40% dintre copii nu pot citi, iar profesorii încep să plece

Urmăriți un material foarte bun despre realitatea cutremurătoare a zilelor noastre: tehnologia modernă i-a transformat deja pe aproape jumătate dintre elevi în analfabeți, iar profesorii încep să realizeze că nu pot contracara acest fenomen global.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

40% dintre copii nu pot citi, iar profesorii încep să plece

În acest moment, 40% dintre elevii de clasa a patra nu știu să citească. Suntem martorii colapsului sistemului educațional american.

– Predau istorie la clasa a 8-a și am circa 110 elevi. În acest moment, doar doi dintre ei citesc la nivelul clasei a 8-a, 18 dintre ei sunt la nivel de grădiniță. 55 dintre acești elevi sunt undeva între nivelul de clasa a doua și clasa a patra. Le dădeam notițe pe tablă. Ar fi trebuit să fie o zi foarte ușoară. Era doar recapitulare. Am scris pe tablă: “Maryland a fost fondat ca refugiu sigur pentru catolici.” Era scris pe tablă și ei au copiat în caietele lor. Înainte să trecem mai departe, chem un elev și îl întreb: „Hei, unde erau catolicii, încă o dată?” Și ce fac acești elevi: se uită la mine, apoi se uită la notițe, apoi se uită la tablă. Se uită din nou la notițe. Iar unii dintre ei n-au putut să-mi răspundă. Nu și-au dat seama care e răspunsul. A fost incredibil. Și am continuat să le dau indicii, reformulând întrebarea și spunând ceva de genul: „E scris în caietul tău. Tocmai am scris asta. Unde sunt catolicii? Este pe tablă.” Și tot nu au reușit. Nu își pot citi propriile notițe. Și nu mă refer la scrisul de mână. Mă refer la faptul că nu înțeleg nimic. Acești copii au capacitatea înfricoșătoare ca informația pe care o primesc prin văz să ajungă la mâinile lor fără să treacă prin creier deloc. Ce facem, oameni buni? Corabia asta traversează oceanul și nu are pe nimeni la cârmă.

– Ceea ce a descris această profesoară este terifiant: Informația ajunge de la ochii copiilor la mâinile lor fără să treacă prin creier. Dar acesta nu este un incident izolat. Are loc la nivel național. Am căutat cifrele reale. Doar 23% dintre elevii de clasa a patra pot citi la nivel de competență corect. Doar 23%! Apoi avem elevii de clasa a opta unde doar 26% citesc la nivel de competență. După toate reformele, după introducerea tehnologiei în sălile de clasă această cifră a ajuns la 40%. Nu s-a îmbunătățit nimc. Situația s-a înrăutățit. Predau din 1993 și, da, întotdeauna au fost copii care au avut probleme cu concentrarea, dar ceea ce se întâmplă acum este cu totul la un alt nivel.

– Vă mai amintiți cum era când profesorul aducea în clasă un televizor mare și un videocasetofon? Acum nu mai e așa. Acum am copii care cer să sărim peste asta. Pur și simplu nu pot sta să se uite.

– Eu am fost copil în anii ’90, așa că știu exact despre ce vorbește. Când acel televizor învechit era adus în clasă, era cea mai frumoasă zi. Dar copiii de azi sunt suprastimulați. Televizorul nu mai e suficient. Când noi eram mici ni se spunea că ne uităm la prea multe desene animate. Acum copiii nici măcar nu mai vor desene animate pentru că nu oferă destulă stimulare. Se plictisesc. Copiii de azi cresc uitându-se la Coco Melon și la clipuri scurte pe YouTube. Video-uri care să le capteze atenția în fragmente de câteva secunde. Și acum le cerem să stea ore întregi într-o sală de clasă fără ecrane și fără stimulare. Evident că o să sară din bănci și o să țipe “6-7” ca apucații. Au simptome de sevraj.

– A-i învăța pe copii nu mai este la fel. Pur și simplu nu mai e. Pe vremuri, copiii îi ascultau de profesori doar pentru că erau profesori. Asta era baza respectului. Acum? Nu, dragilor. Trebuie să-i țin pe copii permanent implicați. Nici măcar doar implicați, ci aproape suprastimulați. Nici măcar bomboanele nu mai funcționează. Recompensele cu bomboane pentru comportament pozitiv nu mai merg deloc. Nu le pasă. Folosesc cimpazeul Benini doar ca să le atrag atenția. Doar ca să se uite la mine. Alo, alo! Am copii care spun „6-7” încontinuu. Nici măcar nu știu cum se scrie 6-7. Mă prind făcând asta în mijlocul lecției doar ca să văd dacă sunt atenți. Te uiți aici? Alo? Ești acolo? E atât de rău acum. E foarte rău.

