Deznădejdea și neliniștea interioară: cauze duhovnicești și vindecare ortodoxă – Mario Marian, p. Teologos

În lumea grăbită de azi, tot mai mulți oameni se luptă cu deznădejdea și neliniștea, cu anxietate, depresie și confuzie în fața suferinței. În acest dialog amplu, părintele Teologos răspunde pe rând la întrebări despre rugăciune, spovedanie, ascultare, vindecarea gândurilor, raportul dintre medic și duhovnic, precum și despre provocările inteligenței artificiale și ale transhumanismului, arătând concret cum putem recăpăta curajul, nădejdea, sensul vieții și pacea inimii în Hristos, în Biserică și în comunitate.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Despre deznădejde și neliniște

Pelerin: Ați răspuns practic la toate trei întrebările. Ce învățători ai părinților Bisericii sunt relevante pentru combaterea sentimentelor, deznădejdea și neliniștea interioară?

Părintele Teologos: Da, foarte important cu deznădejdea și neliniștea interioară, care sunt legate oarecum, este faptul că în Scriptură nu scrie niciunde, să zic așa, să ai curaj, să ai curaj, să ai curaj, dar în Scriptură îți dă toate motivele să ai curaj.

Pelerin: Părinte, cum poate împăca abordarea medicală a tulburărilor psihice cu perspectiva duhovnicească oferită de ortodoxie?

Părintele Teologos: Da, aici trebuie făcută distincție. Întăi de toate, ca să începem brutal, dacă dorești, cele mai mari probleme psihice sunt problemele provocate de gând, adică de către diavol, de către folosirea greșită a gândului. Și atunci clar aici ai nevoie de duhovnic, deci cele mai multe probleme nu le rezolvă psihologul, nu are cum să le rezolve psihologul, le rezolvă duhovnicul, pentru că este, cum spuneam, lipsa pazei minții, crederea în propriul gând, război duhovnicesc și acolo clar trebuie duhovnic cea mai mare parte.

Pentru o privire clasică asupra patimii deznădejdii și a akediei, vedeți analiza patristică Tristețea și akedia, iar pe site-ul nostru este foarte util cuvântul Curajul și deznădejdea în ortodoxie – p. Teologos.

Pelerin: Părinte, cum se manifestă comuniunea cu Dumnezeu în viața monahală și cum poate fi această experiență transmisă sau înțeleasă de cei din afara Mănăstirii?

Părintele Teologos: Sigur că nu se poate. Trebuie să devii monah pentru asta, dar o imagine aproximativă este căsătoria. După cum un bărbat se căsătorește cu o femeie, la fel și monahul se căsătorește cu Dumnezeu. Și asta este o mare taină, este de fapt o creștere a iubirii între monah și Dumnezeu. Și monahul simte foarte adânc această iubire a lui Dumnezeu și mai ales că Dumnezeu îl împlinește. În clipa în care vorbim de o relație între bărbat și femeie, este o relație de iubire pe orizontală, dar cu Dumnezeu este mai degrabă o relație completă, desigur, întâi de toate pe verticală, dar mai ales completă, adică Dumnezeu se poate smeri atât încât să fie egalul nostru și chiar uneori să fie mai prejos de noi. Bineînțeles, prin smerenia sa, nu că este într-adevăr mai prejos decât noi, dar așa apare în inima noastră și prin asta ne dă o foarte mare, foarte mare bucurie și mai ales o foarte mare minunare. Dumnezeu este minunat și face minuni, se descoperă prin minunea care este El însuși, dincolo de minunile care pot apărea ca niște forțări ale legilor naturii pe care El le-a creat. Dar ca cineva să înțeleagă treaba asta, trebuie într-adevăr să trăiască și trebuie să aibă viață duhovnicească.

Acum, în lume, cum se poate ajunge acolo? Trebuie măsură duhovnicească, adică trebuie omul să aibă un program duhovnicesc constant, adică să se roage în fiecare zi, să fie milostiv, să se depărteze de lume, adică să reușească să taie grijile, să limiteze doar la esențial ceea ce are el de făcut în viață, pe plan material, pe plan trupesc, astfel încât să-și poată potența planul duhovnicesc, să poată să ajungă aproape de Dumnezeu, pentru că dacă omul își pierde timpul în probleme trupești, atunci bineînțeles că planul duhovnicesc o să aibă de suferit. Deci omul trebuie, din punct de vedere trupesc, să se ocupe numai și numai de, cum să spun, de, hai să zic așa, de întreținerea, dacă dorește, a trupului, a unui echilibru material, o stabilitate materială și după aceea se poate dedica, se poate potența lucrului duhovnicesc, vieții duhovnicești.

Pelerin: Hai să se încerce așa. Da, e mai bine un pic așa. Părinte, cum poate viața monahală și practica ortodoxă ajuta la depășirea anxietății și a depresiei în lume?

