Curajul și deznădejdea în ortodoxie – p. Teologos

Cum ne (re)dobândim curajul? Cum evităm deznădejdea în Ortodoxie? Urmăriți acest material pentru o analiză duhovnicească a acestor două foarte importante teme.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Cuprins

1. Introducere — deznădejdea în Ortodoxie și curajul creștin
2. Ce este singurătatea (în afara lui Dumnezeu)
3. Rostul poruncilor lui Dumnezeu — terapie, nu legalism
4. Viața duhovnicească — prioritatea nr. 1
5. Credința — generatoarea curajului ce vindecǎ deznădejdea în Ortodoxie
6. Războiul de gânduri și paza minții
7. Trezvie: tăierea grijilor și orientarea către veșnicie
8. Pildă: tăietorul de lemne care a adus ploaia
9. Concluzie — niciodată să nu cădem în deznădejde în Ortodoxie
10. Întrebări frecvente

Introducere — deznădejdea în Ortodoxie și curajul creștin

De ce cădem în deznădejde și cum o putem birui prin curaj creștin, credință vie și lupta cu gândurile? În rândurile de mai jos vorbim despre legătura cu Dumnezeu, paza minții (trezvia) răbdare și nădejde — singura cale sigură de ieșire din întuneric. Pentru un cadru patristic despre deznădejde, vezi și Despre deznădejde – p. Iosia Trenham.

La un moment dat, un tânăr bine legat și cu barbă, care dorea să-și facă primul tatuaj m-a întrebat dacă este păcat mare să se tatueze. I-am spus că marea problemă nu este dacă este păcat sau nu, cu toate că este păcat, ci cauza pentru care se tatuează. De ce se tatuează? De regulă oamenii fac asta din cauza insecurităților, anxietăților pe care le au și din dorința de apartenență la grup. Doresc să-și rezolve nesiguranțele printr-un tatuaj – inclusiv faptul că nu sunt siguri că sunt frumoși cu adevărat pentru că frumusețea cea adevărată provine din inimă, de la harul lui Dumnezeu. În clipa în care omul este cu Dumnezeu se simte în siguranța atotputerniciei mai presus de orice insecuritate pentru că știe că Tatăl cel Ceresc, Dumnezeu cel atotputernic îl iubește total și are grijă de el în orice clipă. Cu toate acestea nu se mândrește pentru că vede la lumina iubirii dumnezeiești că el este un zero, este pământ și păcat, chiar dacă este iubit și îngrijit de Dumnezeu atotțiitorul.

Ce este singurătatea (în afara lui Dumnezeu)

Dacă omul nu este unit cu Dumnezeu este condamnat la singurătate, chiar dacă este posibil să fie înconjurat de alți oameni. Această singurătate hrănește adesea deznădejdea în Ortodoxie. De ce? Să ni-L imaginăm pe Dumnezeu în centrul existenței și toți oamenii pe o sferă în jurul lui Dumnezeu. Dacă oamenii încep să se apropie de pe suprafața sferei către Dumnezeu atunci se apropie și între ei și ajung să se întâlnească cu adevărat doar în Dumnezeu. În clipa în care ne unim cu Dumnezeu și între noi atunci devenim puternici la lumina iubirii dumnezeiești pentru că sufletele noastre se hrănesc cu energia necreată și mai ales pentru că puterea celor uniți cu Dumnezeu este nemărginită pentru că toate le putem în Hristos care ne întărește. În clipa în care omul se depărtează de Dumnezeu atunci se depărtează și de semenii lui după cum nodurile de pe sferă, dacă se depărtează de centrul luminos al acesteia, se depărtează și între ele.

În acest mod sufletul uman ajunge în întunericul cel mai din afară unde este plânsul și scrâșnirea dinților pentru că în clipa în care omul se depărtează de iubirea adevărată rămâne cu formele de ură, de încrâncenare, chiar dacă la suprafață poate să mascheze acest lucru.

