Cucerirea patimii desfrânării și a rușinii: mentalitatea de învingător – p. Paul Truebenbach

Ascultați un foarte bun cuvânt al părintelui Paul Truebenbach despre unul dintre secretele învingerii patimii desfrânării.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cucerirea patimii desfrânării și a rușinii: mentalitatea de învingător – p. Paul Truebenbach

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, un singur Dumnezeu. Amin.

Ei bine, dragilor, bine ați venit la al doilea clip din seria noastră „Cucerirea patimii desfrânării și a rușinii”, în care voi trece în revistă cartea mea pe tema modului în care cineva poate cuceri patima desfrânării în Biserica Ortodoxă. Apreciez foarte mult reacțiile la clipul anterior, care a fost doar introducerea, dar am primit niște e-mailuri foarte amabile de la oameni foarte dornici să vadă restul seriei, iar speranța mea este să pot menține ritmul de un video pe săptămână. Va fi greu cu programul meu, dar, cu voia lui Dumnezeu, vom reuși. Iar dacă nu, așteptați încă o săptămână, nu-i nimic.

În acest video, vom vorbi despre mentalitatea învingătorului. Ce înțeleg eu prin mentalitatea învingătorului? Ei bine, din păcate, atunci când majoritatea bărbaților, și așa cum am spus în introducere, asta include și femeile, dar îi afectează în principal pe bărbați, când majoritatea bărbaților se luptă cu adevărat cu patima desfrânării, sfârșesc prin a adopta o atitudine extrem de resemnată. Practic, ei joacă în apărare tot timpul și cred că acea apărare va reuși doar pentru o anumită perioadă de timp. Ei bine, dacă asta aducem în luptă, exact asta se va întâmpla. Este o profeție care se autoîmplinește. Dacă intrăm în această luptă cu o mentalitate de învins, vom pierde. Așadar, trebuie să avem nu o mentalitate de învins, ci una de învingător. Acum, cum arată o mentalitate de învingător? Există trei elemente care sunt teme ce vor străbate întreaga serie, iar acele trei lucruri le vom menționa imediat.

Dar înainte să ajungem acolo, există o cunoaștere fundamentală care cred că este necesară. Şi anume că demonii sunt foarte vicleni și au o mulțime de tactici și strategii. Şi folosind acele tactici și strategii, dacă ne gândim la asta în termeni de luptă pe câmpul de bătălie cu armate fizice, care este răspunsul nostru când aflăm că inamicul are o mulțime de tactici? Învățăm acele tactici și creăm contra-tactici. Şi dincolo de asta, avem propriile noastre planuri pe care sperăm că ei nu le ştiu și le folosim. Aşadar, este important să nu intrăm în nicio luptă spirituală, şi mai ales în asta, ca nişte soldați slabi. Soldați slabi, care sunt ineficienți și neputincioși, pentru că nu avem curaj, nu avem tărie, nu avem bărbăție.

Nu, trebuie să luptăm cu bărbăție în toate bătăliile spirituale. De fapt, puteți citi slujbele, precum Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg, o sfântă incredibilă, incredibilă a Rusiei. Ea este absolut uimitoare. Şi vorbește, la fel cum o fac imnele pentru Sfânta Maria Egipteanca, despre cum au luptat cu bărbăție, cu curaj bărbătesc. Toți avem nevoie de asta. Ştim cum se termină bătălia dintre cer și iad. Ştim că cerul învinge și vrem să fim de partea acelui învingător. Aşadar, nu intrați în această bătălie cu o mentalitate de învins. Avem nevoie de mentalitatea potrivită. Aşa cum demonul desfrânării luptă cu viclenie și șiretenie, tot astfel trebuie să facem și noi. Trebuie să luptăm cu viclenie și șiretenie.

Deci, care sunt cele trei teme care vor străbate întreaga serie și pe care, așa cum v-am încurajat în introducere să faceți, să aveți un caiet în care să notați aceste lucruri. Aș nota aceste trei puncte, pentru că ele stau la baza a tot ceea ce vom spune în următoarele 18 clipuri după acesta.

