Mănăstirile din Meteora – Jonathan Pageau

Vedeți un frumos și sensibil material în care Jonathan Pageau ne prezintă Mănăstirile din Meteora și, desigur, face și câteva comentarii duhovnicești legate de subiect.

Vizionare plăcută! (după clip aveți podcastul și transcriptul)

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

JONATHAN PAGEAU: Stau aici, în mijlocul Meteorei, într-unul din cele mai uimitoare locuri din lume. Este o adevărată mărturie despre unde poate duce dorința omului de a se apropia de Dumnezeu. În acest loc au fost peste 20 de mănăstiri, pe aceste stânci. Acum au mai rămas șase, după diferitele atacuri ale turcilor, ale naziștilor… Au încercat să le distrugă, dar, în ciuda acestui faptului, încă mai avem aceste mănăstiri sus, pe dealuri. Oamenii obișnuiau să urce acolo în coșuri, obișnuiau să fie ridicați până la aceste mănăstiri. Iar călugării au vrut să urce aici să fie mai apropie de Dumnezeu.

Și putem crede că asta este o superstiție, o idee prostească de a te ridica un pic mai sus pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Dar e ceva în legătură cu urcarea pe munte, este ceva în legătură cu urcarea pe dealuri, cu a sta în aceste mănăstiri și a privi peste orizont – îți oferă această perspectivă uimitoare, această perspectivă înaltă, de unde poți vedea totul desfășurându-se în fața ta. Și cumva simți că ai o mică licărire despre percepția pe care o are Dumnezeu asupra noastră.

Și astfel, aceste mănăstiri au fost construite începând cu sec al 13-lea, au fresce frumoase, o arhitectură uimitoare și sunt încă vii și astăzi, călugării sunt încă acolo, toate mănăstirile sunt locuite de călugări și încă mai au slujbe, au încă Sfinte Liturghii, este cu adevărat uimitor.

Sunt foarte norocos să fiu aici prin intermediul Colegiului Ralston, suntem o mică echipă aici, oameni uimitori, Jordan Peterson este aici, Stephen Blackwood este aici, unii dintre voi ne-ați văzut vorbind la seminarul “Exodul” și am avut șansa de a parcurge istoria și relația dintre tradiția spirituală a Occidentului și Grecia, așa că am început în siturile păgâne, am mers să vedem unde a fost Oracolul din Delphi, am putut vedea templul lui Apollo și acum ne îndreptăm spre acest sit creștin și vedem aceste locuri sacre dedicate singurului Dumnezeu adevărat, ca o ruptură de trecutul păgân, dar, în același timp, o continuitate foarte misterioasă a minții umane care se apropie din ce în ce mai mult de a-și înțelege locul său în relația cu infinitul.

Așadar, discuțiile au fost pur și simplu uluitoare și întâlnirea cu studenții de la Colegiul Ralston a fost, de asemenea, foarte emoționantă pentru mine. Colegiul Ralston, în acest moment, face ceva uimitor, care reaprinde dragostea pentru tradițiile noastre antice, reaprinde dragostea pentru viața limbii, a culturii, a istoriei și o aduce tinerilor. Și doar văzând exuberanța lor în descoperirea acestor comori este ceva care îmi dă speranță pentru viitor, așa că a fost uimitor să iau parte la asta.

– De ce avem nevoie de mănăstiri?

JONATHAN PAGEAU: E dificil pentru oameni mici să înțeleagă, dar lumea există prin sacrificiu, prin jertfă, asta e ceva ce anticii au înțeles, străduindu-se să înțeleagă de ce simțim că trebuie să jertfim anumite lucruri și când trimitem acele jertfe sus viața și abundența revin jos [la noi]. A existat întotdeauna o neliniște în legătură cu această practică, dar în același timp, toate culturile o făceau. Dar poți simți, uitându-te la gânditori și la filozofi, ei devin din ce în ce mai neliniștiți în legătură cu această practică dar e ceva fundamental adevărat în ea. Ceea ce descoperim în creștinism e această capacitate de a ne jertfi pe noi înșine și atunci când ne jertfim, asta are același rezultat, ba chiar mai puternic, ca sacrificiile antice.

Așadar, acești călugări se dau pe ei înșiși lui Dumnezeu, rugăciunii, unei vieți ascetice, unei vieți care ne oferă un exemplu despre ceea ce este posibil când cineva dă toată atenția sa lui Dumnezeu. Astfel, pe de o parte ei își salvează sufletul, iar, pe de altă parte, acționează și ca sacrificii vii pentru noi, exemple, lumini în vârful acestor dealuri la care oamenii să privească și să vadă ce este posibil și, în felul lor mic, să facă sacrificiile potrivite, nu neapărat ajungând să fie asceți și să trăiască în celibat, dar în acele mici momente în care trebuie să renunțăm la timpul nostru pentru copiii noștri sau să acordăm ceva timp pentru a ajuta biserica comunității locale, putem privi aceste luminițe care ne arată o direcție de urmat.

