Cea mai mare operațiune psihologică a generației noastre

Urmăriți un foarte bun material din care înțelegem că în jurul nostru se desfășoară o imensă operațiune psihologică (“psyop”), dar care are un remediu ce ne este familiar.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cea mai mare operațiune psihologică a generației noastre

Aproape toate lucrurile pe care în mod obișnuit le respingeam ca teorii ale conspirației se confirmă încet-încet. Și, în loc de furie, reacția din partea societății e în mare parte confuzie. Sau mai rău, indiferență. Sunt acestea deepfake-uri? Sunt ele reale? Este cumva o coincidență că aceste dosare apar exact când imaginile generate de IA devin mai reale decât realitatea? Explicația pentru asta ar putea fi mai simplă decât crezi. De fapt, la ceea ce asistăm este una dintre cele mai mari operațiuni psihologice din istoria modernă.

– Crezi tu că ești diavolul în persoană?

– Nu, dar am o oglindă bună.

Te simți din ce în ce mai confuz? Din ce în ce mai copleșit de informații până în punctul în care mintea ta pur și simplu renunță? Zi după zi, știrile apar cu mesaje contradictorii, iar la final rămâi cu un fel de ”supă” de informații aparent inutile. Adevărul pe care nimeni nu îl discută este că toate acestea expun o problemă mult mai profundă. Gândește-te doar la ultimii câțiva ani. Un titlu spune că economia înflorește, altul spune că oamenii nu-și mai permit să cumpere legume, un expert îți spune că o tehnologie va salva lumea, altul spune că va distruge umanitatea. Intr-o zi ți se spune că o anumită știre este o teorie periculoasă a conspirației, iar un an mai târziu, aceeași poveste devine în tăcere un fapt acceptat.

– Cred în cele din urmă știm că aceste lucruri provin dintr-un sursă animalică. Și, ca toate teoriile de conspirație, ele sunt doar teorii de conspirație.

– Nu înclinam total într-o direcție sau alta. Mi-am păstrat întotdeauna mintea deschisă.

– Așadar, am o întrebare: Din perspectiva sloganului “America pe primul loc”, de ce dăm 3,8 miliarde Israelului, care este un ajutor mai mare decât am dat Africii, mai mare decât am dat Americii de Sud, și mai mare decât am dat țărilor Caraibiene la un loc? Mai ales câ au atacat deliberat nava USS Liberty în anii ’70?

– Asta e incorect. Nu pedala teorii ale conspirației legat de acest lucru. Asta nu e acceptabil. Nu spune asta.

– Bine, Dean Rusk nu e de acord cu tine și el era secretarul de stat pe atunci, dar e în regulă.

– Eu însumi nu am acceptat niciodată explicația raportată de israelieni. Accidentele nu se întâmplă prin atacuri repetate ale avioanelor asupra navelor de suprafață. Evident, a fost o decizie luată de sus de partea israeliană. Și viteza cu care se întâmplă e amețitoare și copleșitoare. Rețelele sociale îți inundă fluxul cu știri de ultimă oră la fiecare oră. Inteligența artificială poate genera imagini și videoclipuri ce par reale în secunde. Știri întregi apar și se prăbușesc într-o săptămână, sau chiar o zi. O știre devine virală, toată lumea se ceartă despre ea trei zile, apoi dispare ca și cum n-ar fi existat niciodată. Ce fac cei mai mulți oameni? Se deconectează. Încetează să mai încerce să descifreze ce e real.

Poate te-ai surprins pe tine însuți gândindu-te: Nu mai știu nici ce să cred. Dar dacă o societate întreagă ajunge în punctul în care nimeni nu mai știe ce e adevărat, apare o întrebare mult mai profundă și mult mai existențială: Cum am pierdut capacitatea de a cunoaște ceva cu adevărat? Totul pare prea convenabil. Și adevărul este că există o agendă și dacă n-ar fi, nu ne-ar spune asta în față. “Vom știi când programul nostru de dezinformare este complet atunci când tot ceea ce crede publicul american va fi fals.” (William Casey) Se practică „Inundarea zonei”.

