Cum trebuie să răspundă creștinii la noua ordine mondială? – p. Spiridon Bailey

Ascultați un frumos cuvânt al părintelui Spiridon Bailey în care acesta ne prezintă felul în care Evanghelia ne răspunde la arzătoarea întrebare: cum răspundem noi creștinii noii ordini mondiale?

Vizionare plăcută!

Powered by RedCircle

Cum trebuie să răspundă creștinii la noua ordine mondială?  – p. Spiridon Bailey

Este adevărat că în fiecare generație oamenii au recunoscut schimbarea din cultura lor, din societatea lor, din felul în care se petrec lucrurile în jurul lor. A existat întotdeauna schimbare. Putem spune că creștinii din vremea noastră observă o viteză de schimbării care este brusc nouă. Există o accelerare mai mare a schimbării pe care o percepem în jurul nostru, în lumea din jurul nostru, în organizațiile noastre educaționale și sociale. Lucrurile se schimbă atât de rapid, încât aproape că la fiecare câțiva ani simțim că lumea din jurul nostru s-a schimbat cu totul față de ceea ce era nu doar în tinerețea noastră, ci chiar cu zece ani în urmă, chiar cu cinci ani în urmă, am putea spune.

Și, desigur, ne-ar fi foarte ușor să ne atașăm scenei, de iluzia politicii, de un partid sau altul, de un lider sau altul, de dreapta sau de stânga. În realitate, e în joc ceva mai puternic decât această scenă a politicii. Există filozofii care sunt exprimate, care sunt promovate de oameni puternici în lume. Există o intenție deliberată de a impune, de a controla, de a hotărî nu doar viețile individuale, ci viețile națiunilor, potrivit anumitor filozofii. Și vedem acest lucru. Oamenii recunosc acest lucru. Chiar și oameni care nu aveau până acum niciun interes pentru astfel de lucruri observă rata de schimbare, punerea în aplicare a acestor filozofii care ne schimbă instituțiile și natura vieții noastre sociale atât de rapid. Iar oamenii își spun lor înșiși și altora: Ce trebuie să facem noi, ca creștini? Care trebuie să fie răspunsul nostru la aceste schimbări, la aceste lucruri ale lumii? Cum trebuie să răspund eu? Ce trebuie să fac? Ce mă cheamă Dumnezeu să fac în această situație?

Desigur, fiecare dintre noi interacționăm cu aceste instituții în mod diferit. Unii dintre noi aveam copii, unii nu. Pentru unii dintre noi, prin munca noastră, prin viața noastră socială, acestea ne afectează diferit. Așadar, nu există o cale universală și fixă prin care trebuie să abordăm lucrurile lumii în ceea ce privește implicarea noastră în ele. Dar cel mai important răspuns pe care trebuie să-l dăm fiecare dintre noi, ca creștini, este într-adevăr universal pentru fiecare dintre noi. Există un răspuns la care Dumnezeu ne cheamă și pe care nu-l putem ignora sau pentru care nu putem găsi scuze. Este un răspuns universal pe care fiecare dintre noi trebuie să hotărască dacă îl va da sau nu.

Cel mai important răspuns este, de fapt, același răspuns pe care creștinii l-au dat de-a lungul veacurilor, indiferent dacă a fost vorba de război, de foamete, de ciumă, de tulburări sociale, de atacuri și prigoniri ale Bisericii. Acesta a fost același răspuns și este același răspuns care a dat sfinți, care a dat mucenici, care a mântuit oameni în generația lor. Și tot același răspuns este acum cel care ne va mântui pe noi, indiferent de ceea ce ni se întâmplă nouă în lume, de împrejurările exterioare. Firea lumească a tuturor acestor lucruri nu este ceea ce trebuie să ne hotărască răspunsul. Aceste lucruri din afară nu trebuie să fie cele care hotărăsc răspunsul nostru lăuntric la ceea ce vedem. Iar dacă îngăduim ca lucrurile lumii să ne hotărască răspunsul, suntem pierduți. Ne vom rătăci și ne primejduim să ne pierdem sufletul. Împrejurările din afară sunt, într-adevăr, lucruri care nu sunt în controlul nostru. Oricare ar fi cele ce se întâmplă, oricât de haotice ar fi lucrurile lumii, ele nu trebuie să hotărască starea inimii noastre și felul în care alegem să răspundem.

Suntem chemați, indiferent de cei care stăpânesc lumea și de ceea ce fac aceștia, să ne întoarcem la simplitatea credinței noastre, care i-a făcut pe sfinți și pe mucenici și care a mântuit popoare. Aceasta este chemarea noastră acum, în veacul de față, când ne înfruntăm cu ceea ce pare nou: cu tehnologia și cu feluritele filozofii. De simplitatea credinței noastre trebuie să ne agățăm.