Părintele Teologos: Da, e clar. E vorba de faptul că omul are nevoie de Dumnezeu. Omul are nevoie de Dumnezeu. Depresia este boala ateului, anxietatea este boala necredinciosului. În clipa în care omul are contact viu cu Dumnezeu, are relație vie cu Dumnezeu, în clipa respectivă dispare singurătatea. Pentru că Dumnezeu are proprietatea să intre înăuntru omului. În afara lui sunt ceilalți oameni, dar înăuntrul lui poate să fie Dumnezeu, dacă bineînțeles noi nu ne închidem în fața lui Dumnezeu. În clipa în care Dumnezeu intră înăuntrul nostru, adică Tatăl cel Atotputernic și iubitor, și iubitor, în clipa respectivă dispare singurătatea, simțim siguranța maximă a lui Dumnezeu Tatăl, care este cum spuneam iubitor, adică părtinitor în favoarea noastră și atunci omul nu mai are anxietăți. Omul este, cum îi spun, este foarte sigur de sine. Pe de o parte este și foarte conștient de limitările sale ca om, dar pe de altă parte este și foarte sigur de sine pentru că este dimpreună cu Tatăl cel ceresc. Depresia, cum spuneam, este boala ateului, adică boala lipsei de sens. În clipa în care intră Dumnezeu înăuntrul lui, omul știe că trebuie să se îndrepte către perfecțiunea personală veșnică, să se îndrepte către Dumnezeu și atunci omul capătă acest sens și atunci merge înainte cu foarte multă putere. Este țintit, este focusat pe ce are de făcut, atunci are chef de viață, să spun o expresie mai lumească. Dacă dispare Dumnezeu, atunci omul nu are sens în viață pentru că omul știe că sensul lui este perfecțiunea. În clipa în care dispare perfecțiunea, care este personală, evident, în  clipa respectivă omul se simte stingher, se simte singur, ca și o oglindă din care  a dispărut chipul. Pentru că noi suntem chipul lui Dumnezeu, în clipa în care Dumnezeu dispare, dispare și chipul și noi suntem ca o oglindă fără sens, o oglindă goală.

Pentru cuvinte complementare despre cum lucrează harul lui Dumnezeu în vindecarea anxietății și depresiei, puteți urmări și cuvântul Sfatul unui preot ortodox pentru anxietate și depresie – p. Paul Truebenbach, precum și analiza medical-duhovnicească Anxietatea, frica de un pericol inexistent.

Rugăciunea inimii alungǎ deznădejdea și neliniștea

Pelerin: În contextul isihasmului și a rugăciunii inimii, cum poate omul modern să atingă starea de unire cu Hristos în plină lume a distragerii și a agitației ?

Părintele Teologos: Da, întâi de toate trebuie să lămurim niște lucruri. Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea inimii este doar o stare specială a rugăciunii lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus este Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, sunt și alte formule, dar în Sfântul Munte Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, pentru că este cea mai scurtă și cea mai ușor de ținut în minte. În clipa în care omul continuă pe această cale a rugăciunii lui Iisus, începe să spună, intră Dumnezeu înăuntrul lui și îl ajută și atunci rugăciunea începe să fie lucrătoare, adică începe să spună singură și să spună singură în minte. Mintea aici definim ca fiind suma părților raționale ale sufletului. Se numește minte după numele celei mai importante dintre cele patru părți raționale ale sufletului. Dacă omul continuă pe această rugăciune, atunci harul coboară această rugăciune din părțile raționale în părțile iraționale, adică în inimă. Deci rugăciunea inimii este o stare specială a rugăciunii lui Iisus, starea în care Harul lui Dumnezeu spune această rugăciune, rugăciunea lui Iisus neîncetat în inimă.

Acum, cum poate să ajute asta în… Adică întâi de toate pe monah îl ajută, îl ajută foarte mult că îi curățește mintea, mintea se luminează foarte mult, ușor nu se înșală, devine foarte echilibrat, foarte puternic, cu anvergură în gândire și mai ales foarte fericit. Începe să simtă fericirea care provine de la Dumnezeu, de la iubirea lui Dumnezeu. În lume, rugăciunea asta, chiar dacă nu se ajunge la rugăciunea inimii, să zic așa, ajută foarte mult pe om că îi dă discernământ, adică apar zorii acelei lumini dumnezeiești care îi conferă omului bucuria, conferă omului pacea, pacea stării sufletului sănătos. Și atunci omul scapă de zgura grijilor, scapă de tulburarea grijilor, scapă de anxietăți, scapă de depresie, apropo de ce vorbeam înainte, și atunci omul devine într-adevăr foarte fericit, foarte bucuros. Și asta bineînțeles în timp crește foarte mult. Asta este foarte, foarte important, să se facă această rugăciune în lume, chiar dacă nu se ajunge la nivelul la care monahul poate să ajungă.

Pelerin: Cum poate practica isihastă și căutarea liniștii interioare să fie o soluție pentru agitația, stresul, zgomotul lumii contemporane?

Părintele Teologos:  Da, am vorbit puțin înainte, dar să adaug: agitația, stresul, zgomotul provin de la foarte mulți centri de plăcere… foarte mulți centri de atenție la care este expus omul contemporan. Și atunci omul zice vreau și aia, vreau și aia, vreau și aia, vreau și aia și bineînțeles de aici se agită, se tulbură, se stresează, se stresează pentru că este tras în direcția respectivă. Are o mișcare foarte haotică, foarte browniană, dacă știm ce înseamnă lucrul ăsta. În clipa în care avem înăuntru în noi flacăra iubirii lui Hristos, avem înăuntru în noi rugăciunea, ne dăm seama că toate celelalte sunt cu totul și cu totul secundare, toate celelalte sunt doar niște surogate, toate celelalte nu ne hrănesc. Pentru că rugăciunea este adevărata hrană și omul își dă seama că asta este. Cum spunea Scriptura, asta este mărgăritarul cel de mult preț, atunci omul vinde toate pentru asta. Și cum spuneam, se limitează din punct de vedere material la o anumită stabilitate, dacă dorești așa, eu știu, financiară, trupească, și după care se concentrează pe dezvoltarea sa duhovnicească.

