Conferințele din Anglia: continuare la Nottingham și Bristol – p. Pimen Vlad

Conferințele din Anglia continuă în acest al doilea material, în care părintele Pimen ne povestește cu drag despre cele întâmplate de pe 13 mai înainte. Vizita în Anglia trece prin Nottingham și Bristol, cu popas la o catedrală anglicană, cu ispitele de dinainte de conferința de la Nottingham, cu Sfânta Liturghie la biserica românească din Bristol și crucea monahală primită din partea Înalt Preasfințitului Atanasie. Evenimentele din Anglia se închid cu o nuntă tradițională, cu o tombolă pentru copii și cu recunoștința pentru dragostea oamenilor.

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Scurt rezumat al primei părți: conferințele din Anglia

Iată, dragii mei, că ne vedem iarăși! Vom continua ”Vizita în Anglia”. Vizita parcă sună un pic așa, știți? Da, îmi amintesc când se spunea de vizită înainte de ’89, știți? La mine a fost cu totul altfel, a fost la invitația Înalt Preasfințitului Atanasie, m-am dus de ascultare, deci cu totul altfel. Dar a fost bine, a fost frumos, slavă Domnului! Pentru cei care n-ați văzut filmarea trecută, am vorbit despre primele zile în Anglia, de pe 8 mai până pe 12 mai. Acum o să continui de pe 13 mai. Iarăși mi-am însemnat numai ca idei ce a fost în zilele acelea, pentru că fiind multe le-am și uitat deja. Cum îmi dau seama ce-o fost în fiecare zi? M-am uitat pe telefon că am mai făcut fotografii și atunci mi-am amintit în fiecare zi pe unde am fost.

Știți că v-am spus în ultima filmare că în ziua a treisprezecea m-am plimbat pe malul lacului acela cu lebede. Acolo a venit Părintele Damian, care el a avut grijă de mine, cum am spus de la început, cel care m-a preluat de la Tesalonic. Eu, întotdeauna unde mă duc, mă duc singur. Am fost invitat acum doi ani la Viena de Mitropolitul Serafim al Germaniei, sub care este și Austria și de Preasfințitul Sofian și tot așa m-am dus, singur. Aici a venit părintele Damian direct la Tesalonic, la aeroport, ca să mă preia de acolo și să mă ducă. Părintele Damian a fost non-stop lângă mine exact cum e mama care are grijă de copil, așa era el atent. La un moment dat, dacă mă vedea obosit, ”Părinte, gata!” pentru că de multe ori întindeam coarda în cinci-șase ore.

Dar în ce sens? Eu am avut trei conferințe mari de câte două ore, după aceea mai stăteam câte o oră și jumătate și semnam cărți, dar în fiecare zi pe unde mergeam tot vorbeam. Deci, pot spune că a mai fost câte o conferință în fiecare zi. De când simțea el că gata, nu mai pot, zicea: ”Părinte, gata, plecăm, ne ducem la odihnă!”. Prea multă odihnă n-o fost, că nu o fost timp. Cam în fiecare zi am fost pe drumuri, dar slavă Domnului, timp a fost să zicem așa, în timpul nopții, dar fiecare se odihnea cât putea.

Pentru cine vrea să recitească începutul conferințelor din Anglia, vă recomand cu căldură prima parte a acestei mărturii, Vizita în Anglia – zece zile pline de conferințe, liturghii și mărturii, unde părintele Pimen povestește primele cinci zile, de la sosirea în Tesalonic și până la castelul Regelui George al III-lea.

În vizită la o catedrală anglicană. Bisericile lor sunt scoase la vânzare sau închiriate pentru diverse evenimente

După aceea am plecat de la palatul Regelui George al III-lea, unde am dormit o noapte, să vizităm Nottingham, că eram în zona aceea. A zis părintele: ”Hai să vezi și Catedrala Anglicană!”, o catedrală uriașă, mare, cum fac ei.

Care ați fost la Viena, ați văzut stilul ăla cu turle ascuțite, uriașe. Adică, catedrala noastră e jucărie am putea spune, pe lângă astea, nu ca mărime în sine, dar sunt atâtea detalii făcute, turnulețe, tot felul de ornamente, adică acolo e muncă cu adevărat. Turnulețe ascuțite cu sutele, adică mult de tot, cum este și cea din Viena. Am fost și noi ca să vizităm, nu ca altceva. Acolo au și ei o părticică din sfintele moaște ale Sfântului Patrik, care o trăit pe la anul 400. El e sfânt și la noi în Ortodoxie pentru că atunci era o singură credință. Știți cum a fost, catolicismul s-a separat pe la 1054. De fapt, mai înainte începuse separarea, dar atunci a devenit oficial. Ei, după aceea au apărut celelalte credințe pe parcurs. Deci, sfinții ăștia sunt din sfinții originali, de la începutul creștinismului.

Ei și am vizitat și noi tot ce s-o putut vizita, să vedem cum arată o catedrală anglicană. Bineînțeles, la ei sunt clădiri uriașe, cu marmură, cu tot ce vrei, dar na, Duhul e rece. Chiar mi-a arătat părintele că era acolo o scenă, cum ar fi altarul în față și în spate așa era o scenă, se amenaja cu boxe și zicea părintele: ”Uite, se dau concerte. Cine vrea închiriază catedrala și dă concert acolo”. Că la ei, dacă nu prea mai au oameni care să vină la biserica lor, ei trebuie să o întrețină și atunci o închiriază la cei care vor să dea diferite concerte, ca să-și scoată un venit. De asta la ei credința, putem spune că s-a dus. Chiar discutam pe acolo, o grămadă de biserici sunt scoase la vânzare sau închiriate pentru tot felul de spectacole pentru că nu-și mai permit să le întrețină.

