Viața Sfântului Cuvios Martinian – p. Pimen Vlad

În liniștea unei păduri pline de ghiocei, părintele ne împărtășește un cuvânt duhovnicesc plin de căldură despre viața Sfântului Cuvios Martinian în care aflăm despre ispitele dramatice biruite de acesta prin har, pocăința adâncă și minunile care au urmat. Alături de aceasta, aflăm și despre Cuviosul Simeon Izvorâtorul de Mir de la Hilandar, cu vița de vie miraculoasă din mormântul său. Dincolo de aceste exemple, avem un îndemn puternic din partea părintelui Pimen: să oferim mai mult timp copiilor noștri, să închidem ecranele seara și să trăim relații reale, în duh ortodox, pregătindu-ne astfel pentru veșnicie.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

1. Introducere
2. Viața Sfântului Cuvios Martinian
3. Retragerea în munte de la 18 ani
4. Femeia desfrânată și rămășagul pus
5. Pregătirea ispitirii
6. Lupta cu gândurile și cu femeia desfrânată
7. Încet, încet, pustnicul pare că pierde lupta
8. Harul lui Dumnezeu în trezește
9. Găsirea unui loc mai retras în mijlocul mării
10. Lupta cu diavolul a continuat și aici
11. Femeia rămâne pe stâncă iar Sfântul Martinian se aruncă în mare
12. Ea hotărăște să continue nevoința pe stâncă
13. Din cetate în cetate ajunge la Atena
14. Trecerea Sfântului Martinian la Domnul
15. Cuviosul Simeon Izvorâtorul de Mir
16. Vița de vie ce crește din mormântul Sfântului Simeon de 1000 de ani
17. După cădere, omul se poate pocăii și în felul ăsta să ajungă la sfințenie
18. Dragostea acoperă o mulțime de păcate
19. Întrebări frecvente

Introducere

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Undeva în pădure, unde e plin de ghiocei. Nu știu, poate-i vedeți și pe aici, roată peste tot. Am încercat să nu-i calc, că e plin de ghiocei. E pădurea plină toată și am zis să vin într-un loc așa frumos, în liniștea pădurii. E și soare azi, e cald, dar văd că am intrat la umbră aici, într-o zonă așa după munte și deja simt răcoarea, e un pic de curent. Am venit de la soare, nu m-am îmbrăcat prea bine, că zic că e cald, e soare, dar am dat de curent aici. Sper să mă lase și să nu răgușesc că deja simt curentul de la răcoarea asta, venind de la cald. Și când transpiri repede, după aceea imediat se simte.

Da, dragilor! Vedeți? Atâtea locuri frumoase în lumea asta, ni le-o îngăduit Dumnezeu să ne bucurăm de ele. Așa avem și noi aici, de toate, toate la timpul lor, în Grădina Maicii Domnului.

Aveți grijă cum vă creșteți copiii! Oferiți-le mai mult timp!

Înainte de a vă spune despre ce sfânt vreau să vorbesc, vreau doar să spun un lucru, pe care-l mai spun la oamenii care vin: aveți grijă cum vă creșteți copiii! De ce spun asta? Pentru că nu le mai oferiți timp din cauza grijilor. Dar griji au fost dintotdeauna, oamenii munceau mult mai mult înainte. Dar problema nu e asta, ci tehnologia care ne răpește cel mai mult timp. Internetul, televizorul, toată nebunia asta ne răpește cel mai mult timp, în special părinților. Încercați seara când vă strângeți acasă să închideți totul, să vă dedicați timp copiilor, timp să vă jucați cu ei, să vorbiți cu ei, măcar o oră seara! Dați totul deoparte, tatăl, mama, copiii în mijloc, jucați-vă împreună, povestiți!  Aveți o vârstă, povestiți-le din timpurile acelea în care nu exista tehnologia, despre cum era viața înainte.

Mi-am amintit un citat de la cineva. Zice că era o fetiță care o întreba pe mama ei:

– Mami, tu ai avut telefon când erai mică, în copilăria ta?

– Nu!

– Dar ai avut tabletă?

– Nu!

– Ai avut televizor?

– Nu!

– Dar tu ai trăit perioada dinozaurilor?

