Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimulii, anhedonia – Virgiliu Gheorghe Vlăescu, p. Teologos

În acest dialog, punem sub lupă presiunea uriașă asupra adolescenților, analizând slăbiciunile tinerilor de azi: atașamentele formate în copilărie, suprastimularea și dependența de ecrane care se lipesc de minte. Explicăm cum funcționează dopamina, de ce ecranul poate fi perceput ca agresiune și cum apare anhedonia, pierderea bucuriei pentru lucrurile simple. Dincolo de analiză, rămâne chemarea la trezvie, înfrânare și întoarcere la Hristos. Iar finalul arată de ce nu există soluții globale, ci lupta fiecăruia.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Părintele Teologos: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Introducere

Dragii noștri, ne aflăm cu un om pe care eu îl iubesc foarte mult și cred că i-am spus azi, și chiar îmi cer iertare public, i-am spus de nu știu câte ori astăzi că mă bucur foarte mult că îl văd. Pentru că îl cunosc pe Virgil, nu știu cum să-i spun, Virgil…

Virgiliu Vlăescu: Cum?

Părintele Teologos: Sigur. Da. Vă rog să-mi iertați, îl cheamă Virgil Vlăescu. Dar el este cunoscut…

Virgiliu Vlăescu: Virgiliu Gheorghe Vlăescu.

Părintele Teologos: Gheorghe Vlăescu.

Virgiliu Vlăescu: Virgiliu George, dar Părinții așa îmi ziceau, Părintele Iulian, Petroniu.

Părintele Teologos: Da?

Virgiliu Vlăescu: Da. Și atunci a rămas Gheorghe aici.

Părintele Teologos: Gheorghe, da.

Virgiliu Vlăescu: și așa mi-am dat și numele la cărți. De aici venea. Dar lumea n-a știut, a crezut că Gheorghe e numele meu de familie.

Părintele Teologos: …de familie, și sigur, o întreagă poveste. În orice caz, sunt foarte bucuros, după cum am spus de multe ori, și pe de altă parte sunt foarte trist pentru că, din păcate, situația este, cum spunea cineva – a fost întrebat un părinte cu viață sfântă „De ce plâng icoanele?”, și părintele a spus foarte simplu: „Icoanele plâng pentru că situația este de plâns”. Acum situația este de plâns, dar slavă lui Dumnezeu că Dumnezeu nu ne-a părăsit, să știți, și nici noi nu trebuie să-L părăsim pe Dumnezeu. Situația este de plâns, sigur pe multe planuri, dar în principal, ceea ce mă doare pe mine foarte tare, în problema tinerilor și a familiei. Mai ales în perioada în care oamenii tineri sunt cei mai vulnerabili, adică vorbim de perioada adolescenței, între 15 și 20 și ceva de ani, grosso-modo, unde sunt cei mai vulnerabili, acolo tinerii sunt cei mai atacați.

Și îl rog tare mult pe Virgil să vorbească puțin despre atacurile la adresa tinerilor. Și chiar vă recomand să citiți niște cărți ale lui, foarte bune, referitor la fața nevăzută a homosexualității și mai ales cartea legată de ecrane. Sigur, el vorbea pe vremea respectivă despre televizor, dar cartea respectivă se aplică până astăzi în ceea ce privește ecranele. Deci, Virgil, dragul meu, ca să nu mă lungesc, că știu că oamenilor nu le plac introducerile lungi pentru că nu au intervalul de atenție necesar să asculte treaba asta, ai cuvântul despre tineri – cum îi păzim și care sunt atacurile asupra lor?

Virgiliu Vlăescu: E o întrebare foarte largă.

Părintele Teologos: Sigur.

Slăbiciunile tinerilor: tipurile de atașament formate în copilărie afectează întreaga viață

Virgiliu Vlăescu: Se poate ține o conferință pe fiecare perioadă de vârstă. Și să știți că efectele a ceea ce se întâmplă cu ei în primii ani de viață sau în pântecul mamei se văd și la 25 de ani și până la moarte.

Părintele Teologos: Așa este.

Virgiliu Vlăescu: Adică dacă dezvolți un tip de atașament insecurizant, anxios, vei fi anxios până la moarte. Chiar dacă te vei ruga, vei avea o tendință de a fi anxios. Dacă dezvolți un atașament securizant, vei avea tot timpul sentimentul că cineva e cu tine și o să îți vină foarte ușor să crezi în Dumnezeu, pentru că tu știi că totdeauna… Știți cum este atașamentul securizant: dacă mama ta este permanent prezentă când tu ești mic și îți acordă afectivitate, copiii ăștia de obicei se duc după colț, nu o mai văd pe mama, dar sunt siguri că mama e în spatele lor.

Părintele Teologos: Da.

Virgiliu Vlăescu: Cei care sunt anxioși fac un metru și se uită la mama în spate, să vadă: „este aici?” Cei care au atașamentul ăsta, care apare la nivelul ăsta al neglijării, când pe părinți nu-i interesează copilul, ei dezvoltă un atașament instabil, dar de respingere. Pur și simplu se despart de mamă, nici nu-i interesează dacă există mama. Dar va fi foarte greu în viață să aibă sentimentul că Dumnezeu este aproape. V-am dat un exemplu simplu.

Părintele Teologos: Da.

Virgiliu Gheorghe: Dacă mama, având copilul în pântece, își dorește copilul să piară sau să scape de sarcină și trece printr-o criză de asta de avort, copilul primește aceste semnale…

Părintele Teologos: Sigur. Sigur.

Pentru cadrul psihologic invocat aici, vedeți sinteza despre Teoria atașamentului.

Slăbiciunile tinerilor: copilul percepe agresivitatea sau lipsa de afectivitate ca pe un act de mare violență

Virgiliu Vlăescu: Se naște cu nervozitate, cu irascibilitate și permanent va avea frica că cineva vrea să îi facă ceva rău. Și atunci te întrebi: „dar de unde vine chestia asta?” Dar sunt copii care din pântecele mamei s-au născut sau care în primii ani de viață… Cu cât e omul mai aproape de copilăria timpurie, de pruncie, cu atât efectele sunt mai mari. Tot ceea ce se întâmplă cu copilul. Din nefericire cultura în care trăim își lasă amprentele când copiii sunt foarte foarte mici. Când îi văd pe copilași… când umbli, pe unde umbli, îi vezi la, nici doi ani nu au, cred că un an și ceva, cu un telefon din ăla în mână, care e mai mare decât capul lor, și stau așa, hipnotizați, și părinții își spun, pe urmă… Știți că există o legătură între gradul de afectivitate primit de un om și dezvoltarea creierului.

Părintele Teologos: Sigur.

Virgiliu Vlăescu: Copiii care creșteau în vremea lui Ceaușescu – știm noi după Revoluție, că îi vedeam diformi sau că îi vedeam cu probleme mintale, copiii ăia nu erau născuți așa. Deveniseră așa pentru că copilul percepe agresivitatea sau lipsa de afectivitate, creierul lui o percepe ca pe un act de mare violență.

Părintele Teologos: Sigur. Formă de ură.

Virgiliu Vlăescu: Și se constată la acești copii că au până la 30% mai mic volumul și greutatea creierului. Pentru că nu se dezvoltă neuronal. Fac atrofii corticale. O frică poate face o atrofie corticală. Gândiți-vă că azi foarte mulți copii sunt în familii în care nu primesc afectivitate, în care stau în mediu de violență. Care e mediul de violență? Păi micul ecran, indiferent ce mic ecran, indiferent la ce telefon te uiți, ai nu știu câte momente de violență pe minut. Deci tu spui: „Păi unde? Că nu vede violență, vede jocuri.” Păi jocurile respective au schimbări rapide. Orice schimbare rapidă este percepută de creier ca un act de violență.

Părintele Teologos: Sigur.

