Ideologia de stânga: lipsa de gândire – Sorin Lavric, p. Teologos

Într-o lume sufocată de zgomot mediatic și clișee ideologice, ideologia de stânga a reușit să golească mințile de gândire autentică și inimile de ierarhie valorică. Prin acest interviu de excepție, filosoful și omul politic Sorin Lavric, alături de Părintele Teologos, radiografiază mecanismele antropocentrismului, egalitarismului și globalismului care erodează neamul românesc. De la dispariția reflexivității la criza elitelor și la prezența discretă a lui Hristos în cotidian, discuția dezvăluie rădăcinile duhovnicești ale crizei actuale și singura cale de ieșire: Biserica, paza minții și modelele vii ale sfinților. O discuție care trezește și întărește.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!

Introducere

Părintele Teologos: Dragii noștri, ne aflăm cu un om foarte drag mie încă de la primul interviu pe care l-am făcut cu el. E vorba de Sorin Lavric pe care îl prețuiesc și îl iubesc foarte mult ca om. El este și scriitor și filosof, multe… La ora aceasta este și în conducerea țării. Dar întâi de toate o să ne concentrăm pe ceea ce poate să ne ajute cel mai mult, adică pe felul lui de a fi și pe modul lui de gândire. Pentru că am spus că Sorin este un gânditor creștin și din cauza asta o să vorbim astăzi despre curentele de gândire la ora asta; unele din curente sunt foarte nocive, sigur, curente nu din neamul românesc, ci care au intrat în acest neam, influențate din afara granițelor țării. Și din cauza asta, prima întrebare pentru Sorin este: cum gândește lumea sau, mai bine zis, cum nu gândește lumea? Și care sunt principalele curente de gândire pentru oameni, care îi influențează pe oameni și efectele lor nocive și ce putem noi să facem pentru asta?

Sorin Lavric: Părinte Teologos, mă bucur că vă revăd și îngăduiți-mi să încep cu o mică mărturisire. Vă urmăresc cu drag, cu ardoare și în București, când mă copleșește sentimentul amărăciunii și al zădărniciei, credeți-mă că mă uit la dumneavoastră, pentru că pledoariile, nu știu cum se numesc, pledoarii, predici, monologuri, te îmbărbătează și îți dau un impuls de a continua și de a nu cădea în disperare și în deznădejde. Așa că, credeți-mă că vă port în suflet și foarte mulți dintre români se uită la dumneavoastră. Faceți o misiune de misionarism, nu știu cum să-i spun.

Pentru o discuție complementară despre credință, identitate și cultura românească, vedeți dialogul nostru Ortodoxia, Bizanțul și cultura românească – Mihai Neamțu, p. Teologos, iar despre antropologia ortodoxă și viziunea creștină despre om, consultați articolul enciclopedic Antropologie – OrthodoxWiki.

Cum gândește societatea actuală

Bun, cum gândesc oamenii? Păi, nu prea mai gândesc. Gândirea presupune o anumită reflexivitate, o adunare în tine însuți și o concentrare. Dar așa cum ați spus și dumneavoastră de atâtea ori, există o distragere permanentă a lumii, oamenii nu se mai pot aduna în ei înșiși și sunt împrăștiați. Gândirea a devenit așa un soi de privilegiu foarte rar cuvenit numai anumitor oameni și aceia sunt, de obicei, gânditorii, filosofii sau oamenii cu viață lăuntrică, cum sunt, de pildă, duhovnicii. Îmi amintesc că dumneavoastră de câteva ori i-ați îndemnat pe ascultători, pe spectatori să-și golească mintea de gânduri.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Lavric: Pe semne că aici se poate așa ceva, pe Muntele Athos, dar când ești în lume, gândurile te copleșesc și, de obicei, sunt gânduri negre, meschine, înguste, prozaice, dar te macină și te mănâncă permanent. Cu greu scapi de ele. Și dacă nu faci acest efort pentru că gândire, de fapt, este un efort.

Ce înseamnă gândire, de fapt? Indiferent că e pragmatică, că e teoretică sau duhovnicească. Înseamnă să faci un pas înapoi, să te abstragi din lume. Dacă stai în lume tot timpul, te înghite, te mănâncă. Și atunci trebuie să faci un pas înapoi și să-ți construiești pe dinlăuntru o lume. O lume a ta. Dacă nu faci asta, cutia de rezonanță mediatică a lumii te copleșește, te face praf. Nu mai rămâne nimic din tine. Marea dramă a românilor în clipa de față este că sunt absorbiți de această cutie de rezonanță care este mass-media și care te sfârtecă, îți distruge tot: atenția, concentrarea și ajungi să fii la cheremul unui bombardament de… Nu sunt știri, sunt pseudo-știri, sunt cancanuri…

Părintele Teologos: Zgomote.

Pentru o aprofundare practică a luptei cu gândurile risipitoare și a pazei minții, urmăriți Războiul de gând; Despre paza minții și gânduri – părintele Teologos.

Dispariția gândirii profunde în epoca interdisciplinarității

Sorin Lavric: Zgomote. Asta este. Un zumzet permanent, al cărui deznodământ este prăbușirea omului în el însuși, cu toate depresiile și toate colapsurile interioare pe care le vedem astăzi. Așadar, la întrebarea dumneavoastră, ce curente de gândire sunt?

În filosofie nu prea mai sunt. De ce? Pentru că ideologia de stânga a infestat totul. Să nu credeți că la Facultatea de Filosofie se mai studiază în întregime cap-coadă măcar un autor. Nu Kant, Hegel, dar măcar așa, Noica sau Blaga. Nu. Se pune accentul numai pe interdisciplinaritate, care nu înseamnă nimic altceva decât un soi de amestec eclectic, un talmeș-balmeș de frânturi de gânduri. Și la capătul unei asemenea curs, studenții chiar rămân cu iluzia că au rămas cu ceva. N-au rămas cu nimic. Gândirea înseamnă căpătarea unor deprinderi, a unor scheme, a unor conexiuni pe care nu le poți însuși decât după câțiva ani de exercițiu. E ca și cântatul la pian, îți trebuie o dexteritate, o îndemânare.

