Meta va plăti 18 miliarde $ pentru a soluționa procesele legate de dependența copiilor de rețelele sociale
3 septembrie 2026
Într-o discuție liberă cu un grup de copii și adolescenți, părintele Pimen așază întrebările lor firești despre viață în lumina credinței. Pornind de la ceasurile petrecute pe internet și ajungând la iertare, la lumânarea aprinsă în biserică, la îngerul păzitor și la ocrotirea Maicii Domnului, părintele arată cât de simplu se păstrează legătura cu Dumnezeu. Ne îndeamnă să începem ziua cu Dumnezeu și să o încheiem tot așa, pentru că apropierea de Dumnezeu nu cere lucruri mari, ci statornicie și o inimă deschisă.
Vizionare plăcută!
Powered by RedCircle
Părintele Pimen: Să ne ajute Maica Domnului să ne lumineze ca să discutăm frumos, așa la nivel omenesc. Da! De asta mă gândeam să vă adunați câțiva copii și să discutăm liber despre viața asta de zi cu zi. Să ne mai gândim un pic în afară de ceea ce facem fiecare, să ne amintim că este și Dumnezeu și că fără El nu putem face nimic. De asta am zis să vă gândiți și voi și să puneți câte o întrebare așa, fiecare după o nedumerire a lui în legătură cu Dumnezeu, în legătură poate cu alte lucruri care uneori în viață ne deranjează. Vrem ceva și ne iese altceva, că timpurile de acum sunt un pic mai diferite de timpurile pe care le-am prins noi.
Internetul, a doua fire a omului dacă depășește măsura, și legătura cu Dumnezeu
Voi v-ați născut în era asta putem spune, a tehnologiei. Când m-am născut eu nu era televizor, nu era nimic la timpul acela. Radioul era singurul lucru modern. Voi acum ați prins direct internetul. Și atunci internetul devine un fel de să zicem așa, a doua fire a omului dacă depășește măsura. Vă dați seama cam cât timp stați pe internet? Stați mult pe internet? Sincer acum, dăm de-o parte tot, cam cât pe zi?
Tânăr: Eu cam stau un pic, cam vreo opt ore.
Părintele Pimen: Ceilalți, voi cam cât stați? Sincer acum! Nu-i ceva care… Deci hai să ne gândim un pic. Deci așa, în mare, câteva ore stă fiecare. Bun, hai să zicem că acum e vara, ai mai mult timp liber. Poate când e școala… Dar ia gândiți-vă așa un pic: stai azi pe internet, mâine începi o nouă zi. Ce-ți amintești tu din ce ai văzut ieri pe internet? Că de fapt tu intri în altele și dacă tragi linie la final de săptămână, te-ai uitat o săptămână pe internet. Ce-ți mai amintești tu din ce ai văzut în săptămâna aceea? Aproape nimic! Dar permanent ai tentația de a vedea altceva. E ca o alergare din asta.
Asta se întâmplă la cei care se droghează. Cei care se droghează după aceea au stările alea când văd halucinații, după aceea le vine rău, le vin durerile, sevrajul și după aceea uită și o ia de la capăt din nou. Și în fiecare zi e la fel. Ei și aici dependența asta, ajunge la un moment dat… Hai să zicem, uite, că voi care sunteți aici, vă duceți undeva la munte o săptămână, fără telefon, fără nicio tehnologie, doar așa. Să vezi prima zi cât e de greu. Cauți în buzunar, unde e telefonul? Un mesaj, ceva, dai să te uiți pe ceva pentru că e cerința asta. Cum am zis, e la fel ca la cel care se droghează, fumează sau bea, care e dependent de așa ceva.
A doua zi, nu te mai gândești atât de mult. A treia zi, deja începi să-ți cauți ocupație mai multă pentru că vine plictiseala. Și după aceea vezi că nu mai depinzi de el. Dar până depășești starea aceea cauți să te joci, să alegi, orice ar fi în natură acolo. Orice căi din astea prin care să-ți umpli timpul.
Am cercetat pe larg felul în care ecranul ne fură timpul și ne răcește legătura cu Dumnezeu în Internet, slavă deșartă, decolarea către Cer, unde se vede limpede unde duce alergarea aceasta fără capăt.
Internetul, prin rețelele sociale creează dependență. Să încercăm să facem pauze de la telefon (internet)
Noi ajungem să fim dependenți de anumite lucruri care nu ne sunt de folos. Nu zice nimeni că nu învățăm anumite lucruri de pe internet, dar cele mai multe… Mai ales pe TikTok, tot dai poate apare altceva și e o alergare continuă. Sau pe Facebook, sau pe ce este. Deci acolo tentații continue, care nu se termină niciodată.
Și am întâlnit un caz, eram la o familie, aveau un băiat prin clasa a VIII-a. Când o văzut maică-sa că stătea toată noaptea, deci nu mai putea fără și nu mergea să-i scoată cablul că îl punea la loc, i-o tăiat cablul. O început ăla să spargă totul din casă din cauza dependenței. Adică, el nu mai putea fără internet. Și de asta internetul la un moment dat dacă îți preia viața, nu mai ai timp să te bucuri. Uite, toți sunteți la o vârstă la care trebuie să vă bucurați din plin. Ai timp să te întâlnești cu prietenii, cu prietenele, să vă jucați, să vă bucurați de tot ce este. Dacă predomină statul ăsta pe telefon, atunci nu-i bine.
La noi bucuriile care erau? Dacă era iarnă, sania, schiurile, pe dealul ăsta, pe aici, găseam orice, fotbal prin zăpadă, găseam orice să ne bucurăm. Sau dacă era timp în casă când nu putea ieși, cititul, jucat șah, jucat moară, erau jocurile astea… Deci aveam cu ce ne umple timpul pentru că nu exista tentația. Dacă nici televizor nu era, la radio cât puteai să asculți? Mai era Cenaclul Flacăra o dată la săptămână și pe ăla îl ascultam. Am prins altceva. De asta zic, voi sunteți în perioada asta a tehnologiei. Și asta poate să te ajute dacă știi să o coordonezi sau poate să te distrugă în timp. Și de asta echilibrul trebuie să vi-l faceți voi.