Virgiliu Vlăescu: Deci nu trebuie să fie neapărat că îi dă cineva în cap altcuiva. În lumea noastră toate lucrurile se mișcă cu viteză normală. Nu se mișcă nimic cu viteza luminii. Pe ecran totul se mișcă cu viteza luminii. Un cadru se schimbă cu viteza luminii. Creierul o percepe ca pe o agresiune. Când noi suntem la vârsta noastră și creierul s-a dezvoltat, afecțiunea nu e atât de mare, impactul. Dar când ești micuț, impactul e suficient de mare ca să-ți dea o stare de tensiune care îți dă nervozitate, irascibilitate. Și imediat intri în conflict cu mediul, cu părinții, care devin și ei mai nervoși, și ei devin și mai agresivi față de tine, tu percepi și mai rău, și apare o spirală negativă.

Părintele Teologos: Se escaladează.

Virgiliu Vlăescu: Deci spiralele acestea descrescătoare sunt foarte periculoase în viața omului și în societățile de astăzi. Când o familie, de pildă, intră într-o spirală de genul acesta, încep certurile tot mai mari. Cu cât certurile sunt mai mari, cu atât vor deveni și mai mari. Pentru că fiecare se simte că e agresat, își caută motive pentru a se apăra, se apără, celălalt zice: „băi, ăsta nu mă iubește” și așa mai departe, și din ce în ce mai mult se duce în jos. Sunt teorii ale relației care arată că dacă unul începe să zâmbească și să…, „băi, haide”, să găsească așa, celălalt se gândește că totuși este mai bun. Și este și el puțin mai bun. Și celălalt va fi și el mai bun. Apare o spirală crescătoare care duce la detensionarea relației și la îmbunătățire.

Pentru o discuție aplicată despre „armele electronice” și mecanismele adicției digitale, vedeți și Droguri, arme electronice, rugăciunea, problemele tinerilor.

Slăbiciunile tinerilor: stimulii și propriile gânduri

Dar din nefericire, noi, din cauza că suntem super bombardați de tot mediul, de foarte mulți stimuli, și stimulii sunt până la urmă dușmanul cel mai mare al omului modern. Așa cum la femei cel mai mare dușman știți care sunt.

Părintele Teologos: La femei?

Virgiliu Vlăescu: La femei.

Părintele Teologos: Nu știu.

Virgiliu Vlăescu: La femeia modernă, cel mai mare dușman – propriile gânduri.

Părintele Teologos: Da, da, clasic. Da, așa este, așa este.

Virgiliu Vlăescu: Nu există altul, proprii gânduri.

Părintele Teologos: Da.

Virgiliu Vlăescu: Asta spune știința.

Părintele Teologos: Da, de fapt…

Virgiliu Vlăescu: Sociologic.

Părintele Teologos: Sigur. Și Sfinții Părinți spun că cel mai mare dușman al omului sunt gândurile sale, dar mai ales la femei pentru că femeile sunt mai emotive, mai delicate.

Virgiliu Vlăescu: Da. Bine, nu. Femeia are și tendința spre ruminații, de a rumega gânduri.

Părintele Teologos: Da, da, da.

Virgiliu Vlăescu: Bărbatul nu o are. Fiind mai activ din fire, el e un om simplu. Bărbatul se gândește la un singur lucru sau nu se gândește la nimic.

Părintele Teologos: Da, da, exact.

Virgiliu Vlăescu: Femeia se gândește la 10 lucruri o dată și le conectează în mintea ei și asta o epuizează. Și dacă are și motive, se va epuiza și mai repede. Revenind la stimuli, dacă mă întrebați, cel mai mare dușman al tinerilor și al omului astăzi sunt stimulii. De la stimuli alimentari – adică zahăr, carbohidrați rapizi, care stimulează și pe urmă prăbușește și iarăși stimulează și prăbușește și asta biciuie nervii, creează anxietate – până la, să zic, tot ce înseamnă jucării, copii… Noi nu aveam jucării multe, ne făceam jucării. Deveneam creativi.

Părintele Teologos: Evident. Sigur.

Virgiliu Vlăescu: În momentul în care ai foarte multe jucării, scade nivelul de creativitate, pentru că tu ești îmbrăcat de ele. În general, mediile vin în întâmpinarea noastră cu atâția stimuli, că te dezactivează pe tine. Tu devii un terminal, tu devii ceva care ești acționat de mediu.

Părintele Teologos: Victima stimulărilor la care ești expus.

Pentru paza minții în războiul gândurilor, vedeți Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri, iar pentru sensul ascetic al atenției lăuntrice, consultați articolul despre Trezvie.

Slăbiciunile tinerilor: dependența de supra-stimulare

Virgiliu Vlăescu: Da, și se obișnuiesc suprastimulați. Ce înseamnă suprastimulare? Ce vorbeați mai devreme, că știți mai bine ca mine… Sunt niște zone pe creier ce țin de activarea atenției. Dacă atenția este activată prin producerea de cantitate mai mare de dopamină, cu cât e mai mare cantitatea de dopamină, nefiresc mai mare, apare un mecanism de apărare al creierului care reduce recepția, receptorii. Reducând receptorii, tu ai nevoie de nivele mai mari de dopamină pentru a avea același răspuns. Ceea ce înseamnă că atunci când intri pe panta aceasta a hiper-stimulării, de mic, de la un an, doi, tu vei avea nevoie tot timpul de mai mult, mai mult, mai mult. Deci asta este o formă de drog.

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Deci creierul tău se va desensibiliza. Și atunci ce apare la acești copii? Irascibilitatea. De ce apare? Că suferă creierul.

Părintele Teologos: Sigur.

Virgiliu Vlăescu: Ei nu sunt irascibili că sunt ei mai răi decât alții. Nu. Suferă creierul. Și ei sunt, săracii, dependenți. Există un mecanism de contrabalansare în creier. Sunt două circuite principale. Unul este cel al recompensei și cel de-al doilea este cel al stresului. Unul e al euforiei și altul e al disforiei. Când crește euforia foarte mult – mă simt bine că sunt excitat, fie că am văzut un joc pe calculator, fie că am intrat pe rețele și am multe like-uri acolo, fie că am văzut pornografie, fie că am mâncat bine acum – crește nivelul de excitație. Ei, apare euforia. Creierul ce face? Ca să creeze un echilibru pe amigdală, dă un impuls și crește disforia. Adică activează circuitul stresului. Problema este că și aceste circuite, dacă le activezi și hiper-activezi pe de-a lungul timpului, produci sensibilitate pe amigdală și vei deveni tot timpul un om foarte stresat.

Părintele Teologos: Da.

Virgiliu Vlăescu: Și, practic, tinerii astăzi, din cauza acestor exerciții, pe care le face cultura cu ei, și poate nu întâmplător, dar poate și întâmplător, că așa este cultura noastră și noi nu știm, nu avem o etică, nu avem o educație ca să ne protejăm. Omul zice: „Măi, mă expun și sunt fericit”. Nu! Orice expunere presupune un risc.

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Înțelegeți? Și ei nu știu riscurile. Omul nu știe riscurile. Și din condițiile acestea, el rămâne cu starea aceea de stres permanent, are nevoie de excitație mare ca să reducă stresul, iar să ajungă la zone duhovnicești este cam complicat. Mai cu seamă că el trăiește într-o zonă a hiper-stimulării, unde începi de la lucruri mărunte și termini cu lucrurile dure, care sunt violență și pornografie. Astea sunt cele dure. Adică mânia și dorința.

Părintele Teologos: Dorința la maxim.

Pentru termenul-cheie din discuție, vedeți explicația despre Dopamină, iar pentru o sinteză ortodoxă despre ieșire, consultați Dependența de ecrane: cauze, efecte și căi de ieșire duhovnicească.

