Falsa istoriografie protestantă – p. Iosia Trenham

Ascultați un foarte bun cuvânt teologic al părintelui Iosia Trenham care analizează istoriografia creștină așa cum este prezentată de teologia protestantă și erorile și manipulările care o stăpânesc.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Falsa istoriografie protestantă – p. Iosia Trenham

Bună tuturor, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulțumesc foarte mult că sunteți alături de noi. Am pregătit pentru voi o reflecție intitulată: „Istoriografie protestantă falsă”.

Înainte să încep, e un pic frig afară aici în California, 62°F (16 °C) în această zi de decembrie, așa că am căciulă pe cap. Poate că nu-mi trebuie. Poate că nu-mi trebuie pentru că sunt aici în birou. Cred că sunt 67°F (19 °C) aici în studio, așa că o las deoparte. Să mă iertați. Cu atât de multă batjocură la adresa Californiei care se face prin Vest, din când în când e nevoie de un pic de protest, nu-i așa?

Această reflecție este în mare parte despre sfințenia istoriei creștine și despre valoarea și importanța extremă a unei legături tangibile, a unei legături organice cu Biserica istorică a lui Hristos. A fi legat de Iisus și de Trupul Său, Biserica, este extrem de important. Trupul lui Hristos este Hristos pe Pământ. Și, El a spus că va zidi Biserica Sa și că porțile iadului nu vor birui Biserica. Sfântul Augustin spune că: „Dacă vrei întregul Hristos (totus Christus), atunci trebuie să-L ai pe Iisus de-a dreapta Tatălui în slavă și Biserica Sa, pe care în Epistola către Efeseni Sfântul Pavel o numește „Plinirea Celui ce umple toate în toți” Acesta este întregul Hristos.

Așadar, a fi serios cu privire la a fi în legătură organică și a trăi în Biserica înființată acum 2.000 de ani și triumfătoare până în ziua de azi este extrem de important. Credința a fost dată o dată pentru totdeauna sfinților, spune Iuda, și trebuie să ne ținem de acea credință. Nu este ceva inventat în timp. Este un depozit sfânt, pe care Sfântul Pavel îl descrie ca pe: „un depozit sfânt care e păzit”, acestea sunt cuvintele lui, păzit și transmis mai departe într-un proces al Sfintei Tradiții de cateheză și instruire organică de la părintele duhovnicesc la copiii săi duhovnicești de-a lungul istoriei, în timp. A fi legat de acea Biserică și a nu te mulțumi cu o conexiune cu o organizație sau grup religios care nu este autentic parte din acea Biserică și nu are conexiune cu acea Biserică, aceasta este ceva extrem de important.

Sfântul Pavel a învățat pe propria piele că poți interacționa cu Iisus, care interacționează cu oamenii, desigur, și în afara Bisericii. El îi caută pe toți oamenii. Așa că S-a arătat Sfântului Pavel, când Pavel nu era încă creștin ci era prigonitor, pe drumul spre Damasc. Acea interacțiune a fost destul de traumatizantă pentru Sfântul Pavel. Și el a învățat foarte clar să nu-L despartă pe Iisus de Biserica Sa. Iisus, Care fusese preamărit în Înviere, măreția Sa fusese arătată și El a luat trupul nostru și l-a așezat de-a dreapta Tatălui. Toate acestea se întâmplaseră cu ani înainte ca Sfântul Pavel să-L întâlnească pe Hristos pe drumul spre Damasc. Și Iisus i-a spus Sfântului Pavel: „De ce Mă prigonești?” Desigur, el nu-L atingea direct pe Iisus în umanitatea Sa preasfințită. El Îl atingea direct pe Iisus prin aceea că atingea Biserica. A prigoni Biserica, a aflat Pavel, însemna a-L prigoni pe Hristos, pentru că Hristos și Biserica Sa nu pot fi despărțiți și Biserica este Hristos pe pământ. Deci, ce s-a întâmplat? Iisus i-a spus: „Du-te la episcopul Anania din Damasc”. S-a dus la episcop și a fost botezat. Același lucru s-a întâmplat cu Corneliu sutaşul, un om evlavios. Dumnezeu l-a căutat și i-a trimis un înger, care i-a spus cât de mult prețuiește rugăciunile și evlavia lui, deoarece era un temător de Dumnezeu și imita poporul lui Dumnezeu. Și ce a făcut el? Imediat a spus: „Trimiteți după Petru”. Și Petru a venit și el, împreună cu toată familia lui, a fost botezat. Așa rămâi conectat organic cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, și cu Duhul Sfânt. Prin Biserică, în și prin Biserică.

