Filmele: Povestirea cu paraziți – Jonathan Pageau

Urmăriți un foarte, foarte bun material în care Jonathan Pageau ne explică războiul ideologic la care suntem supuși prin filme. Merită văzut și aprofundat!

Vizionare plăcută!

(pentru o vizionare optimă vă rugăm întoarceți celularul sau tableta pe orizontală înainte de a porni clipul)

Powered by RedCircle

În câteva analize de film făcute de mine am documentat creșterea tiparelor propagandistice din cele mai recente povestiri. Noul ideal intersecțional cuplat cu tiparele revoluționare, atât de comune temelor recurente de la Hollywood, au fuzionat pentru a da naștere “poveștilor woke”, ce folosesc tehnici de narațiune pentru a impune un tipar răsturnat al realității. Asta dintr-o dorință de a contracara efectele negative ale identității, precum excluderea și oprimarea marginilor societății și deși scopurile sunt de înțeles, există efecte adverse inevitabile.

Încercând astfel să luptăm cu stereotipurile și ierarhiile tradiționale, creăm personaje și narațiuni care încearcă să le depășească și să le contracareze. Dar ceea ce la început pare doar contracarare, devine ceva de largă circulație și chiar subînțeles, creând povești cu stereotipuri răsturnate. Așa că o femeie trebuie să bată sistematic bărbații. Excepția trebuie să fie mai bună decât regula. Cel din afară, mai bun decât cel din sistem. Marginalizatul trebuie să înlocuiască centrul, rămânând margine.

Trebuie să repari costumul. E perfecțiunea întruchipată. Va fi. Când se va potrivi unei femei.

Lucrurile se întorc cu susul în jos, când prin presiuni sociale și noi tabuuri ciudate, aceste stereotipuri contraintuitive devin norma impusă la care ne așteptăm. Sunt Jonathan Pageau. Bun venit în Lumea Simbolică.

Mulți se plâng urmărind cum francizele lor preferate sunt acaparate de astfel de practici. Sunt prea multe francize de enumerat, de la Star Wars, Men in Black, James Bond, până la personaje de benzi desenate, serii de  jocuri video, cel mai recent fiind Enola Holmes, de pe Netflix.

Pictează pe pânza ta, Enola. Nu te lăsa distrasă de ceilalți, mai ales de bărbați.

Una dintre criticile aduse acestor strategii e de ce noii gânditori intersecționali nu inventează noi povești și personaje, în loc să se infiltreze și să le acapareze pe cele existente. Întrebând asta, ignorăm că activismul woke contemporan izvorăște dintr-o abordare voit parazitară a existenței. Genul acesta de activist înțelege că narațiunile actuale sunt într-o oarecare măsură vehicule ale puterii și normativității. Observăm asta în analogia dintre corpul uman și corpul politic. Așa cum un virus poate destabiliza corpul uman, și parazitul ideologic va destabiliza corpul politic. Deci deși am putea să ne opunem în mod deschis, cea mai puternică unealtă e infectarea structurilor și subminarea puterii. Acționează astfel în concordanță cu viziunea revoluționară asupra lumii.

Această relație parazitară nu e accidentală, ci este chiar tiparul modului în care ei cred că funcționează realitatea, locul lor în întregul sistem. Normativitatea poate fi doar subminată, deconstruită. Am discutat de ce gânditorii postmoderniști se percep ca fiind viruși sociali, infecții, nu reintru în detalii. Vreau mai mult să ne uităm la soluția secretă din acest tipar de narațiune. Am observat cum tiparul înlocuirii a apărut în atât de multe contexte, unde protagoniștii reprezentați ca fiind normativi, sunt uciși sau umiliți, suciți sau înlocuiți. Cele mai ciudate variante ale acestui tipar sunt acele personaje care își văd poziția față de ceilalți încadrându-se în viziunea lumii intersecționale.