Dar trebuie să încercați să aveți pauză, momentul în care îl lași acasă. Te duci undeva, spui: ”Măi, fără telefon!”. Că acum e cumva ideea că dacă mă duc și mă sună cineva?… Dar înainte nu exista telefon. Oriunde te duceai, nu era nicio problemă. Când te întorceai acasă, te întorceai, nu exista aia că tot timpul trebuie să comunici prin telefon. Deci trebuie un echilibru aici! Aveți vreo întrebare ceva, v-ați gândit la ceva? Ca să mai putem discuta despre ceva. Ce vreți voi…
Mecanismul dependenței despre care vorbește părintele Pimen este descris pe îndelete în Slăbiciunile tinerilor de azi: dependența de ecrane și anhedonia, iar efectele lui măsurabile asupra școlii se văd într-un material documentat de la Ziarul Lumina; amândouă arată de ce pauzele de la telefon sunt, de fapt, timp câștigat pentru viața cu Dumnezeu.
Cum putem învăța să iertăm și să ne păstrăm legătura cu Dumnezeu?
Tânăr: Am eu o întrebare. Cum putem învăța să iertăm, de exemplu?
Părintele Pimen: Să iertăm!… Ce se întâmplă? Chiar spunea un medic foarte frumos. Ca medic o făcut cercetări. Era foarte bun medic și zicea: Am luat un om care ura. Îl supărase cineva și zicea: ”Îl urăsc de moarte, nu-l suport!”. Deci avea ura asta în el, nu putea să-l ierte. Și zice: l-am pus la analize. Sistemul imunitar era la pământ, era predispus la toate bolile. Nu mai lupta organismul. Deci ura îți distruge sistemul imunitar și ești predispus la toate bolile. Deci nu mai produce dopamina și celelalte substanțe care sunt acolo și care îți protejează organismul, care te bucură. Și zice: am pus și un om care era îndrăgostit, era bucuros și zâmbea tot timpul. Și l-am pus la analize și pe el și zice că era la capacitate maximă tot sistemul imunitar. Parcă era protejat într-o armură.
Deci ce face dragostea? Te protejează! Ce face ura? Te distruge! Și tu dacă urăști continuu, sistemul tău imunitar la un moment dat se autodistruge. Ajungi până te distrugi singur și după aceea ești predispus la boli, la toate astea pentru că tu în starea aceea nu mai poți să te bucuri. Și asta lucrează aici și-ți lasă traume pentru că din ce în ce tot urăști mai mult. Dar dacă te lupți și zici: „Băi, asta este! Mi s-o îngăduit asta, să mă supere, să-mi facă rău? Nu! Încerc să iert cu toată inima! Și zice că atunci când ți-e greu să ierți, să începi să te rogi la Dumnezeu pentru persoana pe care nu poți să o ierți și spui: ”Doamne, dă-i tot ce-i trebuie!”, adică să-i dorești lucruri bune tocmai la persoana care poate ți-a făcut rău și pe care poate o urăști.
Ura despre care vorbește părintele are un nume în Tradiția noastră, iar despre otrava ei am scris în Ținerea de minte a răului; alături de Despre judecată, dependența de duhovnic, se vede cum osândirea celuilalt slăbește tocmai legătura cu Dumnezeu pe care credem că o păzim.
Să încercăm să vedem frumosul în fiecare om. Ura ne rupe apropierea de Dumnezeu
Ei, acolo să-i dorești lucruri bune ca să poți tu să-ți faci ție bine pentru că de fapt ura te distruge pe tine. În momentul în care tu te lupți să scoți ura din tine, trebuie să poți să te duci seara să pui capul pe pernă liniștit, fără să ai starea aia de ură, să poți să fii vesel. Ai văzut o floare, să te bucuri, ai văzut ceva frumos, un răsărit, un apus, să te bucuri. Adică să nu fii… Uite, eu m-am obișnuit permanent să mă bucur de orice. Eu dacă merg cu mașina, doar conduc eu, dar eu îți văd orice barză, orice pasăre, orice copac înflorit, orice floare din mers pentru că îmi plac foarte mult lucrurile astea, natura. Și atunci eu nu merg fără să nu văd și ochii îmi sar imediat la o floare… Orice există pe drum, eu le văd.
Asta înseamnă să nu te distragă ura și să fii liber încât să vezi tot ce-i frumos. Și de asta noi trebuie să încercăm a vedea frumosul în fiecare om. Orice om, oricât de rău ar fi, are și partea lui bună. E exact ca un pahar cu apă. Poate să fie atâta apă în el și jumătate să fie goală. Dacă ne uităm tot timpul la partea goală și spuneam noi: ”Uite că e goală”… Nu! Să ne uităm la partea plină! Uite că este!
Adică asta e lupta noastră cu noi înșine, să încercăm să vedem partea bună la ceilalți și să nu-i urâm pentru altfel, tot noi ne chinuim, ne chinuim o viață… Ăla poate își vede de treaba lui, ne-o fi făcut rău, noi îl urâm, el își vede treaba lui, dar noi ne chinuim pe noi. Ne facem rău nouă, nu facem rău altcuiva. Și de asta să ne luptăm cu lucrul ăsta. Vă mai gândiți la o întrebare?
Deprinderea de a căuta partea plină a paharului este, în fond, o formă de teologie practică, pe care am desfășurat-o în Binele, adevărul și frumosul: cine învață să vadă frumosul din om crește, fără să bage de seamă, în apropierea de Dumnezeu.
De ce aprindem lumânări și cum ne întărește acest dar legătura cu Dumnezeu?
Tânăr: De ce aprindem lumânări?
Părintele Pimen: Lumânări! Avea Cuviosul Paisie Aghioritul un fel de răspuns. Întreba cineva:
– Părinte, dar când pun lumânarea trebuie să mă gândesc la ceva?
– Lumânarea e ca și cum trimiți un cadou. Nu trebuie să-i pui o adresă?
Ei, tu când ai aprins lumânarea te rogi pentru cineva și spui: ”Doamne, ai grijă pentru știu eu, cine o plecat la Domnul, bunicul, bunica. Ai grijă, Doamne, de ei acolo unde sunt”. Deci, cum se zice, transmiți mai departe lucrul ăsta. Sau pentru tine: ”Doamne, ai grijă de mine!” sau pentru cei dragi. Deci, cumva, în mintea ta să spui o rugăciune în timp ce ai pus lumânarea ca lumânarea aia care arde acolo la biserică, să se transmită cum ar fi, la cel pentru care ai adresat rugăciunea. E exact ca și cum îi trimiți un dar și trebuie adresa.