Primul sfat și prima idee din spatele acestuia: Lupta împotriva patimei desfrânării nu este doar despre patima desfrânării, ci mai degrabă noi, ca creștini, putem folosi lupta împotriva acestei patimi pentru a învăța întreaga viață spirituală. Ce înțeleg eu prin asta este foarte simplu: că dacă lupți bine și cu curaj, nu vei învăța doar să învingi pofta trupească, ci vei învăța cum să te rogi mai bine, cum să postești, cum să faci metanii, cum să citești Sfinta Scriptură și să o iubești, cum să participi la slujbe, cum să te folosești mai mult de spovedanie. Vei învăța întreaga viață duhovnicească. Și, de fapt, vei deveni un ortodox mult mai bun datorită acestui fapt. Un ortodox mai puternic, un ortodox mai rezistent, un ortodox mai credincios, cu voia lui Dumnezeu, un ortodox mai smerit și mai iubitor prin această luptă.

Această luptă te va învăța de fapt cum să fii un ortodox adevărat. Dacă nu am avea ispite de la început, nu am învăța vreodată ceva cu adevărat. Am deveni trântori leneși, trântori absoluți în viața duhovnicească. Nu am face nimic pentru că ne-am simți ca și cum: ei bine, nu trebuie să fac nimic. Dar mai ales când vine vorba de patima poftei trupești, pe care o simțim atât de profund, adică, ustură atât de tare, atunci, de fapt, să sperăm că, în loc să spunem: “Ei bine, ce rost are?” și să ne dăm bătuți și să o încasăm, să rămânem de fapt în picioare cu și mai multă forță și să spunem: „Știi ce? Acum chiar o să lupt. Și așa cum demonii mă chinuiesc pe mine, eu îi voi chinui pe ei. Ei ard de fiecare dată când îmi iau Psaltirea să mă rog. Ei ard de fiecare dată când fac metanii cu Rugăciunea lui Iisus. Ei ard când eu ripostez. O să le învăț că de fiecare dată când mă lovesc, eu lovesc înapoi mai tare. Și o să învăț cum să trăiesc viața duhovnicească mai bine datorită acestui fapt. Voi deveni un războinic duhovniceștic mai mare pentru că sunt pus la încercare.”

Așadar, iată ce se întâmplă. Am căzut? Am fost înșelat? Ei bine, creștinul nu stă acolo și se bălăcește în asta, ci spune: „Ce lecții pot învăța ca să nu mai cad? Și ce înțelepciune pot dobândi învățând trucurile vrăjmașului?” Și acesta este unul dintre motivele pentru care spun să ții un caiet, pentru că, alături de înțelepciunea duhovnicească pe care o înveți, ar trebui să notezi: „Măi, demonii m-au prins rău pe ușa din spate în felul ăsta la care nu m-aș fi gândit niciodată. Trebuie să învăț cum cum să gestionez asta.” Vom vorbi mai mult despre asta în viitor.

Tema numărul doi care va străbate întreaga serie. Vreau să fiu atent cum spun asta, pentru că ar putea fi foarte greșit înțeles, dar în cele din urmă, demonii nu urmăresc cu adevărat căderea ta în desfrânare; ceea ce îi interesează cu adevărat este să te facă să cazi în deznădejde. Acum spun asta cu o mare rezervă. Desfrâul în sine este într-adevăr o problemă. Sfântul Pavel este clar în privința asta. Dar ceea ce vreau să subliniez aici este că atunci când cădem în orice patimă, deci inclusiv în desfrânare întotdeauna ne așteaptă pocăința la capăt. Și demonii știu asta, de aceea atacă atât de aprig și de constant. Vor ca tu să cazi în mod repetat.

Și unde vor să te ducă cu adevărat este în punctul în care să spui: „Renunț. Nu mai are rost”. În loc să te ridici și să privești spre Hristos, să îți spui „pur și simplu nu o să mai privesc spre Hristos niciodată, pentru că nu are niciun rost”. Acum ai căzut în disperare. Acum ești în deznădejde. Și acum demonii au victoria supremă. Demonii știu că Hristos va avea în cele din urmă victoria asupra tuturor păcatelor. Și, cu voia lui Dumnezeu, acesta este un păcat pe care îl putem învinge în timpul vieții, și se poate face. Am văzut că se poate face. Se poate face.

