
Catolicism, mireni din vest și ortodoxia lăudând pe Dumnezeu
21 octombrie 2025
Sfântul Dionisie Areopagitul
22 octombrie 2025În acest cuvânt explicǎm cum gândurile ne modelează viața, de ce trebuie să deosebim fapta de făptaș și cum evităm escaladarea conflictelor în casă. Sunt aduse exemple concrete despre căsătorie, maturizarea dragostei, rolul rugăciunii, limitele pentru ecrane și educarea copiilor prin răbdare, ascultare și responsabilitate. Dragostea în familia ortodoxă se construieşte pe flexibilitatea smereniei, spovedanie, echilibrul între plăcere și durere și scopul comun al mântuirii.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Am avut câțiva pelerini care aveau niște păreri foarte rele despre femei și de asemenea, și câteva comentarii pe site foarte negative la adresa bărbaților de la anumite doamne. Desigur că asta nu este deloc bine pentru nimeni și întâi de toate pentru cei care au astfel de poziții. Se vedea la pelerinii respectivi o amărăciune și o traumă interioară care cauza agresivitatea împotriva femeilor. Dacă încercam să-i calmez dimpreună cu ceilalți pelerini, deveneau încrâncenați pe poziția lor și îi durea și mai tare, chiar dacă noi ne situam pe o poziție cu discernământ în care încercam să-i spunem că nu e chiar așa, că lucrurile sunt mult mai nuanțate.
Gândul rău îl face rău pe om
Primul lucru pe care trebuie să-l știm este faptul că gândul rău îl face pe om rău. Gândul rău ne toxifică și ca și reverberație ale duhorii otrăvii acestuia, ca și ecouri ale iadului interior îi toxifică și pe ceilalți cu care avem relații. Pentru că noi suntem aici o existență în rețea, ca un năvod, dacă noi suntem mai buni și ne ridicăm duhovnicește atunci și ceilalți din jurul nostru se ridică și dacă nodul nostru cade în răutate atunci și nodurile adiacente cad și ele, chiar dacă nu atât de mult ca noi. Să fim foarte atenți la gânduri pentru că așa cum ne sunt gândurile ne este și viața. Avem gânduri bune, o să devenim buni și o să trăim bine. Avem gânduri rele, o să avem o viață rea, chiar dacă din punct de vedere material nu avem probleme.
Pentru mecanismele gândurilor și practicile de trezvie, consultați discuția aplicată Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos, care explică de ce mintea curată luminează inima și familia.
Fapta și făptașul – diferențiere
Totdeauna trebuie să disociem fapta de făptaș. Făptașul totdeauna trebuie să-l iubim și să-i găsim circumstanțe atenuante orice ar face. Fapta desigur că se judecă dacă este bună sau rea, însă și aceasta cu conștiința limitărilor noastre. Să avem totdeauna flexibilitatea smereniei și să dăm înapoi dacă se dovedește că judecata noastră asupra faptei a fost greșită.
Totdeauna să ne concentrăm pe faptă, nu pe făptaș. Să ne concentrăm pe îmbunătățirea situației, pe aflarea soluției și nu pe aflarea vinovatului. Aflarea vinovatului este o formă de atac la persoană, o formă de ură, o formă de război civil. Și ce poate să fie civil într-un război? Aflarea soluției este o formă de unificare, o formă de iubire, de cooperare. De exemplu, dacă întreb cine este vinovatul atunci toți ridică scuturile, tunurile, încep să mintă, să dea vina pe altcineva, să se îndreptățească însă dacă zic „haideți să reparăm paguba”, atunci mulți vin să ajute. Să nu uităm că relațiile interpersonale nu sunt un joc cu sumă zero, ci trebuie să câștigăm toți ca să câștigăm jocul.