Nivelurile biologic, psihologic și duhovnicesc sunt interconectate

Virgiliu Vlăescu: Sunt cele două surori. Sufletul are pe astea două care activează umorile și te împătimesc. Adică nu e vorba doar de faptul că eu pe creier voi crea niște deprinderi care sunt negative și îmi subminează sănătatea creierului meu, lucrurile sunt legate, că tot ce este la nivel de creier, de neuro, este și la nivel de psihic – psychi (ψυχή) – și la nivel de pnevma (πνεύμα) – de duh. Noi suntem acestea toate, aceste trei etaje sunt unite foarte strâns.

Omul zice: „Băi, dacă mănânci mult, îți activezi excitația, îți afectezi și sufletul, adică psychi, îți afectezi și starea duhovnicească.” Dacă îți afectezi starea duhovnicească, cu o întristare, îți afectează și sufletul, îți afectează și trupul, pe căi neurovegetative, nervul vag, se blochează intestinele, ai diaree sau ai dureri de stomac și somatizezi. Orice nivel l-ai ataca, e în comunicare cu celelalte nivele și asta se demonstrează științific, nu este doar o poveste. Adică vezi că dacă în psihic lucrezi cumva…

Ei bine, astăzi societatea lucrează și prin biologic, pentru că copiii aceștia au distruse intestinele de la alimentația care este cum este. Și am avut tineri foarte buni cu depresie și nu aveau niciun motiv spiritual, psihologic să aibă. Din familie cu copii mulți, copii de preoți, bine așezați în biserică, dar de unde este? Și când întreb: „dar ce mănâncă?” Fast food, numai fast food. Intestinele făcute praf și de acolo vin semnale pro-inflamatorii, ajung în creier. În intestin se produce 90% din serotonină și 50% din dopamină. Deci dacă ai intestinul bolnav cu anumite populații, poți să ai stare de stres și de depresie. Ceea ce doctorii niciodată… Că ei spun: „Domnule, ești bolnav psihic”. Nu, poți să fii bolnav biologic, cu componentă [psihică]. Dar oricând ar fi, ai o patologie, trebuie să vezi. Dacă ai o patologie neurologică, vezi și intestinal. Dacă ai una intestinală, vezi și neurologic, că sunt în conexiune întotdeauna. Așa se întâmplă.

Ei bine, copilașii aceștia, vă dați seama că ei sunt luați la nivel trupesc de alimentație proastă, stres, depresie, și încep cu băutura pentru că băutura produce excitație și oricum este cool la generația lor să se îmbete cât mai repede și cât mai tare, să nu mai știe ce se întâmplă. Și dacă au intrat pe toboganul ăsta, e foarte ușor să ajungă la ce este mai rău – la droguri, care îți ard creierul, că acum sunt droguri sintetice sunt ieftine și îți ard creierul, nu mai sunt ca heroina și cocaina, alea erau droguri scumpe. Cocaina cel puțin e un drog nobil. Poți să o consumi luni de zile și să nu devii dependent – dependența oricum să nu-ți distrugă creierul decât după ani. Dar acum sunt droguri sintetice care, în decurs de câteva luni, am avut pacienți cu schizofrenie.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Pentru tema „dependențe, droguri și adicții” discutată aici în cheie practică, vedeți și Drogurile – p. Teologos.

Slăbiciunile tinerilor: dependența este principalul mecanism prin care poți fi controlat

Virgiliu Vlăescu: Copii din biserică, copii buni, care au vrut și ei să fie șmecheri, au luat și ei de câteva ori, o lună, două, atât. Dar sunt toxice, sunt foarte toxice și distrug creierul. Mai ales dacă nu ai un sistem de detoxifiere foarte bun, te rupe. Deci, revin. Stimulii, din punctul meu de vedere, sunt cei mai… Cultura astăzi îți pune la dispoziție o mulțime de stimuli pentru că numai prin stimulare te poate face dependent. Iar dependența este principalul mecanism prin care tu poți fi controlat. Și poți să fii un bun cumpărător. Nu vorbesc de teorii de conspirație, nu știu ce, care sunt reale.

Părintele Teologos: Da, exact.

Virgiliu Vlăescu: Totul e conspirație. De mii de ani totul e conspirație. Nu vorbim ce spun ăia că nu există conspirație. Băi, sunt servicii secrete? Ăia ce, vorbesc pe față? Nu, conspiră, că umblă în spate. Există publicitate? Ăia conspiră. Vor să mă facă pe mine să cumpăr un produs. Deci nu vorbim de asta. Vorbim de cei care au, să zic, la nivel publicitar, toate tehnicile publicitare se bazează pe tehnici magice: AIDA – Acțiune, Interes, Dorință, Atenție – atragerea atenției, creșterea interesului, stârnirea dorinței și aplicarea acțiunii. Astea sunt și la Sfinții Părinți. Așa și la magicieni. Deci atacurile pe care le face diavolul asupra minții sunt pe aceste patru etape. Aceleași le folosește și publicitatea.

Deci ei au campanii, au strategii, tot din bani și din război. Ei se luptă cu noi. Nu vorbim de povești de conspirație. Vorbim de un lucru pe care ei îl fac ca să-ți câștige… În momentul în care ei vin cu niște mesaje care ajung în subconștientul meu, îmi provoacă niște senzații, niște dorințe, ei deja lucrează cu creierul meu. Și în timp, că asta nu se întâmplă de o lună, se întâmplă de când suntem mici, suntem expuși la reclamele de pe stradă. Zice: „Mamă, vreau aia”. Zic: „Mă, dar de ce vrea aia?” Pentru că în subconștientul său s-a sălășluit și generează impulsul de cumpărare. Asta nu se întâmplă doar așa, așa s-a făcut. E o știință în spatele ei.

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Bun. Cu astea, vă dați seama, când copilul crește, creierul va fi afectat. Și la un moment dat se întâmplă. Nu e doar faptul că ai niște senzații tu. În general, vei fi un om cu probleme. Omul cu dependențe are probleme. Problema mă face să nu mai fiu conștient de scopurile mele înalte în viață. Nu mai am idealuri. Când ai o problemă, e o problemă. „Hai mă, lasă-mă. Să-mi fac familie, să fac copii? Eu am dependența asta și mă lupt cu ea și nu mai scap de ea și îmi dă suferință și dacă nu consum aia sau dacă nu fac aia – consumă pornografie unii să spunem, sau alții au alte patimi grele – eu nu pot”. S-au dus idealurile. În noua generație, cel mai mare dușman, mi se pare, sau unul din cei mai mari dușmani, după stimulii ăștia, sunt dependențele astea care îi lipsesc de posibilitatea lor de a-și mai atinge niște obiective în viață.

Părintele Teologos: Sigur, îi transformă în animale, îi împing în animalic.

Virgiliu Vlăescu: Ce spune Sfântul Antonie cel Mare? Omul se deosebește…, doar prin forma trupului se va deosebi de animale, deci rațiunea lui este dobitocească. Din nefericire toate aceste mijloace, și aici am făcut o introducere scurtă și foarte sintetică, pentru că e timpul așa, toate acestea nu fac decât să subjuge rațiunea, s-o pună sub mânie, sub poftă, deci sub patimi, și atunci omul este efectiv… Deci vedem noile generații că nu pot munci, nu se pot concentra, nu își pot crea o perspectivă de viitor, să-și gândească, să-și planifice o familie, e afectat cortexul prefrontal, care este cel care ține de funcțiile mentale superioare, ce înseamnă: atenție, concentrare, controlul comportamentelor, controlul emoțiilor, planificare, organizare. Nu pot să planifice în viața lor nimic, nu se pot gândi mai departe: „Băi, eu trăiesc acum, ce-mi trebuie mie acum?” Să am, aia, aia, aia, ca să-mi satisfac, să-mi ridic nivelul de dopamină puțin. Sigur că există redresare, dar cu suferință, adică trebuie să suferi ce suferă orice om care trece printr-o etapă în care creierul să nu mai aibă stimuli, să rabzi stresul ăla, însă nu e ușor, e iad.

Părintele Teologos: Sevraj.

