Ultimele zile ale Sfântului Tihon – Canonizarea acestuia și a lui Hagighiorghi

Suntem foarte bucuroși datorită faptului că Patriarhia Ecumenică a canonizat doi mari Sfinți: Sfântul Tihon și Sfântul Hagighiorghi.

Sfântul Tihon este cunoscut mai ales ca și starețul Sfântului Paisie din ultima parte a vieții sale. Sfântul Paisie a fost alături de Sfântul Tihon în ultimele sale clipe, închizându-i ochii. Sfântul Tihon a fost un extraordinar exemplu al neagonisirii absolute și al rugăciunii neîncetate. Amintim doar faptul că pe patul de moarte fiind, Sfântul Paisie i-a stors o lămâie într-un pahar de apă și Sfântul Tihon a fost foarte mirat ce „apă bună” i-a pregătit Sfântul Paisie și asta pentru simplul motiv că Sfântul Tihon nu experiase niciodată în viața sa gustul unei lămâi.

Cuviosul Gheorghe, cunoscut ca și Hagighiorghi, a fost o personalitate extraordinară a Athosului care a avut o nevoință îngerească, postind extraordinar de mult și făcând foarte multă osteneală trupească. A fost numit Hagighiorghi pentru că a fost ca pelerin la Locurile Sfinte, lucru care în trecut era rar și foarte de cinste. Locurile Sfinte în greacă se pronunță Hagii Topi (Άγιοι Τόποι) și de aici cine merge la Locurile Sfinte se numește Hagis (Χατζής) și ii se adaugă numelui său particula „Hagi-” în față – de aici „Hagighiorghi(e)”.

Urmăriți un foarte frumos documentar despre ultimele zile din viața Sfântului Tihon, istorisite chiar de ucenicul său, Sfântul Paisie precum și două imagini ale Sfântului Tihon și, respectiv, Sfântului Hagighiorghi.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Ultimele zile ale Sfântului Tihon

De-a lungul lungii și bogatei sale istorii, Sfântul Munte Athos s-a socotit a fi locul de sfințire a multor bărbați, care, fugind de lume în căutarea lui Dumnezeu, și-au aflat odihnă în frumusețea pustiei. Acolo, în grădina Maicii Domnului, Cuvioși, știuți și neștiuți, au aflat loc potrivit pentru a se osteni în viața de rugăciune neîncetată, precum și de comuniune cu Dumnezeu.

Un astfel de bărbat cu viață sfântă a fost un monah rus, pe nume Tihon. Cuviosul Tihon și-a afierosit viața lui Hristos încă din tinerețe, trăind în nevoință vreme de 60 de ani, până la adormirea sa în Domnul. Mulți monahi tineri mergeau la Cuviosul pentru povățuire duhovnicească. Au aflat mângâiere în înțelepciunea sa, precum și în simplitatea sa plină de smerenie. Unul dintre acei monahi tineri avea să fie într-o zi Cuviosul Paisie Aghioritul. Spre sfârșitul vieții Cuviosului Tifon, Cuviosul Paisie a avut binecuvântarea să viețuiască împreună cu acesta la micul schit al Sfintei Cruci. A purtat de grijă iubitului său Gheronda în ultimile sale zile pământești. Următoarea istorisire este relatarea ultimilor zile pământești ale Cuviosului Tihon și mutarea sa la ceruri, așa cum a scris-o fiul său duhovnicesc, Cuviosul Paisie Aghioritul.

În 1968 lui Gheronda Tihon i s-a descoperit ceasul morții, pentru că Gheronda vorbea mereu despre moarte. Chiar și puținele puteri trupești îl părăsiseră acum. După praznicul Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august, s-a întins în pat și a băut doar apă, să-și potolească arșița ce o simțea înlăuntru. Cu toate că era atât de slăbit, nu a îngăduit nimănui să stea cu el, pentru a nu-l abate de la rugăciunea neîncetată. În ultima săptămână din viața pământească, mi-a poruncit să stau lângă el, întrucât eram pe cale să ne despărțim prin mutarea sa la viața cea adevărată. Chiar și așa, pe parcursul acelor 10 zile, nu mi-a îngăduit să-i fiu tot timpul alături, ci mi-a poruncit să merg în chilia de alături ca, astfel, și eu să mă rog după ce îl ajutam puțin.

