Discernământul: un dar al Pustiei – Sf. Daniil Katunakiotul

Urmăriți un foarte frumos material documentar despre viața și virtutea discernământului dobândită de unul dintre marii părinți athoniți din perioada recentă, Sfântul Daniil Katunakiotul.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Discernământul – un dar al Pustiei – Sf. Daniil Katunakiotul

În războiul duhovnicesc, lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum par. Așa a fost și în ziua în care, la scurt timp după ce Sfântul Daniil se retrăsese în pustia athonită, el a ieșit din chilia sa din Katunakia pentru o plimbare, purtând sub braț un volum al Filocaliei, o carte al cărei nume înseamnă iubirea de frumos și de bine. Aceasta este o colecție de scrieri ale părinților asceți, în mare parte despre Rugăciunea lui Iisus și despre trezvie, în care Sfântul Daniil se cufundase de ani de zile, căutând înțelepciunea Părinților pustiei și zidindu-și propria apropiere de Dumnezeu. Chiar atunci, un călugăr delăsător a trecut pe lângă el și, văzând cartea, a spus batjocoritor: „Uite cum trece filoplania!”, adică: „Uite cum trece iubirea de deșertăciuni!”, apoi s-a îndepărtat disprețuitor. Sfântul Daniil nu a răspuns la această insultă, ci cu tristețe s-a gândit doar: „Astfel de călugări sunt cei înșelați, căci ei nu știu să găsească cheia cu care să deschidă comoara cea de preț. Își risipesc viața în pustie și niciodată nu o află.”

Această cheie e predarea totală iubirii de Dumnezeu cu smerenie și ascultare, prezentată în această carte așa cum a fost trăită de sfinți. Daniil a învățat atât de mult slujind cândva sub ascultare unui stareț, care a clădit în el răbdare și smerenie și capacitatea de a-și preda voința proprie lui Dumnezeu necondiționat, în toate.

Apoi a fost pus la încercare în viața reală, ca monah la Mănăstirea Vatoped. A început să sufere de nefrită cronică, iar ultima criză l-a lăsat țintuit la pat, cu excepția câtorva minute zilnic, când se târa să traverseze curtea până la Biserică să se roage. „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu”, se ruga Daniil, îngenunchind în fața uneia dintre sfintele ei odoare din Biserica mănăstirii, „roagă-Te pentru mine în vremea mea de necaz. Dacă e voia Domnului ca această boală să-mi fie luată, să fie binecuvântat! Totuși, nu voia mea, ci voia Lui să se facă!” Acest odor este Brâul Maicii Domnului, cinstit de mult timp la Vatoped care a săvârșit multe minuni. Daniil s-a rugat în fața Brâului zi de zi, timp de luni de zile, adesea acoperit de sudoare și lacrimi, căutând alinare de spinul din trupul său.

Apoi, într-o zi, Daniil a intrat din nou în Biserică cu nădejde în inimă că Dumnezeu va avea milă de el. „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-Te pentru mine în vremea mea de necaz. Dacă este voia Domnului ca această boală să fie luată, să fie binecuvântat!” Însă, brusc, Daniil simți o senzație caldă și plină de har străbătându-i trupul, iar durerea se potoli. ”Sunt vindecat! Slavă lui Dumnezeu! Mulțumesc, Preasfântă Stăpână! Îți mulțumesc atât de mult că mi-ai ascultat rugăciunea!” În timp ce Daniil continua cu astfel de gânduri pline de recunoștință, a auzit cântările din Slujba Dumnezeiască și a înțeles că fusese vindecat de praznicul Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Era 31 august. Daniil, copleșit de bucurie, a înaintat în Biserică [spre Sf. Altar] pentru a primi Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Niciodată nu a mai suferit de această afecțiune.