Așa e și în filosofie, așa e și în gândire. Când nu capeți aceste deprinderi se simte imediat și știți cum se simte? După felul în care vorbești în clipa în care deschizi gura. Se simte de la o poștă că n-ai lexic, că nu stăpânești termenii, că n-ai proprietatea termenilor și n-ai o elementară coerență. Se simte imediat. Și nu faci altceva decât să sară de pe un clișeu pe altul, pentru că majoritatea oamenilor nu au idei proprii. Tot ceea ce spun este luat prin molipsire, prin contaminare din cutia de rezonanță de care vorbim.

Și din cauza asta majoritatea oamenilor nu au libertate lăuntrică și ei trăiesc într-o cușcă a minții. Eu însumi simt deseori că această cușcă a minții e ca o colivie din care nu mai ies. Și foarte greu ieși de acolo, pentru că acolo nu sunt decât, cum vă spuneam, clișee, platitudini și ceea ce, îndeobște, românul vede la televizor sau pe internet. Așa că, dacă mă întrebați ce curente de gândire sunt în clipa de față, nu-mi prea mai sunt. Nu mai sunt. Este ideologie, hegemonia ideologiei și, din păcate, a ideologiei ateiste de stânga, globalist, cu care noi ne luptăm acolo.

Pentru o perspectivă duhovnicească asupra postului ca mod de gândire și luminare a minții, vedeți Postul ca mod de gândire – p. Teologos.

Ideologia de stânga. Pierderea ierarhiilor și criza valorilor

Părintele Teologos: Da. Care sunt principalele trăsături ale acestei ideologii de stânga?

Sorin Lavric: Păi, în primul rând, nu teocentrismul, ci antropocentrismul – omul e buricul pământului, al universului, o aroganță, o trufie, Prometeu revoltându-se împotriva tot. Culmea este că ateul ăsta trăiește cu o revoltă cumplită față de pretinsa absență a lui Dumnezeu. Nu-i poate ierta lui Dumnezeu că nu este, dar el știe prin simplu fapt că îl neagă, într-un fel îl afirmă. Se raportează la ceva. Pentru cel care crede, dovezile existenței lui Dumnezeu abundă, sunt peste tot, dar el nu are nevoie de ele. Nu are nevoie de ele. Ce alte trăsături?… Asta înseamnă de fapt ateism.

Părintele Teologos: Sigur.

Sorin Lavric:  Ateism. Apoi, egalitarismul este o plagă îngrozitoare, este cea mai mare plagă a epocii de față, pentru că egalitarismul înseamnă plafonarea oricărei ierarhii valorice. Nu mai este superior, inferior, drept, strâmb, frumos, urât. Totul este egal, toți suntem egali, ceea ce este cel mai mare mincinos slogan pe care îl poți rosti astăzi. Nimeni nu este egal cu nimeni.

Părintele Teologos: Evident. 

Sorin Lavric:  Egalitatea asta este folosită ca echivalent pentru echitate, pentru a pretinde că lumea asta fiind inegală, noi trebuie să înlăturăm toate inechitățile și în felul acesta vom ajunge la o dreptate și o echitate universală. Or asta înseamnă să ștergi toate ierarhiile, pentru că o ierarhie înseamnă o scară pe verticală, adică sus-jos și cum spuneam superior-inferior.

Părintele Teologos: Și o scară a valorilor, nu a tiraniei. Deci, într-adevăr, noi nu suntem egali, dar datorită faptului că suntem complementari, nu datorită faptului că ne tiranizăm unii pe alții. Cred că cei de astăzi folosesc acest egalitarism ca să se tiranizeze între ei sau să se tiranizeze unii pe alții.

Sorin Lavric:  Da, și în același timp de a te slei, de a-ți orice poftă de a trăi într-o stare de emulație. Când vrei într-un fel să urmărești un model și eventual să-l depășești. Nu mai există competitivitatea aceea bună, sănătoasă. Pentru că atunci când omului superior, care știe foarte bine că sunt mulți sub el, i se inoculează ideea că toți sunt egali, păi el atunci nu se mai simte superior și nu mai are nicio motivație să continue. Și atunci, spune – de vreme ce nu mi se recunoaște nimic, că n-am nicio calitate, n-am merite, atunci mă las pe tânjală. Și îmi scot și eu pârleala, cum și-o scot toți în clipa de față, când sunt încredințați că viața e scurtă și dacă tot murim până la urmă, atunci hai, să ne distrăm. 

Egalitarismul și relativizarea păcatului

Părintele Teologos: E o mare problemă. Apropo de asta, apropo de egalitarism, eu cred că una din marile probleme ale egalitarismului, dincolo de ceea ce ai spus tu, adică lipsa recunoașterii valorilor și deci dispariția valorilor, cred că este și faptul că dacă toți sunt egali înseamnă că un om virtuos este egal cu un om păcătos. Și deci aprobăm păcatul, primim păcatul. Și asta este o mare problemă pentru că prin asta se validează păcatul. Adică nu mai există păcat, de fapt, există doar egalitate. Doar o masă amorfă în care e permis absolut orice.

Sorin Lavric: Da. Dacă îi spui astăzi unui om că este obez și urât, pfai, i-ai lezat demnitatea lăuntrică. La fel, dacă îi spui că e păcătos, nu se poate așa ceva. Cum îți permiți să introduci o asemenea discriminare nedreaptă, inechitabilă, să insinuezi, să spui că cineva este căzut și păcătos? Este o strategie extrem de vicleană, diabolică, pe de o parte de a nivela, cum spuneam, totul și de a lipsi de motivație orice om și, în același timp, de a introduce dezbinarea.

Oamenii încep să se urască între ei. Apare o bănuială reciprocă, o suspiciune. Cei de jos se uită cu ranchiună la cei de sus pentru că intuiesc că totuși nu există egalitate. Și atunci apare sentimentul ăsta de revoltă pe care cei de stânga, globaliștii, știu foarte bine să o incite, să o instige și se ajunge la un soi de răzmeriță și de negare a celor pe care de fapt ar trebui să îi prețuiești. Matematicieni? Păi, matematicieni au fost toți albi. Cum se poate așa ceva? Nu se poate. Asta este deja o discriminare strigătoare la cer.

Părintele Teologos: Da, chipurile un rasism, în matematică.

Sorin Lavric: Da, și atunci să nu mai spunem că matematicienii au fost albi. Compozitorii? Toți compozitorii au fost albi creștini. Că or fi fost ei ortodocși, catolici sau protestanți e mai puțin important. Vai, de mine, ce nedreptate, este inechitate cum să spun pe ceilalți, noi luăm în seamă și tot așa și tot așa este înfiorător.

