Am luat în mașină un înger care făcea autostopul. Ce a spus m-a uimit!

Urmăriți o mărturie fenomenală a unei doamne care din milă a luat în mașină un necunoscut care foarte probabil a fost un înger. Uneori mai mult decât cunoștințele dogmatice, Dumnezeu slăvește inima milostivă și îi dă experiențe de necrezut.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

Powered by RedCircle

LINDA MARKOWITZ: Bună ziua. Mă numesc Linda Markowitz, și sunt aici pentru a vă împărtăși o poveste supranaturală. Această poveste este destul de veche. Fiica mea cea mai mică, Michelle, a avut niște probleme cu legea și a fost trimisă la un centru de detenție pentru minori, în Albany, New York. Eu locuiam în Harrison, New York, la acea vreme, la aproximativ două ore cu mașina. Și nu aveam voie să o vizitez pe Michelle decât la sfârșit de săptămână, doar pentru o perioadă scurtă de timp. Și am pornit spre vizita mea săptămânală obișnuită, dar am fost rapid surprinsă de o puternică furtună de zăpadă. Era o furtună de zăpadă orbitoare, dar eu eram hotărâtă să merg oricum. Așa că, am continuat să mă deplasez, dar erau mașini pe marginea drumului care nu puteau să meargă mai departe, dar eu eram hotărâtă că dacă pot să mă mișc, voi înainta.

Și mergeam aproape singură cu mașină pe autostradă și am văzut o siluetă în față. Și când m-am apropiat, mi-am dat seama că era un bărbat care mergea pe jos și am trecut pe lângă el și am simțit compasiune pentru el. M-am gândit că trebuie să-l ajut pe acest om. Nu mai era nicio altă mașină la vedere. Așa că, am oprit și l-am așteptat, iar el s-a apropiat în cele din urmă de mașină, a venit din spatele mașinii pe partea șoferului și a spus: “Cu ce vă pot ajuta, doamnă?” M-am gândit: “Ce puteți face pentru mine? Nu eu sunt cea care îngheață.” I-am spus: “Ei bine, m-am gândit că poate aveți nevoie de o mașină. Vreți să vă duc cu mașina?” El a spus: “V-aș fi atât de recunoscător pentru o călătorie. Ați putea?” Așa că am spus: “Haideți! Urcați!” Și a urcat în mașină.

S-a întâmplat cu mulți ani în urmă. Probabil că nu aș lua un autostopist astăzi, dar era mult mai sigur pe atunci. Și s-a urcat în partea pasagerului și imediat și-a scos cizmele și șosetele și picioarele îi erau albastre, îi era foarte frig… Nu avea o jachetă groasă. Arăta puțin cam zdrențăros și părul îi era un pic lung, blond și cam ciufulit, iar zăpada, desigur, îl făcea să arate și mai rău. Și am început să vorbim și mi-a spus că era în armată. Mi-a spus: “Sunt în armată…”. Asta a spus. Și a spus: “Tocmai am terminat o misiune în Hawaii și am venit prin New Jersey și nu am reușit să fac rost de un mijloc de transport până la următoarea locație.

L-am întrebat: “Unde este următoarea locație?” Chiar și asta mi s-a părut ciudat. M-am gândit că sigur poți găsi transport din New York. Poți ajunge oriunde din New York… Dar asta a fost ceea ce a spus. Așa că mi-a spus că pleacă la Boston. Mi-a spus: “Am o misiune în Boston și trebuie să ajung la Boston.” A trebuit să hotărăsc cât de departe pot să îl duc înainte să deviez spre Albany, iar el să meargă în altă direcție spre Boston, și am continuat această călătorie foarte, foarte lentă.

Ei bine, am ajuns la un popas și m-am gândit că trebuie neapărat să sun la unitatea unde se afla fiica mea, ca să le spun că voi întârzia foarte mult și să îi implor să mă lase să o mai văd, căci o vedeam doar o zi pe săptămână. Și ei știau despre furtuna de zăpadă. Așa că au spus da, că îmi vor acorda vizita când voi ajunge acolo. Ei bine, am oprit la popas, eram în cabina telefonică dând telefon când, dintr-o dată mi-am revenit și mi-am dat seama că lăsasem mașina pornită, pentru că omului îi era încă foarte frig (și mă gândisem să las căldura pornită) și mi-am lăsat geanta în mașină și am avut această idee (se întâmpla cu ani în urmă, când încă trebuia să folosești cabinele telefonice, nu aveai telefon mobil) că tot ce aveam era acum la el și dacă voia să plece, nu aveam cum să mă întorc la mașină suficient de repede. Dar tocmai ce terminasem apelul. Ce puteam să fac? Și am mers la mașină, m-am urcat în mașină, m-am uitat la poșeta să văd dacă arată OK și se pare că nu fusese atinsă și am continuat să vorbim în drumul spre destinație.

