Întrebări și răspunsuri despre: gânduri, comportament, valori, trăirea vieții….
14 ianuarie 2024
Misterul întâlnirii cu straniul. În apărarea icoanei Sfântului Hristofor – Jonathan Pageau
15 ianuarie 2024
Cum tratăm singurătatea? Ce este și cum gestionăm ADHD-ul? Cum ne luptăm cu flagelul drogurilor? Ce rol are familia în această ecuație?
Vizionați o discuție centrată pe răspunsurile la aceste întrebări cu Radu Dobriceanu, un psihiatru în Zürich care a avut amabilitatea să ne ajute cu cunoștințele sale de specialitate.
Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Introducere
Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm iarăși din nou cu Radu Dobriceanu, psiholog, nu?
Radu Dobriceanu: Medic psihiatru.
Părintele Teologos: Psihiatru, medic psihiatru că nu le pricep, nu le știu pe astea.
Radu Dobriceanu: Da, da.
Părintele Teologos: Medic psihiatru în Elveția. Un foarte bun medic și un foarte bun creștin. Ca de obicei, după cum știți, nu intru în descrierea foarte amănunțită a invitaților care de fapt nu sunt invitați pentru că ei vin la chilie și pe care-l văd că este un om extraordinar îi propun să facem un podcast, astfel încât să-i ajutăm pe oameni. Și nu intru într-o descriere foarte amănunțită. De ce? Pentru că știu că intervalul de atenție al vostru este foarte redus și din cauza asta o să intrăm direct în subiect.
Pandemia singurătății
Și primul subiect astăzi – este vorba de o nouă pandemie despre care, din păcate, nu se vorbește, dar este o pandemie declarată oficial la CDC, care este forumul suprem în Statele Unite, forumul de sănătate suprem în Statele Unite, Center of Disease Control. Este vorba de pandemia singurătății. Din păcate sau din fericire, nu știu cum să spun, sunt date foarte documentate, foarte bine puse la punct, de la mari universități și din Statele Unite și din altă parte, referitor la faptul că oamenii astăzi se simt foarte foarte singuri. Și aș dori să îl invit pe Radu să ne vorbească puțin despre cauze efecte și terapie bineînțeles.
Radu Dobriceanu: Mulțumesc, Părinte, că ne-ați primit la dumneavoastră și mulțumesc pentru oportunitate! De ce am simțit nevoia să clarific puțin diferența dintre medic psihiatru și psiholog, este că psihiatrul se axează mai mult pe partea medicală, psihiatrică, psihologul… și psihologul, dar el intră mai mult în partea de analiză și de terapie. Și referitor la întrebarea dumneavoastră, este într-adevăr o problemă care se vede nu numai în America, ci și în țările vestice și cred că încet încet se apropie și de partea de est, că e curentul, care este firesc că au venit atâtea lucruri din partea cealaltă spre estul Europei. Și cred că și lucrul ăsta va veni. Singura dată care este acuma și care apare pe studii, care este ceva „beyond the denial”…
Părintele Teologos: Nu poate fi negată.
Radu Dobriceanu: Da, rezultatul în ultimii 20 de ani de a-ți lăsa copilul cu tableta sau de a-l lăsa online și părintele e mai mult sau mai puțin obligat să meargă ori la serviciu, ori părinți care sunt asa mai lipsiți de responsabilitate față de copiii lor și copilul își găsește o substanță, o nuanță în viața online, nu?
Părintele Teologos: Da.
Radu Dobriceanu: Pe termen scurt asta este o salvare.
Părintele Teologos: Da. Părintele zice „lasă că am scăpat de el. Este cuminte” și așa mai departe.
Singurătatea și solitudinea
Radu Dobriceanu: Da, dar pe termen lung asta este o problemă și aici putem să transcendem puțin și la discuția de dependențe, că până la urmă dependența chiar asta este. Este o beție de moment, care pe termen lung îți aduce numai probleme. Sigur, ce este de făcut? O părere personală este că singurătatea poate să fie și bună, dar poate să fie până dacă respectivul se retrage în singurătatea lui, în cochilia lui pentru a avea o stare refractară, pentru a avea o discuție cu Dumnezeu, nu știu pentru a-și gândi eventualele greșeli pe care le-a făcut și a încercat să le facă mai bine. Până la urmă asta ar trebui să fie și asta să nu lipsească…
Părintele Teologos: Evident, păi, noi, monahii avem așa ceva.
Radu Dobriceanu: Da. Noi știm mai mult partea teoretică. Avem tot timpul alte scuze sau mai știu eu, dar într-adevăr este o problemă la cei care fac chestia asta nu pentru a refracta, nu pentru a se retrage în sine, nu pentru a vorbi cu Dumnezeu despre ei sau a încerca să se îmbunătățească, ci fac chestia asta pentru stereotipul comportamental care le-a fost învățat lor din copilărie, adică: „stai acasă, joacă-te online, stai pe social media, urmărește viața altora”. O dată și o dată asta te face incapabil să socializezi. Normal, un individ care are 30 de ani, care nu a avut nu și-a dobândit comportamentul ăsta de a socializa cu alții se așteaptă de la el când o avea 30 de ani să…
Părintele Teologos: Să aibă o experiență….