Virgiliu Vlăescu: Adică trebuie mult har, și atunci poate. Și se întâmplă. Am cunoscut femeie care la Sfânta Filofteia, i s-a arătat Sfânta Filofteia, s-a dus la mănăstire la Argeș și din clipa aia nu a mai consumat niciun drog în viață.

Părintele Teologos: Slavă lui Dumnezeu!

Virgiliu Vlăescu: A mers spre mănăstire, a făcut medicina, acum este ca un fel de soră, dar face stomatologie. Dar a fost harul lui Dumnezeu. Astea sunt lucruri extraordinare. Deci se poate. Înțelegeți? Însă tinerii foarte puțini realizează, pentru că ei sunt luați de tot mirajul acesta al lumii, al noii generații. Ei vor să socializeze și până la urmă își dau seama că nici măcar nu mai e importantă socializarea pentru ei, ci doar supraviețuirea neurologică, neuropsihologică.

Părintele Teologos: Da, pentru că la ora asta vorbim de o întreagă pandemie a singurătății.

Slăbiciunile tinerilor: anhedonia – incapacitatea de a ne mai bucura de lucruri simple

Virgiliu Vlăescu: Păi asta este. Îi duce la egoism. De ce nu mai vor să facă familii? Sunt egoiști. „Măi, mie nu-mi trebuie familie. Ce-mi trebuie mie o femeie? Eu mă satisfac cu o chestie simplă”. Erotic vorbind, sexual vorbind. „Ce-mi trebuie mie responsabilități, ce-mi trebuie mie copii?” Vrei copilul? Trebuie să-i dăruiești, să te bucuri, să-l vezi. Dar eu nu mă mai bucur să văd nimic, nici florile nu mă mai bucur să le văd. Pentru că eu am nevoie de drog. Eu n-am ajuns dependent de flori, nici de soare, nici de zâmbetul unui copil. Sunt dependent de o substanță sau de ceva care mă excită mult. Și apare acea anhedonie. La această generație… Și trebuie oamenii să înțeleagă ce e anhedonia. Este incapacitatea de a te mai bucura de lucrurile simple. Copilul acesta, și eu am și o conferință acum pe 30 [octombrie] în București, copiilor acestora li se fură posibilitatea de a mai fericiți vreodată.

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Pentru că fericirea eminamente se bazează pe lucruri simple, naturale, firești. Nu se bazează pe chestii – am multe aici, o grămadă de bani în față – aia nu mă face fericit. Nici dacă am, să zic, relații sexuale cu 20 de persoane o dată, nu o să fiu fericit. Dimpotrivă, voi fi trist, voi fi obosit, voi fi epuizat, voi fi demonizat, cu mintea sărăcită. Dar mă bucură lucrurile simple, să văd un răsărit de soare, să respir aer curat, liniște, să mă bucur de liniște. Anhedonia asta înseamnă, și noua generație suferă cronic de anhedonie. Nu se pot bucura. Din cauza supraexcitării de-a lungul anilor, nu se pot bucura de lucrurile simple. Și asta cred că este cea mai mare dramă pentru că ei nu o să fie fericiți niciodată.

Pentru definiția clinică a termenului folosit în dialog, vedeți Anhedonie.

Dumnezeu este sursa fericirii

Părintele Teologos: Evident. De fapt trăiesc un iad pentru că sunt departe de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este sursa fericirii. Fericirea este principalul efect al harului lui Dumnezeu, al energiei necreate a lui Dumnezeu. Acum întrebarea. Ai spus că principalul, și într-adevăr, și eu sunt de acord cu asta, principalii dușmani ai oamenilor sunt, sigur, gândurile lor, dar asta e o problemă duhovnicească, ca să spun așa, după care stimulii. Și gândurile sunt generate de stimuli. Cum facem? Ok, încercăm să tăiem stimulii, dar până unde? Pentru că uneori pot să apară presiuni de grup, pot să apară ostracizări și așa mai departe. Și dincolo de asta, dacă tăiem stimulii, ce punem în loc?

Virgiliu Vlăescu: Privitor la ce ați spus mai înainte. Oamenii sunt…, erau oameni în societăți tradiționale care nu aveau treabă cu Dumnezeul creștin dar erau fericiți. Eu am cunoscut un…, nici nu știu ce o fi fost el, era armean din zona Araratului, în Constantinopol. Era de o asemenea bucurie. Era musulman. Vă spun sincer, mi-a fost dat să cunosc doar de câteva ori în viață oameni atât de fericiți. Nu era tâmp. Era foarte inteligent și foarte fericit. Allah este totul el, era foarte fericit. Dar sunt și oameni care trăiesc, să zic, primitiv și au o anumită fericire, pentru că Dumnezeu n-a lăsat omul în lume în creația Lui fără o anumită energie a harului prin care, prin lectura rațiunilor diseminate în creația Lui să nu se bucure. Orice om când este tânăr și curat la minte se bucură când vede o pajişte, când vede un copil, când vede că a răsărit soarele după o zi noroasă. Când nu te mai bucuri de asta ai o problemă.

Deci asta este o cunoaștere naturală. Acești tineri nu mai au nici cunoașterea naturală. Nu vorbim de cea duhovnicească, că nu Îl au pe Dumnezeu duhovnicește. Ei nu mai au nici cunoașterea naturală. De la cunoașterea naturală urci la cea duhovnicească, că îl cunoști pe Dumnezeu și Dumnezeu vine în întâmpinarea ta ca persoană și te sprijină în toate momentele vieții. Cu siguranță, la acești tineri, dacă ar cunoaște adevăratul har și ar experia harul – vedeți acolo spune la Psaltire amintirea gândului smerit -. Pentru mine amintirea gândului smerit este… Și când este gândul smerit, cugetul smerit? Când ai har. Nu e un gând smerit, este o stare de har. Îți amintești momentul acela și ești recunoscător și zici: Doamne, mai vreau acel har.

Deci tinerii aceștia, dacă ar avea experiența harului, ar zice: „Măi, dar eu nu pot să dau harul pe toate nimicurile astea”. E ca și cu indienii aceia care dădeau diamante și aur pe oglinjoare și mărgeluțe. Noi tot așa facem. Luăm oglinjoare, aceeași chestie, și mărgeluțe și dăm ce? Dăm bucuria din noi, dăm harul pe care îl avem în noi, înscris, că suntem chip al lui Dumnezeu, și energiile astea le îndepărtăm de la noi pentru acele lucruri care sunt patimile pe care le aducem în drum… Deci dacă ei ar avea această experiență, și această experiență din păcate astăzi… Din nefericire am ajuns, că de multe ori nici în biserică, te duci și dai peste o biserică în care lucrurile sunt foarte secularizate și nu ți se imprimă. Adică nu simți.

Eu m-am spovedit prima oară în viața mea la Părintele Sofian Boghiu, care este acum canonizat. Eram destul de dur ca om. Nu eram blând. Nu aveam, cum zicea Sfântul Iosif Isihastu: „Eu am fost fier tare. A trebuit să mă forjez puternic aici, în Sfântul Munte, ca să mă înmoi.” Așa și eu eram de fier destul de tare. Dacă nu aș fi dat de Sfântul Sofian, care era de o blândețe… De aceea eu nu-i judec pe tineri. Niciodată nu-i judec pe tineri. Ei sunt victime. Eu spun: „Dom’le, mai vinovat sunt eu pentru cum au ajuns ei, decât ei pentru ceea ce sunt ei astăzi.” Eu personal, Virgiliu Gheorghe, sunt mai vinovat că n-am făcut mai mult să ajung la mai mulți părinți. Că am întâlnit părinți din București până în Seattle.