Pentru aprofundarea felului în care se lucrează rugăciunea lui Iisus, vedeți prezentarea detaliată Rugăciunea lui Iisus – părintele Teologos și sinteza clasică de pe OrthodoxWiki Rugăciunea lui Iisus.

Ascultarea și smerenia – antidotul egoismului

Pelerin: Părinte, care este rolul ascultării și al smereniei în depășirea egoismului și atingerea etapelor duhovnicești?

Părintele Teologos: Este esențial. De ce? Pentru că principalul factor de tulburare este voia proprie. Voia proprie și în clipa în care tu ai voia proprie și în clipa în care de fapt te autodumnezeiești, adică vreau să fac eu voia mea, în clipa respectivă, pentru că asta este cea mai mare minciună, pentru că Dumnezeu este altcineva, este cineva din afara ta, nu ești tu, în clipa respectivă tu vrei să-ți faci voia, îți dai seama că nu poți să faci treaba asta pentru că ești foarte limitat și de aici apare anxietatea, de aici apare tulburarea. În clipa în care este ascultare, în clipa în care avem ascultare, atunci eu nu mă mai autodumnezeiesc, nu mă mai bazez pe iaduri relativității interioare, scap de el și găsesc pacea ascultării și față de celălalt. Unde mai pui că celălalt de multe ori este mai experimentat decât mine. Pentru că evident trebuie să ascult de cineva care este mai experimentat duhovnicește decât mine. Adică un conducător duhovnicesc care este mai aproape de Dumnezeu decât mine. Și el spune vino pe aici, vino pe dincolo, ia pe drumul ăsta, nu pe partea cealaltă. Și atunci omul se liniștește și devine ca și un vagon tras de locomotivă. Și atunci Dumnezeu îl ajută pe omul respectiv, de ce? Pentru că ascultarea este iubire practică. Ascultarea este întruparea iubirii. După cum Hristos este întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, la fel și ascultarea este întruparea iubirii. Și astfel omul se hrănește cu iubirea pentru că hrana sufletului este harul lui Dumnezeu, care în cotidian este în principal iubire și atunci omul crește foarte mult pe tema ascultării. Și parcă mai era ceva acolo, nu mai țin minte de ce mai era.

Pelerin: Mai e o întrebare, da. Cum poate ascetismul ortodox contribui la echilibrul psihic și duhovnicesc al individului într-o societate agitată?

Părintele Teologos: Da, păi ascetismul exact cu asta se ocupă. Deci ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului. Și această știință medicală corectă este dată de către Dumnezeu. Nu avem ideea de star, ideea de fondator al ortodoxiei. Sau dacă e să vorbim de fondator al ortodoxiei, este Domnul nostru Iisus Hristos. Adică știm sigur că această știință este corectă. În clipa în care omul face, să zic așa, are program ascetic, face, hai să zic, poruncile, dar aceste porunci nu sunt expresia șefului față de subaltern, ci expresia medicului și tatălui iubitor față de fiii lui, care sunt pacienții lui foarte bolnavi. Și în clipa în care omul ascultă de rețeta de vindecare a personalității umane, în clipa respectivă omul se vindecă. Și începe încet să se stabilizeze, începe încet să aibă pace. Acum, acestea, care sunt formele de ascetism, sunt foarte, foarte multe. Mă rog, rugăciune, post, mers la biserică duminica, tăierea grijilor, redescoperirea persoanei, să fim milostivi față de celelalte persoane, în principal de familie. Acestea sunt de bază, zic așa. Spovedania, evident, Sfânta Împărtășanie, toate astea.

Pelerin: Părinte, în fața suferinței și a nedreptății din lume, cum explică teologia ortodoxă participarea omului la lucrarea mântuitoare a lui Hristos?

Părintele Teologos: Da, cam așa, dar o să încerc să explic cam ce vrei să spui. Durerea în lume provine din mai multe cauze, întâi de toate datorită păcatului. Păcatul este o formă de plăcere, o formă de plăcere strâmbată, o formă de plăcere distorsionată. Ei, pentru că omul intră în păcat și omul face păcate, se distorsionează, devine dependent de ele, și atunci se chinuie. Și atunci este nevoie de o forță contrară ca să scoată pe om și să se restabilească echilibrul. Asta este durerea. În clipa în care avem program ascetic, în clipa respectivă omul își generează niște dureri moi, niște dureri duhovnicești care îl scot pe om din anxietate, din angoasă și așa mai departe și îl îndreaptă către Dumnezeu. Vorbim întâi de toate de post, vorbim de mustrarea de sine, vorbim de spovedanie, care îl duc pe om încet, încet, spre Dumnezeu și atunci omul simte acea siguranță pe care o are în clipa în care se unește cu Dumnezeu cel iubitor, Dumnezeu cel ocrotitor, Dumnezeu cel atotputernic.