Desigur, nu am reușit să-l odihnesc întru totul. Totuși, în vreme ce nici Cuviosul nu a dat odihnă trupului său ostenit, chiar și puținul ajutor a însemnat mult pentru Cuviosul. Într-o zi am păstrat două lămâii și i-am făcut o limonadă. Imediat ce a băut-o s-a revigorat și s-a uitat la mine neobișnuit, spunându-mi: “Bună apă, bună. De unde ai găsit-o? Fie ca Domnul să-ți dăruiască 40 de cununi de aur!” Părea că nu băuse limonadă în viața lui sau dacă băuse fusese pe când era foarte tânăr și uitase complet gustul. Era complet imobilizat la pat acum, pierzându-și puținele puteri trupești. De când nu se mai putea duce la Paraclisul Sfintei Cruci, acolo unde s-a rugat cu evlavie atâția ani, mi-a cerut să-i aduc Crucea de pe Masa din Altar ca mângâiere. La vederea Sfintei Cruci, ochii au început să-i strălucească, apoi a sărutând-o cu cuvenita evlavie, a ținut-o strâns în mână, cu toată puterea ce o mai avea. Legasem și eu pe Cruce o crenguță de busuioc, întrebându-l dacă miroase frumos. La care mi-a răspuns: “Raiul, dragul meu, miroase mult mai frumos.”

Într-una din zilele de dinaintea sfârșitului său, m-am dus afară să-i aduc puțină apă. Apoi, când am deschis ușa chiliei, s-a uitat într-un fel neobișnuit la mine, zicându-mi: “Tu ești, Sfinte Serghie?” “Nu, Gheronda, sunt eu, Paisie.” “Chiar acum, copilul meu, Maica Domnului, Sfântul Serghie și Sfântul Serafim au fost aici. Unde au plecat?” Mi-am dat seama că se petrecea ceva, așa că l-am întrebat: “Ce ți-a spus Maica Domnului?” “Mi-a spus că după praznic mă va lua”. Era în ajunul praznicului Nașterii Maicii Domnului, pe 7 septembrie 1968, apoi, trei zile mai târziu, pe 10 septembrie, a adormit în Domnul. În penultima zi de dinaintea sfârșitului său, Gheronda mi-a zis: “Mâine voi pleca la Domnul și aș vrea ca tu să nu dormi, ca să te pot binecuvânta”. M-a durut pentru el în seara aceea, pentru că s-a ostenit cu mâna pe capul meu vreme de trei ore, binecuvântându-mă și îmbrățișându-mă pentru ultima dată.

Pentru a-și arăta recunoștința pentru apa pe care i-am dat-o în ultimile sale zile, mi-a spus: “Dragul meu, Paisie, vom avea dragoste între noi până la sfârșitul veacurilor. Este de mare preț dragostea noastră. Tu te vei ruga aici, eu mă voi ruga în ceruri. Nădăjduiesc că Domnul va avea milă de mine, pentru că, monah fiind de șaizeci de ani, copilul meu,   am spus continuu “Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Apoi mi-a mai spus: “De acum voi prăznui în Rai. Tu te vei ruga aici, iar eu voi veni să te văd în fiecare an. Dacă vei viețui în chilia aceasta, mă voi bucura, dar să se facă voia Domnului, copilul meu. Am și provizii de mâncare pentru tine, conserve, să ajungă trei ani.” Mi-a arătat șase conserve mici de sardine și alte patru conserve de calamari, pe care cineva i le-a adus demult și au rămas acolo unde pelerinul le-a pus. Mie, acele conserve nu mi-ar fi ajuns nici măcar o săptămână. Apoi, Gheronda, iarăși a repetat: “Dragostea dintre noi va fi în veacul veacurilor, iar eu voi veni la tine să te văd în fiecare an.” Și, în tot acest timp, lacrimile îi șiroiau din ochi.

De când am avut binecuvântarea să locuiesc o vreme împreună și să-l cunosc mai îndeaproape, acele zece zile petrecute împreună, au fost, cu adevărat, cea mai mare binecuvântare a lui Dumnezeu pentru mine, pentru că am fost ajutat mai mult decât oricând. Ceea ce m-a mișcat cel mai mult a fost preocuparea arzătoare pentru mântuirea sufletului. Lângă patul său erau scrisori pe care să le trimit episcopilor pe care îi știa, pentru a-l pomeni după trecerea la Domnul.