Ideea e simplă. Imaginează-ți că ești o persoană foarte importantă, Poate un politician care începe să se bucure de faimă, influență și putere, dar te temi că dezvăluirea unui singur adevăr dăunător despre tine, de un jurnalist șiret, ți-ar putea distruge cariera. Cea mai ușoară apărare nu e întotdeauna să-l ascunzi; de fapt, e să-l îngropi sub o avalanșă de zgomot. Imaginează-ți pentru o secundă că arunci o singură monedă într-un iaz liniștit. Stropirea e evidentă. Toată lumea din jur o vede. Acea monedă reprezintă un adevăr care te-ar putea expune. Acum imaginează-ți în schimb că arunci o mie de pietre în iaz, toate odată. Se formează un amestec, apa se agită, stropii sunt pretutindeni iar moneda originală e complet pierdută în haos. Nimeni nu mai poate spune ce produce cu adevărat valurile. Exact asta face tactica „inundarea zonei”. Adevărul periculos e acolo, dar imposibil de găsit deoarece este îngropat în zgomot, distragere a atenției și piste false. Oamenii renunță să filtreze totul. În loc de o singură știre, clară, ce poate fi investigată, ai brusc o sută de știri concurente: informații reale amestecate cu speculații, jumătăți de adevăr, exagerări și știri fără nici un rost. În câteva ore, internetul e inundat cu discuții, reacții, verificări de fapte, contra-verificări, contra-contra-verificări, meme-uri și clipuri virale. Scopul nu e să convingă pe cineva de un anumit adevăr, ci să facă mediul informațional practic imposibil de navigat.

Acum, toate astea n-ar avea vreun sens dacă ar fi doar speculațiile noastre. Dar știm că e ceva real, pentru că oamenii care au putere l-au descris deschis. “Ascuns la vedere”. Steve Bannon a spus odată că această strategie este numită „inundarea zonei cu rahat”. – Chiar cred cu tărie în teoria „inundă zona”, care i-a copleșit pe oponenți. Dar nu e vorba doar de influenceri și politicieni. Agenti CIA și de informații au scris demult despre asta și au probat-o. Un document CIA din 1990, declasificat în cadrul cercetărilor privind operațiunile psihologice, arată că lansarea simultană a rapoartelor contradictorii poate provoca pe termen lung confuzie, paralizie și scepticism în rândul populației țintă.

Un alt memo intern explică faptul că campaniile de dezinformare nu trebuie să convingă pe toată lumea, ci doar să copleșească publicul, astfel încât adevărul să devină imposibil de identificat. Și asta nu e nimic nou. Am văzut asta la scară mare în istorie. Sovieticii au perfecționat-o în timpul Războiului Rece cu ceea ce numeau „Măsuri active”. KGB-ul nu a mințit o singură dată. Ei au turnat intenționat atât de multe povești contradictorii, falsuri și rapoarte false, încât nimeni nu putea spune niciodată ce era adevărat. Să luăm un exemplu celebru. Au răspândit povestea că SUA au creat HIV ca armă biologică. Au existat documente falsificate, articole anonime și ”rapoarte oficiale” în toată Europa și Africa. Cele mai multe erau în mod evident false, dar nu acesta era scopul. Scopul era confuzia. Oamenii nu trebuiau să creadă asta. Trebuiau doar să se îndoiască de toate celelalte.

Și nu există niciun motiv să credem că nu este exact același principiu pe care îl vedem astăzi cu elitele din media americană și social media. Ei nu promovează doar o singură minciună. Inundă zona cu 50 de narațiuni contradictorii simultan. Ai COVID, alegerile, crize geopolitice. Nu contează cu adevărat care sunt faptele. Scopul este același: să paralizeze publicul, să-i facă cinici și să-i facă să nu mai aibă încredere în nimic. Și să-i țină dependenți de narațiunea aprobată de elite.

Tancuri sovietice și americane.

Un citat cunoscut, deși apocrif, atribuit fostului director CIA, William J. Casey, este adesea formulat cam așa: ”Vom ști că programul nostru de dezinformare și-a atins ținta când tot ceea ce crede publicul american este fals.” Cu alte cuvinte, sovieticii au perfecționat manualul, iar media noastră îl aplică acasă, și înotăm cu toții în furtunul pompierilor. Iar după o vreme, se întâmplă ceva previzibil. Majoritatea oamenilor renunță să mai încerce să descifreze lucrurile. Pur și simplu se deconectează, se dezinteresează, și exact ăsta este scopul. Dar acest lucru nu se întâmplă cu totul deodată. Există câteva etape cheie în acest tip de operațiune. Și cred că este extrem de important să le înțelegem. Deci, hai să descompunem asta.