Despre cum se împletesc postul, părțile sufletului și luminarea minții în lupta cu gândurile și neliniștea, este foarte folositor și dialogul Post, părțile sufletului, rugăciune, luminarea minții – p. Teologos, Adrian Artene.

Curajul care vine din credință

Pelerin: Ați răspuns practic la toate trei întrebările. Ce învățături ale părinților Bisericii sunt relevante pentru combaterea sentimentelor, deznădejdea și neliniștea interioară?

Părintele Teologos: Da, foarte important cu deznădejdea și neliniștea interioară, care sunt legate oarecum, faptul că în Scriptură nu scrie nicăieri, să zic așa, să ai curaj, să ai curaj, să ai curaj, dar în Scriptura îți dă toate motivele să ai curaj. Deci Dumnezeu vine și spune ai curaj pentru că Eu am grijă de tine. O singură dată spune după ce a înviat zice: îndrăzniți, Eu am biruit lumea, am biruit, perfectul compus, timpul trecut, adică game over, s-a terminat totul, am biruit, ai curaj, îndrăzniți. Deci în Biserică nu există atât, cum îi spune, imboldul, ci din  contră există motivul. Motivul ca să avem curaj, în clipa în care știi că Dumnezeu este atotputernic și te iubește și este de partea ta și în clipa în care știi că ți-a pregătit o veșnicie fericită, adică vedeți că Mântuitorul a depășit moartea. Adică Mântuitorul a murit ca să nu mai moară. Învierea Mântuitorului înseamnă depășirea morții, depășirea oricăror limitări. În clipa respectivă nu mai este motiv de deznădejde, absolut deloc.

Acum este și diavolul. Este și diavolul care, ce se întâmplă? Diavolul cum atacă? În tine le spune păcătuiește. Și ca și un asasin, totdeauna știi că asasinii trag două gloanțe. Unul păcătuiește, îl face să păcătuiască, după care zice deznădăjduiește. Adică totul e terminat. Nu e adevărat, nu este terminat nimic. Pentru că păcatul înseamnă deraiere de la țintă, înseamnă distorsiune. În clipa în care omul se întoarce înapoi, omul este iarăși pe drum. Din cauza ăsta spune diavolul către el păcătuiește, adică deraiază, după care deznădăjduiește, adică stai acolo. Nu, nu, nu. Omul, clar, ar trebui să nu păcătuiască, dar sigur este imposibil pentru noi. Mă rog, mergem ca și găină beată, dar imediat trebuie să revenim iarăși pe drumul drept. Pe, cum se spune, pe GPS-ul corect care este ortodoxia, care este ascetismul ortodoxiei. Și iarăși un punct foarte important aici, am spus că Dumnezeu Tatăl totdeauna ne ajută. Ei, diavolul spune, ai grijă că tu nu poți să ieși de acolo. Oricât te-ai lupta, nu poți să ieși din cutare patimă, din cutare dependență, din cutare adicție. Omul se luptă și într-adevăr vede după logica sa că nu reușește, nu va reuși să depășească patima respectivă. Lucrul ăsta este adevărat, dar nu trebuie să-l deznădăjduiască. De ce? Pentru că vine Dumnezeu și-l ajută. Credința spune în felul următor. Credința spune, uite care e treaba, tu trebuie să intri în mare, să înoți în direcția respectivă, că încolo e România. Tu intri în mare, îți dai seama că după conștiința ta și după logica ta nu o să reușești. Înoți, înoți, înoți și la un moment dat vezi că într-adevăr sunteți te scufunzi. Atunci trimite Dumnezeu elicopterul. Atunci trimite Dumnezeu barca de salvare. Ca să se vadă și neputința omului să fie smerit, și atotputernicia lui Dumnezeu și biruința lui Dumnezeu. Și astfel să ai o mare pradă de război că da, într-adevăr Dumnezeu există și m-a ajutat.

Pelerin: Trimite cavaleria.

Părintele Teologos: Da, trimite cavaleria, exact.

Pelerin: Care este rolul rugăciunii și al practicilor liturgice în vindecarea sufletului de tulburări emoționale, precum anxietatea și depresia?