Adică, pentru ei cumva, dacă nu exista mass-media cum au prins cei mai din urmă, li se pare ceva… Cum, viața nu era plictisitoare? Nu era deloc plictisitoare, era superbă! Pentru că aveam timp unul de altul. Atunci toți copiii ieșeau și se jucau împreună, jucau fotbal, jucau șotron, jucau tot ce era posibil. Dar cei care încercau să fie puțin mai deosebiți, jucau șah, jocuri de intelectuali cum ar fi, nu jocuri pe internet, pe telefon unde stau unul cu altul, nu! Erau din astea față către față. Era frumos! Da, dragilor?

Pentru un cuvânt duhovnicesc aplicat despre creșterea copiilor în tradițiile neamului, ascultați și îndemnul părintelui Pimen Vlad.

Viața Sfântului Cuvios Martinian

Trec peste lucrurile astea și vreau să vă povestesc viața Sfântului Cuvios Martinian, prăznuit pe 13 februarie. Îmi amintesc de viața lui că ne-o povestea Părintele Cleopa. Nu o dată, de mai multe ori am auzit-o, că dacă am fost și am stat mult timp pe lângă el când povestea seara, am mai auzit-o de mai multe ori și mi-o rămas așa întipărită. Bineînțeles că nu mai rețineam eu toate amănuntele, am mai aruncat o privire prin viața lui acum ca să-mi reamintesc. Și ca să nu mă lungesc, o să vă povestesc viața lui.

El s-a născut undeva în Cezareea Palestinei și a fost crescut frumos, adică, în credință, la biserică, împărtășanie. Până la 18 ani a fost un tânăr care atât l-o iubit pe Hristos, încât își dorea să-și dăruiască viața, să renunțe la toate astea pământești. Așa creșteau tinerii înainte împreună cu părinții. Dacă părinții erau exemplu bun, dacă duceau o viață cum trebuie, copiii le urmau exemplul. Ei, la fel a fost la Sfântul Martinian! La 18 ani a spus: ”Gata, vreau să mă dedic lui Hristos!”. S-a dus, s-a sfătuit acolo cu un preot din biserică, un bătrân cu viață sfântă și o luat binecuvântare să se ducă în pustie.

Pentru o perspectivă patristică detaliată, consultați Martinian din Cezareea Palestinei pe OrthodoxWiki.

Retragerea în munte de la 18 ani

La 18 ani, da! Era undeva într-un munte, în timpurile mai vechi, pe când nu era atât de mult extinsă cum să zice, viața asta a călugăriei. Nu era ca acum, să existe mănăstiri peste tot.

Care își doreau se retrăgea în locuri mai pustii. Așa s-a dus el undeva în munte și și-o făcut acolo o colibă. Avea o cameră, dar din camera aia mai înăuntru mai avea ca o mică chiliuță și acolo se ruga el, acolo era locul lui. Am putea zice ca avea ca o anticameră unde se intra și de acolo se retrăgea el în chiliuța lui. Așa și le-o construit el cum a putut și se nevoia acolo. Ani de zile s-o nevoit acolo, că era un tânăr foarte frumos, era așa bine crescut, adică toți se minunau de el. Și mai ales că încet încet în timp, după ani de zile, o început să se afle: ”Măi, ați auzit de tânărul acela?”, că fusese cunoscut pe acolo. ”Uite, stă de atâția ani acolo și se nevoiește, măi!”. Mulți îl fericeau pentru cum o renunțat el la viața asta.

Pentru detalii complete din sinaxar, vedeți Sf. Cuv. Martinian pe Ziarul Lumina.

Femeia desfrânată și rămășagul pus

El avea și ceva posibilități acasă, putea să-și ducă o viață acolo, să se căsătorească. Fiind și un tânăr frumos, putea orice fată să-și aleagă. Deci nu era pentru el greu, dar o renunțat la toate. Ei și odată prin cetatea de unde plecase el, era un grup și spunea: ”Măi, ați auzit de pustnicul acela? Măi, de atâția ani e acolo, uite cum se nevoiește el!”. Și o tânără desfrânată, care asta avea ca meserie cum se zice, i-o auzit vorbind și s-o apropiat:

– Dar ce spuneți acolo?

– Ei, ce te interesează pe tine?

– Dar vreau să aud și eu!

– Păi, uite, pustnicul acela de tânăr la 18 ani o plecat și are atâția ani acolo și uite cum se nevoiește, uite ce viață duce!

– Ei, credeți voi că stă acolo închis și nu are contact cu lumea? Păi, dacă era așa tare, de ce n-o stat aici în lume să se lupte? De ce s-a dus acolo? Dacă vreți, pun pariu cu voi, că eu pot să mă duc să-l distrug, să-l fac să dorească femei, să nu-i mai trebuiască pustia.

