De ce participarea la biserică a crescut de 4 ori în rândurile GenZ?

Urmăriți un material care analizează un interesant articol al Financial Times despre creșterea explozivă în ultima vreme a credincioșilor dintre membrii Generației Z.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

De ce participarea la biserică a crescut de 4 ori în rândurile GenZ?

Deci, putem spune oficial că nu e o întâmplare că Generația Z e prima generație după mulți ani care e probabil mai religioasă decât părinții lor. Iată un articol interesant din această săptămână în Financial Times. Nu știu de ce tocmai Financial Times acoperă asta, dar iată titlul: „Găsindu-și religia. De ce Generația Z vine la credință?”. Au apărut o serie de articole în diverse publicații despre acest fenomen, dar permiteți-mi să citesc puțin din acesta.

“Lent, dar sigur, credința se infiltrează înapoi, în Marea Britanie. E ceva în apă. Religia e conversație civilizată la masă. Chiar și necredincioșii jelesc moartea Papei Francisc, în timp ce secularismul nu a găsit încă o alternativă credibilă pentru conștiința morală a lumii. Bisericile se umplu, în special cu tineri. Prezența Generației Z la biserică a crescut de patru ori în ultimii ani…” Nu știam că e atât de mare. E incredibil. “De la o bază mică, dar semnificația constă mai mult în direcția de deplasare. Aceasta pare a fi prima generație nouă, după mult timp care face țara mai religioasă, nu mai puțin. Nativii digitali TikTok, pentru care lumea veche este de neînțeles, scot totuși acum din epava ei analogică, tocmai Biblii și cântări bisericești. Cultura de azi este cu siguranță mai binevoitoare față de credință decât cea din anii 2000, când millenialii ca mine au crescut prinși în mrejele celor patru călăreți ai noului ateism și prin bestsellere definitorii pentru epocă: Sam Harris, Richard Dawkins, Christopher Hitchens, Daniel Dennett. Desconsiderând religia ca abuz asupra copiilor, boală mintală sau propagandă teroristă, ei par acum la fel de învechiți ca Sulurile de la Marea Moartă.”

Și articolul continuă. E un articol interesant. Încă un articol care observă corect că e o renaștere reală a convingerilor religioase în cultura noastră. Nu doar a noastră, ci în întregul Apus. E un fenomen real. Putm spune asta oficial acum. Cred că oamenii observau asta inițial cu un optimism precaut, dar nesiguri dacă e un fenomen trecător, o anomalie, ce se întâmplă aici. Observăm asta cumva anecdotic. Mulți observăm anecdotic de ceva timp că atunci când mergi la biserici, mai ales cele mai conservatoare, și mai evlavioase în care intri și, sunt o mulțime de tineri în biserică. Și asta e ceva ce observăm de mult timp anecdotic, dar acum există o mulțime de date care confirmă asta. Putem spune oficial că nu e o întâmplare că GenZ e prima generație după mulți ani care e probabil mai religioasă decât părinții lor. GenZ e încă majoritar nereligioasă, dar tendințele indică în direcția cea bună pentru prima oară în multe decenii. E extraordinar și încurajator.

Acum marea întrebare este: De ce se întâmplă asta? Și răspunsul adevărat e că Domnul lucrează în inimile generației tinere, acându-i înapoi acasă, înapoi la adevăr. Asta se întâmplă de fapt. Iisus se întâmplă. Pe un nivel psihologic asta se petrece aici. Și cred că e un adevăr adânc, dar simplu: ființele umane au nevoie…, iar articolul atinge asta întrucâtva: ființele umane au nevoie, nu doar își doresc, ci au nevoie de sens în viețile lor. Ființele umane au nevoie de sens în viețile lor. Asta se întâmplă cu Generația Z. Ei caută sens. EI nu pot trăi fără sens. Și nu poți avea o societate care să existe fără sens pentru foarte mult timp. O societate fără sens fie se va prăbuși și va fi distrusă, fie va fi reînviată și își va redescoperi sensul. Nu se poate întâmpla să rămână pe termen nelimitat în această ceață, în această stare de zombi fără sens. Așa ceva pur și simplu nu se poate susținute. Deci trebuie să se îndrepte într-o direcție sau alta.