Deci strategia acelora care folosesc aceste noi teme recurente nu e atât pentru ca noua cultură woke să ne ofere noi povești și personaje cât pentru a deconstrui și a prelua din interior conducerea formelor culturale și a poveștilor existente. În religie nu vedem noi figuri religioase, ci îl vedem pe Hristos reprezentat printr-o persoană non-binară. În narațiuni nu vom vedea neapărat un nou super erou, ci doamna Thor va înlocui un Thor leneș, gras, care își plânge de milă. Ca orice parazit, acest tipar nu rezistă, cel puțin nu pentru multă vreme. La fel și cu orice abordare revoluționară a realității, ce faci când câștigi, ce se întâmplă când toți supereroii, persoanjele din jocuri video și francizele de SF, și chiar sfinții, sunt înlocuiți de versiunile lor woke.

Când un virus își ucide gazda, poate doar să se mute într-o alta. Dar odată ce a devorat toate gazdele, trebuie el însuși să moară. Deci tiparele parazitare ale narațiunii trebuie, prin natura lor, să reafirme ceea ce atacă. Au nevoie ca gazda să supraviețuiască, pentru ca povestea lor să aibă sens. Ei știu că nu pot câștiga fără să fie văzuți drept pierzători. Așa cum gânditorul progresist acuză conservatorul sau naționalistul de excludere și trebuie să se situeze ca fiind diferit de cei diferiți și marginal pentru a-și consolida propria identitate prin opoziția față de un exterior periculos, la fel și gânditorul revoluționar trebuie continuu să se autoexileze.

Poate părea un paradox, dar a spune că revoluționarul trebuie să practice o formă de auto-ostracizare, înseamnă că revoluționarul trebuie să repete, să reproducă, să redistribuie, aproape cu religiozitate, narațiuni și teme recurente. El, sau categoria cu care se aliază, este marginalizată și oprimată de un sistem de ordine și identitate. Deci trebuie să fie victime ale unui sistem opresiv. Este în însăși identitatea lor să fie astfel. Există și o proporționalitate inversă, unde vocea revoluționară devine tot mai puternică. Pe măsură ce câștigă, accelerează, perpetuează la infinit, până la refuz și aproape isteric, povești despre oprimare și marginalizare.

Asta era adevărat în cazul regimurilor comuniste. Odată ce revoluția reușea, nu ducea niciodată la dizolvarea statului trâmbițată de Marx. Ducea mai degrabă la nevoia de a pune în practică o contrarevoluție puternică și constantă, mereu prezentă, invizibilă și gata să impună vechile ierarhii. Deci chiar și când narațiunea revoluționară câștigă, se va reprezenta totuși drept victimă. Evergreen primește cecuri de diversitate, dar nu îi pasă de negri…

Deci paradoxul deținerii poziției de revoluționar este că trebuie constant să aplici și să reconstitui vechea ordine. În narațiunile recente, cele mai de succes francize au fost acelea care aplică acest tipar de înlocuire în propriile povești. Deci nu se rezumă doar la a arăta o lume ideală, a diversității și incluziunii și celebrarea celor din marginea societății. Trebuie mai întâi să stabilească un corp oarecum normal pentru a-l submina apoi. Deci prima parte a unei serii, primul film, pare că va stabili un tipar de povestire oarecum tradițional. Dar odată ce fanii s-au atașat de personaje, parazitul este eliberat și firul narativ este subminat.

Tiparul este răsturnat cu susul în jos, protagoniștii sunt umiliți și asistăm la inversare în timp real. Aceasta e înscenată ca fiind un catharsis ciudat, de care au nevoie adepții woke pentru a participa și a ușura parțial păcatul originar al religiei woke. A fost cazul recentei controverse legate de The last of us, partea a doua a jocului video, în care protagonistul din primul joc e omorât în bătaie în fazele incipiente ale jocului.

Dar la fel li s-a întâmplat și fanilor Westworld și este întregul arc narativ al serialului Stranger things, – în care povestea unui club de băieți din anii 80 – este structurată pentru a fi copleșită și preluată sub conducerea unui personaj feminin puternic. Ar fi fost un fir narativ de bază în regulă, dar același tipar este repetat la nivel micro ale fiecărei povestiri, accelerând spre al treilea sezon din Stranger Things, când personajele feminine preiau cele mai semnificative acțiuni și relații de putere. Una dintre cele mai importante scene din întreg serialul, care acționează ca un microcosmos al întregii serii, este cea unde găsim rezolvarea arcului narativ al tipului rău, Steve Carrington. Prezentat drept un hărțuitor insensibil, dar atrăgător și popular, în primul sezon, personajul este umilit, așa cum ar trebui să și pățească personajul negativ. Dar apoi trece prin propriul arc și se maturizează. Această evoluție pare să-l facă să fie mai atent și să intre într-o relație cu colega sa de muncă, Robin. Dar această legătură este răsturnată de considerații intersecționale. Tammy Thompson e fată.