Biserica, de 2.000 de ani, umple lumea cu lumină și o sărează pentru a-i încetini degradarea și pentru a da savoare vieții ei. Este vorba despre procesul de a face ucenici din toate neamurile chiar acum. Nu putem niciodată să-L separăm pe Hristos de Biserica Sa și nu ne putem mulțumi cu imitații în biserici, cu eforturi de a face Biserica neautentică și neconectată organic cu Biserica pe care Iisus însuși a întemeiat-o. Există tot felul de istoriografii false. De obicei, le plasez sub imaginea „teoriei parantezei”.

Dacă ați citit cartea mea, „Piatră și nisip”, o perspectivă ortodoxă asupra reformatorilor protestanți și învățăturilor lor, veți ști că vorbesc acolo despre „teoria parantezei”. Aceasta este ideea care stă la bază, presupunerea teologică a tuturor denominațiunilor creștine care nu sunt Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolică. Toate trebuie să afirme că, într-un fel sau altul, după ce au murit apostolii, luminile s-au stins. Iisus a promis: „Eu voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui”, dar ea s-a prăbușit cumva și porțile iadului au biruit până când acest sau acel lider a venit și a reaprins lumina. Ar putea fi Martin Luther în 1517, ar putea fi John Calvin, ar putea fi John Bunyan, ar putea fi baptiștii în 1689, oricine. Ar putea fi grupuri și mai aberante precum Martorii lui Iehova și Charles Taze Russell în 1844, sau mormonii și Joseph Smith, sau adventiștii de ziua a șaptea și Ellen White, oricine ar fi. Toți au persona lor care, chipurile, a “refăcut” [biserica] și născocesc această interpretare a marii apostazii la care se referă Sfântul Pavel, ca și cum ar însemna prăbușirea Bisericii timp de o mie cinci sute de ani, 1.500 de ani sau 1.800 de ani sau oricât, până când acest sau acel om a venit și a adus-o înapoi, într-un fel. Din exterior, desigur, este o glumă ridicolă și grotescă. Este de înțeles. Trebuiau să vină cu ceva.

„Teoria parantezei” este mutarea obișnuită, oricât de greu de apărat ar fi, deoarece presupunerea „teoriei parantezei” este că Iisus este un slăbănog și promisiunile Lui de a păzi și proteja Biserica de-a lungul istoriei au eșuat. Există însă o altă alternativă. Nu este la fel de comună ca „teoria parantezei”. dar există o altă formă de istoriografie protestantă falsă, și anume un efort de a stabili o anumită continuitate istorică și de a afirma că aceste grupuri protestante moderne…, și folosesc acel cuvânt, desigur, foarte larg, dacă includ grupuri precum adventiștii de ziua a șaptea, mormonii și martorii lui Iehova etc. Ei încearcă să argumenteze – protestanții o fac de obicei, cei care susțin această opinie minoritară – că ei sunt de fapt în linie dreaptă.