Existența umană fără Dumnezeu, fără credință, fără religie este o existență fără sens, fără scop. Nu poți evita asta. Nu ai cum sa ocolești asta. De aceea articolul menționează cei patru călăreți ai ateismului, ai noului ateism. Și asta a fost în anii ’90 și începutul anilor 2000. A fost un mare val de ateism. Îi aveai pe Christopher Hitchens, Daniel Dennett, Richard Dawkins, Sam Harris…. Și erau foarte populari și au vândut multe cărți. Dar în cele din urmă au eșuat. Și de ce au eșuat? Ei bine, pentru că nu au rezolvat niciodată această problemă, care este cea mai importantă, și anume: Care e sensul în asta?

Și ateii, de fapt de secole, au încercat să găsească o ocolire a acestui lucru. Au încercat să inventeze tot felul de filosofii, tot felul de concepții existențiale ale vieții și existenței, care să investească viața cu sens și scop fără Dumnezeu. Dar acest lucru mereu eșuează. Și am citit cea mai faimoasă carte anti-Dumnezeu a fiecăruia dintre acei patru tipi. Deci am citit toate cele patru cărți și devine ceva repetitiv după un timp sau redundant, și toți subliniează cam aceleași puncte. Dar asta este zona în care toți au eșuat.

Și majoritatea lor au încercat să abordeze asta măcar puțin. Subliniază toți aceleași idei dar apoi ajungi la punctul: De ce contează viața atunci? Adică dacă aveți dreptate, de ce contează viața? Care e scopul vieții? Ce scop au toate astea? Pe cine interesează? De ce ar trebui să ne pese? Întotdeauna eșuează, pentru că realitatea crudă este că dacă nu există Dumnezeu, atunci existența noastră este un accident. Am fost formați prin întâmplare oarbă și vom fi în curând șterși în neant. Asta e soarta noastră. Este soarta fiecăruia pe care îl cunoaștem și îl iubim. Soarta întregii lumi. Soarta Pământului însuși este neantul. Și nu poți scăpa de asta fără Dumnezeu. Nu poți scăpa de asta. Și e lucrul pe care ateii nu l-au înțeles niciodată, nu au fost în stare să-l înfrunte, nu au găsit niciodată o cale să-l ocolească, nu au putut niciodată să vină cu un argument coerent, credibil și puternic pentru a explica de ce viața poate avea sens într-o lume fără Dumnezeu.

Au fost unii atei care au recunoscut asta, dar când o recunosc, devine destul de sumbru și depresiv foarte repede. De fapt, îmi amintesc că acum ani de zile am citit un eseu al unui filosof pe care foarte puțini l-au citit sau de care au auzit vreodată, pentru că e foarte obscur, un filosof norvegian din anii ’20 sau ’30. Și cred că a avut doar un singur eseu tradus în engleză, „Ultimul Mesia”, și numele tipului era Peter Wessel Zapffe, cred. Și oricum, Zapffe era un ateu, un pesimist și un nihilist, dar era cel puțin onest, și el credea că într-o lume fără Dumnezeu, care e lumea în care credea el că trăim, viața nu are niciun sens. Nu doar că nu are sens, dar viața devine astfel un blestem. E o eroare uriașă. E un fel de glumă cosmică. El credea că conștiința umană în particular e un accident al evoluției. Era singura explicație pe care o putea găsi pentru întrebările: De ce suntem conștienți? De ce există viața? De ce suntem conștienți fără Dumnezeu? A ajuns la concluzia: Dacă nu există Dumnezeu, atunci conștiința e un produs al evoluției, pentru că asta e tot ce poate fi. Dar de ce ar evolua natura tocmai conștiința dintre toate lucrurile? De ce ar evolua o înțelegere a propriei noastre lipse de sens și a nimicniciei vieților noastre? Cum ar putea asta să fie o adaptare evolutivă?