Și tu te gândești la el: ”Doamne, ai grijă de el” și ai aprins lumânarea. Lumânările au scopul ăsta de a trimite o cerere la Dumnezeu și ducem darul ăsta și-l punem. Fetele? Ca la școală. Ce, n-ai întrebări de multe ori? Ceva ce vă privește pe voi, la vârsta voastră. Ceva, o nedumerire. Măi, dar asta de ce e așa? Mi se pare că ar fi bine așa. Cum vreți! Gândiți-vă! Hai, întreabă tu!
Gestul acesta simplu al lumânării, cu adresa lui nevăzută, își găsește o tâlcuire caldă în pagina Rugăciunea înaintea icoanelor de pe crestinortodox.ro, unde se arată cum semnele din afară slujesc legătura cu Dumnezeu din lăuntru.
Monahismul este o chemare de la Dumenzeu, nu o hotărâre a noastră. Chemarea și legătura cu Dumnezeu
Tânăr: Cum de ați ales să deveniți preot?
Părintele Pimen: Dar nu-s preot, ci călugăr, e o diferență. Preoți sunt și preoții care sunt preoți de mir, știi? A fi călugăr nu-i o hotărâre, nu e ca și cum stau și mă gândesc să mă fac, e o chemare. Chemare ce înseamnă? E o chemare de la Dumnezeu. Când te cheamă Dumnezeu, nu-i ceva firesc, îți trimite și un har. La mine cum o fost, o venit ca un foc. Și dintr-o dată seara la ora zece, zăpada atât, am plecat la mănăstire. Vine de la Dumnezeu ceva și nu te mai interesează nimic, lași totul. Nu mi-am luat nimic, așa cum eram am plecat la mănăstire. Deci e harul lui Dumnezeu care te cheamă. Și atunci la mănăstire te duci așa.
Că altfel, dacă tu te duci la mănăstire după o decepție în dragoste sau după un necaz în familie, nu stai mult. Un an, doi, cinci, după aia pleci, nu mai reziști. Pentru că te duci nu din chemarea lui Dumnezeu, te duci tu ca să scapi de un lucru și atunci nu poți depăși lucrul ăsta. Mai aveți întrebări? Eu vă pot spune multe, dar poate mă provocați și voi cu o idee de discuții ceva…
Cumpăna dintre mănăstire și familie, atunci când tânărul caută să înțeleagă ce i se cere, este limpezită în Monahismul sau căsătoria?, iar despre felul în care se deslușește o chemare am vorbit în Voia lui Dumnezeu, pentru că orice drum bun pornește din relația cu Dumnezeu, nu dintr-o socoteală a noastră.
Orice lucru facem, bun sau rău, se întoarce la noi. Binele și relația cu Dumnezeu
Uite, la școală, în relația voastră cu ceilalți. De exemplu, voi fetelor, că v-am în vedere acum așa. Era vorba din popor: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu face” și orice lucru se întoarce la noi. Faceți un bine? De exemplu, între voi, fetele de la școală, îi faci ceva unei colege, ceva ce o rănește. Altceva e când glumești, oricine glumește, una alta, dar zicem că faci ceva așa din ciudă și o rănești. Să știi că toate sunt cu dus-întors. I-ai, făcut lucrul ăsta la o colegă, să te-aștepți peste o lună, peste un an, peste trei ani să se întoarcă la tine, să-ți facă altcineva la fel și poate și mai mult. Dar dacă tu i-ai făcut bine unei colege, unii coleg, cândva binele acela se întoarce tot la tine.
Așa rânduiește Dumnezeu, făcând bine, se întoarce bine la tine mai mult. Dar și când faci rău, să se întoarcă mai mult la tine ca să înțelegi lucrul ăsta că nu-i bun. Și la voi, băieții, este același lucru. Deci, toate se întorc la noi. De multe ori ne întrebăm: ”Dar de ce e cazul ăsta?”. Dar dacă te duci în viața ta în urmă cu un an, cu doi, cu cinci, cu mai mult, ai făcut și tu cândva cuiva. Și după aceea se întoarce la tine sub altă formă. De asta trebuie să reglăm noi, în legătura asta unii cu alții, să fim foarte atenți, să nu facem rău, să nu jignim, să nu-i rănim pe ceilalți, că din multe ori există lucrul ăsta.
Poate fi gelozie, poate fi ceva și la băieți și la fete și cumva să-i faci rău celeilalte persoane. Niciodată să nu faceți lucrul ăsta! Altceva e cum am spus, când glumești, oricine mai face o glumă, te mai joci, dar când faci rău intenționat, tot tu pierzi mai târziu. Poate acum ți-ai bătut joc de cineva, dar cândva se întoarce la tine. Și atunci se întoarce dureros. De asta e bine că încă sunteți la vârsta asta când e copilăria frumoasă, dar încep și anii când poate ai și un pic de invidie față de un coleg, de o colegă, ceva, că deja creșteți, știți? Și atunci trebuie atenție cum lucrați pentru că se întorc toate.
Legea aceasta a binelui care se întoarce înzecit o mărturisește părintele Pimen și în Să facem binele neîncetat în jurul nostru, un îndemn care leagă fapta măruntă de fiecare zi de legătura cu Dumnezeu.
Bucurați-vă de anii pe care-i aveți. Nu încercați să vă maturizați înainte de vreme
Viața e foarte frumoasă. Voi încă nu cunoașteți greutățile vieții, încă vă bucurați de copilărie. Mai târziu or să vină și greutățile. Eu de asta spun mereu: Bucurați-vă de anii pe care-i aveți. Nu încercați să vă maturizați înainte de vreme. Eu când văd o fată de vârsta voastră vopsită sau așa, zic, măi, de ce vrei să fii matură? Că în momentul în care începi, unghii mari, vopsele, toate, deja tu ieși din copilăria ta și vrei să arăți ca și adulții. Și Dumnezeu te-o făcut frumoasă, ți-o pus tot ce trebuie, dar tu: Nu, parcă o greșit Dumnezeu, mai îndrept eu pe aici, mai dau eu cu ceva, buzele le mai umflu, mai pun ceva. Ei, prin toate astea noi, de fapt, ne distrugem și ne facem rău și atunci nu mai trăiești copilăria și ajungi la o vârstă…
Întreabă pe oricine vrei din cei cărora le-or trecut anii, cât de dor le este de copilărie, de anii aceia fără griji, de anii în care se bucurau. Nu trebuie să te grăbești să te maturizezi. În special la fete este tendința asta în care vrem numai haine de firmă, să fie toate cât mai… Cu cât îți păstrezi copilăria mai mult cu atâta te bucuri mai mult în viață, pentru că te bucuri de copilărie, nu te maturizezi înainte de vreme. Și la voi, la băieți, la fel! Atenție mare, nu tentațiile alea, repede, vreau ce-au ăia mari, gata, cât mai am? Aproape împlinesc 18 ani. Repede, carnetul de șofer, să am mașină și cutare!… Lasă-le ușor, chiar de faci școala de șoferi, dar lasă-le fără grabă pe toate, să vie ușor la timpul lor.