Și dacă privești înapoi, vei vedea că există o mare „tapiserie grandioasă” a învățăturii creștine consistentă cu grupul lor protestant. Acum, asta e foarte, foarte greu de susținut, dar mă bucur că se face o astfel de încercare, pentru că „teoria parantezei” este atât de evident ridicolă. A încerca măcar să stabilească o continuitate istorică cu un nucleu esențial al credinței creștine este o idee mai bună. Recent am văzut un clip video publicat de Ligonier Ministries. Ligonier Ministries este un minister întemeiat de regretatul Dr. R. C. Spro, un om pe care l-am iubit foarte mult și care a fost unul dintre profesorii mei, un foarte stimat dascăl prezbiterian și teolog care a avut un impact extraordinar asupra protestantismului din Statele Unite.

Unul dintre profesorii săi, un om pe nume pastorul Steve Lawson, a realizat o serie numită „Stâlpi ai Harului”, și recent am dat peste un clip video în care el o promova. Și o promova ca pe o frumoasă tapiserie istorică a credinței, unde Dumnezeu a călăuzit Biserica Sa de-a lungul a 2.000 de ani. Și a spus: de la Sfântul Atanasie la Sfântul Augustin și la Wycliffe, apoi a trecut la toți liderii protestanți. Acum, am găsit asta fascinant, absolut fascinant. Nu doar pentru că este complet neadevărat, nu doar pentru că este complet inventat, ceea ce este, dar de obicei orice efort protestant de a stabili continuitate istorică începe cu Sfântul Augustin și se oprește cam acolo.

Când eram la seminar protestant, pe care l-am iubit foarte mult, de fapt, slăbiciunea evidentă era istoria Bisericii noastre, care era foarte concentrată pe Reformă și foarte, foarte rdusă în primele trei sferturi ale Bisericii, nu-i așa? Pentru că Reforma este un fenomen din secolul al XVI-lea. Dar dacă luai un curs de patristică – și eu am avut unul –, era în esență Sfântul Augustin. Apoi treceau la Toma de Aquino și la Summa. Dar era istoria Bisericii văzută complet prin prisma calvinismului, istoria Bisericii complet prin prisma credinței reformate. Trebuiau să facă asta, desigur, pentru că dacă am fi fost călăuziți spre o evaluare amplă a istoriei Bisericii, am fi aflat foarte repede că Părinții Bisericii nu erau protestanți. Și dacă nu erau protestanți, ce erau? Asta e o întrebare pe care niciun protestant nu vrea s-o pună.

Ce m-a uimit la promovarea lui Steve Lawson pentru seria sa „Stâlpi ai Harului” a fost că a început cu Sfântul Atanasie. Și în niciun fel, formă sau chip nu pot oamenii reformati să găsească acolo ceva unic protestant sau reformat sau calvinist în vreun fel la Sfântul Atanasie. Ca fapt, Sfântul Atanasie, unul dintre cei mai mari Părinți ai Bisericii, nu poate fi în niciun chip revendicat pe drept de către vreun protestant. Sfântul Atanasie a fost un mare episcop al Alexandriei și nu ar fi Împărtășit niciodată pe nicio persoană protestantă din cauza ereziilor inerente protestantismului. El ar fi cerut ca ei să fie catehizați și să renunțe la la ereziile lor, și apoi i-ar fi primiți în Biserică. Este un lucru extrem de periculos pentru orice protestant să citească lucrările Sfântului Atanasie cel Mare. Vă încurajez din tot sufletul să o faceți dacă veniți dintr-un mediu protestant. Veți fi profund emoționați. Omul era un creștin incredibil și om sfânt, iar inima voastră va fi încântată.

În promo-ul său, Pastorul Lawson, pentru seria sa „Stâlpii Harului”, în care încerca să afirme acest fel de istoriografie în care protestantismul se potrivește cumva cu creștinismul primelor 15 secole ale Bisericii, a spus: este Atanasie, este Augustin, este Wycliffe. A sărit imediat la secolul al XIV-lea. Wycliffe, cred, a trăit între 1330 și 1384 sau ceva de genul. Adesea considerat precursor al Reformei Protestante. Asta e forțat. El nu ar fi fost acceptat în nicio biserică protestantă pentru învățăturile sale, deși a fost precursor al unor erezii particulare ale protestantismului. Și apoi Jan Hus, l-a menționat pe Hus. Hus a fost preotul catolic ceh care a fost disciplinat pentru unele dintre învățăturile sale, pe care protestanții le consideră cumva scânteia inițială care a dus la Reformatorii Protestanți, deși Hus nu era nici luteran și nici calvinist. Și apoi a menționat pe Tyndale, Luther sau Zwingli, Calvin.