Ăștia o râs: ”Du-te măi, fată, de aici!” și o pus pariu, rămășag pe nu știu ce: ”Uite, eu mă duc și-l fac să se culce cu mine, fac ce vreau din el!”. Era foarte frumoasă, era împodobită, avea de toate, avea și casă, avea bijuterii, avea de toate. Între timp pustnicul se nevoia acolo și diavolul venea în toate felurile. Încerca să-l sperie, la un moment dat o venit ca un balaur mare și se băga sub coliba lui și săpa. Sfântul s-a rugat și o spus: ”Pleacă de aici, diavole, nu vezi că Dumnezeu mă păzește și nu ai nicio putere asupra mea? De ce te mai sârguiești degeaba să te lupți cu mine aici?”. Și atunci diavolul i-a răspuns: ”Las’ că o să te fac eu, o să te distrug eu! O să te fac că nu o să-ți găsești liniștea pe pământul ăsta!”.

Pregătirea ispitirii

Și pe cine o găsit diavolul? Pe tânăra asta de care v-am spus. N-o trecut mult, asta și-o luat un măgar ca să poată ajunge în munte și și-o pus într-o traistă podoabelor ei, haine de alea cât mai ispititoare, cu tot felul de brățări, de nu știu ce. Dar ea s-o îmbrăcat în niște haine rupte, cu o broboadă pe cap tot ruptă și cu măgarul ăla o urcat. Și o căutat ea să fie o zi cu ploaie, cu vifor, cu de toate și-o ajuns undeva pe la miezul nopții acolo. Așa și-o calculat să ajungă la pustia lui și-a început să strige: ”Omule al Lui Dumnezeu, nu mă lăsa că m-am rătăcit și mă mănâncă fiarele, nu mă lăsa!” și plângea. Și-o auzit cuviosul Martinian, că el stătuse o serie de ani de ani, dar încă nu era bătrân ca să nu audă.

Vă dați seama, dacă o plecat la 18 ani, acum avea treizeci și ceva de ani. Și deschide ușa să vadă ce este. Făcuse întâi o rugăciune: ”Doamne, ce este?” Și-o văzut o femeie. O închis ușa la loc și-o ZIS: ”Doamne, ce e asta?”. Și-o amintit ce-o zis diavolul, că nu o să te las, să vezi ce aduc asupra ta. Zice: ”Știu că e ispita diavolului, dar ce să fac? Dacă o las afară în noaptea asta, în vifornița asta și o mănâncă fiarele, o s-o am pe conștiință toată viața. Dacă o bag înăuntru aici cu mine, nu știu ce o să facă diavolul. Și eu sunt tânăr, și ea se vede că e tânără” și s-o rugat și o zis: ”Doamne, nu vreau s-o am pe conștiință, ajută-mă Tu!” și-o deschis ușa și-o băgat-o înăuntru în cameră.

O făcut repede un foc acolo să se încălzească camera, să fie cât mai cald, că ea era udă. Avea el ca un fel de șemineu micuț ca să iasă fumul și acolo făcea câte oleacă de foc când era nevoie. Și după ce o făcut oleacă de foc i-o dat ce avea pe acolo, un fel de pătură, ca să aibă ea să se acopere, să se usuce lângă foc. Avea câteva smochine, i-o dat să mănânce și zice: ”Uite, stai aici, odihnește-te, că eu mă duc în camera mea și dimineața, cu ajutorul lui Dumnezeu, te duci în drumul tău!”.

Pentru alte cuvinte despre ispite și lupta duhovnicească, ascultați Adevărata pocăință – p. Spiridon Bailey.

Lupta cu gândurile și cu femeia desfrânată

A intrat acolo, s-o pus la rugăciune, dar a venit și diavolul cu lupta lui și o început să-i aducă gânduri, tot felul: ”Uite o femeie! Ești tânăr, stai așa aici?”, adică o început lupta. Lupta asta o are orice om și mai ales când intervine diavolul, îngăduit și de Dumnezeu. Și o început lupta cu gândurile. S-o odihnit el, s-o rugat cât o putut, dar avea gândurile și cumva striga: ”Doamne, ajută-mă să se ducă liniștită să-și vadă de drumul ei!” și s-o liniștit.