Din cauza asta primul lucru pe care trebuie să-l facem este să avem legătură bună cu Dumnezeu și prin Acesta cu ceilalți. Trebuie să punem viața duhovnicească pe primul plan, aceasta să fie primul val de apărare și nu ultima redută. Să nu tratați acest lucru ca pe ceva secundar pentru că dacă nu aveți legătură bună cu Dumnezeu, în clipa examenului vom fi prinși nepregătiți și va fi vai și amar de noi. Examenele oricum vor veni.

Rostul poruncilor lui Dumnezeu — terapie, nu legalism

Poruncile lui Dumnezeu au caracter terapeutic pentru sufletul nostru și conducător către perfecțiunea personală veșnică a lui Dumnezeu. Din cauza asta chiar trebuie să facem poruncile lui Dumnezeu pentru că le facem în interesul nostru și dacă nu le facem, pe noi ne distrugem. Nu este vorba de un caracter legalist al poruncilor, adică dacă nu le facem suntem pedepsiți de alții. Noi înșine ne pedepsim.

Omul este însă căzut, este neputincios și are nevoie de timp pentru a face poruncile. După cum sportivul are nevoie de antrenament ca să ia medalia și muncitorul are nevoie de timp ca să construiască o casă, cu atât mai mult noi avem nevoie de timp pentru a ne clădi și cizela caracterul. Problema este că noi nu dorim să ne transformăm pentru că asta distruge idolul stimei de sine, al iubirii de sine, al egoismului din noi. Pentru a fi liberi cu adevărat noi trebuie să cunoaștem Adevărul în Hristos și nu înșelarea autoîndumnezeirii însingurate. Trebuie să avem eroismul credinței de a ieși din zona de confort și să facem poruncile pentru a ne vindeca și a rezista la valurile vieții. Fără vindecare, sufletul alunecă în deznădejdea în Ortodoxie.

Aplicare practică: pași mici, constanți

Pentru asta întâi de toate este necesar să avem răbdarea și determinarea necesară să auzim aceste porunci, însă dacă o să facem numai asta și nu o să le și aplicăm, atunci o să fim ca un om nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip și când au venit vânturile și valurile cele mai mari au izbit casa aceea și căderea ei a fost mare. Dacă însă facem poruncile este ca și cum ne-am construi casa pe stâncă și atunci oricâte vânturi, ploi și valuri ar veni și ar izbi casa, aceasta va rezista pentru că este construită pe stânca modului corect de a fi în Dumnezeu Cel care dă existența și viața tuturor.

Dacă vom căuta întâi de toate facerea poruncilor atunci toate celelalte se vor adăuga nouă. Dacă nu, atunci și ceea ce credem că avem, vom pierde pentru că omul nu va mai fi stăpân pe sineși, robit fiind de multele adicții în care cade și deci nu va mai fi stăpân pe nimic, chiar dacă i se pare că stăpânește ceva sau pe cineva.

Viața duhovnicească — prioritatea nr. 1

Oamenii nu realizează importanța maximă a vieții duhovnicești și că este esențial ca aceasta să fie prima prioritate până când ajung să pățească un mare necaz sau chiar să-și distrugă mai mult sau mai puțin viața.

Este neapărată nevoie de rugăciune în fiecare zi, măcar un minim 20 de minute pe zi dedicate special pentru asta după ce venim de la lucru și mâncăm în familie, este nevoie de relații interpersonale iubitoare, este nevoie de postul Bisericii – miercurea și vinerea și cele 4 posturi de peste an și este nevoie de spovedanie cel mai rar o dată pe lună. Să avem minte tare de diamant împotriva păcatului și moale ca puful pentru virtute. Rugăciunea zilnică taie din rădăcină deznădejdea în Ortodoxie.