Pentru o analiză ortodoxă a ideologiilor moderne care atacă familia și valorile, vedeți Neomarxismul și Ortodoxia: Familie, bioetică, transumanism – Andrei Dîrlău, p. Teologos.

Democrația între ideal și iluzie

Părintele Teologos: Deci, eu cred că la ora asta, apropo de egalitarism, democrația a ajuns să aibă o mare parte diabolică… Democrația, tocmai pe baza aparenței de democrație, este de fapt foarte tiranică.

Sorin Lavric: Da, așa este.

Părintele Teologos: Pentru că îl închide pe om în niște cutii prestabilite și de fapt ne întoarcem, oarecum, la forme de comunism.

Sorin Lavric:  Părinte, democrația este de fapt un război civil, doar că este un război în care nu curge sângele adversarului, dar în care fiecare caută să îl elimine pe adversar prin alte mijloace, nu neapărat unele contondente. Îl șantajezi, îi faci dosar penal, îl ameninți, îl ajuți să se prăbușească psihic, să iasă din cursă. Este tot un război civil. Dar noi nu spunem război civil, nu-l cosmetizăm, ci-l prezentăm ca drept cea mai bună societate posibilă dintre cele existente, unde drepturile omului sunt respectate și unde demnitatea omului la fel este ținută la un rang înalt. Nici vorbă de așa ceva.

Democrația nu există pentru că poporul nu are putere decât în ziua votului, dar ați văzut foarte bine ce s-a întâmplat anul trecut. Deja nici nu mai contează cum votăm și ce. Hotărăsc alții în locul nostru. La fel, democrația, o altă definiție foarte pertinentă, este: în democrație alegi pe cei care au fost deja aleși în culise.

Părintele Teologos: Am înțeles…

Sorin Lavric: Așa că noi ne zbatem degeaba. Este ceva înfiorător și când îți dai seama de acest lucru, că războiul ăsta în aparență pare zadarnic, atunci n-ai cum să nu te gândești la transcendent și la un alt fel de dreptate pe care noi aici, în lumea asta pe pământ, nu o putem dobândi prin mijloacele obișnuite.

Prezența lui Dumnezeu în cotidian

Părintele Teologos: Da, deci spunem că doar Dumnezeu ne salvează. Ați putea să vorbiți despre prezența lui Dumnezeu în cotidian, prezența lui Dumnezeu în acest foarte trist peisaj pe care l-ați descris?

Sorin Lavric:  Păi, aș putea să merg pe urmele lui Eliade și să spun că sacrul acela e cam camuflat în pelicula profană a lumii, dar el iese de acolo din latență, din când în când. N-aș spune așa, aș spune altfel, gândindu-mă la ce am trăit eu. Până la urmă, cele mai bune argumente nu sunt cele luate din cărți, ci din ce am trăit eu.

Părintele Teologos: Evident, experiență personală.

Sorin Lavric: Eu am simțit că în lumea aceasta există două straturi. Este stratul exterior al coincidențelor, al întâmplărilor care vin peste tine zi de zi. Depinde. Noi acum suntem într-un concurs de împrejurări, de coincidențe. Coincidență înseamnă cădere împreună. Se aude ciripitul păsărilor, este seara, pisicile trec pe aici… lavanda se află lângă noi, noi stăm aici într-o atmosferă răcoroasă, dar plăcută după ploaie. Acesta e concursul de împrejurări și coincidențele. Sunt exterioare. Și noi le îndurăm.

Pe dinăuntru, dincolo de coincidențe, există concomitențe. Concomitențele par a fi un sinonim cu coincidențele. Concomitențele sunt acele lucruri pe care le purtăm tot timpul în noi. Con comens înseamnă acel ceva care mă însoțește tot timpul. Deci, noi pe cât suntem de vulnerabili față de coincidențele exterioare, pentru că suntem la cheremul lor, pe atât de mult concomitențele acelea ne sprijină și ne ajută.

Cea mai concomitentă instanță pentru noi este Hristos, pentru că ne însoțește tot timpul. Și au fost clipe în viața mea când am simțit că lucrurile n-au mai depins de coincidențe, de concursul exterior și că pe dinăuntru apărea o pârghie care mă scotea la liman. Îi putem spune înger păzitor sau, nu știu, înțeleptul pământului.

Părintele Teologos: Harul lui Dumnezeu este Dumnezeu printr-o anumită expresie a Sa sau direct sau printr-un înger și așa mai departe.

Sorin Lavric:  Eu îi zic o concomitență, pentru că în aceleași timp se petrec mai multe lucruri în mine. E așa ca un mic concert de idei, de gânduri, de reprezentări și ele mă ajută în clipa aceea, ca un resort lăuntric, să ies din împrejurări care uneori sunt vitrege. Orice clipă are o grație, o grație divină. Dumneavoastră ați spune, cred, energiile necreate ale lui Palama.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Lavric: Totul e să fii foarte atent la clipa aceea, ce răbufnește din ea, dincolo de coincidențele exterioare.

Părintele Teologos: Așa este.

Sorin Lavric: Ce vine din tine. Concomitența aceea, dacă vine. Așa că, la întrebarea dumneavoastră, eu aș răspunde: simt sacrul deși, ferească Dumnezeu, sunt, vorba lui Steinhardt, sunt printre cei mai mari păcătoși, sunt clipe când resortul acesta iese la iveală și te ajută în clipele acelea prozaice, meschine, când aproape îți este scârbă de viață și te întrebi dacă viața are rost.

Părintele Teologos: Da, și atunci apare picătura de iubire a lui Dumnezeu. De exemplu.

Sorin Lavric: Da. Uitați, coincidențe. Concurs de împrejurări. A venit Îngerul Păzitor.

Părintele Teologos: Da.

Trezirea sufletului

Părintele Teologos: Dincolo de iadul pe care l-ai descris la început, prezența lui Dumnezeu este foarte mângâietoare și ne dă nădejde. Deci trebuie să ne ținem mintea în iad și să nu deznădăjduim. Mă gândesc acum ce fac oamenii care nu doresc să se deschidă în fața lui Dumnezeu. Cum vedeți lucrurile pentru cei care sunt depărtați, pentru neamurile neortodoxe, să spunem așa, pentru ceilalți?