Cinismul

Oamenii încep să presupună că totul este manipulare. Fiecare știre este material de propagandă. Fiecare jurnalist are o agendă. Fiecare expert este în secret finanțat de cineva.

– Charlie Kirk credea că este un călător în timp. Mi-a spus de mai multe ori că este un călător în timp. Cum de era atât de sigur că va muri de tânăr? Cum este asta posibil? Cum a putut să descrie chiar el asta ca pe un eveniment tragic? Cum se face că din momentul în care a trecut linia de demarcație și a înființat ”Turning Point USA”, el știa că va muri? Știa că moartea lui va fi legată de organizația ”Turning Point USA”. Asta nu este o coincidență. O auziți tot timpul acum. Ambele părți mint. Nu poți avea încredere în nimic din asta. Adevărul e probabil undeva la mijloc. Republicanii au spus că Bill Clinton l-au exonerat pe Trump. Democrații au spus că s-au ridicat noi întrebări pe tema asta. Și se dovedește că ambele părți par să exagereze oarecum.

La suprafață, arată înțelept, dar în practică, înseamnă că oamenii încetează să mai creadă că adevărul este chiar accesibil. Și toată ideea asta că adevărul este undeva la mijloc. Țineți minte asta, pentru că se leagă de fapt de o problemă filosofică mai profundă pe care o practică întreaga lume occidentală. A doua reacție este renunțarea. Când mediul informațional devine epuizant, oamenii pur și simplu încetează să mai acorde atenție. Pun știrile pe ”mute”, trec pe lângă evenimentele majore, și dacă le vizionează, spun pur și simplu: „Ooh, ce nebunie!”, apoi nu se mai gândesc niciodată la ele. Spun că politica este oricum inutilă. De ce aș vrea să mă implic în asta? Nu pot cu adevărat să schimb ceva. Și rezultatul este o populație informată tocmai cât să se simtă anxioasă, dar nu suficient cât să acționeze. Și asta ține de tactici intenționate, după cum vom vedea în curând.

Și probabil ați observat asta în viața reală, că în ultima vreme a fost un fel de retragere de la conținutul reacționar, iar stânga și centrul par să se lupte din greu pentru spațiu. În timp ce acum câteva luni, tipi ca Nick Fuentes și Sneeko și alți comentatori politici dominau complet. Nu zic că nu mai fac asta deloc, dar acum par cu toții înecați în zgomot. Cred că este un efect al dosarelor Epstein care inundă zona. A treia reacție, și probabil cea mai periculoasă, este ”efectul tablei goale”. Când realitatea pare haotică și de necunoscut, așa cum am spus, oamenii încep să tânjească după cineva care pretinde că doar el o poate explica. Acum, asta poate fi o reală oportunitate de schimbare, o schimbare pozitivă. Înseamnă că oamenii obișnuiți pot interveni de fapt și pot schimba narațiunea, pentru că există un real punct slab în sistem. Și voi vorbi mai mult despre asta. Dar pe partea mai puțin luminoasă, asta creează de asemenea oportunitatea supremă pentru elite. Și din păcate, de data asta mișcarea pare foarte coordonată și planificată.

Organizația Fabiană

Un grup de oameni despre care nimeni nu vorbește cu adevărat, dar pe care cred că ar trebui să-l studiem sunt grupul fabienilor socialiști și discipolii London School of Economics. Ei sunt arhitecții acestui mecanism care a fost planificat de mult, mult timp. Și ce e important de știut despre ei este relația lor cu marxiștii. Deși marxiștii și fabienii erau de acord că comunismul este ceva bun și ambele grupuri doreau să răstoarne capitalismul și să instaureze un guvern global unic, ei se contraziceau în privința modului de aplicare. Marxiștii, așa cum știm din istorie, au adoptat o abordare foarte violentă. Ei credeau că revoluția trebuia să fie imediată și cu forța. Clasa muncitoare s-ar ridica, ar prelua mijloacele de producție, iar vechea ordine ar fi măturată pur și simplu prin forța brută.

