Cum iubim? – p. Varnava Iankou
23 februarie 2026
USS Gerald R. Ford, cel mai mare portavion din lume – o împlinire a profeției?
24 februarie 2026
Urmăriți un dialog foarte elocvent în care un specialist explică modurile în care deseori părinții nu înțeleg problemele copiilor legate de dependența de jocuri video și cât de complexe sunt acestea din punct de vedere psihologic.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Dependența de jocuri: când e prea mult?
Jocurile video, dacă nu le jucați voi înșivă, cunoașteți pe cineva care o face. Și dependența de jocuri video va deveni în curând un diagnostic oficial. Se estimează că unul din zece copii suferă de ea, așa că am stat de vorbă cu dr. Judith Joseph pentru a discuta tot ce trebuie să știi despre această afecțiune. Bine ați venit la serialul original al MedCircle, Dependența de jocuri video Apăsând pauză și prevenind debutul ei.
– Dr. Joseph, bine ați revenit la MedCircle!
– Mulțumesc că m-ați reinvitat.
– Tare mă bucur că putem discuta despre asta.
– Și eu.
– Și ce subiect unic.
– Este, da…
– Ce se aude în special despre copiii cu dependență de jocuri video?
– Ei bine, îmi amintesc că acum câțiva ani, unul dintre primele cazuri pe care le-am văzut a fost al cuiva care a venit în secția de internare. Părea deprimat, nu mânca, nu dormea, nu mersese la școală de săptămâni întregi și pe secție se vorbea despre depresie în cazul lui. Așa că l-am întrebat: ”Hai să vorbim despre depresia ta. Hai să vorbim despre ce traversezi. El a zis: ”Nu știu despre ce vorbești. Nu sunt deprimat.” Și am fost șocată, pentru că toate simptomele păreau de depresie. S-a dovedit că era deprimat doar pentru că părinții lui credeau asta. Și spunea că ”singurul motiv pentru care sunt deprimat acum este pentru că sunt departe de prietenii mei, nu joc, nu sunt în comunitatea mea”. ceva de genul, și ”Lăsați-mă să mă întorc acasă!” Dar avea toate aceste simptome care păreau depresie adolescentină. Și pentru prima dată, tratam un caz de un tulburare dat de jocuri video, fără să știm asta.
– Și când s-a întâmplat asta?
– Asta s-a întâmplat prin 2012…
– 2012…
– Da.
– Când eram eu la liceu, între 2000 și 2004, îmi amintesc că un băiat a încetat să mai vină la ora de istorie. Pur și simplu nu mai era în clasa mea, și în cele din urmă, am întrebat un coleg. Am zis: ”Unde e… (nu-mi amintesc numele)? Unde e Chris?” Și mi-a zis: ”Ah, a renunțat la școală.” Zic: ”De ce?” Zice: ”Joacă acest joc. Și l-a jucat atât de mult, încât a început să pice la toate materiile și părinții l-au retras de la școală.” Și asta era acum aproape 20 de ani.
– Da…
– Deci asta s-a strecurat încet în societatea noastră. De ce abia acum se discută în sfârșit?
– Ei bine, oamenii încep să realizeze că este o dependență reală. Și în mod clasic, când te gândești la dependență, te gândești la droguri, substanțe, alcool etc. Nu te gândești la un comportament ca fiind addictiv. Totuși, foarte recent, dependența de jocuri de noroc a fost inclusă în DSM-5, care este practic manualul pe care îl folosim, ”Biblia psihiatriei”. Și astfel, oamenii încep să realizeze că dependența nu se aplică doar la droguri și substanțe, ci și la anumite comportamente, precum jocurile video.
– Nu știam că dependența de jocuri de noroc este și ea o adăugare recentă. Credeam că era dintotdeauna dependența de jocuri de noroc.
– Nu.
– Uau.
– Bun. Deci, cum arată viața cuiva care este dependent de jocuri video, dar nu este tratat?