Așa ca o idee, în Anglia sunt parcă 102 parohii sau cam așa ceva, din care 17 au biserici, mă refer la cele românești, care sunt sub Înalt Preasfințitul Atanasie. Dintre acestea, 17 au biserici cumpărate. Deci, a reușit preotul de acolo cu enoriașii care s-au strâns în jurul lui, românii, să cumpere biserici. Deci sunt 17 parohii care au cumpărat biserici de la catolici, de la anglicani și ușor, ușor le-o transformat în biserici ortodoxe. Așa e Catedrala din Londra, pe care ei au cumpărat-o și acum ușor ușor, în interior îi pun catapeteasmă, fac totul, ușor o transformă în biserică ortodoxă. Că acolo n-ai cum altfel, să construiești de la zero nu că greu, e aproape imposibil. Și atunci în felul ăsta se încearcă.

Această imagine a bisericilor goale din Apus se așază bine alături de o reflecție mai largă a noastră despre răcirea credinței și frățietatea ortodoxă din diaspora, pe care am dezvoltat-o în materialul Frăția ortodoxă – Dan Grajdeanu, p. Teologos, iar conferințele din Anglia confirmă încă o dată câtă nevoie este de comunități vii.

Două nopți petrecute întru campus universitar

După aceea am fost la masă la o familie și am fost cazat la un campus studențesc. Deci era tot un fel de conac, o clădire uriașă. Într-un colț al clădirii mi-au dat o cameră, jos era un fel de bucătărie și eram singur acolo. Puteam să-mi fac cafea, erau gustări reci, dar n-am reușit niciodată ca să spun drept pentru că tot timpul venea dimineața părintele Damian și ne duceam împreună să servim ceva. Dar acolo lucra o doamnă, o româncă de-a noastră, chiar moldoveancă, de la Vama era. Ea ne-o așteptat, m-o dus acolo unde era cazarea și mi-a pus pe masă plăcinte poale-n brâu cu brânză. S-o nimerit să fie zi de post, dar am zis las’ că o să mănânc în ziua următoare. Am avut fructe pe masă, de toate, s-o îngrijit ea să nu-mi lipsească nimic, cu mult drag așa, doamna asta.

Am rămas acolo și m-am odihnit. Știți că la ei plouă și de cinci ori și de zece ori pe zi și la fel ai soare. Păi, dimineața era un pic de soare după ploaie, că noaptea o plouat. Și așa cum priveam pe geam în jos, era o pajiște ca un fel de grădină plină cu iepuri sălbatici și veverițe. Era atât de frumos! Când i-am văzut am deschis geamul, le-am făcut poze, să jucau pe acolo, se alergau, pășteau. Da, foarte frumos. N-am stat mult, m-am aranjat și direct am ieșit acolo.

Era un fel de parc mare. Acolo e campus studențesc și există multe parcuri și m-am plimbat pe acolo. Am fugit după iepurași pe acolo, se ascundeau, veverițele urcau în copaci, era frumos, erau flori multe. M-am plimbat mai mult de o oră până o venit părintele Damian să plecăm. Acolo am stat cred că două nopți și de câte ori prindeam ocazia, dimineața până să vină să mă ia, m-am dus pe acolo și m-am bucurat de ce era.

Vizita la Nottingham în conferințele din Anglia

Pe 14 mai am fost la biserica românească din Nottingham. Părintele Damian e ierodiacon acolo. El slujește la biserica aceea cu părintele Dan. Și m-o rugat părintele să mergem, că urma conferința care în seara aceea era acolo la Nottingham și ne-am închinat în biserică. Și ei au reușit să cumpere biserica nu mai știu, de la catolici cred și e foarte bine pentru că pe lângă biserică au și o curte destul de mare. Și acum, în spatele bisericii au început să construiască o casă mai mare, în care să aibă toate cele necesare și vor să facă și ei un centru, cred că pentru copiii românilor, ca să-i ajute cu un pic de școală. Mi-o zis exact, dar nu mai știu. Biserica, pentru că e dreaptă deasupra, vrea să-i deschidă, să-i ia acoperișul ca să o facă să arate ca o biserică ortodoxă.

Nu poți să pui turle mari, nu ți se permite acolo, dar în limita posibilului pot îmbunătăți ca să o și mărească un pic, că e destul de mărișoară, slavă Domnului. Pe 15 mai am fost într-un parc unde erau căprioare și cerbi liberi. Era o zonă mare, cum v-am zis, în Anglia e plin de zone din astea, parcuri uriașe cu căprioare, cerbi, diferite animale lăsate în libertate. Acolo e tot așa un castel mare, un conac care e muzeu acum. Chiar îmi spunea părintele, zice: ”Uite, aici în castel s-o turnat filmul Batman”. O fost al unui bogătan sau moșier împreună cu toată zona aceea. Ei, el și-o dorit cumva ca toate astea să devină parc. Are și un iaz, ne-am plimbat acolo în voie, în libertate și ne-am relaxat. În fiecare zi mergeam pe jos cel puțin două ore ca să ne mișcăm, să ne dezmorțim.

Pe unde prindeam câte un parc sau ceva, mergeam pe jos în fiecare zi. La fel o fost și atunci. După aceea ne-am retras, am mai stat un pic și seara urma conferința la ora 6. Închiriaseră biserica de la catolici, pentru că era mai mare și aveau un pic de bucătărie în spate, putea face și o cafea. Biserica mai mare și puteau încăpea oameni mai mulți. Au închiriat-o cu luni de zile înainte, dar atunci cu o săptămână înainte s-au dus si au verificat. Era o doamnă mai în vârstă acolo care s-a ocupat cu biserica, zice: ”Suntem, scriși exact, e în regulă! Veniți la ora 6, va fi conferința”. Catolicii avea Înălțarea atunci, cu o săptămână înainte de noi, și zice: ”Uite, e în regulă! Noi avem două liturghii, una dimineața și una la amiază și seara aveți sala”.

Felul cald în care comunitatea românească din Nottingham strânge rând pe rând bisericile cumpărate de la alte confesiuni este o oglindire frumoasă a ceea ce povesteam pe larg în materialul Familia prin ochii preoților – p. Teologos, unde am vorbit despre felul în care preoții îi adună pe oameni în jurul Bisericii, iar conferințele din Anglia confirmă această lucrare a Maicii Domnului.