Radu Dobriceanu: „Du-te la o petrecere sau du-te la, nu știu, la un simpozion sau ceva de genul ăsta și vezi dacă poți să te integrezi”. E o problemă.
Efecte ale izolării sociale
Clar că și situația cu pandemia a scos foarte mult la iveală și asta văd și eu prin pacienții pe care îi tratez. Deși, slavă Domnului că am trecut de perioada aia, încă sunt reminiscențe. Pot să spun că au rămas chiar traume în urma acestei perioade de lock-down. Și pentru cei care într-adevăr, aveau viața asta mai solitară, retrași, pentru că ei se simțeau bine în lumea lor online și așa mai departe, nu aveau un prieten cu care să socializeze, fiind forțați prin acest lock-down, atunci și-au dat seama cât de importantă este și partea socială care deodată le-a fost luată, chiar dacă era măruntă și nu era majoritară, era să zicem, nu știu…serviciul care era obligatoriu și acolo vrei nu vrei, oricât ai fi de nedispus să socializezi cu alții trebuie să socializezi, nu? Dar luându-se lucrul ăsta în timpul pandemiei le-a fost atunci un efect al realității adică: „uite mi s-a luat ceva care în mod normal nu-mi place să fac, dar mi s-a luat și acum îmi dau seama cât de important este totuși, că am nevoie de chestia asta”.
Despre singurătatea fără Dumnezeu
Părintele Teologos: Da. Și cred că totuși sunt niște efecte distructive ale acestei singurătăți fără Dumnezeu, ale acestei singurătăți fără iubire, fără nădejde, de fapt.
Radu Dobriceanu: Asta automat, Părinte. Asta este ceea ce văd și eu prin meseria mea. Și este o problemă foarte mare adică mai lesne îmi este să lucrez cu un pacient care, să zicem, chiar dacă nu este neapărat ortodox, dar măcar are recunoașterea că există o forță care e mult mai puternică ca el și are destinul persoanei respective în mâinile lui, cum s-ar zice. E mai ușor față de cineva care nu are chestia asta. Și e mult mai greu, adică acolo e foarte greu, este un zid de vreo 20 de cm gros, care trebuie să-l spargi prin el.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Radu Dobriceanu: Este foarte greu, este foarte greu. Credința este foarte importantă. Motivele pe care vi le spun, vi le spun ca și o părere personală…
Părintele Teologos: Evident, sigur.
Radu Dobriceanu: Contează, contează foarte mult și credința și fiecare dintre noi suntem la un anumit nivel.
Părintele Teologos: Da.
Greșeala comparării
Radu Dobriceanu: Și cred că ar trebui să recunoaștem că cineva este la un anumit nivel, altcineva poate la un nivel duhovnicesc mai ridicat și poate că ar trebui să nu ne comparăm.
Părintele Teologos: Să ne concentrăm pe minusurile noastre.
Radu Dobriceanu: Să ne concentrăm pe noi. Putem să ne comparăm la modul de luat exemplu fără presiune.
Părintele Teologos: Da, da
Radu Dobriceanu: De dorință, de tânjire spre acolo nu spre „aoleu, eu n-o să fiu niciodată așa”.
Părintele Teologos: Deci nu de deznădejde.
Radu Dobriceanu: Nu de deznădejde. De dorință.
Dependența – lipsa auto-controlului
Părintele Teologos: Ai vorbit la un moment dat de dependență. Ce e dependența, adicția? Ce e?
Radu Dobriceanu: Părinte, dependența poate să fie orice. Dependența poate să fie și dacă mănânci în fiecare zi lubeniță și numai asta mănânci, și dacă nu mănânci nu te simți bine.
Părintele Teologos: Sau ciocolată și dacă nu….
Radu Dobriceanu: Sau ciocolată. Aici, clar vorbim, am dat un exemplu extrem, dar astea ar fi substanțe…. că până la urmă tot ce introducem noi intră la categoria de substanțe. Vorbim de substanțe legale,da? Deci aici clar includem alcoolul, includem cofeina, zahărul, țigările, sunt legalizate, nu? Nu trebuie să le cumperi din gară sau mai știu eu. Te duci la magazin și le cumperi. Sunt legale. Dependența – este o diferență între a fi dependenți și a consuma în mod excesiv ceva.
Părintele Teologos: A avea preferințe.
Radu Dobriceanu: Da, de a avea preferințe și a consuma mult excesiv. Dacă ești dependent, clar consumi excesiv. Dacă consumi ceva excesiv, nu înseamnă neapărat că ești dependent. Dependența, din punct de vedere psihiatric, medical, e o listă pe care trebuie să o bifeze respectivul și asta implică nestăpânirea de sine când e vorba de o substanță. Când se consumă substanța respectivă, se pierde controlul asupra. Adică, de exemplu vreau un pahar de vin, dar nu mă pot abține. Îmi spun mie că beau un pahar de vin, dar beau 7.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Îmi pierd controlul. Automat, cel care nu consumă o substanță intră în sevraj. Asta ar fi un alt element care ar duce cu gândul la dependențe. După aceea, clar, cineva care are modul acesta de relație față de substanțe, nu mai este neapărat un individ pe care ai putea să te bazezi neapărat. E un individ care nu prea are cuvânt. Să zicem că ți-ar promite ceva, dar pentru el ar fi mai important să mai bea o sticlă de vin, decât să vină cu tine la o întâlnire sau să se ducă la o programare la medic, că a băut ieri și astăzi are capul mare, să zic puțin mai pe șleau.