De fapt, trebuie să câștigăm pacea, nu războiul și din cauza asta totdeauna trebuie să fiu eu cu celălalt împotriva problemei și nu eu împotriva lui cu problemele lui sau eu cu problemele mele împotriva lui, ci eu cu el împotriva problemei. Problema trebuie să ne unească, nu să ne dividă. Să nu căutăm subiecte care divid, ci subiecte care unesc. Să nu escaladăm tensiunile, ci să fim împăciuitori. În clipa în care vedem că celălalt se însingurează ca formă a tristeții, să-l întrebăm despre un subiect care îi face plăcere și să-l lăsăm să ne vorbească pentru că așa începe să se refacă iarăși unitatea. Să avem grijă să nu fim egoiști și să nu ne concentrăm pe facerea voii noastre pentru că astfel vom ajunge singuri și chinuiți.
Dragostea care nu „gândește răul” e descrisă limpede în I Corinteni 13, criteriu ce ne ajută să judecăm fapta fără a osândi persoana.
Un caz
Țin minte pe un sportiv de performanță în arte marțiale care atât de mult s-a dedicat acestui sport încât acasă se comporta ca un războinic și nu mai putea să iasă din asta. Încontinuu își mustra soția pentru tot felul de lucruri nemaifiind mulțumit de nimic și fiind gata pentru ripostă. În clipa în care cineva se află într-un continuu război, evident că nu poate să fie liniștit și anxietatea sa se transmite și celor din jurul său.
Soția trebuie să se smerească, să nu-i răspundă la lucrurile minore și să-i spună cu compătimire că nu-i nimic și că îl iubește. Să fie mângâietoare pentru a detensiona situația, iar soțul să înțeleagă faptul că acest comportament distruge relația și, bineînțeles, și pe el. Trebuie să accepte că soția este nativ mai bună, ca femeie, în lucrurile care țin de grijă, emoție, frumos, detaliu – adică ce mâncăm, cu ce ne îmbrăcăm, frumosul în casă, decorațiunile interioare și să facă ascultare de ea în aceste lucruri. Să accepte că nu deține adevărul absolut și să lase de la el pentru că dacă nu face asta tensiunea nervoasă o să-i crească până când o să facă cu nervii sau o să se autoanihileze în alcool, ecrane, sală și, posibil, alte patimi mai serioase care însă nu îi rezolvă problema ci din contră i-o cresc acoperind-o; este ca și cum am încerca să eliminăm igrasia punând iederă peste. Spunem că am rezolvat problema pentru că nu se mai vede igrasia, însă aceasta crește și mai repede sub iederă până când ajunge zidul să se prăbușească total în iadul singurătății păcătoase.
Pentru cauzele anxietății și cum se detensionează conflictele de cuplu, urmăriți dialogul Anxietatea – p. Athanasie Ulea, p. Teologos, folositor în recunoașterea tiparelor reactiv-emoționale.
Dragostea și căsătoria
Tinerii trebuie să știe că dragostea adevărată nu vine odată cu căsătoria, ci se formează în timp, prin răbdare, jertfă și trăire comună. Din cauza asta trebuie să caute întâi de toate un caracter frumos și asta pentru că oricât de frumos ar fi trupul tot nu este destul și, dincolo de asta, nebunia trupului dispare la 6 luni de la căsătorie; în cazuri rare după un an și în cazuri excepționale după un an jumate și după aceea rămâi cu caracterul de lângă tine. Din cauza asta este bine ca tinerii să caute unirea în duh și nu atât în trup pentru că duhul dă viață în timp ce trupul, stricăciune. Ba chiar mai mult: dacă nu este unirea sufletelor în Duhul Sfânt, unirea trupurilor este traumatică. Din cauza asta este necesar și să-și caute parteneri din Biserică pentru că acolo se găsesc caractere mai frumoase, mai depărtate de urâtul urii celorlalți și de concentrarea pe sine pentru că Biserica este spital pentru păcătoși, fiind păstrătoarea ortodoxiei care este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului.
Această vindecare se vede prin depărtarea de poftă și apropierea de iubire. Diferența dintre poftă și iubire se vede prin capacitatea de jertfă – întâi de toate a timpului, a atenției. Să nu încercăm să suplinim lipsa noastră de timp cu bani, daruri sau altceva că nu o să meargă. Cel mai mare dar pe care îl putem oferi familiei este prezența noastră făcătoare de bucurie. Pentru a fi, însă, făcătoare de bucurie trebuie să fim spovediți și să ne rugăm în fiecare zi.