La o conferință a venit cineva de mine și a zis: „Domnul Virgil, vă mulțumesc, mi-ați schimbat viața.” Zic: „Cum?” „Eu de când am citit cartea asta, n-am mai avut televizor în casă și copiii mei au crescut foarte bine și au ajuns bine și așa mai departe. În timp ce alții nu au ajuns.” M-am mirat. Zic: „Uite mă, cum lucrează un cuvânt.” Dar zic: „Măi, mai vinovat de ce?” Pentru că copiii ăștia, dacă ar fi avut, poate, un mesaj la momentul oportun, de la părinți, în viața lor, poate că ar fi fost altfel viața lor. Nu poți să le pui lor vină, pentru că dacă noi eram născuți astăzi, nu știu dacă eram altfel ca ei.

Părintele Teologos: Da, da, da. Nu știu dacă eram mai buni decât ei.

Încercările și lipsurile ne ajută să creștem

Virgiliu Vlăescu: Adică, eu trebuie să mă gândesc că am fost născut în vremea comunismului, așa cum am fost născut, și am trăit o perioadă grea la noi. Că mă întreba la o conferință undeva, cred că la Graz, un român, zice: „Dom’le, de ce nu mai sunt copiii cum eram noi pe vremuri?” Și mi-a dat Dumnezeu cuvântul ăsta atunci, pentru el. Și mi-a rămas în minte lucrul ăsta: „Pentru că ei nu mai au parte de încercări. Ei nu știu ce e aia foame, nu știu ce e ăla frig, nu știu ce e să nu ai lucruri de îmbrăcat.” Noi aveam un pantalon, atât aveam. Și ăla se rupea și ne era rușine că trebuie să… Însă mama zicea: „Da, n-am altul să vă dau, vi l-ați rupt pe ăla, treaba voastră.” Și de asta ne asumăm. Dar toate aceste…, cum să spun…

Părintele Teologos: Încercări? Provocări?

Virgiliu Vlăescu: Încercări… Calea îngustă. Înfrânări… Deci tu simți că nu poți. Și atunci începi să dezvolți libertatea interioară. Înțelegi că ai o limită și te lupți să dobândești ceva. Numai deficitul poate fi motor al progresului. Am avut o întâlnire cu un medic din Germania, român, moldovean el, din Basarabia, și îmi zice: „Domnul Virgil”, el director de clinică, „am întrebat băiatul meu: Ce vrei să-ți iau de ziua ta?” „Nimic.” „Nu-ți lipsește nimic?” „Nu. Nu-mi lipsește nimic.” „Chiar nimic nimic nu-ți dorești?” „Nu. Tot ce-mi doresc am.” Și mi-am dat seama că e o problemă. Deci când tu, ca om, nu-ți mai dorești nimic, nici n-ai de ce să te lupți în viață, pentru că nu-ți dorești nimic. Tu crezi că toate vor veni cum ți-au venit până acum. Și când nu o să-ți mai vină o să intri într-un mare conflict, într-o mare tragedie, și zici: „Domnule, mă sinucid.”

Am avut o dată, în anii ’95, un interviu cu un sinucigaș la a doua tentativă. Și zic: „Mă, dar ce-ți lipsea?” Era băiat de miliardari. Taică-su miliardar, maică-sa miliardară. Maică-sa cu afacerea cu zahărul, taică-su cu afacerea cu tiruri. S-au divorțat, el a rămas cu maică-sa și maică-sa a fost prinsă cu ceva și au băgat-o în pușcărie. Și dintr-o dată zice: „Domnule, n-am suportat când am ajuns sărac.” Și zic: „Dar ce însemna că erai bogat?” „Păi eu luam 75.000 de lei, că mi-i dădea mama dimineața, și-i cheltuiam în ziua aia și ce rămânea noaptea…” Zic: „Dar cum îi cheltuiai? Că eu atâta nu am pe lună, ca profesor de ce eram. Cum puteai să cheltuiești 75.000?” Păi zice: „Mă duceam la bar cu prietenii, cu mulți prieteni, și dimineața ce îmi rămânea aruncam în sus și fiecare sărea și aduna. Aveam prieteni, mulți, și când am rămas sărac au plecat toți.”

Și atunci zice: „Nu mai suporți când ai trăit…” „Băi, dar tu trăiești mai bine decât mine și acum, ai mai multe, ai casă, ai totuși o situație.” „Da, dar nu mai suport.” Vedeți? Când ai foarte mult și apoi nu mai ai nimic, sau când ai puțin, intri în depresie. Dacă nu ai nimic și ai puțin, dai slavă lui Dumnezeu. Vedeți, ei nu mai au șansa asta, pentru că au foarte multe. Și părinții spun: „M-am luptat să-i asigur copilului meu tot ce n-am avut eu.” Și întreb eu: „Crezi că ăsta e cel mai bun lucru?”

Părintele Teologos: Îl distrugi.

Virgiliu Vlăescu: „Păi dar cum să nu?” Și ei stau așa puțin pe gânduri: „Cum adică, să-i ofer copilului meu cele mai bune lucruri, tot ce n-am avut eu, să nu-i lipsească nimic, nu e cel mai important lucru pentru el, cel mai bun?” „Nu! E cel mai rău lucru.” Am prieteni cu copii miliardari. Am avut unul… Dom’le, știi cum era? Vara, vroia să meargă în vacanță. Zicea: „Uite, trebuie să muncești.” Muncea o lună de zile și cu banii pe care-i câștiga… Zicea: „Muncești pe banii pe care-i câștigă ăștia care lucrează la mine în firmă.” Cu ăia se ducea în vacanță. El a terminat Cambridge, mai are unul care e tot așa crescut. „Pentru că eu am fost foarte sărac și știu ce e aia.” Dar și-a crescut copiii la modul acesta foarte… Eh, câți au această…?

Cunosc oameni care sunt săraci, săraci. Fac orice fel de sacrificiu ca să le ia [copiilor] un telefon mobil ultima generație. Și vezi pe ăla mic la trei ani cu un, nu știu ce, ultima generație, și te gândești: „Bă, dar n-am eu așa ceva.” Sau îi ia calculator la 10 ani, să aibă ultimul calculator, puternic. Și așa îi distrug viața cu lucrurile alea. Părinții investesc, dar ei investesc ca să-și distrugă copiii și fac sacrificii, se împrumută în bancă unii. Așa a ajuns irațiunea.

Dacă toți ar zice: „Cum copilului meu să-i fie rușine? Are frustrări”. Zic: „Dom’le, dar eu toată copilăria am fost frustrat, am fost dintr-o familie săracă, într-o școală de boieri, de securiști, copii de securiști, mari baștani, și noi eram rău față de ei, ei aveau video când în România nu avea nimeni video. Nimeni. Și noi nu aveam nici casetofon. Nu aveam o frustrare? Aveam.” Dar ce făcea frustrarea aceea? Mă determina să mă lupt, să fac și eu ceva în viață. Băi, eu n-am de-astea de-ale lor. Eu trebuie să învăț cu mintea mea, să mă lupt, să mă zbat. Te învață să te lupți. Frustrarea poate fi un motor al luptei. Sunt și frustrări care nu ar trebui să fie – frustrarea de dragostea părinților.

Părintele Teologos: Evident. Lipsa de iubire.

Nevoia de iubire și de modele pozitive

Virgiliu Vlăescu: Lipsa de iubire este o frustrare. De exemplu, părintele când își iartă copilul. E o paranteză. Și el zice: „Gata, de mâine nu mai vorbesc cu tine.” Nu, tu nu poți să rupi legătura ta cu copilul tău. N-ai voie. De mâine facem altceva, dar nu că nu mai vorbesc cu tine. Eu păstrez legătura, pentru că eu nu pot să rup asta. Copilul are nevoie de asta. Dar nu frustrările astea. Vorbim de lucruri.

Părintele Teologos: Sigur.

Virgiliu Vlăescu: Nu știu, se poate vorbi enorm pe temele astea. Dacă mai aveți ceva să mă lămuresc, dar…

Părintele Teologos: Da, ce punem în loc? Asta este marea problemă.