Și astfel mănăstirile au acționat ca puncte de sprijin pentru societate, au acționat ca niște stâlpi pentru restul realității. Și deci există această intuiție ciudată pe care și aici, în Meteora, o poți vedea, că mănăstirile se ridică literalmente pe acești stâlpi și sunt în vârful lumii, astfel încât oamenii care vin să poată privi în sus și să vadă acel sacrificiu viu, care se întâmplă în fața lor.

– Ce înseamnă pentru tine să fii aici?

JONATHAN PAGEAU: Am vrut să vin aici de 20 de ani și sunt extaziat. Simt atât de multă recunoștință că am șansa de a fi aici, să stau aici și să privesc apusul soarelui și să văd aceste mănăstiri lovite de lumină, este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată. Și, de asemenea, ca artist, unele dintre aceste fresce și aceste biserici sunt pictate de iconografi celebri, e singurul loc unde poți vedea aceste imagini… Poți să te uiți la poze cu biserici și poze cu fresce în cărți, dar nu se compară cu a sta în acest spațiu și cu a fi înconjurat de acest spațiu. Deci stând acolo, în acele capele, înconjurat de fresce, este, pentru mine, unul dintre lucrurile cele mai similare cu a fi în Rai. Deci da, este uimitor.

Și, de asemenea, fiind cu prieteni și descoperind această minune împreună… Soția mea este aici cu mine, cum am spus Jordan este aici, Steven, și am întâlnit niște oameni noi uimitori de care m-am apropiat și deci este acest sentiment că suntem împreună și participăm la ceva care este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am văzut vreodată. De asemenea, ne aduce mai aproape împreună, pentru că putem împărtăși această minune împreună.

– În ce mod lumea care urmărește asta pe internet poate participă la viața mănăstirilor de aici?

JONATHAN PAGEAU: Există o ierarhie a participării. Când am văzut aceste imagini în cărți… există ceva acolo, chiar și în aceste videoclipuri online, sunt ca niște semințe mici, plantate în lume, care ne pot trage puțin mai aproape. Și sper că, văzând chiar și online, auzind povestea mea, văzând aceste imagini în cărți sau pe internet, îți poate oferi acea sclipire de speranță, astfel încât să poți tu însuți să vii în acele spații frumoase, nu neapărat aici, ar putea fi și aici, dar există multe locuri în care această frumusețe este dedicată lui Dumnezeu, biserici din întreaga lume care au această exuberanță nebună de a dedica energie și timp, și oameni care își dedică viața unui lucru care pentru o persoană seculară pare o pierdere de timp.

Cât de eficient este lucrul acesta? De ce ai construi ceva în vârful unui deal? Și trebuie să ridici pietre și alte lucruri. Dar sunt oameni care înțeleg puterea din aceste eforturi și din a pune atenția pe lucrurile cele mai înalte. Ar putea fi un lucru mic care să ne atragă în acele spații și apoi să apreciem biserica noastră și chiar și pe cele pe care le avem în America și în Europa, să apreciem spațiile noastre publice și să lucrăm pentru a ne face viața, chiar și în cotidian, cât mai biblică și mai transcendentă cu putință.

– Acestea au fost construite și pentru apărarea împotriva otomanilor, împotriva forțelor de ocupație. Acum, când ne gândim la ce ar putea însemna să trăim tradiția ascetica în lumea de azi, cum putem noi trăi asta? Cum putem crea aceste monumente de apărare care vor deveni acele faruri despre care vorbești?

JONATHAN PAGEAU: Aș spune că interesant la aceste spații este că sunt fortărețe, sunt cu siguranță locuri înalte, sacre, pentru protecție în față dușmanilor, dar nu sunt doar locuri de apărare, sunt și o sărbătorire a tot ceea ce este mai prețios pentru oamenii care le-au construit. Astfel, pentru a se apăra, ei nu o fac doar dintr-o dorință reacționară de a opri una sau alta, ci cel mai înalt aspect al ceea ce fac ei este sărbătorirea a tot ceea ce este adevărat și frumos și cred că asta ne poate ajuta să înțelegem ce trebuie să facem acum, și anume, dacă ne plângem de nebunia culturii, asta are efect foarte mic.

Ce putem face și ce ar trebui să facem este mai degrabă să intrăm în ea, să intrăm în memoria strămoșilor noștri, în memoria propriilor noastre culturi și a frumuseții care ne-a adus unde suntem acum și să o readucem la viață, nu ca ceva văzut într-un muzeu, ci ca ceva care participă la viață, și acesta e unul dintre obiectivele Colegiului Ralston, ca aceste lucruri clasice, aceste texte vechi, să nu fie doar ceva de analizat de antropologi, cu o dorință rece de a le descompune în elementele componente, ci mai degrabă un fel de hrană pentru viitor, ceva ce poți lua și integra în tine ceva ce poți digera și apoi să produci lucruri noi, lucruri frumoase, profund conectate la întregul curent care ne-a adus unde suntem acum.

– Gânduri finale pe care doriți să le împărtășiți?

JONATHAN PAGEAU: Mulțumesc! Asta vreau să spun. Mulțumesc că m-ați lăsat să particip în asta.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!