Fără Dumnezeu nicio relație nu poate rezista pentru că iubirea nu este produsul nostru, ci energia necreată a lui Dumnezeu. Din cauza asta, primul lucru pe care să-l facem când ajungem acasă, după ce ne îmbrățișăm soția și copiii, îi întrebăm ce mai fac și mâncăm împreună, primul lucru trebuie să ne rugăm. De fapt, și în Biserică una dintre cele mai importante slujbe este slujba de la sfârșitul lucrului. Desigur că nu spunem să faceți vecernia acasă, însă 20-30 de minute puteți să stați în tăcere și să vă rugați departe de orice zgomot informațional și de orice grijă astfel încât să vă puteți reîncărca bateriile duhovnicești cu iubirea și harul lui Dumnezeu atât de necesare pentru a avea puterea să mergem înainte și să oferim iubirea care zidește și pe ceilalți și pe noi. Dacă sufletul nu este hrănit cu energia lui Dumnezeu și nu are bateriile existențiale pline, atunci se va comporta așa ca un device, ca un telefon care este pe pragul de a se stinge și bineînțeles, nu va putea să reziste la greutățile vieții, la valurile de ură care vin de la vrăjmașul diavol direct sau prin diferiți oameni.
Această iubire trebuie oferită prin exemplul nostru personal, începând de la activitățile împreună, sfaturi fără presiune și terminând cu politețea zilnică, cu mulțumirile pentru diferitele lucruri mai mari sau mai mici pe care ceilalți din familie le fac. Da, fraților, trebuie să fim politicoși și nobili în familie și să ne arătăm concret dragostea față de ceilalți. Să nu spunem că trebuie să ne cucerim celaltă jumătate până ne căsătorim și după aceea o punem la remorcă și ne concentrăm pe egoismul nostru. De fapt, familia trebuie să fie cadrul sigur al înfloririi iubirii noastre și nu o adunătură de oameni pe post de servitori mai mult sau mai puțin deranjanți.
Pentru cadrul teologic al Tainei, citiți articolul Căsătorie (OrthodoxWiki) și reperele carității conjugale din I Corinteni 13; consultați și acest material video despre deschiderea spre viață, Atracția pierdută față de naștere – pr. Iosia Trenham.
Trădarea copiilor de către părinți
Din păcate, de multe ori părinții astfel îi văd pe copii și ca să-și facă și ei voia, își trădează copiii în fața ecranelor. Asta generează o mulțime de probleme tinerilor: depresie, lipsă de sens, reducerea intervalului de atenție, a capacității de concentrare, a răbdării, demență digitală, ADHD și multe altele însă în discuția noastră cel mai important este că se vor însingura și vor fi distruși de modul de comunicare și ideologia foarte distorsionate care sunt prevalente pe internet. Autoritatea părinților este subminată pentru că ei sunt crescuți de tata celular și mama tabletă și nu-i mai recunosc pe părinți ca autoritățile care îi cresc.
Este esențial ca până când copiii vor fi expuși la ecrane să știe că părinții îi iubesc și că le sunt exemple duhovnicești și că au experiență de viață mai mare decât ei. Pentru aceasta este necesar ca să petrecem timp cu ei și să fim atenți la comportamentul nostru. Este adevărat că dacă este unul singur va fi foarte dificil pentru că o să aibă probleme cu singurătatea și cu egoismul pentru că toată dragostea părinților cade asupra lui. Dacă o să fie doi atunci este mult mai bine, însă apar probleme cu rivalitatea. De la 3 în sus este cel mai ușor dacă părinții și în special mamele au înțelepciunea să le atribuie responsabilități să se crească și să se ajute unul pe altul. Atunci părinții se degrevează de sarcini în timp ce copiii cresc armonios și se maturizează.