Virgiliu Vlăescu: Copiii de astăzi, tinerii de astăzi, pe cât au fost de avantajați, pe atât sunt de dezavantajați în luptă. Trebuie să lupte mult ca să se refacă, să se reînsănătoșească. Și am cunoscut foarte multe cazuri care au venit la mine cu probleme. Și vin, să știți. Dacă mă duc la o conferință, automat am 10-15 care vin cu probleme mari și încerc să le dau un sfat la fiecare pe tipul de problemă și în modul… Nu este ușor, îi trebuie o luptă. Dar oricum ar fi, dacă acum se luptă, le va fi mai ușor mai târziu. Dacă nu înțeleg acum să se lupte, va fi toată viața greu. Viața va fi un iad. Deci pentru ei este groapa deschisă. Dacă nu te lupți acum cu patima…

Părintele Teologos: …când e mică…

Virgiliu Vlăescu: Toți suntem pătimași. Adică nu este… Domnule, ai duhovnic, Îl ai pe Dumnezeu în față, faci pravilă în fiecare zi, mai faci un acatist în plus, mintea ta se sfințește, diavolul se îndepărtează, nu mai are putere așa mare, scad dorințele, te mai smerești, mai lupți corpul, cumva, mai faci. Eu le zic: „Băi, faceți măcar sport dacă nu puteți [face] metanii”. Ca să ții mintea în trup, cum spun Sfinții Părinți. Dacă o ții în imaginație, o vei pierde. Nu ai cum, acolo sunt patimile, sunt diavolii, cum zicea Sfântul Iosif Isihastul. Acolo nu deosebește, mintea noastră nu are capacitatea de a deosebi gândurile noastre de gândurile diavolului. Așa cum spun neuropsihologii astăzi, că mintea noastră nu are capacitatea de a deosebi între imaginile pe care le vedem pe micul ecran și realitate.

Părintele Teologos: Așa este.

Virgiliu Vlăescu: Ea le tratează la fel, le dă egalitate de drepturi.

Părintele Teologos: Și mai ales că oamenii se atașează mult mai mult de eroii lor pe care îi văd în film decât de părinții lor sau rudele lor și așa mai departe.

Virgiliu Vlăescu: Gândiți-vă la un lucru, că sunt niște mecanisme care sunt formate de-a lungul secolelor. Întotdeauna au existat eroi comunitari, au existat mituri fundamentale. Toate aceste narațiuni televizuale vin și se inserează în locusurile acelea în care noi ar trebui să așezăm miturile fundamentale ale comportamentelor cele mai favorabile pentru a ne face fericiți în viață.

Părintele Teologos: Viețile Sfinților.

Virgiliu Vlăescu: Pe când acum comportamentele care sunt? Să ai lucruri, să fii ca aia cu buzele așa, cu fața așa, să fii un șmecher, să nu muncești, și lucrurile vor veni. Deci modelele sunt false. Eu le spun: „Băi, modelele de acolo, cum spui matale tot timpul, sunt nesustenabile. Nu rezistă. Dacă le supui la realitate vei vedea că niciodată femeia nu poate fi în viața reală ca pe micul ecran. Nici bărbatul în viața reală nu are tot timpul banii la mână să fie șmecher și zâmbitor și cu flori în mână. Vine obosit de la serviciu. Femeia trebuie să înțeleagă. A venit obosit. Iar nevastă-sa săraca toată ziua poate să alerge prin casă. Este nervoasă cu copiii, cu altceva. Trebuie să înțelegi lucrurile astea. Să pui o vorbă bună, să încerci să creezi un climat favorabil împăcării și dragostei și Dumnezeu să fie în mijlocul vostru. Adică trebuie luptat, trebuie înțeles.

Azi este nevoie de multă înțelepciune și de har

Virgiliu Vlăescu: Eu cred că omul astăzi, pentru că este și într-o lume în care se gândește mult și sunt multe idei și gânduri și așa, dar de proastă calitate și ne împrăștie mintea, trebuie să fie înțelept. Trebuie să dobândească o înțelepciune cum să-și ducă viața ca să-și salveze viața. Nu mai merge să fii prost. Înțelegeți? Prost ce înseamnă? Prost înseamnă să faci greșeli în vremea noastră. Prostul, ăla care e prost, adică în sensul slavon de prost, adică simplu la minte, tot mai scapă, că e smerit. Și scapă că nu le vede el pe toate. Dar ăla care are și mintea inteligentă, de multe ori aceia sunt primii pierduți. Și am observat, în dependențe, în tot felul de componente, cei mai deștepți sunt cei cu riscurile cele mai mari. Pentru că au și orgoliu, experimentează tot și riscă cel mai mult. Poate și eu aș fi fost în locul lor, eu nu spun că sunt doar ei.

Părintele Teologos: Sigur, au încredere în sine și atunci…

Virgiliu Vlăescu: Au încredere în sine, au frustrări dacă nu, au complex de superioritate, deci fac niște greșeli mai multe decât ăia care sunt chiar simpli, că aia simpli să zic că trec mai ușor, că trec pe dedesubt.

Părintele Teologos: Smerenia.

Virgiliu Vlăescu: Dar eu zic că trebuie înțelepciune și înțelegere în vremea noastră. Dar nu poți să ajungi la tineri așa ușor și nu poți să-i convingi din prima, și tu le spui o vorbă care spune: „Băi, calea îngustă, poarta strâmtă, aia e bună.” „Păi cum?” „Numai cei care se silesc câștigă împărăția.” „Cum să te silești?” „Tot timpul să tragi de tine.” Și ei zic: „Stai măi, dar lumea îmi spune: băi, mergi pe calea largă, deschide internetul, intră în toată lumea asta, toate-s la picioarele tale.” Nu? S-a terminat și viață duhovnicească și monahism și tot. Stai acolo.

Tu trebuie să îți ții mintea în trup, să o ții în îngustime, și se deschide către Harul lui Dumnezeu. Nu poți să fii cu mintea lipită de toată lumea și în același timp lipită și de Dumnezeu. N-ai cum. Și când ai ieșit către natură, în cunoașterea naturală, tu te orientezi, te adâncești, ești atent la un aspect al lumii, la o frumusețe, la niște rațiuni, și prin ele mintea ți se deschide către Dumnezeu prin aceeași lucrare a harului care vine din noi, fiindcă chipul lui Dumnezeu este în noi și așa mai departe. Deci când intri în această ecuație, ți se deschid alte universuri și o altă lume. Dar ei trebuie să ajungă aici, la porțile astea să bată. Dacă nu bați la porți, nu se va deschide.

Părintele Teologos: Așa este. Cum vezi rolul Bisericii? Biserică nu ca și, să spun așa, Patriarh, tot respectul pentru Patriarh, ci mă refer la învățătura Bisericii, la…, înțelegi ce vreau să spun, ca spital pentru păcătoși.

Virgiliu Vlăescu: Biserica, învățătura bisericii clar este vie, există, dar trebuie pusă în practică, trebuie trăită. Din păcate, poate sunt puțin critic și nu e bine să fii critic. Cel mai bine e să fim critici față de noi. Dar dacă e să spun ceva, un lucru care cred că este adevărat și care mă doare, este că ar trebui cu toții să fim mai mult aplecați asupra învățăturii ascetice a Bisericii, care ne deschide spre înțelegerea a ce se întâmplă astăzi. Citește Filocalia și înțelegi ce se întâmplă astăzi cu oamenii. Niciodată lumea n-a fost mai atacată de demoni la nivelul gândului și minții ca astăzi. Păi sunt preoți care nu înțeleg acest război al gândurilor.

Părintele Teologos: Doamne ferește!