Totuși, chiar dacă suntem în luptă până la ultima suflare, acea luptă înseamnă că există mereu oportunități pentru cununi de-a lungul drumului și putem continua să avem victorii chiar și cu căderi. Și dacă la o cădere ne rugăm mai mult, postim mai mult, facem mai multe metanii, mergem la spovedanie, am câștigat multiple cununi datorită pocăinței noastre. Dar dacă cădem în deznădejde, încetăm să ne mai uităm la Hristos. Și atunci demonii au câștigat cu adevărat. Demonii se sinchisesc mult mai puțin să te facă să cazi în desfrâu decât să te facă să cazi în deznădejde. Și de aceea atacă atât de mult. Nu spunem că nu luăm… Luăm păcatul desfrâului foarte în serios.

Totuși, totuși, luăm și pocăința la fel de serios, ba chiar mai serios. Și din pricina asta, nu cădem niciodată în deznădejde. Nu lăsați deznădejdea să vă cuprindă. Din păcate, am văzut nu doar oameni biruind asupra acestui păcat, ci am văzut și oameni căzând în deznădejde. Și am văzut că este absolut distructivă. Nu permiteți deznădejdii să vă cuprindă. Acestea sunt primele două. Lăsați această luptă să vă învețe viața duhovnicească și să învățați să fiți creștini mai buni în general. Și nu uitați că demonii nu vor doar să vă facă să cădeți în desfrâu, vor să vă facă să cădeți în deznădejde, care este mult mai rău.

Numărul trei, acesta este foarte important. Vom petrece mult timp pe asta: să știți pentru ce luptați, mult mai mult decât împotriva a ceea ce luptați. Concentrați-vă pe asta. Acesta este o învățătură pe care o dau des când vine vorba de post. Dacă postul este doar despre ce nu mănânci, ghici ce este postul pentru tine? Nefericire. Este o experiență nefericită. De fiecare dată când mergi pe culoarul magazinului, te simți jalnic, te doare burta, ți-e foame constant. Nu te va ajuta niciodată să te concentrezi pe ceea ce combați. Dar când postești, dacă îți amintești că: „lupt pentru har, pentru curăția inimii, pentru sporirea rugăciunii, și fac asta pentru Hristos, Care a flămânzit pentru mine”, atunci ceea ce aperi eclipsează ceea ce combați. Începi să uiți de mâncarea pe care nu o mănânci. Nu te mai concentrezi atât de mult pe acele lucruri.

Asta este foarte important când vine vorba de lupta împotriva desfrâului. Dacă lupți împotriva desfrânării, de fapt faci o mare greșeală. Ce trebuie să faci este să lupți pentru har, care va învinge pofta trupească, deoarece tu nu poți să învingi. Niciodată nu vei învinge pofta trupească. Nu spun asta ca să te arunc în deznădejde, ci ca să te ajut să lupți cum trebuie. Îți spun acum: dacă iei pofta trupească asupra ta și zici: „O voi învinge!”, vei pierde. Tu nu vei învinge pofta de desfrâu. Hristos va învinge pofta de desfrâu. Harul, Duhul Sfânt, va învinge pofta de desfrâu în tine, ceea ce înseamnă: luptă pentru Ele.

La fel se întâmplă cu majoritatea celorlalte ispite. Simpla gândire la patimă nu te face neapărat să cazi în acea patimă. De pildă, dacă sunt lacom de avere până la punctul în care fur uneori, simpla gândire la ultima dată când am furat nu mă face neapărat să vreau să ies iar și să fur. Cu alte cuvinte, nu am acea pornire bruscă: „O, trebuie să fur!”. Dar cu pofta de desfrâu, e ceva diferit cu această patimă. Sau lenea e un exemplu bun de luat în considerare. Gândul la lene nu mă face să zic: „Acum nu mai vreau să fac nimic”. Uneori chiar sunt dezgustat de propria mea lene. Dar când începi să te gândești la desfrânare, imaginile revin în mintea ta și brusc pofta de desfrâu începe iar să se întețească. Așa că lupta împotriva ei te face de fapt să te confrunți cu însăși pricina care trezește patima în primul rând.