De asemenea, mi-a poruncit să chem un arhiereu să-i citească rugăciuni la mormânt, apoi să fie lăsat acolo – să nu-i fie dezgropate sfintele moaște – până la a doua venire a lui Hristos. Între timp, am anunțat mănăstirea că Gheronda Tihon se apropia de sfârșit, iar părintele Vasilie a venit pentru a-l pregăti. Ați văzut, deja, că Gheronda Tihon se sfârșea precum o candelă a cărui ulei este aproape pe terminate și a rămas doar foarte puțin în fitilul care abia mai pâlpâie. În cele din urmă, sfințitul său suflet a părăsit trupul, lăsând în urmă un gol imens. Eu și părintele Vasilie l-am pregătit [pentru înmormântare]. Dimineața am anunțat și pe ceilalți părinți. Aceștia au venit, iar părintele care îl știa cu evlavie i-a făcut slujba de înmormântare.

Desigur, plecarea Cuviosului ne-a pricinuit multă durere, întrucât simpla sa prezență alunga orice durere și dăruia mângâiere. Cuviosul ne va cerceta din Rai și ne va ajuta încă și mai mult. Așa ne-a făgăduit că va face: “Voi veni și vă voi cerceta în fiecare an”. Au trecut trei ani fără ca Gheronda să vină, iar aceasta m-a făcut să cred că poate am greșit eu undeva. După trei ani, mi-a apărut pentru prima dată. Dacă prin “fiecare an” Gheronda voia să spună că va începe să vină după trei ani, atunci aceasta ar fi o mângâiere pentru mine, deoarece nu aș avea vreo vină în această privință.

Prima dată a fost pe 10 septembrie 1971, seara, după miezul nopții. În timp ce mă rugam cu rugăciunea lui Iisus, am văzut dintr-o dată pe Gheronda intrând în chilie. Am sărit în sus și i-am cuprins picioarele pe care le-am sărutat cu evlavie. Nu știu cum, dar a reușit, cumva, să se elibereze din brațele mele și în timp ce pleca, a intrat în paraclis și a dispărut. În mod normal, când se petrec astfel de evenimente, te simți pierdut. Nu le poți explica nici logic, de ceea se numesc minuni. Imediat am aprins lumânarea, deoarece aveam doar lampa cu ulei aprinsă în acel moment, așa că am putut scrie în caiet ziua în care mi s-a arătat Gheronda să mi-o amintesc. Când am văzut că era ziua în care Gheronda a adormit în Domnul, pe 10 septembrie, m-am întristat foarte mult și m-am mustrat pentru că nu luasem seama în ce zi mă aflam. Sunt încredințat că bunul Gheronda mă va ierta, pentru că în acea zi, de la răsărit la apus, am avut pelerini la colibă și eram atât de obosit și de fâstâcit încât am uitat cu desăvârșire. Altfel, aș fi făcut ceva pentru sufletul meu și aș fi făcut Gherondei o mică bucurie cu o priveghere de toată noaptea.

Nu știu dacă s-a arătat altcuiva înainte să mi se arate prima dată mie. Oricum, s-a arătat unui monah, fără ca vreunul din noi să știe, părintele Andrei, care viețuia la Mănăstirea Caracalu. S-a întâmplat la chilia mea după cum urmează: părintele Andrei venise la chilie pentru a-mi cere ajutorul într-o problemă. Desigur, el nu mă cunoștea și nici eu nu-l cunoșteam pe el. Așadar, a așteptat sub un măslin afară, deoarece credea că sunt plecat. Eu eram în atelier și nu putea să mă audă, pentru că vopseam niște iconițe. Când am terminat, am cântat ” Sfinte Dumnezeule…” și am ieșit.

De îndată ce m-a văzut, părintele Andrei era uimit și a relatat următorul incident cu multă mirare: “În timp ce așteptam aici sub măslin, aveam ochii închiși, dar eram conștient de ce se întâmplă în jur. Dintr-o dată, văd un Gheronda ieșind din tufișul de rozmarin, spunându-mi: – Pe cine aștepți? – Pe părintele Paisie, am răspuns. – Este acolo. Mi-a răspus, arătând spre chilie. Și, în timp ce îmi arăta, mi-a spus: – Te-am auzit cântând “Sfinte Dumnezeule” și ai ieșit afară. Era un Sfânt sau așa ceva, părinte Paisie, pentru că îi pot recunoaște. Am mai văzut așa ceva la viața mea!” Apoi, i-am spus câteva lucruri despre Gheronda și i-am spus că mormântul său se află lângă rozmarin. Am plantat rozmarin peste tot, care a crescut, astfel încât mormântul său nu se vedea. Nu voiam ca sfintele sale moaște să fie călcate în picioare, deoarece mi-a poruncit să nu-l dezgropăm.

Fie ca rugăciunile Gherondei Tihon și ale tuturor sfinților, știuți și neștiuți, să ne izbăvească în vremurile acestea grele în care trăim. Amin!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!