Și mi-a povestit niște lucruri cu adevărat fascinante. Mi-a spus că vor apărea situații în viața mea care vor fi interesante și dificile. M-am gândit: “Nici măcar nu mă cunoști. Cum poți să spui așa ceva?” Și l-am lăsat să vorbească, nu i-am pus întrebări. Doar l-am lăsat să vorbească… Și am mers mai departe, destul de departe, de fapt. Probabil că a stat în mașina mea în total cam 45-50 de minute până când am ajuns la locul din drum unde eu trebuia să merg într-o parte și el în alta. Și i-am spus: “Aici trebuie să te las să cobori”, iar el a spus: “Bine, înțeleg!”. Și s-a uitat înapoi la mine înainte de a coborî din mașină și a spus: “Ne vom revedea într-o zi când vei avea cea mai mare nevoie de mine. ” Și m-am gândit: “Ești foarte ciudat și mă bucur că te dai jos din mașina mea.” Și a coborât pe partea pasagerului și imediat a dispărut… Imediat! Și m-am gândit: “Ooo, Doamne!” (Zăpada era atât de orbitoare și se aduna pe margine).

M-am gândit că poate am fost prea aproape de marginea drumului și poate că atunci când a ieșit din mașină a alunecat pe un terasament. Așa că am ieșit din mașină, am fugit prin spate și am făcut ocolul. Și am fost absolut copleșit de ceea ce nu vedeam: nici urmă de pași nicăieri! Și nu l-am mai văzut pe bărbat. M-am uitat peste tot, peste tot. Zăpada era încă foarte grea și m-am uitat peste tot, dar nu existau urme de pași. Și am stat acolo și această prezență puternică de căldură a venit peste mine. Și am știut atunci că am avut parte de o vizită angelică. Nu știam de ce și nici ce scop ar fi avut în acel moment în viața mea… Mai târziu, am înțeles foarte clar de ce se ducea la Boston, dar în acel moment nu știam nimic. Și m-am întors în mașină…

Nici măcar nu m-am putut mișca pentru o vreme. Stăteam acolo și mă gândeam la lucrurile pe care le spusese și la ultimul lucru pe care l-a spus [și anume] că mă va revedea în momentul în care voi avea cea mai mare nevoie de el. Și L-am întrebat pe Domnul despre asta și am început să înțeleg puțin cu timpul că Domnul mi-a dat această vizită angelică, acest tip cu aspect de militar. Nu era deosebit de chipeș, nu era mare și uriaș, arăta ca un om normal, dar avea o înfățișare atât de captivantă, era atât de încântător. Ăsta e cuvântul potrivit. Am vrut să mă uit la el mai mult decât am făcut-o, dar pentru că eram la volan și conduceam pe o furtună de zăpadă, nu eram prea atentă la el față către față. Vocea lui era ca o apă liniștitoare, era foarte blând la vorbă, foarte amabil și cu voce foarte blândă…

Și pe măsură ce ne despărțeam și am descoperit că sigur ceva supranatural se întâmplase, pentru că dacă ieși din mașină când sunt 20 cm de zăpadă în fața ușii, vor exista sigur dovezi că ai călcat [pe zăpadă]… și nu era niciuna nicăieri, niciunde pe partea cu pasagerul a mașinii. Nici măcar un fulg de zăpadă nu fusese deranjat, în nici un fel sau formă… A plecat pur și simplu. A dispărut pur și simplu. Cred că s-a dus la Boston. Iar eu am fost atât de copleșită în timp de faptul că Domnul mi-a împărtășit că avem forțe angelice în jurul nostru tot timpul. Noi nu îi vedem. Cei mai mulți dintre noi nu îi vedem niciodată, și nici eu nu am mai văzut vreun altul, dar am devenit foarte conștientă de cât de tangibilă este acea putere pentru noi, că Dumnezeu pregătește asta pentru noi, și că avem acces la ea atunci când este necesar și de nevoie.

Așa că am vrut să vă împărtășesc această poveste și să vă încurajez să credeți în Dumnezeu [și] pentru propriile voastre întâlniri supranaturale. Nu să căutați semne și minuni… Biblia ne spune foarte clar că nu ar trebui să căutăm semne și minuni, ci că ar trebui să avem o inimă deschisă și o dorință vie pentru orice ne-ar trimite Dumnezeu, astfel încât să putem umbla în plinătatea tuturor lucrurilor pe care El ni le-a oferit. El ne dă abilitate și putere în multe feluri, inclusiv prin forțe angelice. Așa că vreau să mă rog cu voi acum și să ne rugăm ca Domnul să vă deschidă inima și să vă aducă într-o stare de a primi ceea ce are pentru voi.

Tată, în numele lui Iisus, Îți mulțumesc pentru toți cei care ne privesc și Te rog Dumnezeule să le dăruiești viață și, o Tată, să le deschizi inima, și înțelegerea inimii ca să poată înțelege și să vadă și să știe că măreția Ta și puterea Ta sunt disponibile chiar și atunci când ei nu le văd. Și Tată, Îți cer ca fiecare dintre noi din Trupul lui Hristos să ne apropiem tot mai mult de a lucra împreună cu Tine pe acest pământ, pentru a aduce Împărăția Ta la plinătatea pe care ai promis-o. Și noi Îți mulțumim și Te lăudăm pentru aceasta, Tată, în numele lui Iisus și prin credință mă rog pentru mine și pentru toți cei care ne privesc. Mulțumesc!

Vă mulțumesc că ați fost astăzi alături de noi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!