Gândiți-vă la bolșevicii care au năvălit în Palatul de Iarnă sau la Gărzile Roșii din Rusia Sovietică timpurie. Problema acestei abordări, din perspectiva fabiană, era că era dezordonată, haotică și riscantă. Revoluțiile puteau fi înăbușite, liderii răsturnați, iar populația putea rezista, sau putea intra în panică. Fabienii aveau oarece planificare pentru că, pe de altă parte, preferau o transformare lentă, deliberată și metodică a societății. Ei credeau în ceva numit gradualism: schimbarea legilor, influențarea educației, controlul narațiunilor din media și modelarea opiniei publice în generații. În loc de sânge pe străzi, fabienii căutau să modeleze societatea din interior, subminând subtil structurile tradiționale până când oamenii ar fi gata să accepte așa-zisa „nouă ordine mondială” fără să-și dea seama. Evenimente de genul ăsta au fost revoluția sexuală, despre care am făcut un video pe care ar trebui să-l vedeți dacă nu l-ați văzut deja, și de asemenea demolarea ordinii creștine, ce poate fi văzut în același video.

Acum, apropiindu-ne de unele figuri cheie, putem privi la cineva ca Beatrice Webb, una dintre arhitecții fabieni care a scris despre „marșul lung prin instituții”, subliniind că puterea poate fi preluată nu cu arme, ci modelând mințile și credințele. Pe scurt, în timp ce marxiștii utilizau trupele de șoc, fabienii erau maeștri la planificare. Ei nu voiau doar să răstoarne un guvern, ci voiau să remodeleze conștiința societății, făcând populația confuză, dependentă și maleabilă cu mult înainte ca orice fel de politici radicale să fie introduse. Înțelegerea acestei distincții este crucială deoarece, atunci când vezi haosul mediatic de azi, suprainformarea și mentalitatea tablei albe, vezi, în esență, metoda fabiană în acțiune: lentă, răbdătoare și, din păcate pentru noi, incredibil de eficientă.

Un tratat al Societății Fabiene din 1917 afirma clar: “Lăsați vechea ordine să se prăbușească sub propriile contradicții, apoi introduceți o nouă societate planificată.” Fondatorul său, George Bernard Shaw, a vorbit deschis, fără scrupule și fără regrete despre eugenism și epurarea etnică a oricăror oameni care nu s-ar alinia la noua ordine. “Există un număr extraordinar de mare de oameni care ar dori să ucidă. Cred că ar fi un lucru bun ca fiecare să fie obligat să vină în fața unui comitet de comisari fiscali pentru a fi întrebat la fiecare 5 ani, sau la fiecare 7 ani: Domnule/doamnă, ați fi amabil să justificați existența dumneavoastră? Dacă nu puteți justifica existența, dacă nu vă aduceți aportul la societate, dacă nu produceți cât consumați, sau puțin mai mult, atunci societatea nu poate fi utilizată pentru scopul de a vă ține în viață, deoarece viața dumneavoastră nu ne aduce beneficii și nici folos prea mare.” Beatrice Webb, un alt membru fondator, sublinia că ingineria socială solicită „subminare lentă” a vechilor certitudini, astfel încât un nou sistem rațional să poată fi impus cu rezistență minimă.

Decenii mai târziu, Tony Blair scria în „A Treia Cale” că societatea modernă are nevoie de o criză gestionată pentru a face oamenii mai receptivi la noile politici și la guvernare globală. Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, a repetat asta în „Marea Resetare” și, în cel mai bun accent al său, Klaus Schwab afirmă: „Pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate pentru a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”. Chiar și în documentele de planificare actuale ale Forumului Economic Mondial se subliniază în mod repetat că haosul și perturbările sunt esențiale pentru a crea condițiile pentru noua ordine.

Pentru a pune totul la un loc și a face totul și mai relevant este faptul că Jeffrey Epstein însuși era adânc, adânc, implicat în aceste societăți și rețele de influență. Acesta nu opera deloc în vid. Bogăția, accesul și influența sa îl legau direct de unele dintre aceste instituții și de elita care întruchipează exact rețeaua fabiană. Acum poți vedea cum nimic din toate astea nu e teorie. E planul schițat în documente socialiste, în documente de planificare ale Forumului în nenumărate memo-uri interne despre controlul informațional. Deci adevărata întrebare nu e doar: de ce sunt oamenii confuzi, dezinteresați, ci de ce societatea a fost făcută sistematic vulnerabilă la confuzie dându-i aceluia care prezintă narațiunea cea mai credibilă să scrie viitorul.