Dacă vrem ca ceva să se schimbe în bine, trebuie să începem de la noi. Dacă noi nu ne schimbăm în bine și rămânem în răutate, toate cele din jurul nostru vor fi rele pentru noi pentru că vor fi distorsionate de lentilele răului din sufletul nostru. Este un fenomen analog cu hrănirea trupului în care dacă acesta este sănătos atunci poate înghiți multe și astfel să prindă puteri, însă dacă are otravă în intestine atunci aproape orice ar primi, mai rău se face. La fel și în cazul sufletului, întâi trebuie să-l curățim prin pocăință de otrava păcatului astfel încât să ne simțim iarăși bine.

Problema cea mare este faptul că noi, de fapt, nu acceptăm că am ajuns în halul în care am ajuns pe baza alegerilor noastre și că trebuie să avem flexibilitatea smereniei să acceptăm că am greșit, că nu suntem la nivelul duhovnicesc la care ar trebui să fim și că avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a ieși din mlaștina unde am intrat prin voia noastră. Oamenii intră acolo pentru că încearcă să-și rezolve problemele singuri fără să asculte de ceea ce spune Dumnezeu.

Curajul de a dori voia lui Dumnezeu

Trebuie noi să ne supunem voii lui Dumnezeu – nu să-l transformăm pe El în chelner, în robul nostru. Noi suntem robii Lui și nu El robul nostru. El este atotștiitor și perfect, nu noi. Deci avem toate motivele logice să ascultăm de Dumnezeu, însă de multe ori egoismul este atât de puternic și adicțiile atât de tari încât facem ce ne dictează acestea și nu ceea ce ne recomandă Dumnezeu. Ascultarea oprește deznădejdea în Ortodoxie. De asemenea, uneori sunt probleme, griji și frici care apasă foarte tare pe lipsa noastră de credință și atunci iarăși omul încearcă să-L forțeze pe Dumnezeu să facă ce vrea omul și nu să facă el ce ar dori Dumnezeu, lucru care este nefolositor pentru om, chiar dacă logica noastră ne spune altfel. Cel mai bine ar fi să zică „Facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ” sau să spunem smerit cererea noastră ca mărturisire ca și Domnul în Grădina Getsimani, după care să adăugăm „însă nu voia mea, ci voia Ta să se facă” și atunci omul este în voia lui Dumnezeu.

De fapt, omul care are mintea liberă își dă seama de acest lucru pentru că mintea care se despătimește, adică mintea care devine dreaptă se întoarce către sineși și prin sine se îndreaptă către Dumnezeu.

Despătimirea și nepăsarea (creștinul „cu jumătate de normă”)

Problema este că noi nu ne luptăm să ne despătimim. De obicei suntem creștini cu jumătate de normă. Ne aducem aminte de Dumnezeu doar atunci când avem o problemă, când dorim ceva pentru că, de fapt, noi nu-L iubim pe Dumnezeu, ci ne iubim pe noi înșine. Credința „cu jumătate de normă” alimenteazǎ deznădejdea în Ortodoxie.

Ca să aibă rezultate terapeutica ortodoxă, este nevoie să ne luăm pastilele în fiecare zi pentru că altfel nu se luminează mintea și nu avem discernământul necesar deciziilor corecte. S-a văzut foarte clar la destule situații de criză cum au fost pandemia și alegerile că oamenii erau în ceață și erau manipulați foarte ușor prin cuvinte extreme, șocante, brutale, mincinoase frontal și fără demonstrație, care erau spuse cu o siguranță absolută și li se aplicau celor vizați cu scopul de a-i osândi. Dacă în cotidian, astfel de acțiuni ar fi fost condamnate pe drept cuvânt ca minciună, ca judecată a aproapelui și osândire, când e vorba de politică și de alegeri, totul este permis. Nu este așa, fraților! Dumnezeu nu se batjocorește și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Dacă cineva este politician sau influencer nu înseamnă că îi este permis să facă orice pentru că are putere asupra maselor. Din contră, cei care influențează pe cei mulți trebuie să fie mai abitir exemple bune care să-i ducă pe oameni la Dumnezeu care este Adevărul și nu la învrăjbire din cauza minciunilor, care este lucrarea diavolului.