Ei, dimineață când s-o făcut ziuă, după ce și-o făcut el rugăciunile, o ieșit de acolo și ce-o găsit? Asta după ce s-o așezat ea bine, s-o uscat, s-o odihnit un pic, și-o scos din traistă toate zorzoanele alea, și-o„ dat hainele jos și s-o îmbrăcat cu hainele acelea provocatoare, cum sunt femeile care se ocupă de așa ceva. Și când deschide cuviosul ușa și o vede, o rămas așa. Zice: ”Cine ești, ce cauți aici?”, că n-o mai recunoscut-o, la cum arăta acum și cum arăta când o venit și o văzuse doar la lumina unei flăcări.

Acum se făcuse ziuă și se vedea mai bine. Și atunci o început:

– Nu fugi de mine, eu sunt!

– Bine, dar de ce te-ai schimbat în hainele astea? Ce-i cu tine?

– A, stai să-ți povestesc! Știi, eu am aflat de frumusețea ta și tare am dorit să vin la tine, să fiu femeia ta, că uite…” și a început a zice, i-o pus diavolul în minte citate din Sfânta Scriptură, că uite și Avraam o fost căsătorit, și i-o luat din Vechiul Testament pe toți, ”Uite, sunt căsătoriți și bineplăcuți lui Dumnezeu și-o avut copii…” și atâtea i-o spus până l-o amețit încât el o rămas așa, nu mai știa ce să zică. Încerca să strige la Dumnezeu, dar simțea că nu mai are putere. Și atunci ea l-o luat de mână, l-o tras spre ea, zice ”Stai, nu-ți fie frică, e ceva firesc! Vrei să fiu femeia ta, să ne căsătorim?”, încât ăsta o început să cedeze.

Încet, încet, pustnicul pare că pierde lupta

Lupta o început să fie din ce în ce mai mare, diavolul cumva își cuprinsese toate forțele. Și atunci, el zice:

– Dar eu n-am nimic! Ce pot să-ți ofer eu? Sunt sărac, vezi ce-i aici!

– Nu-i nimic, am eu casă, am avere, am de toate, o să trăim o viață! O să fii fericit și o să trăim creștinește și frumos, o să trăim așa cum trebuie, plăcuți lui Dumnezeu. De ce se te chinui aici când putem să ne mântuim și în lume trăind viața așa?

Atâtea argumente i-o adus, că mai că știa mai bine decât el Sfânta Scriptură. Atât de mult o influențase diavolul și îi pusese în minte tot ce trebuia să spună. Și atunci el i-o zis când deja nu își mai putea controla nici trupul, nici mintea: ”Da, de Dumnezeu nu ne putem feri, dar cu oamenii ce facem? Dacă cumva vine cineva, că mai sunt uneori unii oameni care mai ajung pe aici pe la mine. Așteaptă un pic aici să ies, să mă uit”, că aveau o stâncă aproape de colibă, ”de pe stânca asta să vad cărarea, să nu vie cineva aici să ne găsească păcătuind”. Și-o ieșit afară, s-o urcat pe stâncă și s-o uitat, dar înăuntrul lui încă tot încerca să-și ducă mintea la Dumnezeu: ”Doamne ajută-mă!”. Nu mai avea putere, îi slăbise cumva mintea, dar și trupul începuse să-i ceară. Îl stârnise.

Harul lui Dumnezeu în trezește

Atunci a venit Harul lui Dumnezeu peste el l-o trezit oleacă. S-o dus repede unde mai avea lemne pe acolo în jur și-o adunat un braț de vreascuri care ardeau bine. Le-o adus, o intrat și le-o pus în mijlocul camerei. Ea nu știa ce face și el le-o dat foc și când a început să ardă tare, s-o urcat cu picioarele desculț pe foc și o stat așa până o simțit că urlă de durere. Și striga: ”Ce, Martiniane? Nu poți răbda focul ăsta? Dar cum o să rabzi focul iadului dacă ajungi și te pierzi? Dacă te culci cu femeia asta și îți distrugi viața, cum o să rabzi focul iadului? Ia și rabdă aici!”. Și iar sărea din foc când nu mai răbda usturimea, iar se urca pe foc și atât s-o ars că o căzut pe jos.