Grija de a nu grăbi maturizarea copiilor și de a le păstra bucuria curată am așezat-o pe îndelete în Educația duhovnicească a tinerilor: caracter și echilibru în Hristos, acolo unde creșterea firească și legătura cu Dumnezeu merg mână în mână.
Maica Domnului salvează un adolescent dintr-un accident cumplit. Ocrotirea și legătura cu Dumnezeu
Chiar recent citisem undeva de un caz. Era un băiat ai cărui părinți erau plini de bani. Când o împlinit 18 ani și-o luat carnetul și i-or luat o mașină de-asta de viteză, sport. El mândru: ”Mă după până la bunica să-i arăt ce mașină mi-am luat!”. Era într-un sat, asta în Grecia s-o întâmplat. Și-o băgat viteză, o ajuns acolo. Bunica era foarte credincioasă, dar el fiind crescut așa, nu avea treabă cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, era în lumea lui. Și bunica tocmai se întorsese dintr-un pelerinaj pe la mănăstiri și cumpărase o icoană frumoasă cu Maica Domnului. Și l-o rugat: ”Uite, când te întorci, oprește pe la mătușa ta înainte de a ajunge acasă și dă-i icoana asta de la mine”. ”Da, bunică!” și ca să n-o supere o luat-o și o aruncat-o pe bancheta din spate, nici nu s-o uitat cu ce era.
Pe el și așa nu îl interesa Dumnezeu, nu credea. Și-o băga viteză la întoarcere să arate că e un șofer bun. Bunica i-a zis: ”Măi, ai grijă!”. ”Nu, bunică, că-s șofer bun!”. Abia avea trei luni de când o luat carnetul, dar se credea șofer bun și-o accelerat. Și normal că la o curbă n-o mai putut, s-o dus nu știu câte ori peste cap și s-o izbit într-un loc, mașina s-o făcut acordeon, n-o rămas nimic întreg. O venit repede salvare, pompieri, or tăiat bucăți mașina să-l poată scoate. Și când au tăiat și au ajuns la el, cum era el pe scaunul din față, au început toți să facă cruci. Cei care tăiau făceau cruci… Ăsta se uita și se gândea: ”Cred că se miră că mă văd viu”.
Și în momentul ăla când se uite la piept, vede că el strângea în brațe icoana Maicii Domnului cu Mântuitorul în brațe. Era o icoană de lemn așa. Dar el aruncase icoana pe bancheta din spate. Deci el nu și-o mai dat seama cum s-o întâmplat lucrul asta, să se ducă mașina de vreo cinci ori peste cap, să se fărâme complet și el să nu pățească nimic. Numai el cu scaunul lui au rămas întregi, restul, toată mașina era acordeon și el să fie cu icoana în brațe. Și abia atunci o înțeles că doar Maica Domnului l-o salvat.
Au zis și pompierii: ”Tu nu aveai cum să fii în viață! Uite, toată mașina e acordeon și tu ai rămas în viață. Doar Maica Domnului te-o salvat, icoana pe care o strângi în brațe!”. Și atunci și-o dat seama că e cu icoana în brațe și abia atunci și-o revenit, i-o mulțumit Maicii Domnului, s-o dus acasă la părinții și le-o spus. Nici părinții lui nu erau cu Dumnezeu și s-or întors toți la Dumnezeu. Deci uneori chiar Dumnezeu lucrează să ne îndrepte viața, dar nu trebuie să riscăm și să mizăm pe lucrul ăsta.
Astfel de intervenții ale Maicii Domnului nu sunt singulare, iar părintele Pimen a adunat mai multe dintre ele în Minunile Maicii Domnului, mărturii care întăresc nădejdea și relația cu Dumnezeu a celor ce le ascultă.
Pentru puțină adrenalină, mulți au murit sau au rămas paralizați. Fiți echilibrați! Echilibrul crește din legătura cu Dumnezeu
Vezi că e tentația cu ATV-urile acum, merg imprudent, câți n-au murit pe ATV-uri? Câți n-au rămas paralizați pentru puțină adrenalină? E asta care când se activează vrei să arăți că ești grozav. Nimeni nu este grozav. Nimănui nu-i trebuie mult. Știi cum? O căzătură și s-o terminat. Adică, oleacă să fim atenți pentru că în timp o să se liniștească tentațiile astea, dar la început sunt și oricând se poate termina. Ai rămas paralizat la pat, că nu întotdeauna mori, poți rămâne pe toată viața… Câți sunt pe care i-am întâlnit, paralizați la pat de la așa ceva, de la un joc din ăsta, c-o vrut el să arate ce bine merge cu motoreta sau cu scuterul. Și de asta trebuie să echilibrăm lucrurile în viață și să fim atenți.
Și încercați un lucru, voi știți cât de mult sunteți cu Dumnezeu, cât de mult vă rugați, dar dimineața când te trezești, zi așa simplu: ”Mulțumesc, Doamne, că m-am trezit și astăzi!”. Mulți mor, le stă inima, nu contează că-s tineri sau bătrâni. Și seara, iar: ”Mulțumesc, Doamne, că am ajuns iar în pat!” înainte de a te culca. Nu trebuie mult, dar să începem ziua mulțumind lui Dumnezeu și seara la fel, s-o încheiem mulțumind lui Dumnezeu pentru că oricând se poate să nu ne mai ridicăm din pat, doar sunt atâtea cazuri, chiar și tineri, copii… Eu dacă mai merg prin lume, mulți oameni îmi zic:
– Părinte, am copilul, băiatul, fata, uite, are 12 ani…
– Și ce are?
– Are cancer.
Cât de subțire este firul vieții și cât de mult atârnă totul de recunoștința fiecărei dimineți se vede și în Nu știm dacă trăim până mâine, un cuvânt al părintelui Pimen despre pregătirea inimii și despre legătura cu Dumnezeu ținută zi de zi.