Părintele Teologos: Deci, pe primul plan este dependența.
Radu Dobriceanu: Pe primul plan este…
Părintele Teologos: Substanța.
Radu Dobriceanu: Substanța care îl împiedică pe el să mai fie un membru în societate și la noi în psihiatrie sunt foarte multe boli care sunt foarte corelate. De-asta, pentru cei care poate că au văzut vreodată un buletin de externare de la o clinică de psihiatrie, de obicei sunt mai multe diagnostice scrise acolo pentru că sunt corelate între ele. Dependența poate și ea să creeze singurătate pentru că omul dependent tânjește spre singurătate, pentru că este tendința. Și nu neapărat că tânjește el, sunt și cei care nu-l mai vor lângă ei. Pentru că nu mai este un om de încredere, i-a dezamăgit de atâtea ori…
Semnificația dependenței
Părintele Teologos: Pentru că el idolatrizează patima și face ce îi spune patima respectivă.
Radu Dobriceanu: Da. Asta este dependența. Ar mai fi o problemă, un lucru la care trebuie să te gândești la dependență este că cel care are dependență de o substanță – nu contează legală sau ilegală – nici măcar când îi spune medicul nu mai face lucrul ăsta, că uite, deja ți-ai pus ficatul în pioneze sau rinichii sunt…
Părintele Teologos: Am înțeles. Deci nu mai ascultă de logică…
Radu Dobriceanu: Nici atunci. Sunt din fericire sau din păcate, un procent, dar foarte scăzut, chiar vorbeam odată când eram eu mai la începuturi și aveam un fost profesor de-al meu mai în vârstă, cu multă experiență, și l-am întrebat: „Care este spectrul de boli cu care nu lucrează el cu plăcere?” Și mi-a spus fără să evite, mi-a spus dependențele. Mi-a spus că cu dependențele nu lucrează, pentru că a lucrat și a văzut că nu dă rezultate. Și pentru el a fost ceva de care el a trebuit să se detașeze el, pentru că și pentru terapeut sau pentru medicul psihiatru e important și succesul pacientului, ca și pentru un chirurg. Chirurgul când operează își dorește ca pacientul să fie bine. Dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, e o apăsare și pentru el, nu?
Părintele Teologos: Sigur, evident.
Radu Dobriceanu: Așa și la noi. Noi vrem să vedem rezultate. Este o ținută terapeutică față de pacienții cu dependențe în care trebuie cam în tot timpul să o iei de la capăt. Pentru că, să zicem că ei reușesc o săptămână fără să consume și deodată…
Părintele Teologos: Cad iarăși.
Abordarea terapeutică a celui cu dependență
Radu Dobriceanu: Cad iarăși. Atunci, ideea ar fi, chiar dacă în sinea ta ești supărat, nu contează că soția sau soțul sau bunica bunicul, prieten, terapeut, psihiatru nu contează, care e relația ta cu respectivul, cel mai rău lucru pe care poți să-l faci este să îl critici.
Părintele Teologos: Aha. Să spui: „răule! uite ce ai făcut!”.
Radu Dobriceanu: Asta este ținuta terapeutică să iei lucrurile așa, să le iei cu calm: „Astăzi a fost o zi cum a fost, o luăm ca atare.” Este o zi în care…
Părintele Teologos: S-a întâmplat, ce s-a întâmplat.
Radu Dobriceanu: „S-a întâmplat ce s-a întâmplat, o luam ca un rezultat negativ. Vedem de mâine ce facem.”
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Pentru că asta e o boală și iarăși revenim la scrisoarea de externare psihiatrică unde sunt mai multe diagnostice scrise că și dependența la rândul ei – dacă dependența poate să creeze alte boli – și dependența la rândul ei poate să fie un rezultat al altei boli.
Părintele Teologos: Da.
Radu Dobriceanu: Ar fi depresia, tulburările de personalitate, ar fi noul curent de boală acum care crește foarte mult în frecvență – ADHD-ul.
ADHD
Părintele Teologos: ADHD-ul, ferească Dumnezeu!
Radu Dobriceanu: Am văzut și la mine chiar și acolo în partea vestică, în Elveția și in Germania, unde metodologia de screening e bine pusă la punct și se urmăresc și se pun diagnosticele respective de ADHD destul de repede. Este o boală care apare în copilărie. În continuare, am pacienți care vin la mine 20, 30 de ani 40 de ani, care prin modul lor de a fi și, mă rog, prin întrebările pe care eu le adresez îmi transmit acolo niște red flags, niște semnale. Și mă gândesc: „ați avut, ați fost, au fost niște controale când erați copil?” Și îmi spun că nu. Dar ei vin la mine pentru altceva. Pentru depresie, vin pentru că au o tulburare de personalitate sau chiar și dependență și asta se întâmplă. Că ADHD-ul poate să creeze foarte multe comorbidități, nefiind diagnosticat când trebuie. Este deficitul ăsta de atenție care ăsta e prioritar, deficitul de atenție și hiperactivitatea.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Când ești copil, hiperactivitatea să zicem că ți se iartă că ești copil.
