Suntem toți sub influența unui cult

Urmăriți un material foarte bun care scoate la lumină cultul nedeclarat dar la care iau parte astăzi toți oamenii lumii moderne, îndeosebi cei care se consideră departe de orice idee de cult.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Suntem toți sub influența unui cult

Probabil unul dintre cele mai respingătoare rezultate posibile pentru mintea modernă, luminată și seculară este să te găsești prins și captiv într-un cult. Dar iată cum stă treaba: nimeni aflat în acea situație nu se consideră a fi parte dintr-un cult, și acesta e unul dintre motivele pentru care e atât de greu să scoți de acolo pe cineva odată intrat. Dacă îi acuzi că sunt într-un cult, s-ar simți probabil la fel de jigniți precum ne-am simți și noi.

Ceea ce ridică o întrebare dificilă: “Cum știi că nu te afli într-un cult?” Parte din problema cu acest cuvânt este că este definit atât de vag în lumea modernă. Cândva însemna pur și simplu închinare (sau venerare). Era un cuvânt care se apropia mult de ce înțelegem azi prin cuvântul religie. Cultul în sensul clasic era pur și simplu o referire la ce venerează anumiți oameni. Acela era cultul lor. Și, desigur, la un moment dat toată lumea venera ceva și era sinceră în privința asta. Dar azi cuvântul cult a ajuns să definească anumite tipuri de comunități religioase care, pe lângă faptul că au un obiect al venerării, se caracterizează și prin forme extreme de manipulare psihologică, presiune socială și amenințare cu excluderea sau alungarerea pentru abatere de la o aderare strictă la credințele trupului corporativ.

Și indiferent cum îl definești, fie în sensul clasic, fie în cel modern, cred că ambele descriu pe drept ce a devenit cultura modernă. Pentru că dacă te resemnezi cu presiunile sociale implicite de azi, înțelepciunea convențională a zilei și mesajul zilei, cel impus cu forța de toate fațetele culturii populare, ești probabil sub vraja a tot ce se înțelege prin cuvântul cult. Și, la fel ca cei de sub influența unui cult, majoritatea oamenilor de azi nu au habar că au căzut pradă lui. Adevărata închinare/venerare a devenit atât de străină pentru majoritatea oamenilor moderni încât e ușor să nu observi când o faci din greșeală. Căci venerarea este orice considerăm ca fiind binele nostru suprem. Ai putea spune “summum bonum”-ul nostru. E lucrul care condiționează toate celelalte lucruri bune pe care le urmăm în această viață. Este scopul căruia tot binele îi slujește. Și este lucrul cu care refuzăm să facem compromisuri când alt bine intră în competiție cu el. Este de asemenea lucrul pe care îl cinstim mai presus de toate.

Și iată care e situația: a avea un bine suprem este de fapt inevitabil. Va fi întotdeauna un anumit lucru în vârful ierarhiei noastre, lucrul pe care îl prețuim cel mai mult. Și pentru că dobândește acest statut de cinste în viețile noastre, este perfect potrivit să spunem că îl venerăm, deoarece este lucrul căruia îi atribuim cea mai mare valoare, ceea ce înseamnă literal ce înseamnă venerarea. Ne putem liniști cum vrem cu noțiuni reconfortante despre eliberarea noastră de superstițiile religiei, dar de îndată ce Îl îndepărtăm pe Dumnezeu ca “obiect” al închinării noastre altceva Îi va lua întotdeauna locul, și în cazul nostru s-a și întâmplat.

La fel ca membrii oricărui cult, cultura modernă seculară non-teistă este sub iluzia că nu venerează nimic, pentru că nu numește lucrul pe care îl venerează. La fel ca membrii oricărui cult stereotipic, oricine este pe deplin înrolat în acesta este absolut convins că el reprezintă antiteza cuiva capturat de manipulare spirituală și psihologică. Dar faptul că suntem atât de complet înconjurați de ea încât am devenit desensibilizați la asta doar întărește teza mea că lucrul de care suntem obsedați, lucrul pe care îl cinstim, lucrul pentru care facem constant excepții este pretutindeni în cultura noastră.