Credința — generatoarea curajului ce vindecǎ deznădejdea în Ortodoxie

Pentru asta trebuie să avem credință pentru că fără credință vie și adevărată în Dumnezeu, omul se încovoaie sub ispite. Credința este generatoarea curajului, în timp ce necredința este genatoarea fricii. Oamenii de astăzi sunt foarte fricoși pentru că sunt foarte necredincioși relativ la Dumnezeu, foarte încrezători în sineși și foarte creduli în oricine și orice le oferă pretexte și motive pentru a-și susține poziția lor. Din păcate, oamenii nu caută Adevărul, ci caută ceea ce le validează poziția egoistă ignorând orice este împotriva acesteia. Această distorsiune a realității duce la forme extreme de frică, anxietate, atacuri de panică și altele asemenea.

Desigur că toate fricile provin din frica de moarte și din cauza asta omul cu adevărat curajos este cel căruia nu îi este frică de moarte pentru că o vede ca o trecere către Hristos și nu ca și disparița sa, ca și o formă de anihilare a existenței. Pentru a vedea însă moartea ca o trecere către Hristos este nevoie să ne pregătim în fiecare zi pentru asta cu programul duhovnicesc corespunzător. Despre această perspectivă, vezi Moartea – OrthodoxWiki și meditația noastră: Moartea: țelul vieții; Viața: țelul morții – părintele Teologos.

Să avem grijă, însă, că vorbitul din fotoliu este foarte departe de realitate. Să vă dau un caz. Era cineva care din cauza părerii foarte rele pe care o avea față de colegii de la lucru, și nu numai, cerea încontinuu să moară că socotea că este mai bine. După mai mult timp, într-adevăr analizele i-au arătat că este posibil să aibă o formă de cancer și atunci a intrat în panică, în blocaj mental că ce se face și că neapărat trebuie Dumnezeu să vindece cancerul care nici măcar nu e sigur că există. Panica hrănește deznădejdea în Ortodoxie; curajul creştin o stinge. Fraților, să avem grijă să nu ne jucăm cu astfel de lucruri dacă nu avem măsura duhovnicească și să lăsăm totdeauna pe Dumnezeu să gestioneze lucrurile pentru că știe El mai bine. Trebuie să ne smerim și să acceptăm adevărul așa cum e, nu așa cum am dori noi să fie. E nevoie de rugăciune, răbdare și simplitatea nădejdii prin concentrarea pe Hristos și nu pe gânduri.

Frica și anxietatea se vindecă prin credință vie și lucrare duhovnicească. Recomandăm și această discuție aplicată: Anxietatea – p. Athanasie Ulea, p. Teologos, utilă pentru înțelegerea mecanismelor fricii și a felului cum se transformă în deznădejde.

Războiul de gânduri și paza minții

Dacă nu ne păzim mintea, diavolul face cu noi ca și mașina de spălat, amețindu-ne de cap prin războiul de gânduri care are ca prim scop ascuns tăierea curajului. Spun scop ascuns pentru că la arătare diavolul ne oferă o multitudine de pretexte foarte bine alese pentru a ne face să păcătuim sau să ne convingă că nu mai avem nicio șansă. Dacă ne face să păcătuim, atunci trage cel de-al 2-lea glonț ca să ne facă să ne pierdem curajul pentru că știe că dacă îl face pe om să păcătuiască a câștigat o bătălie însă dacă îl face pe om să-și piardă curajul, atunci a câștigat războiul. Scopul ascuns al atacului este deznădejdea în Ortodoxie. Despre ce înseamnă paza minții și cum se dobândește, vezi și explicațiile clasice, iar pentru aplicare practică recomandăm articolul nostru Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos.

Vedeți că Domnul ne-a asigurat că în lume o să avem necazuri însă să îndrăznim să fim cu El pentru că El a biruit lumea. Din păcate, însă, diavolul folosește cumplit logica și lipsa noastră de experiență ca să ne manipuleze. Trebuie să stăm tari în credință și să-L iubim pe Hristos și nu pe noi înșine pentru că frica vine din iubirea de sine. Dacă dragostea de Hristos devine mai mare decât dragostea de sine atunci devenim cu adevărat curajoși.