Ispite înainte de conferita de la Nottingham

Ei, cu o zi înainte, îi sună și le spune: ”Auzi, nu vă mai putem da biserica la ora șase, că avem a treia liturghie de la șase la șapte jumate”. Când au zis părintele, îmi zice: ”Uite ce veste am primit! Ce facem acum?”. Exista varianta la biserica lui, dar încăpeau mult mai puțini. Încăpeau vreo trei sute și la el în biserică, dar acolo ar fi încăput mult mai mulți oamenii care veneau de peste tot. El chiar le spuse la mulți care sunau că nici acolo nu mai erau locuri. Erau deja foarte mulți și calculase că se umple și acolo și zicea să nu-i țină pe afară. Și până la urmă ce facem? Na, amânăm, că au zis catolicii că încearcă să o termine mai repede. Bun!

Noi tot am stat până de-amiază liniștiți, nu ne-am grăbit, că oamenii așteaptă și dacă te duci între oameni, te obosești, lasă să termine catolicii treaba. Și-o trimis părintele oameni dinainte la biserică, de pe la 5:30 ca să-i anunțe pe cei care nu știau că, uite, s-o amânat pentru ora 7:30. Nu toți o știut lucrul ăsta, mulți nu s-au uitat, că dacă a fost chiar atunci cu o zi înainte și-au venit foarte mulți oameni de pe la 5 acolo, 5:30 și așteptau acolo. Le-a spus cel care se ocupa: ”Măi, uite, o să se întârzie! Uite care-i situația, ne-au spus în ultima clipă că nu ne pot da biserica, c-au uitat ei că au a treia liturghie. Era în program, dar doamna aia mai în vârstă a uitat că mai au a treia liturghie și-au spus că e în regulă”.

Acolo la biserică e doar o doamnă în vârstă care se ocupă cu astea și vreo doi preoți tot în vârstă, care abia o mai duc și ei, nici nu mai țin bine minte… Și atunci, părintele Damian zice: ”Mai stăm. Stăm până la 7:30. Calculăm să ajungem exact la 7:30”. Bun! Am plecat, dar într-un loc drumul era blocat, fusese un accident și zic:

– Na, părinte! Ai spus că ajungem la 7:30 și acum o să ne aștepte oamenii.

– Părinte, ce să facem acum?

O trebuie să căutăm altă variantă, să ocolim orașul tot. Am făcut noi să zicem o jumătate de oră și am ajuns chiar pe la 8 fără 20. Părintele păstram legătura cu cei de acolo și sună ăia și zic: ”Părinte, n-o terminat Catolicii!”. A zis că o termină mai devreme de 7:30, dar au lungit-o până la 8. Și săracii oameni, gândiți-vă, veniți de la ora cinci… Ăia mai avea o sală, dar nu le-au permis să intre. O încuiat-o și o spus: ”Nu intre nimeni până nu terminăm slujba!”. Și-o stat săracii oameni afară, pe scări și în drum, pe acolo pe stradă, pe trotuar. Gândiți-vă, în jur de 500 de oameni să stea acolo să aștepte. Și-au stat săracii și-au făcut răbdare. Și ploua afară, mai stătea ploaia, iarăși ploua și vă dați seama, oamenii au stat și au așteptat acolo! Nu era ușor.

Maica Domnului probează răbdarea participanților și conferința începe cu întârziere

Am tras mașina un pic mai încolo, pe la 8 fără 20 și am stat în ea ca să apuce să intre oamenii. După aia ne-au anunțat prin telefon: ”Gata, au terminat, au dat drumul la biserică” și au început oamenii să intre. Zic, îi lăsăm să intre liniștiți în sală și după aia am venit și noi în curtea interioară și am intrat pe o laterală într-un fel de bucătărie și am stat și eu un pic acolo ca să-mi revin că eram puțin amețit. Îmi era milă de oameni, zic: ”Săracii!”, că mulți au venit din alte zone, poate au făcut sute de kilometri ca să aștepte atât. Unii oameni au zărit că sunt acolo începuseră să vină, s-a făcut oleacă de agitație și o început să mă doară capul și zic: ”Măi, lăsați-mă un pic liniștit!” și-o intervenit și părintele: ”Gata, lăsați-l”.

Zic: ”Lăsați-mă câteva clipe, că am de vorbit după aceea și cum vorbesc dacă eu…”. Cumva contactul cu toți mă obosește că eram după drum, după o zi plină. Și atunci mi-au adus o gură de cafea, zic: ”Măi, măcar o gură de cafea ca să-mi revin un pic așa” și mi-au adus. Am luat trei guri de cafea și după aia m-am liniștit un pic. Oamenii erau în sală toți și atunci le-am cerut iertare și le-am explicat că nu-i de vină nimeni, așa o îngăduit Dumnezeu, Maica Domnului, să se amâne, poate ca să vă probeze și răbdarea voastră, că ați venit din atâtea locuri. Să știți, conferințele astea există toate, și cea de la Londra, și cea de la Nottingham și cea de la Bristol, există toate pe internet postate.

Cred că prima de la Londra a pus-o și părintele Teologos, și cealaltă sunt și pe site-ul Arhiepiscopiei Marii Britanii, și cel de la Nottingham cred că e pe site-ul bisericii, ca să știți ce am vorbit eu acolo.

Această așezare smerită sub mâna Maicii Domnului, pe care părintele Pimen a trăit-o limpede în conferințele din Anglia, are un ecou frumos în mărturia mai veche a noastră, Minunile Maicii Domnului – p. Pimen Vlad, unde părintele Pimen povestește alte momente în care răbdarea oamenilor a fost răsplătită.

Semnăturile de la sfârșitul fiecărei conferințe

S-au liniștit oamenii, au venit voluntarii, le-au adus apă, câte o mică gustare că la unii le era foame, mai aveau și copii cu ei că părintele avea pregătite de toate, dar dacă oamenii erau afară, ce să le faci? Ei, și după aia ușor s-au liniștit oamenii și cu ajutorul Maicii Domnului am vorbit. Nu mai știu, dar cred că vreo oră și jumătate am vorbit, poate mai puțin, cel puțin o oră am vorbit pentru că deja era târziu. Gândiți-vă, până am început s-o făcut 8 jumătate și oamenii erau de departe. Am vorbit și după aceea le-am zis: ”Măi, cu toată osteneala și a voastră și a mea, stau liniștit și vă semnez cărți. Care aveți cărți scrise de mine, ca să știți”. Cum v-am zis de la început, părintele Damian o comandat din țară de la editură, ca să aibă asigurate cărți peste tot.