Și apoi a adăugat asta, Pastorul Lawson a adăugat asta,: „Ei vorbesc cu o singură voce, un singur Dumnezeu lucrând în unitate perfectă”. Iertați-mă, asta este o minciună totală și completă. Rușine lui pentru că a mințit atât de brutal, atât de vicios. A sugera că Atanasie și Sfântul Augustin, ca să nu mai vorbim de acești alți eretici latini, eretici catolici care au fost condamnați de Biserica Catolică, precum Wycliffe și Hus, pe care protestanții îi consideră precursori, a sugera că toți vorbesc cu o singură voce cu Luther, Zwingli și Calvin, asta este pur și simplu nerușinare. O absolută nerușinare. De fapt, chiar reformatorii protestanți înșiși nu vorbeau cu o singură voce. Luther îl ura pe Zwingli și s-au certat la propriu. S-au războit între ei. Ei se considerau eretici unul pe altul.

Ideea că ar exista cumva aici o narativă grandioasă care poate fi revendicată de protestantism este pur și simplu falsă. Există o narativă grandioasă. Se numește Creștinism Ortodox Universal. Există o narativă grandioasă, dar nu are nimic de-a face cu această istoriografie falsă. Îmi amintesc că am citit în lucrările teologului reformat de la Princeton, B. B. Warfield, că protestantismul, calvinismul în general, poate fi definit în esență ca: „Alegerea doctrinei harului a Sfântului Augustin în defavoarea ecleziologiei și sacramentologiei Sfântului Augustin.” Asta este mai exact. Nu cred că este complet corect, dar chiar și Sfântul Augustin nu poate fi revendicat – doar părți din Sfântul Augustin, părțile care se potrivesc cu protestantismul. Cel puțin dr. Warfield a fost suficient de sincer încât să recunoască asta. Ei nu îl urmau pe Augustin. Ei selectau și alegeau anumite porțiuni din învățătura Sfântului Augustin. Și același lucru poate fi spus despre Toma de Aquino. Ei selectează și aleg pentru a încerca să arate că au rădăcini în Tradiție, deși nu au.

Acest concept al istoriografiei protestante false, care este atât de evidentă, dar despre care nu se vorbește prea mult, poate fi văzut și în această colecție foarte celebră, această unică martirologie protestantă numită „Cartea Martirilor” a lui Fox. Este un efort din partea protestantismului timpuriu de a plasa martirii Reformei protestante, precum Martirii de la Oxford, de pildă, care au fost în conflict, desigur, cu Biserica Romano-Catolică în secolul al XVI-lea și ulterior, de a-i plasa într-o linie istorică de genul acesta. Deci, este o altă încercare. Este o încercare mult mai veche, dar o încercare protestantă timpurie de a face același lucru pe care Steve Lawson a încercat să-l facă cu seria sa „Stâlpi ai Harului”.