Dacă ne bazăm doar pe logică și nu vom avea credință, atunci vom ajunge să înnebunim pentru că logica nu este destul de puternică să ne rezolve ecuația umană, chiar dacă este destul de puternică să-și dea seama de incapacitatea ei. Pe baza logicii și cu ajutorul diavolului vedem o mulțime de scenarii care mai de care mai distrugătoare pentru noi, care fie ne împing în mândrie, fie ne împing în deznădejde. Nu trebuie să ascultăm și să credem gândurile, ci să ne păzim mintea prin rugăciune, trezvie, întrebare și spovedanie. Să nu subestimăm puterea rugăciunii și, în general, a vieții duhonvicești.

Nu trebuie să ne temem de gândurile care vin asupra noastră, ci trebuie să le înfruntăm cu smerenie și cu toate armele duhovnicești pe care ni le oferă Dumnezeu și ni le explică Sfinții Părinți pentru că toate ne sunt cu putință în Hristos care ne întărește. Meciul se joacă până în clipa morții și dacă ne luptăm atunci sigur vom birui cu ajutorul lui Hristos. Din cauza asta diavolul încearcă să ne oprească din drum prin deznădejde, pentru că știe că este singura lui șansă de a câștiga.

Când greșim, să ne cerem iertare de la Dumnezeu și de la oameni, să ne spovedim și să ne continuăm drumul cu constanță. Dacă diavolul reușește să ne împingă într-o patimă, într-o adicție atunci o să ne spună că nu o să mai scăpăm de acolo. Desigur că teoretic așa este, însă practic, dacă ne luptăm, chiar dacă nu vom reuși să scăpăm cu forțele noastre, vine Dumnezeu și ne scoate de sub tirania adicției pentru că a văzut lupta noastră ca și dovadă concretă a faptului că dorim să ieșim din patimă și atunci ne dă victoria ca un Tată iubitor. În lupta concretă folosim Rugăciunea lui Iisus — „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Pentru o introducere, consultă Rugăciunea lui Iisus (OrthodoxWiki), iar detalii practice (formulă și trepte) în ghidul nostru: Rugăciunea lui Iisus – formulă și faze: rostită, a minții, a inimii.

Niciodată să nu deznădăjduim!

Absolut niciodată nu trebuie să deznădăjduim, orice am face, și să ne ajustăm încontinuu calea după GPS-ul corect al lui Dumnezeu. De fapt acesta este adevăratul curaj. Să nu uităm că Iuda este în fundul iadului pentru că a deznădăjduit – nu pentru că L-a vândut pe Domnul. Vă amintesc că păcatul lui Petru a fost mai mare ca păcatul lui Iuda, însă Petru s-a pocăit cum a putut și nu s-a lăsat prins de gândurile de deznădejde și astfel Domnul cel milostiv l-a ajutat să iasă din groapa în care a intrat. Dacă noi facem ce putem, atunci și Dumnezeu face ce poate. Orice am fi făcut, nu legitimăm deznădejdea în Ortodoxie. Despre fenomenul duhovnicesc al descurajării/ceții sufletești vezi Acedie (OrthodoxWiki) și o abordare pastorală accesibilă aici: Deznădejdea – un păcat împotriva Duhului Sfânt.

Lupta cu gândurile — „nebăgarea în seamă” și spovedania

Principala metodă de luptă cu gândurile este evitarea lor. Nebăgarea în seamă. Nu dăm atenție și ne concentrăm pe Hristos. Gândurile sunt ca avioanele – nu putem să facem să nu vină însă putem să nu construim piste de aterizare pentru ele. Putem să nu discutăm cu ele, să nu le dăm atenție, să nu le dăm importanță. Dacă vedem un elicopter că încearcă să se pună unde nu trebuie și să-și descarce desantul, luăm bazooka și tragem după el. Cu alte cuvinte dacă vedem că un gând insistă, îl spovedim.