– Televizoarele nu mai funcționează. Bomboanele nu mai funcționează. Singurul lucru care le captează atenția sunt meme-urile de pe TikTok. Chimpanzini. Bananini, ua, ua, ua, bananuci, monkey, monkey, monkey-uci or chimpanzini, cocozini, ua, ua, ua, pup, pup, badapim, coconuci, monkey monkey monkey-uci. Deși aceste aplicații cer utilizatorilor să aibă cel puțin 13 ani, copiii ajung pe ele mult mai devreme. Un studiu a arătat că un sfert dintre copii cu vârste între 11 și 15 ani au spus că folosesc rețelele sociale ca să uite de problemele lor, 17% au spus că au încercat să reducă timpul petrecut acolo, dar nu au reușit. Ce descriu acești copii este dependență.

Generația Z a fost prima generație care a crescut cu rețelele sociale, și aceasta este cea mai anxioasă, cea mai deprimată, și cea mai singuratică generație din câte au existat. Iar acum Generația Alpha nu doar că crește cu rețelele sociale, dar are și AI generativ.

– OK, asta devine o problemă cu adevărat îngrijorătoare. Ca profesor suplinitor, întâlnesc un număr alarmant de elevi care chiar nu văd nicio valoare în a învăța. Chiar asta m-a întrebat un elev de clasa a patra când predam alaltăieri: „De ce trebuie să știu toate astea dacă un computer sau AI poate face asta pentru mine?” O fetiță nu voia să învețe să citească pentru că de ce ar avea nevoie, când computerul poate să-i citească, sau ea poate să facă doar o poză la problema de matematică și AI-ul să o rezolve pentru ea? Aceasta este o problemă reală.

– Copiii nu au abilitățile raționale complet dezvoltate. Creierul lor pur și simplu nu este încă dezvoltat. Putem arunca o privire pe sub-redditul “Copiii sunt proști” ca să găsim dovezi că cei mici nu gândesc pe termen lung. Nu au capacitatea mentală de a-și analiza pe deplin acțiunile. Așadar, cum ar trebui un profesor să convingă un elev să învețe să citească, când acel elev crede că AI-ul poate citi pentru el? Cum îl convinge să învețe să scrie, când poate vorbi cu ChatGPT și acesta va scrie în locul lui? Ortografie? De ce să-ți bați capul? Gramatică? Cui îi pasă? Istorie, educație civică, gândire critică? AI-ul are toate răspunsurile. Iar tot ce vede un copil este calea cu cea mai mică rezistență. Ei nu înțeleg că a te lupta, a pune efort înseamnă să înveți și să crești.

“Ce faci?” “ChatGPT” “Știu, dar ce faci?” “Fac… fac școală.” “Faci școală și ChatGPT?” “A-ha.” “Câți ani ai?” “Trei.” Și ce aud acești copii de la adulți despre AI? Că AI va schimba totul. Că AI te va face mult mai eficient. Că AI poate face lucrurile în locul tău. De ce ar investi un copil în a învăța, când fiecare adult din jurul lui spune că mașinile vor face lucrurile mai bine? Creăm neajutorați la scară largă.

– Vreau să încep prin a spune că profesorilor nu le e frică de AI pentru că urăsc tehnologia. Ne este frică pentru că vedem cum dispare gândirea critică, în timp real. Când eram în liceu, profesorii mei de matematică spuneau: „Trebuie să știți să faceți asta, pentru că nu o să aveți un calculator în buzunar.” Ei bine, ghici ce? Acum au un calculator în buzunar tot timpul. Dar ce am realizat este că nu e o comparație corectă deoarece calculatoarele au înlocuit calculul manual după ce am învățat cum funcționează matematica. AI-ul apare înainte ca elevii să învețe vreodată cum să gândească o problemă. Ceea ce vedem acum este că elevii nu mai sunt capabili să suporte niciun fel de disconfort intelectual. Iar asta e îngrijorător.