Să nu avem gânduri de necredință că o să fie greu cu mulți copii, după cum ne învață filmele, muzica și internetul. Să nu uităm că un suflet este adus în existență de acordul a 5 persoane: mama, tata și cele 3 persoane ale Sfintei Treimi. Deci sunt mai multe Persoanele dumnezeirii decât cele ale omenirii. Deci Dumnezeu cel Atotputernic are un drum pentru fiecare dintre noi pentru a ajunge ca El, unit cu El, și o să facă tot posibilul pentru a ne duce pe acest drum, însă noi avem libertatea să ieșim de pe acest drum – și de aici apar problemele. Vedem că în trecut oameni erau mult mai săraci însă aveau familii mult mai numeroase și erau mult mai fericiți, chiar dacă nu aveau mașini de spălat, cuptoare cu microunde, automobile și alte multe facilități ale lumii moderne. Noi, însă, nu mai avem modul de gândire corect în Hristos pentru a fi fericiți, mod pe care bătrânii îl aveau.
Despre presiunile ideologice și protejarea tinerilor, urmăriți Familia în război – Cristi Bumbenici, p. Teologos și interviul Relația dintre școală, familie și credință în educarea copiilor, axat pe cooperarea școală–Biserică–casă.
Răbdarea în familie
Este necesar să avem răbdare cu copiii după cum și alții au răbdare cu noi. Să nu pretindem totul dintr-o dată pentru că omul căzut are nevoie de timp pentru a se corecta. Este preferabil să vorbim mai mult cu Dumnezeu despre copilul nostru decât să vorbim cu copilul despre Dumnezeu până când generăm repulsie. Desigur că trebuie să se roage însă să nu-l presăm peste măsură. Mai mult trebuie să ne rugăm noi pentru el. Să nu uităm că tot timpul trebuie să menținem echilibrul milostiv între durere și plăcere pentru că dacă ajungem într-una din cele două extreme, apar reacții foarte urâte. Să nu uităm că singura plăcere adevărată pentru copil este prezența persoanelor iubitoare cu adevărat –a lui Dumnezeu, a părinților și a prietenilor adevărați în viața reală. Să avem grijă să nu fim exemple de ură, adică să nu vorbim de rău și mai ales să nu ne certăm în fața copiilor pentru că se produc traume foarte mari care mai apoi se vor întoarce asupra noastră.
Să nu permitem păcatul, mofturile și neascultarea copiilor chiar dacă trebuie să fim foarte îngăduitori cu neputințele pe care le avem toți și mai ales cei mici unde intervine și capacitatea mai redusă specifică vârstei precum și lipsa de experiență. Să avem grijă, însă, să nu îi tratăm ca pe niște infantili pentru că atunci vor rămâne pururea astfel. De asemenea, să nu-i cocoloșim pentru că va avea efecte nocive asupra lor, putând să rămână singuri, nedezvoltați și neadaptați toată viața.
Să nu uităm că Împărăția Cerurilor se silește și cei ce se silesc pun mâna pe ea. Tăierea voii cu discernământ este esențială în creșterea copiilor și este cea care îl maturizează pe om. Nu împlinirea voii, pentru că dacă își fac voia tot timpul devin niște monștrii de voie proprie și le va fi foarte dificil după aceea. Pentru asta însă trebuie să le fim aproape și să le oferim dragostea necesară contrabalansării ostenelii cu măsură la care îi supunem. Pentru că tăierea voii este o formă de durere și trebuie să le oferim dragoste.
Rugăciunea unită cu blândețea vindecă tensiunile; vedeți Puterea rugăciunii – p. Teologos și cuvântul apostolic „dragostea acoperă mulțime de păcate” din I Petru 4:8.
Dragostea față de copii. Greșeli
Evident că trebuie să le fim aproape cu dragostea noastră și în clipa în care sunt victimele unei agresivități individuale sau de grup sau ale altor forme de presiune. Aici trebuie discernământ care vine din rugăciune și întrebare astfel încât să aflăm care este adevărul pentru că e posibil ca și copilul nostru să fie de vină și din cauza asta asta trebuie să întrebăm și la școală, să întrebăm în cercul de prieteni ce s-a întâmplat. Dacă nu știm cum stau cu adevărat lucrurile este posibil ca să facem rău și copilului nostru și colegilor săi prin părtinirea noastră.