Și atunci o avut 400 la Londra, 400 la Nottingham și 400 la Bristol. Și dacă au mai avut oamenii cărți de acasă s-au adunat mai multe. Și atunci am stat și am semnat la fiecare care a venit cu cărțulia scrisă de mine, că eu așa fac și am mai spus-o. Chiar de unii sau mai plâns, nu semnez decât cărți scrise de mine. Nu pot să-mi pun semnătura pe munca altuia. Oamenii vin cu hârtiuțe, cu tot felul, ”Părinte, îmi semnezi hârtiuța?”. Zic: ”Măi, nu vă supărați, dar am pus o lege din totdeauna, nu de acum, de la început, că nu semnez decât cărți scrise de mine!” pentru că e suficient. Am scris atâtea cărți, sunt vreo 15 cărți, vreo șase traduse din grecește, zic că e suficient să pot semna pe astea, că am și eu o limită și cu oboseala, cu toate.

Și-o fost bine, am reușit să le semnez, până la urmă au plecat liniștiți toți oamenii, toți au trecut pe la mine, mulțumiți așa. Care n-o avut carte o venit să le pun mâna pe cap măcar așa ca o binecuvântare, unii au lăsat un pomelnic ca să-i pomenesc aici la Athos. Deci o rânduit așa Maica Domnului că am adus toate pomelnicele aici, deja le-am pus la pomenit. Și acolo părinții au pus o cutie și le-au adunat pe toate acolo și după aia mi-au dat pomelnicele și le-am adus la Athos. Da, dragilor, îi pomenim pe toți cu drag, ca să știți cei care ați adus pomelnicele. Da, ia să vedem mai departe. S-a terminat conferința, ne-am retras și noi, vă dați seama, târziu, obosiți.

Despre felul în care pomelnicele aduse din vizita în Anglia sunt pomenite la Sfânta Liturghie la Athos, vă recomand cu căldură și cuvântul Cât de des trebuie să ne împărtășim – IPS Athanasie de Limassol, iar pentru o privire de ansamblu asupra Sfântului Munte vă invit la articolul Muntele Athos.

Drumul spre Bristol din vizita în Anglia

Pe 15 mai am fost acasă la Părintele Dan. Ne-o servit preoteasa cu drag acolo, am stat de vorbă, am mâncat și după aceea am pornit spre Bristol. Era mult de mers, câteva ore cu mașina. La fiecare drum am avut alt șofer din zona unde mergeam. Când mergeam mai departe era șofer care ne ducea până acolo unde rămâneam noaptea, a doua zi venea altul. Deci am avut cel puțin zece șoferi pe traseul ăsta, care tot pe rând au venit. Spre Bristol am oprit înainte de a ajunge, la un preot puțin mai în vârstă, nu știu ce vârstă avea, foarte așezat cu preoteasa, cred că avea vreo trei copilași și am gustat ceva la el. După aceea ne-o dus și la biserica lui. Tocmai cumpărase biserica, tot o biserică așa, să zicem, suficientă câtă trebuie acolo pentru parohie.

Când e un preot bun, enoriașii se adună în jurul lui

Acum a început să se dărâme tot ce se putea că era veche, se infiltrase apă și acum încerca să o repare, să o transforme, cum am spus, în biserică ortodoxă. Și spunea el: ”Când am licitat biserica, o pornit de undeva cred că de la 250.000 de lire” și el și-o dat seama că dacă vin alții cu mai mult, o pierde. Și-o spus nu. Deci el cu enoriașii aveau adunate 200.000 de lire și și-o dat seama la ce valoare are biserica, că nu merge și-o licitat direct 450.000 de lire și bineînțeles, o câștigat-o din prima. Nu s-a mai dus nimeni să cumpere la prețul acela și aceia i-au spus: ”În 24 de ore trebuie să dai banii!”. Gândiți-vă, el avea doar jumătate, poate chiar mai puțin și atunci i-a anunțat pe enoriași: ”Uite, trebuie să dăm banii în 24 de ore”!.

Știți că în 24 de ore atât de uniți au fost toți în jurul părintelui, zice: ”În 24 de ore aveam 450 de mii de lire în mână”, și i-o pus repede în cont. Au sărit repede enoriașii lui și o plătit biserica și spunea: ”Oamenii nu s-au oprit din ajutat și acum am bani adunați s-o și repar toată până la capăt. Uite, ce minune a făcut Maica Domnului, ca să o și luăm și fără să mai cer eu la oameni, doar le-am spus că trebuie să o reparăm și imediat au sărit toți și au pus în continuare și avem banii să o reparăm”. Asta înseamnă unitatea! Când e un preot bun, cât de repede se adună în jurul lui și ce reușesc să facă în străinătate!

Pentru că românii noștri, așa cum sunt ei, au sufletul bun, sunt darnici, dar trebuie să aibă încredere, să vadă că acolo e omul care trebuie și imediat sar și susțin cu ce pot pentru că biserica e salvarea lor acolo în străinătate. Sunt amărâți că întotdeauna o să fie un pic discriminați pentru că-s străini. Ei, prin lucrul ăsta au mângâierea aceea că duminica ne ducem la biserica noastră românească, vorbim cu Dumnezeu, ne bucurăm împreună, ne întâlnim toți românii împreună acolo. Știți ce mult contează să ai biserica acolo, în zona unde lucrezi? Da, mă lungesc mult! După aia am ajuns la hotel, ne-am cazat și-i ziceam Părintele Damian că era un hotel mai să zicem așa, mai de lux un pic, în comparație cele unde dormisem până atunci. Celelalte au fost hoteluri normale, dar de ăsta se ocupase părintele protopop acolo.