Încercați și voi să începeți ziua cu Dumnezeu, să încheiați ziua cu Dumnezeu
La orișicare poate să fie asta… Sau altcineva: ”Părinte, îl durea capul, nu știa”… tumoare pe creier, operație… Deci sunt o grămadă de feluri prin care se poate termina, nu contează că ești tânăr sau mare. Deci nu trebuie să ne gândim la astea, dar oricând viața se poate încheia și de asta trebuie să ne bucurăm de fiecare zi și de fiecare clipă. Nu știm cât ne dă Dumnezeu, poate ajungeți toți de aici la 80, la 90 de ani, nu știm, dar dacă trăim frumos nu regretăm nicio zi.
M-o luat odată cineva cu un taxi, un om la vreo 60 de ani, un om foarte bun. Eu nici nu voiam, mergeam cu autobuzul și zice: ”Nu, părinte, urcă! Nu-ți iau bani, te duc unde vrei!”. Și m-o dus o jumătate de oră și îmi spunea un lucru: ”Mulți oameni spun că nu este Dumnezeu, nu eu spun asta. Dar eu spun așa: dacă nu este Dumnezeu și faci bine, n-ai pierdut nimic, ai făcut bine. Un bine o dată, de două ori, de zece ori, de o sută ori, ai făcut bine. Dar dacă este Dumnezeu și n-ai făcut bine, când te duci la El și te întreabă: ”Auzi, dar de ce n-ai făcut bine?”, ce răspuns Îi dai tu atunci la judecată?”.
Și de asta, încercați și voi să începeți ziua cu Dumnezeu, să încheiați ziua cu Dumnezeu și dacă se poate o iconiță cu Maica Domnului s-o aveți totdeauna la școală, între cărți sau undeva acolo, s-o aveți cu voi.
Tânăr: Eu am în telefon!
Mulțumirea de dimineață și cea de seară sunt cea mai simplă formă a rugăciunii, iar puterea ei am desfășurat-o în Puterea rugăciunii; o pagină clasică despre același lucru, Despre puterea rugăciunii, se găsește și pe crestinortodox.ro, spre încredințarea că ziua cu Dumnezeu schimbă tot restul.
Să avem icoana Maicii Domnului la noi și să participăm la Sfânta Liturghie, sprijin pentru legătura cu Dumnezeu
Părintele Pimen: Unde puteți, să aveți iconița Maicii Domnului tot timpul! O fetiță de vreo 16 ani îmi spunea: ”Eu nu mă duc la școală fără iconița Maicii Domnului și când pun cărțile pe bancă, o scot și o pun în picioare acolo, s-o văd eu cât învăț. Așa știu că-I cer ajutorul tot timpul”. Nu e o rușine, doar suntem într-o țară creștină. Sau treci pe lângă o biserică. Acum e vorba asta: ”Vai, mă văd ceilalți că fac cruce!”… De ce să-ți fie rușine? Faci o cruce și spui: Doamne ajută-mă! Pentru că totdeauna acolo la biserică se face Sfânta Liturghie, e taina cea mai mare. Voi mergeți la biserică?
Sfânta Liturghie știți ce înseamnă? Multor părinți care au fost cu viața sfântă, le deschidea Dumnezeu ochii minții și vedeau ce se întâmpla în timpul Sfintei Liturghii în biserică. Era biserica plină cu îngeri, iar în altar erau Hristos, Maica Domnului, era tot Cerul pe pământ. Și era atâta frumusețe… Noi de multe ori nu vedem toate astea, nu ne dăm seama pentru că starea noastră nu e pregătită, dar în biserică sunt cele mai minunate lucruri pe care noi nu le vedem, dar ele se trăiesc acolo. De asta când ne spovedim, ne împărtășim, stăm aproape cumva de Dumnezeu și atunci și Dumnezeu are grijă de noi pentru că noi toți la botez primim un înger păzitor. Să știți că toți de aici aveți un înger păzitor care e cu voi tot timpul, care nu vă părăsește nici o clipă, nici ziua, nici noaptea.
De asta se zice de multe ori că e bine așa în timpul zilei, să mai vorbim cu el. ”Îngerașule, să ai grijă de mine! Uite, mă duc acum la un examen, acum am de rezolvat ceva și mi-e frică pentru că mă duc și nu știu dacă rezolv…”. Vorbiți cu îngerul păzitor, el e acolo și vă ajută întotdeauna. Nici nu vă dați seama!
Frumusețea nevăzută a slujbei despre care vorbește părintele o puteți cerceta în articolul Dumnezeiasca Liturghie de pe OrthodoxWiki, unde se vede de ce Sfânta Liturghie hrănește ca nimic altceva legătura cu Dumnezeu.
Povestea unui miner ce a fost prins între bolovani în mină. Strigătul din adânc și legătura cu Dumnezeu
Ieri povestea un părinte că era în biserică în altar, se pregătea de Sfânta Liturghie și-o văzut în biserică un om care se ruga atât de puternic, cu toată inima și vedea așa că îi curgeau și lacrimi, deci o stare deosebită și el s-o minunat: ”Mă, ce frumos se roagă omul ăsta!”. Nu era nimeni în biserică și o ieșit pe o ușă lăturalnică să nu-l deranjeze. Când a ieșit omul acela din biserică, o văzut că era așa mai în vârstă un pic, cu o cârjă și avea o problemă la un picior. Atunci l-o întrebat:
– Cum ai ajuns să te rogi atât de pătrunzător?
– Eu am fost miner la o mină din zona Sucevei în anii mai dinainte. Eram împreună cu zece colegi de-a mei, lucram, s-o năruit mina și ne-o prins între pietre pe toți. Pe toți i-o omorât pe loc, pe mine doar o căzut o piatră de la mijloc în jos și m-o zdrobit, în rest eram sănătos, dar eram conștient că nu mai am cum să scap de acolo de sub pământ cu pietrele alea pe mine și atunci am zis așa: Doamne, cred că a venit timpul să plec și eu. Cine mă mai scoate de aici așa zdrobit? Și cu ultimele puteri l-am văzut pe îngerul păzitor în lumină, cum o apărut lângă mine și îmi spune: Știi cine sunt, nu? Sunt îngerul tău păzitor”.
Mărturii asemănătoare, culese din vremea noastră, ne dăruiește tot părintele Pimen în Minuni contemporane, semne că apropierea de Dumnezeu nu ține de trecut, ci de ziua de astăzi.
Îngerul păzitor se arată când e nevoie și ne întoarce la legătura cu Dumnezeu
Lui cumva i-o deschis și mintea ca să înțeleagă și zice:
– Știu că ești tu, da!
– Știi ce te așteaptă, nu?