Sunt greșite ambele extreme – și cea în care ne lăsăm copiii singuri și cea în care îi cocoloșim și îi transformăm în niște apendice ale noastre incapabili pentru societate.
Țin minte un caz în care un om matur căuta înnebunit semnal 4G pentru că copilul lui intra în panică pentru că nu putea să stea mai mult de 3 ore fără să-i audă vocea. Asta este o stare bolnavă care, dacă nu este tratată o să aibă repercursiuni toată viața. Să nu uităm că oricine cere iubire, validare este bolnav pentru că rămâne ca un copil de 5 ani. Da, avem nevoie de iubire, însă o primim atunci când o dăruim în mod jertfelnic. Să fim supernove de iubire și nu găuri negre care doresc să primească totul și să nu dea nimic înapoi din pricina chircirii existențiale a noastră.
Repere clasice găsiți în Sfântul Ioan Hrisostom despre creșterea copiilor, iar despre dinamica părinți–adolescenți urmăriți conversația Mama, tata, copilul, tânărul – p. Athanasie Ulea, p. Teologos.
Direcții în educație
Părinții trebuie să-l pregătească treptat pe copil pentru viață. Dacă până la începutul adolescenței, adică în jur de 15 ani, copilul trebuie să facă tot ceea ce îi spun părinții, după aceea încet-încet părinții trebuie să-l lase să mai și negocieze puțin în anumite lucruri, chiar dacă rămân lucruri care trebuie făcute fără cârtire. În timp părintele o să crească această zonă a negocierii și o să-l întrebe cum gândește în anumite probleme și o să-l lase liber să hotărască în anumite domenii care nu sunt periculoase. Îl lasă să hotărască singur ca să învețe. Asta o să crească până în jurul vârstei de 20 de ani când deja omul trebuie să fie matur, să ia singur decizii și să fie capabil să se căsătorească. Din păcate foarte probabil nu se va căsători atunci din cauza distorsiunii societății actuale, însă aceasta este vârsta biologică la care ar trebui să se căsătorească în conformitate cu tradiția milenară a întregii societăți.
Scopul omului, însă, nu este să se căsătorească sau să meargă la monahism, chiar dacă acestea sunt cele două drumuri recomandate. Scopul omului este să moară cu inimă iubitoare de Dumnezeu și prin Acesta de ceilalți, să dea răspuns bun la judecată, adică să fie milostiv, blând și smerit cu inima și să fie fericit în veșnicie. Pentru aceste trei lucruri trebuie să ne pregătim și să-i pregătim și pe copiii noștri. Să nu spunem că mai este timp pentru că mlădița se modelează când este mică și nu când e copac mare.
De asemenea, dacă tânărul are tendința să se încreadă în sine și să nu asculte, atunci este bine să-l lăsăm să dea cu capul, dacă neascultarea sa nu este periculoasă, ca să conștientizeze că nu face bine ce face și că are nevoie să întrebe pe cei mai experimentați ca el.
De fapt, mai ales atunci când sunt mai mici copiii trebuie învățați că pe primul loc este ascultarea. Dacă ne cer ceva, să le spunem că „în mod normal nu ți-aș fi dat, nu te-aș fi lăsat – însă pentru că îmi ceri, te las; îți dau” sau dacă trebuie să-i refuzăm să le spunem „acum chiar nu se poate; însă apreciez mult că mi-ai cerut”. Sau altă dată, face ceva și nu ne spune. Atunci să-i spunem „de ce nu mi-ai cerut? Știi că dacă mi-ai fi cerut ți-aș fi dat – te-aș fi lăsat, ți-aș fi dat”. Desigur că acest lucru îl vom face cu conștiința faptului că într-o familie nu suntem pentru a ne face voia, ci pentru a ne tăia voia și, deci, nu vom fi tiranici.