Sfântul Daniil, în cea mai mare parte a vieții sale, s-a cufundat în rugăciune și studiul Scripturii, al Vieților Sfinților și al literaturii ascetice. Harul lui Dumnezeu l-a curățit de patimi și i-a luminat nous-ul printr-o astfel de viață, care, după cum învață Sfântul Maxim Mărturisitorul, ajută pe om să vadă lucrurile așa cum sunt cu adevărat, prin darul discernământului.

Așa s-a întâmplat într-o zi când Daniil a vizitat schitul unui mănăstiri rusești din apropiere și l-a observat pe un călugăr slab, desculț, care umbla îmbrăcat în zdrențe. ”Cine este acest călugăr?”, a întrebat Daniil. ”Este unul dintre marii noștri asceți”, a spus un călugăr din apropiere. ”Serios?”, a întrebat Daniil. ”Ce îl face atât de mare?” ”Din ce am văzut, postește mai strict decât noi. Se vede din înfățișarea lui că nu e alipit deloc de această lume. Și în timp ce noi ne chinuim să ne ținem regula zilnică de trei sute de metanii, el face câteva mii pe zi.” ”Da!”, a răspuns un alt călugăr, ”este adevărat! Toți ne mirăm de nevoința lui!” Dar ochii cu vedere limpede ai lui Daniil au discernut o situație neplăcută lui Dumnezeu. Așa că a vizitat chilia acestui așa-zis ascet și a observat că intrarea avea o mică deschizătură prin care oricine putea vedea. S-a uitat înăuntru și l-a văzut pe călugărul în zdrențe făcând metanii în fața icoanelor sale. ”De unde ia o astfel de tărie?”, s-a gândit Daniil. ”Oare nu cumva pentru că știe că alții îl privesc?”

A simțit milă pentru călugăr și i-a spus starețului ce observase, iar starețul l-a vizitat pe acest mare ascet. ”Cum o mai duci aici, părinte?”, a întrebat starețul. ”Cu rugăciunile Sfinției tale, Părinte, mă descurc bine. Mă nevoiesc și plâng pentru păcatele mele”, a răspuns călugărul. ”Doar că mie nu-mi spui niciodată gândurile tale”, a replicat Bătrânul. ”Ce să-ți spun, Părinte? Tu le știi pe toate. Sunt un păcătos care se luptă.” ”Cum te lupți?”, întrebă starețul. ”Spune-mi, faci metanii?” ”Da, fac câteva.” ”Câte?”, întrebă starețul. ”Cu rugăciunile tale, trei mii pe zi.” ”Ce? De ce trei mii? Cine ți-a dat binecuvântare să faci atâtea? Să nu mai faci niciodată trei mii de metanii! Ce vrei să creadă oamenii? Că ești un super-ascet? De acum înainte, fă doar o sută de metanii, ca să nu te umpli de mândrie!”

Cu aceste cuvinte, starețul a plecat, iar adevărata stare a sufletului călugărului s-a arătat în scurt timp. Mai întâi, călugărul a ascultat, dar cu greu izbutea să mai facă chiar și o sută de metanii, căci puterea sa de mai înainte fusese hrănită de duhul mândriei. Curând după aceea, călugărul s-a aruncat în extrema opusă, mâncând cele mai bune mâncăruri și îmbrăcându-se în veșminte scumpe, căci duhul amăgirii duce adesea spre exces în ambele direcții. De aceea, discernământul este atât de prețuit în lupta duhovnicească.

Așa cum învață Sfântul Grigorie Sinaitul, nu există cunoaștere mai necesară decât aceea de a discerne ce este de la Dumnezeu și ce nu este de la El. Pentru o astfel de cunoaștere, chiar și cei mai aspri asceți căutau adesea sfatul Sfântului Daniil. Un astfel de părinte era Părintele Alipie de la Mănăstirea Xenofont, care se ruga Rugăciunea lui Iisus în sihăstrie și a trăit o mare bucurie mulți ani. Dar într-o zi, frații au observat în timpul mesei la trapeză că trupul Părintelui Alipie a început să tremure deodată în timp ce spunea rugăciunea în tăcere. Tremurul era atât de puternic, încât zguduia și pe cei de lângă el. „Oprește-te din rugăciune, Părinte Alipie!”, i-au spus mai târziu câțiva dintre frații săi călugări în timpul slujbei. „Nu vezi ce necaz ne pricinuiește?” „Dar nu pot să o opresc”, a răspuns Părintele Alipie. ”O spun fără să vreau. Iertați-mă, părinților!”