Și amintiți-vă că rădăcina cuvântului cultură este cuvântul cult. Deoarece obsesiile noastre culturale și expresiile noastre comunică ceea ce venerăm, lucru care în cazul nostru este sexul. Sexul ocupă cel mai înalt loc de cinste în cultura noastră. Îi acordăm cea mai mare valoare. Punem orice altceva sub prioritatea lui. Îl idolizăm și suntem obsedați de el. Cântăm cântece despre el. Ridicăm monumente și bannere pentru a ne întări angajamentul față de el. Gândiți-vă la faptul că înainte de mijlocul secolului XX, genul de muzică cu care toată lumea era familiară avea o gamă de teme care descriau toate aspectele vieții demne de atenție. Erau despre Dumnezeu, muncă, comunitate, aventură și uneori despre dragostea romantică. Astăzi, fiecare cântec este despre dragostea romantică sau sex. Am căutat rapid în top 10 Billboard și 9 dintre cântece erau explicit despre relații romantice, cu excepția unuia, care era doar ușor ambiguu în acest sens.

Și fiecare film, fiecare poveste pe care o spunem are o intrigă romantică secundară. Fie că e science-fiction, romantism, dramă sau un film de acțiune, adesea motorul poveștii este ambiția sau frustrarea sexuală. Site-urile de dating au câștigat în jur de 5 miliarde de dolari anul acesta doar în Statele Unite. Industria pornografică a încasat undeva între 10 și 90 de miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii. Motivul pentru care intervalul este atât de imprecis este probabil pentru că ambiguitatea morală naște corupție morală, care se va extinde întotdeauna la dimensiunea economică a vieții. Aproximativ 25% din toate căutările pe internet sunt pentru pornografie. Adică una din patru căutări este pentru pornografie. Și 90% dintre băieți sunt expuși la pornografie înainte de 18 ani, cu vârsta medie de expunere în jurul a 12 ani. Fiecare reclamă, fiecare vitrină, fiecare cântec care răsună prin difuzoarele din supermarket sau din sala de așteptare este despre dragostea romantică sau sex. Și nu e de mirare că oamenii singuri se simt atât de disperat de singuri. Toată lumea trebuie să treacă printr-o perioadă de singurătate în viață, dar cultura noastră găsește asta atât de intolerabil de insuportabil. Vorbiți cu orice tânăr adult singur și veți ști exact despre ce vorbesc.

Și nu e de mirare că ochii și urechile noastre sunt confruntate neîncetat cu venerarea iubirii și sexului, ceea ce doar agravează sentimentul propriei noastre așa-zise izolări sociale, dacă suntem singuri. Și cu adevărat nu realizezi cât de explicit sexualizată este îmbrăcămintea femeilor până când nu înceri cu adevărat să te îmbraci decent. Îmi amintesc când soția mea a început să fie mai hotărâtă în privința asta, pe măsură ce ne trezeam mai mult în a ne elibera de cultura înconjurătoare. Dar de fiecare dată când găsea o rochie, avea un compromis. Era fie prea scurtă, prea decoltată, fără mâneci sau avea un alt compromis. Pentru că, desigur, îmbrăcămintea femeilor este concepută să sacramentalizeze obsesia noastră cu sexul, promovându-l în fiecare aspect al vieții noastre zilnice. Și să vă păzească Dumnezeu dacă nu vă închinați la același altar ca toată lumea, veți fi izolați, re-educați, adesea formal în instituțiile noastre, denunțați și excluși.

Și sunt nenumărate exemple despre ce vorbesc, dar voi lua un exemplu recent, deoarece a apărut în fluxul meu de știri. A implicat o aparentă ceartă între două dintre fiicele lui Charlie Sheen, una care este creștină și cealaltă care este model OnlyFans, care așadar exemplifică tot ce înseamnă participarea în cultul de care am vorbit. Și se pare că modelul OnlyFans o dezaprobă profund pe sora ei creștină și credințele ei. De fapt, dezaprobarea ei este atât de nestăvilită încât a postat un video în care își “denunță” public sora pentru credințele ei creștine, ca toată lumea să vadă și să audă. Fiindcă, aparent, sora creștină crede în viziuni tradiționale despre sexualitate și gen, viziuni care au fost universal susținute de aproape toate culturile de-a lungul întregii civilizații și istorii umane, până când sexul a devenit noua noastră religie.

Și ca orice cult, nu tolerează disidența, chiar dacă asta înseamnă divizarea familiilor, chiar dacă înseamnă denunțări publice ritualice. Cu siguranță mie îmi sună ca un cult. Și oricine nu este membru cu carnet al cultului sexual modern știe cum e asta. La un moment dat, vei fi așteptat să oferi un praf de tămâie zeilor promiscuității sexuale. Și dacă nu o faci, nimeni nu va spune: “Ah, bine, fiecare cum dorește”. Ca sora de pe OnlyFans, te vor expune, te vor denunța, și vor pune asupra ta tot felul de presiuni ca să te conformezi cultului lor religios.