De fapt, trebuie să ne sprijinim unii pe alții – cu alte cuvinte nu vom încerca să-i schimbăm pe ceilalți dacă nu este vorba de un păcat frontal cât noi să ne cizelăm caracterul în punctele în care ceilalți sunt deranjați de asperitățile noastre. De fapt, timpul ne-a fost dat ca să învățăm să iubim. Cucerirea adevărată a celuilalt se realizează prin iubire, nu prin viclenie sau forță. Dacă noi nu iubim cu adevărat, nu vom primi iubire cu adevărat.
Pentru rolul formator al părinților și ritmurile vârstelor, vedeți analiza Rolul primordial al părinților în creșterea copiilor.
Scopul familiei și al obștii monahale
Scopul familiei sau al obștii monahale, care în multe aspecte este exemplu de familie, este exact cizelarea caracterului, șlefuirea diamantului pentru că numai așa nestemata își arată adevărata valoare. Este esențial să înțelegem că ceilalți pot să aibă scopuri cu care noi nu suntem total de acord și totuși să ne tăiem voia de dragul lor, dacă aceste scopuri nu sunt păcătoase. Să le spunem doar să nu ne facă de rușine și să nu încercăm să-i limităm pe ceilalți la cadrele strâmte ale viziunii noastre pentru că este traumatic pentru tineri să-i presăm să devină ce dorim noi dacă ei nu doresc acest lucru. Să avem grijă să nu se închidă în sine pentru că atunci se poate ajunge la situații foarte urâte, inclusiv la plecări de acasă. Să nu uităm că mai mare decât orice este unitatea în Hristos și nu voia egoistă a fiecăruia dintre noi.
Vă dau un caz.
La un moment dat o familie cu un status social înalt din SUA care își presau fiica să devină jurist. Asta a dus la certuri urâte, amenințări, plecări de acasă – un întreg război civil. Au fost cu ea la psihologi însă lucrurile au mers din rău în mai rău. Într-un final au ajuns la un psihiatru creștin care avea o cameră de așteptare în care, pentru a crea o atmosferă plăcută, mergea muzica în fundal. Fata a început să danseze, chiar dacă părinții au încercat s-o oprească. Când a ieșit pacientul anterior, părinții s-au năpustit asupra medicului și i-au spus că trebuie s-o facă pe fiica lor să devină juristă. Atunci psihiatrul le-a spus că nu poate să devină juristă. Când au întrebat „De ce?” le-a răspuns că „pentru că fiica dvs. este dansatoare”. Și astfel a devenit o balerină cunoscută la opera din New York. Trebuie să-i jertfim pe copiii noștri pe altarul voii lui Dumnezeu pentru a-i reprimi după cum și Avraam a făcut cu Isaac. Dacă nu vom face asta, atunci îi vom pierde definitiv.
Pentru vocațiile complementare (căsătorie/monahism) și discernământ, citiți Celibat (OrthodoxWiki) și vedeți dialogul Întrebări și răspunsuri: rugăciune, căsătorie, ascultare, bucurie.
Flexibilitatea smereniei părinților
Este absolut necesar să avem flexibilitatea smereniei pentru că una dintre cele mai traumatice experiențe pentru un tânăr în formare, și nu numai, este să i se spună încontinuu că nu face bine. Să avem grijă să nu deschidem gura când suntem mânioși pentru că atunci iese energia demonică din noi și rănește pe aproapele nostru. Să nu escaladăm tensiunile, ci să căutăm subiecte care ne unesc. Prima victorie asupra mâniei este să se oprească în gât și pentru asta trebuie să nu avem o voie puternică și nu dăm importanță exagerată lucrurilor trecătoare prin aducerea aminte de ele. Trebuie să ne aducem aminte de veșnicia noastră și de judecata lui Dumnezeu. Evident că rugăciunea și spovedania sunt esențiale aici. Conflictul care persistă va fi rezolvat de către o persoană neutră, acceptată de către ambii și duhovnicească. Mai demult exista bătrânul satului, înțeleptul satului care astăzi, din păcate, a cam dispărut, ceea ce este o mare nenorocire. Din cauza asta este foarte, foarte bine să avem un duhovnic comun. El este instalatorul care va repara vasele comunicante stricate de conflictul dintre noi.
