
Judecata terapeutică – p. Iosia Trenham
6 mai 2026
Suntem toți sub influența unui cult
6 mai 2026Un val de entuziasm străbate țara odată cu căderea guvernului și cu speranța unui nou guvern. Toți așteaptă măsuri mai bune, care desigur că sunt de dorit să apară, însă să nu uităm că pe primul plan este Dumnezeu.
În acest context Dumnezeu, și, deci, viața duhovnicească, este esențial(ă) pentru că:
- Asigură smerenia – orice om se înșală și deraiază. Prin smerenie, avem conștiința limitărilor noastre și întrebăm pe cei din echipă cu noi și astfel ies decizii mult mai bune.
- Asigură dragostea, unitatea – fără dragoste nu există unitate și deci un guvern se va destrăma în fracțiuni care se luptă între ele. Asta este specific mai ales celor care doresc să schimbe (îmbunătățească) o situație pentru că de obicei fiecare are părerea sa. Trebuie să punem de multe ori unitatea pe primul plan, – înaintea performanței științifice și a dreptății pe care credem că o avem.
- Asigură puterea – omul care nu crede în Dumnezeu cel atotputernic este manipulabil pentru că se va chirci sub presiunile la care este supus și, astfel, devine manipulabil.
- Asigură libertatea – omul care este cu Dumnezeu este liber pentru că libertatea vine de la Dumnezeu. Dacă n-are legătură cu Dumnezeu atunci va fi manipulabil pentru că se va autoîndumnezei și va pune interesele personale pe primul plan.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să fie bine!
Pomelnice online și donații
Doamne ajută!
Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.
Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .
Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)
Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.
Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!









4 Comments
Așa să ne ajute bunul Dumnezeu, sa îi lumineze pe acești oameni care sunt la putere!
„Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu strigăte de bucurie. Cel ce merge plângând, ducându-și traista cu sămânță, se va întoarce cu strigăte de bucurie, ducându-și snopii.”
Prosti la putere. Formația “sarmalele reci”….
Bunicii mei ziceau că domnul acesta https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_T%C4%83nase zicea în condiții similare
“Pleacă ai noştrii, vin ai noştrii, noi rămânem tot că proștii”