De aceea, lupta împotriva ei nu e sănătoasă. Când luptați pentru Hristos și pentru har, vreau să vă amintiți cuvintele Sfântului Porfirie. De aceea, această parte va fi puțin mai lungă, fiindcă vreau să citesc trei fragmente din cartea „Ne vorbește Părintele Porfirie” și ce spune Sfântul Porfirie despre asta, pentru că e atât de instructiv și de folositor. Dacă vreți să găsiți primul citat, e la pagina 230 din cartea „Ne vorbește Părintele Porfirie”, scrisă de Sfântul Porfirie. El zice așa: «Nu luptați nemijlocit cu ispita, nu vă rugați să plece, nu ziceți: „Ridic-o de la mine, Dumnezeul meu!”, căci așa îi dați însemnătate și ispita are să vă împresoare. Pentru că, zicând „Ridic-o de la mine, Dumnezeul meu!”, de fapt îi dați însemnătate luând aminte la ea. Firește, dorința de a scăpa de ea trebuie să existe, dar nu trebuie să se vadă; să fie foarte delicată și tainică. Amintiți-vă ce spune Sfânta Scriptură: „Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta.”» (Matei 6:3) «Toată puterea voastră să se îndrepte către iubirea de Dumnezeu, către slăvirea Lui, către alipirea de El.»

Vreau să repet ultima frază. «Toată puterea voastră să se îndrepte către iubirea de Dumnezeu, către slăvirea Lui, către alipirea de El. Astfel, izbăvirea de rău și de neputințe se va face tainic, fără să prindeți de veste, fără osteneală. Această străduință o fac și eu. Am găsit că este cel mai bun chip de sfințenie, nesângeros. Mai bine, adică, să mă arunc în iubire, să studiez canoanele, troparele, psalmii. Fără să-mi dau seama, studiul și desfătarea aceasta duc mintea mea către Hristos și-mi îndulcesc inima. În același timp, mă rog deschizându-mi mâinile cu ardoare, cu iubire, cu bucurie, iar Domnul mă înalță către iubirea Lui. Acesta e țelul nostru: să ajungem acolo. Ce ziceți, calea aceasta nu este oare nesângeroasă?»

Foarte puternic. Apoi el dă câteva exemple vizuale despre asta. Primul este la pagina 249 și din nou, asta este foarte, foarte semnificativ, unde vorbește despre viața duhovnicească asemenea unei camere pline de întuneric pe care trebuie s-o luminăm. El spune asta: «Prin harul dumnezeiesc toate se pot izbândi. Prin harul dumnezeiesc mucenicii lui Hristos nu-și mai dădeau seama de chinurile pe care le aducea mucenicia. Prin harul dumnezeiesc toate devin nedureroase. De chipul acesta lin să vă slujiți. Nu vă luptați să alungați întunericul, răul. Nu izbândiți nimic lovind întunericul. Vă aflați în întuneric și vreți să scăpați? Ce faceți voi? Alungați cu putere întunericul, îl loviți, dar el nu pleacă. Vreți lumină? Faceți o deschizătură și va pătrunde o rază a soarelui, va veni lumina. În loc să alungați întunericul, în loc să izgoniți pe vrajmașul, ca să nu intre înlăuntrul nostru, mai bine deschideți mâinile către brațele lui Hristos. Aceasta este cel mai desavârșit chip: anume de a nu lupta nemijlocit cu răul, ci de a-L iubi pe Hristos, lumina Lui, și răul se va spulbera.»

Este o imagine grozavă. Într-o cameră plină de întuneric, poți intra și poți lovi în întuneric cât vrei. Nu va pleca. Dar dacă pur și simplu deschizi fereastra, lumina va năvăli înăuntru. Deci când observi în lupta împotriva poftei că devii foarte tensionat și încerci să lupți direct împotriva ei, de fapt ce faci este că iei această patimă particulară, acest demon, și îi dai mai multă putere decât merită, ceea ce a spus el în prima citare. În loc de asta, întoarce-i spatele și privește spre Hristos.