– Asta este ceea ce oamenii nu înțeleg când compară AI-ul cu calculatoarele. Nu este vorba doar de matematică. Este literalmente vorba de orice subiect, inclusiv gândirea în sine. Și acum avem mai multe cercetări despre AI și abilitățile cognitive. Elevii care folosesc AI-ul arată abilități de raționament mai slabe. Acceptă răspunsurile fără să le pună sub semnul întrebării. Cercetătorii numesc asta „externalizare cognitivă”. Dezvoltă acest tip de abordare de a obține răspunsurile mai întâi și a gândi mai tîrziu. De fapt, de a avea răspunsurile și de a nu mai gândi deloc. Partea înfricoșătoare este că aceste studii arată declinul cognitiv la adulți, oameni cu creiere complet dezvoltate. Dacă AI-ul face asta adulților, atunci ce face unui creier care încă se formează?

Profesorii răspund la utilizarea excesivă a AI-ului prin eliminarea Chromebook-urilor și iPad-urilor din sala de clasă. Se întorc la creion și hârtie, metoda pe care am folosit-o de sute de ani, pentru că aceasta chiar funcționează.

Dar vreau să discutăm cine este, de fapt, avantajat să aibă AI în sălile de clasă. Știm deja pentru ce au fost proiectate rețelele sociale și știm și intenția viitoare, pentru că Mark Zuckerberg a fost destul de deschis în privința asta. El crede că AI-ul poate umple golurile din prieteniile tale. Profită de singurătatea creată chiar de aplicațiile lui. Apoi este Noam Shazeer. El este fondatorul ”Character AI”. Într-un interviu, Shazeer a spus: „Glumesc că nu o să înlocuim Google. O să-ți înlocuim mama.” El vrea ca chatbotul lui AI să înlocuiască mamele — persoana care ar trebui să te ghideze, să te ajute să iei decizii și să-ți ofere sfaturi de viață. El ar prefera ca chatbotul lui să facă asta.

Și apoi mai este Sam Altman. Există întotdeauna un citat de la el, pentru că nu a refuzat niciodată o invitație la un podcast.

– Sam Altman: Oamenii vorbesc despre cele mai personale lucruri cu ChatGPT. Mai ales tinerii îl folosesc ca pe un terapeut sau mentor de viață. Când au probleme într-o relație întreabă: „Ce ar trebui să fac?” Ei nu prea iau decizii de viață fără să întrebe pe ChatGPT ce ar trebui să facă. Și deține contextul complet despre fiecare persoană din viața lor și despre tot ce au discutat. Și sunt tineri care spun pur și simplu: „Nu pot lua nicio decizie în viața mea fără să-i spun lui ChatGPT tot ce mi se întâmplă; mă cunoaște pe mine și pe prietenii mei. Am să fac orice îmi spune.”

– Acești șefi știu exact ce fac. Nu înlocuiesc gândirea critică din greșeală. Ei plănuiesc asta în mod intenționat. Vor ca utilizatorii să devină dependenți de chatbot-uri pentru sfaturi, pentru luarea deciziilor, pentru gândirea în sine, pentru că dependența este un model de afaceri. De fapt, asta se traduce în 20 de dolari pe lună pentru ChatGPT. Dar toate acestea au un cost social pe care noi îl plătim.

– Eu nu mai apuc să predau. Îmi petrec toată ziua gestionând comportamente și învățând elevii cum să-și regleze emoțiile. Nu sunt psiholog. Nu sunt specialist în comportament. Sunt profesor. Și cea mai mare parte a muncii mele este gestionarea comportamentelor. Tocmai am văzut un videoclip cu o profesoară care a fost stropită cu spray lacrimogen de către un elev, în școală, pentru că i-a luat telefonul fiindcă îl folosea ca să copieze la un test.

– Ea nu a ales să facă asta. Niciunul dintre ei nu s-au pregătit pentru asta. Profesorii intră în profesie cu așteptarea că vor preda așa cum i-au învățat profesorii lor. Nu și-au dat seama că vor ajunge să gestioneze comportamente, ei nu sunt terapeuți comportamentali. Dar astăzi, asta presupune meseria. Crize severe, tremurat, atacuri zilnice de anxietate, plâns înainte de muncă, plâns după muncă, groaza drumului spre serviciu, munca acasă pentru că nu e suficient timp să-ți faci treaba la serviciu.