Își arsese tălpile și picioarele, tot, până o căzut jos, adică n-o mai putut sta în picioare. Atunci femeia s-o speriat, și-o venit în simțire și a zis: ”Ce era să fac, să-l distrug pe omul ăsta?”. Și atât s-o căit încât repede și-a luat hainele vechi, o ieșit afară și s-o schimbat repede cu cele vechi și o aruncat toate chiar în focul ăla, și podoabele și hainele acelea. După aceea o căzut în genunchi și o zis: ”Iartă-mă! Iartă-mă, că era să te distrug și pe tine, să mă pierd și pe mine făcând asta! Povățuiește-mă ce să fac să mă mântuiesc și eu!”. Cuviosul cunoștea o stareță cu viață sfântă și i-o spus: ”Du-te în cetatea Ierusalimului la mănăstirea cutare, la stareța Paulina și spune-i tot ce s-a întâmplat și că te-am trimis eu și ea te va povățui ce să faci ca să te mântuiești”.

Pentru o analiză aplicată a tehnologiei și duhovniciei, ascultați Tehnologie și duhovnicie în diaspora.

Găsirea unui loc mai retras în mijlocul mării

I-a mai dat niște smochine pentru drum, ce mai avea el acolo ce mai avea și o plecat ea plângând de acolo. Zice că tot drumul până la Ierusalim o plâns continuu căindu-se. Iar lui, zice că i-o luat șapte luni de zile ca să-i se vindece picioarele, că abia se târa, nu mai putea merge, se arsese cu totul. Și atâta s-o căit și o plâns la Dumnezeu: ”Iartă-mă, Doamne! Uite ce era să fac, uite!”. Iar după ce și-o revenit o spus așa: ”Nu pot să mai stau aici! Sunt prea aproape de lume” chiar de era departe, dar cumva prea aproape. ”Am văzut și eu ca om cât de slab sunt”. Și atunci o lăsa totul și o plecat de acolo în direcția mării, unde știa că e marea, zicea că ”Trebuie să plec unul departe”.

Și când o ajuns la mare, o găsit un corăbier, un pescar cu o corăbioară mai mică, care era pescar și i-o spus:

– Omule, știi cumva vreun loc, vreo stâncă în mijlocul mării unde nu poate ajunge aproape nimeni la ea, să fie cât mai departe?

– Da, ce vrei, părinte?

– Vreau să mă nevoiesc acolo.

– Știu așa ceva, dar cum ai să trăiești acolo?

– Uite, fac o înțelegere cu tine. Eu o să mă rog toată viața pentru tine și tu să-mi aduci o dată la câteva luni, să vii de vreo trei ori pe an și să-mi aduci acolo pâine și apă. Și să-mi aduci de împletit ca eu împletind acolo funii, coșuri, să-ți dau ca să mă răsplătesc pentru nevoința pe care o faci că-mi aduci cele necesare.

– Bine, părinte!

Lupta cu diavolul a continuat și aici

Ăsta l-o văzut așa cuvios, l-o văzut că trecuse de vreo 30 ceva de ani și l-o dus acolo pe stânca aceea. I-o pus pâine, apă și ani de zile s-a nevoit acolo. Acolo nu ajungea nimeni, era chiar pustie totală. Doar corăbierul venea special, îi aducea de trei ori pe an ce trebuia și lua ce împletea el acolo. Acolo se ruga continuu. O încercat diavolul și acolo să aducă valuri care să treacă peste stâncă ca să-l înece. Și el se ruga și spunea: ”Știu, diavole, știu că încerci, dar n-ai să poți, pentru că Hristos nu mă lasă!”. Și valurile alea cum se ridicau sus se împrăștiau deodată, n-aveau putere să-l acopere. Îl păzea Dumnezeu.

Dar tot nu s-a liniștit diavolul. Și ce-a făcut? Odată trecând o corabie prin larg pe acolo, care avea și femei și bărbați, o ridicat diavolul furtună, s-o sfărâmat corabia și s-o scufundat. S-o înecat toți în afară de o tânără frumoasă, care o scăpat pe o scândură. Și-o adus-o diavolul în așa fel pe valuri, la stânca cuviosului. S-o agățat cu o mână de stâncă și a zis: ”Omule al Lui Dumnezeu, nu mă lăsa că mă înec!”. Când a văzut ăsta!… Gândiți-vă, el avea o stâncă înaltă acolo, mare cât o cameră, pe care se nevoia el. Era, să zicem, ca un stâlp în mijlocul mării. Și când a văzut asta, zice: ”Aoleu, diavole! Nici aici nu mă lași?”. Adică, sunt în mijlocul mării și aici mi-ai adus-o? Doamne, nu mă lăsa!”, mai ales când o văzut că era și foarte frumoasă tânăra asta.