– Da, văd că-s zdrobit și că mult nu mai am. O să mor și eu ca ceilalți.
– Uite, să-ți arăt viața ta!
Și i-o deschis cum zice, ochii minții, să vadă toate locurile pe unde a fost în viața lui și-i zice: ”Uite, vezi, aici ai făcut un bine. E foarte bine, uite, l-ai bucurat pe omul ăla că l-ai ajutat. Uite, aici ai sfătuit pe cineva să facă un bine. Uite, a fost foarte bine! Uite, aici ai făcut o rugăciune, te-ai rugat pentru niște oameni, foarte bine! Și la final îi zice: Vezi? Aici ai făcut un rău pe care puteai să nu-l faci. Puteai să treci peste, să nu-i faci rău omului acela, dar uite că i-ai făcut”. I-o arătat și ce-o făcut rău în viața lui și-i spunea: ”Uite, puteai ca lucrul ăsta să nu-l faci, dar totuși l-ai făcut, l-ai supărat pe ăla, l-ai rănit pe celălalt”.
Și spune el: ”Îmi era atât de rușine de înger, că îmi spunea cu blândețe, nu cu răutate, măi, uite, ai făcut lucrul ăla rău și puteai să nu-l faci, parcă să nu-mi facă el rău și să nu mă supere”. Și după ce i le-o arătat pe toate zice:
– Acum cred că merg la judecată, s-o terminat, nu?
– Nu, tu o să trăiești!
Darul de a vedea dincolo de cele văzute l-au avut mulți sfinți din vremuri apropiate, iar chipul unuia dintre ei se deslușește în Ne vorbește părintele Pimen Vlad despre Sfântul Porfirie, o pildă vie despre ce înseamnă legătura cu Dumnezeu.
Să ne rugăm la îngerul păzitor și la Maica Domnului
Și în momentul ăla o auzit zgomote de deasupra și cum interveneau ăștia care săpau și scoteau pietrele ca să vadă dacă mai găsesc viețuitori. Îngerul s-o făcut nevăzut și tocmai când i-o ridicat piatra de deasupra lui și or reușit să-l scoată în viață. Bineînțeles, o stat la spital și și-o revenit, dar o rămas cu o traumă la un picior, mergea cu o cârjă, dar o scăpat cu viață. Și asta ieri povestea un părinte care l-o întâlnit pe omul acela. Deci, vedeți? Îngerul păzitor de multe ori se arată când e nevoie, la un moment greu. Vă dați seama prin ce trece un om când vede că s-o terminat? Să fii sub pământ, să cadă pe tine pietre și așa… Abia atunci te rogi cu adevărat la Dumnezeu pentru că îți dai seama că nu mai există nicio scăpare omenească.
Și el în starea aia dacă o strigat la Dumnezeu, o îngăduit Dumnezeu să vadă îngerul păzitor. De asta am zis să ne rugăm totdeauna la îngerul păzitor pentru că el e tot timpul lângă noi. Și la Maica Domnului, nu știu cât vă rugați voi la Maica Domnului, dar zice că Ea are atâta putere la Dumnezeu, orice cere Maica Domnului la Dumnezeu, nu-i refuzată niciodată. Și noi dacă ne rugăm la Maica Domnului și zicem: ”Maica Domnului, te rog, ajută-mă, uite, în problema asta!”, Maica Domnului direct duce rugăciunea noastră la Dumnezeu și nu ne-o refuză. De asta Ea e ca o Mamă.
Și îmi amintesc o istorioară cu o femeie care avea două fetițe de vreo opt anișori, erau mici. Și ea se ducea la prășit, la un ogor mai departe și fiind soare, cum sunt căldurile astea, ce-o zis? ”Măi, nu le pot lua cu mine să le țin în soare toată ziua” și le lăsa încuiate în casă. Dar le-a învățat așa, aveau o icoană cu Maica Domnului mai mare așa, pe un perete și le-a spus: ”Să știți, dacă e ceva sau aveți o problemă să-i spuneți Ei până vin eu de la prășit. Tot ce aveți să-i spuneți Ei, să-I cereți ajutorul că Ea are grijă de voi!”. Nu putea să lase ușa deschisă să nu intre cineva, dar le lăsa apă și mâncare, așa o rânduit Dumnezeu. Și se ruga și ea la Maica Domnului: ”Maica Domnului, te rog să ai grijă de fetițele mele!”.
Îndrăzneala rugăciunii către Născătoarea de Dumnezeu se vede și în Acatistul Maicii Domnului, imnul plăcut Stăpânei, iar temeiul cinstirii ei este limpede așezat în pagina Maica Domnului de pe OrthodoxWiki; prin ea trece, de atâtea ori, legătura noastră cu Dumnezeu.
Maica Domnului intervine în momentele grele dacă îi cerem ajutorul
În timp ce era la prășit la un vecin i-o luat casa a foc și-o bătut vântul și-o luat și ei foc casa. Până să vină atunci oamenii să ajute, i-o ars toată casa. Când o aflat, o lăsat totul și o fugit, avea vreun kilometru până acasă, dar până o ajuns, casa era scrum toată. Și ea atunci, fără să țină cont de oameni, o început să strige: ”Maica Domnului, dar ți-am lăsat fetițele în grijă! De ce nu le-ai păzit?”. Focul se stinsese, dar mai erau tăciuni și s-o băgat printre grinzile acelea înăuntru să-și caute fetițele. Și când o ajuns acolo, numai bucata aia de perete era întreagă, fetițele vii se țineau de icoană și strigau: ”Mamă, nu ne lăsa!” și nici părul din cap nu era ars, nimic, nici afumate. Arsese toată casa, dar erau întregi doar ele cu icoana și cu bucata aia de perete.
Deci vedeți cât de mult ajută Maica Domnului în momentele în care ne e cel mai greu? Că ne descurcăm noi, ne descurcăm, dar în momentele grele Ea intervine și ne ajută. Și de asta învățați-vă să vă rugați la Maica Domnului că Ea nu ne lasă niciodată! Vreți să mai întrebați ceva? E tot vă zic, dacă nu, ratați ocazia.
Istorisiri ca aceasta, în care ocrotirea vine exact la vreme, se adună și în Maica Domnului: minuni și povestiri, spre întărirea celor care își caută relația cu Dumnezeu în mijlocul încercărilor.
Cum aș putea să am mai multă liniște în suflet? Pacea vine din apropierea de Dumnezeu
Tânăr: Cum aș putea să am mai multă liniște în suflet?