– Am descris un caz oarecum extrem. Viața lor s-a prăbușit pentru că focusul, prioritatea lor era jocul. Așa că, au dezvoltat o preocupare nesănătoasă pentru un comportament, în acest caz jocurile video, au abandonat toate celelalte responsabilități, studiile, viața socială, prieteniile, pentru că au făcut din acest comportament o prioritate. Și asta este, în general, ceea ce înseamnă dependența. În cazul tulburării de jocuri video, oamenii părăsesc într-un fel realitatea și intră într-o altă lume, putem zice. Devin complet absorbiți de această realitate virtuală în care sunt jucători, fac parte dintr-o echipă, dintr-un scop, și uită de toți ceilalți. Astfel, pot prezenta simptome care seamănă cu depresia, cu anxietatea, cu ADHD, cu tulburări ale copilăriei, când de fapt nu este o tulburare a copilăriei, ci tulburare de jocuri video.
– Acesta este un punct esențial, deoarece dacă nu avem diagnosticul corect, aproape întotdeauna vom aplica un tratament greșit.
– Corect.
– Acum, folosești expresia „tulburare de jocuri video”, este diferită de dependența de jocuri?
– Dacă vrei să fii cu adevărat precis, dependența de jocuri nu este încă tehnic o tulburare.
– Bun…
– Deși tocmai ai menționat niște statistici destul de semnificative. Deci, conform Asociației Psihiatrice Americane, este inclusă într-o categorie de tulburări care necesită mai multe cercetări, deoarece nu avem încă tratamente bazate pe dovezi științifice pentru ele. Nu o înțelegem pe deplin încă. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății a ridicat recent dependența de jocuri pe un piedestal, deoarece au observat în lume adolescenți și tineri care nu progresau, care nu își îndeplineau rolurile tipice: nu se descurcau bine la școală, nu mergeau bine social, deoarece își petreceau tot timpul jucând, abandonându-și responsabilitățile. Și nu doar atât. Când încercau să reducă timpul de joc, nu puteau. Unii dintre ei aveau chiar simptome de sevraj. Deci, aceasta este o reacție fiziologică la absența acestui comportament din viața lor.
– Dacă un copil sau un adolescent joacă 10 ore pe zi, dar are relații cu semenii, nu este recalcitrant cu părinții, are note bune, participă și la alte activități, consideri că este totuși o tulburare, în opinia ta?
– Nu, pentru că, prin definiție, trebuie să existe o afectare a funcționării.
– Bine…
– Deci, probabil duce spre o tulburare.
– Da.
– Corect? Este un tipar nesănătos.
– Da.
– Dar nu este o tulburare deplină decât dacă există o afectare semnificativă și epuizare.
– Ai lucrat vreodată cu cineva pe care l-ai putea considera dependent de jocuri video?
– Da, am lucrat.
– Și cum este?
– Este destul de tulburător. Și inițial, așa cum am spus mai devreme în acel caz, este confuz, deoarece primești un apel, de obicei de la un părinte, care spune: ”Copilul meu este depresiv. Pot veni cu el la tine?” Ai în minte ideea asta: O să văd un copil depresiv. Când de fapt nu este deloc cazul. Jocurile și disfuncția cauzată de joc au dus la depresie Deci, e situația cu găina și oul. Deci, când ajungi la rădăcina comportamentului și îl corectezi, înlocuindu-l cu ceva sănătos, depresia dispare.
– Care este rata de succes pentru persoanele cu dependență de jocuri video?
– Nu știm.
– Dar în experiența ta?
– Fiecare e diferit. Și pot să dau niște exemple anecdotice bazate pe practica mea. Ce am observat este că, odată ce ajungi la rădăcina a ceea ce lipsea în viața acelei persoane, care era problema care a declanșat această obsesie, asta tinde să ajute. Când educi părinții și îi ajuți să comunice într-un mod mai deschis și necritic cu copilul lor, asta ajută procesul de recuperare și crește șansele unui rezultat de succes pe termen lung, nu doar pe termen scurt. Cred că atunci când ai un terapeut priceput, un părinte dispus să fie deschis și care oferă feedback-ul potrivit copilului său, iar copilul este motivat intrinsec să se schimbe, asta e rețeta perfectă pentru succes.