Sorin Lavric:  Păi, sunt împietriți în trufie, în orgoliu. Și doar dând cu capul de pragul de sus, ei se vor trezi. Așa m-am trezit și eu, când am dat cu capul de pragul de sus. Dumneavoastră ați folosit de câteva ori o imagine foarte sugestivă care mi s-a întipărit în cap. Dumneavoastră spuneați, atunci când omul este strâmb, împătimit, încearcă să compenseze și e ca o lamă de oțel pe care o aplecată și o ține acolo, crezând că în felul acesta stăpânește viciul și durerea și iadul și într-o zi, vine clipa în care vine lama și te izbește în față. Asta înseamnă, cum zic eu, te lovești cu capul de pragul de sus.

Deci la întrebarea dumneavoastră nu-i poți convinge cu argumente logice, raționale, nici vorbă de așa ceva.

Părintele Teologos: Trebuie să le spui, dar nu…

Sorin Lavric: Coincidențele din afară, dacă îl izbesc exact ca lama de oțel de care vorbiți dumneavoastră, în clipa aceea din el iese concomitența aceea hristică, divină. Numai așa îi poți trezi. Și culmea este că intelectualii care sunt niște antropocentrici și niște ateiști, deși ei se consideră agnostici, ei își percep lipsa asta de credință ca pe un privilegiu, ca pe o calitate. Iar la credincioși, se uită ca la niște popândăi amărâți, miopi care se leagă așa sentimental de niște iluzii și niște amăgiri. Ei nu-și dau seama că lacuna lor este de fapt cu adevărat o privațiune și în niciun caz o plinătate pe care ei o compensează făcând apologia rațiunii. Rațiunea cea luminoasă, ea aduce totul, rațiunea. Până când dai cu capul de pragul de sus, te lovește lama de oțel și atunci îți dai seama că rațiunea aceea e neputincioasă și altele sunt resorturile puternice.

E o vorbă a unui columbian, mi-a plăcut foarte mult, Gomez Dávila, puțini îl știu, dar este extraordinar. El scrie aforisme și el spune așa: ce înseamnă să fii cult? Înseamnă să-ți folosești intelectul în slujba credinței.

Părintele Teologos: Slavă Dumnezeu, foarte frumos!

Credința

Sorin Lavric: Toată cultura ta ar trebui să o pui în slujba credinței. Adevărul intelectual e cel care își folosește inteligența, cultura, erudiția, intelectul în slujba credinței. Și nu să elimini credința considerând-o o dovadă a habotniciei și o facultate din asta mioapă.

Părintele Teologos: Ce e credința pentru dumneavoastră?

Sorin Lavric:  Ce vă spuneam mai înainte. Este resortul lăuntric pe care l-am simțit în clipele de cumpănă, când nimeni nu mă mai putea ajuta, nimeni, nimeni, nici măcar eu, nici semenii, nici soția.

Părintele Teologos: Totul era închis.

Sorin Lavric: Totul era închis și atunci se ivește în tine o putere pe care nu bănuiai că o ai. Și atunci începi să te gândești și să meditezi. Și ei un alt fel de gândire. Nu e abstractă, filozofică, dar până la urmă tot e o abstragere din realitate. Cazi în tine și te gândești de unde apare pârghia asta, resortul ăsta lăuntric. Și atunci începi să te gândești la dragoste, credință, nădejde și încetul cu încetul asimilezi o lume pe care la început o considerai ca fiind de o sihăstrie pe care tu, ca om al lumii, nu o poți înțelege, nu o poți intui, nu poți avea un dialog cu un monah, cum am eu cu dumneavoastră acum și cred că totuși există o afinitate între noi.

Părintele Teologos: Evident. 

Sorin Lavric:  Asta ar fi credința și apoi un soi de aspirație către ceva pe care dumneavoastră îl numiți pronie, providență. Pentru mine este un soi de instanță protectoare care mă asistă și care mă ajută să tind către cauza pe care noi o avem înlăuntrul acestui neam care este atât de oropsit și de mințit în clipa de față și de călcat în picioare. 

O definire a neamului

Părintele Teologos: Apropo, că ați adus aminte, cum vedeți neamul? Cum descrieți neamul românesc astăzi? Și nu mai astăzi, în general, dar mai este astăzi.

Sorin Lavric: Păi, spuneam că este oropsit. E un eufemism. Ce să vă zic? Cred că jumătate din neamul nostru, din națiune, poartă niște sechele de care nu va scăpa niciodată. Psihologic și cultural, pentru că ei nu mai trăiesc cultural. Ei trăiesc subcultural. Trăiesc într-o lume în care ierarhia valorică, desfătarea estetică, catharsisul de care vorbeau grecii, nu mai există. Ei trăiesc într-o pânză freatică de tip strict visceral pentru niște nevoi pe care le pot descrie lapidar ca fiind „hai, să ne îndopăm mațul și să ne mulțumim prohabul și să avem mașini de lux” și cu asta basta. Jumătate din națiunea noastră este așa. Estetic vorbind, am decăzut până acolo încât știu că sună incorect politic, dar ne-am manelizat.

Părintele Teologos: Evident. Și eu spun treaba asta. 

Pentru o reflecție duhovnicească asupra unității și destinului neamului românesc, citiți Unitatea neamului românesc azi – p. Teologos.

Cultura tinerilor

Sorin Lavric: Mă doare sufletul când văd generațiile tinere cum se unduie spasmodic, ascultând melodiile acelea care sunt lipsite de orice calapod estetic, oricât ai încerca tu să fii de indulgent. Nu se mai citește. Tânărul nu mai are răbdare să intre într-un roman de 200 de pagini, să intre în atmosfera de acolo, să trăiască printre personaje. Pentru el apogeul comunicării stă în aceste…

Părintele Teologos: Emoji și…

Sorin Lavric: Exact. TikTok-ul este apoteoza subculturii de astăzi. E dureros, dar mai e cealaltă jumătate în care ne punem speranța pentru că există, totuși, un substrat atavic, ancestral pe care românii îl au pentru că nu sunt deloc proști, nu-i poți subestima și nici nu poți cădea în păcatul ăsta de a-i înfiera pe toți cum că ar fi un neam pierdut. Nu este neam pierdut. Dovadă că, uitați, românii vin la Muntele Athos și vin foarte mulți. Aspirația spirituală rămâne, nevoia spirituală rămâne. O au și aceia tineri, numai că la ei nevoia spirituală e într-o formă joasă, alterată.

Părintele Teologos: Și foarte confuză.

Sorin Lavric: Și confuză. Și se mulțumesc cu puțin.