Dacă te uiți la ea, îmi amintesc că am citit asta prin sfârșitul anilor ’80 sau începutul anilor ’90. Această ediție a fost publicată în 1981 de Whitaker House. Dar are o listă, precum cele pe care le găsești în martirologia ortodoxă. Și începe cu un capitol despre primii creștini. Este un capitol lung, aproape, să vedem, 38 de pagini. Și trece în revistă mulți dintre marii martiri creștini-ortodocși ai secolelor I, II și III. Am notat câteva dintre numele lor. John Fox documentează prin propriile noastre scrieri, prin propriii sfinți ai Bisericii, mișcările celor 12 Sfinți Apostoli, unde au mers, evanghelizarea care a avut loc și martiriile lor. Apoi trece la Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, care a fost martir în Colosseumul roman în jurul anului 107 și descrie viața lui. Apoi merge la Sfântul Policarp. Aceștia sunt sfinți incredibili care nu au nimic de-a face cu protestantismul și niciodată, în cele mai nebune vise ale lor, nu ar fi primit pe cineva la Împărtășanie dacă avea convingeri protestante despre Biserică sau despre Sfintele Taine. Ar fi fost imposibil. Apoi merge de la Sfântul Policarp, la Sfânta Muceniță Blandina, la Sfântul Laurențiu al Romei, la Sfântul Alban, proto-martirul Britaniei, la Sfântul Ciprian, pe care el îi consideră marele apărător al ecleziologiei Bisericii, de la Clement al Alexandriei. Este un capitol fascinant pe care îl tratează în 38 de pagini.

Al doilea capitol îl dedică Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Cred că acest capitol ar trebui citit de toți protestanții moderni, ca să vadă ce gândea unul dintre influenții lor strămoși despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Și apoi, imediat, capitolul 3, după ce a tratat câțiva dintre marii martiri ai primelor secole, ce să vezi? Viața lui John Wycliffe. Deci, sare de la, să zicem, anul 312, când Împăratul Constantin a emis Edictul de la Milano, o mie de ani. Sare o mie de ani la un om care poate fi considerat, într-un anumitsens, un precursor al Reformei Protestante, care a trăit între 1330 și 1384. Și apoi trece prin mulți dintre martiri: William Tyndale, Martin Luther, John Hooper. Aceștia sunt cu toții martiri protestanți, martirii din Scoția, Hugh Latimer, episcopul Ridley etc., Cranmer.

Aceasta este Cartea Martirilor a lui Fox; Este încercarea lui, încă o dată, de a centra, de a stabili acești lideri creștini protestanți într-un anumit mediu istoric, care arată că ei au fost fideli Credinței Creștine, așa cum a fost apărată de-a lungul istoriei Bisericii. Este o afirmație îndrăzneață și arogantă și, în opinia mea, un eșec complet, o glumă absolut ridicolă să afirme acea continuitate între creștinii primelor secole, care erau foarte clari în privința Credinței lor, și apoi să adauge lideri protestanți care au negat mare parte din învățătura Bisericii nedespărțite, să pună toate astea la un loc într-o singură carte înseamnă să sugerezi că toți au fost martirizați pentru aceeași cauză. Aceasta este o istoriografie înșelătoare. Este o istoriografie falsă și ar trebui aruncată, complet aruncată.

Creștinismul Ortodox Universal este Credința Apostolică și a fost mărturisită și trăită de-a lungul a 20 de secole. Dacă tu însuți privești asta și vii dintr-un mediu protestant sau dintr-un mediu al vreunei mișcări creștine contemporane, care nu este legată de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, te invit să vii la o biserică ortodoxă. Dacă locuiești undeva în sudul Californiei, te invit să vii la parohia mea, Sfântul Andrei, aici în Riverside. Când intri, vei vedea pictați pe pereți câteva sute de sfinți în mărime naturală, bărbați și femei, din fiecare secol al Bisericii, din toate țările unde creștinii au evanghelizat cu succes în acești ultimi 2000 de ani; toți arată diferit – bărbați, femei, bătrâni, tineri, tot felul de profesii și medii, dar au un singur lucru în comun în privința Credinței și anume că au mărturisit Credința Ortodoxă; pentru ei, Crezul Niceean este expresia Credinței Creștine neschimbate și există o istoriografie reală. Hristos Și-a zidit Biserica Sa, și porțile iadului nu au biruit-o, și este voia Lui ca fiecare să găsească adăpost, pace, stabilitate și viață în Biserica Sa.

Deci, vă rog, îmbrățișați istoria creștină și aruncați istoriografia protestantă falsă, care nu vă va fi de ajutor, și înrădăcinați-vă în Biserica Nedespărțită. Domnul să fie cu voi.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!