Părintele Teologos: Da, da, da. Este esențial. De ce? Pentru că rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. Una este să vorbim despre Dumnezeu, alta este să vorbim cu Dumnezeu. În clipa în care vorbești cu cineva, bineînțeles aici nu vorbim de cum vorbim noi adică… dar și în cazul în care vorbesc doi oameni există un schimb de har între cei doi, un schimb de energie, dar energie vorbim, sau energie dumnezeiască, adică har sau energie demonică, dacă ferească Dumnezeu cineva este păcătos. În clipa în care vorbești cu Dumnezeu, primești energia Lui cea necreată, primești harul Lui și deci din cauza asta oamenii să nu se gândească că da, eu mă rog ca să obțin nu știu ce. Întâi de toate nu e bine să cerem foarte multe lucruri în rugăciune. De ce? Pentru că Dumnezeu e mai deștept ca noi și să-I lăsăm cumva libertatea de alegere. Foarte important asta. Dincolo de asta, chiar dacă nu obținem sau chiar dacă nu se întâmplă nimic în rugăciune, se întâmplă ceva foarte important. Omul primește har. Omul primește energia necreată de la Dumnezeu și omul se liniștește în rugăciune. Să nu se aștepte oamenii să vadă ce fel de minuni și așa mai departe, că sunt foarte periculoase, dar o să vadă cea mai mare minune – energia necreată a lui Dumnezeu, adică harul lui Dumnezeu, liniștea, pacea, siguranța, aceea siguranță pe care o vezi la bătrânele care se roagă. Care om de pe pământ este mai neajutorat și mai fragil decât o bătrână? Dar vezi cât e de tare femeia respectivă, cât este de încrezătoare, de ce? Pentru că se roagă și are energia lui Dumnezeu în interiorul ei. Ea știe că Dumnezeu o ajută. Și iartă-mă puțin, ca să completez, asta se întâmplă în rugăciunea personală, la cameră, la chilie, cu atât mai mult la rugăciune instituțională, când sunt mulți adunați acolo, în biserică, și când în biserică avem un cadru imersiv, în care toate simțurile noastre sunt imersate în trailerul, în avanpremiera vieții veșnice. Evident că rugăciunea în biserică este foarte, foarte importantă.

Despre modul în care rugăciunea aduce curaj și scoate sufletul din deznădejde, este foarte potrivit și cuvântul Puterea rugăciunii – p. Teologos.

Pelerin: Părinte, cum poate comunitatea să sprijine persoanele care se luptă cu tulburări psihice și emoționale?

Părintele Teologos: Da, prin prezența lor. Numărul unu, prin prezența lor. E adevărat că există și, cum îi spune, lucruri de specialitate, adică oameni pregătiți pentru așa mai departe, care de sigur e bine să intervină. Dar întâi de toate du-te și stai acolo, ascultă-l, oferă-i dragostea ta, pentru că sufletul uman am spus că se hrănește cu dragoste, după cum trupul uman se hrănește cu mâncare, cu apă, cu aer, la fel și sufletul uman se hrănește cu Harul lui Dumnezeu care în cotidian expresia principală a Harului lui Dumnezeu este iubire, este dragostea deci stai și vorbește cu el. Dacă vorbim de lucru grav, adică tendințe de suicid neapărat și neapărat orice ar fi, stai acolo și stai 5 ore vorbind cu el absolut orice. Confesează-l. Adică fii tu oarecum duhovnicul lui. Se scoate din el otravă. E adevărat că ar trebui să meargă la un duhovnic, la un preot. Da, dar el ajunge în tendință de suicid pentru că nu merge la preot. Stai tu acolo și vorbește cu el. Și în clipa în care stabilizezi, atunci bineînțeles că da, ar fi bine să ne spovedim și așa mai departe. Deci neapărat primul lucru prezența lor. Înțelegerea. Adică să nu-i spui mai ales dacă omul își dă seama, să nu spunem ești un prost, un ratat și așa mai departe. Pentru că mai rău îl bagi. Tu trebuie să scoți de acolo. Deci pe de o parte să spui nu contează, are grijă bunul Dumnezeu. Hai să vedem cum putem să rezolvăm problema. Totdeauna să ne concentrăm pe îmbunătățirea situației. Să fim de partea lui pentru îmbunătățirea situației. Și nu să fim contra lui cu problemele lui.

Pelerin: Părinte, care este importanța tainei spovedaniei și împărtășaniei în procesul de vindecare a sufletului afectat de anxietate și depresie?

Părintele Teologos: Da, este esențial, pentru că spovedania, ce este spovedania? Spovedania este detonarea energiei demonice și chemarea cavaleriei, hai să zic chemarea macaralei. Am spus că păcatele înseamnă deraiere, înseamnă distorsiune, bun, am intrat în șanț. Dacă păcatul este mare, atunci nu poți să ies de acolo, e groapa adâncă. Atunci strig după macara, vino și scoate-mă de aici. Doamne, ajută-mă! Da, dar macaraua zice, bun, dar dacă tu ești îmbrățișat cu situația ta, cu păcatul tău, eu îți respect libertatea de alegere și nu vin. Da, dar dacă tu strigi, adică mergi la duhovnic și spui, părinte, vă rog să mă iertați, am călcat pe bec, atunci, da, ok, m-ai chemat, vin. Deci la spovedanie oamenii trebuie să știe că la spovedanie nu informează pe nimeni nimic. Un preot după, hai să zic, cinci ani, mă rog, plus minus, cinci ani de spovedit le-a auzit pe toate. Acolo mergem ca să mărturisim, așa se și numește în anumite părți ale țării – mărturisire, să mărturisim împotriva noastră, dacă dorești, să ne dezicem de păcate astfel încât preotul să citească rugăciunea de dezlegare, să ne dezlege de lanțurile care ne țin în șanțul respectiv. Este esențial. După care Sfânta Împărtășanie este concentrarea enormă de har. Har există peste tot, după cum apă, să zic așa, există peste tot. După cum și aici în aer există apă. Ei, da, dar ca să astâmpăr eu setea, mă duc la robinet să beau apă. La fel și în cazul harului lui Dumnezeu, există peste tot. Harul lui Dumnezeu este pretutindeni. Dar în Sfânta Împărtășanie este însuși trupul și sângele Domnului, adică o concentrare foarte mare de har acolo și din cauza să ne împărtășim ca să primim acest har, această energie necreată a lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu.