Dar trebuie să ne întrebăm: Ce înseamnă, de fapt, aceasta? Ce înțelegem prin simplitatea credinței creștine? În ultimele două duminici, Evangheliile care ni s-au citit ne-au înfățișat întâlniri pe care diferiți oameni, și în mod deosebit două persoane, le-au avut cu Iisus. Cea dintâi a fost femeia samarineancă, Sfânta Fotini, cea de la fântână. Ea L-a întâlnit pe Iisus, iar El a întrebat-o cu blândețe, a scos la lumină adevărul vieții ei și ea a mărturisit că avusese cinci bărbați. Este o stare de haos în aceasta, nu este bine. Iar Iisus îi spune aceasta, și ea recunoaște că așa este. Dar aceste împrejurări din afară ale vieții Sfintei Fotini din acel moment nu hotărăsc natura întâlnirii ei cu Hristos. Hristos vede în ea o sete adevărată, o sete de Dumnezeu. Ea cunoaște Scripturile, ea așteaptă venirea lui Mesia. Și la această sete curată din inima noastră după Dumnezeu, răspunde Hristos.

Această convorbire pe care Iisus o poartă cu ea este cea mai lungă convorbire cu vreo femeie care se află însemnată în Evanghelii, cu o femeie care nici măcar nu era evreică. Dar Iisus vede în ea ceva deosebit. Ea devine purtătoare de Dumnezeu, ea devine purtătoare de Evanghelie. Scrie în Psalmi că Dumnezeu tânjește după cei care tânjesc după El. Și cu această tânjire Sfânta Fotini Îl întâlnește pe Hristos, o tânjire după adevăr, o tânjire după Dumnezeu Însuși, o dorință după realitatea lui Dumnezeu în viața ei. Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi, să însetăm, să flămânzim, da, după dreptate, după adevăr, după El! Toată frumusețea, toată minunâția, toate comorile pe care le găsim legate de credința noastră, lucrurile Bisericii care sunt atât de fundamentale și necesare pentru mântuirea noastră, în esența lor toate sunt o foame și o sete de Dumnezeu.

Toate aceste lucruri sunt pentru a ne pregăti să-L întâlnim și să-L găsim pe Dumnezeu în viețile noastre. Întâlnindu-L pe Iisus, Sfânta Fotini își lasă ulciorul. Ea a mers la fântână să ia apă. Oamenii sunt însetați, însetați fizic, dar ea își lasă ulciorul și se întoarce să le spună despre Iisus pe care L-a întâlnit. Ea părăsește necesitățile, lucrurile, preocupările acestei lumi de dragul lui Hristos, de dragul adevărului și al Evangheliei. Câte dintre preocupările noastre, câte dintre treburile noastre lumești și slujbele noastre și distragerile noastre ne țin departe de această tânjire, de această nevoie disperată de adevărul lui Hristos? Câte lucruri permitem să ne distragă de la ceea ce este cu adevărat important în viețile noastre? Nevoile, presiunile, lucrurile, valorile acestei lumi, toate vor trece. Sunt vremelnice, vor ajunge nimic. Când vom muri, lucrurile pe care le-am urmărit în această lume le vom pierde. dar dacă am urmărit lucrurile Împărăției veșnice a lui Dumnezeu nu vom pierde nimic, de fapt vom câștiga. Nu există pierdere la moarte dacă am trăit doar și cu adevărat pentru viața care va veni, pentru Împărăția veșnică a lui Dumnezeu.

Sfânta Fotini este un astfel de exemplu al acestei dorințe, al acestei discerneri, al acestei recunoașteri a ceea ce este important, indiferent de ceea ce se întâmplă în viața noastră, indiferent de presiunile și cerințele lumii. Sfânta Fotini ne arată exact ceea ce este necesar. Este Hristos Însuși!

Și în Cap. 9 al Evangheliei Sfântului Ioan, duminica următoare am citit despre întâlnirea lui Iisus cu bărbatul orb. Dar Iisus îl vindecă amestecând puțină salivă cu pământ, creând acea tină și punându-i-o pe ochi, după care îl îndeamnă să o spele. Să nu ne lăsăm distrași de felul în care Hristos îl vindecă pe acest om. Nu noroiul și scuipatul sunt cele importante, ci Hristos Însuși. Vederea omului este vindecată pentru că el L-a întâlnit pe Hristos, pe Cel care este Lumina însăși, Lumina lumii, Cel ce aduce luminarea inimilor noastre întunecate. Sfântul Grigorie Dialogul ne spune că fiecare dintre minuni lucrează un lucru prin putere și altul în taină. Iar una dintre marile taine ale acestei întâlniri este că orbul Îl reprezintă pe fiecare dintre noi, întreaga umanitatea, pe toți cei care am căzut în întuneric, în orbire, care am ales orbirea și întunericul păcatului.