Femeia rămâne pe stâncă iar Sfântul Martinian se aruncă în mare

Zice: ”Cum să viețuiesc cu ea pe stânca asta? Dar nici nu pot să o am pe conștiință!”, știa că se îneacă, că nu avea scăpare. Și atunci o tras-o sus și i-o spus: ”Uite, noi nu putem sta împreună, că nu poate sta focul cu fânul uscat. Tu rămâi aici. Uite, mai este un pic de apă și pâine și nu mai este mult timp și trebuie să vină corăbierul care a avut ani de zile grijă de mine. Să-i spui ce s-o întâmplat și să te ia și să te ducă pe uscat ca să te poți duce la casa ta și să scapi”. Și după aia o făcut o cruce mare, o însemnat marea cu semnul crucii, s-o aruncat în mare și o spus: ”Doamne, cum e voia Ta dacă-i să mă înec! Dacă nu, du-mă unde știi Tu, că nu mai vreau să-mi pierd sufletul!”.

Și în momentul acela o apărut doi delfini, o intrat sub brațele lui, s-o ținut de ei și o plecat în larg cum se zice, că nu se vedea țărmul acolo în nicio parte. Și-o văzut fecioara asta, tânăra asta, cum l-o dus Dumnezeu. Și ea era creștină, era dintr-o familie credincioasă. Și când o văzut asta, o rămas acolo și a început să se roage. Și când o venit corăbierul, când au văzut că în loc de călugărul pe care îl știa acolo, era o tânără, repede o întors barca înapoi să plece. Zice: ”Nu! Asta e înșelăciunea diavolească!”. Și ea o început să strige: ”Nu pleca, nu pleca! Și eu sunt creștină, sunt roaba lui Hristos, nu mă lăsa, întoarce-te înapoi ca să-ți spun ce s-a întâmplat și cu părintele!”.

Ea hotărăște să continue nevoința pe stâncă

Și atunci s-a încredințat el și a venit lângă stâncă și a zis: ”Dar cine ești? Ce s-a întâmplat?” și ea i-a povestit tot.  Zice: ”Uite ce a zis părintele, că să mă iei și să mă duci, dar eu nu vreau asta. Dacă mi-a salvat Dumnezeu viața, vreau să rămân eu în continuare pe stânca asta. Și vreau ca ceea ce aduceai pentru părintele să-mi aduci și mie. Să vii și cu femeia ta, să-mi aducă lână de împletit, să mă învețe cum să împletesc, ca să vă plătesc și eu pâinea pe care mi-o aduceți. Și să-mi aduci o haină bărbătească să mă îmbrac cu ea ca să fiu văzută ca un bărbat dacă vreodată mai ajunge cineva aici”. Și atunci o ascultat cu corăbierul, s-a dus, o luat-o pe soția lui, o venit împreună și ea s-o urcat pe stâncă.

Soția o îmbrăcat-o cu haina aceea bărbătească, o învățat-o cum se împletește, i-o lăsat tot ce trebuie și o plecat. Zice că o chema Fotini pe tânăra asta. S-o nevoit 12 ani de zile și ea pe stânca aceea în același fel, venind corăbierul și aducându-i cele ce-i trebuiau. Acum de câte ori venea, venea împreună cu soția lui ca să-l ajute și când au venit după 12 ani, o găsit-o adormită pe stânca aceea, plecase la Domnul. Atunci au luat-o, au pus-o în barcă, o adus-o în cetate, s-o dus la episcop și i-o povestit cele întâmplate și a îngropat-o cu mare cinste ca pe o sfântă după atâta nevoință.

Din cetate în cetate ajunge la Atena

Mergem mai departe. Pe cuviosul Martinian l-or dus delfinii până la țărm și după aia o ieșit și o umblat câțiva ani de zile din loc în loc. Zice că o străbătut 164 de cetăți pe jos, mergea continuu și tot spunea: ”Fugi, Martiniane! Fugi, ca să nu te ajungă ispita!”. Dacă îi dădea cineva de mâncare, mânca, dacă nu, era flămând. N-avea nimic la el niciodată, doar cu hainele de pe el și așa s-o nevoit ani de zile. Albise, era bătrân de acum, dar și epuizat, de atâta mers continuu. Și-o ajuns la Atena. Gândiți-vă, de pe unde o fost el, o ajuns la Atena și aici s-o dus în biserică, s-o pus jos cu hainele rupte și toți care-l vedeau ziceau ”Băi, e un cerșetor sau un nebun!”. Dar Dumnezeu i-a descoperit la episcop viața lui. El când s-o pus jos în biserică, i-o rugat:

– Chemați pe episcop!