Medicul trupului și medicul sufletului

Pelerin: Cum poate împăca abordarea medicală a tulburărilor psihice cu perspectiva duhovnicească oferită de ortodoxie?

Părintele Teologos: Da, aici trebuie făcută distincție. Întâi de toate, ca să începem brutal, dacă dorești, cele mai mari probleme psihice sunt problemele provocate de gând, adică de către diavol, de către folosirea greșită a gândului. Și atunci, clar, aici ai nevoie de duhovnic. Deci în cele mai multe probleme nu le rezolvă psihologul, nu are cum să le rezolve psihologul, le rezolvă duhovnicul. Pentru că este, cum spuneam, lipsa pazei minții, încrederea în propriul gând, războiul duhovnicesc și acolo clar trebuie duhovnic, cea mai mare parte. Însă, există și o mică parte în care avem imbalanțe chimice, avem traume mecanice, s-a lovit la cap omul, da? Și atunci, acolo, într-adevăr, e nevoie uneori și de pastile, e nevoie de lucruri de genul ăsta. Deci, un psiholog creștin, cu adevărat creștin, el trebuie să știe care este partea lui, unde se bagă, unde nu se bagă, și totdeauna, la sfârșit, ar fi foarte bine, adică recomandat în cvasi totalitatea cazurilor, după ce l-a stabilizat pe omul respectiv. Încă o dată, dacă este de expertiza lui, să spună, știi, ar fi bine să mergi să te spovedești, ca să plece de la el energia demonică, să-și curețe mintea, să stabilizeze mintea.

Pelerin: În ce fel poate credința în Dumnezeu și providența Sa atenua temerile și incertitudinile care conduc la anxietate?

Părintele Teologos: Clar, deci anxietatea am spus că este boala necredinciosului. Logica este una din părțile raționale ale sufletului, dar această parte nu este destul de puternică ca să rezolve ecuația umană, dar este destul de puternică să-și dea seama de neputința ei. Ei, și acolo apare o tensiune care trebuie rezolvată prin credința în Dumnezeu. Datorită faptului că oamenii nu mai cred în Dumnezeu, au dat cu piciorul la Dumnezeu, această tensiune crește, crește, crește și care este, cum îi spune, sistemul care face legătura între realitatea în care suntem neputincioși și dorința noastră interioară? Sistemul nervos. Și în sistemul nervos, crapă la un moment dat și din cauza asta avem, la ora asta, pandemia bolilor de nervi. Sunt pandemice bolile de nervi, cum e pandemică și singurătatea. Chiar noi am pus pe site-ul nostru pe www.chiliaioanita.ro declarația oficială de la Casa Albă a pandemiei singurătății pe video. Adică vorbesc și vreau să accentuez foarte tare aici că e vorba de ceva foarte concret. Foarte concret. Adică nu e vorba că vorbesc eu așa pandemia singurătății ca și expresie de… ca și figură de stil sau pandemia bolilor de nervi ca și expresie artistică. E ceva foarte concret. Ei, și în clipa în care, cum spuneam, în clipa în care omul folosește doar logica și nu are credință, își vede limitările și știe că nu are cum să rezolve complexitatea realității în care suntem astăzi, în cazul ăsta are probleme. Dar, vezi că oamenii de astăzi sunt foarte, foarte credincioși, sau mai bine zis, foarte creduli. Adică, el nu crede în Hristos, care a depășit moartea, a înviat, și toți sfinții părinți, toată biserica și așa mai departe, deci crede în postatul cu anonim după Facebook, după nu știu unde. De ce? Pentru că Hristos spune trebuie să te schimbi și eu nu vreau să mă schimb, eu vreau să stau îmbrățișat cu patimile mele și pe când postacul anonim spune da, ia o pastilă sau așa mai departe, fă aia, care îți împlinesc patimile. Și bineînțeles pentru mine este convenabil să fac ce spune postacul respectiv, nu ce spune Hristos. Da, însă finalul este durerea, este anxietatea, este distorsiunea, sunt bolile de nervi.

Despre liberul arbitru și preștiință, vezi și Libera arbitru și preștiința dumnezeiască – CrestinOrtodox.ro.

Pelerin: Părinte cum se raportează monahii la problematica liberului arbitru versus predestinare?

Părintele Teologos: Da, asta nu e, da, sigur nu e o problemă a monahismului ci e general. Nu există predestinare tocmai datorită faptului că există liberul arbitru. De vreme ce există raționalitate, ca să aibă sens raționalitatea, trebuie să existe liberul arbitru, pentru că altfel nu ai cum să ți-o exerciți. De vreme ce există liberul arbitru, nu există predestinare, dar există preștiință. Adică eu preștiu că tu dacă o să-ți joci șah cu Gary Kasparov o să iei bătaie. Da, dar eu nu-ți predestinez mutările. Nu spun ce mutări să faci tu pe tabla de șah. Tu ești liber, ai liberul arbitru să muți ce vrei tu. Dar eu preștiu că tu o să iei bătaie. Asta e bineînțeles o preștiință, cum îi spune, grosieră aici. Pe când la Dumnezeu această preștiință merge la maxim.