Părintele Teologos: Da, e oarecum de înțeles.
Radu Dobriceanu: Da. Va imaginați-vă un bărbat la 30 de ani, un programator în fața calculatorului să fie hiperactiv.
Părintele Teologos: Da, adică deci încontinuu cred că este imposibil să se focuseze mai mult timp pe un lucru.
Radu Dobriceanu: Da.
Părintele Teologos: Începe lucrul respectiv, nu că stai că aia ailaltă, nu, nu cealaltă…ăsta este ADHD.
Radu Dobriceanu: Exact. Sunt 1000 de gânduri care vin în cap. Începe mai multe lucruri în paralel sau începe ceva, nu duce la capăt pentru că îi distrage atenția altceva și o lasă pe asta, se duce în partea ailaltă. Acum, vedeți, și cursul discuției noastre cam de unde am început și unde am ajuns, pentru că așa este în psihiatrie. Sunt foarte multe legate între ele. Și te duci dintr-una într-alta.
Vindecarea deficitului de atenție
Părintele Teologos: Ce ar putea oamenii să oprească? Pentru că într-adevăr este o creștere explozivă în ceea ce privește ADHD-ul?
Radu Dobriceanu: Un singur lucru, Părinte. Și asta o spun cu fermitate: familia.
Părintele Teologos: Familia.
Radu Dobriceanu: Familia este singura care are responsabilitatea față de copilul care îl aduce pe lume. Nu atunci se termină obligațiile față de copil când l-ai adus pe lume. Atunci de-abia începe. Deci e cea mai bună investiție pe care poți să o ai ca adult, copilul tău. Cum este el, este cel mai bun exemplu al tău, ce ai făcut tu. Deci îți tranzitează ție toate eforturile pe care le-ai făcut.
Părintele Teologos: A, deci nu există asa că „nu știu de unde a învățat copilul?”
Radu Dobriceanu: Normal ca există, dar cred ca dacă este un cerc familial puternic….
Părintele Teologos: Am înțeles
Radu Dobriceanu: Adică dacă tatăl știe să vorbească cu copilul și să-i ofere o stabilitate și să-i ia anumite frici, pentru că este o diferență cum un adult și un copil poate să se …
Părintele Teologos: Să gestioneze…
Radu Dobriceanu: Să gestioneze fricile, să gestioneze anumite momente de panică, de supărare. Copilul nu are…
Părintele Teologos: Nu are experiență încă.
Radu Dobriceanu: Da. Nu are raționalizarea cum o avem noi.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Și din păcate, asta e un lucru pe care părinții sau adulții îl fac. Ei nu își iau timp ca să vorbească cu copiii. Mulți zic că cele pe care le fac copiii, că se pune copilul pe jos și urlă și așa, normal că asta face pentru că el nu știe.
Părintele Teologos: Nu știe și caută atenție, caută soluții.
Radu Dobriceanu: Da. Atunci trebuie să intervenim noi ca părinți oricât de greu ne-ar fi. Că trăim în epoca vitezei și avem mereu altceva de făcut. Mă bag și pe mine aici. Și eu lucrez cu mine, nu mă dau pe mine exemplu. Eu le văd și la mine. Pentru că este o responsabilitate și o muncă destul de grea. Trebuie să lucrezi foarte mult cu tine ca adult și să spui foarte clar ție, eu sunt adultul aici. Eu sunt.
Părintele Teologos: Și am responsabilitate.
Radu Dobriceanu: Eu sunt responsabil pentru copilul acesta, chiar dacă el acum în magazin se pune pe jos și urlă că nu știu ce jucărie să-i iau sau nu știu ce… Că el atâta știe. El nu raționalizează că poate n-are tata bani sau poate are deja nu știu câte jucării acasă sau poate că nu e momentul acuma. Nu raționalizează. El o vrea pe aia atât. Și atunci trebuie vorbit calm, frumos, ferm și calm. Și atunci, ăsta e cel mai bun rezultat care se poate vedea ulterior când copilul respectiv este un adult și este băgat în societate. Atunci se vede stabilitatea pe el. Pe el ca adult. Pentru că i s-a oferit o stabilitate în copilărie.
Părintele Teologos: Este bine crescut.
Radu Dobriceanu: Exact, este bine crescut, este bine crescut.
Dependența de ecrane și deficitul de atenție
Părintele Teologos: Da. Acesta este cu ADHD-ul. Crezi că, pentru că eu ca și programator, eu văd că una dintre principalele cauze ale ADHD-ului și ale lucrurilor astea provin din consumul sau statul excesiv pe ecrane.