Haosul epistemic

Absurditatea epistemică. Până la acest punct s-ar putea să pară că am vorbit despre media, politică, agenții de informații și rețele de elită, dar asta se întâmplă doar la suprafața, și e departe de problema cea mai profundă. Partea care nu e luată în seamă de niciun jurnalist atunci când încearcă să acopere acest subiect este aceea că inundarea zonei funcționează doar într-o societate care și-a pierdut deja încrederea în capacitatea sa de a cunoaște adevărul. Și situația asta este cu mult mai veche decât internetul, decât politica modernă și mult mai veche chiar și decât scandalul Epstein. Societatea modernă se îneacă în zgomot, știri contradictorii și informații nesfârșite. Asta nu e un secret. Dar e un motiv mai profund pentru care asta funcționează.

Timp de secole, Apusul a crezut că rațiunea umană singură, logica abstractă și argumentul precis ne pot ghida spre adevăr, așa cum a afirmat Aristotel. Asta a dus la multe tipuri de esoterism occidental, alchimie, culte gnostice, francmasonerie, lucruri de genul ăsta. Și apoi a dus la iluminism. Gânditori ca David Hume, deși acesta a greșit în mai toate concluziile sale, au dezvăluit o fisură ascunsă: dacă toată cunoașterea trebuie justificată prin altă cunoaștere, poți intra într-un cerc vicios unde nimic nu poate fi cu adevărat cunoscut. Solipsism. Ia în considerare și afirmația că: nimic nu poate fi cunoscut. Dacă asta e adevărat, nu poți nici măcar să știi că nimic nu poate fi cunoscut. Se subminează pe sine.

Adevărul este că dacă împingi raționamentul occidental suficient de departe, ajungi la un fel de absurditate epistemică. O lume în care fiecare pretenție de adevăr este suspectă, fiecare fapt incert, fiecare acțiune potențial lipsită de sens. Și de aceea, astăzi oamenii gravitează adesea către liderii cei mai carismatici, nu spre cei mai înțelepți. De aceea, Vestul și-a pierdut capacitatea de a gândi cu adevărat critic. Vestul a moștenit o paradigmă în care adevărul este tratat ca ceva subiectiv. Totul devine în cele din urmă o chestiune de credință și se termină în contradicție. Și chiar și „ateismul devine un act de credință”. Acesta este „tabla goală” despre care vorbesc liderii manipulatori de secole și pe care au exploatat-o istoric, ducând mulțimile să accepte absurdul, lăsând “tabla goală” pentru șarlatani.

Totuși, absurdul în sine este paradoxal. Pentru a-l accepta, trebuie să cunoști că este adevărat. Dar dacă ai putea să-l cunoști, absurdul ar eșua deja. Și totuși trăim. Mâncăm, bem, acționăm și luăm decizii. Și fiecare acțiune presupune un anumit standard al realității. Ia chiar și ceva foarte simplu precum a bea un pahar de apă dimineața, când ți-e sete. Presupune un anumit standard al realității: susține viața, potolește setea, și conservă existența. Dar de ce este asta un lucru bun? De ce este existența un lucru bun? De ce trebuie să ne potolim setea? De ce este bine să nu suferim? Dar absurdul nu poate explica niciunul dintre aceste lucruri. Nu poate explica de ce contează vreunul dintre ele și astfel rămâi cu ateii care cugetă și încearcă să inventeze aceste sisteme lipsite de sens care în cele din urmă nu pot justifica nimic.

Iar asta e problema întregii noastre societăți occidentale. Dacă viața este lipsită de sens și niciun adevăr nu există, de ce este atât de bine să trăiești? De ce este bine să supraviețuiești? De ce merită să continui să acționezi spre a obține ceva? Și dacă nimic nu este obiectiv semnificativ, ce ne împiedică să facem opusul? Să ne rănim, să ne distrugem, să abandonăm rațiunea. Dar de ce am face chiar asta? Ajungi astfel la solipsism. Însăși continuitatea vieții demonstrează că cunoașterea, adevărul și rațiunea există, fie că sunt recunoscute sau nu. Fără această temelie, chiar cele mai mici decizii s-ar prăbuși în haos. Dar în cele din urmă, asta nu e suficient. Pentru că cum poți avea consistență în logică, în matematică, în cunoașterea faptului că mâine va arăta exact ca azi? Cum poți să știi că de cealaltă parte a universului, matematica și fizica nu se prăbușesc și nu funcționează complet diferit decât aici? Nu poți cunoaște empiric aceste lucruri pentru că nu putem călători de cealaltă parte a universului.