Părintele Pimen: În suflet liniște? Deci, cum am zis, ne luptăm să iertăm, că de acolo ne roade, dacă nu iertăm. Iertăm tot, indiferent ce ni s-o făcut în viață. Încercăm să nu facem rău la nimeni, că dacă ai făcut rău și vrei să pui capul pe pernă, n-ai liniște. Să nu facem rău la nimeni, indiferent ce-o fost. De asta ne-o spus Hristos: ”Cine ți-o făcut rău, fă-i bine. Ți-o luat haina, dă-i și cămașa. Ți-o dat o palmă, întoarce și partea e cealaltă!”, adică să răsplătim cu bine. Ei, făcând lucrul ăsta poți dormi liniștit, poți să te liniștești. Adică să ne luptăm cu noi înșine. Și după aceea trebuie să păstrăm legătura cu Dumnezeu, că pacea și liniștea, toate astea vin de la Dumnezeu.
Și să ne rugăm la Dumnezeu seara acolo într-un colț, te pui în genunchi și spui: ”Doamne, iar am fost nebun azi, uite ce am făcut! M-am certat, cutare, m-am supărat, am vorbit urât, am făcut cutare, am pierdut timpul pe internet cu toate prostiile…”. Adică îi spunem lui Dumnezeu totul sau Maicii Domnului, ”Iartă-mă pentru tot ce am făcut azi!” și o să vezi cum se liniștește sufletul. Cumva te descarci la Dumnezeu și dormi altfel, liniștit. Deci asta trebuie să lucrăm noi, exact așa ca un exercițiu, să zicem, să ne luptăm cu noi înșine să ne depășim și atunci putem dormi liniștiți, putem fi mai buni. Dar totul depinde de noi.
Liniștea pe care o caută sufletul nu se cumpără și nu se grăbește; despre izvorul ei am scris în Fericirea adevărată este în Hristos: calea ortodoxă spre pace, unde se arată că pacea lăuntrică se naște din legătura cu Dumnezeu.
Relația copiilor cu părinții și legătura cu Dumnezeu
Da! Nu aveți întrebări, nu? Nicio curiozitate măcar, dacă nu o întrebare? Tu Sofia, nimic? Toate-s bune? Da! Sau uite, ca și copii în relația cu părinții. Părinții întotdeauna vă vor binele, nu răul. Părinții oricum ar fi, sunt părinții, oricum ar fi ei ne vor binele. Poate trec și ei prin anumite întâmplări care le dau viața peste cap. Mai sunt unii care beau sau fac diferite lucruri, dar până la urmă este o vorbă, părinții nu ți-i alegi, îi ai pe cei care ți se îngăduie. Unii sunt mai buni, unii au și ei neputințele și slăbiciunile lor. Încercați să nu-i urâți în momentele în care nu sunt cum trebuie, nu! Dați slavă lui Dumnezeu și mergeți înainte! Pentru că este și o poruncă ce spune așa: Cinstește pe tatăl tău și pe maica ta ca să-ți fie ție bine și să trăiești ani mulți pe pământ.
Adică tot ție ți-e bine dacă tu îi respecți indiferent cum ar fi ei. Și în limita în care poți, să ții și cont de părerea lor, de ceea ce spun pentru că întotdeauna ei au și experiența vieții, indiferent prin ce au trecut. Că este și tentația asta să zicem: Sunt mare, de-acum știu tot, ce trebuie să-mi spună ei mie, ce să mă învețe ei pe mine? Să nu existe lucrul ăsta! Ca oameni au o experiență în spate, indiferent prin ce-au trecut, fiecare cu ale lor, dar să existe cât de cât relația asta să spunem așa, de pace, de înțelegere. Fiecare știe mai bine relația de acasă cu familia, dar să fie așa, să ține-ți cont și de părerea lor și să le cerem părerea în ceea ce facem. Iustin, mai ai ceva?
Despre felul în care se așază buna înțelegere dintre copii și părinți a răspuns tot părintele Pimen în Familie, copii, cărți, învățământ, o discuție în care cinstirea părinților și legătura cu Dumnezeu se sprijină una pe alta.
Cum ar trebui părinții să-i motiveze pe copii să meargă la biserică și să crească în legătura cu Dumnezeu?
Tânăr: Cum ar trebui părinții să-i motiveze pe copii să meargă la biserică?
Părintele Pimen: Normal, primul lucru e exemplul, să meargă ei. Copiii nu trebuie forțați, dar trebuie îndrumați. Măi, e bine să mergi la biserică, uite, de acolo iei pacea, iei liniștea, vorbești cu Dumnezeu, dar trebuie prima dată exemplul. Și după aia așa, încet încet, mai trebuie un sfat, mai trebuie și discutat. Despre orice nedumerire poți să-l întrebi chiar și pe preotul satului: ”Părinte, vreau și eu să înțeleg ce se întâmplă acolo, ce e cu biserica, ce e cu asta, ce se face în biserică?”. Adică, orice nedumerire ai trebuie să pui întrebări, să cauți să vezi. Dar cel mai mult folositor la părinții e exemplul, ăla ajută cel mai mult. Da? Dacă nu mai întrebați, încheiem!
Pentru cei mici care abia deprind rânduiala, o îndrumare practică stă în pagina Cum să ne purtăm în Biserică de pe crestinortodox.ro, un ajutor simplu pentru ca pasul spre biserică să hrănească legătura cu Dumnezeu.
Este prea târziu pentru cineva să se întoarcă la Dumnezeu? Despre reînnoirea legăturii cu Dumnezeu
Tânăr: Este prea târziu pentru cineva să se reunească cu Dumnezeu?
Părintele Pimen: Niciodată nu e prea târziu! Până n-o pus mâinile pe piept, nu-i târziu. Târziu e când te-o prins moartea și te-ai dus. Dar ca să trăiești cu Dumnezeu, că deja acum sunteți toți mărișori, trebuie spovedanie. Spovedania nu trebuie să lipsească. De câte ori ai nevoie te duci la preot și te spovedești pentru că trebuie să scăpăm de greutățile pe care le adunăm. Poate uneori ni se pare că sunt mici, dar orice facem noi greșit, ce facem rău, să le spunem! Ăsta e un prim pas prin care ne împăcăm cu Dumnezeu, că toți adunăm o povară cu noi. Dumnezeu le-o spus la preoți așa: ”Luați Duh Sfânt! Cărora veți dezlega păcatele, vor fi dezlegate și cărora le veți ține, ținute vor fi!”. Deci prin lucrarea Sa, Dumnezeu le-o dat darul ăsta preoților ca să dezlege păcatele în momentul în care le-ai spus.