Când eram la facultate, am avut prima dintre multele experiențe care aveau să urmeze de genul acesta, când cineva m-a scos în evidență în fața unuia dintre profesorii mei, într-un cadru social, fiindcă auziseră că sunt creștin și hotărât să rezerv sexul pentru căsătorie. Și atât acea persoană, cât și profesorul meu au început să mă interogheze, căutând orice oportunitate să mă convingă să renunț la acea hotărâre. Și de ce, de ce ar face asta? De ce le păsa atât de mult ce fac eu cu viața mea? Nu ar fi trebuit. Și totuși, dintr-un motiv oarecare, le păsa. Cred că asta e fiindcă viața mea era o manifestare a necinstei față de lucrul pe care ei îl venerau cel mai mult.

De asta azi a evoluat de la simpla toleranță a oricărei expresii sexuale la obligația de a le susține și a le onora. A trecut de la tolerarea căsătoriei între persoane de același sex, fiindcă nu te afectează pe tine, la: “Dacă nu coci prăjitura asta pentru nunta mea între persoane de același sex, atunci te dăm în judecată. Dacă nu mă strigi cu pronumele mele, voi face să fii concediat.” Poți arde steagul țării tale. Asta e un drept, e libertate de exprimare. Dar să nu care cumva să te uiți măcar la steagul ăsta altfel decât cu devotament iubitor. Și asta se întâmplă când Îl înlocuiești pe Dumnezeu ca subiect al venerării.

Când Europa era încă creștină, cel mai înalt bine, “summum bonum”, lucrul de care depindeau toate celelalte expresii ale binelui, era închinarea la Dumnezeu și scopul era beatitudinea. Dar în cele din urmă, impulsionată de fracturile culturale pe care Reforma Protestantă le-a expus, o nouă filosofie a devenit dominantă datorită unor gânditori revoluționari precum Machiavelli, Locke, Rousseau, Mill, și apoi înscrisă în ordinea politică a Marii Britanii și a Statelor Unite, care au fost imperiile dominante în ultimii 300 de ani, liberalismul susținea că libertatea este cel mai înalt bine al omului, că toate celelalte prescripții morale trebuie să fie subordonate libertății omului. Dar nu era o libertate care să vină prin virtute morală sau prin adevărul lui Hristos, ci mai degrabă o libertate declarată pur și simplu prin drepturi și libertăți acordate de guvern, ca și cum acesta ar avea o astfel de autoritate, și apoi protejată prin refuzul de a insista asupra vreunui adevăr moral care ar putea încălca astfel de libertăți.

Și pentru ca o societate liberală, democratică să funcționeze efectiv, trebuia să fim condiționați prin virtutea toleranței. Trebuia să învățăm că vor fi oameni care se vor abate de la credințele noastre, mod de viață, și religie, iar singura cale de a ne înțelege și de a lucra împreună ar fi să tolerăm acele diferențe. Noțiunea de toleranță era adesea construită pe un relativism moral blând sau chiar uneori dur, care susținea că moralitatea este determinată în întregime de noi. Și motivul pentru care știm asta este pentru că în momente diferite și în locuri diferite vei găsi valori morale sau sisteme legale sau credințe morale complet diferite. Aceasta a fost și încă este expoziția incontestabilă de dovezi oferită pentru a dovedi credințele fondatoare ale liberalismului. Deoarece nu există moralitate obiectivă, libertateade a o defini noi înșine este cea mai înaltă prerogativă a noastră. Dar această presupusă dovadă este complet fabricată și contradictorie.

După cum a subliniat G. K. Chesterton cu mult timp în urmă, dacă două forme de moralitate sunt complet sau substanțial diferite, de ce le numești pe amândouă moralitate? Ar fi ca un explorator dintr-o țară străină nedescoperită care ajunge aici și la prima vedere a unei pisici mă întreabă: Ce este asta? Și după ce îi răspund, el spune: “A, da, avem și noi pisici unde vin eu, doar că au sânge rece, au șase ochi și aripi”, moment în care ai fi complet îndreptățit să-l întrebi: “Dar de ce le numești pisici?” Dacă este complet diferit, atunci de ce să-l categorisești ca fiind același lucru? Deși este adevărat că au existat întotdeauna variații în codurile morale susținute de civilizații disparate, nu au existat niciodată diferențe substanțiale. În fiecare caz, a descris întotdeauna un popor care încerca să trăiască în armonie cu realitatea. Variația provine din propria noastră ignoranță și percepție a acelei realități. Acea variație nu dovedește că nu există realitate și că noi o construim cumva, ci doar că nu o înțelegem pe deplin și că acele diferențe de înțelegere se reflectă în credințele noastre culturale. Și același lucru este valabil pentru moralitate.