Virgiliu Vlăescu: Și atunci nu poți să-l ajuți pe ala să se lupte cu diavolii, adică cu gândurile, dacă tu nu înțelegi războiul gândurilor. Că „hai bă, că sunt povești astea”, nu știu ce. Nu merge. Adică trebuie să avem o anumită trezvie, o anumită experiență a noastră duhovnicească în lupta cu patimile, cu gândurile, ca să putem să-l ajutăm pe celălalt, să-i transmitem prin har, din experiența noastră, să moșim în celălalt o naștere în Hristos. Altfel el nu se naște în Hristos. Deci aici este. Sunt preoți buni, peste toți sunt preoți buni. Dar sunt și preoți care n-au treabă.

Părintele Teologos: Da, așa este.

Virgiliu Vlăescu: Adică, de ce să nu spunem? Și ori caută calea adevărului și lasă toate minciunile, ori, dacă nu, ucenicii sau oamenii trebuie să caute un preot bun. Pentru că eu dacă n-am la mine în localitate un stomatolog bun, mă duc în altă localitate să-mi facă dinții. Nu o să mă duc tot la ăsta să mi-i distrugă. Mi-a scos o măsea și aia era bună. Înțelegi? În loc să mi-o scoată pe aia proastă. Mă duc la ăla care știe să mi-o și plombeze. Deci când faci asta cu un stomatolog, cu atât mai mult cu un preot. Te duci, că nu se poate să…, nicio distanță nu e prea mare ca să nu merite vindecarea sufletului și mântuirea ta.

Părintele Teologos: Că sufletul e veșnic.

Virgiliu Vlăescu: Salvarea ta.

Părintele Teologos: Evident. Evident. Cum vezi viitorul?

Virgiliu Vlăescu: Scapă cine poate.

Părintele Teologos: Mai concret?

Virgiliu Vlăescu: Nu sunt soluții globale.

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Nu. Cine are minte să înțeleagă. Cine încearcă să se lupte el și să găsească o cale, ăla va avea șanse și Dumnezeu va face pentru el mai mult decât a făcut pentru… Pentru că oamenii nu mai vor.

Pentru cuvântul evanghelic invocat aici, vedeți Luca 13.

Dumnezeu vrea să ne salveze, dar nu ne forțează

Și Dumnezeu nu te bagă cu sila în rai. Nu există. Nu te forțează. Îți deschide toate căile. Îți dă boală când e nevoie ca să te îndrepte. Îți dă o neputință. Îți dă o cădere ca să… nu știu ce. Tot ca să te tragă la El. Măi, dacă tu nu vrei… Eu am constatat cu sinucigașii. Dom’le, am făcut interviu. Prin anii ’95 eu tot făceam [interviuri] cu tot felul de [oameni], cu consumatori de droguri, cu sinucigași… M-au ajutat foarte mult în viață lucrurile astea pentru că experiențele astea la limită, și cele mai rele experiențe, te învață ceva. Și ce am constatat: sinucigașii nu mor la prima tentativă. Aproape niciodată.

Părintele Teologos: Serios?

Virgiliu Vlăescu: Eu cunosc preoți care au spovedit oameni care s-au aruncat de la etajul 7, au căzut jos, dar în drumul lor spre… așa, au căzut pe o cracă, sau unul a căzut pe o mașină și s-au salvat. Și la spovedanie au zis „îmi pare rău”. Și trăiesc și astăzi. Omul când are o tentativă de sinucidere, Dumnezeu prima dată zice: „Băi ești prost, ești nebun.” O face și a doua oară. Cam de la a doua, a treia oară începe să fie mortală. Nu pentru că a treia oară a învățat cum trebuie să se sinucidă. Dar își ia mâna Dumnezeu de pe el. „Băi, ai libertate. Dacă o dată ai…, eu ți-am zis o dată, de două ori, dacă tu chiar vrei, vrei, vrei, nu pot să te opresc, că ți-aș anula libertatea.”

Părintele Teologos: Evident.

Virgiliu Vlăescu: Deci și la copiii ăștia, ei trebuie să caute ei pe Dumnezeu. Să caute ei să se vindece. Să înțeleagă toată minciuna acestei lumi. Noi în Ortodoxie avem Harul vindecător. Încă avem biserici unde se lucrează Harul și simți lucrarea Harului. Avem Sfintele Taine – Spovedania, Împărtășania,… – Sunt vindecătoare. Gândiți-vă că trăiești într-o societate unde nu ai Ortodoxie, nu ai nici măcar un creștinism așa… Dar Ortodoxia e singura care vindecă, să spunem așa.

Părintele Teologos: Sigur că da.

Să nu ne pierdem reperul axiologic

Virgiliu Vlăescu: Dar dacă nu ai nimic, ce faci? Eu am văzut acum mulți români se mută în Dubai. Și eu unul mă gândesc: „Măi dar, ce faceți măi acolo? Că acolo nu e biserică. Băi, voi vreți Duminica la biserică? Unde te duci, măi omule?” „Păi e o biserică rusească, dar nu știu ce…” De fapt nu se duce. Când te duci undeva, primul lucru de care te întrebi este: „Unde e biserica?”

Dacă tu nu ai acest reper axiologic pe care-l aveau străbunii noștri, nu în raport cu Hristos… Acum 2.500-3.000 de ani, de când observă Eliade comportamentul religios, de când e lumea aceasta, omul se mișcă în funcție de axis mundi. Întâi își punea un stâlp, cum era în America, își punea stâlpul ăla și în jurul lui, când a căzut stâlpul ăla, toată lumea s-a așezat jos și a murit. Este un caz celebru în literatură. Adică dacă ție îți cade orientarea aceasta, axis mundi… De ce ce pleacă românul în străinătate? Pentru că axis mundi astăzi al românului e în străinătate, nu este în România.

Părintele Teologos: Din păcate.

Virgiliu Vlăescu: Iertați-mă. Acolo este belșugul, reprezintă o zonă care e la protestanți. „Mă îmbogățesc, înseamnă că ăla e semnul grației divine. Deci, nu e mai bine? Acolo e grația divină.” Fără să vrei, tu te miști după un azimut de tip natură religioasă, care e desacralizat complet, dar tot reflectă nevoia ta de absolut și de religios. Narațiunile, ce sunt narațiunile televizuale? Sunt miturile omului contemporan. El după ele se construiește viața. „Vreau să am mașină, vreau să am femei, vreau să fiu fericit, să am așa, nu știu ce, să am [casă] pe o insulă.” Zic: „Băi, ce să faci pe o insulă, măi frate?” „Păi te duci pe insulă acolo, că e soare, că e…” „Băi, dar te plictisești pe o insulă.” Da, dar apare această lectură, acest stil narativ, zice: „Băi, eu pe o insulă.”

Am cunoscut oameni de-aceștia: „Eu mă duc în insula cutare”… Zic: „Băi, eu nici dacă m-ai duce acolo cu forța, n-aș sta. Aș căuta prima corabie să fug.” Că nu poți să te bucuri acolo. Dacă n-am un om să vorbesc cu el, să mă înțeleg, ca sufletul meu să…, mă simt bolnav într-o lume ca asta. Deci, lor săracii trebuie să le scoți narațiunile astea. Eu spun că fără harul lui Dumnezeu… De-aia v-am spus că scapă cine poate. În sensul că nu văd soluții globale. Nu văd soluții globale. Biserica poate să joace un rol foarte important. Să-l pescuiască pe ăla de acolo, de acolo, de acolo. Cine vrea. Aruncă o nadă și văd ce s-a prins. Uite a venit unul care caută adevărul. Vino măi copile încoace. Uite cum este, sau așa stau lucrurile.

Părintele Teologos: Biserica trebuie să emită.

Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane este uriașă

Virgiliu Vlăescu: Încearcă puțin post, încearcă puțin așa… Azi ne luptăm cu patimile astea, ne păzim mintea. Nu mai intra toată ziua pe… De la 11 ore pe zi sau 10 ore, 9 ore pe zi, du-te și tu la 3 ore pe zi. Și pe urmă mai discutăm când cobori la 2 ore. Da? Eu mă duc și întreb pe tineri: „Cât stai pe [telefon]?” Eu știți că pun întrebările așa direct. „Cât stai?” „Eh, 4, 5, dar colegii mei stau 9, 10 [ore].” Și eu zic: „Și? Ți se pare că e puțin?” „Eh, da, dar ce poți să stai mai puțin?” Eu n-am auzit până acum unul cu 3. Cei din familiile cele mai bune, din Biserică, cu control parental, cu nu știu ce – 3 ore.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Virgiliu Vlăescu: Deci zic da, 3 ore. „Dar 3 ore?” „Da! Ti se pare puțin?” „Da, păi dar colegii mei…” Asta este. Totdeauna ai un reper, dar reperul e atât de rău încât nici tu nu ești bine. Deci eu așa văd. Iertați-mă, nu sunt pesimist. Cred că sunt realist. Nu ai de unde să scoți. Pentru că educația nu mai vrea. Profesorii de multe ori sunt la fel ca și elevii. Pentru că și ei, din păcate, stau conectați la device-uri. Sunt super-…. N-am discutat despre ideologii.

Părintele Teologos: Poți să spui.

Pentru o analiză a virtualului ca „închisoare” și a pierderii iubirii în mediul digital, vedeți Mediul virtual și realitatea lui Dumnezeu.

Ce este Neomarxismul și ce probleme aduce

Virgiliu Vlăescu: Dar sunt ideologizați, neomarxizați, sau, la noi în țară nu știu. Sunt foarte mulți oameni dintre intelectuali care sunt neomarxiști. Și ei sunt pe tot ce înseamnă, cum să spun, gândire de stânga, gândire neomarxistă.

Părintele Teologos: Ce îseamnă neomarxism?

Virgiliu Vlăescu: Școala de la Frankfurt.

Părintele Teologos: Da, da, da. Bun! Mai pe românește?

Virgiliu Vlăescu: Prin 1920, 1924 se înființează, ideile erau anterioare, este un bolșevism cultural.

Părintele Teologos: Așa. Exact.

Virgiliu Vlăescu: Deci cum bolșevismul a fost, să zic, social…

Părintele Teologos: prin forță…

Virgiliu Vlăescu: Bolșevismul și-a dat seama că nu pot stăpâni sufletul omului prin trup.

Părintele Teologos: Exact.

Virgiliu Vlăescu: Haideți să stăpânim sufletele întâi. Și pe urmă o să vină și ei. Cum? „Distruge relația cu Dumnezeu” a spus Antonio Gramsci. Relația cu Dumnezeu și familia. Pe urmă vine, preia Wilhelm Reich, scrie câteva tratate, și pe baza acestora și a gândirii lor, emigrează în America și apar marii… care au spus: „Facem dragoste nu război” și așa mai departe. N-ați văzut acum, că mă iau de ăștia… E un cântec, de Trupa Taxi, „Rinocerul”. Și acolo au un cuvânt. „Când dragostea nu e păcat”. Adică, tu condamni că dragostea aia care este…, și noi vrem… când dragostea nu e păcat. Adică orice formă de dragoste să nu fie păcat. Ce, aia e dragoste?

Părintele Teologos: Dragostea totdeauna este dragoste interpersonală. Că altfel, dacă ea cade în trup, este dragoste animalică și este păcat.

Virgiliu Vlăescu: Absolut. Deci, neomarxismul a cultivat feminismul, sexualizarea tineretului, ruperea de orice fel de relație de autoritate a familiei, afectarea familiei din toate punctele de vedere,…

Părintele Teologos: distrugerea societății, ruperea de Dumnezeu,…

Virgiliu Vlăescu: … minoritățile sexuale, pentru că ei au transformat… Clasa opresivă a devenit majoritatea conservatoare, și clasa oprimată social, cum erau înainte muncitorii, proletarii, au devenit minoritățile. Care sunt? Minoritățile sexuale, minoritățile rasiale, femeile și pe urmă toți cei care se simt oprimați. Și de aici ai rupt lumea, ai descompus-o. Lucrurile sunt foarte simple și foarte ușor de gândit. Și au invadat universitățile americane, au trecut în Europa, au invadat universitățile europene, au ajuns în România, care este foarte deschisă să ne-o tragă oricine, că așa este frumos, iertați-mi limbajul: „Noi suntem deschiși, noi suntem deschiși.” Dar cât ești de deschis? Tu ai uitat de unde te tragi? Ai uitat că au murit acum 30 de ani oameni în pușcării, 40 de ani, ca tu să fii liber? Să fii liber și ce să faci, să păcătuiești, să te duci cu ăia care sunt săracii duși cu mintea?

Și au zis: „Nu, noi ne deschidem.” Și au început să-și schimbe mintea. Și sunt foarte mulți, din păcate, azi în România și constat că sunt grupări conservatoare în State, mult mai puternice decât sunt în România, la nivelul intelectualității, intelectualilor români. Deci noi suntem mult mai afectați la nivelul intelectualilor de neomarxism decât sunt state care zici: „băi, în America unde este…” Iertați-mă, ia Sudul Americii, și chiar și în Nord găsești grupări foarte conservatoare, cu gândire sănătoasă, pro-familie. Sunt atâtea state în America unde sunt interzise tot felul de chestii. Gândiți-vă că în Europa a ajuns a treia cauză de mortalitate eutanasia la tineri.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu!

Virgiliu Vlăescu: La tineri Fac depresie și li se dă dreptul să-i eutanasieze. Acum este în Belgia, este în Olanda, este în Elveția fac presiuni să o facă legală și în Spania și mai e puțin să o declare drept al omului, cum au declarat în Franța dreptul avortului. Dacă e drept al omului și vrea un copil să se facă eutanasie, spune: băi, e dreptul lui. Cine se ridică împotrivă, îl băgăm în pușcărie.

Părintele Teologos: Ferească Dumnezeu! Da.

Virgiliu Vlăescu: Nu? Și atunci unde mai e scăparea? Și este aproape de tineri. Ei nu-și dau seama, cuțitul e la gât. Cu depresia majoritatea se confruntă. Și în momentul în care intri cu depresie la doctor îți spune: „Singura ta soluție”, cum i-a zis la o fată din Olanda, „…e să te sinucizi”… Eu personal am căutat să o găsesc. Și să îi spun că avem o clinică și o putem ajuta să scape de depresie. Vreau să vă spun că nu am reușit pe nicio cale. Am trimis și oameni acolo, în Olanda. Nu se putea, deci au înconjurat-o de un zid impermeabil ca să nu vină cineva să o ajute. Până și mari psihiatri au spus: „Păi nu s-au epuizat nici măcar liniile convenționale de tratament. Și tu îi spui că nu mai poți face nimic pentru ea și că calea ei este sinuciderea?”

De ce? Devine un model pentru alți tineri. Și asta se încearcă. Deci iată unde a dus neomarxismul și gândirea aceasta disolutivă complet. Auzi la o lume în care oamenii nu mai au niciun temei în nimic. Și-i vezi pe profesori că zic: „Cum să-i ajute profesorii?”

Pentru reperele istorico-ideologice menționate, vedeți Neomarxism, Școala de la Frankfurt și Antonio Gramsci.

Concluzii

Virgiliu Vlăescu: Numai omul care cunoaște pe Dumnezeu cred că mai poate face ceva, și să-L cunoască pe Dumnezeu în sensul de a avea o viață în care conlucrează cu Harul lui Dumnezeu. Cu rugăciune, cu smerenie, cu punerea problemelor din punct de vedere duhovnicesc, cu înfrânare, cu calea îngustă, și departe de mesajele media care sunt extrem de alienante pentru mintea umană.

Părintele Teologos: Amin! Să ajute Bunul Dumnezeu. Mulțumim tare mult, Virgil. Aș dori să mai continuăm, dar deja am depășit timpul. Ca să sintetizăm tot ce a spus Virgil până acum – „Sau Hristos, sau haos.”

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin. Mulțumim tare mult, Virgil.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!