Asta contează foarte mult în legătura cu Dumnezeu, să mergem la spovedanie. Și după aceea încercați cât de des puteți, să mergeți la biserică. Nu te duci pentru cineva, te duci pentru tine. Stai de vorbă cu Dumnezeu într-un colț acolo în biserică, îi spui lui Dumnezeu: ”Doamne, uite, sunt prost! Uite ce am făcut iară, ce nebunie am făcut!”. Vorbești cu Dumnezeu exact cum vorbești cu oricine altcineva. Și după aceea: ”Doamne, iartă-mă și ajută-mă să nu mai repet ce am greșit, să fiu un om mai bun, să fac mai bine!”. Deci fiecare trebuie să ne luptăm cu asta și atunci Dumnezeu ne primește. Târziu e doar în momentul în care am pus mâinile în piept. Atunci s-a terminat, ți-o plecat sufletul, nu mai poți face nimic, însă până atunci putem face orice. Dar nu trebuie să amânăm.
Ce lucrează cu adevărat spovedania în om a arătat-o părintele Pimen în Rolul spovedaniei în mântuire și viața de zi cu zi, iar rânduiala ei pas cu pas este limpezită în Spovedania ortodoxă: sens, pași, duhovnic și vindecare, pentru că de aici se reînnoiește, de fiecare dată, legătura cu Dumnezeu.
Spovedanii, împărtășanii, post și participarea la Sfânta Liturghie, treptele legăturii cu Dumnezeu
Pentru că nimeni nu știe clipa când pleacă. Orice se poate întâmpla, un accident, orice și ai plecat, dar tu tot amâni. Nu! Asta trebuie să fie permanent. Uite, un pic de post. Sunteți mari, dacă vrei să ții un pic de post, poți. Acum e Postul Maicii Domnului, nu e atât de greu, atâtea mâncăruri sunt de post. Deci numai să vrem, că de fapt nouă ne facem un bine. Se mai curăță și organismul că nu mănânci carne și tot felul de lucruri, dar se limpezește și mintea. Întotdeauna în post se limpezește mintea pentru că nu mănânci mâncăruri grele și devii mult mai ușor. Postul vă ajută. Și cum am spus, spovedanii, împărtășanii, un pic de post, participarea la Sfânta Liturghie, toate astea ne ridică și ne ia Dumnezeu în brațe. Da? Mai aveți întrebări sau încheiem? Cum vreți!
Dar așa ca și încheiere, să nu uitați ce v-am zis de Maica Domnului! Nu știți cât de mult ajutată. Eu mereu am avut-O așa în suflet, să zic. I-am cerut lucruri pe care mi le-o împlinit pe loc. Îi spuneam: ”Maica, Domnului, uite situația asta, te rog!”. Nu trecea mult, după o jumătate de oră intervenea ceva și se rezolva totul. Deci în momentul în care îți faci o legătură să zicem specială, în care comunici cu Maica Domnului ca și cu o persoană dragă și îi spui totul, Ea atunci îți întoarce dragostea aceea și vine și te ia în brațe și are grijă de tine tot timpul. De asta încercați măcar cu atât să rămâneți din tot ce am spus eu aici, din ce am discutat, cu nădejdea asta la Maica Domnului.
Să o aveți totdeauna ca pe o Mamă că e Mama aceea care nu obosește niciodată, niciodată nu e prea supărată, tristă, necăjită, nici nu doarme, nu. Ea-i tot timpul deschisă și cu brațele spre noi să ne ajute. Și atunci, dacă noi O strigăm, Ea ne ajută.
Bine, atunci! Să ne ajute Maica Domnului pe toți! Să sperăm că ceva v-o rămas acolo, cât de puțin, măcar așa ca o amintire din ce am spus eu aici. Și cine știe, poate după ce mai creșteți, ne mai întâlnim vreodată și atunci o să aveți întrebări mai multe. Da? Bine, măi! Doamne ajută!
Să vă ajute Maica Domnului!
Postul despre care vorbește părintele nu este doar o socoteală a bucatelor, după cum am arătat în Postul total ortodox: trupesc, sufletesc și duhovnicesc, iar temeiul Tainei mărturisirii îl găsiți așezat în Pocăința și mărturisirea, Taina Spovedaniei de pe crestinortodox.ro; împreună, ele țin trează legătura cu Dumnezeu.
Întrebări frecvente
Părintele Pimen Vlad arată că legătura cu Dumnezeu se ține prin lucruri simple și statornice: mulțumirea de dimineață, cea de seară, iertarea celor care ne-au greșit și spovedania. Nu sunt cerute nevoințe mari, ci o inimă care nu amână apropierea de Dumnezeu.
Pentru că, atunci când depășește măsura, internetul creează o dependență asemănătoare cu cea a drogului, o alergare continuă după altceva, din care nu rămâne aproape nimic. Părintele Pimen recomandă pauze reale de la telefon, ca timpul să se întoarcă spre joc, spre prieteni și spre viața cu Dumnezeu.
Părintele Pimen sfătuiește ca, atunci când iertarea pare peste puterile noastre, să începem a ne ruga pentru cel care ne-a greșit și să îi dorim tot binele. Ura îl distruge pe cel care o poartă, iar scoaterea ei din inimă redeschide liniștea și legătura cu Dumnezeu.
Părintele Pimen amintește că fiecare om primește la botez un înger păzitor care nu îl părăsește nici o clipă. El povestește cazul minerului prins sub pietre, căruia îngerul i s-a arătat și i-a arătat viața, și ne îndeamnă să vorbim cu îngerul păzitor în fiecare zi, ca parte firească a relației cu Dumnezeu.
Pentru că Maica Domnului duce rugăciunea noastră direct la Dumnezeu și nu ne refuză niciodată. Părintele Pimen dă pilda băiatului salvat din accident cu icoana în brațe și pe cea a fetițelor scăpate din casa arsă, semne că iconița păstrată la școală ține vie legătura cu Dumnezeu.
Părintele Pimen răspunde limpede că niciodată nu este prea târziu, atâta vreme cât omul este în viață. Spovedania, împărtășania, un pic de post și participarea la Sfânta Liturghie sunt treptele prin care se reînnoiește legătura cu Dumnezeu, iar amânarea rămâne singura primejdie adevărată.
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!). Stripe limitează lungimea textelor și din cauza asta vă rugăm să fiți scurți. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!