Subcultură și speranță

Părintele Teologos: Ce am putea să facem să creștem acest nivel duhovnicesc, acest nivel cultural al neamului?

Sorin Lavric: Păi, dacă ne uităm la internet, partida e pierdută, nu știu ce se mai poate face acolo pentru că tinerii de azi nu mai au acea ambiție a culturii generale pe care am avut-o noi. Pentru noi era așa o marcă de elevație să ai tot, să-ți vâri nasul peste tot și să știi din fiecare câte puțin, ca să știi pe ce lume ești. Ei nu mai au această ambiție, trăiesc acolo într-o îngustime a plăcerilor imediate.

Tot ce se poate face este prin model personal să vadă că mai există și altceva. Asta trebuie să facem și noi în țară. Asta m-am străduit și eu să fac pe plan cultural, așa cum dumneavoastră vă străduiți aici și aveți un efect formidabil prin aceste emisiuni de pe Chilie Athonită. Numai așa, prin model personal, de la persoană la persoană, chip către chip. Altfel nu mai merge cu propagandă în masă, nu mai este așa, pentru că cultura de masă astăzi nu mai există. E subcultură.

Părintele Teologos: Da, da, cred că la ora asta, nu vreau să jignesc, dar cred că la ora asta coaliția de conducere în România este coaliția trap-manele. Deci e o coaliție culturală care îl închide pe om în imanent, îl închide pe om în carnal, îl închide pe om într-o revoltă fără sens și fără cauză, de fapt, într-un fel.

Sorin Lavric: Da, și colapsul acesta nu este așa întâmplător, pentru că entropia asta nu s-a ivit așa dintr-o dată că a slăbit neamul. Este o acțiune premeditată, putem spune cu gura plină, este un plan bine pus la punct de alterare pe dinăuntru a tot ceea ce înseamnă spirit colectiv, spirit național și cultură de elită. Elita deja este un termen pe care trebuie să-l respingem, să-l caterisim, pentru că presupune ierarhie superioară. Și mai cu seamă, elita înseamnă acel strat de minți luminate care nu se formează oricum, ci orbitând în jurul a ceea ce se numea odată, valori totemice. Valorile totemice sunt geniile, sfinții, martirii, eroii. Ori tocmai, trăim într-o epocă al cărei spirit înlătură și excomunică tot ceea ce înseamnă martiri, sfinți, eroi și genii, că, totuși, geniile sunt un model. Asta se întâmplă.

Când elitele nu mai sunt modele de urmat

Părintele Teologos: Cred că e vorba de o criză de valori generată. Și cred că această generare provine oarecum dinăuntru, de la pseudo-elitele care au ajuns pe postul elitelor fără a fi și din afară. Și din afară, pentru că întâi de toate, ca să distrugi un neam, trebuie să distrugi elitele, trebuie să distrugi modul de gândire.

Sorin Lavric: Așa este. Și elitele noastre, cred că începând după al doilea război mondial – le lăsăm pe cele care au fost exterminate în închisorile comuniste, pentru că acolo erau modelele și sursa noastră de mândrie – elitele care s-au format după, să zicem, după ’64, au început să alunece pe povârnișul acesta al compromisului definitiv, fiind, firește, cumpărați, ispitiți, de către, cum să spunem, de Mamona, Mamona venind din afara țării.

Părintele Teologos: Evident.

Sorin Lavric: Ce s-a întâmplat după ’89 este că acea parte de intelectuali pe care noi o consideram ca fiind un reper, ca fiind un model, tocmai ei au fost cei care au făcut pactul cu cei care acum au distrus pur și simplu România. Este vorba de, să dăm doar un nume, tot ceea ce a însemnat acest univers malefic creat de Soros, prin burse și prin bani dați cu nemiluita în tot soiul de ONG-uri, toate la un loc formând o cruciadă împotriva a tot ceea ce era tradiție românească și a tot ceea ce erau valori românești.

Dacă eu am ajuns în țara mea să nu mai pot vorbi de Valeriu Gafencu sau Mircea Vulcănescu, e foarte grav.

Părintele Teologos: E grav.

Sorin Lavric: Acolo s-a ajuns cu complicitatea intelectualilor noștri, care acum fac jocul lui Soros și a celor care vor să stârpească tot ceea ce înseamnă mândrie națională și memoria trecutului, esențială. Fără memoria trecutului, prezentul e…

Părintele Teologos: Da, și dincolo de asta, adică este foarte importantă memoria trecutului să ne înțelegem. Nu pentru că ne iubim neamul în sens mioritic cu toate, că ne iubim neamul, ci pentru că în memoria ancestrală se păstrează toate cuceririle și materiale, dar întâi de toate, toate cuceririle intelectuale, duhovnicești și toate exemplele, toate reperele, toate farurile care ne ghidează. Și deci putem să începem de la un anumit nivel, de la o anumită înălțime. Dacă noi resetăm tot, dăm cu piciorul la tot, începem de la zero sau, mai bine zis, de la minus.

Criza valorilor creștine în occident

Nu crezi că se dorește o resetare a neamului românesc?

Sorin Lavric:  Ba da, dar cred că se vrea resetarea a tot ceea ce înseamnă etosul occidental bazat pe valorile grecești – adevăr, bine și frumos. Și la fel, se vrea resetarea în sensul stârpirii credinței creștine.

Părintele Teologos: Evident.

Sorin Lavric: Deci Hristos a ajuns să fie un personaj detestat, de care se împiedică toți acești globaliști. Și ați spus bine, ați amintit de… e o lege în biologie, al lui Haeckel: filogenia repetă ontogenia. Adică evoluția individuală a fiecărei specii se regăsește până la urmă, trăsăturile trecute se regăsesc în urmași. Și noi purtăm, de fapt, aceste trăsături atavice, ancestrale, de care nu ne putem dezice, pentru că ele ne alcătuiesc. Și așa este.

Și atunci când eu sunt împiedicat să vorbesc despre Mircea Vulcănescu pe motiv că a fost criminal de război, mi se pare cea mai mare minciună pe care am auzit-o din ’89 până astăzi. Să te legi de o inteligență atât de strălucită și să chițcăi ca un șoarece la fruntea unui zimbru și să-l negi este ceva strigător la cer și n-ai cum să nu te opui. Și aici se simte, dacă mai avem încă un filon naționalist creștin sau dacă nu. Și aici nu e loc de negociere, aici n-ai cum să cedezi. Când vom ceda și până în privința lui Ianolide, Gafencu, Traian Trifan și așa mai departe, sutele, sutele de martiri și sfinți, atunci chiar că partida este încheiată și până și noi venim și stăm pe aici, prin chilii aici din munte. Nu se mai poate face nimic. Nici cultural, nici politic.