Pentru un dialog amplu despre raportul dintre psihoterapie și viața duhovnicească, merită urmărit și interviul Ortodoxie și Psihoterapie – Maica Katherine Weston, iar ca o completare teologică despre anxietate, un bun punct de plecare este articolul Anxietatea – CreștinOrtodox.ro.

Mântuirea – moartea cu inimă iubitoare

Pelerin: Ce înseamnă, Părinte, cu adevărat mântuirea sau dobândirea Harului în perspectiva ortodoxă și cum se diferențiază aceasta de alte interpretări teologice?

Părintele Teologos: Da, mântuirea este moartea cu o inimă iubitoare. Am spus că sufletul se hrănește cu Harul lui Dumnezeu, care în cotidian este iubire. Bine, este iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare și toate celelalte, dar în principal iubire. Dacă eu în clipa în care mor, am iubire, am pace, am bucurie, această stare se va permanentiza în veșnicie. Pentru că moartea înseamnă stabilizare. Deci eu până în clipa în care mor, trebuie să găsesc surse de hrană pentru sufletul meu. Adică surse de har, adică Dumnezeu. Și astfel încât în clipa în care mor să am această sursă în veșnicie. Dacă nu, mă voi chinui veșnic. Harul trebuie să trăiască cineva, harul respectiv, dar cum spuneam se vede după efectele sale, este ca și un diamant la care trebuie să ai experiența diamantului respectiv, dar are anumite fațete, cum am spus. E vorba de dragoste, de bucurie, pace, răbdare, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, milostenie și așa mai departe, înfrânare, toate astea. Așa cum e diferită de alte religii de obicei e vorba de iubire pentru că asta accentuez foarte mult pe iubire de obicei e vorba de iubire, de ce? Pentru că omul… acolo este marea cădere a omului. În alte religii apare problema autoîndumnezeirii, adică eu distrug pe ceilalți, am război sfânt, eu sunt mare și tare eu înving pe ceilalți, am bani, am putere, am plăcere și așa mai departe. Nu, noi spunem că e vorba de iubire și într-adevăr iubirea asta.

Ortodoxia și provocările lumii moderne

Pelerin: Cum poate tradiția și dogma Bisericii Ortodoxe să răspundă provocărilor etice și morale ale secolului XXI, precum biotehnologia, adică inserții de tehnologie în trup în scopul accelerării performanțelor fizice și intelectuale sau inteligență artificială pusă în practică în metavers și viața virtualâ?

Părintele Teologos: Bun, sper să țin minte toate, dacă nu repet. Ok, deci întâi de toate ortodoxia este vie. Mântuitorul a întemeiat biserica, care nu este o structură administrativă. Biserica are structură administrativă, ca să nu fie haos, dar biserica este trupul lui Hristos care este înviat și dă mai departe această viață prin Duhul Sfânt. Ei, în clipa în care vorbim de biserică ca și organism viu al lui Hristos cel înviat, evident că biserica are răspuns la absolut orice, dar, mare atenție, biserica nu este, cum îi spune, concurentă pe un segment de piață, fie el tehnologic, fie el biologic, fie el informatic. Din contră, biserica oferă adevărul de credință, adică oferă imaginea omului înviat, omului adevărat, omului împărat și în funcție de această imagine, adică acolo unde trebuie să ajungem la omul îndumnezeit, vede celelalte lucruri. Adică vede că inteligența artificială, de exemplu, distruge iubirea, așa cum este folosită ea astăzi, în general, în motoarele de recomandare sau în motoarele conversaționale, gen ChatGPT și așa mai departe. Deci, clar, evităm treaba asta, dacă o folosim doar în probleme pur tehnice, adică în medicină, în controlul de trafic, în lucruri de genul ăsta sau în lucruri tehnice, informatică și așa mai departe. Nu folosim când sunt probleme de suflet pentru că este distrugător, pentru că inteligența artificială nu are dragoste, nu are empatie, nu are pocăință, nu are Dumnezeu. E un antihrist digital în probleme sufletești. În cazul ăsta, acolo, ferească Dumnezeu niciodată oamenii să nu întrebe și niciodată să nu-și pună sufletul în mâinile unei inteligențe artificiale, pentru că ajung la depresie, apropo, și știu cazuri de oameni care s-au sinucis pe tema asta. Și în Internet of Things, adică în inserții și așa mai departe, în transhumanism, de fapt, că despre asta vorbești, care include și Internet of Things, este… asta este o frică morbidă de moarte și încearcă pe om să-l facă să depășească moartea. Asta poate numai în Hristos. Numai în Hristos. De ce? Pentru că depășirea morții nu înseamnă prelungirea vieții aici pe pământ la nesfârșit în acest plan căzut al nostru, ci din contră înseamnă depășirea acestui plan, depășirea oricăror limitări și mai ales limitărilor capacității noastre de iubire. Pentru că aici pe pământ suntem limitați în zilele de iubire. Adică eu iubesc pe cutare, dar nu iubesc pe vrăjmașul meu. Asta vezi că Mântuitorul spune, iubește pe vrăjmașul tău. Desigur că dacă vorbim de inserții, de transhumanism, așa mai departe, astea să se facă doar până la punctul în care crește iubirea în om. Dacă omul are pe primul plan transhumanismul, adică să devină un cyborg, asta e distrugător, pentru că el poate să ajungă să se mândrească, dispare dragostea, dispare perspectiva învierii, dispare perspectiva raiului. Dar dacă să zicem că este ceva medical adică un transplant de ceva adică un organ care să fie dar care păstrează iubirea omului respectiv asta da, foarte bine. De ce? Pentru că noi suntem pentru prelungirea vieții evident. De ce? Pentru că viața aici pe pământ este timpul dat pentru mântuire. Și deci în clipa în care prelungim timpul, prelungim și posibilitatea mântuirii, posibilitatea perfecționării. Da, dar dacă folosim această preocupare pentru prelungirea timpului, nu pentru perfecționarea noastră duhovnicească, ci pentru perfecționarea noastră trupească, adică să devenim, cum spuneam, cyborgi și așa mai departe, asta e distructiv.