Un alt exemplu recent întâlnit este Umbrella Academy, de pe Netflix. Primul sezon prezintă povestea unui grup de răzvrătiți, personaje cu aspecte pozitive și negative. Spoiler! Asta duce către leitmotivul personajului care distruge lumea din cauza urii. Totuși al doilea sezon reduce toate personajele masculine la niște idioți neîndemânatici și tolerează doar imaginea tatălui patetic, care primește toate laudele, o odă adusă claselor oprimate, când se răzvrătește pentru a învinge sistemul. Desigur, al doilea sezon a primit critici mai bune decât primul.

Deci e periculos să ne mângâie că vedem licărirea unei teme recurente de poveste tradițională. Căci ceea ce ar trebui să ne așteptăm în următorii ani sunt poveștile care stabilesc la început o oarecare ordine, doar pentru ca mai apoi să o submineze, pe măsură ce se derulează narațiunea. Acest lucru se va repeta aproape ritualic, pe măsură ce cultura woke se răspândește în societate. În timp ce privește acest proces accelerând, o persoană atentă va avea parte de un moment de revelație și va observa că sămânța fusese deja demult plantată în multe dintre poveștile pe care le iubise odată. Deci chiar și când oamenii vor deplânge leitmotivul subersiv și revoluționar al ideilor woke ce acaparează Star Wars, vor realiza că sămânța acestui lucru fusese din multe privințe un aspect al poveștii de la bun început. …Am reușit să trec de compresor. …

Desigur, secretul și motivul pentru care mă străduiesc să explic aceste lucruri, e că există și o parte bună în asta pentru acei povestitori care sunt atenți. Ei trebuie să realoce centrul ca dușman pentru a izbândi. Să o facă iar și iar înseamnă că spațiul din centru este întotdeauna deschis. Căci identitatea este inevitabilă și poveștile durabile sunt mereu cele care urmează tiparul lumii. Există moduri de a realoca personajul central, odată ce deconstrucția este terminată. Cei de pe margine au nevoie de centru pentru a avea un lucru împotriva căruia să se răscoale.

Astfel, cei isteți de pe margine vor juca un rol în readucerea acelui lucru. Avem câteva astfel de exemple în istorie. Cel mai faimos e cel al autorului satanic decandent J.K. Huysmans de la sfârșitul secolului 19, care a scris romane biografice voalate despre frecventarea cercurilor satanice degenerate din Franța modernă timpurie, doar pentru a pivota către o convertire la catolicism și romane despre simbolismul catedralelor creștine, sfârșind viața ca oblat benedictin. Există și variante mai moderne. În filmul mediocru Libertinul, cu Johnny Depp, un iconoclast dezgustător și libertin își duce excesele până în punctul în care întreaga sa viață se năruie, dar și-o încheie convertindu-se la creștinism și apărându-l pe rege.

Deci pentru cei care urmăresc narațiunile, tema recurentă pe care să o caute și cu care să relaționeze e povestea întoarcerii regelui care are loc la sfârșitul Lord of the Rings. Dar, mai tradițional e deznodământul din povestea lui Robin Hood, în care un rege ilegitim și disprețuitor conduce o domnie coruptă și este izgonit la reîntoarcerea lui Richard Inimă de Leu. Mai recent, este și deznodământul filmului Black Panther. Killmonger, vărul lui T’challa, e prezentat ca un răzvrătit plin de ură care vrea să folosească puterea pentru a distruge structurile sociale actuale. Deși îi putem înțelege cauza și suferința îndurată, el trebuie totuși să moară și să facă loc conducătorului legitim. Pe măsură ce vedem intensificarea povestirii propagandistice, trebuie să fim mereu atenți la locurile și povestirile în care apare echilibrul.

Și celor care-și amintesc că acestea sunt vremurile în care trăim, Spuneți povești mai bune! E de datoria noastră. Eu o să încerc să o fac. Sper că v-a fost de folos și vă mulțumesc pentru atenție.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!