Conducerea prin frică

Părintele Teologos: Da, eu cred că într-adevăr trebuie acest exemplu personal și trebuie această promovare a marilor valori românești. Și dincolo de asta cred că nu trebuie să ne fie frică, pentru că noi la ora asta suntem conduși prin frică. Nu cred că li se generează românilor un complex de inferioritate și un sentiment de frică?

Sorin Lavric: Ba da. Deja sunt niște scheme psihologice care au fost verificate. Ce vă spuneam înainte de cușca minții. În cușca minții sunt inoculate niște programe de frică. Lingvistice. Și apoi, psihologice. Omul ajunge să tremure pentru locul de muncă, că vine războiul din Ucraina peste noi, că era să murim din cauza acestei uriașe farse care s-a numit pandemia cu covid, ajungând să se vaccineze sinucigași, au murit cred că sute de mii de oameni din cauza acestor vaccinuri și nici acum nu recunosc medicii. Le e frică de o mie de lucruri, de o mie de lucruri și frica asta te paralizează și nici nu se mai pune problema că ești liber pe dinăuntru, că mai ești liber. Nu mai există așa ceva.

Prin frică poți stăpâni oameni și asta se întâmplă și acum. S-a încălzit clima, va veni apocalipsa meteorologică. Vai de mine, flatulența vacilor ne omoară aerul, nu mai avem oxigen. Toate bazaconiile, toate balivernele astea repetate și spuse cu o anumită abilitate mediatică prind. Pentru că, așa cum spuneam înainte, oamenii au ajuns să trăiască necerebral, visceral. Nu mai au convingeri puternice. Tocmai de aceea aici Biserica este esențială, pentru că puterea bisericii nu poate fi înlocuită de pledoariile și tiradele intelectualilor și cu atât mai puțin de prestația absolut deplorabilă a politicienilor români. Biserica. Biserica. Și românul simte asta.

Ce îi salvează pe români

Părintele Teologos: Da, slavă lui Dumnezeu că românul simte că Biserica este stâlpul și temelia adevărului. Și cred că biserica poate să-i ofere omului libertatea, libertatea ieșirii din cușca minții, cum ai spus, adică din anumite conveniențe sociale, care se pare că sunt din ce în ce mai strânse. Adică omul este făcut să fie din ce în ce mai strâns, să se comporte astfel încât să nu care cumva să iasă din tipar că nu știu ce se întâmplă, vine rusul peste el, de exemplu, celebrul baubau de serviciu la ora asta.

Sorin Lavric: Da, aceste două instanțe: cușca minții și cutia de rezonanță care înăbușe cutia minții și inoculează tot timpul programe de frică și el este ca un cobai. Tot timpul am în fața ochilor imaginea aceea cu șoricelul care aleargă pe rotița învârtindu-se și aleargă, aleargă până când se decompensează. Sau cealaltă imagine hedonistă, cu inocularea în creierul unui șoricel, a unui catod care e legat la o pedală a plăcerii și apasă săracul șoricel pe pedala plăcerii până când crapă. Asta se întâmplă astăzi în hedonismul epocii.

Părintele Teologos: Evident.

Sorin Lavric: Li se pune pedala la îndemână, cuplată undeva într-o circumvoluțiune cerebrală și omul moare crezând că în felul acesta este împlinit și fericit. Și el, de fapt, este un rob.

Părintele Teologos: Adică atâta se distrează, atâta se umple cu dopamină până când moare, de fapt, ca personalitate și unor chiar și fizic.

Sorin Lavric:  Da, asta se întâmplă. Extenuare de compensare prin creșterea excitației până în punctul în care atingi apoteoza urmată de nimic, de zero, de nimic.

Să nu ne pierdem apartenența la neam

Părintele Teologos: Ceea ce iarăși pe mine mă impresionează într-un mod foarte trist și mă îngrijorează este faptul că a dispărut familia, a dispărut sentimentul de apartenență. Apartenență la neam și, mai ales, apartenență la familie. Mai demult te întrebau la sate, al cui ești? Nu te întrebau atât cum te cheamă, ci al cui ești. Și asta arată că mai demult oamenii erau mult mai interesați, puneau mult mai mult pe primul plan familia, adică cum ai fost crescut, al cărui urmaș ești, al cărui continuator ești. Astăzi, se pare că vorbim de o cultură a singurătății, o cultură a individualismului. Cum vezi lucrurile astea?

Sorin Lavric: Da, apropo de „al cui ești?”. N-am cum să nu zic de Ion Gavrilă. „Al cui ești tu, Ion Gavrilă?” „Al lui Ogoranu.” Și așa i-a rămas porecla care s-a preschimbat în renume. Ion Gavrilă al lui Ogoranu. Păi, întotdeauna, partea se definește prin întregul din care face parte. Iar membrul familiei, în prima instanță, se definește prin familia din care face parte.

Părintele Teologos: E de familie bună.

Sorin Lavric: De familie bună. Sau e de neam prost. Se spune și asta. Iar de familie care este celula de bază a societății și acum intru iar în banalități și platitudini ideologice, familie pe care nu o poți face decât din împreunarea bărbatului cu femeia și nu în altă variantă, de la această celulă de bază se trece la structurile cuprinzătoare mai mari. Adică se ajunge la rudenie, apoi de la rudenie se ajunge la colectivitatea orașului, de la colectivitatea orașului la județ, de la județ la țară și apoi la neam. Și știți bine că jumătate din neamul nostru se află în afara granițelor țării. Se poate vorbi de două Românii, din păcate, dar paradoxul este că românii din afară au un sentiment mult mai acut și mai stăruitor al apartenenței lor decât cei care trăiesc în țară și care au ajuns să fie atât de debusolați și de dezabuzați, încât au ajuns să se simtă ei parcă altundeva, dar nu în țara căreia îi aparțin. 

Părintele Teologos: Da, și cred că li se generează un sentiment de frică de a-și iubi neamul. Adică dacă nu ești cu europenii, ești cu rușii neapărat. Nu, eu sunt cu românii. Trebuie să avem acest curaj să spun că da, îmi iubesc țara, îmi iubesc neamul, îmi iubesc familia. Asta nu ca și formă de egoism, ci ca și recunoaștere a valorilor în care am crescut, a valorilor care mă reprezintă, a valorilor care m-au format.

