cât de bun este acesta. În ce fel contribuie aceasta la [mersul bun] al societății?

Atunci când starețul Sofronie [Saharov] a intenționat să-și mute mica comunitate monastică din Franța în Anglia, cândva după cel de-al doilea război mondial, au trebuit să aibă să obțină o lege în Parlament pentru a li se permite asta deoarece existau limite cu privire la numărul de refugiați sau emigranți [admiși în Anglia]. Deci chestiunea care li s-a pus atunci în față a fost cât de mult bine pot oferi [țării de adopție]. Asta a fost întrebarea unuia dintre membrii parlamentului care avea atribuții cu inițierea legilor, deși poate nu era ceva serios de pus în discuție, dar ca și Iuda se gândea la banii care puteau fi utilizați pentru a da mâncare la săraci. Aceștia au răspuns că „vom veni, vom mânca și ne vom ruga.” Și asta au făcut.

Ceea ce vreau să spun este că aceștia nu au venit să zică „noi vom fi o forță majoră în introducerea ortodoxiei în Marea Britanie”, ceea ce s-a și întâmplat, dar ei nu știau asta, viața lor nu s-a schimbat prin mutarea lor acolo, iar ceea ce au trăit nu se deosebea deloc de viața monastică ortodoxă de peste tot în lume. Aș zice că același lucru este valabil și pentru o comunitatea parohială. Parohia este locul în care se săvârșesc Sfintele Taine, un loc al vindecării, al mărturisirii păcatelor, un loc al luptei cu patimile, un loc al manifestării comunității și prieteniei și un loc de sprijin.

Îmi amintesc ceva ceea ce am realizat în urmă cu câțiva ani că unul din obiectivele imaginare ale modernității este eliminarea suferinței. Iar asta dă bine: cu toții dorim să punem capăt suferinței. Aceasta este și cauza pentru care de fiecare dată când implementezi noul te va distruge, de este aceasta eutanasia, avortul sau orice altceva, deoarece, la final, singura modalitate de a te ține departe de suferință este propria distrugere. Deci, în ultimă instanță, răspunsul modernismului va fi întotdeauna moartea, pentru că nu este în stare de mai mult. Și va fi o moarte fără durere, vă pot asigura de asta.

În viața creștinului nu este nici o poruncă care să elimine suferința. Nu este ceva rău să vindeci oamenii, nu este un lucru rău să-i ajuți, nu sunt împotriva penicilinei sau al vreunui alt medicament, deoarece Biserica a utilizat medicina înainte de apariția modernismului, acestea fiind lucruri foarte vechi, dar principala țintă a bisericii și a creștinilor, este de a deveni acel tip de comunitate care ajută oamenii în suferința lor, ca astfel s-o poată suporta. Fiecare are să treacă prin suferință. Aceasta este viața în această lume. Bineînțeles că nu trebuie să fie o suferință irațională și inutilă. Dacă există ceva ce putem face, cum ar hrănirea celor flămânzi, atunci ar trebui s-o facem, dar dacă hrănesc un om și acesta încă suferă de „foamea” lipsei de rost, atunci nu l-am hrănit [cu ce trebuie.]

Trăim într-o societate în care prea devreme punem pe cei în vârstă în azile pentru că nu putem avea grijă de ei – toți având servicii, nu putem sta acasă pentru a avea grijă de ei – și, intrând în azil în fiecare săptămână, vă pot spune că acestea sunt locuri ale singurătății. Se cade să mulțumim asistentelor medicale și angajaților, dar [azilele] sunt locuri ale singurătății prin excelență. Iar atunci când oamenii vin și constată un anume grad de suferință și se mânie și se întreabă de ce Dumnezeu permite să se întâmple una ca asta sau de ce nu oferim mai multă grijă, mă gândesc că tu ești care nu oferi mai multă grijă. Am devenit o societate care nu-i mai poate suporta în una din cele mai normale lucruri: fiecare va ajunge la bătrânețe, fiecare suferă la bătrânețe. Acesta este un principiu de bază: trebuie să avem grijă de copii, trebuie să avem grijă de oamenii în vârstă. Aceasta este ceva ce ține de faptul că ești o ființă umană.