Și după cum vederea lui trupească este vindecată prin întâlnirea cu Hristos, tot așa și vederea noastră duhovnicească se vindecă atunci când permitem luminii lui Hristos să intre în inimile noastre, când lăsăm adevărul și realitatea Învierii lui Hristos să treacă din afară înăuntru. Hristos Însuși intră în noi atunci când Duhul Sfânt ne convinge de adevărul Lui.

Da, mijloacele prin care se face vindecarea nu contează. Este Hristos Însuși cel care Îl vindecă pe acest om. Și tot Hristos este Cel care vindecă acum sufletul fiecăruia dintre noi. Doar prin luminarea prezenței lui Hristos în inimile noastre putem începe să vedem, căci suntem cu toții orbi duhovnicește. Suntem orbi mai întâi față de noi înșine. Nu ne putem cunoaște pe noi înșine și nu cunoaștem adâncurile ființei noastre decât în lumina lui Hristos. Ajungem să cunoaștem adevărul despre noi înșine și ceilalți doar în Hristos. Nu cunoaștem adevărul, durerea și realitatea celorlalți decât în lumina lui Hristos. Dar, mai presus de toate, nu-L cunoaștem pe Dumnezeu, nu-L putem vedea pe Dumnezeu! Suntem orbi față de adevărul Lui Dumnezeu Însuși. Suntem orbi față de Dumnezeu fără Hristos, fără luminarea Lui. Hristos este Cel de care avem nevoie întotdeauna și în toate. Aceasta este acea simplitate.

lar lucrurile pe care Hristos ni le propovăduiește: să ne pocăim, să ne iertăm unii pe alții, să iubim, să ne rugăm, să ne împărtășim, să ne mărturisim păcatele. Facem acestea nu pentru că luminarea lui Hristos va fi răsplata pentru ele, ci pentru că nu putem primi această luminare dacă nu ne pocăim de păcatele noastre, dacă nu ne mărturisim, dacă nu-L primim pe El în Sfânta Împărtășanie și dacă nu încercăm, chiar dacă adesea eșuăm, să ne iertăm unii pe alții. Acestea sunt cele ce ne dau putința de a primi harul lui Hristos și luminarea pe care El ni le oferă. Altfel, dacă alegem întunericul, ne întoarcem de la tot ceea ce El ne oferă. Nu este o răsplată, ci mijlocul prin care ne facem în stare să primim harul, întorcându-ne la El și primind tot ceea ce El ne oferă. Trăim în întuneric. Orbul acesta suntem noi toți și întreaga umanitate, care am căzut în acest întuneric și care trebuie să ne recăpătăm vederea urmând calea cea simplă către Dumnezeu, care este Hristos Însuși.

Calea simplă este Hristos în noi și cu noi. Orice s-ar întâmpla în lume, orice haos ar apărea în viețile noastre și în jurul nostru, oricât de cumplite ar părea lucrurile, să ne întoarcem la această simplitate a credinței creștine, și în toate, să-L căutăm pe Hristos mai întâi.

“Un om devine cu adevărat om atunci când ajunge la conștiința de sine și la libertatea minții, când devine maestrul și comandantul desăvârșit al propriilor lui idei și fapte, și menține anumite idei nu pentru că alții i le-au furnizat, ci pentru că el însuși a aflat că sunt adevărate. Nu face cinste unui om să fie sfătuitor orb; trebuie să fie sfătuitor conștient.” (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Pomelnice online și donații

Doamne ajută!

Dacă aveți un card și doriți să trimiteți pomelnice online și donații folosind cardul dumneavoastră, sau/și să susțineți activitatea noastră filantropică, inclusiv acest site, vă rugăm să introduceți datele necesare mai jos pentru a face o mică donație. Forma este sigură – procesatorul de carduri este Stripe – leader mondial în acest domeniu. Nu colectăm datele dvs. personale.

Dacă nu aveți card sau nu doriți să-l folosiți, accesați Pagina de donații și Pomelnice online .

Ne rugăm pentru cei dragi ai dumneavoastră! (vă rugăm nu introduceți detalii neesențiale precum dorințe, grade de rudenie, introduceri etc. Treceți DOAR numele!)

Mai ales pentru pomelnicele recurente, vă rugăm să păstrați pomelnicele sub 20 de nume. Dacă puneți un membru al familiei, noi adăugăm „și familiile lor”.

Dumnezeu să vă răsplătească dragostea!