Răspunsul lui a fost: E un accident oribil. E ca o mutație, practic. Nu trebuia să se întâmple. A comparat-o cu o specie de cerbi ale căror coarne cresc prea mari și cerbii trebuie să-și cioplească bucăți din coarne. Altfel coarnele devin atât de grele încât ar fi țintuiți la pământ de coarne. Și astfel el compară asta cu ce se întâmplă cu oamenii, că avem conștiință și suntem, ca urmare, metaforic țintuiți la pământ de această greutate enormă a conștiinței noastre și a propriei noastre conștientizări a lipsei de sens a vieților noastre.

În fine, am dat peste acest eseu, nu mai știu cum exact, și l-am găsit de fapt profund și puternic, ca argument pentru existența lui Dumnezeu. Cu siguranță nu era intenția lui, dar chiar arată că asta e cealaltă opțiune. Fie există un Dumnezeu, fie suntem accidente ambulante, viețile noastre sunt un blestem, conștiința noastră e o glumă cosmică și tot ce putem face e să ne distragem atenția până ne redizolvăm în nimicnicie. Asta e singura altă opțiune. Atât. Acestea sunt cele două alegeri. Și cred că asta a devenit clar pentru mulți oameni. Cred că de aceea se întorc în goana spre credință. Acum, desigur, doar pentru că existența fără Dumnezeu este o groază de necuprins, ceea ce ar fi, asta în sine nu înseamnă că…, adică asta nu este în sine o dovadă a existenței lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, faptul că un univers fără Dumnezeu ar fi groaznic nu înseamnă în sine că nu trăim într-un univers fără Dumnezeu. Pentru că, ai putea spune: Ei bine, poate adevărul e pur și simplu așa, groaznic, dar poate că asta este. Poate viețile noastre sunt groaznice. Lucruri groaznice se întâmplă.

Dar cred că esența este că cu toții recunoaștem nativ că nu este cazul. Avem o recunoaștere nativă a faptului că viața are sens, că existența are sens. Vedem că existența fără Dumnezeu nu este doar o imensă oroare, ci și o absurditate. Este un concept absurd. Este aproape ca o contradicție în termeni. Existența noastră, deci, depune mărturie pentru existența lui Dumnezeu.

Și cred că oamenii văd asta. Generația Z vede asta. Conștiința noastră e o mărturie a existenței lui Dumnezeu. Cred că așa am dat peste acest eseu, pentru că eram interesat cum explică ateii și cum abordează conștiința. Pentru mine, dintre toate argumentele raționale pentru existența lui Dumnezeu, cel mai bun nu e originea vieții sau ajustarea fină a universului, deși ambele sunt argumente bune.

Dar eu personal am crezut întotdeauna că cel mai bun argument e conștiința. Existența conștiinței umane este în sine dovadă a unui tărâm transcendent imaterial al existenței. Conștiința cred că e o dovadă a supranaturalului, deoarece altfel cum ar fi posibil ca materia neînsuflețită într-un univers orb și mut să fi devenit conștientă de sine? Nu are niciun sens. Și, cum am spus, atunci ar trebui să argumentezi că e o adaptare evolutivă oarbă și mută, iar asta are și mai puțin sens în acea versiune a evenimentelor. Iar apoi rămâi cu ce spunea tipul acela în eseul lui, că n-ar fi trebuit să se întâmple, dar s-a întâmplat și este o greșeală. Că este o mare, mare eroare, ceva a mers groaznic de prost și acum avem conștiință și capacitatea de a iubi și de auto-conștientizare, și toate astea n-ar fi trebuit să se întâmple. Toate sunt lucruri groaznice. Deci acesta e răspunsul onest al ateului la problema conștiinței. Deși nu este deloc un răspuns, pentru că tot nu explică cum ar fi asta posibil. Cum ar putea fi asta? Cum se poate ca niște materie neînsuflețită să se fi asamblat accidental în așa fel încât să declanșeze o conștientizare de sine? Pentru mine, asta nu are absolut niciun sens. Și este un argument extrem de convingător pentru existența lui Dumnezeu.

Așadar, deși m-am cam abătut de la subiect, dar cred că în cele din urmă totul se reduce în final la sens. Și mulți din Generația Z s-au născut într-o cultură în care nu exista niciun sens, și se revoltă împotriva acestui lucru, așa cum ar și trebui.

Domnul să vă însoțească.

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!