Criza de identitate și „zgomotul” care ne fură mintea

Problema este că astăzi cei care doresc să-i stăpânească pe oameni dau o luptă foarte acerbă pentru generarea de gânduri și pentru tăierea noastră de la Cer, adică de la Dumnezeu, și de la pământ, adică de la strămoși, de la cei care au dat efort și sânge ca să ne apropie de Dumnezeu, să ne taie de la cultura perenă care ne face mai buni și mai frumoși, de la familie ca principala instituție de învățământ în care se învață iubirea și experiența de viață și tăierea chiar și de la modul corect de a fi.

Astăzi există o mare criză de identitate generată planificat în care nu mai există identitatea de neam astfel încât să fim uniți ca neam, nu mai există sentimentul apartenenței la o comunitate adevărată în viața reală unde oamenii văd concret iubirea și întrajutorarea și nici chiar sentimentul apartenenței la o familie normală astfel încât omul să fie sigur de iubirea și unitatea dintre membrii familiei, dincolo de micile ispite zilnice, și, în ultimă instanță, se presează lucrurile astăzi astfel încât să nu mai existe nici identitatea biologică de sine adică să nu mai știe cineva dacă este băiat sau fată. Când omul devine singur, faci ce vrei cu el pentru că se transformă din personalitate într-un individ fără putere, într-o frunză bătută de vânt, pentru că nu are iubirea lui Dumnezeu și a celorlalți ca să-l întărească.

Consecințele lipsei de valori

Pentru că omul, fiind rațional, are nevoie de valori, i se induc valori strâmbate, surogate, în locul valorilor perene, valori care îi distrug capacitatea de iubire interpersonală concretă printr-o iubire abstractă, care nu duce la Dumnezeu. Desigur că asta se face prin distrugerea tuturor formelor de învățământ, în special ceea ce se promovează pe internet, astfel încât învățământul global să nu mai fie un drum către Adevărul Hristos, ci o platformă ideologică aservită intereselor celor departe de Dumnezeu.

Situația devine și mai grea în clipa în care aceste mesaje sunt țintite științific și din punct de vedere al mesajului în sine și din punct de vedere al atractivității. Se prezintă o mulțime de postări care mai de care mai plăcute astfel încât omul să nu aibă timp să gândească și mai ales să SE gândească, atras fiind de plăcerea trupească, de pusheul de dopamină care i se oferă încontinuu. Astfel omul devine dependent, este ieșit din minte în centrii de plăcere respectivi și nu se mai controlează pe sineși și atunci îl controlează alții. Din cauza asta este imperios necesar să ne băgăm mintea în cap, să fim atenți la noi înșine și la ceilalți sub lumina iubitoare a lui Dumnezeu și pentru asta trebuie să avem curajul să filtrăm, să renunțăm la zgomotele informaționale care au ca scop putrezirea creierului nostru.

Să avem curajul să stăm în liniște în fiecare zi și să ne rugăm. Să redescoperim arta contemplației și frumusețea persoanelor. Întâi de toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi din Cer, după care familia și prietenii adevărați de pe pământ și, nu în ultimul rând, exemplele străbunilor din trecut. Să nu uităm că dacă cineva are curaj în Hristos devine un exemplu. Dacă trece timpul devine un erou. Dacă intră în conștiința colectivă de neam devine un mit, un far luminos pentru noi ceilalți care urmăm. Un neam care nu mai are trecut nu mai are nici viitor. Dacă nu avem ancore ne bate vântul istoriei în singurătatea noastră.