Radu Dobriceanu: Sunt mai multe teorii printre care e și asta, pentru că îți antrenează foarte mult…roots… rădăcini… Nu pot să fii atent și în stânga și în dreapta. Copilul are nevoie… ați văzut că și desenele animate pentru copii au o anumită viteză față de desenele animate sau mă rog, cele 3D care au apărut acuma, pentru care sunt mai mult desemnate adulților. Pentru că copilul are nevoie de totul lent nu are nevoie de rapiditate, nu are nevoie de țipete, nu are nevoie de urlete. Toate astea care îl perturbă pe el poate să declanșeze un ADHD. Din păcate, acum s-a ajuns ca ADHD-ul să nu mai fie numai ceva cauzat de tabletă sau, mă rog, anumite certuri pe care copilul le trăiește în familie, ci este și un factor genetic foarte important.
Părintele Teologos: A,da?
Radu Dobriceanu: Care a crescut foarte mult.
Părintele Teologos: Oh
Radu Dobriceanu: După studii, pentru că, crescând frecvența…
Părintele Teologos: Deci și părinții poți să transmită genetic.
Radu Dobriceanu: Este posibil acum ca având pozitivitate în arborele genealogic, clar se poate sări o generație, dar automat dacă mama sau tata au avut, sunt șase destul de mari ca și copilul să aibă, chiar dacă să zicem, copilul a fost crescut cum ziceam într un mediu stabil fără certuri, fără tablete… Se poate întâmpla și atunci să fie. S-a dus cumva la „point of no return”. Asta e problema.
Părerea personală a mea este că s-ar putea să se ajungă înapoi. Bine, ar mai fi o teorie: înainte acest ADHD nu era cercetat cum se cercetează acum. Mulți zic că și înainte era așa, dar nu erau instrumentele de cercetare. Este o teorie plauzibilă. Dar asta nu exclude obligația noastră ca părinți să ne creștem copiii puțin diferit. Pentru că să zicem că poate chiar dacă nu am evita un ADHD cu asta, cu siguranță, am evita alte lucruri care ar putea apărea.
Părintele Teologos: Cred că dacă copilul ar fi crescut mai smerit, mai blând, mai moale, mai încet așa, cred că ar fi mult mai bun din punct de vedere inclusiv psihologic, evident, duhovnicesc, dar și psihologic.
Lucrul sub presiune – greșeala corporațiilor
Radu Dobriceanu: Da. E corect. Așa este. Omul are nevoie de stabilitatea asta. Întrebarea de bază care se pune când te duci să te angajezi este dacă pot să lucrezi sub presiune.
Părintele Teologos: A,da? Doamne ferește!
Radu Dobriceanu: Dacă poți să lucrezi așa. La corporații, dacă poți să lucrezi o presiune. Pentru că asta e așteptarea. Normal că omul are capacitatea să dea puțin din el, să rupă, se rupă din el să zică „hai că mă sacrific puțin”, dar asta nu trebuie să fie…
Părintele Teologos: Norma.
Radu Dobriceanu: Norma. Pentru că norma asta te aduce la psihiatru.
Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!
Radu Dobriceanu: Te aduce la psihiatru. Adică o dată și o dată vei ceda. Deci sunt așa de multe patologii psihiatrice care se pot dezvolta chiar la un individ care nu are istoric. Să zicem că are o familie genetic curată din punctul meu de vedere, dar dacă este în continuu expus la un mediu de acesta unde se cere tot timpul presiune să faci…
Consecințe
Părintele Teologos: Face cu nervii.
Radu Dobriceanu: Face și nu vorbim neapărat numai de depresie.
Părintele Teologos: Dar crezi că astfel omul poate să ajungă până să se drogheze?
Radu Dobriceanu: Da.
Părintele Teologos: Ca să scape, nu?
Radu Dobriceanu: Pentru că e deznădejdea, exact ce spuneam la început. Omul poate de disperarea de moment, să caute o soluție de moment să iasă din gândurile astea negre, că „aoleu, iar m-a criticat șeful, iar are șeful nu știu ce așteptări de la mine, iar mă duc mâine în mediul ăla. Trebuie cumva să mi opresc gândurile că numai gândurile astea mi se rotesc în cap.” Și atunci mulți…
Părintele Teologos: Recurg la droguri.
Radu Dobriceanu: Recurg la alcool, la droguri, să uite. Să uite. Să-și îmbete mintea cum s-ar spune. Iar lucrul ăsta pe termen lung nu e bun.
Părintele Teologos: Evident.
Radu Dobriceanu: Nu e deloc bun.
Părintele Teologos: De ce?
Radu Dobriceanu: Păi, după aia se dă drumul la avalanșă, Părinte. După aia exact ce v-am spus înainte – e nevoie de o boală psihiatrică ca să se dezvolte altele pe lângă ea și multe altele pe lângă ea.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Terapie și abordare
Radu Dobriceanu: Cu siguranță, să vorbim despre un caz concret să zic. Zicem că cineva care recurge la consum de substanțe, din cauză că a avut o situație la servici foarte tensionată și nu a găsit pe puterile lui decât varianta asta. Și cândva zice: „Măi, nu e bine. Trebuie să merg să caut ajutor.” Și atunci, automat, primul pas care trebuie făcut este extragerea respectivului din mediul acela toxic. Ăla este primul lucru care trebuie făcut. Trebuie pus într-un mediu mai stabil. Iar acolo în mediul ăla stabil îi trebuie arătat pacientului că deja a devenit pacient, nu mai vorbim despre un individ, îi trebuia arătat pacientului, modul disfuncțional la care a recurs fiind în mediul acela toxic.