Sorin Lavric: Nu, ei vor spune că ești o momâie atinsă de cecitate patriotică, ești bătut în cap, nu te uiți la tine, ești prins, în loc să te emancipezi să scapi de povara asta a tribului și a neamului să fii tu liber, adevărat, cu rațiunea luminată, tu stai acolo și te complaci acolo în mâzga neamului. Așa gândesc ei. Ei când spun emancipați-vă, ei de fapt subînțeleg dezrădăcinați-vă că nu mai aveți nevoie. Trebuie să fiți liberi. Liberi ca ce? Nu există libertate fără un temei pe care să stai. Iar temeiul acela e neamul tău, etnia ta și toate trăsăturile atavice ancestrale de care vorbeam.

Părintele Teologos: Pentru că dacă omul nu are ancoră, este suflat de vânt precum frunzele, cred eu.

Sorin Lavric: Da, și asta vor.

Părintele Teologos: Asta vor. Exact asta vor, din păcate. Foarte trist și cred iarăși că este foarte trist că oamenilor li se generează un mod de gândire foarte rapid, adică atât de rapid până când se ajunge la dispariția acestui mod de gândire. Deci oamenii nu mai verifică. Deci în clipa în care vine cineva și vorbește cât se poate de sigur, ceilalți îl cred. Indiferent de valoarea de adevăr a enunțurilor emise de omul respectiv.

Sorin Lavric: Așa este. Și fiind credul și naiv, el este o ființă unidimensională și nu tridimensională cum ar trebui să fie. El se definește prin CNP și prin domiciliu și atât, ce scrie în buletin. Asta este identitatea în proprii lui ochi. El uită că el e tridimensional, adică este relația cu tine însuți, relația cu semenul tău și relația cu Dumnezeu, cu transcendentul. Ei nu mai știu asta. Ei sunt unidimensionali, sunt punctuali și atât. Și bineînțeles că sunt scamă în bătaia vântului. Poți face orice cu ei pentru că ei nu mai au rădăcină, nu mai au convingeri, nu mai au nimic. Tocmai de aceea, rolul bisericii este de neînlocuit. Sunteți indispensabili. Aveți crucea asta a faptului că nu mai puteți fi înlocuiți. Intelectualii nu au nicio putere. Nicio putere. Tocmai pentru că s-au decredibilizat după ’89 încoace. Au făcut pactul cu stângiștii.

Doar Hristos ne dă putere

Părintele Teologos: Da, e o mare problemă și într-adevăr, eu cred că doar din biserică, adică doar Hristos este mântuitor, doar Cel Care a biruit moartea este mântuitor, pentru că poate să ofere această putere omului să iasă din carapacea fricii în care a fost băgat, a fost închis.

Am vorbit de frica de ei, unde ei sunt un nor abstract și presupus atotputernic, care dacă tu ieși din rând, automat cei de la putere o să-ți facă nu știu ce și o să termine și o să te bată și în orice caz, te distrug. Dar observ că există și o frică între oameni, adică o frică între semeni. N-ar fi mai bine ca oamenii să aibă mai multă încredere unii în alții. Nu zic ochii la roz, toți suntem limitați, toți suntem păcătoși. Dar hai, puțin să ne deschidem față de fratele nostru, nu crezi că ar trebui?

Sorin Lavric: Ar trebui, dar sunt închistați din cauza suspiciunii. Dumneavoastră spuneți că cei care ne supun unor represalii sunt ca un abur. Nu, îi știm cine sunt, dar dacă îi spunem acum, o să vi se închidă emisiunea, dar știm și eu și dumneavoastră, știm foarte bine cine sunt, de unde vin, cine sunt sforarii care trag, de fapt…

Părintele Teologos: Și mai ales știm că nu sunt atotputernici. Nu sunt atotputernici.

Sorin Lavric: Nu sunt atotputernici. Bine, eu n-am ascuțimea și profunzimea trăirii noastre mistice, dar atât cât intuiesc eu, cum vă spuneam înainte, cu coincidențe și concomitențe, da, există o asemenea instanță protectoare, grație căreia acești diabolici mercenari nu vor putea, în ciuda bogățiilor pe care le au, să răzbească și să câștige lupta aceasta care este o luptă până la urmă spirituală chiar dacă acum noi o simțim financiar, economic și militar, că vedeți foarte bine ce se întâmplă. Dar în ultimă instanță, esența stă în spirit și nu în aceste zbateri și zvârcoliri de tip financiar, economic și militar.

Duhovnicii – fortăreață a poporului român

Părintele Teologos: Da, pentru că, de fapt, cred că aceste războaie economice și, în ultimă instanță, și militare, dar întâi de toate, economice și sociale, sunt făcute ca să ascundă războiul spiritual asupra omului, ca să ascundă războiul asupra minții omului. Cred că pentru asta sunt făcute, astfel încât omul să nu aibă timp să gândească și mai ales să se gândească. Să se gândească la sensul său, la apartenența sa de neam, la cine este, de unde vine și încotro se îndreaptă. La identitate. Cred că se distruge, se încearcă distrugerea identității.

Sorin Lavric: Da, ei au intuit că Biserica are o putere redutabilă și atunci au început să lovească aici. Ce mi-am dat eu seama, privind înapoi. În momentele de cumpănă a unui neam, focarul, centrul spre care se duc românii, sunt atrași, pentru că simt că acolo e singura fortăreață, nu sunt nici politicienii, nici intelectualii, nici oamenii de afaceri. Sunt duhovnicii.

Părintele Teologos: Evident. Marii duhovnici. 

Sorin Lavric: Marii duhovnici. Iustin Pârvu, Doamne ce era acolo! Ce era acolo? Pelerinaj. La fel, vedeți că deja la Muntele Athos, românii vin. Vin pentru că nevoia lor spirituală nu mai poate fi împlinită acolo și vin aici. Deci duhovnicii sunt un soi de axis mundi. Ei sunt acea pârghie indispensabilă în momentele grele de cumpănă. Iar astăzi, România și poporul român se află pe marginea unei mari prăpăstii și ne străduim să fim și noi, cum spunea Carl Schmitt, citându-l pe Pavel,să fim katehonul – cei care se împotrivesc venirii antihristului. Dar alături de sfinția voastră și de biserică, pentru că, încă o dată, intelectualii sunt firavi, sunt slabi. Un pic dacă e amenințat, un pic dacă insinuezi ceva, că insinuarea e mult mai puternică decât amenințarea directă, tremură și imediat fac un pas înapoi și fac pactul cu ceilalți.