Mai mult, oameni precum C.S. Lewis și Hans Küng au mers la mari distanțe pentru a cerceta și documenta principii morale universale, împărtășite în întreaga lume și de-a lungul istoriei, și nu este o listă scurtă. Ei au descoperit că credințele morale fundamentale ale marilor civilizații ale istoriei afirmau aceleași lucruri. Deci, chiar dacă aceste contradicții evidente erau încorporate chiar în relativismul moral, liberalismul a putut totuși să înainteze, în mare parte datorită violenței revoluționare, care este ceea ce trebuie să faci pentru a promova o astfel de filosofie slabă.

Și acum trăim pe vaporii acestui experiment eșuat, deoarece libertatea, mai ales una falsă acordată pur și simplu prin decret, de către stat, ca fiind cel mai înalt bine al nostru, nu putea să se mențină în acea poziție înaltă. Ceva mai tentant, ceva mai combativ, ceva care făcea promisiuni mai îndrăznețe era destinat să o înlocuiască în sensul de obiect al venerării noastre, și așa sexul i-a preluat locul. Liberalismul nu avea niciun mecanism pentru a pune limite dorințelor și impulsurilor noastre sexuale. Nu poți face apeluri la binele copiilor sau la binele căsătoriei sau la binele societății, deoarece asta depinde de identificarea unui bine obiectiv. Deci fiecare etapă care ne-a condus la o cultură care era din punct de vedere financiar, psihologic și artistic obsedată și dependentă de sex a fost un apel la libertatea pe care liberalismul era obligat să o acorde. Dacă intuițiile morale mai bune ale societății încercau vreodată să impună limite asupra libertății sexuale, tot ce le rămânea perverșilor de făcut era să apeleze la zeul libertății pe care liberalismul îl așezase în cel mai înalt loc de venerare.

Așa am ajuns la contracepție, apoi la promiscuitate, apoi la divorț fără vinovăție, apoi la avort neîngrădit, apoi la pornografie, apoi la căsătorie între persoane de același sex, apoi la terapie de gen, adică unde suntem astăzi. Liberalismul este ca o națiune pacifistă. O națiune pacifistă va fi în cele din urmă cucerită de o națiune rivală care consideră războiul permisibil, de aceea pacifismul va fi întotdeauna stins oriunde există. Va exista întotdeauna un agresor care va profita de pacifist. Liberalismul era ca acel pacifist care nu avea arme de rezistență împotriva cultului promovat al sexului. Liberalismul a fost inițial îmbrățișat cu înțelegerea că pentru a avea libertate adevărată și pentru ca acea libertate să fie protejată trebuia să protejăm anumite libertăți fundamentale precum libertatea de credință și libertatea de vorbire și libertatea de exprimare, deoarece dacă gândurile și cuvintele tale sunt dictate de altcineva, nu are sens să vorbim despre alte libertăți.

Și îmi revine în minte acel episod cu fiicele lui Charlie Sheen, deoarece motivul pentru care o soră își denunța sora creștină era deoarece creștinismul ei încălca drepturile sexuale ale comunității alphabetului curcubeu. Și libertatea lor de a face ce vor era mult mai importantă decât libertatea surorii ei de a crede în religia ei și într-o sexualitate care se opune stabilimentului revoluționar sexual modern. Deci observați cum în acest cult sexual modern, libertatea de exprimare și libertatea religioasă sunt condiționate de jurisdicția sexului, deoarece sexul a înlocuit libertatea ca binele nostru suprem. Deci dacă vă uitați în jur uluiți la lumea în care trăim astăzi, întrebându-vă: “Cum am ajuns aici, cum de lumea noastră este atât de stricată?”, povestea originii liberalismului are mult de-a face cu asta, sau poate totul de-a face cu asta, deoarece până la urmă ceea ce este drept și bun pentru noi nu este o invenție a imaginației noastre. Este bazat pe o percepțiea unei realități transcendente care pătrunde mai adânc decât temeliile lumii. Și până când vom învăța să o recunoaștem și să ne conformăm ei, vom continua să suferim consecințele.

Vă mulțumesc pentru vizionare.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!