Clădirea Bisericii Ortodoxe din Bristol este închiriată pe o perioadă de mai mulți ani

Chiar când urcam și am mers pe hol, avea și spa, făceau oameni baie, zic: ”Părinte Damian, deseară ieșim aici la spa să ne bucurăm”. Și zice: ”Părinte, vorbești serios?”. Bine, eu glumeam cu el, că doar nu eram să mă duc acolo, dar zic: ”Bun, părinte, mergem să înotăm un pic să ne relaxăm, ca să putem să prindem viață!”. Era speriat, se gândea că chiar o să mă duc. Ne-am odihnit la hotel. Mi se pare urma să vină și Înalt Preasfințitul Atanasie în seara aceea, că a doua zi urma să slujească. Cred că o venit cu avionul noaptea târziu, pe la 11-12 noapte o ajuns și el, o apucat și el să se odihnească un pic și dimineață ne-am dus la biserica din Bristol. Acolo nu o au cumpărată, e închiriată.

Vor să o închirieze pe un timp de ăsta mai lung, pe nu știu câți ani, ori 45, ori 90 de ani, nu știu câți ani se permite acolo să o închiriezi și mai târziu să aibă și dreptul de a o cumpăra. A fost bine organizat totul. Chiar la un moment dat în timpul slujbei o venit și o doamnă de asta englezoaică, cu pălărie de aia, cu mănuși albe, știți cum era prin filmele alea vechi, un pic din neamul ăsta mai regal. Și-am întrebat pe cineva: ”Dar cine-i doamna?” și zice: ”E reprezentanta regelui”. Casa regală are anumiți reprezentanți pe zone și ea făcea parte dintre ei. Și-o venit invitată, o stat și ea acolo, era chiar consulul general și chiar o veni la mine așa cu bucurie.

Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă din Bristol

Cum era scaunul arhieresc aproape de altar, dincoace mi-au pus mie un scaun cu spătar mai comod, că eu întotdeauna le spun: ”Măi, să nu fie tare și un pic mai comod că altfel nu rezist să stau atâtea ore, că am probleme!”. Fiind biserică catolică au niște strane înalte, aproape nici nu eram văzut de oameni, puteam să stau liniștit. Ei, și în stranele astea erau personalitățile care au participat. Mai veneau oameni și mulți din drag așa, eu fiind jos pe scaun, se puneau în genunchi ca să-mi sărute mâna. O venit chiar și Consulul General care era în funcție acum pe toată Marea Britanie. Și-o vedeam pe doamna asta că se uita cam așa. Eu, mă vedeți, cum sunt aici, așa eram și acolo îmbrăcat și se uita la un moment dat, cam așa: ”Măi, cine-o fi ăsta de vin toți și se închină la el?”.

Îmi venea să râd că la un moment dat o ieșit și ea și s-o plecat în fața mea așa și s-o gândit că trebuie să fiu și eu cineva pe acolo de mă bagă toți în seamă. Eu, de multe ori nu că mă distrez, dar eu mă știu că sunt omul ăla cu zece clase, nu-s eu nimic! Dar așa, cumva privesc ca un copil la lucrurile astea. O fost Sfânta Liturghie, chiar după Evanghelie o vorbit frumos Înalt Preasfințitul Atanasie, bineînțeles că o fost ziua asta de bucurie, ne-am împărtășit cu toții acolo. Chiar au ieșit vreo 3 sau 4 preoți cu Sfintele Potire și m-am bucurat că foarte multă lume s-o împărtășit. Chiar părintele o și anunțat: ”Toți care v-ați spovedit și sunteți pregătiți, veniți!” și s-au împărtășit foarte mulți ca fiecare să aibă conștiința liberă, știți?

Bucuria comuniunii din Sfânta Liturghie de la Bristol capătă mai multă lumină dacă o așezăm alături de pagina dedicată tainei împărtășaniei Sfânta Împărtășanie, care lămurește pe scurt sensul fiecărei părți a slujbei trăite și de părintele Pimen în această zi din evenimentele din Anglia.

Distincție primită din partea Înalt Preasfințitului Atanasie în conferințele din Anglia

După aceea Înalt Preasfințitul o mai spus câteva cuvinte, ca întotdeauna mi-a mulțumit din nou că am venit, pentru dragostea și osteneala că am ajuns acolo, că am răspuns la invitația Înalt Preasfinției sale și după aceea în semn de respect, mi-o dăruit crucea monahală care e cumva cea mai mare distincție care se dă unui monah. Și mi-a dăruit-o frumos cu o diplomă făcută special.

Auzeam că s-au alergat pe acolo mâțe, zic să vedem dacă n-o dat vulpea… Că asta, Pufulica, cea albă, care știți și ați mai văzut prin poze, are șase pisoi mici și îi scoate pe-afară. Până acum au fost în atelierul de tâmplărie și acum îi scoate afară la soare și mă gândeam că aleargă pe cineva. Pe cine aleargă acum? Cred că pe Tigruleț că s-o apropiat. Deci nu suportă nici motani, nici nimic, nu vulpi sau ceva. Stă de pază tot timpul că-i are la soare. Acum sunt mai mărișori, au și ei o lună de zile și încep să se joace.

Da! Și mi-o dat Înalt Prea Sfințitul distincția asta și m-o rugat dacă pot să mai spun câteva cuvinte și am mai vorbit și eu un sfert de oră ca mulțumire. Chiar m-am bucurat și am mulțumit și Maicii Domnului că m-o întărit, fiind acum în ultima zi, să fac față în Anglia la toate evenimentele astea. Au fost zece zile concentrate, putem spune. Și zic: ”Uite, pentru dragostea oamenilor care peste tot m-au așteptat cu drag!”. Că spunea și părintele Protopop: ”Am o grămadă de șoferi care mă roagă, cumva dintre apropiații bisericii, îl duc eu acum pe părintele la hotel, l-aduc eu” și de fiecare dată unul mă ducea, altul mă luat înapoi, bine, împreună cu părintele Damian. Deci tot timpul era lupta asta, cine ne duce la aeroport, cine cutare, adică fiecare își dorea să ne ducă, era bucuria lor că am ajuns acolo.