Așa spune Sfântul Porfirie să lupți. Spune că există două căi. Poți înfrunta demonul și încerca să lupți frontal, dar în acel caz ai două probleme. Numărul unu, demonul este mult mai priceput decât tine. El face asta de mult mai mult timp. Și numărul doi, înfrunți demonul, ceea ce înseamnă că spatele tău este spre Hristos. A doua cale este să te întorci, să-ți pui spatele spre demon, să scoți pofta trupească cât poți din minte. Știu că la început este greu, dar vei învăța să o faci, să iei o gură de aer, să te relaxezi, să-ți relaxezi trupul, dar să-ți relaxezi și sufletul. Întoarce-te spre Hristos și spune: „Doamne, vreau să fac orice este bineplăcut Ţie. Trimite-mi harul Tău. Am nevoie de harul Tău.” Acum spatele tău este spre demoni, iar faţa ta este spre Hristos.

Acum, aceasta este al doilea exemplu vizual pe care ni-l oferă. Se află puțin mai în urmă în carte, la pagina 226. Aceasta este preferata mea. Cred cu adevărat că este foarte instructivă. Iată ce spune el: «Dumnezeu a pus în sufletul omului o putere; de el atârnă felul cum o întrebuințează, pentru bine sau pentru rău. Dacă asemănăm acea putere cu apa, binele cu o grădină plină de flori, copaci şi iarbă, iar răul cu o grădină plină de spini, atunci se poate întâmpla aceasta: când îndreptăm apa spre grădina cu flori, atunci toate înverzesc, cresc, înfloresc, învie; în acelaşi timp, spinii, pentru că nu sunt udați, se usucă și pier. Și invers. Nu-i nevoie, deci, să vă îngrijiți de spini. Nu vă lăsați prinși de urmărirea răului. Așa ne vrea Hristos, să nu ne îngrijim de patimi și de vrăjmașul. Îndreptați apa, adică toată puterea sufletului vostru, către flori, şi atunci vă veți bucura de frumuseţea, mireasma şi răcoarea lor. Nu veți ajunge sfinţi vânând răul. Lăsați răul. Să priviți spre Hristos, iar El vă va mântui. În loc să stați în afara uşii și să alungați răul, mai bine dispreţuiți-l, nebăgându-l în seamă.» Dacă răul se apropie dintr-o direcție, întoarceți-vă cu calm în direcția opusă. «Năvălește asupra voastră răul? Voi dăruiți-vă toată puterea lăuntrică binelui, adică lui Hristos. Rugați-vă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Știe El cum să vă miluiască, în ce chip. Şi când vă umpleți de bine, nu vă mai întoarceți spre rău. Deveniți, prin harul lui Dumnezeu, buni. Unde să mai afle răul loc atunci? Se risipește!»

Îmi place această imagine a grădinii. Atenția ta este apa. Concentrează-te să uzi virtuţile şi să aduci harul. Nu te concentra pe patimă. Lasă acele buruieni să se veştejească şi să moară. Pentru a lupta pentru lumină, totuşi, trebuie să dorim cu adevărat acea lumină mai mult decât întunericul, în primul rând. Şi trebuie să înţelegem că, în ceea ce priveşte pofta trupească, orice păcat, orice păcat este o ispită pentru că ne este în vreun fel plăcut. Ne aduce plăcere. Deci trebuie să învăţăm să-L iubim pe Hristos şi sfinţenia şi harul mai mult decât păcatul. Şi, de fapt, trebuie să ne uităm cu ură spre păcat.

Din nou, vom vorbi mai mult despre asta, să sperăm, în discuţii viitoare. Dar aici recomand ceva despre care, din nou, voi vorbi în viitor: citirea vieţilor sfinţilor moderni. Când vezi sfinţenia lor, te atrage şi spui: „Vreau asta”. Și ar trebui să citiți cel puțin cinci pagini despre un sfânt sau un părinte duhovnicesc modern în fiecare zi. Citiți viața sau scrierile lor. Dar viețile lor sunt deosebit de importante, deoarece ne umplu de râvnă, de avânt. Ele ung roțile vieții duhovnicești pentru noi. Și ne fac să dorim cu adevărat aceeași curăție pe care au avut-o ei. Și asta este esențial în lupta pentru curăție.

Dacă nu doriți curăția și tot ce implică ea mai mult decât pofta trupească, lupta e pierdută înainte să o începem. Pentru că acum spuneți: „Vreau curăția atât de mult, dar pofta atât de mult”. Și ghici ce? Poftele vor învinge. Deci învățați să doriți cu adevărat curăția, învățați să doriți virtuțile, învățați să doriți harul, și luptați pentru aceste lucruri. Și luptați pentru ele mult mai mult decât luptați împotriva poftelor. Și vom vorbi mai mult despre cum să faceți asta în viitor, dar vă voi da acum o mică mostră.