Curajul în războiul nevăzut — nu ne temem decât de Dumnezeu

Duhul Sfânt se întreabă retoric în Scriptură că dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? Deci tot războiul se dă pentru despărțirea omului de Dumnezeu pentru că dacă omul este unit cu Dumnezeu cel atotputernic, atât cât se poate la un moment dat, atunci diavolul nu poate să facă nimic fără numai să sperie. Deci din cauza asta conștiința curată este inima curajului și, prin extenso, capacitatea combativă a unui corp de armată este direct proporțională cu aproprierea de Dumnezeu a armatei respective. Să nu ne fie frică de nimic pe acest pământ fără numai de Dumnezeu. Dacă nu ne mustră conștiința atunci Dumnezeu ne va păzi, orice s-ar întâmpla. Dacă nu ne este frică să pierdem iubirea lui Dumnezeu o să ajungem să ne fie frică până și de umbra noastră.

De fapt, iubirea desăvârșită izgonește frica pentru că cel ce se teme nu e desăvârșit în iubire. Desăvârșirea iubirii vine prin lepădarea de sine și prin răbdarea pătimirilor. E nevoie de răbdare, rugăciune, mulțumire și simplitatea nădejdii. Logica și raționalitatea nu sunt de ajuns în viață și din cauza asta avem nevoie de credință ca și putere supralogică de gestionare a complexității provocărilor vieții. Acestea trebuie să vină pentru că virtutea se arată în necazuri după cum lumina se arată în întuneric.

Dincolo de asta, pentru că noi suntem căzuți, nu dorim să avansăm, nu dorim să ieșim din zona de confort dacă nu avem provocări și din cauza asta Dumnezeu îngăduie uneori să avem ispite. Să nu uităm că aurul se curăță în topitoare, iar diamantul strălucitor provine din cărbunele întunecat care a fost supus presiunii. Legat de presiune să avem grijă să nu îi supunem pe ceilalți unor presiuni care să le facă rău, ci mai degrabă să avem un avans constant la un ritm sustenabil. Trebuie să rămânem neclintiți în furtună și asta se realizează prin focusarea pe Hristos și nu pe furtună. Numai așa vom reuși să mergem pe marea învolburată ca și Sf. Petru. Desigur că este nevoie de curajul credinței pentru că dacă ne gândim rațional, nimeni nu se poate mântui, adică nimeni nu poate să moară cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți, însă dacă ne luptăm atunci ne va da Dumnezeu victoria, chiar dacă nu o merităm.

Curajul — răbdarea suferințelor (culmea curajului duhovnicesc)

De fapt, culmea curajului duhovnicesc este răbdarea suferințelor și a provocărilor fără cârtire și fără mânie pentru că astfel ne asemănăm cu Hristos. Pentru că facem păcate, avem nevoie de suferința tămăduitoare a Crucii pentru a ieși din tirania plăcerilor păcătoase pe care le experiem în clipa comiterii păcatului. E nevoie de durerea crucii, de suferința tămăduitoare a crucii ca să ieșim de sub tirania plăcerilor păcătoase. M-am repetat ca să știți că e foarte important. Din cauza asta să ne asumăm cu eroism că suferința este a noastră chiar dacă uneori greșim în anumite lucruri și suferim în altele. De fapt, chiar trebuie să mulțumim pentru suferință pentru că aceasta este tămăduitoare și dar de la Dumnezeu pentru sufletul nostru. Omul curajos se vede prin răbdarea și discernământul său și nu din nesăbuința sa.

Nu trebuie să ne temem de ispite, ci să fim concentrați pe gestionarea corectă a lor. De fapt, un lucru sau un eveniment este rău dacă nu putem să-l gestionăm astfel încât să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Nu provocarea în sine mântuie, ci comportamentul nostru care atrage ajutorul lui Dumnezeu. Este ca și într-un joc în care trebuie să rezolvăm fiecare nivel pentru a avansa la următorul. De fapt, realitatea este jocul nostru pe care trebuie să-l câștigăm până murim și nimeni nu ne-a garantat că trăim până mâine. Să avem grijă să nu pierdem vremea pentru că timpul ne-a fost dat spre mântuire și este una dintre cele mai mari averi pe care le deținem. Este adevărat că diavolul încearcă astăzi să ne fure cumplit timpul prin multitudinea de griji și de centri de atenție la care suntem supuși.