Și cum a subliniat pe drept cuvânt David Hume: cum putem să ne încredem cu adevărat în simțurile noastre? Problema este că nu ar trebui să negăm rațiunea, dar în cele din urmă avem nevoie de o viziune coerentă asupra lumii construită în jurul ei. Avem nevoie să putem justifica de ce există o astfel de consecvență în primul rând. Dacă vrem să ne bazăm pe rațiune, dacă vrem să spunem orice, să folosim limbajul pentru a transmite adevărul, toate astea folosesc logica. Și dacă vrem să folosim logica, mai bine să apelăm la o viziune asupra lumii care ne poate da o explicație pentru ea.

Și din fericire, există una. Singura religie din lume care poate susține consecvent acest lucru este Ortodoxia. Teologia nu a fost niciodată un exercițiu speculativ. Rațiunea și credința nu au fost niciodată văzute ca contradictorii, ci de fapt necesare mutual. Ele sunt înrădăcinate în experiență, în Liturghie și în cele din urmă în Hristos și în Sfânta Treime. Nu ai auzit niciodată la vreunul dintre Părinții Bisericii, precum Sfântul Ioan Damaschin sau Sfântul Ioan Gură de Aur, abstractizând cu principiile pentru a dovedi existența lui Dumnezeu. Întotdeauna îi auzeai vorbind despre Persoana Tatălui, sau a Sfintei Treimi. Nu făceau calcule despre calea către Dumnezeu. Totul se găsea cuprins în viața Bisericii. Iar Răsăritul nu a căzut niciodată în îndoiala și paralizia care a măcinat Apusul.

Dar Ortodoxia a anticipat cu mii de ani în urmă că, dacă oamenii se fac pe ei înșiși arbitri ai adevărului, vor cădea în întuneric, iar istoria o dovedește. În secolul al XIV-lea, Sf. Grigorie Palama s-a confruntat cu o problemă similară. Varlaam din Calabria susținea că Dumnezeu este de necunoscut intelectului, ridicând raționamentul abstract deasupra experienței trăite. Palama nu a respins rațiunea, ci a plasat-o într-un cadru mai larg. Adevărul se cunoaște prin participare la viața și energiile lui Dumnezeu, nu prin abstracțiuni mentale singure. Fără Hristos, Logosul etern, rațiunea însăși și logica însăși nu au niciun temei. Sub presupuneri ateiste sau agnostice, cunoașterea însăși devine incoerentă.

Acest tipar începe în Grădina Raiului și este tiparul care continuă să se repete de-a lungul întregii istorii umane și va continua până la urmă dacă nu ne pocăim. Păcatul lui Adam și al Evei n-a fost fructul în sine. Nu a fost nici măcar faptul că au vrut să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, ci dorința lor de cunoaștere fără Dumnezeu. Fiecare angajare cu lumea, fiecare alegere, fiecare afirmație despre realitate presupune un cadru pentru adevăr. Pentru a trăi, a raționa și a face judecăți morale, avem nevoie de o ancoră în afara noastră. În Apus, această ancoră a fost ascunsă, lăsând societatea pradă confuziei.

În Răsărit, chiar sub persecuții, ea a rămas intactă. De aceea Ortodoxia a supraviețuit și de aceea, dacă omenirea vrea adevăr care să dăinuiască, nu ne mai putem baza în continuare pe sisteme filozofice create de oameni. Trebuie să ne întoarcem la singurul cadru capabil să funcționeze cu adevărat în raport cu cunoașterea, moralitatea și viața însăși, iar acela este Dumnezeul Treimic. Omenirea are în cele din urmă două alegeri. Fie ne răzvratim și continuăm să construim Turnul Babel și să acționăm ca Adam și Eva în grădină, alegându-ne propria cunoaștere umană ca centru al lumii noastre – ceea ce duce la absurd – fie acceptăm plenitudinea Dumnezeului Treimic și faptul că rațiunea noastră însăși, logica noastră însăși, derivă din Dumnezeu.

Până data viitoare, acesta este emisiunea „Plămânii Credinței”. Ca întotdeauna, nu negociați cu teroriștii.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!