Părintele Teologos: Să conștientizeze boala.
Radu Dobriceanu: Să conștientizeze.
Părintele Teologos: Să conștientizeze distorsiunea.
Radu Dobriceanu: Să se vadă pe el că „eu nu sunt așa de slab” sau „nu sunt așa de neinițiat sau un incapabil cum tot am fost criticat la locul de muncă”.
Părintele Teologos: A, deci el să nu cadă în deznădejde, ci trebuie să i se arate dragoste, ca să înțeleagă că da, ok e un om normal.
Radu Dobriceanu: Deznădejdea este și pentru că aici clar, vorbim de…
Părintele Teologos: Patologie
Radu Dobriceanu: De patologie, da, este și lipsa încrederii de sine. Iar la lipsa încrederii de sine se poate ajunge chiar dacă să zicem că ai avut un mediu în care ai crescut foarte stabil, iar părinții ți-au hrănit încrederea de sine. Ți-au hrănit-o. Ți-au zis, ți-au arătat ce e bine, ți-au arătat ce e rău, ți-au arătat pe ce căi să mergi, pe ce căi să nu mergi. Le-ai învățat ca prunc și ca și copil, ca adolescent și apoi ca adult. Și te trezești dintr-o dată într-un mediu din ăsta unde ești bombardat de negativism la adresa ta.
Ajungi să nu mai crezi în tine, ajungi să fii așa de zob, făcut zob cum se spune, încât nu mai ai deloc încredere în sine și atunci recurgi la consum. Poți recurge la consum de substanțe.
Rugăciunea
Părintele Teologos: Cred că aici se vede esențialitatea lui Dumnezeu. E clar trebuie să existe: „Doamne, ajută-mă!, Scoate-mă de aici!” Nădejdea în Dumnezeu, că dacă nu, într-adevăr omul clachează.
Radu Dobriceanu: Asta este elementul care dacă ar fi mai mult prezent, Părinte, cred că nu ar fi incidența atât de crescută.
Părintele Teologos: Evident.
Radu Dobriceanu: Că atunci când știi că oricum Adevărul e la Dumnezeu și orice s-ar întâmpla aici…
Părintele Teologos: Dumnezeu are ultimul cuvânt.
Radu Dobriceanu: Dumnezeu are ultimul cuvânt și mulți se complac în situații de genul ăsta deși ar putea să-și caute altceva pentru că cumva îi împuternicesc pe cei pe care îi critică că ceea ce spun, zic adevărul gol goluț.
Radu Dobriceanu: Acum, normal, trebuie să diferențiem și puțin să nu ne ducem și în extrema cealaltă. Există și cazuri de oameni care au probleme de acomodare.
Părintele Teologos: Da, sigur, evident.
Radu Dobriceanu: Nu merge nici acolo, nu merge nici acolo, nici acolo. Asta ar fi extrema cealaltă. Dar și acolo și acolo dacă ar fi…
Smerenia
Părintele Teologos: Smerenia lui Dumnezeu.
Radu Dobriceanu: Smerenia lui Dumnezeu și credința în Dumnezeu, l-ar face pe omul care se află în extrema cealaltă să se uite puțin la el să zică: „mă, totuși…”
Părintele Teologos: Hai, să mă adaptez, să fiu flexibil!
Radu Dobriceanu: Da
Părintele Teologos: Cred că este esențială această flexibilitate a smereniei. Și iarăși cred că este esențială ortodoxia ca și modalitate să rămâi cu mintea întreagă. Că la ora asta, ortodoxia apare mai ales ca și modalitate de a rămâne omul cu mintea întreagă. Nu atât drumul către sfințenie, că este drumul către sfințenie, dar omul să rămână în echilibru și să rămână neatins sau atins mult mai puțin de toate aceste extreme care duc la boli psihologice.
Radu Dobriceanu: E adevărat, Părinte. Și exact ce vorbeam la început referitor la singurătate, omul are nevoie de singurătate dar depinde pentru ce o folosește
Părintele Teologos: Pentru ce o folosește și cum o folosește. Dumnezeu sau…
Dragostea și familia
Radu Dobriceanu: Că dacă, să zicem, că ai o situație tensionată la locul de muncă, nu știu, datoriile trag de tine, soția trage de tine, copilul trage de tine și tu nu mai știi unde să te bagi, trebuie să ceri ajutorul undeva, nu?
Părintele Teologos: Și cred că dragostea care este oferită de un mediu stabil, este oferită de familie, cum ai spus la un moment dat, cred că ajută enorm treaba asta.
Radu Dobriceanu: Da, da. Ajută enorm. Asta e problema. Că mulți care recurg la căile acestea…
Părintele Teologos: La droguri…
Radu Dobriceanu: Sunt din păcate cei care sunt cam singuri. Adică nu au familie, partener…
Părintele Teologos: Nu au dragoste.