Trezvie: tăierea grijilor și orientarea către veșnicie

Trebuie însă să avem curajul să le tăiem gândindu-ne la moarte, judecată și veșnicie, pentru că acestea sunt singurele lucruri sigure din viața noastră și cele mai importante. Trebuie să avem trezvia să ne întrebăm: „grija aceasta mă ajută să mor cu o inimă iubitoare?”; „grija cealaltă mă ajută să mă asemăn la judecată cu Hristos cel milostiv, blând și smerit cu inima?”; „lucrul acesta mă ajută să fiu fericit în veșnicie?”. Dacă ne întrebăm astfel, o să vedem că rămân mult mai puține griji și o să avem mult mai mult timp pentru a ne concentra pe cizelarea caracterului și pe creșterea iubirii interpersonale cu Dumnezeu și cu ceilalți și atunci într-adevăr vom deveni puternici.

Pildă despre nădejde și curaj: tăietorul de lemne care a adus ploaia

Să vă dau un caz: la un moment dat într-o mitropolie din Grecia nu ploua. Mitropolitul dimpreună cu preoții s-au rugat cu rugăciuni pentru secetă, însă nimic. Au făcut litanii, procesiuni, însă seceta devenea din ce în ce mai mare. Când lucrurile au devenit grave, Mitropolitul a trimis enciclică să țină toată lumea 3 zile de post negru, poate se îndură Dumnezeu și ne descoperă ce să facem. Și într-adevăr, după 3 zile de post negru, primește mitropolitul descoperire de la Dumnezeu că până nu se roagă cutare tăietor de lemne de la marginea orașului nu o să cadă picătură de ploaie pe pământ.

A doua zi merg toți în alai cu oficialitățile orașului la baraca acestuia. Când îi vede omul, îi cade falca. „Doamne ajută!” „Doamne ajută!” Îi zice mitropolitul: „Să te rogi să plouă!”. „Vai, binecuvântați! Cum să mă rog eu să plouă?” „Îți spun să te rogi să plouă!” „Doamne, mă iertați, dar cum să mă rog eu să plouă?”. Într-un final, mitropolitul îi spune: „M-a trimis Dumnezeu la tine să te rogi să plouă!”.

S-a înfricoșat omul și s-a pus să se roage și, în scurt timp, s-au adunat norii și a început să plouă cu găleata. Toți au strigat „Doamne miluiește!”, iar mitropolitul l-a întrebat: „Care-i lucrarea ta?” „Sărut-mâna, sunt tăietor de lemne!”, „Nu, ce faci tu în fiecare zi?” „Dimineața, dacă-i vreme frumoasă, mă duc la pădure, tai câte lemne pot, merg la piață și vând câte pot. Din banii câștigați îmi iau de mâncare pentru ziua aceea, iar restul îi dau la săraci.” „Aha!” a zis mitropolitul.

Pentru că tăietorul de lemne nu păstra nimic pentru a doua zi, dacă era vreme urâtă făcea foamea. El se lăsa total în voia lui Dumnezeu. Și a zis Dumnezeu: „Acesta-i omul Meu!”. Vedeți? Adevăratul curaj vine din credința adevărată și din nădejde, nu din îndrăzneală lumească.

Concluzie — niciodată să nu cădem în deznădejde în Ortodoxie

Vedeți că adevăratul curaj vine din credință, din răbdare, spovedanie, rugăciune și nădejde. Orice ar fi, niciodată să nu deznădăjduim. Dacă noi facem partea noastră, Dumnezeu face ceea ce nu putem noi. Să rămânem în curaj creștin, să păzim mintea în „lupta cu gândurile”, să respingem deznădejdea în Ortodoxie și să trăim cu ochii la veșnicie.

Amin!

Vă mulțumesc că ați avut curajul să stați cu mine până acum!

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!