Părintele Alipie a căutat sfat de la mulți, dar n-a aflat alinare. Tremurul a continuat. Apoi, într-o zi, cineva i-a sugerat să-l viziteze pe Bătrânul Daniil. Așa că a pornit spre Katunakia, unde Bătrânul întemeiase acum o obște. ”Părinte Alipie”, i-a spus Bătrânul Daniil cu blândețe, ”Descrie-mi cum a început prima dată acest fenomen. Unde te aflai?” Părintele Alipie a început să povestească, cum priveghind în bisericuța din via de lângă mănăstire într-o seară, și în timp ce se ruga cu metanierul, zăvorul ușii bisericuței s-a zdruncinat. „Ce-o fi asta?”, s-a gândit el, în timp ce frica îi cuprindea inima și trupul începea să tremure. A intensificat rugăciunea, dar a văzut că tremurul devenea tot mai puternic. Curând s-a auzit o bătaie puternică în ușă. Părintele Alipie s-a dus la ușă, dar nu era nimic acolo. „E de la diavol”, s-a gândit el. „Nu-i voi da atenție.” Dar în zilele următoare, pe măsură ce se ruga cu râvnă, tremurul s-a agravat.

Starețul Daniil a tăcut o clipă după ce a auzit istorisirea. Adâncit în gânduri, a întrebat: „Când ai auzit prima dată loviturile puternice și ai realizat că era ceva demonic, ce gând ți-a trecut prin minte? Ce simțăminte dominau în sufletul tău?” „Am simțit frică și totuși m-am încurajat. Când am auzit zgomotul, mi-am spus în sine: ”Să bată cât vrea! Nu mă va împiedica să mă rog! Nu i s-au întâmplat și Sf. Antonie lucruri asemănătoare? Lucrarea lui este și a mea. Fie că tremurul din trupul meu este lucrarea harului sau a celui rău, voi continua să spun rugăciunea până când cel rău va fi rușinat.” Auzind aceasta, Starețul Daniil a găsit pricina unei asemenea tulburări, căci în disprețul Părintelui Alipie față de vrăjmaș se ascundea o mândrie imperceptibilă. „De acum înainte”, a spus blând Starețul Daniil, rostește Rugăciunea lui Iisus cu smerenie, cu pocăință și dragoste de Dumnezeu. Crede că ești păcătos. Fii recunoscător pentru toate cele pe care El le-a făcut pentru noi. Socotește tremurul lucrarea celui rău, dar când se întâmplă, predă-te lui Hristos și roagă-L să te mântuiască. Doar așa vei atrage harul dumnezeiesc și vei alunga răul.” Părintele Alipie a urmat sfatul său și prin această rugăciune smerită tremuratul s-a oprit iar Dumnezeu i-a dăruit pacea, făcându-l chiar vrednic să-i ajute pe alții care erau chinuiți de demoni. El a rămas veșnic recunoscător Bătrânului Daniil pentru călăuzirea sa blândă.

Potrivit Sf. Ioan Casian, discernământul este regina virtuților, fiind ochiul și candela sufletului. Pentru cei mai mulți, el propovăduia calea împărătească sau calea de mijloc, care evită extremele nepăsării pe de o parte și ale asprimii excesive de cealaltă parte. Sfântul Daniil a întemeiat obștea din Katunakia după trei ani de trai pustnicesc în pustia athonită. Acolo i-a călăuzit pe ucenicii săi pe această cale de mijloc mai sigură. Totuși, chiar și această viață echilibrată cere discernământ.