Radu Dobriceanu: Nu au dragoste de dat… Ar avea dragoste de luat…
Părintele Teologos: Ar avea multă
Radu Dobriceanu: Dar vedeți că e și curentul ăsta de… împotriva familiei că familia e demodată ceea ce este fals.
Părintele Teologos: Mai ales că familia este esențială, esențială, în păstrarea sănătății mintale.
Radu Dobriceanu: Familia este esențială, Părinte. Pentru că familia este exclusiv responsabilă pentru tânărul pe care îl aduce în societate.
Părintele Teologos: Da.
Radu Dobriceanu: O familie sănătoasă, să întelegem, nu numai după numele de familie, o familie ca structură. Da. Poate să fie exclusiv responsabilă, să aducă un tânăr în societate de pe urma căruia societatea să profite pozitiv.
Părintele Teologos: Da. În sensul adevărat al cuvântului, bun al cuvântului.
Radu Dobriceanu: Să aducă societatea într-un pas, la un nivel următor.
Părintele Teologos: Pentru că de fapt, eu cred că familia este principala transmițătoare a experienței personale duhovnicești. Nu societatea. Nu înveți la școală cum să te comporți. În familie înveți cum să te comporți. La școală înveți niște informații tehnice, tehnologice, științifice și atât. În familie se transmite experiența de a fi ca om.
Radu Dobriceanu: Da. Familia oferă lucrul acesta. Școala, facultatea sau locul de muncă care vine ulterior, astea sunt surplusuri care ajută la dezvoltarea ta. Dar tu trebuie să ai substanța, baza, să zic așa.
Părintele Teologos: Cei șapte ani de acasă.
Radu Dobriceanu: Să zicem așa, dacă îmi dai un grafic, familia trebuie să te ducă până la 10 sau nu știu, până la o anumită cifră, iar de la un anumit punct trebuie să preia…
Părintele Teologos: Societatea.
Radu Dobriceanu: Dacă ar interveni societatea direct de la 2, nu știu dacă e bine.
Părintele Teologos: Da, da. Și cred că într-adevăr atunci tinerii sunt pierduți. Adică se distrug. Se distrug. Și apropo de smerenie, că am vorbit de smerenie. Cred că Sfinții Părinți vorbesc de mândrie ca și principala patimă și smerenia se învață în familie. Văd că la ora asta și din punct de vedere psihiatric se vorbește despre narcisism. Poți să ne vorbești puțin despre tema asta?
Narcisismul
Radu Dobriceanu: Narcisismul ține de tulburările de personalitate. Și o tulburare de personalitate se poate dezvolta, cum ziceam, dacă respectivul adult în copilărie are parte de abuzuri de tot felul și de aici se poate dezvolta un anumit tip de tulburare de personalitate. Nu sunt studii care spun exclusiv dacă cineva are parte de un fel de abuz va dezvolta…
Părintele Teologos: Neapărat…
Radu Dobriceanu: Exclusiv…
Părintele Teologos: Ah, exclusiv…
Radu Dobriceanu: O anumită tulburare de personalitate, dar în mod cert ceva deviații vor fi.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Că vor fi de tipul anxios, că vor fi de tip dependență, că vor fi de tip bizar – aici vorbim de cei care sunt în spectrul schizoizilor sau paranoizilor. Lor totdeauna li se pare că ceva e ciudat.
Părintele Teologos: Cineva îl urmărește.
Radu Dobriceanu: Îl întrebi ce faci. Și el zice: „dar ce vrei de fapt cu întrebarea asta?”
Părintele Teologos: Da…
Tulburările de personalitate – categorii
Radu Dobriceanu: Sunt trei categorii mari la tulburările de personalitate: categoria bizarului unde sunt cei cărora li se pare că tot timpul ceva coace și nu e bine; este categoria celor care sunt excentrici, teatrali și aici sunt narcisiștii, sunt histrionicii, cei de tip borderline sau impulsivii care ei sunt cei care au nevoie de atenție, tânjesc după ea. Este mai greu față de cei care sunt pe lângă el că nu știu cum…
Părintele Teologos: Să-l gestioneze…
Radu Dobriceanu: Să-l manevreze sau gestioneze. Și mai este categoria celor – caracteristica principală este anxioasă-dependentă. Aici vorbim de cum spune și categoria, de cei dependenți tulburare de personalitate dependentă, tulburare de personalitate anxioasă și tulburare de personalitate compulsivă.
Părintele Teologos: Care nu știu să se gestioneze singuri și au nevoie…
Radu Dobriceanu: Da, au nevoie. Ei sunt practic sateliții, au nevoie de un pământ cum ar veni sau de o lună.
Părintele Teologos: De Dumnezeu.
Radu Dobriceanu: Da, bine Dumnezeu ar fi pentru toți, ancora. Este foarte important și de-asta poate că mă repet, trebuie avut foarte mare grijă cum sunt crescuți copiii.
Părintele Teologos: Familia, da.
Radu Dobriceanu: Pentru că rezultatele se văd ulterior. Rezultatele se văd peste 20 de ani, 30 de ani, când apare adultul și se comportă ca un copil.