– Pleacă de aici, nebunule, cerșetorule! Ce, vine episcopul pentru tine, cine ești tu?

– Chemați episcopul, vă rog!

Dar până la urmă s-au dus și i-au zis la episcop:

– Uite, e un nebun acolo!…

– Nebuni sunteți voi! Ăsta e mai sfânt decât noi toți!

Trecerea Sfântului Martinian la Domnul

Episcopului i se descoperise și a venit. El nici nu s-o mai putut ridica de jos, doar o întins mâinile spre episcop să-l binecuvânteze. Și l-o binecuvântat episcopul și i-o cerut rugăciunile, iar el a cerut ca episcopul să roage pentru el, să-l binecuvânteze și așa și-o dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Zice că o fost îngropat cu cinste acolo, lângă biserica aceea. Da! Vedeți viața minunată a cuviosului Martinian? Câtă nevoință, cât s-o ostenit de la 18 ani până a ajuns la sfințenie! Vedeți? Orice sfânt o trecut prin multe ispite, prin multe greutăți. Nu vă gândiți că la sfințenie s-o ajuns… Gata, s-o dus, stă-n rugăciune și nu mai are nicio luptă! Nu! Acolo e lupta mult mai mare mai ales pustie, în locuri retrase vine diavolul cu tot iadul după el. Ați înțeles?

Cuviosul Simeon Izvorâtorul de Mir

Și o să vă mai spun câteva lucruri, tot despre un sfânt care e în ziua asta, tot pe 13, chiar de mă lungesc un pic, Cuviosul Simeon Izvorâtorul de Mir de la mănăstirea Hilandar. El a fost regele Serbiei. Fiul lui cel mai mare, cuviosul Sava, o venit în Sfântul Munte, s-o făcut călugăr și s-o nevoit. S-o nevoit mult și-o făcut mănăstirea Hilandar. Tatăl lui, regele Serbiei, tot o insistat: ”Vino acasă! Vino în țară la noi! Uite, îți las conducerea, regatul”, dar o văzut că nu avea nicio șansă. L-o ajutat pe Sfântul Sava să construiască mănăstirea Hilandar și Sfântu Sava i-o scris o scrisoare așa, plin de umilință. Când o citit-o, regele s-o umilit și el și-o spus: ”Gata, mă duc la fiul meu!”.

Pe Ștefan, al doilea său fiu, l-o pus rege în locul lui, el a renunțat la toate și o venit la Sfântul Sava în mănăstire. Fiul lui, Sfântul Sava, l-o călugărit și i-o devenit tată duhovnicesc și s-au nevoit împreună la mănăstirea Hilandar. Au dus-o într-o smerenie și nevoință acolo, că atunci când a murit Sfântul Simion, o fost îngropat în biserică într-un colț și mormântul era săpat într-o stâncă. Ați înțeles? Cu o piatră deasupra.

Despre minunile de la Hilandar, citiți și Strugurii care vindecă sterilitatea.

Vița de vie ce crește din mormântul Sfântului Simeon de 1000 de ani

Și o început să izvorască mir din mormântul lui și mai mult decât atât, din stânca aia o crescut o viță de vie, care acum e atât de groasă. E groasă! Gândiți-vă, e o mie de ani! Și o crescut așa, scoasă afară pe sub zidul bisericii. Așa o ieșit afară vița de vie, din mormânt, din piatră, nu are contact cu pământul.

Și este și la ora actuală vița aia de vie, afară. O pus-o la înălțime de vreo 3 metri ca să nu ajungă oamenii la ea să o rupă. Și părinții adună strugurii când se coc, îi usucă și îi pun în pliculețe câte trei bobițe și ajută foarte mult, o ajutat și ajută femeile care nu pot să facă copii. Trebuie să ții o rânduială de 40 de zile, scrie acolo, îți dau cei de la Mănăstirea Hilandar cui ajunge acolo. Cere foarte multă lume și nu reușesc părinții să asigure la toți din cât adună de acolo. Și atunci cine ajunge acolo și vine într-adevăr cu cererea sau cu așa ceva la părinți, lasă pomelnicul acolo, îi dau părinții plicul ăsta și în timp ce omul ține rânduiala aceea de 40 de zile, părinții pomenesc pomelnicul în mănăstire 40 de zile.