Așa s-a întâmplat când un tânăr mirean pe nume Francisc a vizitat obștea. El trăise ascetic în lume și acum căuta un părinte duhovnicesc care să-l învețe rugăciunea minții. „Fiul meu, poți rămâne cât îți place”, a spus Bătrânul Daniil la întâmpinarea tânărului. „Să fie binecuvântat!”, a răspuns Francisc. Francisc a îmbrățișat stilul de viață al obștii, dar curând părinții i-au observat râvna cea mare. L-au pus să citească din Psaltire în timpul slujbei, și el citea cu elocvență, dar deseori plângea din pocăință. Într-o zi, în timp ce frații mâncau în trapeză la masa de prânz, Francisc stătea doar și privea. „Mănâncă, frate Francisc, mănâncă!”, i-au spus frații. „Să fie binecuvântat!”, a răspuns Francisc, dar n-a mâncat. Mai degrabă, el rostea Rugăciunea lui Iisus în tăcere. Când ceilalți părinți dormeau, Francisc priveghea. Îl vedeau ca pe un mare nevoitor, dar fiindcă ei înșiși nu erau încă în stare să practice rugăciunea minții, râvna lui li se părea excesivă și tulburătoare.

Dar Bătrânul Daniil știa că inima lui Francisc ardea de dor pentru isihie. Și așa, din dragoste părintească și înțelepciune, nu a căutat să-i taie râvna silindu-l să se conformeze grupului. Nici nu dorea ca ceilalți părinți să fie deranjați de traiul său mai aspru. „Copilul meu”, i-a spus Bătrânul Daniil lui Francisc, „viața este diferită aici. Tu ești mai ascetic. Este mai bine să găsești o peșteră, iar eu voi purta de grijă să-ți găsești un co-nevoitor, ca voi doi să stați împreună. A trăi singur este prea periculos, căci poți cădea în amăgire. ”Să fie binecuvântat, Părinte!”, a răspuns Francisc. Francisc a ascultat și a găsit un co-nevoitor (Cuv. Arsenie) cu care a împărțit o peșteră.

În cele din urmă, Sfântul Daniil i-a călăuzit spre doi părinți duhovnicești care erau și dogari. „Este cel mai bine să fii sub ascultare la un Bătrân, oricât de simplu ar fi el”, a spus Sfântul Daniil, ”pentru că fără pecetea unui părinte duhovnicesc, nicio lucrare duhovnicească nu rodește. Dacă vrei să ai harul lui Dumnezeu toată viața, trebuie mai întâi să treci prin ascultare. Pentru a deveni părinte duhovnicesc, trebuie mai întâi să fii fiu duhovnicesc. ”Să fie binecuvântat, Părinte!”, răspunse Francisc. Sfatul înțelept al Sfântului Daniil s-a dovedit corect în anii ce au urmat, pe măsură ce Francisc a crescut în statură duhovnicească și, în cele din urmă, a devenit cunoscut drept Sfântul Iosif Isihastul, a cărui propria obște avea să aibă un impact atât de profund asupra Ortodoxiei din întreaga lume după adormirea sa.

”Când inima este curățită, devine o oglindă care reflectă lumina lui Dumnezeu și poate discerne toate lucrurile fără greș”, scrie Sfântul Diadoh. Poate chiar să deosebească gândurile, dacă sunt de la Dumnezeu sau de la cel rău. După cum învățăm din viața Sfântului Daniil, astfel de discernământ se naște din experiență și se adâncește prin luminare de la Duhul Sfânt, printr-o viață trăită în cooperare cu harul lui Dumnezeu, har atras prin iubire, smerenie și ascultare. Să căutăm și noi o astfel de limpezime prin pocăință și prin călăuzirea unui părinte duhovnicesc.

Sfinte Daniil, te rugăm, roagă-te pentru noi!

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!