Părintele Teologos: Am înțeles. Și din cauza asta cred că nu se mai maturizează niciodată. Sau dacă se maturizează, se maturizează…
Radu Dobriceanu: Este destul de greu, nu imposibil ca să se facă pași din punct de vedere terapeutic, trebuie prima dată să recunoască boala respectivă. Nu terapeutul să o vadă, ci să o recunoască respectivul că are problema aceasta. Și vă dați seama la cineva care este narcisist cât de greu este să îi expui…
Părintele Teologos: Da, să intri să-i spui și să te asculte.
Radu Dobriceanu: Și să-i spui: „Problema e la tine.” Poți să trăiești experiența să se ridice de pe scaun să plece că l-ai jignit.
Părintele Teologos: Da? Păi, mă gândesc și asta mai ales în clipa în care este un narcisist reușit, adică mă refer la un artist de succes, un om politic de succes.
Radu Dobriceanu: Da. Acolo nu se văd, ei nu se văd. Pentru că ei sunt într un mediu viabil lor.
Părintele Teologos: Am înțeles.
Radu Dobriceanu: Ei sunt într un mediu în care lor nu li se văd părțile astea disfuncționale. Pentru că narcisistul aprobă când i se fac poze, când dă interviuri sau când ține un speech, când lumea se uită la el, când îl absoarbe cu privirile. Și el atunci se hrănește cu această absorbție a celorlalți. Problema este când nu îl mai absoarbe nimeni, atunci este criza. Și se poate ajunge, cum spuneam, la criza narcisistului care într-un moment acut poate să recurgă chiar la suicid.
Părintele Teologos: Doamne ferește!
Radu Dobriceanu: Chiar dacă el nu are gânduri de suicid cum ar avea un…
Părintele Teologos: Depresiv…
Radu Dobriceanu: Un depresiv sau un pacient cu schizofrenie. Da. Acolo se poate întâmpla deodată.
Terapeutica ortodoxiei
Părintele Teologos: Fenomenal. Deci eu când mă uitam, când te ascultam, mă gândeam că toate lucrurile astea – dacă omul urmează calea terapeutică a ortodoxiei și a tradiției, a familiei și așa mai departe – toate lucrurile astea dispar, de fapt.
Radu Dobriceanu: Automat, Părinte. Dar asta e problema, asta e provocarea. Și asta e experiența pe care o fac eu și cu pacienții mei pentru că am și pacienți din România și nu toți…
Noi avem acolo, v-am mai spus, avem comunitate. Mergem la biserică. Avem o comunitate chiar importantă, părintele Romică pe care îl salut. El se ocupă de noi și asta e un lucru foarte bun. Fiecare cu problemele lui. Mai vin oameni. Nu toți vin să lucreze ca medici sau ca ingineri. Mai sunt și oameni care sunt în pătura de jos și atunci el încearcă să le dea un imbold, o stabilitate: „hai că va fi bine!” Dar să revin puțin la subiect, experiența pe care am făcut-o cu pacienții mei din România, români, celor care cred în Dumnezeu și sunt ortodocși le este mult mai ușor. Dar și cei care nu cred, faptul că au fost botezați, că au avut o bunică care știau de ea că ține posturi sau se duce la Biserică, sunt familiarizați cu ideea aceasta și acolo e ușor să vorbești și să aplici terapia ortodoxă, pentru că până la urmă terapia care se aplică la nivel global, vine din niște substraturi de credință.
Părintele Teologos: Evident, existențiale de credință, da.
Radu Dobriceanu: Sunt niște lucruri de bun simț pe care dacă le ai face nu ar mai fi explozia asta de boli psihiatrice. Automat că mai sunt, ar fi clar. Sunt niște cazuri.
Părintele Teologos: Genetice…
Radu Dobriceanu: Sau un traumatism organic.
Părintele Teologos: Exact, se lovește la cap, atunci clar și atunci se poate dezvolta o boală psihiatrică, nu excludem varianta asta, dar…
Părintele Teologos: Vorbim de comportament, vorbim de deviații.
Radu Dobriceanu: Da, dacă există credința asta, tăria asta în Dumnezeu și a accepta calea lui Dumnezeu, că dacă El a vrut așa și așa, accept-o și nu te mai chinui.
Părintele Teologos: Așa. Mulțumim tare mult, Radu! Sfârșitul este foarte încurajator pentru noi ca ortodocși. Numai să ne ținem de asta.
Radu Dobriceanu: Trebuie să ne ținem, Părinte. Trebuie să ne ținem. Că n-avem altă cale. Este singura cale.
Părintele Teologos: Da
Radu Dobriceanu: Pe care o avem.
Concluzie
Părintele Teologos: Este singura cale, nu numai ca să ajungi la sfințenie, fraților, ci și ca să rămânem cu mintea întreagă să știți. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
1 Comment
Bună-ziua! Mulțumim pentru podcast!
Ce părere aveți despre tratamentul (cert psyhologic) cu/prin hipnoză? Sau despre homeopatie?
(Bine, că pe site-urile “orthodoxe”, care abordează subiectele, nu e nici un secret, acestea de mai sus sunt văzute ca tehnici malefice, cel puțin. Am fi dorit dacă se poate o părere mai profesionistă din domeniu :))
La Mulți Ani cu Sănătate !