Dacă noi credem că le știm pe toate și încercăm să le rezolvăm pe toate atunci putem să ajungem la anxietăți, atacuri de panică și surmenaj din cauza complexității problemelor cu care ne confruntăm și atunci, ca să uităm putem să devenim și alcoolici. Dacă nu delegăm răspunderea și vrem să le facem pe toate, atunci vom ajunge sau la boli de nervi sau la forme de drog cum ar fi alcoolismul pentru a uita de situația în care ne-am băgat. Să nu uităm că aceste forme de drog nu rezolvă problema ci, din contră, o cresc. Trebuie să fim foarte atenți pentru că dacă o problemă generează două, 2 generează 4 după care 16, 32, 64, 128 și așa mai departe… Totdeauna să avem conștiința limitărilor noastre și să nu exagerăm. Să avem o marjă de eroare, un timp liber pe care să-l dedicăm persoanelor, adică familiei și lui Dumnezeu.
Pentru pașii concreți ai vindecării relațiilor prin Taina Mărturisirii, consultați Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare.
Viața duhovnicească
Omul nu este mașină, ci persoană. Trebuie să învățăm să iubim, nu să producem. Trebuie să vedem binele în celălalt și nu răul și să-i acceptăm cu defectele lor. Dacă ne concentrăm pe rău, răul crește. Dacă ne concentrăm pe bine, binele crește. Dacă avem gând rău, devenim răi și le vedem pe toate rele și ura ne toxifică sufletul, însă dacă avem gând bun, vom deveni buni și iubirea ne va hrăni sufletul. De fapt, numai iubirea schimbă cu adevărat și pe noi și pe ceilalți.
Să fim exigenți cu noi înșine și îngăduitori cu ceilalți și atunci vom ști când, cât și cum să le cerem celorlalți să facă ceva. Să fim nobili și oameni adevărați și asta se vede că atunci când greșim, ne cerem iertare și chiar și atunci când nu greșim ne cerem iertare de dragul iubirii. Să nu iscodim pentru că asta distruge unitatea dintre noi. Să avem încredere că Dumnezeu le vede pe toate și va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Dumnezeu nu se batjocorește, fraților.
După cum am spus, nu este necesar atât să căutăm vinovatul, ci să ne concentrăm pe aflarea soluției. Dacă este ceva greșit trebuie să îndreptăm cu dragoste ca și cum am încerca să ajutăm – nu să ne asigurăm dominația asupra soției și să o smerim ca și cum am fi un mascul alpha pro. Desigur că și reversul este valabil și uneori mult mai intens. Să nu luăm exemple pe Sfinții care mustrau pentru că aceștia ofereau multă dragoste înainte pe care ucenicii o simțeau din plin și atunci aceștia rezistau în clipa în care erau smeriți de către cei mai mari. Noi trebuie să oferim dragoste, fraților, și atunci, în cazuri rare putem să mustrăm tot cu dragoste.
Nu merge cu datul cu pumnul în masă pentru că forța pumnului este cea mai efemeră chiar dacă poate să aibă efecte pe moment. În război nu sunt învingători reali, ci numai învinși. Este adevărat că la copiii mici, atunci când nu se face distincția între bine și rău, uneori este necesară o amenințare pentru că cel mic trebuie să știe de posibilitatea dispariției dragostei și a apariției agresivității, însă aceasta trebuie să fie ultima posibilitate și nu prima. Să nu uităm că trebuie să menținem tot timpul echilibrul milostiv între plăcere și durere dacă dorim să creștem un brad și nu un boschet.
Desigur că pentru asta este nevoie de măsură duhovnicească și din cauza asta nu rezistă familiile care nu sunt în Hristos. Să nu credem că o relație începe sau se bazează pe o mașină la modă sau pe mersul la sală și mușchii de rigoare. Bărbatul trebuie să ofere protecție, eroism, sinceritate, iubire și echilibru în timp ce femeia trebuie să ofere mângâiere și supunere înțeleaptă și duhovnicească, după cum spune Sf. Ap. Pavel astfel încât și bărbatul să asculte de femeie în lucrurile în care aceasta are un talent nativ datorită emotivității și frumuseții sale interioare.