Pentru mărturii vii despre rolul duhovnicilor în istoria neamului, citiți Neamul românesc și sfinții săi astăzi – părintele Teologos.

Perspectivă asupra viitorului

Părintele Teologos: Cum vezi viitorul?

Sorin Lavric: Păi, vă spun o vorbă a unui stareț din județul meu, din județul Neamț. El spune așa: dom’le, e nevoie de un foc care să pârjolească tot, pentru că am ajuns să fim atât de căzuți și de păcătoși, că numai un incendiu uriaș sau să fie din nou o avalanșă, să se întâmple ceva ca să radă tot el. Și el aproape că privea războiul ca fiind o asemenea soluție.

Părintele Teologos: Sigur că nu este. Dar într-adevăr…

Sorin Lavric: E un remediu dureros, crâncen. Eu nu merg până într-acolo, că vă spuneam, n-am eu ascuțimea asta mistică de a întrezări viitorul în felul acesta, dar vin vremuri foarte grele, foarte tulburi și acum se va lămuri metalul cel bun, rubinul sau aurul sau argintul sau platina. Acum se va cerne în grâu de neghină. Acum.

Să nu ne lăsăm dezbinați!

Părintele Teologos: Un ultim cuvânt. Ce le-ați pune oamenilor? La ce să fie atenți? Bun. Deci dăm la o parte toate zgomotele informaționale, dăm la o parte toate programele. Deci oameni buni, sigur că Sorin a vorbit foarte bine. Eu sintetizez într-un cuvânt. Deci trebuie să știți că sunteți în război. Într-un război ideologic foarte crunt asupra neamului. Bun. Ne opunem acestui război. Pe ce să ne concentrăm? Ce să punem în loc? Ce să facem?

Sorin Lavric: Trebuie să fim încredințați că adevărul și dreptatea românească e de partea noastră. Ceea ce încearcă ei acum să facă este să ne descurajeze în reacția noastră de legitimă apărare. Noi ne apărăm în mod legitim, iar pentru ei apărarea asta, reacția aceasta defensivă este interpretată de ei ca fiind instigare la ură, incitare la violență. Deci dacă eu mă opun unui rău, se cheamă că eu sunt cel care incit răul. Până acolo au ajuns.

Părintele Teologos: Evident, că nu te lași linșat.

Sorin Lavric: Exact. Nu mă las linșat. Asta e incitare. Te rog frumos să mori, pentru că nu ai voie să te împotrivești. De ce? Pentru că noi avem puterea luminată și hegemonia.

Nu vă lăsați păcăliți, nu vă lăsați descurajați și intimidați! Suntem în legitimă apărare și, într-adevăr, este un război care pe care, nu doar mediatic, nu doar ideologic, nu doar financiar. Este un război nevăzut pe dinăuntru, pe care am încercat să-l descriu cum am putut, cu coincidențe, concomitențe. În războiul ăsta trebuie să vă păstrați nădejdea să credeți în voi și nu vă lăsați în bătaia vântului pentru că au fost modele de mare demnitate și la ele trebuie să ne uităm ca să căpătăm la rândul nostru molipsindu-ne această demnitate. Și ochii la biserică și la marii duhovnici.

Părintele Teologos: Da și cred că este foarte important să nu uităm să iubim pentru că dacă începem să ne certăm între noi, pentru că ei doresc doresc să ne facă să ne certăm între noi, cred că dacă reușesc să ne dezbine, ne-au terminat.

Sorin Lavric: Da, asta e efectul diavolului. Diabolein, a dezbina, a arunca pe dinăuntru, a despica. Și asta fac, asta fac, au geniul acesta al discordiei și al zăzaniei, iar noi trebuie să rămânem uniți și să mergem mai departe.

Părintele Teologos: Mergem mai departe. Bun. Și eu cred că, totuși, apropo de asta, să te completez, cred că tinerii și numai tinerii și oamenii, dar în principal tinerii, cred că ar trebui să dea mult mai multă importanță învățăturii. Nu spun învățământului, pentru că… și învățământului evident, dar învățăturii adică să nu se expună unor zgomote informaționale, unor lucruri care distrug mintea, unor manelizări culturale, ci lucrurilor care le pot provoca o creștere a gândirii, o creștere a orizontului, le pot crește demnitatea, le pot crește capacitatea de iubire. Tu ce crezi? Cum vezi lucrurile? Nu crezi că ar trebui pus pe primul plan totuși acest creștinism inteligent, dacă dorești?

Sorin Lavric:  Da, iar creștinismul acesta inteligent, tinerii îl vor regăsi în ceea ce se numesc lecții de viață sau acele întâmplări care le pot sluji drept învățătură de minte. De acolo trebuie să plece atunci le va veni, cum spune românul, i-a venit mintea la cap. Să le vină mintea la cap pentru că deocamdată mintea lor e în altă parte și știm unde e, în ceea ce spuneam înainte, în subcultura aceea pleziristă și distractivă. Lecțiile de viață acele, prilejuri când ai cu capul de pragul de sus, când lama de oțel vine și te pocnește, acele întâmplări îi vor trezi și atunci, își vor da seama unde este adevărul românesc și dreptatea.

Părintele Teologos: Mulțumim tare mult. Să te binecuvânteze bunul Dumnezeu!

Sorin Lavric: Eu vă mulțumesc, părinte Teologos. 

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Părintele Teologos: Un mic post-scriptum. Motanul ăsta, nu știu cum îl cheamă, nu mă ocup de motani, dar l-am lăsat să stea aici. De ce? Pentru că noi avem geanta acolo și zgârie geanta. Este foarte jucăuș. Apropo de tinerii care vor în continuu să se distreze și din cauza asta am făcut răbdare cu el să stea în poala mea unde simte căldură, astfel încât să fie liniștit. Deci, din cauza asta, o mică recomandare pentru părinți. Lăsați-i pe copiii voștri să stea în căldura iubirii voastre, astfel încât să nu meargă pe tot felul de coclauri ideologice și să se distrugă cu pretextul că se distrează. Mulțumim tare mult

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin! 

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!