Despre felul în care un duhovnic și un arhiereu călăuzesc obștea și pe fiecare credincios în parte, lucru pe care părintele Pimen l-a simțit în această binecuvântare primită în vizita în Anglia, am vorbit pe larg în materialul Relația noastră cu un duhovnic – IPS Athanasie de Limassol.

“Încă funcționez!”

Și s-o încheiat totul cu bine așa, frumos, chiar m-am bucurat. Mai aveam eu o vorbă cu un Înalt Prea Sfințitul și de la început când am venit mă întreba: ”Cum ești, părinte? Știu că e oboseală multă!”, dar zic: ”Înalt Prea Sfințite, încă funcționez!” și acum de câte ori ne întâlneam, ”Cum ești, Părinte?, ”Încă funcționez!”. Și acum, ultima oară când am venit, o fost Liturghia și când ne-am întâlnit iar și ne-am îmbrățișat, zice: ”Cum ești, Părinte, ești bine?”. Zic: ”Încă funcționez!” și vedea acum că se obișnuise cu asta. Zic: ”Încă funcționez!”. Că mai doare ceva, că mai așa, dar zic: ”Încă funcționez!”, nu mai contează celelalte, eu mă bucur că încă funcționez, încă pot vorbi cu oamenii, pot să le semnez o carte, pot să-i îmbrățișez, zic încă mă întărește Maica Domnului să pot să o scot de la capăt. Da!

O nuntă tradițională românească în evenimentele din Anglia

Am uitat un lucru, nu cred că l-am spus că sunt multe, sâmbătă seara la șapte, după ce ne-am odihnit puțin, conferința o fost de pe la ora unu până s-o încheiat cu toate, până aproape la pe cinci, ne-am dus o oră la hotel și ne-am odihnit și la șapte am revenit la o sală la o biserică grecească, sala fiind închiriată de la biserica grecească. Aveau o sală mare și seara au încercat ei să imite o nuntă tradițională și au luat doi tineri care chiar se căsătoriseră cu un an în urmă. Și așa frumos o venit mirele, o cerut mireasa și așa mai departe, cu cântări, cu totul cum era nunta tradițională. Tot evenimentul acela noi am stat la masă, am fost serviți cu mâncare ca la nuntă cum se spune, cu bunătăți și de toate.

S-o desfășurat nunta asta tradițională, cumva o combinație din mai multe zone ale țării. Chiar o fost frumos, m-am bucurat eu împreună cu toți cei prezenți. Asta o fost sâmbătă seara, iar duminică după cum am spus o fost Sfânta Liturghiei de care am vorbit până acum și după aceea ne-am dus la masă aici și tot așa, foarte bine s-au organizat.

Noi eram la o masă lungă așa, eu eram în stânga Preasfinției sale și restul erau preoți. Era o masă lungă, încăpeau poate 15 persoane, erau preoții, majoritatea de mir, iar preotesele aveau o masă alături. Ei, când au venit fetele astea cu tăvile să ne servească, s-au înșirat toate în fața noastră, șapte, opt, câte erau, sau mai multe că erau pe două rânduri, cred că erau mai mult de zece. Și cu tăvile în mână au făcut toate o închinăciune de-aia așa cu mâna plecată așa frumos, cu o piruetă să zicem, vorba aceea, suntem în Anglia. Și după aia ne-a servit așa frumos, chiar o fost organizat foarte bine, și am stat la masă până târziu.

Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine duhul familiei creștine din diaspora, mai ales atunci când se ține minte și nunta tradițională, vă recomand cu căldură materialul Întrebări și răspunsuri despre căsătorii mixte și muzică laică – p. Timothy Pavlatos, care se așază firesc lângă cele trăite de părintele Pimen în această seară din evenimentele din Anglia.

Tombola la care toții copiii au rămas cu o amintire și cu o bucurie

Între timp au organiza și o tombolă acolo pentru un anumit lucru, nu știu, au spus ei, banii aceia, erau folosiți pentru ceva anume, nu mai știu ce. Și au spus așa, aveau aduse cărți, icoane și cine câștiga la tombola aceea primea o carte, primea o icoană, erau destul de multe premii acolo și atunci fiecare cumpăra. Cred că cinci numere erau zece lire. Și tu cumpărai numerele acelea cu zece lire. Începea de la zece lire și fiecare care voia punea într-un coș banii și îi dădeau numerele acelea. Am cumpărat mai multe și eu, ce s-o putut din ele și după aceea s-au dus peste tot și m-am dus și le-am împărțit la copilași, că erau mulți copilași. Zic: ”Băi, ce s-ar bucura un copilaș să știe că i-am dat eu numărul și știe că o câștigat ceva!”.

Era și un domn mai în vârstă acolo și cumpărase și el nu știu câte și zice: „Părinte, ia-le și pe ale mele!” și le-am luat și le-am împărțit la copilași. După aia am văzut că nu am reușit să dau la toți copilașii că erau mulți și m-am dus și am mai cumpărat o grămadă, un teanc de acolo, zic: ”Dați încoace!” și le-am împărțit aproape la toți copilașii. Mai târziu când o venit timpul, tot strigau numerele câștigătoare, o fost vreo 20 de numere câștigătoare și se bucurau cei care câștigau. Dar au fost și câțiva copilași care nu au câștigat, rămăseseră cu numerele și atunci am zis: ”Măi, veniți toți încoace care n-ați câștigat, că vă dau eu ceva!”. Și aveam brățărele de-astea pe mână așa ca metanii din astea frumoase, ceruite, colorate.

Zic eu: ”Uite, vă dau eu câte un cadou, câte o brățărică!”, mai aveam și iconițe și le-am dat la toți. Și bineînțeles, după aia m-am dus la toți copiii și le-am dat brățărele și numai bine, mi-au ajuns la toți. După aceea am avut iconițe, la fel le-am dat la toți, chiar la doamnele de la bucătărie m-am dus că m-o rugat că cineva, zice: ”S-o ostenit doamnele și s-ar bucura să faceți o poză cu ele!” că ele nu ieșeau din bucătărie că se ocupau cu mâncarea. Și m-am dus și am făcut poză cu ele, le-am dat și lor iconițe și s-o bucura mult. La un moment dat părintele Damian mă pierduse, că eu am ieșit afară, am căutat toți copiii că era plină curtea în afară de cei de la masă de acolo. Zice:

– Părinte, unde ești?