Toate acestea se rezolvă prin punerea pe primul plan a vieții duhovnicești astfel încât să intre în noi Dumnezeu cel atotputernic ca să ne dea nevinovăția porumbeilor și înțelepciunea șerpilor. Trebuie să fim moi, însă nu blegi, tari în iubire, însă nu casanți pentru că oamenii se frâng nu pentru că sunt moi, ci pentru că sunt prea tari pentru prea mult timp.
Despre credință ca energie vindecătoare și restructurarea vieții interioare, vedeți Credința ortodoxă: ce este, etape și vindecarea anxietății, iar despre sfințirea unirii soț–soție, Evrei 13:4.
Un exemplu de îngăduință reciprocă
Era o familie în care existau certuri permanent și care era vecină cu o familie în care totul era foarte bine. La un moment dat, soția certăreață își trimite soțul certăreț să spioneze la vecini de ce aceștia au tot timpul pace. În timp ce spiona la fereastră, aude în casă cum se varsă o găleată și se aude vocea bărbatului: „Draga mea, te rog să mă ierți că nu am fost atent și am răsturnat găleata cu apă pe covor” după care se aude vocea doamnei din bucătărie zicând: „Tu să mă ierți că nu am fost atentă și am pus găleata în centru”.
Când aude asta, soțul certăreț se duce acasă și îi spune soției sale că a aflat care este secretul. Când este întrebat, zice că „La ei, toți sunt de vină, la noi toți au dreptate”.
Pentru modele de comunicare și echilibru în casă, urmăriți Familia prin ochii preoților – p. Teologos, care propune pași simpli pentru pace domestică.
Concluzie
Vom deveni cu adevărat drepți numai dacă ne înclinăm unul în fața celuilalt și așa vom fi împreună fiecare în rolul său: Soțul este capul familiei, mama stăpână în casă, iar copiii trebuie învățați cu ascultarea, respectul și ajutorul între ei. Soții trebuie să se concentreze pe Hristos și pe iubirea dintre ei și ca și rezultat al acestei iubiri, pe copii. Să avem curaj și să știm că dragostea adevărată vine de la Dumnezeu în timp prin jertfa noastră și nu prin cerșirea acesteia. Fără Hristos cel Răstignit și Înviat nu există mântuire nici în viața de aici și nici în cea viitoare, pe care să ne ajute bunul Dumnezeu să o găsim!
Vă mulțumesc că ați avut delicatețea și dragostea să stați cu mine până acum!
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!
Pentru curaj și sens în încercări, este util cuvântul De ce este viața atât de dură? – p. Iosia Trenham.
Întrebări frecvente
Rupeți ciclul printr-o rugăciune scurtă spusă des, observați gândul fără a-l alimenta și reorientați atenția către o faptă a iubirii. Practicați recunoștința zilnică; puține lucruri liniștesc mintea ca mulțumirea sinceră.
Formulați clar problema („ce s-a întâmplat?”) fără etichete la persoană. Căutați soluția comună, nu vinovatul. Alegeți un timp de dialog când emoțiile s-au domolit și validați perspectiva celuilalt.
Înlocuiți ecranul cu activități reale planificate (mișcare, lucru de mână), stabiliți limite ferme și fiți consecvenți. Întǎriți relația: timp unu-la-unu, atenție și prezență, nu doar reguli.
Doar după ce ați arătat mai întâi mult bine și sprijin. Vorbiți pe fapte concrete, la persoană I („eu simt/observ”) și propuneți un pas mic de îndreptare, nu o listă lungă de reproșuri.
Rugăciunea așează aceeași țintă înaintea amândurora și scade tensiunea narcisistă. 10–15 minute de liniște și cerere comună pot schimba tonul întregii seri.
Reduceți așteptările nerealiste, introduceți pauze scurte de respirație și prioritizați ce e esențial. Spovedania regulată și recunoștința restabilesc perspectiva și reziliența.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









1 Comment
Sarut mana Parinte si multumim foarte mult pentru cuvintele binelucratoare!