A fi creștin ortodox înseamnă a trăi umanitatea în întregime, iar asta include bătrânețea, a deveni senil sau orice altceva. Și ce poate să facă biserica pentru mine? Păi, să fie prezentă, să-i iubească, să nu-i excludă, să-i bage în seamă, să devină acel tip de comunitate care poate să treacă peste dificultăți și să rabde durerea. Nu trebuie să devii membru al ordinului benedictin pentru a face asta – și înțeleg unele elemente [componente] ale ordinului benedictin care sunt destul de bune – dar ceea ce vreau să spun poate fi înțeles ca o versiune a acestui ordin, un fel de a renunța în a fi o versiune ortodoxă a comunităților protestante care se plimbă prin pădure și care în acest fel răspund așteptărilor colectivităților respective. Trebuie să ne gândim într-un mod mult mai cuprinzător cu privire la viața noastră: ceea ce înseamnă a fi o ființă umană, cum putem deveni o comunitate care să aibă grijă de copiii ei și, în mod special, cum să ne creștem copiii într-o lume străină sau o lume care este ostilă.

Am constatat [personal] și aud și de la alți preoți, cum copiii au devenit înstrăinați de modul de gândire ortodox. Eram obișnuiți să avem mai multe în comun cu valorile morale ale societății burgheze din anii ’50, dar nu avem prea multe în comun cu valorile morale ale societății din anul 2010. Iar aceasta este ceea ce se oferă copiilor noștri. De mergi într-un campus universitar și de începi să vorbești ceva despre învățătura morală a bisericii cu privire la sex vei fi privit ca un instigator la ură, nu numai ca cineva rău, dar și ca diavol! Să fii prezentat ca un diavol este cu adevărat foarte [dificil de dus].

Este de asemenea adevărat că în Uniune Sovietică, la un anume moment, chiar și de a-l învăța religie pe copil era considerat ceva nelegiuit. Deci nu ne aflăm pentru prima dată când ne confruntăm cu un asemenea lucru, am mai trecut prin asta, iar dacă vă întrebați dacă va fi mai rău voi răspunde că bineînțeles că va fi mai rău. Bineînțeles că va fi mai rău. Când vom ajunge să fie mai bine? Nu avem nici o idee. Dar în același timp trebuie să trăim ziua de azi și pe cea de mâine. Iar atunci întrebarea simplă care se pune este: „cum vom trăi astăzi?” și „cum vom trăi mâine?” În mod fundamental trebuie să ținem poruncile lui Hristos, să ne încurajăm unul pe altul, să ne îngăduim unul pe altul pentru a ne fi mai ușor în a ne ține poruncile lui Hristos și a nu le face mai grele.

Ceva foarte interesant: în această parte de lume există comunități [protestante] menonite sau amish, cele mai multe dintre ele fiind în Kentucky și Pennsylvania, considerate printre ultimele comunități de fermieri care au supraviețuit, iar oamenii nu-i înțeleg pe membrii amish, atunci când văd copiii amish pe skateboard, iar mulți se întreabă cum pot aceștia să se joace pe skateboard. Dar nu aceasta este întrebarea, deoarece aceștia nu sunt ostili tehnologiei. Întrebarea este dacă acea tehnologie va schimba cu ceva modul în care trăiesc! Și în mod firesc unele comunități au decis că acele skateboard-uri nu vor schimba cu nimic modul de viața al comunității. Televizorul va schimba modul de viața al comunității și [ca urmare] nu există televizoare. Cred că asta arată o responsabilitate uimitoare din partea lor.

Este nevoie de a gândi onest și cu grijă la modul în care tehnologia ne afectează viața, cum pot să trăiesc cu aceasta, știind că întreaga tehnologie promovează păcatele [omului]. Solicit fiecăruia dintre voi să intre pe Facebook și [să încerce] să evite păcatele pentru 5 minute. Nu poți. Te vei gândi, cel puțin, că unul [de acolo] este idiot. Iar de nu vei zice asta atunci cercul tău de prieteni este prea mic. Sau te vei supăra sau ispitit să zici ceva. Urăsc să fac asta. Și îmi zic: oh, mi-am încălcat regula din nou. Și mă simt ca un prost. Este o așa mare prostie.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!