– Lasă-mă, că am fost să dau la toți copiii! Vreau să rămână toți copiii cu o amintire și cu o bucurie!

Pregătirile de întoarcere din conferințele din Anglia

Și am făcut poze cu ei, o fost frumos tot evenimentul. Cumva am încercat așa să stau printre oameni, pe unde m-am putut duce am făcut poze cu ei, ce am mai avut, iconițe, le-am dat toate, zic să-i bucur așa. Și s-o încheiat evenimentul, ne-a luat rămas bun, i-am zis și la Înalt Preasfințit: ”Eu mă retrag cu părintele Damian!”. Deja era seara acum că s-o lungit mult și zic: ”Ne retragem că noi la 3, 3 fără 10 noaptea trebuie să ieșim de la hotel că plecăm la aeroport”. Deci asta însemna că pe la două să ne trezim. Și bineînțeles ne-am retras la hotel, până mi-am făcut și eu bagajul, ce aveam am acolo, mi-am strâns-o toate… Că na, mai aveam diferite cadouașe de la oameni, eu aveam doar o valizucă așa micuță pe care o iei în avion în care aveam doar schimburile mele.

Mi-o dus părintele Damian încă o valiză și zice: ”Părinte, ai bilet și la cală. Uite, ia-o și pe astalaltă, ți-o dau eu și ce mai ai tu lucrușoare…”, că zic: ”Măi, dacă-s de la oameni, câte o icoană, un buchet împletit din flori, le pun acolo și le iau, că-i dragostea oamenilor!”, că altfel puteam să le împart pe toate, dar zic: ”Băi, e dragostea lor, mi le-au dat, las că le duc în Athos!”. Și așa o fost, am stat până târziu și la hotel că spusese părinte Protopop că voia să mai vină un pic până la noi, zic: ”Măi, să vină acum!”. Până s-o terminat evenimentul, o venit târziu, cred că după zece și mai venise și el cu un pachet de cărți, vreo douăzeci și cinci de cărți: ”Părinte, te rog, semnează și cărțile astea, că le-am luat eu personal ca să le dau!”.

Și atunci i-am semnat și cărțile alea, o plecat și el, ne-am luat, rămas bun, eram și eu terminat, că vă dați seama, după atâtea ore și atâtea zile în spate și zic: ”Părinte, la somn, că mai avem două ore!”. Și într-adevăr, două ore am dormit, ne-am trezit și am plecat la aeroport. Am avut un băiat bun, activ așa, cu un jeep-uleț, că era de mers până la aeroport aproape două ore cu mașina. Și ne-am dus la aeroport frumos, părintele Damian, bineînțeles, era cu mine. Înainte zicea că dacă e nevoie vine și am spus: ”Părinte, nu e nevoie!”, că era însărcinat de Înalt Preasfințitul să plece cu altă treabă și avea avionul calculat să fie odată cu mine, chiar puțin după mine ca să se asigure că plec și m-o dus până la avion și ne-am luat rămas bun.

“A fost mâna Maicii Domnului pentru dragostea oamenilor care mă așteptau”

Acolo am așteptat și eu că o întârziat puțin avionul și m-am întors la Tesalonic. Bineînțeles, cu oboseală din belșug, de asta am dormit o noapte la Salonic, să-mi revin și abia că am rezolvat ceva și în Tesalonic și am venit acasă. Deci ăsta o fost cam tot drumul meu în Anglia. Mult, puțin, o fost frumos cu ajutorul Maicii Domnului, o fost bucuria aceea de a mă întâlni cu românii noștri. Și chiar m-a întrebat cineva: ”Părinte, dar cum ai rezistat totuși?” că mă știau că atunci când aveam un eveniment, un simplu eveniment de o seară, deja a doua zi eram terminat. Și eu mă întrebam cum o să rezist atâtea zile. Știu că o dată am avut în București, cred că la Operă, unde tot așa am vorbit și la urmă am semnat și vreo mie și ceva de cărți.

A fost mult, știu că două ore am semnat continuu și știu că două zile n-a mai fost bun de nimic, am stat la pat. Știam că și aici o să fie tot așa evenimente și zic: ”Ce o să fac? Maica Domnului, te rog, întărește-mă să o scot la capăt până în ultima clipă!”. Și m-o întărit Maica Domnului. Mi-am dat seama că pentru mine o fost așa minunea Maicii Domnului că m-o întărit zece zile, de dimineața până seara. Chiar îl vedeam pe părintele Damian că era terminat. Zic:

– Cum ești, părinte?

– Sunt terminat, parcă-s bătut.

Atâta era de obosit și eu încă eram activ. Noaptea dacă dormeam cinci ore, pe la cinci dimineața mă trezeam, eram activ tot timpul. Și mi-am dat seama că a fost mâna Maicii Domnului pentru dragostea oamenilor care mă așteptau și m-o întărit să ajung că după ce am ajuns acasă nici acum încă nu mi-am revenit. Abia aici am simțit toată oboseala asta și ușor, ușor încerc să-mi revin. Dar Maica Domnului cum se zice, a avut grijă să fie bine pentru dragostea oamenilor, să mă întărească și pe mine, chiar să fie totul frumos și bine. Ați înțeles, dragilor? Am vrut să închei cu asta și de asta am făcut două părți. Prima, care a fost joia trecută și asta, partea a doua, ca să vedeți cum au fost evenimentele.

Acest cuvânt de recunoștință adresat Maicii Domnului după conferințele din Anglia se așază în continuarea firească a mărturiei Maica Domnului – minuni și povestiri – p. Ioan Meiu, p. Teologos, în care am adunat alte semne ale Maicii Domnului trăite în viața preoților și a credincioșilor.