Din câte știu, pun strugurii aceia în agheasmă și iau în fiecare zi câte o gură de agheasmă, soțul și soția timp de 40 de zile. Și la urmă mănâncă bobițele acelea, două soția și una soțul și rămâne la mila lui Dumnezeu. Cunosc și eu un caz când au folosit tot bobițe din acelea, o familie de români care locuia în Atena, am mai spus eu cândva. Nu puteau să aibă copii, aveau probleme mari de sănătate și a rămas soția însărcinată. Și când o născut o fetiță, exact pe vârful capului era roșu așa, urmele exact de ciorchine și de bobițe de struguri. Două bobițe de struguri cu ciorchinele, așa arăta urma de pe capul fetiței, semn că o fost prin minune dăruită fetița. Și i-o pus numele Maria. Da, dragilor! Am vrut să vă spun și despre Sfântul Simion, că tot e în aceeași zi.

După cădere, omul se poate pocăi și în felul ăsta să ajungă la sfințenie

Vedeți ce sfinți minunați ne-o dat Dumnezeu și i-o lăsat pământul ăsta, care s-au nevoit, care s-au ostenit? Vedeam la Sfântul Martinian, atâta luptă de la 18 ani, l-o urmărit diavolul din scurt, a trecut până la limita căderii, ridicării iară, dar n-o cedat la luptă și în felul ăsta s-o sfințit. Să știți că sfinții au trecut prin toate. Unii au trecut prin căderi mari, ridicări, pocăință, așa au ajuns sfinți. De asta nu mai fiți atât de… Dacă auziți că cineva, că-i călugăr, că-i preot și o avut o cădere, toți acum, mass-media, ”Văleu, ce-o făcut! Vă dați seama? Rușine să le fie!”. Dar ei nu mai știu un lucru, pocăința omului după cădere. Ce face omul ăla? Cât se pocăiește, se căiește, plânge, se roagă ani de zile și poate să ajungă la sfințenie.

Să ajungă sfânt în fața Lui Dumnezeu și tu rămâi cu judecata, că aia ți se pune în față, uite ce-o făcut! Toți cădem, fraților! Ar trebui să ne uităm mai des la noi, dacă nu cu trupul, cu mintea, cu… sunt tot felul de căderi, de patimi, de slăbiciuni, ne luptăm… Dar să nu cedăm la luptă! De asta să ne uităm mai des la noi! Să ne uităm la noi, nu să aruncăm repede cu noroi în ceilalți! Uită-te la tine un pic! Ai ajuns la sfințenie, nu mai greșești, nu mai gândești nimic rău, nu mai faci nimic rău, de-ți permiți să-l judeci pe celălalt?

Dragostea acoperă o mulțime de păcate

De ce spune și porunca: ”Nu judecați și nu veți fi judecați!”? Și ne spune și Mântuitorul: ”Prin aceasta vă veți cunoaște că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste între voi”. Iar dragostea nu judecă niciodată, dragilor!

Dragostea acoperă o mulțime de păcate. Ați înțeles? Ia pătura și-l acoperă pe cel care greșește și se roagă pentru el. Nu face public și trântește de parcă el ar fi sfânt și uite ce face celălalt. Nu mai faceți asta, dragilor, că vă adunați păcate străine care o să cadă asupra voastră, asupra copiilor voștri și o să vedeți urmările! Fiți îngăduitori unii cu alții! Rugați-vă mai mult unii pentru alții! Nu vă aruncați repede la a judeca pentru că nu știți starea omului după cădere! Ați înțeles, dragilor? Să fim mai îngăduitori, mai buni și cu mai multă dragoste unii față de alții și Dumnezeu nu ne lasă! Și cum spun eu mereu, pe Maica Domnului să o avem ca o Mamă, să strigăm la Ea zi și noapte, să mijlocească pentru noi la Hristos și atunci nu o să ne lase niciodată. Da, dragilor?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și toți Sfinții. Amin!

Da! Vedeți? Ghioceii minunați! Vedeți cât de frumoși sunt peste tot? Pădurea e plină cu ghiocei. Uitați, în sus, încoace, peste tot ghiocei. Frumoși, minunați, din belșug. Împodobesc Grădina Maicii Domnului peste tot. Nu știu cât se vede, dar e alb tot. Să ne ajute Maica Domnului!

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!