Datele arată că deficitul de profesori era raportat încă din 1998. Dar atunci era vorba de mai puțin de 30% dintre state. Astăzi, am ajuns ca 86% dintre districtele școlare să nu își ocupate toate posturile. 86% reprezintă un colaps, nu un deficit. 411.000 de posturi didactice sunt fie neocupate, fie ocupate de persoane care nu sunt pe deplin calificate. Ca rezultat al personalului insuficient, și al numărului mai mare de elevi cu probleme de comportament, profesorii ajung la epuizare. De fapt, profesorii au cele mai mari rate de epuizare dintre toate domeniile, 44% raportând că se simt mereu, sau foarte des, epuizați. Acest clip spune: „Cum este să dormi în seara asta știind că mâine nu trebuie să mă trezesc și să predau copiilor pentru că mi-am dat demisia din învățământ în mijlocul anului.”

Putem merge la comentarii. „Ce faci în schimb?” — întreb pentru mine. „În prezent sunt la clasă și îi las pur și simplu să vorbească cât vor, pentru că deja sunt epuizată.” „Ce faci acum?” „Am ieșit din educație.” „Să renunț la predat a fost cea mai bună decizie din viața mea.” „Nu o să regreți.” Este cu adevărat terifiant să vezi câți profesori vor să renunțe. Profesorii merită mai mult decât atât. Comentariile sunt pline de profesori care vor să plece sau care au plecat deja și spun că a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o.

Apropo, acest videoclip a fost postat acum o săptămână și are deja peste 2 milioane de vizualizări și peste 292.000 de aprecieri. Algoritmul a făcut să fie accesat de fiecare profesor epuizat din America.

– Eu trăiesc așa, pentru ca elevii mei să poată trăi așa. Deci cum îmi permit asta cu salariul unui profesor? Răspunsul este: nu pot. Trăiesc de la un salariu la altul. Sunt complet falită. – Aceștia sunt oamenii pe care îi pierdem. Profesori dispuși să trăiască de la un salariu la altul ca să educe generația următoare. Un sondaj a arătat că aproape 97% dintre profesori folosesc propriii bani pentru a cumpăra materiale pentru clasă. Profesorii care câștigă între 35.000 și 50.000 de dolari cheltuiesc din buzunar aproximativ 700 de dolari în fiecare an doar pentru ca elevii să aibă creioane. Gândirea critică devine un criteriu de clasă socială.

Cine își permite, de fapt, să pună întrebări? Dar asta era de așteptat. Ani la rând, educația a fost sistematic devalorizată, subfinanțată și tratată ca o prioritate secundară. Dar cine beneficiază cu adevărat de o populație care nu poate citi, nu poate scrie, nu poate gândi critic și nu poate pune întrebări? Aceleași companii tech care creează aceste probleme vând acum soluția. Același guvern care promovează prosperitatea taie finanțarea școlilor, în timp ce folosește banii noștri din taxe pentru a construi încă un centru de date pentru AI.

– Ceea ce discută fiecare educator de pe această aplicație și ceea ce observă fiecare educator din sistem este un declin dramatic al abilităților de bază ale raționamentului critic și de alfabetizare în rândul elevilor. Acest lucru este deosebit de vizibil la liceeni, unde se confruntă cu subiecte mai complexe și nu pot înțelege concepte de bază, sau nu pot reține informații elementare despre acele concepte. Iar rezultatul este o generație care intră pe piața muncii fără abilități de bază, ceea ce va face extrem de dificil să obțină și să mențină orice serviciu. În contrast cu asta, vedem copii din familii mai înstărite care sunt retrași din sistemul public de educație și trimiși la școli de tip Montesori, dar sunt și îndepărtați de tehnologie, având acces numai la un televizor, sau o consolă de jocuri, până devin adolescenți. Iar timpul lor este umplut cu lucrurile normale ale copilăriei: joaca afară, cititul unei cărți, coloratul în caiete de colorat. Toate aceste activități care par joacă, dar care, de fapt, construiesc abilități sociale și cognitive esențiale, făcându-i mult mai capabili să navigheze în lumea din jur pe măsură ce cresc.

Diferența nu va fi între cei care pot folosi AI și cei care nu pot. Diferența nu va fi între cei care excelează la teste precum ACT și cei care nu. Diferența va fi între cei care pot raționa la un nivel de bază și cei care nu pot. Iar cei care nu pot vor fi, cel mai probabil, lăsați în urmă.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!