O altă seară frumoasă la Bristol din vizita în Anglia

Chiar într-una din seri la Bristol, că am uitat pentru că au fost multe evenimente, acum mi-am amintit, a fost și un mic eveniment, cred că în prima seară când am ajuns, cred că atunci. Tot într-o sală așa, nu au fost atât de mulți, dar erau tinerii din zona aceea, cred că în jur de până la o sută de tineri. M-o rugat părintele protopop de acolo: ”Părinte, uite, acum că ai ajuns, chiar seara asta te așteaptă tinerii ca să le spui un scurt cuvânt și lor, că a doua zi ai conferința când vin toți tinerii din toată Marea Britanie, dar acum e pentru tinerii de aici”. Și atunci chiar am fost acolo, au cântat vreo două fete la pian, după aia au mai cântat o fată despre care am aflat că era fiica părintelui protopop.

Și o cântat foarte frumos împreună cu profesoara ei, o englezoaică de aia așa în vârstă, cred că avea aproape 80 de ani. Au cântat în duet la pian, foarte frumos. Fiica părintelui protopop are cam 18 ani. Chiar m-am bucurat când am stat de vorbă cu ea, că o spus: ”Părinte, termin liceul acum și vreau să mă duc în țară să fac medicina la Cluj”. M-am bucurat mult. Eu mă bucur când tinerii chiar dacă trăiesc în străinătate, vin să facă în țară școlile și facultățile. Avem școli foarte bune, numai să vrea. Că am mai întâlnit tineri născuți acolo, cu părinți care au fost toată viața acolo și mi-au spus: ”Părinte, nu, eu mă duc să fac facultatea în țară!” și m-a bucurat lucrul ăsta.

Da, și o cântat foarte frumos duetul ăsta. După aceea doamna asta englezoaică, a prezentat ceaiul englezesc, istoria lui, tradiția din Anglia, de unde s-o adus, cum se servea, la ce oră, ceaiul de la 5 seara și așa mai departe. Toată tradiția o prezentat-o și după aceea am vorbit eu un pic, cred că vreun sfert de oră am vorbit. Nu mai știu cât, dar am zis că nu mă alungesc prea mult, am vorbit un pic, zic așa câteva cuvinte că a doua zi urma conferința și n-avea rost să fac o nouă conferință. Și chiar o fost acest eveniment frumos atunci seara. Uitasem să vă povestesc și de asta. A fost înainte de celelalte și după aceea, cum v-am zis, s-o încheiat cu toate și m-am întors acasă.

Mulțumiri la finalul conferințelor din Anglia

Da, dragilor! Mulțumesc celor din Anglia care m-au primit cu drag. Asta nu înseamnă că unii nu m-au primit cu drag. Toți m-au primit cu drag în casele lor, la diferite familii, că întotdeauna aproape am mâncat când la o familie, când la alta. Pe tot traseul aveam invitații la diferite familii. Mulțumesc la toți, mulțumesc la Înalt Preasfințitul că m-o invitat, că a fost alături în toate evenimentele astea și chiar l-am văzut cu mult drag, s-o bucurat că am fost. Și bineînțeles tuturor celorlalți, în special părintelui Damian, care a fost îngerul meu păzitor, că m-o preluat de la început și a avut grijă de mine. Mai aveam momente când mă lua inima sau altceva și își dădea seama: ”Părinte, ești bine?”. Câteodată îi spuneam: ”Părinte, sunt bine, stai liniștit!” că se tensiona, dar eu știam că îmi revin ușor. Au fost bine toate, slavă Domnului!

Nu poți vorbi la nesfârșit, trebuie o limită în toate

Da, o să încheie aici, că deja m-am lungit mult. Auziți ce frumos cântă păsările aici? Și-am uitat să vă spun, am un locușor de liniște aici unde mai stau eu. Aici e totul plin de Mâna Maicii Domnului, aici e un pod, că am o centrală jos, iar aici e plin de trandafiri. Nu se văd aici, dar sunt aici. E un loc de liniște al meu. De asta auziți păsările cum cântă toată ziua aici frumos, mă bucură. E locul meu unde chiar mă pot liniști cu adevărat. Și aici vin oameni, vin în fiecare zi. Mulți îmi cer să le semnez cărți, zilnic cel puțin un 20 de cărți tot semnez și acasă, dacă nu mai multe. Vin fiecare, când pot și sunt mai mulți, le mai spun două, trei cuvinte, dar prea mult nu că le vorbește de ajuns părintele Teologos.

Mulți se plângeau: ”Da, că unde te duci vorbești, dar aici acasă nu ne vorbești!” și am zis: Măi, eu nu pot să stau în mijlocul curții pe un scaun toată ziua să vă aștept și când veniți să vă vorbesc! Aici avem programul de biserică la care participăm, programul nostru acasă, cu toate ale noastre. Și dacă veniți, mai ales cei cazați aici, participați la slujbele bisericii, mă vedeți citind acolo că citesc multe și eu în biserică, și Acatistul Maicii Domnului, Canoanele Maicii Domnului, deci ne rugăm împreună. De ce mai trebuie să stau eu pe afară nu știu cât să vorbesc? Sunt sute de filmări făcute ca astea care le vedeți așa pe site-ul nostru, în care vorbesc! Că mulți zic: ”Părinte, de ce nu ne vorbești?”. Dar sunt filmările!

Și dacă îi întreb, dacă au văzut două, trei filmări din cele o sută, două, poate mai multe care sunt. Și am zis că măi, dacă n-asculți acolo, dacă mă vezi obosit de ce vrei numai decât ca să mai vorbesc aici? Dar na, fiecare cât pricepe! Deci nu poți vorbi la nesfârșit, trebuie o limită în toate, cum am spus.

Să ne ajute Maica Domnului, toți Sfinții și Bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi și de voi dragilor, de toți cei din Anglia pe care v-am cunoscut să vă aibă în pază întotdeauna! Doamne ajută!

Chiar mă uit acum că am și un loc unde vin păsărelele și mănânc aici, le pun totdeauna și se bucură și ele. Și dacă tot v-am vorbit de trandafiri, uitați ce frumoși sunt trandafirii mei de aici de la locul de liniște! Da, dragilor?

Întrebări frecvente

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!