– Pe drumul meu încoace, pentru filmarea aceastei serii, am intrat pe Instagram și i-am întrebat pe urmăritorii mei – care, recunosc, nu sunt copii, ci în mare parte adulți – i-am întrebat ”Ce întrebări au despre jocurile video?” 100% dintre răspunsuri au venit de la femei despre soții lor, care sunt clar adulți despre care ele consideră că joacă jocuri video prea mult sau că au o dependență de jocuri video. Vezi această tulburare de jocuri și în afara adolescenței?
– Da, văd. Trebuie să fii atent să nu etichetezi totul ca o dependență.
– Da…
– Pentru că oamenii spun: „Sunt dependent de cumpărături, de mâncare”, și asta discreditează pe cei care suferă cu adevărat de asta. Totodată, văd asta și la adulți. Recent, am lucrat cu o familie unde tatăl a venit la mine și mi-a spus că fiul lui are o problemă de dependență cu jocurile. În loc să fiu necritică, am folosit o abordare foarte deschisă cu acest adolescent. Și am lucrat împreună timp de câteva săptămâni. Apoi mi-a mărturisit: „Știi ce? E altcineva în casa mea care folosește dispozitivele mult mai mult decât mine”.
– Tatăl.
– Da. Deci nu era vorba de jocuri. De fapt, el stătea pe laptop mai mult de 12 ore pe zi.
– O, deci nu jocuri…
– Nu jocuri…
– Uau.
– Cred că atunci când vorbim despre tulburări, trebuie să includem toată tehnologia, nu-i așa? Pentru că tatăl era un pasionat de tehnologie și îi plăceau jocurile video. El a fost cel care i-a introdus jocul fiului său. Dar cred că părinții trebuie să realizeze că copiii lor îi urmează cu adevărat în toate aspectele vieții lor. Ei își modelează cu adevărat tiparul de comportament după părinți. Deci, dacă vrei să pui limite și să le spui copiilor tăi că jocurile video sunt nesănătoase sau că jocul excesiv este nesănătos, trebuie să îți limitezi propria utilizare a tehnologiei. Vom intra în detalii puțin mai târziu.
– Da… Mă bucur că includem tehnologia ca întreg, cu accentul pe jocuri video, iar pe parcursul seriei vom aborda atât aspecte pentru copii, adolescenți cât și pentru adulți. Cum va ajuta această serie oamenii să abordeze această problemă?
– Cred că, deoarece nu există multe dovezi medicale disponibile și deoarece aceasta este o problemă care e recunoscută abia acum, după fapt, când această dependență devine cu adevărat o problemă la nivel mondial, este important să cunoști declanșatoarele, să recunoști semnele înainte ca folosirea exagerată a jocurilor video să devină o dependență deplină.
– Da. Prevenția nu este discutată suficient, nu vorbim suficient despre ea în sănătatea mintală. Discuțiile despre sănătatea mintală sunt întotdeauna cam așa: ”Asta s-a întâmplat, acum ce pot face?” sau ”Asta se întâmplă, ce pot face?” Trebuie să abordăm și asta, iar în serie o vom face, dar în măsura în care putem aborda prevenția, asta e și mai bine. Nu? Îmi place asta!
Eu sunt Kyle Kittleson și amintiți-vă: prin orice ați trece, vă oferim asta. Mulțumim că ați urmărit. Următorul pas este să mergeți pe medcircle.com și urmăriți toată seria. Acolo puteți accesa și alte serii, primi sfaturi practice și explicații simple. Continuați-vă călătoria în sănătatea mintală pe MedCircle! Ne vedem acolo!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