Una dintre căile prin care puteți face asta, una dintre căile prin care puteți învăța să doriți curăția și stăpânirea de sine în locul poftelor și a ceea ce vă face vouă este să începeți să scrieți ce vă fură poftele. Ce vă ia? Care este imaginea bărbatului care doriți să fiți? Gândiți-vă la acea imagine. Gândiți-vă la calitățile și trăsăturile pe care le vedeți și pe care nu le aveți încă, și gândiți-vă cum vă fură poftele aceste lucruri. Asta vă va ajuta să începeți să urâți poftele. Apoi scrieți acea imagine a creștinului, a bărbatului, a soțului, a tatălui, a modelului pe care doriți să-l vedeți în oglindă. Și dacă vă puteți gândi la alții care sunt acel model, scrieți și numele lor. Întrebați-vă ce calități vă fură robia poftelor și cum vă dăunează, și vedeți cum vă împiedică să faceți ca acea imagine de bărbat creștin adevărat să devină o realitate. Apoi întrebați-vă: merită ca pentru plăcerea trecătoare a desfrâului să risipiți toate acele calități? Asta vă va ajuta să învățați să urâți poftele și vă va ajuta să învățați pentru ce luptați și să doriți cu adevărat lucrurile pentru care luptați cu atât mai mult.

Și, desigur, îndreptați-vă mintea spre Hristos. Căutați o viață care este îndreptată spre a-L face pe Hristos mulțumit. Căutați să puneți un zâmbet pe Fața lui Hristos. În mijlocul ispitelor, gândiți-vă la Hristos și spuneți: „Ce ar mulțumi pe Hristos chiar acum?”, și doriți asta mai mult decât orice altceva. Așadar, luptați pentru Hristos. Luptați pentru voi înșivă, luptați pentru virtuți și pentru trăsăturile care vă vor face cu adevărat întregi. Și ceea ce dorim să fim este să fim întregi. Toate păcatele ne despart și ne fragmentază, ne distorsionează. Dar virtuțile și harul, virtuțile și harul ne fac întregi.

Luptați să fiți întregi și realizați că poftele sunt un hoț. Sunt un hoț care vă fură ceea ce vă doriți cu adevărat în viață. Și sunt o minciună. Demonii vin și spun: „Dacă cazi în asta, te vei simți bine… până nu te mai simți”. Și spun: „Ei bine, de data asta te vei simți bine… până nu te mai simți. Nu, de data asta te vei simți împlinit… și nu te simți”. Și ce se întâmplă este că devii tot mai dependent și minciuna devine tot mai rea. Urăște demonii, urăște păcatul, dar nu te focusa pe ele.

Deci, acestea sunt cele trei teme care vor străbate întreaga serie. Numărul unu: știi că lupta împotriva desfrâului, care nu este de fapt o luptă împotriva desfrâului, tocmai am vorbit despre asta, ci lupta cu desfrâul te va învăța de fapt viața duhovnicească. Poți învăța viața duhovnicească datorită acestei patimi. Numărul doi: recunoaște că în definitiv nu e vorba despre desfrâu, ci scopul este căderea în deznădejde. Asta vor demonii cu adevărat. Nu le acorda niciodată acea victorie. Refuză-le acea victorie și frustrează-i rău de tot. De fapt, fă-i pe ei să cadă în deznădejde, pentru că tu refuzi. Și numărul trei: să știi pentru ce lupți mai mult decât orice și amintește-ți de acele lucruri tot timpul, tot timpul, ca să poți învăța cu adevărat să urăști desfrâul.

Mă rog ca această învățătură să vă fi fost de folos. Vom continua cu acest capitol, vorbind despre asceză și disconfort, iar în final despre smerenie în următoarea prelegere, pe care, cu voia lui Dumnezeu, vom putea s-o filmăm ca să iasă săptămâna viitoare.

În cuvintele marelui Sfânt al României, Părintele Cleopa de la Sihăstria: „Mânca-v-ar Raiul!” Amin.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!