Pelerin: Părinte, în ce mod poate monahismul ortodox contribui la dialogul interreligios și la înțelegerea între diferite tradiții duhovnicești și spirituale ale lumii?

Părintele Teologos: În proporție de sută la sută, dacă noi suntem la măsura așteptărilor. Adică noi trebuie să arătăm că ortodoxia este adevărul în proporție de sută la sută, nu cum spun anumiți ecumeniști adică că noi avem 5%, voi aveți 10%, voi aveți 15% și să ne înțelegem între noi și iese ceva. Nu, nu, nu. Ortodoxia are 100%, dar asta trebuie demonstrat, desigur, că și teologic, dogmatic, dar întăi de toate prin exemplu personal. Adică, am spus că ortodoxia este știința medicală corectă care are ca scop vindecarea sufletului. Văd pe tine această vindecare? Văd pe tine, mă rog, drumul către perfecțiune, că perfect nu e nimeni, dar văd pe tine lucrul ăsta? Dacă da, sigur, atunci oferim celorlalți exemplul nostru iubitor, exemplul nostru nobil, exemplul nostru de om vindecat. Și atunci zice celălalt, da, ok, vreau și eu. Asta este adevărul. Dacă însă noi, cum să spun, mergem în cele două extreme, adică una, necurățiți fiind duhovnicește, spune, nu contează că și ăsta are dreptate, că trebuie să-l înțelegem și așa mai departe, care este greșit, sau pe de altă parte spune că satana și nu știu ce, asta e iarăși greșit, adică cele două extreme. Sau unei pseudo-iubiri fără discernământ, sau unei uri iarăși fără discernământ, bineînțeles, asta este distructiv. Omul totdeauna trebuie să iubească pe celălalt oricine ar fi el, dar trebuie să urască păcatul, sau mă rog, calea greșită care evident este păcat.

Pelerin: Părinte, ultima întrebare. Cum poate fi înțeleasă taina Sfintei Treimi într-un mod care să depășească raționalitatea umană și să ofere experiență profundă în înțelegerea și acceptarea Harului?

Părintele Teologos: Da, păi dacă e vorba de supra-raționalitate, atunci se poate trăi Sfânta Treime numai prin experiență. Și din cauza asta Sfinții Părinți, ei oferă anumite imagini, dar aceste imagini sunt oarecum raționale. Dar Sfinții Părinți nu se concentrează pe aceste imagini, se concentrează pe ascetism. Adică se concentrează pe drumul în direcția respectivă. Pentru că dacă este să explici Sfânta Treime unui om păcătos, adică unui om care are mintea întunecată, pentru că Dumnezeu se vede prin minte, care este altceva decât logica, ca să ne înțelegem, mintea este ochiul sufletului, dacă omul are mintea întunecată atunci el nu vede Sfânta Treime și e ca și cum i-ai spune unui orb întunecat la ochii aceștia trupești, să-i spui ce-i lumina verde. Și îi spui că lumina verde este intervalul de lungime de undă de radiație electromagnetică între 500-580 nanometri. Ce să zică orbul? Slavă lui Dumnezeu că a înțeles ce-i lumina verde. Da, dar experiența luminii verzi este total diferită de această definiție. Noi spunem că Sfânta Treime sunt trei într-una, sunt ca trei sunete la trei instrumente care formează un singur sunet, dar sunt trei acolo. Dar cum e asta, nu știm. Și din cauza asta omul trebuie să se concentreze pe viața duhovnicească, pentru că atunci o să simtă această iubire interpersonală pură, interpersonală și cu persoana la maxim, astfel încât să simtă, da, există Dumnezeu pentru că eu Îl trăiesc înăuntrul meu. Să spună, Hristos a înviat pentru că, într-adevăr, eu trăiesc această înviere a lui Hristos înăuntrul meu și îl trăiesc pe Hristos cel înviat înăuntrul meu. Așa trebuie, asta trebuie făcut. Și acesta este singurul drum care duce drumul experienței duhovnicești în Hristos.

Pelerin: Părinte, vă mulțumesc!

Părintele Teologos: Să vă ajute, Bunul Dumnezeu!

Pentru cine dorește să aprofundeze subiectul inteligenței artificiale, anxietății și rugăciunii în aceeași cheie duhovnicească, recomandăm și dialogul Întrebări și răspunsuri despre: anxietate, inteligența artificială, rugăciune…, iar o introducere clasică în isihasm se găsește în articolul Isihasm – OrthodoxWiki.

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!